ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 714/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea Curții de Apel Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 79 din 13 martie 2013, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC "A.M.C." SRL în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a suspendat executarea deciziei de impunere din 7 decembrie 2012 până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a pronunța o asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Există îndoieli serioase cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare se cere, în condițiile în care partea a derulat tranzacții comerciale cu o serie de societăți care au fost declarate inactive după efectuarea operațiunilor comerciale.

Reclamantei nu îi este imputată o anume atitudine nelegală, iar obligațiile fiscale au fost stabilite exclusiv prin aprecierea comportamentului partenerilor de afaceri ai acesteia ca fiind unul suspect. Condiția pagubei iminente este îndeplinită, deoarece reclamanta are în derulare obligații comerciale și contracte bancare, iar imposibilitatea onorării acestora este de natură să-i afecteze în mod esențial activitatea și chiar existența. Pe acest aspect, instanța a luat în apreciere și cuantumul ridicat al creanței care depășește cifra de afaceri netă a societății la data de 30 iunie 2012, precum și veniturile totale ale reclamantei la aceeași dată. 2. Recursul declarat de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș În recursul său, pârâta a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.

În motivarea căii extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ. În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată: Suspendarea executării actelor administrativ-fiscale este o situație de excepție care intervine doar atunci când legea o prevede, în condițiile și limitele reglementate de aceasta. Intimata nu a probat existența unei îndoieli serioase în privința legalității deciziei de impunere din 7 decembrie 2012 și producerea unei pagube iminente prin punerea sa în executare.

În concret, prin actul de impunere și prin raportul de inspecție fiscală care a stat la baza emiterii sale s-a constatat faptul că intimata a derulat tranzacții comerciale cu unele societăți considerate "fantomă", fiind aplicabile prevederile art. 11 alin. (1), art. 19 și art. 21 din C. fisc. Aceste dispoziții legale obligă agenții economici de a nu emite facturi după ce au fost declarați inactivi și, implicit, pe cumpărătorii mărfurilor de a-și verifica partenerii de afaceri în măsura în care doresc să deducă aceste cheltuieli din valoarea profitului. În ceea ce privește TVA-ul, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 575/2006, care stipulează faptul că facturile emise de un contribuabil inactiv sunt lipsite de efecte juridice din punct de vedere fiscal.

În legătură cu condiția pagubei iminente, recurenta a arătat că prima instanță nu a aplicat în mod corespunzător principiul proporționalității: interesul statului de a executa actul administrativ este mai mare decât cel al societății reclamante de a obține suspendarea executării actului. 3. Apărările formulate de intimata SC "A.M.C." SRL Intimata a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru motivele prezentate la dosar. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

1. Argumentele de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect suspendarea executării deciziei de impunere din 7 decembrie 2012 până la pronunțarea instanței de fond. Prima instanță a admis acțiunea pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2 din decizia de față. Înalta Curte apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este legală, în raport de argumentele ce vor fi arătate în continuare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

După cum se cunoaște, suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există. Mai este de observat că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați. În plus, instituția juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă). De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuși titlu executoriu. Cu alte cuvinte, a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept și o democrație constituțională. Din acest motiv, suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că, pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. Așadar, o primă cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea act. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față, decizia de impunere din 7 decembrie 2012 emisă de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș este titlu de creanță și este susceptibil de a fi contestat, potrivit procedurii reglementate de C. proc. fisc. De asemenea, în speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ prealabil, înregistrat la data de 18 decembrie 2012. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate. În speța de față, Înalta Curte constată că prin decizia de impunere din 7 decembrie 2012 emisă de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș s-a stabilit în sarcina de plată a intimatei suma totală de 1.932.095 RON, constând în impozit pe profit, dobânzi/majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente acestuia, precum și TVA, dobânzi, majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente, pentru că a înregistrat în evidența contabilă achiziții de la societăți, care nu au la bază tranzacții reale.

În cuprinsul procesului-verbal întocmit în urma inspecției fiscale, aflat la dosar, se menționează faptul că intimata a derulat tranzacții comerciale cu: - SC "V.P." SRL în perioada septembrie 2009 - iulie 2010, iar această societate a fost declarată inactivă la data de 7 octombrie 2010, prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2499/2010; - SC "I.P.C." SRL Hârlău, în perioada ianuarie 2011 - martie 2012, iar această societate este de tip fantomă; - SC "M.M.S." SRL Constanța, în perioada octombrie - noiembrie 2010, societate care a declarat tranzacții suspectate a nu fi reale și care nu atestă cu documente transportul mărfurilor către reclamantă; - SC "C.A." SRL Prahova, în perioada iulie - noiembrie 2010, societate inactivă din data de 19 iulie 2012; - SC "E.C." SRL Hârlău, în perioada iulie - noiembrie 2010, societate aflată în relație de afiliere cu SC "I.P.C." SRL.

La o analiză în aparență a conținutului acestui proces-verbal reiese faptul că autoritatea fiscală nu reține în sarcina intimatei un comportament fiscal neadecvat ci, dimpotrivă, face mențiunea expresă că societatea apare ca fiind un "cumpărător de bună-credință". Mai mult decât atât, unele dintre societățile anterior nominalizate au fost declarate inactive după ce intimata a derulat tranzacții comerciale cu acestea. În raport de cele anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că, în speța de față, este îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat. Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ. Putem aprecia că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere. În cauza de față, intimata-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate, în condițiile în care inițierea de către recurenta-pârâtă a procedurii de executare silită pentru suma de 1.932.095 RON este de natură a conduce la blocarea activității societății și la falimentul acesteia. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Față de împrejurarea că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispozițiile normative anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței civile nr. 79/F-CONT din 13 martie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2014. Procesat de GGC - AS