ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 714/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 714/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Curtea de Apel Pitești, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 79 din 13 martie 2013, a admis

acțiunea formulată de reclamanta SC "A.M.C." SRL în contradictoriu cu

pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș și a suspendat executarea

deciziei de impunere din 7 decembrie 2012 până la pronunțarea instanței de

fond.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Există îndoieli

serioase cu privire la legalitatea actului a cărui suspendare se cere, în

condițiile în care partea a derulat tranzacții comerciale cu o serie de

societăți care au fost declarate inactive după efectuarea operațiunilor

comerciale.

Reclamantei nu îi este

imputată o anume atitudine nelegală, iar obligațiile fiscale au fost stabilite

exclusiv prin aprecierea comportamentului partenerilor de afaceri ai acesteia

ca fiind unul suspect.

Condiția pagubei

iminente este îndeplinită, deoarece reclamanta are în derulare obligații

comerciale și contracte bancare, iar imposibilitatea onorării acestora este de

natură să-i afecteze în mod esențial activitatea și chiar existența. Pe acest

aspect, instanța a luat în apreciere și cuantumul ridicat al creanței care depășește

cifra de afaceri netă a societății la data de 30 iunie 2012, precum și

veniturile totale ale reclamantei la aceeași dată.

de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș

În recursul său,

pârâta a solicitat modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii

reclamantei.

În motivarea căii

extraordinare de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința

contestată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele

critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată:

Suspendarea

executării actelor administrativ-fiscale este o situație de excepție care

intervine doar atunci când legea o prevede, în condițiile și limitele

reglementate de aceasta.

Intimata nu a probat

existența unei îndoieli serioase în privința legalității deciziei de impunere

din 7 decembrie 2012 și producerea unei pagube iminente prin punerea sa în

executare.

În concret, prin

actul de impunere și prin raportul de inspecție fiscală care a stat la baza

emiterii sale s-a constatat faptul că intimata a derulat tranzacții comerciale

cu unele societăți considerate "fantomă", fiind aplicabile

prevederile art. 11 alin. (1), art. 19 și art. 21 din C. fisc. Aceste

dispoziții legale obligă agenții economici de a nu emite facturi după ce au

fost declarați inactivi și, implicit, pe cumpărătorii mărfurilor de a-și

verifica partenerii de afaceri în măsura în care doresc să deducă aceste

cheltuieli din valoarea profitului.

În ceea ce privește

TVA-ul, sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. (2) din Ordinul Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 575/2006, care stipulează faptul

că facturile emise de un contribuabil inactiv sunt lipsite de efecte juridice

din punct de vedere fiscal.

În legătură cu

condiția pagubei iminente, recurenta a arătat că prima instanță nu a aplicat în

mod corespunzător principiul proporționalității: interesul statului de a

executa actul administrativ este mai mare decât cel al societății reclamante de

a obține suspendarea executării actului.

formulate de intimata SC "A.M.C." SRL

Intimata a formulat

întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat pentru

motivele prezentate la dosar.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința

atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă și a apărărilor cuprinse

în întâmpinare, dar și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

sub toate aspectele, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

și de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu acțiunea având ca obiect

suspendarea executării deciziei de impunere din 7 decembrie 2012 până la

pronunțarea instanței de fond.

Prima instanță a

admis acțiunea pentru argumentele prezentate rezumativ la pct. I.2 din decizia

de față.

Înalta Curte

apreciază că soluția pronunțată de prima instanță este legală, în raport de

argumentele ce vor fi arătate în continuare.

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond.

După cum se cunoaște,

suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a

efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși,

formal-juridic, el există.

Mai este de observat

că suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument

procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de

judecată în vederea respectării principiului legalității: atâta timp cât

autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din

punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca

acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În plus, instituția

juridică analizată trebuie să ofere cetățeanului o protecție adecvată împotriva

arbitrariului, ceea ce realizează și Legea nr. 554/2004, modificată.

În altă ordine de

idei, se impune a fi făcută precizarea că actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de

autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) și pe prezumția de

veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).

De aici, rezultă

principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este

el însuși titlu executoriu.

Cu alte cuvinte, a nu

executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a

nu executa legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică,

într-un stat de drept și o democrație constituțională.

Din acest motiv,

suspendarea efectelor actelor administrative reprezintă o situație de excepție,

la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când

sunt îndeplinite condițiile impuse de Legea nr. 554/2004.

Totodată, din

lecturarea art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, rezultă că,

pentru a se dispune suspendarea actului administrativ, trebuie îndeplinite

cumulativ următoarele condiții: existența unui act administrativ, parcurgerea

procedurii administrative prealabile, prezența unui caz bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

Așadar, o primă

cerință pentru a interveni această măsură excepțională de întrerupere a

efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezența unui asemenea

act.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noțiunea de act

administrativ se înțelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În speța de față,

decizia de impunere din 7 decembrie 2012 emisă de recurenta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Argeș este titlu de creanță și este susceptibil de a fi

contestat, potrivit procedurii reglementate de C. proc. fisc.

De asemenea, în

speță, a fost îndeplinită condiția procedurală a recursului administrativ

prealabil, înregistrat la data de 18 decembrie 2012.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007,

cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de

drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința

legalității actului administrativ.

La modul concret,

conform legislației naționale, condiția existenței unui caz bine justificat

este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent

valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a

interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să

existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În speța de față,

Înalta Curte constată că prin decizia de impunere din 7 decembrie 2012 emisă de

recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș s-a stabilit în sarcina

de plată a intimatei suma totală de 1.932.095 RON, constând în impozit pe

profit, dobânzi/majorări de întârziere și penalități de întârziere aferente

acestuia, precum și TVA, dobânzi, majorări de întârziere și penalități de

întârziere aferente, pentru că a înregistrat în evidența contabilă achiziții de

la societăți, care nu au la bază tranzacții reale.

În cuprinsul

procesului-verbal întocmit în urma inspecției fiscale, aflat la dosar, se

menționează faptul că intimata a derulat tranzacții comerciale cu:

- SC "V.P."

SRL în perioada septembrie 2009 - iulie 2010, iar această societate a fost

declarată inactivă la data de 7 octombrie 2010, prin Ordinul Președintelui

Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2499/2010;

- SC

"I.P.C." SRL Hârlău, în perioada ianuarie 2011 - martie 2012, iar

această societate este de tip fantomă;

- SC

"M.M.S." SRL Constanța, în perioada octombrie - noiembrie 2010,

societate care a declarat tranzacții suspectate a nu fi reale și care nu atestă

cu documente transportul mărfurilor către reclamantă;

- SC "C.A."

SRL Prahova, în perioada iulie - noiembrie 2010, societate inactivă din data de

19 iulie 2012;

- SC "E.C."

SRL Hârlău, în perioada iulie - noiembrie 2010, societate aflată în relație de

afiliere cu SC "I.P.C." SRL.

La o analiză în

aparență a conținutului acestui proces-verbal reiese faptul că autoritatea

fiscală nu reține în sarcina intimatei un comportament fiscal neadecvat ci,

dimpotrivă, face mențiunea expresă că societatea apare ca fiind un

"cumpărător de bună-credință".

Mai mult decât atât,

unele dintre societățile anterior nominalizate au fost declarate inactive după

ce intimata a derulat tranzacții comerciale cu acestea.

În raport de cele

anterior prezentate, Înalta Curte apreciază că, în speța de față, este

îndeplinită condiția existenței unui caz bine justificat.

Conform art. 2 alin.

(1) lit. ș) din legea în discuție, paguba iminentă reprezintă prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba

iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui

act administrativ.

Putem aprecia că

există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere

gravă și imediată unui interes public, situației reclamantului sau intereselor

pe care acesta înțelege să le apere.

În cauza de față,

intimata-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate, în

condițiile în care inițierea de către recurenta-pârâtă a procedurii de

executare silită pentru suma de 1.932.095 RON este de natură a conduce la

blocarea activității societății și la falimentul acesteia.

soluției adoptate în recurs

Față de împrejurarea

că instanța de fond a interpretat în mod legal și corect dispozițiile normative

anterior indicate, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului

administrativ nr. 554/2004, modificată, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a

II-a C. proc. civ, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești -

Administrația Finanțelor Publice Argeș împotriva Sentinței civile nr. 79/F-CONT

din 13 martie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 februarie 2014.

Procesat de GGC - AS