ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6919/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6919/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 141 din 28 martie 2012,

Curtea de Apel Pitești a admis în parte contestația formulată de reclamanta SC

„P.T.I." SRL, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Argeș și a anulat parțial Decizia nr. 147 din 2 mai 2011 și Decizia de

impunere nr. 1835 din 23 decembrie 2010 pentru suma de 31.008 RON, reprezentând

accesoriile aferente sumei de 159.638,95 RON.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că în contestația administrativă

formulată împotriva deciziilor de impunere petenta SC P.T.I. SRL s-a referit la

următoarele aspecte: nemotivarea deciziei de impunere, operațiunile comerciale

efectuate cu SC K.G.I. SRL și tranzacția având ca obiect imobilul proprietatea

SC B.G. SRL.

Referitor la critica

privind nemotivarea deciziei de impunere, judecătorul fondului a constatat că

din punct de vedere formal, Decizia de impunere nr. 1835/2010 este motivată

atât în fapt, cât și în drept, cu respectarea exigențelor prevăzute la art. 43

alin. (2) lit. e) și f) C. proc. fisc.

Cu privire la

realitatea tranzacțiilor efectuate cu SC K.G.I. SRL, ce au fost considerate de

organele fiscale ca fiind fictive, prima instanță a constatat că în mod corect

pârâta a suspendat contestația pe acest aspect întrucât potrivit art. 214 alin.

(1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003, această măsură se poate dispune atunci când

există indiciile săvârșirii unei infracțiuni, existența și întinderea

obligațiilor fiscale reținute în sarcina reclamantei depinzând de rezultatul

cercetării penale cu privire la realitatea tranzacțiilor dintre cele două

societăți comerciale.

În ceea ce privește

ultimul aspect invocat în contestația administrativă referitor la nededucerea

TVA-ului din tranzacția având ca obiect achiziționarea, în cadrul executării

silite, a imobilului proprietatea SC B.G. SRL, Curtea de apel a constatat că

aceste susțineri sunt neîntemeiate, întrucât potrivit art. 141 alin. (2) lit.

f) C. fisc., livrarea de construcții și a terenurilor pe care sunt construite

este scutită de TVA.

De asemenea, prima

instanță a reținut că nu s-a făcut dovada că imobilul în cauză, ce a făcut

obiectul transferului de proprietate din data de 5 mai 2009, este nou în sensul

avut în vedere de legiuitor, astfel că în mod corect organele fiscale nu au

acordat drept de deducere a sumei de 159.638,95 RON reprezentând TVA din

factura nr. 5282669 din 5 mai 2009.

În ceea ce privește

plata de accesorii pentru greșita deducere a acestei sume, instanța de fond a

constatat că atât vreme cât suma în cauză fusese deja colectată la bugetul

statului, fără să fie datorată, deducerea ei, chiar greșită, nu poate da drept

de percepere de către organul fiscal a penalităților de întârziere, o atare

soluție fiind irațională, deoarece majorările de întârziere își au justificarea

în neplata la termen a unor obligații, situație care nu se regăsește în speță.

În fine, judecătorul

fondului, având în vedere că, asupra celorlalte motive din acțiune, ce exced

contestației administrative, nu se poate pronunța, căci o atare situație ar

însemna înfrângerea caracterului obligatoriu al procedurii prealabile, constată

că cererea de chemare în judecată și contestația reclamantei sunt fondate doar

în parte.

Împotriva Sentinței

nr. 141/F-CONT din data de 28 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs

în termen legal reclamanta SC P.T.I. SRL și pârâta Direcția Generală a

Finanțelor Publice Argeș, prin care s-a solicitat, de către recurentul

reclamant, admiterea căii extraordinare de atac formulate și modificarea

hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ

astfel cum a fost formulată, a anulării Deciziei nr. 147 din 2 mai 2011 și a

Deciziei de impunere nr. 1835 din data de 23 decembrie 2010 emise de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Argeș, și a exonerării societății de la obligația

de plată și pentru sumele de 74.461 RON și 159.638,95 RON, și, de către

recurenta pârâtă, admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în

sensul respingerii ca neîntemeiată a contestației formulate de SC P.T.I. SRL,

și a menținerii în consecință ca legale și temeinice a actelor administrative

fiscale reprezentate de Decizia nr. 147 din 2 mai 2011 și Decizia de impunere

nr. 1835 din data de 23 decembrie 2010.

Reclamanta SC P.T.I.

SRL a criticat sentința pronunțată de curtea de apel ca fiind nemotivată,

netemeinică și nelegală, și a susținut că hotărârea în cauză nu cuprinde

motivele pe care se sprijină și este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 7 și 9, art. 304

1

C. proc. civ.).

În dezvoltarea

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. reclamanta a

învederat că a atacat în instanță integral Decizia nr. 147 din 2 mai 2011 emisă

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, solicitând desființarea în

totalitate a acestei decizii, dar cu toate acestea reiese în mod evident din

considerentele sentinței recurate că instanța de fond s-a pronunțat numai

asupra pct. 1 și 2 din decizie și a omis să se pronunțe asupra aspectelor

dezbătute și hotărâte de D.G.F.P. Argeș la pct. 3 și 4 din conținutul Deciziei

nr. 147 din 2 mai 2011.

A considerat

reclamanta, în aceste condiții, că sentința este nemotivată, întrucât instanța

avea obligația de a cerceta și de a pune în discuția părților toate capetele de

cerere ce fac obiectul contestației referitoare la măsurile luate prin Decizia

nr. 147 din 2 mai 2011, cu atât mai mult cu cât în cauză a fost dispusă, în

probațiune, o expertiză contabilă, necontestată de părți, dar pe care instanța

de judecată nu s-a pronunțat decât în ceea ce privește obiectivele aferente

pct. 2 al Deciziei nr. 147 din 2 mai 2011.

Cât privește cele

dispuse prin pct. 3 al Deciziei nr. 147 din 2 mai 2011 emisă de Direcția

Generală a Finanțelor Publice Argeș recurenta SC P.T.I. SRL a arătat că s-a

probat cu expertiza contabilă administrată ca probă în dosar împrejurarea că

suma de 74.461 RON a fost în mod greșit impusă la plată, nefiind datorată

(cheltuielile de protocol s-au efectuat în limite legale și ca atare asupra

acestor sume nu se datorează impozit pe profit și nici majorări de întârziere),

dar judecătorul fondului a omis să se pronunțe asupra acestui capăt de cerere

din acțiunea introductivă de instanță deși era obligat să o facă.

Al doilea motiv de

critică a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, invocat de reclamantă, vizează aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865) de către instanța de

fond, în materia analizării greșitei deduceri de către societate a sumei de

159.638,95 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă facturii fiscale

nr. 5282669 din data de 5 mai 2009, asupra căreia Direcția Generală a Finanțelor

Publice Argeș s-a pronunțat la pct. 2 al deciziei contestate.

Sub acest aspect a

relevat reclamanta că susținerea din raportul de inspecție fiscală în sensul că

SC B.G. SRL nu a prezentat notificare privind taxarea operațiunilor taxabile nu

îi poate fi opozabilă în condițiile în care achiziționarea imobilului s-a făcut

la licitație publică, prin intermediul executorului judecătoresc, neavând prin

urmare o relație directă de vânzare-cumpărare cu SC B.G. SRL pentru a putea

controla ce notificări a depus sau nu pentru taxare. Pe de altă parte, s-a

evocat că taxa pe valoarea adăugată achitată de recurentă a fost virată de

Biroul executorului judecătoresc în contul statului și de aceea nu se poate

înțelege de ce ar trebui reclamanta să suporte eventualele greșeli făcute de

executorul judecătoresc în aplicarea legii.

Prima instanță, a

precizat recurenta societate comercială, a făcut o aplicare greșită a legii

atunci când a exonerat societatea numai de plata sumei de 31.008 RON

reprezentând accesorii, și nu a acordat dreptul de deducere pentru suma

reprezentând obligația de plată suplimentară principală, în cuantum de

159.638,95 RON, drept de deducere la care reclamanta era îndreptățită conform

precizărilor acestui aspect făcute în cadrul expertizei contabile, prin

răspunsul dat la obiectivul nr. 5 din cadrul expertizei.

Or, expertul contabil

a exprimat opinia, având în vedere excepția prevăzută de art. 141 alin. (2)

lit. f) din Legea nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare,

precum și prevederile pct. 3 din același articol, că în mod nelegal nu s-a

acordat drept de deducere a TVA-ului înscris în factura fiscală de executare

silită întrucât conform datelor furnizate de aplicația R.O. SC B.G. SRL din

localitatea Podari - Braniștea a fost înființată la data de 29 februarie 2008

și ca atare data primei ocupări/utilizări de către aceasta este cel mai devreme

această dată. Așa fiind, s-a susținut că B.E.J. T., N. și T., în contul SC B.G.

SRL, avea obligația de a emite factura fiscală de executare silită cu TVA

întrucât livrarea imobilului și terenului a avut loc anterior datei de 31

decembrie a anului următor primei ocupări/utilizări de către aceasta.

De asemenea, expertul

contabil a mai conchis că nici invocarea prevederilor art. 145 alin. (2) din

Legea nr. 571/2003 nu poate fi luată în considerare întrucât, așa cum rezultă

și din conținutul raportului de inspecție fiscală nr. 109808 din 22 decembrie

2010 imobilul compus din teren intravilan și construcție achiziționat de la SC

B.G. SRL a fost livrat de către reclamantă, transferând dreptul de proprietate,

către SC P.T.I. SRL Pitești, ceea ce denotă că imobilul respectiv a fost

achiziționat în folosul operațiunilor sale taxabile și ca atare factura fiscală

seria BDVA nr. 5282669 din 5 mai 2009 emisă de B.E.J. T., N. și T. a fost

înscrisă în jurnalele de cumpărări (aprovizionare) și preluată în decontul de

TVA depus la organele fiscale, în mod corect.

Așadar, expertul a

considerat că recurenta SC P.T.I. SRL are dreptul de deducere a taxei pe

valoarea adăugată în sumă de 159.638 RON înscrisă în factura fiscală de

executare silită nr. 5282669 din 5 mai 2009 emisă de B.E.J. T., N. și T. în

contul SC B.G. SRL - CUI 23401125 și ca atare nu datorează nici majorări de

întârziere în cuantum de 31.008 RON.

În fine, recurenta

reclamantă a apreciat că intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș

ar fi trebuit să solicite, în cadrul procedurii de inspecție fiscală, lămuriri

de la biroul executorului judecătoresc, pentru a se putea pronunța dacă

imobilul poate fi considerat nou potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (2) lit.

f) pct. 4 din C. fisc.

Cât privește

recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, aceasta a

invocat de asemenea dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C. proc. civ., și a considerat că judecătorul fondului în mod eronat a admis,

chiar în parte, acțiunea reclamantei SC P.T.I. SRL

S-a precizat, de

către pârâtă, că față de cererea de chemare în judecată și de cele reținute în

Decizia nr. 147/2011 instanța de fond nu putea anula accesoriile aferente sumei

de 159.638,95 RON, respectiv suma de 31.008 RON, întrucât prin actul

administrativ contestat s-a dispus suspendarea soluționării cauzei pentru suma

de 2.664.146 RON reprezentând impozit pe venit, taxa pe valoarea adăugată și accesorii

aferente.

Pe de altă parte,

recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a susținut că în mod

legal și temeinic prin Decizia nr. 147/2011 s-a procedat la suspendarea

soluționării contestației administrative, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a)

C. proc. fisc., și la respingerea ca neîntemeiată a contestației pentru suma de

159.639 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată, organele fiscale neacordând

justificat dreptul de deducere atâta timp cât s-a probat că operațiunea de

achiziție a imobilului și a terenului respectiv era scutită de taxa pe valoarea

adăugată, potrivit art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., și nu s-a prezentat

de către reclamantă notificarea către organele fiscale din care să rezulte că a

optat pentru taxarea operațiunii respective. Or, în condițiile în care

operațiunea respectivă era scutită de plata taxei pe valoarea adăugată

beneficiarii acestei operațiuni trebuiau să solicite furnizorului stornarea

facturii cu taxă și emiterea unei noi facturi fără taxă, așa cum se precizează

la pct. 40 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

A mai relevat pârâta

recurentă că în mod greșit prima instanță a analizat litigiul doar prin prisma

concluziilor de la obiectivul 7 al raportului de expertiză contabilă, aceasta

apreciind totodată că în speță se impunea neluarea în considerare a

concluziilor expertizei, ele nefiind concludente, pertinente și utile.

În fine, recurenta

Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș a concluzionat că organele de

inspecție fiscală au procedat în mod legal la verificarea documentelor

justificative referitoare la veniturile și cheltuielile înregistrate de petentă

și la stabilirea de diferențe de obligații fiscale de plată, precum și a

obligațiilor fiscale accesorii aferente acestora, contestația fiind respinsă

temeinic și legal.

Înalta Curte, în urma

analizei motivelor de recurs invocate în cauză, a motivelor de fapt și de drept

din acțiunea în contencios administrativ, a dispozitivului și considerentelor

sentinței atacate, a materialului probator și a dispozițiilor legale incidente,

reține următoarele:

I. Referitor la

motivele de recurs invocate de reclamanta SC P.T.I. SRL, se constată, în primul

rând, că nu este incident motivul de modificare a hotărârii recurate, prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. din 1865, cu modificările și completările

ulterioare (”când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”), întrucât

sentința dată de curtea de apel cuprinde elementele menționate la art. 261

alin. (1) pct. 5 din același cod, anume motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

Astfel, judecătorul

fondului a relevat just, în considerentele hotărârii pronunțate, cât privește

criticile reclamantei referitoare la respingerea de către organul de

soluționare a căii administrative de atac, prin punctul 2 din Decizia nr. 147

din 2 mai 2011 emisă de Direcția generală a Finanțelor Publice Argeș, a

contestației vizând taxa pe valoarea adăugată în sumă de că 5.461 RON

(menționată la subpunctele 3 și 4 din decizie, din care 4.297 RON aferentă

achizițiilor considerate că nu sunt destinate utilizării în folosul

operațiunilor taxabile, respectiv bunuri destinate acțiunilor de protocol peste

limita admisă de lege, și 1.164 RON rezultată prin aplicarea procentului de

prorată la total taxa pe valoarea adăugată deductibilă înregistrată în luna

decembrie 2009), că procedura de contestare a actelor administrativ fiscale

este cea prevăzută în Titlul IX al Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală și presupune parcurgerea procedurii administrative

obligatorii prealabile sesizării instanței reglementată de aceste dispoziții

legale, că procedura are caracter obligatoriu (aspect care implică și pe acela

că actul administrativ poate fi supus cenzurii instanței dacă și numai în

măsura în care a făcut obiectul contestării în procedura specială prevăzută de

art. 205 și următoarele C. proc. fisc.), că în contestația administrativă

societatea s-a referit punctual numai la aspectul nemotivării deciziei de

impunere, la operațiunile comerciale efectuate cu SC K.G.I. SRL și la

tranzacția având ca obiect imobilul proprietatea SC B.G. SRL, și că instanța de

judecată este legal învestită, potrivit principiului disponibilității, numai în

raport cu aspectele invocate în contestația administrativă.

Se reține, în schimb

că este fondat motivul de recurs referitor la greșita respingere, de către

instanța de fond, a pretențiilor recurentei de anulare a Deciziei de impunere

nr. 1835 din 23 decembrie 2010 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice

a județului Argeș - Activitatea de Inspecție Fiscală și a pct. 2 din Decizia

nr. 147 din 2 mai 2011 privind soluționarea contestației depusă de SC P.T.I.

SRL emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, cât privește suma de

159.638,95 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată înscrisă în factura fiscală

de executare silită nr. 5282669 din 5 mai 2009 emisă de Biroul executorilor

judecătorești asociați T., N. și T. din Craiova și plătită de reclamantă,

aferentă achiziției la licitație publică a unei clădiri și a unui teren situat

în localitatea Craiova, str. M.D. județul Dolj, aparținând debitoarei executate

silit SC B.G. SRL, sumă pentru care organul fiscal nu a recunoscut dreptul de

deducere motivat de împrejurarea că operațiunea de achiziție a imobilului și a

terenului respectiv este scutită de taxa pe valoarea adăugată, potrivit art.

141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu

modificările și completările ulterioare, și că nu a fost prezentată organului

fiscal notificarea persoanei impozabile de opțiune pentru taxarea livrării

bunurilor mobile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din C. fisc., astfel

cum prevede pct. 39 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Înalta Curte

constată, în cauză, că reclamanta era îndreptățită la deducerea sumei de

159.638,95 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată înscrisă în factura

fiscală de executare silită nr. 5282669 din 5 mai 2009 emisă de Biroul

executorilor judecătorești asociați T., N. și T. din Craiova, sumă ce a fost

achitată de către SC P.T.I. SRL cu Ordinul de plată nr. 868 din 13 mai 2009 și

care a fost virată la bugetul statului de către executorii judecătorești cu

Ordinul de plată nr. 1 din 15 mai 2009 (fiind îndeplinită astfel cerința

prevăzută la pct. 75 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Codului

fiscal), această sumă nefiind practic datorată, în condițiile în care art. 141

alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările

și completările ulterioare, în forma în vigoare la data efectuării procedurii

de executare silită a SC B.G. SRL, prevedea expres că este scutită de taxa pe

valoarea adăugată operațiunea de livrare de către orice persoană a unei

construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită,

precum și a oricărui alt teren.

În mod evident, nu i

se poate imputa reclamantei nerespectarea de către organul de executare silită

a dispozițiilor art. 141 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal

și ale pct. 39 alin. (1) și (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii

nr. 571/2003 aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările și completările

ulterioare, ce reglementează opțiunea persoanei impozabile de taxare a livrării

bunurilor imobile prevăzute la art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal.

Într-adevăr, opțiunea de taxare a operației de livrare a bunului imobile ce a

format obiectul executării silite aparținea nu cumpărătorului ci vânzătorului,

acesta din urmă având dealtfel și obligația de a notifica acest lucru organelor

fiscale locale pe formularul prezentat în anexa nr. 3 la normele metodologice

de aplicare a Codului fiscal.

Soluția dată de prima

instanță capătului de cerere din acțiunea recurentei prin care s-a solicitat a

se constata nelegalitatea măsurii de suspendare a soluționării contestației

administrative formulate de SC P.T.I. SRL împotriva Deciziei de impunere nr.

1835 din 23 decembrie 2010 privind alte sume decât suma de 159.638,95 RON

reprezentând taxa pe valoarea adăugată înscrisă în factura fiscală de executare

silită nr. 5282669 din 5 mai 2009 și suma de 31.008 RON reprezentând

accesoriile aferente acesteia, a intrat în puterea lucrului judecat, în

condițiile în care prin cererea de recurs reclamanta nu a invocat, sub acest

aspect, critici de nelegalitate și netemeinicie.

II. În raport de cele

mai sus arătate, fiind recunoscut dreptul reclamantei de deducere a sumei de

159.638,95 RON considerate de organul fiscal debit principal, reprezentând taxa

pe valoarea adăugată înscrisă în factura fiscală de executare silită nr.

5282669 din 5 mai 2009 emisă de Biroul executorilor judecătorești asociați T.,

N. și T. din Craiova, rezultă caracterul evident nefondat a recursului declarat

de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș împotriva sentinței nr.

141/F-CONT din data de 28 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin care au fost

anulate parțial actele administrativ fiscale atacate de reclamantă pentru suma

de 31.008 RON reprezentând accesoriile aferente sumei de 159.638,95 RON.

Așa fiind, văzând

prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. din

1865, cu modificările și completările ulterioare, urmează a se dispune, în

primul rând, admiterea recursului declarat de SC P.T.I. SRL împotriva Sentinței

nr. 141/F-CONT din data de 28 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cu consecința

modificării sentinței atacate în sensul anulării parțiale a Deciziei de

impunere nr. 1835 din 23 decembrie 2010 și a Deciziei nr. 147 din 2 mai 2011,

emise de D.G.F.P. Argeș, în ceea ce privește suma de 159.638,95 RON

reprezentând taxa pe valoarea adăugată și suma de 31.008 RON reprezentând

majorări de întârziere, și a menținerii celorlalte dispoziții ale hotărârii

recurate, și, în al doilea rând, respingerea ca nefondat a recursului declarat

împotriva aceleiași sentințe de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice

Argeș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de SC ”P.T.I.” SRL împotriva Sentinței nr. 141/F-cont din 28 martie

2012 a Curții de Apel Alba Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal și în consecință:

Modifică sentința

atacată în sensul că anulează parțial Decizia de impunere nr. 1835 din 23

decembrie 2010 și Decizia nr. 147 din 2 mai 2011, emise de Direcția Generală a

Finanțelor Publice Argeș, în ceea ce privește suma de 159.638,95 RON

reprezentând taxă pe valoare adăugată și 31.008 RON reprezentând majorări de

întârziere aferente.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș (în prezent

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești) împotriva aceleiași

sentințe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 octombrie 2013.

Procesat de GGC - LM