ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 963/2010

Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 13 iunie 2007, reclamanții P.R.G. și Șt.A.M.A., în contradictoriu cu pârâtul M.B., prin P.G. au contestat Dispoziția nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă de P.G. al M.B., solicitând instanței să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, anularea în parte a dispoziției contestate și atribuirea în deplină proprietate și posesie către reclamanți a terenului situat în București, str. Căderea Bastiliei, sector 1, în integralitate, așa cum a fost preluat abuziv de S.R. de la autoarea reclamanților, L.A.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin dispoziția menționată le-a fost restituită în natură o parte din imobil, restul imobilului, compus din trei apartamente și garaj, fiind vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, doar o parte din respectivul teren fiindu-le atribuit în folosință specială. Au mai susținut reclamanții că, deși sunt cetățeni străini, au dreptul de a dobândi în proprietate terenuri pe teritoriul României, prin moștenire legală, situație în care se află și în privința acestui imobil, fiind moștenitorii legali ai autoarei L.A. Prin sentința civilă nr. 35 din 23 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a lll-a civilă, a admis, în parte, acțiunea contestatorilor, a anulat în parte Dispoziția nr. 7104 din 12 decembrie 2006 emisă de P.G.

al M.B. și a obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților imobilul - teren, situat în București, str. Căderea Bastiliei, în suprafață de 303,76 mp (din suprafața totală de 455 mp), teren identificat conform planului topografic scara 1:500, anexă la dispoziția contestată, urmând ca pârâtul să emită și o nouă dispoziție în acest sens; au fost menținute celelalte dispoziții ale actului contestat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în vedere următoarele considerente de fapt și de drept: Prin Dispoziția nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă de P.G.

al M.B., ca răspuns la notificarea nr. 26/2002 formulată de reclamanți în baza Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură acestora imobilul situat în București, sectorul 1, str. Căderea Bastiliei, imobil compus din construcție tip B cu excepția apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentul nr. 1, parter, apartamentul situat la etajul 1, apartamentul situat la subsol și garajul cu cota de teren aferentă de 151,24 mp. Prin aceeași dispoziție s-a atribuit în folosință specială reclamanților terenul în suprafață de 303,76 mp, din suprafața totală de 455 mp, cu obligația respectării dreptului de acces pentru ceilalți coproprietari.

Prima instanță a avut în vedere la stabilirea suprafeței de teren aferente imobilului în litigiu, procesul - verbal al Comisiei de înființare a cărților funciare nr. 2639/1940 și Partea a l-a a Cărții Funciare întocmite, care cuprinde datele relevante privitoare la imobilul în litigiu, din analiza cărora se poate reține că la nivelul anului 1940 A.L., autoarea contestatorilor, deținea ca proprietar un teren cu casă, compusă din subsol, parter, etaj, pod și curte cu garaj, suprafața acestui imobil fiind de 455 mp. Din actul de preluare abuzivă a imobilului în temeiul decretului de naționalizare nu rezultă alte date privind întinderea terenului aferent construcției naționalizate. În drept, au fost avute în vedere și regula de drept prevăzută de art. 1169 C. civ., în sensul că reclamanții nu au dovedit preluarea abuzivă a unei alte suprafețe de teren.

Tribunalul a apreciat că, față de dispozițiile actuale constituționale, nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a terenului către contestatorii cetățeni străini. Împotriva sentinței primei instanțe au formulat cerere de apel atât reclamanții, cât și pârâtul. Prin motivele de apel, părțile au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: Instanța nu a avut în vedere dispozițiile exprese ale legii speciale incidente în cauză, potrivit cărora cetățenilor străini li se acordă doar un drept de folosință specială asupra imobilelor - teren, iar aceste dispoziții nu au fost declarate neconstituționale.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, inclusiv din mențiunile privind înregistrarea acestora în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni, reiese în mod clar că suprafața totală de teren aferentă imobilului situat la adresa str. Căderea Bastiliei (fostă str. Cometa) este de 570,60 m.p., din care 493,60 mp este suprafața totală aflată în proprietate exclusivă a autoarei apelanților, iar 77 m.p. suprafața de teren reprezentând cota indiviză din stradela lăsată în conformitate cu împărțirea făcută prin actul dotal autentificat de Secția notariat a fostului Tribunal Ilfov sub nr. 2132 din 07 februarie 1923. În acest act dotal părinții autoarei apelanților, A.L., au înzestrat-o pe aceasta cu lotul nr. ll în suprafață de 570,60 mp, cu fațada de 14,55 metri și cu condiția ca pe o lățime de 2 metri, pe toată lungimea lotului să se creeze o servitute de trecere pentru lotul nr. 3 aflat în spatele curții.

Apelanții au precizat că și proprietarul imobilului situat în str. Căderea Bastiliei a fost obligat tot prin act dotal să constituie o servitute pentru lotul nr. lll. Deși din probele administrate în dosarul cauzei a reieșit în mod clar că terenul preluat în mod abuziv de către statul român a fost în suprafață de 570,60 mp, în cadrul procedurii administrative de retrocedare a fost luată în considerare o suprafață totală de 455 mp, din care au fost atribuiți în folosință specială doar 303,77 mp, restul de 151,54 mp fiind înstrăinați în temeiul Legii nr. 112/1995. Prin cererea de apel, contestatorii au solicitat să se aibă în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei și să se încuviințeze o expertiză topografică care să identifice cu claritate terenul, limitele și suprafața acestuia.

Curtea de apel a încuviințat efectuarea unei expertize topografice, obiectivele încuviințate de instanță fiind identificarea lotului de teren, așa cum acesta este determinat în actul dotai autentificat sub nr. 2132 din 07 februarie 1923, precizarea suprafeței de teren provenită din terenul proprietatea autoarei contestatorilor, teren care a fost afectat de servitutea de trecere, identificarea suprafețelor de teren corespunzătoare apartamentelor din imobilul în litigiu și vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, identificarea suprafeței de teren ocupată de construcții și a suprafeței de teren liberă de construcții, identificarea suprafețelor de teren care sunt în folosință comună, respectiv alei de acces, suprafețe de teren ocupate de conducte de utilități.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert M.C., desemnat de instanță, s-a stabilit că imobilul din str. Căderea Bastiliei se compune din lotul 2, cu o suprafață de 569,73 mp și lotul 3, cu o suprafață de 198,80 mp, s-a stabilit că pe suprafața lotului 2 există două construcții, casa cu o suprafață de 182,36 mp, trotuar cu o suprafață de 35,26 mp, curte de lumină cu suprafață de 17,49 mp, garaj cu o suprafață de 25,41 mp; conform celor patru contracte de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995 s-a stabilit că suprafața de teren aferentă apartamentelor înstrăinate este de 151,64 mp; suprafața de teren liberă de construcții în j cadrul lotului nr. 2 rezultă ca diferență dintre suprafața totală de 569,73 mp și suprafața total construită de 260,52 mp, respectiv suprafața de 309,21 mp.

Consilierul expert al contestatorilor, încuviințat de instanță, a întocmit un coraport de expertiză tehnică ce s-a constituit în obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță, la cererea expresă a apelanților-reclamanți. Prin decizia nr. 896/ A din 18 decembrie 2008, al cărui dispozitiv a fost îndreptat, din oficiu, în baza art. 281 C. proc. civ., prin încheierea dată în ședința din camera de consiliu din 05 februarie 2009, Curtea de Apel București,s a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile, reținând următoarele: Cu privire la apelul pârâtului, potrivit dispozițiilor art. 44 din Constituția României, referitoare la dreptul de proprietate privată; (1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate.

Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. (2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini si apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum si prin moștenire legală. În același sens, au fost reținute și aplicate dispozițiile legislației speciale care statuează; (3) Potrivit dispozițiilor art. 2 din Titlul II al O.U.G.

nr. 184/2002, modificată și completată prin Legea nr. 48/2004; „(1) Cetățenii străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului, cu excepția dreptului de dispoziție.

(4) În situația cetățenilor străini și apatrizilor care au dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri în condițiile alin. (1), dreptul de folosință astfel dobândit se convertește, la cerere, în drept de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către persoanele respective; (5) Dispozițiile alin. (1), (2) și (3) nu se aplică în cazul persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare.” Persoane prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu modificările ulterioare, sunt persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, în cazul acestora soluția adoptată de legiuitor fiind aceea că „și păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire, conform prevederilor prezentei legi.” Apelantul-pârât nu a contestat calitatea de moștenitori ai fostei proprietare a imobilului, în ceea ce-i privește pe contestatori, situație care conferă incidența deplină dispozițiilor legale susmenționate, cu precizarea că dispozițiile art. 4 alin. (2) din legea specială, prevăd în mod expres că de prevederile legii speciale beneficiază și moștenitorii legali si testamentari ai Persoanelor fizice îndreptățite.

S-a reținut, în ceea ce privește situația juridică a imobilului în litigiu, că înscrisurile aflate la dosarul cauzei au dovedit că acesta a trecut în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 92/1950, cu mențiunea expresă-naționalizat la 20 aprilie 1950. Dacă legea specială conferă situației imobilului în litigiu atributul de imobil preluat în mod abuziv de stat, art. 2 din aceeași lege, distincția relevantă pentru cauză între un imobil preluat cu titlu valabil și un imobil preluat fără titlu valabil, se poate face cu ușurință, dat fiind nelegalitatea evidentă a actului de naționalizare în contextul actelor normative existente la data naționalizării.

Literatura de specialitate și jurisprudența constantă a instanțelor de judecată au constatat că decretul de naționalizare contravenea dispozițiilor legale în vigoare de la data preluării imobilului, respectiv art. 481 C. civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și dispozițiilor Tratatelor internaționale la care România este parte, anume D.U.D.O. Pe lângă împrejurarea că lipsirea de proprietate nu a fost justificată de o cauză de interes public, autoarea reclamantului nu a fost despăgubită pentru pierderea proprietății sale cu o sumă care să reflecte valoarea reală a bunului, astfel că orice preluare întemeiată pe dispozițiile Decretului nr. 92/1950, era neconstituțională și prin urmare, nu putea constitui un titlu valabil pentru preluarea imobilului.

Cu privire la apelul contestatorilor, instanța de apel a reținut: Prin Dispoziția nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă de P.G. al M.B., ca răspuns la notificarea nr. 26/2002 formulată de contestatori în baza Legii nr. 10/2001, s-a restituit în natură acestora imobilul situat în București, sectorul 1, str. Căderea Bastiliei , imobil compus din construcție tip B, cu excepția apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentul nr. 1, parter, apartamentul situat la etajul 1, apartamentul situat la subsol și garajul cu cota de teren aferentă de 151,24 mp. Prin aceeași dispoziție s-a atribuit în folosință specială reclamanților terenul în suprafață de 303,76 mp, din suprafața totală de 455 mp, cu obligația respectării dreptului de acces pentru ceilalți coproprietari.

Din cuprinsul actului dotal, autentificat sub nr. 2132 din 07 februarie 1923, rezultă că părinții autoarei apelanților, A.L., au înzestrat-o pe aceasta cu lotul nr. ll în suprafață de 570,60 mp, cu fațada de 14,55 metri și cu condiția ca pe o lățime de 2 metri, pe toată lungimea lotului să se creeze o servitute de trecere pentru lotul nr. 3 aflat în spatele curții. La dosarul cauzei există însă și copia de pe procesul-verbal din dosarul nr. 2638/1940 din care rezultă expres că autoarea contestatorilor domicilia în București, str. l.G.

Duca, că era proprietara lotului nr. 2 în temeiul actului dotal menționat anterior, copia procesului verbal nr. 2639/1940, care cuprinde mențiunea expresă pe aspectul identificării imobilului, teren în suprafață de 455 m.p., situație care coroborată cu înscrisul aflat la dosar, Partea a I-a a CF privind imobilul situat la nr. x, proprietatea numitei L.O.A., dovedește că suprafața terenului asupra căruia se poate valorifica procedura administrativă de restituire în natură este de 455 mp, și nu de 570.60 mp.

S-a mai reținut că înscrierea imobilului în cartea funciară s-a făcut în temeiul legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare din 27 aprilie 1938 (art. 165 și 166). Curtea de apel a apreciat că, în condițiile date se impune a fi avute în vedere, din perspectiva probațiunii dreptului de proprietate, înscrisurile referitoare la înscrierile făcute în cartea funciară, întrucât cartea funciară a fost reglementată ca fiind un registru real ce se întemeiază pe datele care au rezultat din identificarea cadastrală a imobilelor.

Cartea funciară a avut rolul, pe de o parte, de registru de evidență, cuprinzând toate datele privitoare la identificarea și situația juridică a imobilelor, și, pe de altă parte, de registru juridic, în sensul că toate operațiunile juridice referitoare la transmiterea, constituirea, modificarea sau stingerea drepturilor reale privind imobilul înmatriculat erau supuse unui control riguros din perspectiva legalității acestor operațiuni, înscrierile efectuate în cartea funciară bucurându-se de forță probantă.

Principiile care au stat la baza acestui sistem de carte funciară (care încă nu a fost abandonat, dată fiind ultraactivitatea unora din dispozițiile sale), se cuvin a fi menționate, fiind relevante și pentru cauza de față; principiul publicității integrale, principiul efectului constitutiv de drept real al înscrierii, drepturile reale se nasc, se modifică ori se sting numai prin înscrierea în cartea funciară, principiul legalității, principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară, potrivit căruia cuprinsul cărții funciare se consideră exact, afară de îngrădirile și excepțiile prevăzute de lege. Suprafața de teren de 303, 76 m.p. restituită în natură reclamanților prin hotărârea primei instanțe, reprezintă diferența dintre suprafața de teren deținută în proprietate de autoarea contestatorilor (455 m.p.), probațiunea fiind făcută după regulile sistemului cărților funciare și suprafața de 151,24 m.p., teren aferent imobilelor înstrăinate.

Pe aspectul acestei ultime suprafețe de teren (151,24 m.p.) aferentă imobilelor înstrăinate, contestatorii nu au formulat nici o critică, ambele expertize efectuate în cauză identificând această suprafață prin aceleași coordonate și înscrisuri (actele de vânzare-cumpărare ale chiriașilor - cumpărători). Împotriva acestei decizii, precum și a încheierii din 5 februarie 2009, au declarat recurs reclamanții , invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanții au arătat că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că este vorba de o simplă eroare materială strecurată în dispozitiv și a aplicat din oficiu dispozițiile art. 281 C. proc.

civ., dovada în acest sens stând chiar în întregul conținut al încheierii din care rezultă că nu este o simplă eroare materială, în sensul că în dispozitivul inițial s-a menționat la singular „apelul” în loc de „apelurile”, ci de fapt că noul dispozitiv este diferit de cel inițial. Practic sunt două dispozitive diferite, două soluții diferite, unul pronunțat la soluționarea cauzei și altul modificat și completat cu foarte puțin timp înainte de redactarea hotărârii. Astfel, apelanții-reclamanți au fost induși și menținuți în eroare cu privire la soluția pronunțată de instanță, soluție care nu poate fi schimbată sub nici o formă, aceasta trebuind să fie una și aceeași cu aceea „pronunțată în ședință publică.” În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., contestatorii au arătat că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă în mod clar că suprafața totală de teren aferentă imobilului în litigiu este de 570,60 m.p., din care 493,60 m.p. este suprafața totală aflată în proprietate exclusivă a autoarei reclamanților, iar 77 m.p. suprafața de teren reprezentând cota indiviză din stradela lăsată în conformitate cu împărțirea făcută prin Actul dotal autentificat sub nr. 2132/1923. Situația de fapt prezentată de reclamanți este confirmată în totalitate de documentele existente la dosar, cât și de expertiza topo efectuată în cauză de expert M.C., de unde rezultă că suprafața totală a imobilului este de 569,73 m.p., din care 73,54 m.p. afectați de o servitute de trecere în favoarea imobilului și suprafața de 151, 54 m.p.

a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995. Rezultă în mod clar că suprafața care trebuie retrocedată este de 418,49 m.p., din care 73,54 m.p. afectați de servitute de trecere în favoarea imobilului situat în București, sector 1, str. căderea Bastiliei. Recursul va fi respins pentru considerentele ce succed: Prin încheierea din 5 februarie 2009, instanța de apel, din oficiu, a constatat că în dispozitivul (minuta) deciziei civile nr. 869/A/2008 s-a strecurat o eroare materială, în sensul că s-a trecut în mod greșit „respinge apelul ca nefondat” în loc de „respinge apelurile ca nefondate” și a dispus, în baza art. 281 C. proc. civ., îndreptarea acestei erori materiale. Criticile formulate pe acest aspect, încadrate în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., nu pot fi primite, deoarece recurenții-reclamanți nu au arătat și nu au dovedit ce vătămare le-a fost pricinuită și care nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. De altfel, în considerentele hotărârii, curtea de apel a analizat ambele recursuri declarate în cauză și a răspuns tuturor criticilor formulate de reclamanți și de pârât. Ca urmare, mențiunea din dispozitivul deciziei nr. 869/A/2008, îndreptată din oficiu prin încheierea din 05 februarie 2009, este o eroare materială. Îndreptarea a fost dispusă de instanță în temeiul art. 281 C. proc. civ., care prevede că „orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.” Este de reținut și faptul că apelanții-reclamanți, văzând dispozitivul consemnat în condica de ședință, aveau posibilitatea să formuleze o cerere de completare a hotărârii, în baza art. 281 2 C. proc.

civ., însă aceștia nu au înțeles să uzeze de această cale procedurală. Recurenții au invocat, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faptul că instanța de apel nu a aplicat dispozițiile legale incidente în speță și că nu a stabilit în mod corect întinderea dreptului lor de proprietate cu privire la imobilul în litigiu. Instanțele fondului au stabilit, pe baza probelor administrate, situația de fapt în cauză. Acest aspect nu mai poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului care, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt statuată prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele.

Analizându-se și coroborându-se înscrisurile depuse la dosar, respectiv partea a I-a C.F. și procesul-verbal nr. 2639/1940 al Comisiei de înființare a cărților funciare, care cuprind datele de identificare ale imobilului, în cauză s-a statuat că autoarea reclamanților deținea în proprietate un imobil (casă și teren) în suprafață de 455 m.p. și nu de 570,60 m.p. S-a reținut și faptul că, din actul de preluare abuzivă a imobilului, Decretul nr. 92/1950, nu rezultă alte date privind întinderea terenului aferent construcției naționalizate și că reclamanții nu au dovedit preluarea unei alte suprafețe de teren, așa încât, față de dispozițiile art. 1169 C. civ., s-a apreciat că susținerile reclamanților sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Întinderea dreptului de proprietate al imobilelor se stabilește în baza înscrierilor făcute în C.F., care cuprinde date privind situația juridică, identificarea imobilelor, precum și operațiunile juridice ce privesc transmiterea, constituirea, modificarea sau stingerea drepturilor reale cu privire la imobile. În situația în care reclamanții ar fi constatat și ar fi considerat că în cartea funciară există înscrise date eronate privind imobilul în discuție, aceștia aveau posibilitatea de a formula o cerere de îndreptare a erorilor cuprinse în C.F., însă în cauză nu s-au făcut dovezi în acest sens. În speța de față, instanțele au coroborat datele din C.F. cu privire la imobil cu mențiunile cuprinse în alte înscrisuri aflate la dosarul cauzei, stabilind astfel suprafața de teren posibil de restituit în natură către reclamanți – persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor legii speciale.

Așadar, se constată că, la situația de fapt pe deplin stabilită, instanțele au aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 10/2001 incidente în speță. Față de toate considerentele reținute, se impune respingerea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanții P.R.G. și Șt.A.M.A. împotriva deciziei nr. 896/ A din data de 18 decembrie 2008 și încheierii din 5 februarie 2009 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2010.