ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 963/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 963/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, asupra recursului de față,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de

13 iunie 2007,

reclamanții

P.R.G. și Șt.A.M.A.,

în contradictoriu cu

pârâtul M.B., prin P.G.

au contestat

Dispoziția nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă de P.G. al M.B., solicitând instanței

să dispună, prin hotărârea ce se va pronunța, anularea în parte a dispoziției

contestate și atribuirea în deplină proprietate și posesie către reclamanți a

terenului situat în București, str. Căderea Bastiliei, sector 1, în

integralitate, așa cum a fost preluat abuziv de S.R. de la autoarea

reclamanților, L.A.

În motivarea

cererii, reclamanții au arătat că, prin dispoziția menționată le-a fost

restituită în natură o parte din imobil, restul imobilului, compus din trei

apartamente și garaj, fiind vândut în temeiul Legii nr. 112/1995, doar o parte

din respectivul teren fiindu-le atribuit în folosință specială.

Au mai

susținut reclamanții că, deși sunt cetățeni străini, au dreptul de a dobândi în

proprietate terenuri pe teritoriul României, prin moștenire legală, situație în

care se află și în privința acestui imobil, fiind moștenitorii legali ai

autoarei L.A.

Prin sentința civilă nr. 35 din 23 noiembrie 2007, Tribunalul

București, secția a lll-a civilă, a admis, în parte, acțiunea contestatorilor,

a anulat în parte Dispoziția nr. 7104 din 12 decembrie 2006 emisă de P.G. al M.B.

și a obligat pârâtul să restituie în natură reclamanților imobilul - teren,

situat în București, str. Căderea Bastiliei, în suprafață de 303,76 mp (din

suprafața totală de 455 mp), teren identificat conform planului topografic

scara 1:500, anexă la dispoziția contestată, urmând ca pârâtul să emită și o

nouă dispoziție în acest sens; au fost menținute celelalte dispoziții ale

actului contestat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a avut în

vedere următoarele considerente de fapt și de drept:

Prin Dispoziția nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă de P.G. al M.B.,

ca răspuns la notificarea nr. 26/2002 formulată de reclamanți în baza Legii nr.

10/2001, s-a restituit în natură acestora imobilul situat în București,

sectorul 1, str. Căderea Bastiliei, imobil compus din construcție tip B cu

excepția apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv

apartamentul nr. 1, parter, apartamentul situat la etajul 1, apartamentul

situat la subsol și garajul cu cota de teren aferentă de 151,24 mp.

Prin aceeași dispoziție s-a atribuit în folosință specială

reclamanților terenul în suprafață de 303,76 mp, din suprafața totală de 455

mp, cu obligația respectării dreptului de acces pentru ceilalți coproprietari.

Prima instanță a avut în vedere la stabilirea suprafeței de

teren aferente imobilului în litigiu, procesul - verbal al Comisiei de

înființare a cărților funciare nr. 2639/1940 și Partea a l-a a Cărții Funciare

întocmite, care cuprinde datele relevante privitoare la imobilul în litigiu,

din analiza cărora

se

poate reține că la nivelul

anului 1940 A.L., autoarea contestatorilor, deținea ca proprietar un teren cu

casă, compusă din subsol, parter, etaj, pod și curte cu garaj, suprafața

acestui imobil fiind de 455 mp.

Din actul de preluare abuzivă a imobilului în temeiul

decretului

de

naționalizare nu rezultă alte date

privind întinderea terenului aferent construcției naționalizate.

În drept, au fost avute în vedere și regula de drept

prevăzută

de

art. 1169 C. civ., în sensul că

reclamanții nu au dovedit preluarea abuzivă a unei alte suprafețe de teren.

Tribunalul a apreciat că, față de dispozițiile actuale

constituționale, nu există nici un impediment pentru restituirea în natură a

terenului către contestatorii cetățeni străini.

Împotriva sentinței primei instanțe au formulat cerere de

apel atât reclamanții, cât și pârâtul.

Prin motivele de apel, părțile au criticat hotărârea

instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte:

Instanța nu a avut în vedere dispozițiile exprese ale legii

speciale incidente în cauză, potrivit cărora cetățenilor străini li se acordă

doar un drept de folosință specială asupra imobilelor - teren, iar aceste

dispoziții nu au fost declarate neconstituționale.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, inclusiv din

mențiunile privind înregistrarea acestora în registrul de transcripțiuni și

inscripțiuni, reiese în mod clar că suprafața totală de teren aferentă

imobilului situat la adresa str. Căderea Bastiliei (fostă str. Cometa) este de

570,60 m.p., din care 493,60 mp este suprafața totală aflată în proprietate

exclusivă a autoarei apelanților, iar 77 m.p. suprafața de teren reprezentând

cota indiviză din stradela lăsată în conformitate cu împărțirea făcută prin

actul dotal autentificat de Secția notariat a fostului Tribunal Ilfov sub nr. 2132

din 07 februarie 1923.

În acest act dotal părinții autoarei apelanților, A.L., au

înzestrat-o pe aceasta cu lotul nr. ll în suprafață de 570,60 mp, cu fațada de

14,55 metri și cu condiția ca pe o lățime de 2 metri, pe toată lungimea lotului

să se creeze o servitute de trecere pentru lotul nr. 3 aflat în spatele curții.

Apelanții au precizat că și proprietarul imobilului situat în

str. Căderea Bastiliei a fost obligat tot prin act dotal să constituie o

servitute pentru lotul nr. lll.

Deși din probele administrate în dosarul cauzei a reieșit în

mod clar că terenul preluat în mod abuziv de către statul român a fost în

suprafață de 570,60 mp, în cadrul procedurii administrative de retrocedare a

fost luată în considerare o suprafață totală de 455 mp, din care au fost

atribuiți în folosință specială doar 303,77 mp, restul de 151,54 mp fiind

înstrăinați în temeiul Legii nr. 112/1995.

Prin cererea de apel, contestatorii au solicitat să se aibă

în vedere înscrisurile existente la dosarul cauzei și să se încuviințeze o

expertiză topografică care să identifice cu claritate terenul, limitele și

suprafața acestuia.

Curtea de apel a încuviințat efectuarea unei expertize

topografice, obiectivele încuviințate de instanță fiind identificarea lotului

de teren, așa cum acesta este determinat în actul dotai autentificat sub nr. 2132

din 07 februarie 1923, precizarea suprafeței de teren provenită din terenul

proprietatea autoarei contestatorilor, teren care a fost afectat de servitutea

de trecere, identificarea suprafețelor de teren corespunzătoare apartamentelor

din imobilul în litigiu și vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, identificarea

suprafeței de teren ocupată de construcții și a suprafeței de teren liberă de

construcții, identificarea suprafețelor de teren care sunt în folosință comună,

respectiv alei de acces, suprafețe de teren ocupate de conducte de utilități.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expert M.C.,

desemnat de instanță, s-a stabilit că imobilul din str. Căderea Bastiliei se

compune din lotul 2, cu o suprafață de 569,73 mp și lotul 3, cu o suprafață de

198,80 mp, s-a stabilit că pe suprafața lotului 2 există două construcții, casa

cu o suprafață de 182,36 mp, trotuar cu o suprafață de 35,26 mp, curte de

lumină cu suprafață de 17,49 mp, garaj cu o suprafață de 25,41 mp; conform

celor patru contracte de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995

s-a stabilit că suprafața de teren aferentă apartamentelor înstrăinate este de

151,64 mp; suprafața de teren liberă de construcții în

j

cadrul lotului nr. 2 rezultă

ca diferență dintre suprafața totală de 569,73 mp și suprafața total construită

de 260,52 mp, respectiv suprafața de 309,21 mp.

Consilierul expert al contestatorilor, încuviințat de

instanță, a întocmit un coraport de expertiză tehnică ce s-a constituit în

obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expertul desemnat de instanță,

la cererea expresă a apelanților-reclamanți.

Prin decizia nr.

896/

A din 18 decembrie 2008, al cărui dispozitiv a fost îndreptat, din oficiu, în

baza art. 281 C. proc. civ., prin încheierea dată în ședința din camera de

consiliu din 05 februarie 2009, Curtea de Apel București,s a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile,

reținând următoarele:

Cu privire la apelul pârâtului,

potrivit dispozițiilor art. 44 din Constituția României,

referitoare la dreptul de proprietate privată;

(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra

statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt

stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod

egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini si apatrizii pot dobândi

dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate

din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale

la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute

prin lege organică, precum si prin moștenire legală.

În același sens, au fost reținute și aplicate dispozițiile

legislației speciale care statuează;

(3) Potrivit dispozițiilor art. 2 din Titlul II al O.U.G. nr.

184/2002, modificată și completată prin Legea nr. 48/2004; „(1) Cetățenii

străini și apatrizii care au calitatea de persoane îndreptățite potrivit Legii nr.

10/2001 la restituirea în natură a unor terenuri, situate în intravilanul

localităților, pot opta pentru dobândirea unui drept de folosință special care

conferă titularului drepturile și obligațiile conferite de lege proprietarului,

cu excepția dreptului de dispoziție.

(4) În situația cetățenilor străini și apatrizilor care au

dobândit un drept de folosință special asupra unor terenuri în condițiile alin.

(1), dreptul de folosință astfel dobândit se convertește, la cerere, în drept

de proprietate, după obținerea cetățeniei române de către persoanele

respective;

(5) Dispozițiile alin. (1), (2) și (3) nu se aplică în cazul

persoanelor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, cu

modificările ulterioare.”

Persoane prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

cu modificările ulterioare, sunt persoanele ale căror imobile au fost preluate

fără titlu valabil, în cazul acestora soluția adoptată de legiuitor fiind aceea

că „și păstrează calitatea de proprietar avută la data preluării, pe care o

exercită după primirea deciziei sau a hotărârii judecătorești de restituire,

conform prevederilor prezentei legi.”

Apelantul-pârât nu a contestat calitatea de moștenitori ai

fostei proprietare a imobilului, în ceea ce-i privește pe contestatori,

situație care conferă incidența deplină dispozițiilor legale susmenționate, cu

precizarea că dispozițiile art. 4 alin. (2) din legea specială, prevăd în mod

expres că de prevederile legii speciale beneficiază și moștenitorii legali si

testamentari ai Persoanelor fizice îndreptățite.

S-a reținut, în ceea ce privește situația juridică a

imobilului în litigiu, că înscrisurile aflate la dosarul cauzei au dovedit că

acesta a trecut în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 92/1950, cu

mențiunea expresă-naționalizat la 20 aprilie  1950.

Dacă legea specială conferă situației imobilului în litigiu

atributul de imobil preluat în mod abuziv de stat, art. 2 din aceeași lege, distincția

relevantă pentru cauză între un imobil preluat cu titlu valabil și un imobil

preluat fără titlu valabil, se poate face cu ușurință, dat fiind nelegalitatea

evidentă a actului de naționalizare în contextul actelor normative existente la

data naționalizării.

Literatura de specialitate și jurisprudența constantă a

instanțelor de judecată au constatat că decretul de naționalizare contravenea

dispozițiilor legale în vigoare de la data preluării imobilului, respectiv art.

481 C. civ., potrivit căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa,

afară numai pentru cauză de utilitate publică, primind o dreaptă și prealabilă

despăgubire, precum și dispozițiilor Tratatelor internaționale la care România

este parte, anume D.U.D.O.

Pe lângă împrejurarea că lipsirea de proprietate nu a fost

justificată de o cauză de interes public, autoarea reclamantului nu a fost

despăgubită pentru pierderea proprietății sale cu o sumă care să reflecte

valoarea reală a bunului, astfel că orice preluare întemeiată pe dispozițiile

Decretului nr. 92/1950, era neconstituțională și prin urmare, nu putea

constitui un

titlu

valabil pentru preluarea imobilului.

Cu privire la apelul contestatorilor, instanța de apel a

reținut:

Prin Dispoziția nr. 7972 din 11 mai 2007 emisă

de P.G. al

M.B., ca răspuns la

notificarea

nr. 26/2002 formulată

de

contestatori în baza Legii nr. 10/2001, s-a restituit

în natură acestora imobilul

situat

în București, sectorul 1, str. Căderea Bastiliei

,

imobil compus din

construcție tip B, cu excepția

apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, respectiv apartamentul nr.

1, parter, apartamentul situat la etajul 1, apartamentul situat la subsol și

garajul cu cota de teren aferentă de 151,24 mp.

Prin aceeași dispoziție s-a atribuit în folosință specială

reclamanților terenul în suprafață de 303,76 mp, din suprafața totală de 455

mp, cu obligația respectării dreptului de acces pentru ceilalți coproprietari.

Din cuprinsul actului dotal, autentificat sub nr. 2132 din 07

februarie 1923, rezultă că părinții autoarei apelanților, A.L., au înzestrat-o

pe aceasta cu lotul nr. ll în suprafață de 570,60 mp, cu fațada de 14,55 metri

și cu condiția ca pe o lățime de 2 metri, pe toată lungimea lotului să se

creeze o servitute de trecere pentru lotul nr. 3 aflat în spatele curții.

La dosarul cauzei există însă și copia de pe procesul-verbal

din dosarul nr. 2638/1940 din care rezultă expres că autoarea contestatorilor

domicilia în București, str. l.G. Duca, că era proprietara lotului nr. 2 în

temeiul actului dotal menționat anterior, copia procesului verbal nr. 2639/1940,

care cuprinde mențiunea expresă pe aspectul identificării imobilului, teren în

suprafață de 455 m.p., situație care coroborată cu înscrisul aflat la dosar, Partea

a I-a a CF privind imobilul situat la nr. x, proprietatea numitei L.O.A.,

dovedește că suprafața terenului asupra căruia se poate valorifica procedura

administrativă de restituire în natură este de 455 mp, și nu de 570.60 mp.

S-a mai reținut că înscrierea imobilului în cartea funciară

s-a făcut în temeiul legii pentru unificarea dispozițiilor privitoare la

cărțile funciare din 27 aprilie 1938 (art. 165 și 166).

Curtea de apel a apreciat că, în condițiile date se impune a

fi avute în vedere, din perspectiva probațiunii dreptului de proprietate,

înscrisurile referitoare la

înscrierile făcute în cartea funciară, întrucât cartea

funciară a fost reglementată ca fiind un registru real ce se întemeiază pe

datele care au rezultat din identificarea cadastrală a imobilelor.

Cartea funciară a avut rolul, pe de o parte, de registru de

evidență, cuprinzând toate datele privitoare la identificarea și situația

juridică a imobilelor, și, pe de altă parte, de registru juridic, în sensul că

toate operațiunile juridice referitoare la transmiterea, constituirea,

modificarea sau stingerea drepturilor reale privind imobilul înmatriculat erau

supuse unui control riguros din perspectiva legalității acestor operațiuni,

înscrierile efectuate în cartea funciară bucurându-se de forță probantă.

Principiile care au stat la baza acestui sistem de carte

funciară (care încă nu a fost abandonat, dată fiind ultraactivitatea unora din

dispozițiile sale), se cuvin a fi menționate, fiind relevante și pentru cauza

de față; principiul publicității integrale, principiul efectului constitutiv de

drept real al înscrierii, drepturile reale se nasc, se modifică ori se sting

numai prin înscrierea în

cartea funciară, principiul

legalității, principiul forței probante a înscrierii în cartea funciară,

potrivit căruia cuprinsul cărții funciare se consideră exact, afară de

îngrădirile și excepțiile prevăzute de lege.

Suprafața de teren de 303, 76 m.p. restituită în natură

reclamanților prin hotărârea primei instanțe, reprezintă diferența dintre

suprafața de teren deținută în proprietate de autoarea contestatorilor (455

m.p.), probațiunea fiind făcută după regulile sistemului cărților funciare și

suprafața de 151,24 m.p., teren aferent imobilelor înstrăinate.

Pe aspectul acestei ultime suprafețe de teren (151,24 m.p.)

aferentă imobilelor înstrăinate, contestatorii nu au formulat nici o critică,

ambele expertize efectuate în cauză identificând această suprafață prin

aceleași coordonate și înscrisuri (actele de vânzare-cumpărare ale chiriașilor -

cumpărători).

Împotriva

acestei decizii, precum și a încheierii din 5 februarie 2009, au declarat

recurs reclamanții

,

invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., reclamanții au arătat

că, în mod greșit instanța de apel a apreciat că este vorba de o simplă eroare

materială strecurată în dispozitiv și a aplicat din oficiu dispozițiile art. 281

C. proc. civ., dovada în acest sens stând chiar în întregul conținut al

încheierii din care rezultă că nu este o simplă eroare materială, în sensul că

în dispozitivul inițial s-a menționat la singular „apelul” în loc de

„apelurile”, ci de fapt că noul dispozitiv este diferit de cel inițial. Practic

sunt două dispozitive diferite, două soluții diferite, unul pronunțat la

soluționarea cauzei și altul modificat și completat cu foarte puțin timp

înainte de redactarea hotărârii.

Astfel, apelanții-reclamanți au fost

induși și menținuți în eroare cu privire la soluția pronunțată de instanță,

soluție care nu poate fi schimbată sub nici o formă, aceasta trebuind să fie

una și aceeași cu aceea „pronunțată în ședință publică.”

În susținerea celui de-al doilea motiv

de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

contestatorii au arătat că, din înscrisurile depuse la dosar, rezultă în mod

clar că suprafața totală de teren aferentă imobilului în litigiu este de 570,60

m.p., din care 493,60 m.p. este suprafața totală aflată în proprietate

exclusivă a autoarei reclamanților, iar 77 m.p. suprafața de teren reprezentând

cota indiviză din stradela lăsată în conformitate cu împărțirea făcută prin

Actul dotal autentificat sub nr. 2132/1923.

Situația de fapt prezentată de

reclamanți este confirmată în totalitate de documentele existente la dosar, cât

și de expertiza topo efectuată în cauză de expert M.C., de unde rezultă că

suprafața totală a imobilului este de 569,73 m.p., din care 73,54 m.p. afectați

de o servitute de trecere în favoarea imobilului și suprafața de 151, 54 m.p. a

fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995.

Rezultă în mod clar că suprafața care

trebuie retrocedată este de 418,49 m.p., din care 73,54 m.p. afectați de

servitute de trecere în favoarea imobilului situat în București, sector 1, str.

căderea Bastiliei.

Recursul va fi respins pentru

considerentele ce succed:

Prin încheierea din 5

februarie

2009, instanța de apel, din oficiu, a constatat că în dispozitivul (minuta)

deciziei civile nr. 869/A/2008 s-a strecurat o eroare materială, în sensul că

s-a trecut în mod greșit „respinge apelul ca nefondat” în loc de „respinge

apelurile ca nefondate” și a dispus, în baza art. 281 C. proc. civ.,

îndreptarea acestei erori materiale.

Criticile

formulate pe acest aspect, încadrate în prevederile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., nu pot fi primite, deoarece recurenții-reclamanți nu au arătat și nu au

dovedit ce vătămare le-a fost pricinuită și care nu poate fi înlăturată decât

prin anularea deciziei, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

De altfel, în

considerentele hotărârii, curtea de apel a analizat ambele recursuri declarate

în cauză și a răspuns tuturor criticilor formulate de reclamanți și de pârât.

Ca urmare,

mențiunea din dispozitivul deciziei nr. 869/A/2008, îndreptată din oficiu prin

încheierea din 05 februarie 2009, este o eroare materială. Îndreptarea a fost

dispusă de instanță în temeiul art. 281 C. proc. civ., care prevede că „orice

alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu

sau la cerere.”

Este de

reținut și faptul că apelanții-reclamanți, văzând dispozitivul consemnat în

condica de ședință, aveau posibilitatea să formuleze o cerere de completare a

hotărârii, în baza art. 281

2

C. proc. civ., însă aceștia nu au

înțeles să uzeze de această cale procedurală.

Recurenții au invocat, în temeiul art.

304 pct. 9 C. proc. civ., faptul că instanța de apel nu a aplicat dispozițiile

legale incidente în speță și că nu a stabilit în mod corect întinderea

dreptului lor de proprietate cu privire la imobilul în litigiu.

Instanțele fondului au stabilit, pe

baza probelor administrate, situația de fapt în cauză. Acest aspect nu mai

poate face obiect de analiză în calea de atac a recursului care, față de

actuala configurație a art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri

numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, instanța de recurs

nemaiavând competența de a cenzura situația de fapt statuată prin hotărârea

atacată și de a reevalua în acest scop probele.

Analizându-se și coroborându-se

înscrisurile depuse la dosar, respectiv partea a I-a C.F. și procesul-verbal nr.

2639/1940 al Comisiei de înființare a cărților funciare, care cuprind datele de

identificare ale imobilului, în cauză s-a statuat că autoarea reclamanților

deținea în proprietate un imobil (casă și teren) în suprafață de 455 m.p. și nu

de 570,60 m.p.

S-a reținut și faptul că, din actul de

preluare abuzivă a imobilului, Decretul nr. 92/1950, nu rezultă alte date

privind întinderea terenului aferent construcției naționalizate și că

reclamanții nu au dovedit preluarea unei alte suprafețe de teren, așa încât,

față de dispozițiile art. 1169 C. civ., s-a apreciat că susținerile

reclamanților sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Întinderea dreptului de proprietate al

imobilelor se stabilește în baza înscrierilor făcute în C.F., care cuprinde

date privind situația juridică, identificarea imobilelor, precum și

operațiunile juridice ce privesc transmiterea, constituirea, modificarea sau

stingerea drepturilor reale cu privire la imobile.

În situația în care reclamanții ar fi

constatat și ar fi considerat că în cartea funciară există înscrise date

eronate privind imobilul în discuție, aceștia aveau posibilitatea de a formula

o cerere de îndreptare a erorilor cuprinse în C.F., însă în cauză nu s-au făcut

dovezi în acest sens.

În speța de față, instanțele au

coroborat datele din C.F. cu privire la imobil cu mențiunile cuprinse în alte

înscrisuri aflate la dosarul cauzei, stabilind astfel suprafața de teren

posibil de restituit în natură către reclamanți – persoane îndreptățite în

sensul dispozițiilor legii speciale.

Așadar, se constată că, la situația de

fapt pe deplin stabilită, instanțele au aplicat în mod corect dispozițiile

Legii nr. 10/2001 incidente în speță.

Față de toate considerentele reținute,

se impune respingerea recursului, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții P.R.G. și Șt.A.M.A. împotriva deciziei nr. 896/ A din data de 18

decembrie 2008 și încheierii din 5 februarie 2009 pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 februarie 2010.