ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5203/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 2597 din 24 iunie 2004 la Tribunalul Dolj, reclamantul S.G. a chemat în judecată P.M. Băilești și S.R., prin M.F.P., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 752.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri bănești, reprezentând evaluarea fostei proprietăți a unchiului său, S.Gh.F., al cărui singur moștenitor este. În fapt, reclamantul a susținut că unchiul său a avut în proprietate, prin moștenire, în municipiul Băilești, str. Carpați, un imobil, casă de locuit cu 3 camere și două săli și o suprafață de teren de 413 mp. Imobilul a fost preluat în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 331 din 11 septembrie 1979, prin procesul verbal nr. 127/N/2001, s-a emis proces verbal de negociere nr. 10655 din 21 mai 2004, în care s-a menționat oferta de despăgubire de 13.667.651 lei, în titluri de valoare nominală.

La data de 25 mai 2005, numita C.A. a formulat cerere de intervenție, prin care a solicitat să se constate și dreptul său propriu la despăgubiri pentru imobilul în litigiu. În ședința publică de la termenul din 04 mai 2009, instanța, cu ocazia rejudecării, a invocat din oficiu excepția lipsei de interes a intervenientei în nume propriu C.A., având în vedere că aceasta nu a urmat procedura Legii nr. 10/2001, neformulând notificare. Prin sentința civilă nr. 174 din 11 mai 2009, Tribunalul Dolj a admis contestația reclamanților, moștenitorii reclamantului inițial, S.M. și S.M.N., în contradictoriu cu pârâții P.M.

Băilești și P.M.B., a anulat dispoziția nr. 5740 din 08 noiembrie 2004 emisă de P.M.B., a stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din Băilești, str. Carpați, județul Dolj, la valoarea de 22.116,4 lei pentru construcție, și de 72.214 lei pentru teren, a respins contestația față de pârâtul S.R., prin M.F.P., a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată intervenienta C.A. Prima instanță a reținut că, întrucât intervenienta nu a formulat notificare în condițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001, aceasta nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială, astfel că nici nu justifică interesul de a interveni în prezenta contestație.

S.R., prin M.F.P., are calitate procesuală pasivă în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, doar în ipoteza reglementată de art. 28 alin. (3) din aceeași lege, ipoteză care nu se regăsește în speță, unitatea deținătoare fiind identificată, aceasta emițând și dispoziția de soluționare a notificării. Împrejurarea că prin această dispoziție se stabilesc măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești, în cuantum determinat, nu atrage calitatea procesuală pasivă a S.R., prin M.F.P., întrucât statul realizează plata despăgubirilor după o procedură specială ce se derulează la C.C.S.D., inclusiv în cazul dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în care s-au consemnat sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, astfel cum rezultă din art. 16 alin. (1) din acest act normativ.

Cu privire la fondul cauzei, tribunalul a reținut că unitatea deținătoare a omis să se pronunțe asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului pentru imobilul construcții, solicitat prin notificarea nr. 127/N/2001, astfel că, față de concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și necontestat de părți, a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii în cuantumul determinat de experți. Prin decizia nr. 336 din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul intervenientei în nume propriu, ca nefondat. S-a reținut că intervenienta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru imobilul în litigiu.

Deși s-a invocat faptul că notificarea nr. 127/N/2001, prin care unitatea deținătoare a fost sesizată, a fost formulată de reclamantul S.G., atât în nume propriu, cât și în calitate de mandatar al intervenientei, susținerea nu a fost dovedită. Intervenienta a susținut că mandatul acordat reclamantului a fost unul tacit, potrivit art. 1533 C. civ., că acceptarea ofertei de mandat ar rezulta din executarea lui din partea mandatarului. S-a reținut că nu se poate aprecia că pretinsul mandatul a fost executat, o atare împrejurare fiind incidentă doar în ipoteza în care notificarea ar fi fost formulată de reclamant și în numele intervenientei.

Notificarea a fost formulată doar de reclamant, în calitate de moștenitor al autorului S.Gh.F., iar contestația formulată împotriva dispoziției nr. 5740 din 8 noiembrie 2004 a Primăriei Craiova a fost promovată doar de către acesta, în nume propriu, cu precizarea calității de unic moștenitor, evidențiată prin certificatul de calitate nr. 329 din 17 septembrie 2003 întocmit de B.N.P. A.B. Prin urmare, nu s-a făcut dovada contractului de mandat, nici în mod expres, prin prezentarea unei procuri speciale, nici tacit, prin executarea sa de către mandatar, astfel că nu se poate reține că intervenienta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Intervenienta nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, și, în consecință, nici calitate procesuală activă și interes pentru a formula contestație împotriva dispoziției emisă de primar în soluționarea notificării formulate de o altă persoană. Împotriva deciziei instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 28 decembrie 2009, intervenienta A.C., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte: S-a făcut dovada că soția lui F.Gh.S. a fost sora lui Gh.C., a cărui fiică este intervenienta A.C., recunoscută de către instanțele judecătorești ca moștenitoare a lui F.Gh.S., sentința civilă nr. 1256 din 27 octombrie 2008 a Judecătoriei Băilești, definitivă și irevocabilă, adică persoana a cărui moștenire a fost solicitată, cu titlu de despăgubiri bănești, de către reclamantul Gh.S.

Intervenienta A.C. a învederat instanței de judecată că, prin propria sa notificare din 26 noiembrie 2001, reclamantul Gh.S. a specificat după cum urmează: „subsemnatul Gh.S., în calitate de moștenitor nepot de frate, și numitul F.Gh.S. .. ”. Reclamantul Gh.S., prin notificarea din 26 noiembrie 2001, s-a referit atât la persoana sa (ca nepot de frate al autorului F.Gh.S.) cât și la F.Gh.S., a cărui soție l-a avut ca frate pe Gh.C., a cărui fiică este intervenienta în interes propriu. De asemenea, s-a invocat ipoteza unui mandat tacit dat reclamantului pentru introducerea notificării, mandat care din moment ce nu a fost revocat de vreuna din părți, se află în continuare în deplină valabilitate, acceptarea tacita fiind dovedită de faptul executării, prin introducerea notificării.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1533 C. civ., „mandatul tacit poate rezulta chiar din faptul executării lui de către mandatar”. De altfel, dovada mandatului tacit, care se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege, rezultă indubitabil din următoarele: - nu numai Gh.S. este moștenitor al unchiului său F.Gh.S., ci și intervenienta A.C.: - practica judiciară invocată a reținut că cererea de acordare de măsuri reparatorii reprezintă un act de conservare și nu de dispoziție: principiul potrivit căruia coindivizarii se reprezintă unii pe ceilalți în privința actelor de conservare; - în nici un moment al procesului, din iunie 2004 și până în decembrie 2009, reclamantul Gh.S. și moștenitorii săi nu au avut o altă poziție juridică.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că notificarea a fost promovată doar de către Gh.C. și pentru argumentul că „acesta a precizat că este unic moștenitor”, fără a ține seama de sentința civilă nr. 1256 din 27 octombrie 2008 a Judecătoriei Băilești, rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, potrivit căreia într-un proces de partaj între aceleași părți, s-a recunoscut A.C. calitatea de moștenitoare a lui F.S. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Cu prioritate, față de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea extraordinară de atac a recursului să fie precedată de considerații preliminare privind cauza recursului, după cum urmează: În calea extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., care concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte de ordin procedural și/sau substanțial). Scopul acestei căi de atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, sub toate aspectele susținute cu privire la valorizarea în probațiune a înscrisurilor administrate de părți, inclusiv pe aspectele de fapt referitoare la relațiile de rudenie și afinitate, evaluarea probatoriului din perspectiva propriului interes patrimonial ocrotit, toate cu consecințe directe în planul configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare au prezentat în mod corect întreaga situație de fapt a dosarului pendinte, expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului juridic litigios. Noua formulare a textului art. 304 C. proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului pendinte și cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu interese contrare. O situație de nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit la situația de fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

Cu aceste precizări, Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate susținute prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea și aplicarea la speță a dispozițiilor art. art. 1533 C. civ., „mandatul tacit poate rezulta chiar din faptul executării lui de către mandatar.

Din această perspectivă este important de reținut că instanța de apel a reținut corect aspecte de fapt și de drept relevante pentru cauza pendinte, după cum urmează: intervenienta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru imobilul în litigiu; deși s-a susținut că notificarea nr. 127/N/2001 a fost formulată de reclamantul inițial, S.G., atât în nume propriu, cât și în calitate de mandatar al intervenientei, susținerea nu a fost dovedită în cauză; intervenienta a susținut că mandatul acordat reclamantului a fost unul tacit, potrivit art. 1533 C. civ., respectiv că acceptarea ofertei de mandat ar rezulta din executarea lui din partea mandatarului; s-a reținut corect că nu se poate aprecia că pretinsul mandatul a fost executat, întrucât notificarea a fost formulată doar de către reclamant, la fel și contestația formulată împotriva dispoziției nr. 5740 din 8 noiembrie 2004 a Primăriei Craiova, cu precizarea expresă a calității sale de unic moștenitor, evidențiată prin certificatul de calitate nr. 329 din 17 septembrie 2003 întocmit de B.N.P.

A.B. Prin urmare, în aceste circumstanțe de fapt și de drept, în mod corect s-a concluzionat în sensul că nu s-a făcut dovada contractului de mandat, nici în mod expres, prin prezentarea unei procuri speciale, nici în mod tacit, prin executarea sa de către mandatar, astfel că nu se poate reține că intervenienta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001. Potrivit art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Concluzia firească pentru o astfel de situație este aceea că intervenienta nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, și, drept consecință, nici calitate procesuală activă și nici interes pentru a formula contestație împotriva dispoziției emisă de primar în soluționarea notificării formulate de o altă persoană.

Pentru toate aceste considerente de fapt și de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta C.A. împotriva deciziei nr. 336 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta-intervenientă va fi obligată la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimații reclamanți S.M. și S.M.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta C.A. împotriva deciziei nr. 336 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta C.A. la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimații reclamanți S.M. și S.M.N. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.