ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5203/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5203/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 2597 din 24 iunie 2004 la Tribunalul Dolj, reclamantul S.G.

a chemat în judecată P.M. Băilești și S.R., prin M.F.P., solicitând obligarea

pârâților la plata sumei de 752.500.000 lei, cu titlu de despăgubiri bănești,

reprezentând evaluarea fostei proprietăți a unchiului său, S.Gh.F., al cărui

singur moștenitor este. În fapt, reclamantul a susținut că unchiul său a avut

în proprietate, prin moștenire, în municipiul Băilești, str. Carpați, un imobil,

casă de locuit cu 3 camere și două săli și o suprafață de teren de 413 mp.

Imobilul a fost

preluat în stăpânirea statului în baza Decretului nr. 331 din 11 septembrie 1979,

prin procesul verbal nr. 127/N/2001, s-a emis proces verbal de negociere nr. 10655

din 21 mai 2004, în care s-a menționat oferta de despăgubire de 13.667.651 lei,

în titluri de valoare nominală.

La data de 25 mai 2005,

numita C.A. a formulat cerere de intervenție, prin care a solicitat să se

constate și dreptul său propriu la despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

În ședința publică de

la termenul din 04 mai 2009, instanța, cu ocazia rejudecării, a invocat din

oficiu excepția lipsei de interes a intervenientei în nume propriu C.A., având

în vedere că aceasta nu a urmat procedura Legii nr. 10/2001, neformulând

notificare.

Prin sentința civilă nr.

174 din 11 mai 2009, Tribunalul Dolj a admis contestația reclamanților, moștenitorii

reclamantului inițial, S.M. și S.M.N., în contradictoriu cu pârâții P.M. Băilești

și P.M.B., a anulat dispoziția nr. 5740 din 08 noiembrie 2004 emisă de P.M.B., a

stabilit dreptul reclamanților la măsuri reparatorii în echivalent pentru

imobilul din Băilești, str. Carpați, județul Dolj, la valoarea de 22.116,4 lei

pentru construcție, și de 72.214 lei pentru teren, a respins contestația față

de pârâtul S.R., prin M.F.P., a respins cererea de intervenție în interes

propriu formulată intervenienta C.A.

Prima instanță a

reținut că, întrucât intervenienta nu a formulat notificare în condițiile art. 22

din Legea nr. 10/2001, aceasta nu poate beneficia de măsurile reparatorii

prevăzute de legea specială, astfel că nici nu justifică interesul de a interveni

în prezenta contestație.

S.R., prin M.F.P.,

are calitate procesuală pasivă în litigiile întemeiate pe dispozițiile Legii nr.

10/2001, doar în ipoteza reglementată de art. 28 alin. (3) din aceeași lege,

ipoteză care nu se regăsește în speță, unitatea deținătoare fiind identificată,

aceasta emițând și dispoziția de soluționare a notificării.

Împrejurarea că prin

această dispoziție se stabilesc măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor

bănești, în cuantum determinat, nu atrage calitatea procesuală pasivă a S.R.,

prin M.F.P., întrucât statul realizează plata despăgubirilor după o procedură

specială ce se derulează la C.C.S.D., inclusiv în cazul dispozițiilor emise

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, în care s-au consemnat

sumele ce urmează a se acorda ca despăgubire, astfel cum rezultă din art. 16 alin.

(1) din acest act normativ.

Cu privire la fondul

cauzei, tribunalul a reținut că unitatea deținătoare a omis să se pronunțe

asupra măsurilor reparatorii cuvenite reclamantului pentru imobilul

construcții, solicitat prin notificarea nr. 127/N/2001, astfel că, față de

concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză și necontestat de părți,

a stabilit îndreptățirea reclamanților la măsuri reparatorii în cuantumul

determinat de experți.

Prin decizia nr. 336

din 8 decembrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins apelul intervenientei în nume propriu, ca nefondat.

S-a reținut că intervenienta

nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 pentru a

beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ pentru

imobilul în litigiu.

Deși s-a invocat

faptul că notificarea nr. 127/N/2001, prin care unitatea deținătoare a fost

sesizată, a fost formulată de reclamantul S.G., atât în nume propriu, cât și în

calitate de mandatar al intervenientei, susținerea nu a fost dovedită.

Intervenienta a susținut că mandatul acordat reclamantului a fost unul tacit,

potrivit art. 1533 C. civ., că acceptarea ofertei de mandat ar rezulta din executarea

lui din partea mandatarului.

S-a reținut că nu se

poate aprecia că pretinsul mandatul a fost executat, o atare împrejurare fiind

incidentă doar în ipoteza în care notificarea ar fi fost formulată de reclamant

și în numele intervenientei. Notificarea a fost formulată doar de reclamant, în

calitate de moștenitor al autorului S.Gh.F., iar contestația formulată

împotriva dispoziției nr. 5740 din 8 noiembrie 2004 a Primăriei Craiova a fost

promovată doar de către acesta, în nume propriu, cu precizarea calității de

unic moștenitor, evidențiată prin certificatul de calitate nr. 329 din 17

septembrie 2003 întocmit de B.N.P. A.B.

Prin urmare, nu s-a

făcut dovada contractului de mandat, nici în mod expres, prin prezentarea unei

procuri speciale, nici tacit, prin executarea sa de către mandatar, astfel că

nu se poate reține că intervenienta a formulat notificare potrivit Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 22 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nerespectarea termenului de 6 luni

prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita

în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Intervenienta nu are

calitatea de persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, și, în

consecință, nici calitate procesuală activă și interes pentru a formula

contestație împotriva dispoziției emisă de primar în soluționarea notificării

formulate de o altă persoană.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat cerere de recurs la data de 28 decembrie 2009, intervenienta

A.C., prin care a criticat-o pentru nelegalitate, sub următoarele aspecte:

S-a făcut dovada că

soția lui F.Gh.S. a fost sora lui Gh.C., a cărui fiică este intervenienta A.C.,

recunoscută de către instanțele judecătorești ca moștenitoare a lui F.Gh.S., sentința

civilă nr. 1256 din 27 octombrie 2008 a Judecătoriei Băilești, definitivă și

irevocabilă, adică persoana a cărui moștenire a fost solicitată, cu titlu de

despăgubiri bănești, de către reclamantul Gh.S.

Intervenienta A.C. a învederat

instanței de judecată că, prin propria sa notificare din 26 noiembrie 2001,

reclamantul Gh.S. a specificat după cum urmează: „subsemnatul Gh.S., în

calitate de moștenitor nepot de frate, și numitul F.Gh.S. .. ”.

Reclamantul Gh.S.,

prin notificarea din 26 noiembrie 2001, s-a referit atât la persoana sa (ca

nepot de frate al autorului F.Gh.S.) cât și la F.Gh.S., a cărui soție l-a avut

ca frate pe Gh.C., a cărui fiică este intervenienta în interes propriu.

De asemenea, s-a

invocat ipoteza unui mandat tacit dat reclamantului pentru introducerea

notificării, mandat care din moment ce nu a fost revocat de vreuna din părți,

se află în continuare în deplină valabilitate, acceptarea tacita fiind dovedită

de faptul executării, prin introducerea notificării.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 1533 C. civ., „mandatul tacit poate rezulta chiar din

faptul executării lui de către mandatar”.

De altfel, dovada

mandatului tacit, care se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege, rezultă

indubitabil din următoarele: - nu numai Gh.S. este moștenitor al unchiului său

F.Gh.S., ci și intervenienta A.C.: - practica judiciară invocată a reținut că

cererea de acordare de măsuri reparatorii reprezintă un act de conservare și nu

de dispoziție: principiul potrivit căruia coindivizarii se reprezintă unii pe

ceilalți în privința actelor de conservare; - în nici un moment al procesului,

din iunie 2004 și până în decembrie 2009, reclamantul Gh.S. și moștenitorii săi

nu au avut o altă poziție juridică.

De asemenea, instanța

de apel a apreciat că notificarea a fost promovată doar de către Gh.C. și

pentru argumentul că „acesta a precizat că este unic moștenitor”, fără a ține

seama de sentința civilă nr. 1256 din 27 octombrie 2008 a Judecătoriei Băilești,

rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare, potrivit căreia într-un

proces de partaj între aceleași părți, s-a recunoscut A.C. calitatea de

moștenitoare a lui F.S.

Recursul este

nefondat, pentru considerentele ce urmează:

Cu prioritate, față

de conținutul explicit al expunerii de motive a cererii de recurs, redat

anterior, se impune ca analiza criticilor de nelegalitate în calea

extraordinară de atac a recursului să fie precedată de considerații preliminare

privind cauza recursului, după cum urmează:

În calea

extraordinară de atac a recursului, criticile ce pot fi formulate de partea

recurentă nu pot viza decât ipotezele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care

concretizează aspecte de nelegalitate în legătură cu hotărârea atacată (aspecte

de ordin procedural și/sau substanțial).

Scopul acestei căi de

atac este, esențialmente, de control al legalității hotărârii atacate cu

recurs, ceea ce înseamnă că orice susținere care relevă pretinse erori ale

instanței de apel în aprecierea probelor administrate în cauză, sub toate

aspectele susținute cu privire la valorizarea în probațiune a înscrisurilor

administrate de părți, inclusiv pe aspectele de fapt referitoare la relațiile

de rudenie și afinitate, evaluarea probatoriului din perspectiva propriului

interes patrimonial ocrotit, toate cu consecințe directe în planul

configurării/reconfigurării situației de fapt a dosarului pendinte, excede

analizei instanței de recurs.

Instanțele anterioare

au prezentat în mod corect întreaga situație de fapt a dosarului pendinte,

expunând în mod concret și considerentele legale pentru care au ajuns la

soluția pronunțată în primă instanță, respectiv, în apel, pe fondul raportului

juridic litigios.

Noua formulare a

textului art. 304 C. proc. civ., accentuează caracterul nondevolutiv al căii

extraordinare de atac a recursului, tocmai pentru faptul că părțile au

beneficiat de o judecată în primă instanță și una în apel (ambele judecăți de

fond), finalizată prin configurarea situației de fapt a dosarului pendinte și

cu o rezolvare judiciară definitivă a conflictului existent între părțile cu

interese contrare.

O situație de

nelegalitate, în esență, pentru a fi analizată în recurs trebuie susținută prin

invocarea expresă a textului de lege încălcat sau aplicat greșit la situația de

fapt pe deplin stabilită în fața instanțelor anterioare.

Cu aceste precizări,

Înalta Curte va răspunde punctual singurei critici de nelegalitate susținute

prin cererea de recurs, respectiv cea referitoare la interpretarea și aplicarea

la speță a dispozițiilor art. art. 1533 C. civ., „mandatul tacit poate rezulta

chiar din faptul executării lui de către mandatar.

Din această

perspectivă este important de reținut că instanța de apel a reținut corect

aspecte de fapt și de drept relevante pentru cauza pendinte, după cum urmează:

intervenienta nu a formulat notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001

pentru a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de acest act normativ

pentru imobilul în litigiu; deși s-a susținut că notificarea nr. 127/N/2001 a

fost formulată de reclamantul inițial, S.G., atât în nume propriu, cât și în

calitate de mandatar al intervenientei, susținerea nu a fost dovedită în cauză;

intervenienta a susținut că mandatul acordat reclamantului a fost unul tacit,

potrivit art. 1533 C. civ., respectiv că acceptarea ofertei de mandat ar

rezulta din executarea lui din partea mandatarului; s-a reținut corect că nu se

poate aprecia că pretinsul mandatul a fost executat, întrucât notificarea a

fost formulată doar de către reclamant, la fel și contestația formulată

împotriva dispoziției nr. 5740 din 8 noiembrie 2004 a Primăriei Craiova, cu

precizarea expresă a calității sale de unic moștenitor, evidențiată prin

certificatul de calitate nr. 329 din 17 septembrie 2003 întocmit de B.N.P. A.B.

Prin urmare, în

aceste circumstanțe de fapt și de drept, în mod corect s-a concluzionat în

sensul că nu s-a făcut dovada contractului de mandat, nici în mod expres, prin

prezentarea unei procuri speciale, nici în mod tacit, prin executarea sa de

către mandatar, astfel că nu se poate reține că intervenienta a formulat

notificare potrivit Legii nr. 10/2001.

Potrivit art. 22 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001 republicată, nerespectarea termenului de 6 luni

prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita

în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.

Concluzia firească

pentru o astfel de situație este aceea că intervenienta nu are calitatea de

persoană îndreptățită în sensul Legii nr. 10/2001, și, drept consecință, nici

calitate procesuală activă și nici interes pentru a formula contestație

împotriva dispoziției emisă de primar în soluționarea notificării formulate de

o altă persoană.

Pentru toate aceste

considerente de fapt și de drept, redate în paragrafele anterioare, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienta C.A. împotriva

deciziei nr. 336 din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta-intervenientă va fi obligată la

plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimații

reclamanți S.M. și S.M.N.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de intervenienta C.A. împotriva deciziei nr. 336

din 8 decembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurenta C.A.

la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către

intimații reclamanți S.M. și S.M.N.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.