ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3960/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3960/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3957 din 17 iunie

2011, Tribunalul Comercial Cluj, a admis excepția inadmisibilității cererii de

chemare în judecată formulate de reclamanta SC A.B. SRL, în contradictoriu cu

pârâtele SC A. SRL și C.A., invocată de pârâtele SC A. SRL și C.A.

A fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.B.

SRL, prin lichidator judiciar Solvendi IPURL Cluj-Napoca.

A fost admisă

excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de

pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A., invocată de pârâții M.Ș.R. și S.A.M.

A fost respinsă, ca

inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de pârâtele-reclamante

SC A. SRL și C.A.

A fost obligată

reclamanta SC A.B. SRL la plata către pârâta SC A. SRL a sumei de 2.500 RON, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

A fost obligată

reclamanta SC A.B. SRL la plata către pârâta C.A. a sumei de 1.900 RON, cu

titlu de cheltuieli de judecată.

A fost respinsă, ca

neîntemeiată, cererea pârâtelor-reclamante SC A. SRL și C.A. de obligare a

pârâților M.Ș.R. și S.A.M. și a reclamantei-pârâte SC A.B. SRL, la plata

cheltuielilor de judecată aferente cererii formulate în Dosarul nr.

13888/211/2008.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decizia civilă nr.

721/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la 24 februarie 2011 în Dosarul

nr. 1385/211/2008 a fost stabilită în mod irevocabil natura comercială a

cererilor ce fac obiectul dosarului de față, respectiv a cererii de chemare în

judecată formulate de reclamanta SC A.B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC

A. SRL și C.A., inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 5

februarie 2008, sub numărul de Dosar 1385/211/2008, și a cererii de chemare în

judecată formulate de pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A., în contradictoriu

cu pârâții M.Ș.R. și S.A.M. și cu reclamanta-pârâtă SC A.B. SRL, inițial

înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 3 octombrie 2008, sub numărul

de Dosar 13888/211/2008.

Totodată, tribunalul

a constatat că ambele cereri sunt, raportat la obiectul lor, evaluabile în

bani. Prin urmare, acestea sunt supuse incidenței prevederilor art. 720

1

C. proc. civ., în forma în care acesta era în vigoare la data formulării

cererilor.

Constatând că

reclamanta SC A.B. SRL nu a respectat prevederile art. 720

1

C. proc.

civ., neconvocând la conciliere directă pe pârâtele SC A. SRL și C.A., după cum

reiese din înscrisurile depuse la dosar și din poziția procesuală exprimată de

această reclamantă prin lichidator judiciar Solvendi IPURL, prin notele de

ședință depuse la 10 iunie 2011, tribunalul a admis excepția inadmisibilității

cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta SC A.B. SRL, în

contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL și C.A., invocată de pârâtele SC A. SRL și

C.A., și în consecință a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în

judecată formulată de reclamanta SC A.B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC

A. SRL și C.A.

În ce privește

cererea de chemare în judecată formulată de pârâtele-reclamante SC A. SRL și

C.A., în contradictoriu cu pârâții M.Ș.R. și S.A.M. și cu reclamanta-pârâtă SC

A.B. SRL, tribunalul a constatat că pârâtele-reclamante au recunoscut, prin

răspunsurile la întâmpinare depuse la dosar, că au procedat la comunicarea

către pârâții M.Ș.R. și S.A.M. a invitației la conciliere directă la 11 aprilie

2011, încheind proces-verbal de conciliere directă la 20 aprilie 2011.

Prin urmare,

tribunalul a constatat că pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A. nu au respectat

condițiile art. 720

1

C. proc. civ., acestea neurmând procedura

concilierii directe înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, ci

după soluționarea cauzei în primă instanță prin Sentința civilă nr. 5967/2009

pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 21 aprilie 2009, în dosarul

nr. 1385/211/2008. Este adevărat că această hotărâre a fost desființată prin

Decizia civilă nr. 510/A/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă la

data de 21 octombrie 2010 în Dosarul nr. 1385/211/2008, care a rămas

irevocabilă în urma respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 721/R/011

pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 24 februarie 2011, în Dosarul nr.

1385/211/2008, iar potrivit art. 311 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea casată

nu are nici o putere".

Tribunalul a reținut

însă că prin casarea hotărârii prin care a fost soluționată cererea

pârâtelor-reclamante SC A. SRL și C.A. de către Judecătoria Cluj-Napoca, și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul

Comercial Cluj, nu s-au înlăturat efectele introducerii cererii de chemare în

judecată formulate de pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A., în contradictoriu

cu pârâții M.Ș.R. și S.A.M. și cu reclamanta-pârâtă SC A.B. SRL, inițial

înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 3 octombrie 2008, sub numărul

de Dosar 13888/211/2008.

Chiar dacă natura

comercială a acestei cereri a fost stabilită doar prin Decizia civilă nr.

510/A/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă la data de 21 octombrie

2010 în Dosarul nr. 1385/211/2008, și respectiv în mod irevocabil prin Decizia

civilă nr. 721/R/011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 24 februarie

2011, în Dosarul nr. 1385/211/2008, natura comercială a cererii rezultă din

legislația în vigoare la data introducerii cererii, iar nu din aceste două din

urmă hotărâri judecătorești.

Neîndeplinirea

procedurii concilierii prealabile înainte de introducerea cererii de chemare în

judecată, în speță îndeplinirea acesteia la mai mult de doi ani după

introducerea cererii de chemare în judecată, echivalează cu lipsa totală a

concilierii directe, ce atrage inadmisibilitatea cererii, fiind un caz de

nulitate necondiționat de producerea vreunei vătămări, întrucât privește

condițiile externe ale actului de procedură.

Nu a fost primită

susținerea pârâtelor-reclamante în sensul că îndeplinirea procedurii

concilierii prealabile înainte de primul termen de judecată în fața instanței

competente ar conduce la concluzia respectării dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ., cu privire la procedura concilierii îndeplinită la mai mult de

doi ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată neputându-se

reține că reprezintă o procedură prealabilă, aceasta fiind în fapt o procedură

mult ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Pentru a se putea

reține incidența prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și a se verifica

existența unei vătămări, ar fi necesar ca procedura concilierii prealabile să

fie îndeplinită, dar să nu respecte condițiile de formă prevăzute de art. 720

1

alin. (2) - (4) C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în cazul de față, în care

ne aflăm în situația nerespectării dispozițiilor alineatului 1 al aceluiași

articol de lege, prin aceea că procedura concilierii nu a fost urmată înainte

de introducerea cererii de chemare în judecată.

Raportat la practica

judiciară invocată de către pârâta-reclamantă C.A., tribunalul a reținut că nu

s-au invocat decizii pronunțate în recursuri în interesul legii, care să aibă

forță obligatorie pentru instanță în condițiile art. 330

7

alin. (4)

C. proc. civ.

Nu a fost primit

argumentul pârâtei-reclamante C.A. în sensul invalidării dispozițiilor art. 720

1

C. proc. civ. raportat la poziția procesuală a pârâtei SC A.B. SRL față de

acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului autentic ce demonstrează

faptul că pozițiile părților sunt antagonice, art. 720

1

C. proc.

civ. nepermițând o distincție în ce privește cerința îndeplinirii procedurii

concilierii prealabile raportat la poziția pârâtului exprimată după

introducerea cererii de chemare în judecată împotriva sa.

Împrejurarea că pe

parcursul primei judecăți pârâții nu s-au prevalat de lipsa procedurii

concilierii prealabile, neinvocând natura comercială a litigiului, invocată de

către pârâta-reclamantă SC A. SRL, nu poate conduce la aplicarea sancțiunii

decăderii în ce privește dreptul pârâților M.Ș.R. și S.A.M. de a invoca lipsa

procedurii concilierii prealabile, de vreme ce aceasta este sancționată cu

nulitatea absolută, cu privire la care sunt incidente prevederile art. 108

alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, tribunalul

a reținut că pârâtele-reclamante nu se pot prevala de propria culpă constând în

sesizarea instanței necompetente pentru a câștiga un drept, acela de a

îndeplini procedura concilierii prealabile la mai mult de doi ani după data introducerii

cererii de chemare în judecată, sau de soluționare pe fond a cererii formulate

în condițiile nerespectării art. 720

1

C. proc. civ.

Nu s-a putut reține

nici că admiterea excepției inadmisibilității ar conduce la încălcarea art. 6

din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

privind dreptul la un proces echitabil, de vreme ce, după cum recunoaște și

pârâta-reclamantă C.A., acțiunea promovată de către aceasta are caracter

imprescriptibil. Împrejurarea că reclamanta-pârâtă SC A.B. SRL se află în

procedura insolvenței nu poate conduce la o concluzie în sens contrar, de vreme

ce dreptul pârâtelor-reclamante de acces la justiție este ocrotit în condițiile

Legii nr. 85/2006, ce permite formularea pretențiilor împotriva societății

aflate în insolvență în cadrul procedurii de insolvență derulate.

Curtea de Apel Cluj,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Decizia civilă

nr. 243 din 24 noiembrie 2011 a admis apelurile declarate de reclamanta SC A.B.

SRL prin lichidator judiciar și titulara cererii reconvenționale C.A. împotriva

Sentinței civile nr. 3957 din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial

Cluj, în Dosarul nr. 2112/1285/2011, pe care a desființat-o în întregime și a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea

acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, referitor la excepția

prematurității acțiunii introductive, că procedura concilierii prealabile în

materie comercială instituită de această dispoziție legală este obligatorie,

dar termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare de

voință a părților cât și conținutul concret al înscrisurilor nu reprezintă

condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea

nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, decât dacă partea care o

invocă dovedește efectiv crearea unei vătămări a drepturilor procesuale.

De asemenea, s-a

constatat că aceeași instanță a nuanțat această aserțiune evocând fără tăgadă

că efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii cererii de

chemare în judecată prevăzută de art. 720 C. proc. civ. nu este o cerință

imperativă a legii, textul de lege neavând precizată vreo sancțiune în acest

sens iar acțiunea nefiind în toate cazurile sancționată cu respingerea cererii

de chemare în judecată.

Totodată s-a reținut

că prin Decizia nr. 2344 din 15 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția comercială s-a decis cu valoare de principiu

reamintindu-se de fapt considerentele dintr-o altă Decizie nr. 2523 din 21

octombrie 2009, că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 720 C.

proc. civ. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect

pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă

și într-un termen scurt. Această rațiune este practic realizată și atunci când

încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul

unei proceduri simplificate, chiar și la nivel mai puțin formal potrivit cu

prevederile întregului text de lege aplicabil deoarece esențial este ca

părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva un

litigiu. Dacă pârâta dintr-un litigiu comercial nu dovedește existența vreunei

vătămări prin încălcarea normei de procedură, iar reclamanta dovedește că a

depus diligente în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, instanța

trebuie să decidă respingerea excepției prematurității introducerii cererii de

chemare în judecată, în cazul în care pârâta o va invoca.

Instanța de apel a

reținut că nu există dată în speță nicio rațiune rezonabilă pentru a se reține

că este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii de

vreme ce părțile și-au făcut deja cunoscute pretențiile unele altora și-au

exprimat deja punctele de vedere cu privire la acestea pe parcursul derulării

procedurii până la stabilirea definitivă a competenței materiale a instanței.

A admite în sens

contrar, înseamnă a abandona litigiul, a forța părțile să urmeze o procedură

necontencioasă extraprocesuală fără nicio finalitate practică cu importante

consecințe însă pe terenul asigurării echității procedurii și a respectării

termenului rezonabil de soluționare a pricinilor.

S-a apreciat că

printr-o astfel de măsura ca aceea impusă de prima instanță, reclamanții sunt

lipsiți de posibilitatea de a fructifica probatoriile deja administrate conform

art. 160 C. proc. civ. precum și de taxa judiciară de timbru deja plătită.

S-a concluzionat că

sancțiunea cu excepția inadmisibilității pentru neobservarea procedurii

concilierii prealabile este extrem de drastică și care nu are nicio înrâurire

asupra ordinii de drept procesual, care să facă de plano rejectabil demersul

judiciar.

Împotriva acestei

decizii pârâții M.Ș.R. și S.A.M. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 305

4

pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia au arătat că,

instanța de apel nu a observat că nu se prevalau și nu invocau nesocotirea în

concret a termenelor de 15 zile și respectiv de 30 de zile prevăzute de art.

720

1

C. proc. civ., astfel încât să se prevaleze de prevederile art.

105 alin. (2) C. proc. civ. ci au invocat în concret, neefectuarea procedurii

de conciliere anterior înregistrării cererii de chemare în judecată.

Recurenții susțin că

instanța de apel în mod greșit a reținut că între părți a avut loc o procedură

simplificată, chiar la nivel mai puțin formal, care determină realizarea

rațiunii procedurii concilierii prealabile, iar dacă intimatele ar fi luat

legătura cu ei pentru a rezolva amiabil situația litigioasă dedusă judecății în

prezentul dosar, ar fi fost șanse reale de soluționare pe această cale.

Raportat la

prevederile art. 720 coroborat cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., recurenții

susțin că instanța de apel, în mod greșit reține că nu au dovedit un prejudiciu

datorat neefectuării procedurii prealabile, întrucât împrejurarea că

neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 720

1

C. proc.

civ. constituie, raportat la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. un

fine de neprimire a cererii - cauză de inadmisibilitate - iar nu o cauză de

anulare în accepțiunea art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

De asemenea,

recurenții susțin că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii

întrucât instanța era ținută să dezlege cauza raportat la izvoarele dreptului

invocate, respectiv art. 109 alin. (2) și art. 720

1

alin. (1) C.

proc. civ., în schimb instanța de apel a pășit la dezlegarea cauzei pornind de

la jurisprudența instanței superioare în pricini similare.

Prezentând, în continuare,

situația de fapt a cauzei și aspectele reținute de instanța de fond, recurenții

au solicitat admiterea recursului modificarea deciziei recurate în sensul

respingerii apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței

de fond.

Prin întâmpinările

depuse la dosar intimatele SC A. SRL și C.A., răspunzând criticilor formulate

de recurenți, au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este

nefondat.

Motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurenți

vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii. Din sinteza argumentării

acestui motiv de recurs se poate observa că s-a invocat greșita aplicare a

dispozițiilor art. 720 C. proc. civ. privind îndeplinirea procedurii

prealabile.

Recurenții critică în

alți termeni faptul că instanța de apel deși a recurs la textul art. 720 C.

proc. civ. a dat o interpretare greșită împrejurărilor legate de efectuarea

procedurii prealabile și de aici s-a ajuns, în opinia acestora la aplicarea

greșită a dispozițiilor legale prin neobservarea exigențelor textului de lege

menționat.

Criticile

recurenților sunt nefondate. Astfel în fața instanței de apel a fost dedusă

spre analiză împrejurarea dacă a fost sau nu efectuată procedura concilierii

directe între părți, în contextul soluționării excepției de

inadmisibilitate/prematuritate a acțiunii.

Se constată astfel

că, instanța de apel a reținut în mod temeinic și legal că pe parcursul

derulării procedurii până la stabilirea definitivă a competenței materiale a

instanței părțile și-au făcut deja cunoscute pretențiile unele altora și și-au

exprimat deja punctele de vedere cu privire la acestea. În consecință, se

apreciază că instanța de apel a făcut o aplicate corectă a dispozițiilor art.

720 C. proc. civ.

Dispozițiile art. 720

C. proc. civ. prevăd obligativitatea efectuării procedurii prealabile, însă

termenele condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a

voinței părților, cât și a conținutului concret sunt recomandate în alin. (2),

dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, nerespectarea unora nu

atrage automat nulitatea concilierii prealabile ci numai dacă se dovedește o

vătămare.

Fiind o excepție de

fond, instanța a examinat împrejurările realizării procedurii prealabile și în

mod corect a pornit în această examinare de la inexistența unei vătămări.

În acest fel s-a pus

în valoare finalitatea urmărită prin aceste dispoziții și nu aspectul formal al

procedurii care nu pot fi mai presus de orice analiză.

Referitor la

invocarea de către instanța de apel a practicii judiciare a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, aceasta nu constituie o critică de nelegalitate, ci

dimpotrivă, o reiterare a caracterului legal și fondat al hotărârii pronunțate,

ce a avut menirea de a susține soluția față de excepția de inadmisibilitate

pusă în discuție și prin argumente de fapt și de drept ale instanțelor care au

realizat o judecată chiar în mod irevocabil asupra unor chestiuni de drept

similare ori identice, în interpretarea acelorași teste de lege - art. 720

1

C. proc. civ. - și în abordarea acelorași aspecte procedurale precum cele

deduse judecății.

În ceea ce privește

celelalte critici, referitoare la stabilirea situației de fapt și modalitatea

de apreciere a probatoriului, acestea nu pot face obiectul controlului de

legalitate, fiind probleme de fapt ce aparțin competenței exclusive a instanței

fondului și apelului.

Față de cele ce

preced nu se poate reține că dispozițiile legale analizate în conformitate cu

motivul de nelegalitate examinat au fost greșit aplicate și că nu fundamentează

soluția din punct de vedere juridic, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ.,

recursul va fi respins.

Constatând culpa

procesuală a recurenților în declanșarea litigiului de față, în raport de

cererea formulată de intimata pârâtă C.A., urmează a aplica dispozițiile art.

274 C. proc. civ. și a obliga recurenții pârâți la plata cheltuielilor de

judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâții M.Ș.R. și S.A.M. împotriva Deciziei civile nr. 243

din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenții

pârâți M.Ș.R. și S.A.M., în solidar, la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de

judecată către intimata pârâtă C.A.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM