ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3960/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 3957 din 17 iunie 2011, Tribunalul Comercial Cluj, a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta SC A.B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL și C.A., invocată de pârâtele SC A. SRL și C.A. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.B. SRL, prin lichidator judiciar Solvendi IPURL Cluj-Napoca. A fost admisă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulată de pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A., invocată de pârâții M.Ș.R. și S.A.M. A fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A.

A fost obligată reclamanta SC A.B. SRL la plata către pârâta SC A. SRL a sumei de 2.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost obligată reclamanta SC A.B. SRL la plata către pârâta C.A. a sumei de 1.900 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea pârâtelor-reclamante SC A. SRL și C.A. de obligare a pârâților M.Ș.R. și S.A.M. și a reclamantei-pârâte SC A.B. SRL, la plata cheltuielilor de judecată aferente cererii formulate în Dosarul nr. 13888/211/2008. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că prin Decizia civilă nr. 721/R/2011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la 24 februarie 2011 în Dosarul nr. 1385/211/2008 a fost stabilită în mod irevocabil natura comercială a cererilor ce fac obiectul dosarului de față, respectiv a cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta SC A.B.

SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL și C.A., inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 5 februarie 2008, sub numărul de Dosar 1385/211/2008, și a cererii de chemare în judecată formulate de pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A., în contradictoriu cu pârâții M.Ș.R. și S.A.M. și cu reclamanta-pârâtă SC A.B. SRL, inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 3 octombrie 2008, sub numărul de Dosar 13888/211/2008. Totodată, tribunalul a constatat că ambele cereri sunt, raportat la obiectul lor, evaluabile în bani. Prin urmare, acestea sunt supuse incidenței prevederilor art. 720 1 C. proc. civ., în forma în care acesta era în vigoare la data formulării cererilor.

Constatând că reclamanta SC A.B. SRL nu a respectat prevederile art. 720 1 C. proc. civ., neconvocând la conciliere directă pe pârâtele SC A. SRL și C.A., după cum reiese din înscrisurile depuse la dosar și din poziția procesuală exprimată de această reclamantă prin lichidator judiciar Solvendi IPURL, prin notele de ședință depuse la 10 iunie 2011, tribunalul a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta SC A.B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL și C.A., invocată de pârâtele SC A. SRL și C.A., și în consecință a respins ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.B. SRL, în contradictoriu cu pârâtele SC A. SRL și C.A.

În ce privește cererea de chemare în judecată formulată de pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A., în contradictoriu cu pârâții M.Ș.R. și S.A.M. și cu reclamanta-pârâtă SC A.B. SRL, tribunalul a constatat că pârâtele-reclamante au recunoscut, prin răspunsurile la întâmpinare depuse la dosar, că au procedat la comunicarea către pârâții M.Ș.R. și S.A.M. a invitației la conciliere directă la 11 aprilie 2011, încheind proces-verbal de conciliere directă la 20 aprilie 2011. Prin urmare, tribunalul a constatat că pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A. nu au respectat condițiile art. 720 1 C. proc. civ., acestea neurmând procedura concilierii directe înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, ci după soluționarea cauzei în primă instanță prin Sentința civilă nr. 5967/2009 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca la data de 21 aprilie 2009, în dosarul nr. 1385/211/2008.

Este adevărat că această hotărâre a fost desființată prin Decizia civilă nr. 510/A/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă la data de 21 octombrie 2010 în Dosarul nr. 1385/211/2008, care a rămas irevocabilă în urma respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 721/R/011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 24 februarie 2011, în Dosarul nr. 1385/211/2008, iar potrivit art. 311 alin. (1) C. proc. civ., „hotărârea casată nu are nici o putere". Tribunalul a reținut însă că prin casarea hotărârii prin care a fost soluționată cererea pârâtelor-reclamante SC A. SRL și C.A. de către Judecătoria Cluj-Napoca, și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la Tribunalul Comercial Cluj, nu s-au înlăturat efectele introducerii cererii de chemare în judecată formulate de pârâtele-reclamante SC A. SRL și C.A., în contradictoriu cu pârâții M.Ș.R.

și S.A.M. și cu reclamanta-pârâtă SC A.B. SRL, inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la 3 octombrie 2008, sub numărul de Dosar 13888/211/2008. Chiar dacă natura comercială a acestei cereri a fost stabilită doar prin Decizia civilă nr. 510/A/2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă la data de 21 octombrie 2010 în Dosarul nr. 1385/211/2008, și respectiv în mod irevocabil prin Decizia civilă nr. 721/R/011 pronunțată de Curtea de Apel Cluj la data de 24 februarie 2011, în Dosarul nr. 1385/211/2008, natura comercială a cererii rezultă din legislația în vigoare la data introducerii cererii, iar nu din aceste două din urmă hotărâri judecătorești.

Neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, în speță îndeplinirea acesteia la mai mult de doi ani după introducerea cererii de chemare în judecată, echivalează cu lipsa totală a concilierii directe, ce atrage inadmisibilitatea cererii, fiind un caz de nulitate necondiționat de producerea vreunei vătămări, întrucât privește condițiile externe ale actului de procedură. Nu a fost primită susținerea pârâtelor-reclamante în sensul că îndeplinirea procedurii concilierii prealabile înainte de primul termen de judecată în fața instanței competente ar conduce la concluzia respectării dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., cu privire la procedura concilierii îndeplinită la mai mult de doi ani de la data introducerii cererii de chemare în judecată neputându-se reține că reprezintă o procedură prealabilă, aceasta fiind în fapt o procedură mult ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată.

Pentru a se putea reține incidența prevederilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. și a se verifica existența unei vătămări, ar fi necesar ca procedura concilierii prealabile să fie îndeplinită, dar să nu respecte condițiile de formă prevăzute de art. 720 1 alin. (2) - (4) C. proc. civ., ceea ce nu este cazul în cazul de față, în care ne aflăm în situația nerespectării dispozițiilor alineatului 1 al aceluiași articol de lege, prin aceea că procedura concilierii nu a fost urmată înainte de introducerea cererii de chemare în judecată. Raportat la practica judiciară invocată de către pârâta-reclamantă C.A., tribunalul a reținut că nu s-au invocat decizii pronunțate în recursuri în interesul legii, care să aibă forță obligatorie pentru instanță în condițiile art. 330 7 alin. (4) C. proc.

civ. Nu a fost primit argumentul pârâtei-reclamante C.A. în sensul invalidării dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. raportat la poziția procesuală a pârâtei SC A.B. SRL față de acțiunea în constatarea nulității absolute a contractului autentic ce demonstrează faptul că pozițiile părților sunt antagonice, art. 720 1 C. proc. civ. nepermițând o distincție în ce privește cerința îndeplinirii procedurii concilierii prealabile raportat la poziția pârâtului exprimată după introducerea cererii de chemare în judecată împotriva sa. Împrejurarea că pe parcursul primei judecăți pârâții nu s-au prevalat de lipsa procedurii concilierii prealabile, neinvocând natura comercială a litigiului, invocată de către pârâta-reclamantă SC A. SRL, nu poate conduce la aplicarea sancțiunii decăderii în ce privește dreptul pârâților M.Ș.R.

și S.A.M. de a invoca lipsa procedurii concilierii prealabile, de vreme ce aceasta este sancționată cu nulitatea absolută, cu privire la care sunt incidente prevederile art. 108 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, tribunalul a reținut că pârâtele-reclamante nu se pot prevala de propria culpă constând în sesizarea instanței necompetente pentru a câștiga un drept, acela de a îndeplini procedura concilierii prealabile la mai mult de doi ani după data introducerii cererii de chemare în judecată, sau de soluționare pe fond a cererii formulate în condițiile nerespectării art. 720 1 C. proc. civ. Nu s-a putut reține nici că admiterea excepției inadmisibilității ar conduce la încălcarea art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, de vreme ce, după cum recunoaște și pârâta-reclamantă C.A., acțiunea promovată de către aceasta are caracter imprescriptibil.

Împrejurarea că reclamanta-pârâtă SC A.B. SRL se află în procedura insolvenței nu poate conduce la o concluzie în sens contrar, de vreme ce dreptul pârâtelor-reclamante de acces la justiție este ocrotit în condițiile Legii nr. 85/2006, ce permite formularea pretențiilor împotriva societății aflate în insolvență în cadrul procedurii de insolvență derulate. Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin Decizia civilă nr. 243 din 24 noiembrie 2011 a admis apelurile declarate de reclamanta SC A.B. SRL prin lichidator judiciar și titulara cererii reconvenționale C.A. împotriva Sentinței civile nr. 3957 din 17 iunie 2011, pronunțată de Tribunalul Comercial Cluj, în Dosarul nr. 2112/1285/2011, pe care a desființat-o în întregime și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În argumentarea acestei decizii instanța de apel a reținut, în esență, referitor la excepția prematurității acțiunii introductive, că procedura concilierii prealabile în materie comercială instituită de această dispoziție legală este obligatorie, dar termenele, condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare de voință a părților cât și conținutul concret al înscrisurilor nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, astfel că nerespectarea unora dintre acestea nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile, decât dacă partea care o invocă dovedește efectiv crearea unei vătămări a drepturilor procesuale. De asemenea, s-a constatat că aceeași instanță a nuanțat această aserțiune evocând fără tăgadă că efectuarea procedurii de conciliere prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 720 C. proc.

civ. nu este o cerință imperativă a legii, textul de lege neavând precizată vreo sancțiune în acest sens iar acțiunea nefiind în toate cazurile sancționată cu respingerea cererii de chemare în judecată. Totodată s-a reținut că prin Decizia nr. 2344 din 15 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială s-a decis cu valoare de principiu reamintindu-se de fapt considerentele dintr-o altă Decizie nr. 2523 din 21 octombrie 2009, că rațiunea concilierii prealabile prevăzută de art. 720 C. proc. civ. este aceea de a simplifica și degreva judecățile având ca obiect pretenții de natură bănească, pretenții ce pot fi soluționate pe cale amiabilă și într-un termen scurt.

Această rațiune este practic realizată și atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei proceduri simplificate, chiar și la nivel mai puțin formal potrivit cu prevederile întregului text de lege aplicabil deoarece esențial este ca părțile, prin voința lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva un litigiu. Dacă pârâta dintr-un litigiu comercial nu dovedește existența vreunei vătămări prin încălcarea normei de procedură, iar reclamanta dovedește că a depus diligente în vederea soluționării pe cale amiabilă a litigiului, instanța trebuie să decidă respingerea excepției prematurității introducerii cererii de chemare în judecată, în cazul în care pârâta o va invoca.

Instanța de apel a reținut că nu există dată în speță nicio rațiune rezonabilă pentru a se reține că este imperios necesară parcurgerea procedurii prealabile a concilierii de vreme ce părțile și-au făcut deja cunoscute pretențiile unele altora și-au exprimat deja punctele de vedere cu privire la acestea pe parcursul derulării procedurii până la stabilirea definitivă a competenței materiale a instanței. A admite în sens contrar, înseamnă a abandona litigiul, a forța părțile să urmeze o procedură necontencioasă extraprocesuală fără nicio finalitate practică cu importante consecințe însă pe terenul asigurării echității procedurii și a respectării termenului rezonabil de soluționare a pricinilor.

S-a apreciat că printr-o astfel de măsura ca aceea impusă de prima instanță, reclamanții sunt lipsiți de posibilitatea de a fructifica probatoriile deja administrate conform art. 160 C. proc. civ. precum și de taxa judiciară de timbru deja plătită. S-a concluzionat că sancțiunea cu excepția inadmisibilității pentru neobservarea procedurii concilierii prealabile este extrem de drastică și care nu are nicio înrâurire asupra ordinii de drept procesual, care să facă de plano rejectabil demersul judiciar. Împotriva acestei decizii pârâții M.Ș.R. și S.A.M. au declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 305 4 pct. 9 C. proc. civ., în susținerea căruia au arătat că, instanța de apel nu a observat că nu se prevalau și nu invocau nesocotirea în concret a termenelor de 15 zile și respectiv de 30 de zile prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ., astfel încât să se prevaleze de prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. ci au invocat în concret, neefectuarea procedurii de conciliere anterior înregistrării cererii de chemare în judecată. Recurenții susțin că instanța de apel în mod greșit a reținut că între părți a avut loc o procedură simplificată, chiar la nivel mai puțin formal, care determină realizarea rațiunii procedurii concilierii prealabile, iar dacă intimatele ar fi luat legătura cu ei pentru a rezolva amiabil situația litigioasă dedusă judecății în prezentul dosar, ar fi fost șanse reale de soluționare pe această cale. Raportat la prevederile art. 720 coroborat cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., recurenții susțin că instanța de apel, în mod greșit reține că nu au dovedit un prejudiciu datorat neefectuării procedurii prealabile, întrucât împrejurarea că neefectuarea procedurii prealabile prevăzute de art. 720 1 C. proc.

civ. constituie, raportat la prevederile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. un fine de neprimire a cererii - cauză de inadmisibilitate - iar nu o cauză de anulare în accepțiunea art. 105 alin. (2) C. proc. civ. De asemenea, recurenții susțin că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a legii întrucât instanța era ținută să dezlege cauza raportat la izvoarele dreptului invocate, respectiv art. 109 alin. (2) și art. 720 1 alin. (1) C. proc. civ., în schimb instanța de apel a pășit la dezlegarea cauzei pornind de la jurisprudența instanței superioare în pricini similare. Prezentând, în continuare, situația de fapt a cauzei și aspectele reținute de instanța de fond, recurenții au solicitat admiterea recursului modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței instanței de fond.

Prin întâmpinările depuse la dosar intimatele SC A. SRL și C.A., răspunzând criticilor formulate de recurenți, au solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recursul este nefondat. Motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. invocat de recurenți vizează lipsa temeiului legal sau încălcarea legii. Din sinteza argumentării acestui motiv de recurs se poate observa că s-a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 720 C. proc. civ. privind îndeplinirea procedurii prealabile. Recurenții critică în alți termeni faptul că instanța de apel deși a recurs la textul art. 720 C. proc. civ. a dat o interpretare greșită împrejurărilor legate de efectuarea procedurii prealabile și de aici s-a ajuns, în opinia acestora la aplicarea greșită a dispozițiilor legale prin neobservarea exigențelor textului de lege menționat.

Criticile recurenților sunt nefondate. Astfel în fața instanței de apel a fost dedusă spre analiză împrejurarea dacă a fost sau nu efectuată procedura concilierii directe între părți, în contextul soluționării excepției de inadmisibilitate/prematuritate a acțiunii. Se constată astfel că, instanța de apel a reținut în mod temeinic și legal că pe parcursul derulării procedurii până la stabilirea definitivă a competenței materiale a instanței părțile și-au făcut deja cunoscute pretențiile unele altora și și-au exprimat deja punctele de vedere cu privire la acestea. În consecință, se apreciază că instanța de apel a făcut o aplicate corectă a dispozițiilor art. 720 C. proc. civ. Dispozițiile art. 720 C. proc.

civ. prevăd obligativitatea efectuării procedurii prealabile, însă termenele condițiile, locul, mijloacele și modalitățile de manifestare a voinței părților, cât și a conținutului concret sunt recomandate în alin. (2), dar nu reprezintă condiții cerute imperios de lege, nerespectarea unora nu atrage automat nulitatea concilierii prealabile ci numai dacă se dovedește o vătămare. Fiind o excepție de fond, instanța a examinat împrejurările realizării procedurii prealabile și în mod corect a pornit în această examinare de la inexistența unei vătămări. În acest fel s-a pus în valoare finalitatea urmărită prin aceste dispoziții și nu aspectul formal al procedurii care nu pot fi mai presus de orice analiză.

Referitor la invocarea de către instanța de apel a practicii judiciare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aceasta nu constituie o critică de nelegalitate, ci dimpotrivă, o reiterare a caracterului legal și fondat al hotărârii pronunțate, ce a avut menirea de a susține soluția față de excepția de inadmisibilitate pusă în discuție și prin argumente de fapt și de drept ale instanțelor care au realizat o judecată chiar în mod irevocabil asupra unor chestiuni de drept similare ori identice, în interpretarea acelorași teste de lege - art. 720 1 C. proc. civ. - și în abordarea acelorași aspecte procedurale precum cele deduse judecății. În ceea ce privește celelalte critici, referitoare la stabilirea situației de fapt și modalitatea de apreciere a probatoriului, acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate, fiind probleme de fapt ce aparțin competenței exclusive a instanței fondului și apelului.

Față de cele ce preced nu se poate reține că dispozițiile legale analizate în conformitate cu motivul de nelegalitate examinat au fost greșit aplicate și că nu fundamentează soluția din punct de vedere juridic, astfel că potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins. Constatând culpa procesuală a recurenților în declanșarea litigiului de față, în raport de cererea formulată de intimata pârâtă C.A., urmează a aplica dispozițiile art. 274 C. proc. civ. și a obliga recurenții pârâți la plata cheltuielilor de judecată, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții M.Ș.R. și S.A.M. împotriva Deciziei civile nr. 243 din 24 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenții pârâți M.Ș.R. și S.A.M., în solidar, la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli de judecată către intimata pârâtă C.A. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM