ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3593/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3593/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC K.T.C.M. SRL,

în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, a solicitat instanței ca,

prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 1.675.613,87

dolari SUA contravaloare în RON la cursul BNR din ziua plății precum și la

plata dobânzilor legale calculate conform art. 2 și 3 din O.G. nr. 9/2000 și

cheltuielile de judecată aferente.

În justificarea

demersului său judiciar reclamanta a adus următoarea argumentație:

- reclamanta deține

folosința spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință situate în

București, str. SV, sector 3 încă din anul 1990, împrejurare ce rezultă din

Contractele de închiriere nr. 2594 din 24 martie 1990 și nr. 2640 din 7 iulie

1990, ambele încheiate cu fostul ICRAL V. SA;

- locațiile au fost

reînnoite prin Contractul de închiriere nr. 3087 din 5 iunie 1992 încheiat cu

locatorul SC C.I. SA (2) și continuate până în prezent cu actualul

administrator al municipalității, AFI CGMB;

- în perioada 1990 -

1992 reclamanta a executat ample lucrări de reparații și extinderi ale clădirii

închiriate;

- prin Sentința nr.

692 din 27 martie 1996 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, pârâtul a fost obligat să emită actul administrativ

în vederea înregistrării contabile a sporului de valoare adus imobilului;

- prin Sentința nr.

2928/1998, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, creanța a

fost consolidată în dolari americani la suma de 2.312.244 dolari SUA;

- prin Sentința nr.

2510 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a

contencios administrativ și fiscal s-a dispus recalcularea soldului creditor la

zi prin desocotirea chiriilor datorate pentru folosința spațiului închiriat și

s-a decis că părțile pot opta și în viitor pentru compensarea soldului creditor

cu contravaloarea chiriilor datorate ulterior;

- prin Sentința

civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția

a IV-a civilă în Dosarul nr. 12742/3/2006 imobilul ce formează obiectul

contractelor de închiriere succesivă a fost restituit în natură în condițiile

Legii nr. 10/2001, hotărârea devenind definitivă prin Decizia nr. 891/A din 11

decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a și irevocabilă;

A conchis reclamanta

că, întrucât pârâtul nu mai putea percepe chiria începând cu data de 1

noiembrie 2009, nemaiavând calitatea de proprietar, este îndreptățită să i se

restituie integral creanța.

Reclamanta și-a întemeiat

în drept acțiunea pe dispozițiile art. 1073, 1075, 1081 și 1088 C. civ.

Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, prin Sentința nr. 1879 din 22 februarie 2010, a admis

acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul să-i plătească acesteia suma de 1.675.613,87

dolari SUA la cursul BNR din ziua plății, precum și la plata dobânzii legale

aferente acestei sume începând cu data de 18 mai 2010, cu cheltuieli de

judecată aferente în cuantum de 60.019,5 RON.

În pronunțarea

acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență, în raport de realitatea

juridică a speței raportată la art. 480 și 483 C. civ. că, odată cu

retrocedarea imobilului, pârâtul a pierdut calitatea de proprietar a acestuia

astfel că acesta nu mai este îndreptățit la perceperea chiriei de la data la

care hotărârea de retrocedare a imobilului a dobândit caracter irevocabil,

respectiv 30 octombrie 2009.

Statuând asupra

obligației pârâtului de plată a dobânzii legale, instanța de fond s-a raportat

la art. 43 C. com. iar în ceea ce privește capătul de cerere privind plata

cheltuielilor de judecată, acesta a fost soluționat în temeiul art. 274 C.

proc. civ.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Municipiul București, înregistrat pe rolul Curții de

Apel București, secția a V-a comercială sub nr. 24645/3/2010 din 31 octombrie

2011, motivarea ei punctând asupra următoarelor aspecte:

- în mod greșit

instanța de fond a infirmat dreptul pârâtei de a mai pretinde chirii după data

de 31 octombrie 2009 când a rămas irevocabilă Sentința civilă nr. 1545 din 3

decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă;

- în mod greșit au

fost înlăturate apărările municipalității prin întâmpinarea depusă la fond, în

sensul că nu se poate proceda la plata debitului în lipsa unui titlu executoriu.

S-a arătat în acest sens că suma pretinsă de reclamantă reprezintă parte din

creanța sa în cuantum de 2.312.244 dolari SUA recunoscută judicios prin

Sentința civilă nr. 692 din 27 martie 1996 și Sentința civilă nr. 2928/1998,

sumă ce reprezintă valoare consolidată în valută a sporului de valoare adus

imobilului în litigiu;

- executarea acestei

creanțe de către municipalitate s-a efectuat prin compensări parțiale lunare cu

contravaloarea chiriilor datorate de reclamantă începând cu anul 1993, pentru

folosința spațiilor comerciale din imobilul din București, str. Sf. V, sector

3;

- aceste compensări

succesive nu au condus la stingerea integrală a creanței reclamantei, singura

controversă dintre reclamantă și municipalitate constând în determinarea

cuantumului creanței echivalente în moneda națională, aspect care a fost

soluționat prin Sentința nr. 2510 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul

București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Cauza nr.

11196/3/2009;

- în executarea

acestei sentințe s-a procedat la recalcularea soldului creditor, suma datorată

reclamantei fiindu-i comunicată prin Adresa nr. 902369/7709 din 8 aprilie 2010

emisă de Primăria Municipiului București. Astfel, creanța reclamantei a fost

stabilită, recunoscută și însușită pentru suma de 1.661.921,46 dolari SUA.

Între timp, conform Sentinței civile nr. 1545 din 3 decembrie 2007 pronunțată

de Tribunalul București, secția a III-a civilă, Municipiul București a fost

obligat să restituie imobilul din București, str. Sf. V, sector 3 către

persoanele îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001.

- deși această

creanță este certă lichidă și exigibilă și deși în urma pronunțării\hotărârii

de restituire a imobilului, reclamanta a formulat notificări pentru plata

dintr-o dată a creanței sale, nu s-a putut da curs acestora întrucât nu există

un titlu executoriu împotriva Municipiului București.

- creanța pretinsă de

reclamantă a fost executată și se execută de bunăvoie de municipalitate, lucru

care nu justifica o acțiune împotriva Municipiului București.

Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 393 din 31 octombrie 2011, a

admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a

admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul Municipiul

București la plata către reclamanta SC K.T.C.M. SRL București a sumei de

1.623.895,25 dolari SUA în RON la cursul BNR din ziua plății, menținând

celelalte dispoziții ale sentinței.

În fundamentarea

acestei decizii instanța de control judiciar a apreciat că drepturile și

obligațiile intimatului-reclamant privind chiria, după predarea imobilului, la

17 decembrie 2010, data încheierii procesului-verbal de predare a imobilului de

către executorul judecătoresc, urmau a fi rezolvate în condițiile art. 14 din

Legea nr. 10/2001 și nu acordate în continuare pârâtului apelant, că potrivit

art. 371 C. proc. civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se

aduce la îndeplinire de bunăvoie, în speță creanța reclamantului fiind

stabilită prin Sentința civilă nr. 2928 din 24 iunie 1998 pronunțată de

Tribunalul București, secția comercială în Cauza nr. 3362/1995 și Sentința

civilă nr. 2510 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a

IX-a contencios administrativ și fiscal în Cauza nr. 11196/3/2009 și

reprezentând titlu de creanță.

Creanța recunoscută

în cuantum de 1.661.921,46 dolari SUA însușită și executată prin compensare cu

contravaloarea chiriilor pe care reclamanta le datora municipalității

nemaimpunând existența unui alt titlu executoriu.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs atât reclamanta SC K.T.C.M. SRL (SC KTCM SRL) cât și

pârâtul Municipiul București.

I.

Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a

deciziei atacate și respingerea apelului pârâtului ca nefondat.

Criticile aduse de

reclamantă deciziei atacate sunt subsumate art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ., argumentația adusă în susținere vizând următoarele aspecte:

deși a schimbat soluția, nu numai că nu a motivat-o în concret, însă s-a

pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut:

- Curtea a considerat

că numai după data predării imobilului către persoanele îndreptățite (17

decembrie 2010), municipalitatea nu mai era îndreptățită să pretindă chirii,

însă nu s-a pronunțat asupra ipotezei reținute de instanța fondului potrivit

căreia dreptul de a încasa fructele civile aparține doar posesorului de

bună-credință, și cel puțin de la data de 30 octombrie 2009, dată la care

Sentința civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007 a rămas irevocabilă, debitorul

cunoaște viciile posesiei sale. Deci nu mai poate fi considerat posesor de

bună-credință. Prin urmare, consideră recurenta-reclamantă că dacă a înlăturat

raționamentul primei instanțe, trebuia să se pronunțe și asupra motivelor care au

determinat convingerea diferită a Curții. De aceea hotărârea apare ca fiind

nemotivată și trebuie cenzurată potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.;

- instanța de apel,

trebuia să remarce că pârâta nu a formulat un motiv de apel care să permită o

cenzură dintr-o asemenea perspectivă. Singurul motiv de apel al pârâtei

privește critica dreptului reclamantei de a obține plata dintr-o dată în lipsa

unui titlu executoriu și nu momentul de la care nu mai poate fi considerat de

bună-credință. Prin urmare, conchide recurenta-reclamantă, potrivit art. 295 C.

proc. civ., instanța nu putea cenzura din oficiu situația de fapt și aplicarea

legii peste motivele de apel, fapt ce trebuie sancționat în condițiile art. 304

pct. 6 C. proc. civ.;

aplicat greșit prevederile art. 485 - 486 C. civ. fiind incidente dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.;

- potrivit art. 486

C. civ., „Posesorul este de bună-credință când posedă ca proprietar în puterea

unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt

cunoscute."

- imobilul în litigiu

a intrat în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 92/1950, iar

restituirea sa s-a dispus prin Sentința civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007

pronunțată în Cauza nr. 12742/3/2006, irevocabilă la data de 30 octombrie 2009

prin respingerea recursului potrivit Deciziei nr. 8841/2009 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că începând cu data de 30 octombrie

2009, municipalitatea nu mai putea percepe chiriile aferente spațiului, pentru că

de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civilă nr. 1545 din 3 decembrie

2007 viciile posesiei îi sunt cunoscute, pârâtului chiar dacă predarea efectivă

a spațiului s-a efectuat abia la data de 17 decembrie 2010.

- între data de 30

octombrie 2009 și 17 octombrie 2010, primăria nu este decât un detentor precar,

împrejurare față de care nici nu se mai putea proceda la compensări ulterioare

între creanțe, drepturile și obligațiile recurentei-reclamante față de

proprietar/persoana îndreptățită, se vor rezolva în condițiile art. 14 din

Legea nr. 10/2001, cu renegocierea tuturor clauzelor, inclusiv a chiriei,

întrucât, toate drepturile stabilite în favoarea persoanelor îndreptățite sunt

recunoscute de la data emiterii deciziei sau dispoziției de restituire și nu de

la data punerii efective în executare situație în care recurenta-reclamantă ar

urma să fie obligată la o dublă plată a folosinței, către primărie și către

persoana îndreptățită.

II. Recurentul-pârât

Municipiul București își subsumează global criticile dispozițiilor art. 304 C.

proc. civ. solicitând admiterea recursului său, modificarea în tot a deciziei

recurate, admiterea în totalitate a apelului pe care l-a promovat și

respingerea acțiunii reclamantei.

Reiterând o parte din

criticile formulate în calea de atac a apelului, recurentul-pârât învederează

instanței faptul că, în opinia sa, indiferent de cuantumul creanței și de

caracterul cert lichid și exigibil al acesteia, de notificările formulate

pentru plata dintr-o dată a creanței reclamantei, nu s-a putut da curs

operațiunii de plată întrucât nu există un titlu executoriu împotriva sa care

să îl oblige la acest fapt.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că

recursul reclamantei este fondat iar recursul pârâtului nefondat pentru

următoarele considerente ce urmează a se constitui într-un raționament comun ce

răspunde criticilor din ambele recursuri.

I. Soldul creditor al

recurentei-reclamante constatat pe cale judecătorească (Sentința nr. 2510 din 2

iulie 2009 a Tribunalului București) și necontestat de părți a fost stabilit

pentru suma de 1.675.613,87 dolari SUA, recunoscut și însușit de părți la 31

decembrie 2009.

Prin aceeași sentință

Tribunalul București a decis că părțile au opțiunea de a opera compensarea

soldului creditor cu contravaloarea chiriilor datorate ulterior.

Imobilul ce a format

obiectul contractelor de închiriere a fost retrocedat în natură printr-o

hotărâre judecătorească devenită irevocabilă la data de 30 octombrie 2009.

Același imobil a fost

predat în cadrul procedurii de executare silită - la data de 17 decembrie 2010,

moment la care a fost încheiat de către executorul judecătoresc procesul-verbal

de predare a imobilului.

Problema dedusă

judecății se referă exclusiv la stabilirea momentului până la care operează

compensarea, respectiv momentul până la care recurentul-pârât este îndreptățit

să perceapă chiria care, în accepțiunea art. 483 - 487 C. civ. reprezintă

fructe civile și anume:

- momentul la care

hotărârea de retrocedare a devenit irevocabilă, 30 octombrie 2009

sau

- momentul la care

imobilul a fost efectiv predat, urmare a executării silite, 17 decembrie 2010.

Din interpretarea

coroborată a art. 483 - 487 C. civ. rezultă că proprietarul este persoana

căreia i se cuvin fructele civile.

În speță

recurentul-pârât a pierdut calitatea de proprietar al imobilului la data

rămânerii irevocabile a hotărârii de retrocedare a acestuia, respectiv la 30

octombrie 2009, astfel că de la data de 1 noiembrie 2009 Municipiul București

nu mai putea percepe chiria aferentă imobilului, momentul predării efective a

spațiului neavând relevanță sub acest aspect.

Nemaiexistând creanța

nu mai subzistă nici obligația de compensare.

Și aceasta pentru că

art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede că „dacă imobilul

restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin

hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune,

locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va

subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu

renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost

încheiate potrivit legii.

Din economia acestui

text de lege rezultă cu evidență că drepturile stabilite în favoarea celor ale

căror acțiuni sunt întemeiate pe dispozițiile evocatei legi se nasc de la

momentul emiterii actului administrativ de retrocedare sau cel al rămânerii

irevocabile a hotărârii judecătorești.

Așadar,

recurenta-reclamantă este pe deplin îndreptățită să obțină plata creanței

debitul ce a mai rămas ca urmare a desocotirii de bunăvoie - în integralitatea

sa.

În considerarea celor

ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul

reclamantei, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul

pârâtului, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul-pârât la

plata către recurenta-reclamantă a sumei de 2.575 RON cu titlu de cheltuieli de

judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

II. Înalta Curte, va

respinge excepția de nemotivare a recursului pârâtului invocată de

recurenta-reclamantă în raport de art. 302

1

lit. c) întrucât

criticile formulate vizează aspecte de pretinsă nelegalitate a deciziei

recurate.

Aceste critici însă

sunt nefondate din aceleași considerente care au fundamentat soluția pronunțată

cu privire la recursul reclamantei, împrejurare față de care în temeiul art.

312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de recurenta-reclamantă SC K.T.C.M. SRL București împotriva Deciziei

civile nr. 393 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a V-a civilă.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul București

prin primar general împotriva Sentinței nr. 1879 din 22 februarie 2011 a

Tribunalului București.

Obligă

recurentul-pârât să plătească recurentei-reclamante la plata sumei de 2.575 RON

cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.

Respinge recursul

declarat de recurentul-pârât Municipiul București prin primar general împotriva

Deciziei civile nr. 393 din 31 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 25 septembrie 2012.

Procesat de GGC - LM