ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3593/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC K.T.C.M. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâtul la plata sumei de 1.675.613,87 dolari SUA contravaloare în RON la cursul BNR din ziua plății precum și la plata dobânzilor legale calculate conform art. 2 și 3 din O.G. nr. 9/2000 și cheltuielile de judecată aferente.

În justificarea demersului său judiciar reclamanta a adus următoarea argumentație: - reclamanta deține folosința spațiilor cu altă destinație decât aceea de locuință situate în București, str. SV, sector 3 încă din anul 1990, împrejurare ce rezultă din Contractele de închiriere nr. 2594 din 24 martie 1990 și nr. 2640 din 7 iulie 1990, ambele încheiate cu fostul ICRAL V. SA; - locațiile au fost reînnoite prin Contractul de închiriere nr. 3087 din 5 iunie 1992 încheiat cu locatorul SC C.I.

SA (2) și continuate până în prezent cu actualul administrator al municipalității, AFI CGMB; - în perioada 1990 - 1992 reclamanta a executat ample lucrări de reparații și extinderi ale clădirii închiriate; - prin Sentința nr. 692 din 27 martie 1996 pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, pârâtul a fost obligat să emită actul administrativ în vederea înregistrării contabile a sporului de valoare adus imobilului; - prin Sentința nr. 2928/1998, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, creanța a fost consolidată în dolari americani la suma de 2.312.244 dolari SUA; - prin Sentința nr. 2510 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal s-a dispus recalcularea soldului creditor la zi prin desocotirea chiriilor datorate pentru folosința spațiului închiriat și s-a decis că părțile pot opta și în viitor pentru compensarea soldului creditor cu contravaloarea chiriilor datorate ulterior; - prin Sentința civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 12742/3/2006 imobilul ce formează obiectul contractelor de închiriere succesivă a fost restituit în natură în condițiile Legii nr. 10/2001, hotărârea devenind definitivă prin Decizia nr. 891/A din 11 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a III-a și irevocabilă;

A conchis reclamanta că, întrucât pârâtul nu mai putea percepe chiria începând cu data de 1 noiembrie 2009, nemaiavând calitatea de proprietar, este îndreptățită să i se restituie integral creanța. Reclamanta și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 1073, 1075, 1081 și 1088 C. civ. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin Sentința nr. 1879 din 22 februarie 2010, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâtul să-i plătească acesteia suma de 1.675.613,87 dolari SUA la cursul BNR din ziua plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume începând cu data de 18 mai 2010, cu cheltuieli de judecată aferente în cuantum de 60.019,5 RON. În pronunțarea acestei sentințe instanța de fond a reținut, în esență, în raport de realitatea juridică a speței raportată la art. 480 și 483 C. civ.

că, odată cu retrocedarea imobilului, pârâtul a pierdut calitatea de proprietar a acestuia astfel că acesta nu mai este îndreptățit la perceperea chiriei de la data la care hotărârea de retrocedare a imobilului a dobândit caracter irevocabil, respectiv 30 octombrie 2009. Statuând asupra obligației pârâtului de plată a dobânzii legale, instanța de fond s-a raportat la art. 43 C. com. iar în ceea ce privește capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecată, acesta a fost soluționat în temeiul art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul București, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a comercială sub nr. 24645/3/2010 din 31 octombrie 2011, motivarea ei punctând asupra următoarelor aspecte: - în mod greșit instanța de fond a infirmat dreptul pârâtei de a mai pretinde chirii după data de 31 octombrie 2009 când a rămas irevocabilă Sentința civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă; - în mod greșit au fost înlăturate apărările municipalității prin întâmpinarea depusă la fond, în sensul că nu se poate proceda la plata debitului în lipsa unui titlu executoriu.

S-a arătat în acest sens că suma pretinsă de reclamantă reprezintă parte din creanța sa în cuantum de 2.312.244 dolari SUA recunoscută judicios prin Sentința civilă nr. 692 din 27 martie 1996 și Sentința civilă nr. 2928/1998, sumă ce reprezintă valoare consolidată în valută a sporului de valoare adus imobilului în litigiu; - executarea acestei creanțe de către municipalitate s-a efectuat prin compensări parțiale lunare cu contravaloarea chiriilor datorate de reclamantă începând cu anul 1993, pentru folosința spațiilor comerciale din imobilul din București, str. Sf.

V, sector 3; - aceste compensări succesive nu au condus la stingerea integrală a creanței reclamantei, singura controversă dintre reclamantă și municipalitate constând în determinarea cuantumului creanței echivalente în moneda națională, aspect care a fost soluționat prin Sentința nr. 2510 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Cauza nr. 11196/3/2009; - în executarea acestei sentințe s-a procedat la recalcularea soldului creditor, suma datorată reclamantei fiindu-i comunicată prin Adresa nr. 902369/7709 din 8 aprilie 2010 emisă de Primăria Municipiului București. Astfel, creanța reclamantei a fost stabilită, recunoscută și însușită pentru suma de 1.661.921,46 dolari SUA.

Între timp, conform Sentinței civile nr. 1545 din 3 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, Municipiul București a fost obligat să restituie imobilul din București, str. Sf. V, sector 3 către persoanele îndreptățite potrivit Legii nr. 10/2001. - deși această creanță este certă lichidă și exigibilă și deși în urma pronunțării\hotărârii de restituire a imobilului, reclamanta a formulat notificări pentru plata dintr-o dată a creanței sale, nu s-a putut da curs acestora întrucât nu există un titlu executoriu împotriva Municipiului București. - creanța pretinsă de reclamantă a fost executată și se execută de bunăvoie de municipalitate, lucru care nu justifica o acțiune împotriva Municipiului București.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin Decizia nr. 393 din 31 octombrie 2011, a admis apelul pârâtului, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată, obligând pârâtul Municipiul București la plata către reclamanta SC K.T.C.M. SRL București a sumei de 1.623.895,25 dolari SUA în RON la cursul BNR din ziua plății, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a apreciat că drepturile și obligațiile intimatului-reclamant privind chiria, după predarea imobilului, la 17 decembrie 2010, data încheierii procesului-verbal de predare a imobilului de către executorul judecătoresc, urmau a fi rezolvate în condițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001 și nu acordate în continuare pârâtului apelant, că potrivit art. 371 C. proc.

civ., obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe se aduce la îndeplinire de bunăvoie, în speță creanța reclamantului fiind stabilită prin Sentința civilă nr. 2928 din 24 iunie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială în Cauza nr. 3362/1995 și Sentința civilă nr. 2510 din 2 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Cauza nr. 11196/3/2009 și reprezentând titlu de creanță. Creanța recunoscută în cuantum de 1.661.921,46 dolari SUA însușită și executată prin compensare cu contravaloarea chiriilor pe care reclamanta le datora municipalității nemaimpunând existența unui alt titlu executoriu. Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta SC K.T.C.M.

SRL (SC KTCM SRL) cât și pârâtul Municipiul București. I. Recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate și respingerea apelului pârâtului ca nefondat. Criticile aduse de reclamantă deciziei atacate sunt subsumate art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc.

civ., argumentația adusă în susținere vizând următoarele aspecte: 1. Instanța de apel, deși a schimbat soluția, nu numai că nu a motivat-o în concret, însă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut: - Curtea a considerat că numai după data predării imobilului către persoanele îndreptățite (17 decembrie 2010), municipalitatea nu mai era îndreptățită să pretindă chirii, însă nu s-a pronunțat asupra ipotezei reținute de instanța fondului potrivit căreia dreptul de a încasa fructele civile aparține doar posesorului de bună-credință, și cel puțin de la data de 30 octombrie 2009, dată la care Sentința civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007 a rămas irevocabilă, debitorul cunoaște viciile posesiei sale.

Deci nu mai poate fi considerat posesor de bună-credință. Prin urmare, consideră recurenta-reclamantă că dacă a înlăturat raționamentul primei instanțe, trebuia să se pronunțe și asupra motivelor care au determinat convingerea diferită a Curții. De aceea hotărârea apare ca fiind nemotivată și trebuie cenzurată potrivit art. 304 pct. 7 C. proc. civ.; - instanța de apel, trebuia să remarce că pârâta nu a formulat un motiv de apel care să permită o cenzură dintr-o asemenea perspectivă. Singurul motiv de apel al pârâtei privește critica dreptului reclamantei de a obține plata dintr-o dată în lipsa unui titlu executoriu și nu momentul de la care nu mai poate fi considerat de bună-credință. Prin urmare, conchide recurenta-reclamantă, potrivit art. 295 C. proc.

civ., instanța nu putea cenzura din oficiu situația de fapt și aplicarea legii peste motivele de apel, fapt ce trebuie sancționat în condițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ.; 2. Instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 485 - 486 C. civ. fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.; - potrivit art. 486 C. civ., „Posesorul este de bună-credință când posedă ca proprietar în puterea unui titlu translativ de proprietate, ale cărui viciuri nu-i sunt cunoscute." - imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 92/1950, iar restituirea sa s-a dispus prin Sentința civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007 pronunțată în Cauza nr. 12742/3/2006, irevocabilă la data de 30 octombrie 2009 prin respingerea recursului potrivit Deciziei nr. 8841/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că începând cu data de 30 octombrie 2009, municipalitatea nu mai putea percepe chiriile aferente spațiului, pentru că de la data rămânerii irevocabile a Sentinței civilă nr. 1545 din 3 decembrie 2007 viciile posesiei îi sunt cunoscute, pârâtului chiar dacă predarea efectivă a spațiului s-a efectuat abia la data de 17 decembrie 2010. - între data de 30 octombrie 2009 și 17 octombrie 2010, primăria nu este decât un detentor precar, împrejurare față de care nici nu se mai putea proceda la compensări ulterioare între creanțe, drepturile și obligațiile recurentei-reclamante față de proprietar/persoana îndreptățită, se vor rezolva în condițiile art. 14 din Legea nr. 10/2001, cu renegocierea tuturor clauzelor, inclusiv a chiriei, întrucât,

toate drepturile stabilite în favoarea persoanelor îndreptățite sunt recunoscute de la data emiterii deciziei sau dispoziției de restituire și nu de la data punerii efective în executare situație în care recurenta-reclamantă ar urma să fie obligată la o dublă plată a folosinței, către primărie și către persoana îndreptățită. II. Recurentul-pârât Municipiul București își subsumează global criticile dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului său, modificarea în tot a deciziei recurate, admiterea în totalitate a apelului pe care l-a promovat și respingerea acțiunii reclamantei.

Reiterând o parte din criticile formulate în calea de atac a apelului, recurentul-pârât învederează instanței faptul că, în opinia sa, indiferent de cuantumul creanței și de caracterul cert lichid și exigibil al acesteia, de notificările formulate pentru plata dintr-o dată a creanței reclamantei, nu s-a putut da curs operațiunii de plată întrucât nu există un titlu executoriu împotriva sa care să îl oblige la acest fapt. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul reclamantei este fondat iar recursul pârâtului nefondat pentru următoarele considerente ce urmează a se constitui într-un raționament comun ce răspunde criticilor din ambele recursuri.

I. Soldul creditor al recurentei-reclamante constatat pe cale judecătorească (Sentința nr. 2510 din 2 iulie 2009 a Tribunalului București) și necontestat de părți a fost stabilit pentru suma de 1.675.613,87 dolari SUA, recunoscut și însușit de părți la 31 decembrie 2009. Prin aceeași sentință Tribunalul București a decis că părțile au opțiunea de a opera compensarea soldului creditor cu contravaloarea chiriilor datorate ulterior. Imobilul ce a format obiectul contractelor de închiriere a fost retrocedat în natură printr-o hotărâre judecătorească devenită irevocabilă la data de 30 octombrie 2009. Același imobil a fost predat în cadrul procedurii de executare silită - la data de 17 decembrie 2010, moment la care a fost încheiat de către executorul judecătoresc procesul-verbal de predare a imobilului.

Problema dedusă judecății se referă exclusiv la stabilirea momentului până la care operează compensarea, respectiv momentul până la care recurentul-pârât este îndreptățit să perceapă chiria care, în accepțiunea art. 483 - 487 C. civ. reprezintă fructe civile și anume: - momentul la care hotărârea de retrocedare a devenit irevocabilă, 30 octombrie 2009 sau - momentul la care imobilul a fost efectiv predat, urmare a executării silite, 17 decembrie 2010. Din interpretarea coroborată a art. 483 - 487 C. civ. rezultă că proprietarul este persoana căreia i se cuvin fructele civile. În speță recurentul-pârât a pierdut calitatea de proprietar al imobilului la data rămânerii irevocabile a hotărârii de retrocedare a acestuia, respectiv la 30 octombrie 2009, astfel că de la data de 1 noiembrie 2009 Municipiul București nu mai putea percepe chiria aferentă imobilului, momentul predării efective a spațiului neavând relevanță sub acest aspect.

Nemaiexistând creanța nu mai subzistă nici obligația de compensare. Și aceasta pentru că art. 14 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 prevede că „dacă imobilul restituit prin procedurile administrative prevăzute de prezenta lege sau prin hotărâre judecătorească face obiectul unui contract de locațiune, concesiune, locație de gestiune sau asociere în participațiune, noul proprietar se va subroga în drepturile statului sau ale persoanei juridice deținătoare, cu renegocierea celorlalte clauze ale contractului, dacă aceste contracte au fost încheiate potrivit legii. Din economia acestui text de lege rezultă cu evidență că drepturile stabilite în favoarea celor ale căror acțiuni sunt întemeiate pe dispozițiile evocatei legi se nasc de la momentul emiterii actului administrativ de retrocedare sau cel al rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești.

Așadar, recurenta-reclamantă este pe deplin îndreptățită să obțină plata creanței debitul ce a mai rămas ca urmare a desocotirii de bunăvoie - în integralitatea sa. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul reclamantei, va modifica decizia recurată în sensul că va respinge apelul pârâtului, iar în temeiul art. 274 C. proc. civ. va obliga recurentul-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 2.575 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru. II. Înalta Curte, va respinge excepția de nemotivare a recursului pârâtului invocată de recurenta-reclamantă în raport de art. 302 1 lit. c) întrucât criticile formulate vizează aspecte de pretinsă nelegalitate a deciziei recurate.

Aceste critici însă sunt nefondate din aceleași considerente care au fundamentat soluția pronunțată cu privire la recursul reclamantei, împrejurare față de care în temeiul art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC K.T.C.M. SRL București împotriva Deciziei civile nr. 393 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin primar general împotriva Sentinței nr. 1879 din 22 februarie 2011 a Tribunalului București. Obligă recurentul-pârât să plătească recurentei-reclamante la plata sumei de 2.575 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru. Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Municipiul București prin primar general împotriva Deciziei civile nr. 393 din 31 octombrie 2011, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 25 septembrie 2012. Procesat de GGC - LM