CASE OF DEMİR AND BAYKARA v. TURKEY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 11;Not necessary to examine Art. 14;Pecuniary damage - financial award;Non-pecuniary damage - financial award
CASE OF DEMİR AND BAYKARA v. TURKEY (CtEDO, 2006)
Reclamanții, Kemal Demir și Vicdan Baykara, s-au născut în 1951 și 1958 și trăiesc în Gaziantep și respectiv Istanbul. Primul reclamant a fost membru al sindicatului Tüm Bel Sen și al doilea reclamant a fost președintele său. 10. Sindicatul Tüm Bel Sen a fost fondat în 1990 de funcționari din diferite localități în temeiul Legii funcționarilor publici (Legea nr. 657). În temeiul articolului 2 din constituția sa, obiectivul său este de a promova sindicalismul democratic pentru a promova aspirațiile și afirmațiile membrilor săi. Sediul său se află la Istanbul. 11. La 27 februarie 1993 Tüm Bel Sen a încheiat un acord colectiv cu Consiliul Municipal Gaziantep pentru o perioadă de doi ani începând cu 1 ianuarie 1993. Hotărârea se referă la toate aspectele condițiilor de lucru ale angajaților Consiliului Municipal Gaziantep, inclusiv salariile, alocațiile și serviciile de asistență socială. 12. Având în vedere că Consiliul Municipal nu a îndeplinit anumite obligații în temeiul acordului, în special cele de natură financiară, primul reclamant, în calitate de reprezentant al sindicatului, a interzis o procedură civilă împotriva acestuia în cadrul Curții de district Gaziantep („Tribuna de district”) la 18 iunie 1993. 13. În hotărârea din 22 iunie 1994, Curtea de district a constatat în favoarea Tüm Bel Sen. La 13 decembrie 1994, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de mai jos. A constatat că, chiar dacă nu exista nici o împiedicare juridică pentru a împiedica funcționarii să formeze uniuni, acestea nu au fost autorizate, în conformitate cu legea, să întâmple acorduri colective. 15. Într-o hotărâre din 28 martie 1995, Curtea de District a confirmat hotărârea anterioară în temeiul că, în ciuda faptului că statutul intern nu conține nicio dispoziție expresă care să permită sindicatelor formate de funcționarii publici dreptul de a încheia acorduri colective, această omisiune trebuie remediată în funcție de tratate internaționale, cum ar fi convenția relevantă a Organizației Internaționale a Muncii, care deja a fost ratificată de Turcia. 16. La 6 decembrie 1995, Curtea de Casație a anulat hotărârea instanței de mai jos, hotărând că, la momentul în care s-a format uniunea, legea aplicabilă nu permite funcționarilor să formeze uniuni. Sindicatul Tüm Bel Sen nu s-a putut baza pe convențiile internaționale de muncă care reglementează astfel de aspecte care nu au fost încă încorporate în dreptul intern și nici o legislație de punere în aplicare nu au fost adoptate. Curtea de Casație a concluzionat că uniunea nu are personalitate juridică sau capacitatea de a încheia un acord colectiv. 17. O cerere de rectificare depusă de reprezentanți ai sindicatului a fost respinsă de Curtea de Casație la 10 aprilie 1996. 18. În urma auditului conturilor Consiliului Municipal Gaziantep de către Curtea de Audit, statul a solicitat membrilor sindicatului Tüm Bel Sen să ramburseze veniturile suplimentare pe care le-au primit în urma acordului colectiv defunt. 19. Dispozițiile relevante ale Constituției Turce se citesc după cum urmează: „Lucrătorii operativi și angajatorii au dreptul de a forma sindicate și federații sindicate, fără permisiunea prealabilă, pentru a-și salva și dezvolta drepturile și interesele economice și sociale în relațiile lor de muncă. În vederea formării unei uniuni sau a unei federații sindicale, trebuie să fie suficientă pentru a transmite informațiile și documentele prevăzute de lege autorității competente desemnate de lege. În cazul în care constată că această informație și documentație nu sunt conforme cu legea, autoritatea competentă se aplică instanței competente pentru suspendarea activităților sau dizolvarea sindicatului sau a federației sindicatelor. Toată lumea este liberă să devină membru sau să se retragă din aderarea unui sindicat. Nimeni nu va fi obligat să devină membru, să rămână membru sau să se retragă de la aderarea unui sindicat. Lucrătorii operativi și angajatorii nu pot deține aderări concomitente la mai mult de un sindicat. Pentru a deține o poziție de conducere într-un sindicat sau o federație de sindicate, este necesar să fie angajat în mod eficient ca lucrător operativ timp de cel puțin zece ani. Statutele, administrația și funcționarea sindicatelor și a federațiilor sindicale nu sunt incompatibile cu caracteristicile Republicii sau cu principiile democratice, astfel cum sunt definite în Constituție. „Angajații și angajatorii au dreptul de a forma sindicate și federații sindicale, fără permisiunea prealabilă, pentru a proteja și dezvolta drepturile și interesele economice și sociale ale membrilor acestora în relațiile lor cu forța de muncă și pentru a se alătura și retrage de la astfel de entități de liber arbitru. Nimeni nu poate fi obligat să devină membru sau să se retragă de la aderarea unei uniuni. Dreptul de a forma o uniune poate fi restricționat numai prin lege și în scopul asigurării securității naționale sau al ordinului public și prevenirii crimelor, precum și pentru protecția sănătății publice sau moralelor publice și a drepturilor și libertăților altora. Formalitățile, condițiile și procedurile care urmează să fie aplicate în exercitarea dreptului de formare a sindicatului sunt stabilite prin lege. Nu este permisă aderarea la mai mult de un sindicat simultan în același sector de ocupare a forței de muncă. Domeniul de aplicare a drepturilor în acest domeniu al angajaților de stat care nu au statutul de lucrător operativ și excepțiile și limitele aplicabile acestora sunt stabilite prin lege în conformitate cu natura sarcinilor care le sunt încredințate. Statutele, administrarea și funcționarea sindicatelor și a federațiilor sindicale nu trebuie să fie incompatibile cu caracteristicile fundamentale ale Republicii sau cu principiile democratice. „Lucrătorii operativi și angajatorii au dreptul, în cursul relațiilor lor bilaterale, să înceapă contractele de negociere colectivă pentru a reglementa poziția și condițiile lor economice și sociale de muncă. Acordurile colective se încheie în conformitate cu procedura legală. Se interzice încheierea sau aplicarea mai multor acorduri colective într-un singur loc de muncă în aceeași perioadă.” „Lucrătorii și angajatorii au dreptul, în cursul relațiilor lor bilaterale, să înceapă contracte colective pentru a reglementa poziția și condițiile lor economice și sociale de muncă. Acordurile colective se încheie în conformitate cu procedura legală. Sindicatele și federațiile sindicatelor pe care angajații de stat menționați la art. 128 primul paragraf au dreptul de a forma și care nu intră în domeniul de aplicare al primului și al doilea paragraf al prezentului articol, nici al articolului 54, pot apela la autoritățile judiciare și pot participa la negocieri colective cu administrația în conformitate cu obiectivele lor în numele membrilor acestora. În cazul în care se ajunge la un acord ca urmare a negocierii colective, textul acordului este semnat de către părți. În cazul în care nu se ajunge la un astfel de acord prin negociere colectivă, punctele de acord și dezacord se întocmesc și sunt semnate de părțile relevante și sunt prezentate pentru a fi examinate de Consiliul de Miniștri. Procedura de punere în aplicare a prezentului alineat este stabilită în legislație. Se interzice încheierea sau aplicarea mai multor acorduri colective într-un singur loc de muncă în aceeași perioadă.” „Atribuțiile esențiale și permanente cerute de serviciile publice pe care statul, întreprinderile economice de stat și alte organisme corporative publice le desemnează, în conformitate cu principiile generale de administrare, sunt îndeplinite de funcționarii publici și de alți angajați de stat. Capacitățile, numirea, atribuțiile și competențele, drepturile și responsabilitățile și salariile și alocațiile funcționarilor și a altor angajați ai statelor, precum și alte chestiuni legate de statutul lor, sunt prevăzute prin lege. Procedura și principiile care reglementează formarea funcționarilor seniori sunt prevăzute în special de lege.” 20. Secțiunea 22 din Legea privind funcționarilor publici (Legea nr. 657) din 14 iulie 1965 au declarat că funcționarii publici au fost autorizați să formeze și să se alăture sindicatelor și organizațiilor profesionale, în conformitate cu condițiile prevăzute în legile speciale. Al doilea paragraf a declarat că organizațiile profesionale respective sunt autorizate să apere interesele membrilor lor în fața autorităților competente. Această secțiune a fost abrogată prin art. 5 din Declarația Legislativă nr. 2 din 23 decembrie 1972. A fost reamintită prin secțiunea 1 din Legea nr. 4275 din 12 iunie 1997. Textul se menționează acum: „Servicii civili sunt autorizați să formeze sindicate și federații sindicale și să se alăture acestora.” 21. art. 2 din Convenția privind libertatea de asociere și protecția dreptului de organizare, 1948 (Convenția nr. 87) prevede: „Lucrătorii și angajatorii, fără nicio distincție, au dreptul de a stabili și, numai sub rezerva normelor organizației în cauză, de a se alătura organizațiilor de a alegeri proprii fără autorizații anterioare.” 22. Articolele relevante ale Convenției privind dreptul de organizare și negociere colectivă, 1949 (Convenția nr. 98) citiți după cum urmează: „Se iau măsuri adecvate pentru condițiile naționale, dacă este necesar, pentru a încuraja și promova dezvoltarea și utilizarea deplină a mecanismelor de negociere voluntară între angajatorii sau organizațiile angajatorilor și organizațiile lucrătorilor, în vederea reglementării termenilor și condițiilor de ocupare a forței de muncă prin intermediul acordurilor colective.””” În măsura în care garanțiile prevăzute în prezenta convenție se aplică forțelor armate și poliției sunt stabilite de legile sau de reglementări naționale. În conformitate cu principiul prevăzut la art. 19 alineatul (8) din Constituția Organizației Internaționale a Muncii, ratificarea prezentei convenții de către niciun membru nu se consideră că afectează orice lege, acordare, costume sau acord existente în temeiul căruia membrii forțelor armate sau a poliției beneficiază de orice drept garantat de prezenta convenție.” „Această convenție nu se referă la poziția funcționarilor publici implicați în administrarea statului, nici nu se interpretează drepturi sau statutului lor în niciun fel.” 23. Dispozițiile relevante ale Cartei Sociale Europene prevăd următoarele: „Cu scopul de a asigura sau de a promova libertatea lucrătorilor și angajatorilor de a forma organizații locale, naționale sau internaționale pentru protecția intereselor lor economice și sociale și de a adera la aceste organizații, părțile contractante se angajează că legislația națională nu trebuie să afecteze și nici nu se aplică astfel încât să afecteze această libertate. În măsura în care garanțiile prevăzute în prezentul articol se aplică poliției se stabilește prin legile sau reglementările naționale. Principiul care reglementează aplicarea către membrii forțelor armate a acestor garanții și măsura în care acestea se aplică persoanelor din această categorie este stabilit în mod egal prin legile sau regulamentele naționale. „Cu scopul de a asigura exercitarea efectivă a dreptului de a negocia în mod colectiv, părțile se angajează: 1. să promoveze consultarea comună între lucrători și angajatori; 2. să promoveze, după caz și după caz, mecanisme de negocieri voluntare între angajatorii sau organizațiile angajatorilor și organizațiile lucrătorilor, în vederea reglementării termenilor și condițiilor de ocupare a forței de muncă prin intermediul acordurilor colective; 3. să promoveze instituirea și utilizarea unor mecanisme adecvate de conciliere și arbitraj voluntar pentru soluționarea disputelor de muncă; și să recunoască: 4. dreptul lucrătorilor și angajatorilor la acțiune colectivă în cazuri de conflicte de interese, inclusiv dreptul de grevă, sub rezerva obligațiilor care ar putea apărea din acordurile colective prealabile.”