AZRAK AND ASIM-SEN v. TURKEY

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Cereri nr. 15270/02 și 15288/02 de către Süleyman AZRAK și ASİM-SEN împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința la 20 noiembrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: dna Tulkens Președintele Cabral Barreto Türmen Ugrekhelidze Zagrebriasky dna Mularoni dna Jočienė, judecători și dna Dollen Secțiune Grefier Având în vedere cererile depuse la 7 februarie 2002, având în vedere decizia de a examina simultan cererile, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazurilor. având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant, dl Süleyman Azrak, este un național turc născut în 1954 și locuiește în Ankara.

El este președintele celui de-al doilea reclamant, ASİM-SEN (Askeri İștierlerinde Görevli Sivil Kamu Çalıșanları Sendikası – Sindicatul de funcționari civili angajați în locurile de muncă militare, un sindicat cu sediul său din Ankara. Reclamanții sunt reprezentați în fața Curții de către dl F. Gümüș, dl Kırmızı, dl M. Ayhan și dl A. Sayılır, avocați care practică în Ankara. Guvernul turc („Guvernul”) nu a desemnat un agent în scopul procedurii în fața Curții. Faptele cazurilor, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 16 noiembrie 1992 ASİM-SEN a fost fondat. La 1 decembrie 1992, biroul guvernatorului Ankara a depus un caz la Tribunalul Civil Ankara de Primă Instanță, solicitând dizolvarea ASİM-SEN, deoarece dreptul intern nu permitea funcționarilor publici să formeze sindicate.

La 24 februarie 1994, Tribunalul Civil Ankara a respins cazul, având în vedere faptul că organizația solicitantă nu a fost tehnic un sindicat. La 12 iunie 1997, art. 22 din Legea nr. 657 privind funcționarii publici a fost modificat prin Legea nr. 4275 pentru a permite funcționarilor publici să formeze și să se alăture sindicatelor. La 13 august 2001, Legea Sindicatelor Publici (Legea nr. 4688) a intrat în vigoare. În conformitate cu art. 15 din această Lege, funcționarii publici civili și alți angajați publici care lucrează în Ministerul Apărării și în Forțele Armate Turce, inclusiv Comandamentul General al Gendarmeriei și Comandamentul Gardei de Coastă, nu pot forma și să se alăture sindicatelor.

La 30 noiembrie 2001 ASİM-SEN a depus o cerere la biroul guvernatorului Ankara, informand-le că sindicatul va organiza un congres general la Ankara la 15 decembrie 2001. La 13 decembrie 2001 guvernatorul adjunct al Ankara a trimis o scrisoare ASİM SEN susține că o astfel de reuniune nu a putut fi organizată deoarece organizația nu a fost autorizată să aibă funcții sindicale. Această decizie a fost susținută de instanțele interne, hotărârea finală fiind că Curtea de Casație, a servit avocaților reclamanților la 9 martie 2007. COMPLAINTĂ Reclamanții au susținut inițial că intrarea în vigoare a Legii nr. 4688 și a Legii nr. Scrisoarea guvernatorului adjunct Ankara din 13 decembrie 2001 a constituit dizolvarea ASİM-SEN și a constituit o încălcare a articolelor 1, 3, 5, 10, 11 și 17 din Convenție.

Reclamanții au invocat, de asemenea, articolele 13 și 14 din Convenție. Prin scrisoarea din 9 noiembrie 2006, observațiile guvernului cu privire la reclamațiile reclamanților au fost trimise reclamanților pentru observație și specificarea posibilelor cereri de satisfacție echitabilă până la 21 decembrie 2006. Prin scrisoarea din 23 iulie 2007, trimisă prin post înregistrat, reclamanții au fost notificați că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor lor a expirat și că nu a fost solicitată prelungirea termenului. La art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea poate trage un caz din lista sa, în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue această chestiune.

Reprezentanții reclamanților au primit această scrisoare la 3 august 2007. Cu toate acestea, nu a fost primit niciun răspuns. În aceste circumstanțe și având în vedere art. 37. 1 a) din Convenție, Curtea concluzionează că reclamanții nu intenționează să urmărească această chestiune. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită examinarea în continuare a cazurilor. În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu se mai aplică cererilor și ar trebui să fie eliminate din listă. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate pentru a elimina cererile din lista de cazuri.

Dolle F. Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

DECISION Applications nos. 15270/02 and 15288/02 by Süleyman AZRAK and ASİM-SEN against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 20 November 2007 as a Chamber composed of: Mrs F. Tulkens , President , Mr I. Cabral Barreto , Mr R. Türmen , Mr M. Ugrekhelidze , Mr V. Zagrebelsky , Mrs A. Mularoni , Mrs D. Jočienė, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having regard to the above applications lodged on 7 February 2002, Having regard to the decision to examine the applications simultaneously, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the cases together. Having regard to the observations submitted by the respondent Government, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The first applicant, Mr Süleyman Azrak, is a Turkish national who was born in 1954 and lives in Ankara.

He is the president of the second applicant, ASİM-SEN ( Askeri İșyerlerinde Görevli Sivil Kamu Çalıșanları Sendikası – the Trade Union of Civilian Public Servants Employed in Military Workplaces), a trade union with its headquarters in Ankara. The applicants are represented before the Court by Mr F. Gümüș, Mr E. Kırmızı, Mr M. Ayhan and Mr. A. Sayılır, lawyers practising in Ankara. The Turkish Government (“the Government”) did not designate an Agent for the purposes of the proceedings before the Court. The facts of the cases, as submitted by the parties, may be summarised as follows. On 16 November 1992 ASİM-SEN was founded. On 1 December 1992 the Ankara governor’s office filed a case with the Ankara Civil Court of First Instance, requesting the dissolution of the ASİM-SEN as domestic law did not allow public servants to form trade unions.

On 24 February 1994 the Ankara Civil Court of First Instance dismissed the case, considering that the applicant organisation was not technically a trade union. On 12 June 1997 Article 22 of Law No. 657 on Public Servants was amended by Law No. 4275 to enable public servants to form and join trade unions. On 13 August 2001 the Public Servants’ Trade Unions Law (Law no. 4688) entered into force. According to Article 15 of this Law, civilian public servants and other public employees who work in the Ministry of Defence and in the Turkish Armed Forces, including the General Command of the Gendarmerie and the Coast Guard Command, cannot form and join trade unions. On 30 November 2001 ASİM-SEN filed a petition with the Ankara governor’s office, informing them that the trade union would hold a general congress on 15 December 2001 in Ankara.

On 13 December 2001 the deputy governor of Ankara sent a letter to the ASİM ‑ SEN saying that such a meeting could not be held because the organisation was not allowed to have trade union functions. This decision was upheld by the domestic courts, the final decision being that the Court of Cassation, served on the applicants’ lawyers on 9 March 2007. COMPLAINTS The applicants originally alleged that the entry into force of Law no. 4688 and the Ankara deputy governor’s letter of 13 December 2001 had constituted the dissolution of ASİM-SEN and had amounted to a violation of Articles 1, 3, 5, 10, 11, and 17 of the Convention. The applicants also invoked Articles 13 and 14 of the Convention.

THE LAW By letter dated 9 November 2006, the Government’s observations on the applicants’ complaints were sent to the applicants for comment and the specification of possible claims for just satisfaction by 21 December 2006. By letter dated 23 July 2007, sent by registered post, the applicants were notified that the period allowed for the submission of their observations had expired and that no extension of the time-limit had been requested. Their attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court may strike a case out of its list where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the matter. The applicants’ representatives received this letter on 3 August 2007. However, no response has been received.

In these circumstances and having regard to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court concludes that the applicants do not intend to pursue the matter. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the further examination of the cases. Accordingly, Article 29 § 3 of the Convention should no longer apply to the applications and they should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the applications out of its list of cases. S. Dollé F. Tulkens Registrar President