ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6062/2012

Asupra cauzei civile de față constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. 8131/118/2009, reclamanta SC B.B. SRL a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România să se dispună exproprierea totală în interes public național a suprafeței de 10767 mp situată în comuna Cumpăna, parcela Z/5 cu număr cadastral nr. X, obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în sumă de 323010 euro și, în subsidiar, obligarea expropriatorului la plata unei despăgubiri în sumă de 135.240 pentru suprafața de 4508 mp.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este titulara dreptului de proprietate asupra terenului în suprafața de 10767 mp situat în extravilanul comunei Cumpăna, parcela Z/5 în baza contractului de vânzare-cumpărare din 10 iulie 2007. A mai arătat reclamanta că este nemulțumită de cuantumul despăgubirilor și a contestat faptul că exproprierea proprietății sale a avut caracter parțial și nu total. La prezentul dosar au fost conexate alte 4 dosare având același obiect, cu privire la următoarele suprafețe de teren: 9697 mp, 5000 mp, 1965 mp, 14296 mp, respectiv dosarele: nr. 8135/118/2009, nr. 8152/118/2009, nr. 8141/118/2009 și nr. 8133/118/2009. Prin Sentința civilă nr. 1842 din 16 noiembrie 2010, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea civilă principală și acțiunile conexe formulate de reclamanta SC B.B.

SRL., în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Naționala Autostrăzi și Drumuri Naționale din România. A obligat pârâtul să plătească reclamantei următoarele sume de bani: - 359.545 euro în echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața expropriată de 14296 mp, parcela Y/2, comuna Cumpăna, județul Constanța. - 45.490 euro în echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața expropriată de 1965 mp, parcela Y/1, comuna Cumpăna, județul Constanța. - 115.750 euro în echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața expropriată de 5000 mp, parcela X/64/2, comuna Cumpăna, județul Constanța.

- 237.577 euro în echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața expropriată de 9697 mp, parcela Y/12/2/2, comuna Cumpăna, județul Constanța. - 101655,4 euro în echivalentul în RON la data plății, cu titlu de despăgubiri pentru suprafața expropriată de 4508 mp, parcela Z/5/2, comuna Cumpăna, județul Constanța. A respins cererile de expropriere totală, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra parcelelor Z/5, Y/12/2, X/64/2, Y/22, Y/15 prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3918 din 10 iulie 2007, 2026 din 18 aprilie 2007, 345 din 19 februarie 2008, 1932 din 8 octombrie 2007 și respectiv 874 din 18 mai 2007. Prin hotărârile nr. 106/2009, 101/2009, 89/2009, 75/2009 și 81/2009 reclamanta a fost expropriată în ceea ce privește suprafața de 4508 mp, 9697 mp, 5000 mp, 1965 mp și respectiv 14296 mp, stabilindu-se pentru suprafețele expropriate despăgubiri în sumă de 188.254,08 RON, 404.946,72 RON, 208.800 RON, 82.058,40 RON și respectiv 597.000,96 RON.

Potrivit art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004 "Expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate în condițiile art. 5 alin. (4) - (8) și ale art. 6 alin. (2) se poate adresa instanței judecătorești competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, respectiv transferul dreptului de proprietate asupra terenului.

(3) Acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". În cauză, reclamanta este nemulțumită de faptul că nu au fost expropriate în totalitate parcelele obținute prin cumpărare și că exproprierea s-a făcut doar în parte. Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 trebuie expropriată doar partea de teren necesară construirii acelor drumuri. Din cuprinsul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 rezultă că atunci când exproprierea este parțială, iar expropriatul cere exproprierea totală, instanța poate aprecia dacă exproprierea parțială este posibilă și doar în caz contrar va hotărî exproprierea parțială.

Instanța apreciază că acest text de lege nu este aplicabil în cauză, întrucât potrivit art. 9 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 mai sus citat, dispozițiile art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1998 sunt aplicabile doar acțiunii prin care expropriatul contestă cuantumul despăgubirilor. Prin urmare, orice altă nemulțumire a expropriatului se soluționează în raport de dispozițiile legii speciale, anume Legea nr. 198/2004, potrivit principiului de drept conform căruia legea specială derogă de la legea generală (specialia generalibus derogant). Din cuprinsul legii speciale nu rezultă posibilitatea expropriatului de a solicita exproprierea totală. Mai mult, legea specială aplicabilă, nr. 198/2004, prevede expres ce anume cuprinde coridorul de expropriere, anume doar elementele drumurilor.

Chiar dacă s-ar trece peste acest argument, instanța constată că dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 33/1994 fac referire la situația în care exproprierea parțială este apreciată de instanță ca nefiind posibilă. Or, în speța de față exproprierea parțială făcută de pârât asupra parcelelor de teren deținute de reclamantă este una posibilă, terenurile rămase în proprietate fiind suficient de mari pentru a putea fi folosite potrivit actualei destinații (agricole), iar terenul expropriat fiind suficient pentru derularea lucrărilor de către pârât. Faptul că prin dezmembrarea parcelelor s-ar scădea valoarea terenului rămas nu are nicio relevanță în cauză, acest criteriu nefiind prevăzut de către legiuitor nici măcar în dispozițiile art. 24 alin. (3). Eventuala scădere a valorii terenului rămas și eventuala îngreunare a exploatării acestuia nu sunt aspecte care să vizeze imposibilitatea realizării unei exproprieri parțiale.

În ceea ce privește despăgubirile acordate, instanța a reținut următoarele: Instanța nu a reținut opinia separată a expertului pârâtului potrivit căreia prețul pe mp al parcelelor expropriate este de 10 euro/mp, aceasta nefiind fundamentată. La stabilirea despăgubirii experții au avut în vedere valoarea reală a terenului expropriat prin stabilirea prețului (așa cum arată art. 26 mai sus citat) folosind 3 metode de determinare a valorii de piață: metoda comparației directe, metoda fluxului de numerar și metoda extracției. În ceea ce privește prejudiciul stabilit de către experți, tot cu opinie majoritară, instanța apreciază că acesta nu poate fi luat în considerare la stabilirea despăgubirilor.

În cauza de față prejudiciul stabilit de către experți nu este un prejudiciu sigur că se va produce, deci este un prejudiciu eventual. Terenul cumpărat de reclamantă este un teren agricol situat în extravilan așa cum rezultă din contractele de vânzare-cumpărare depuse la dosar. Prin urmare, nimic nu poate susține afirmația experților că prin expropriere terenului i s-a schimbat destinația din teren intravilan pentru dezvoltări imobiliare în teren extravilan agricol. Faptul că terenul expropriat este inclus în zona a III-a metropolitană de dezvoltare a Municipiului Constanța, nu înseamnă că pe acest teren, în mod cert, s-ar fi edificat ansambluri de locuințe, nefiind încă decât un proiect de dezvoltare și nu un plan de dezvoltare în derulare.

Totodată, faptul că terenul este dezmembrat nu produce reclamantei un prejudiciu cert, terenul fiind, așa cum am arătat, un teren extravilan pentru a cărui exploatare agricolă nu are relevanță dezmembrarea. Inexistența unor probe care să susțină cele reținute de experți (eventuale planuri urbanistice zonale, certificate de urbanism în baza cărora reclamanta ar fi putut să edifice lucrări pe teren, proiecte de afaceri ale reclamantei cu privire la anumite investiții pe acel teren, proiecte de finanțare ale reclamantei aprobate spre dezvoltarea unor lucrări pe terenul rămas neexpropriat), instanța a considerat că în cuantumul despăgubirilor nu pot fi cuprinse prejudiciile reținute de către experți.

Prin Decizia civilă nr. 394/C din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de reclamanta-intimată SC "B.B." SRL Constanța, împotriva Sentinței civile nr. 1842 din 16 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța în Dosarul civil nr. 8131/118/2009; a admis apelul declarat de apelantul-pârât-intimat Statul Român reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, prin mandatar SC "C." SA Craiova, împotriva aceleiași sentințe civile pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea principală și acțiunile conexe ca nefondate.

În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că reclamanta nu a dovedit schimbarea regimului juridic al terenului în intravilan - actele depuse confirmând doar existența unei strategii de dezvoltare a localității Cumpăna pe următorii 20 de ani, cu înglobarea terenurilor din extravilan și crearea unei zone urbane - se constată că soluția instanței de fond, conformă opiniei majoritare a experților B. și M., ignoră situația juridică a imobilelor expropriate și momentul concret la care se stabilește valoarea reală a acestora, în timp ce valoarea avută în vedere de Comisia de analiză la data stabilirii despăgubirii, stabilită de expertul B.C. la 10 euro/mp, dă eficiență și răspunde criteriilor stabilite de art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, fiind corect determinată.

Prejudiciul produs apelantei reclamante a fost calculat ca o ecuație valorică între parcela expropriată și cea rămasă la dispoziția titularului dreptului, fără nicio legătură cu vreun beneficiu actual, previzibil a fi produs și în viitor și care ar justifica creșterea indemnizației pe criteriul imposibilității continuării activității pe suprafața de teren rămasă, în condiții de rentabilitate, și pe rațiuni de pierdere a unor foloase economice. Constant a statuat și Curtea europeană, pretențiile de această natură, privite ca pierderi viitoare, îmbracă un caracter speculativ și incert în măsura în care pot fi implicate în calcul mai multe variabile (cauza Buzescu c. României, 2005, cauza Isar c. României, 2007). Indisponibilizarea legală a bunului este justificată din perspectiva legii și rațională în condițiile în care expropriatorul trebuie să estimeze de la început cuantumul total al despăgubirilor cuvenite celor expropriați.

Titularul dreptului nu se poate apăra susținând că prin vânzarea, obținerea încadrării într-un alt regim juridic sau prin închiriere putea să-și maximizeze beneficiul pentru bunul indisponibilizat. Inutilitatea măsurii de expropriere totală a parcelelor aflate în litigiu a fost, de asemeni, în mod corect apreciată de instanța de fond care a constatat că măsura exproprierii parțiale nu conduce la divizarea lor excesivă și la lipsirea suprafețelor rămase de utilitatea agricolă actuală, în condițiile în care acestea sunt suficient de mari pentru a permite afectarea lor aceleiași folosințe atribuită anterior exproprierii. Împotriva menționatei decizii a formulat și motivat recurs, în termen legal, apelanta-reclamantă-intimată SC B.B.

SRL pentru motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestuia s-a arătat că, prin raportare la textul art. 26 din Legea nr. 33/1994, argumentația ulterioară a soluției nu reprezintă decât o reluare a obiecțiunilor și susținerilor afirmate pe tot parcursul cercetării judecătorești de expertul propus de expropriator. Opinia expusă în conținutul hotărârii este una vădit părtinitoare părții adverse, lăsând în inferioritate opinia majoritară a celorlalți doi experți, opinie argumentată prin prisma a trei metode de evaluare moderne, concordante cu standardele internaționale de evaluare. Referitor la metoda comparației directe, pentru a stabili un preț de referință al prețului cu care se vând în mod obișnuit terenurile în comuna Cumpăna, experții au prezentat spre comparație aproape 75 de anunțuri de vânzări imobiliare culese din surse diferite de publicitate.

Instanța nu își argumentează afirmația că oferta de vânzare exemplificată prin anunțuri privește terenuri care au alte caracteristici decât cel expropriat, în condițiile în care distanța de 1 km este una rezonabilă, aflată în mod real la limita și în apropierea intravilanului. Experții nu puteau face abstracție de zona în care sunt situate parcele de teren în raport de parcela Y/10, pe care urma să fie dezvoltat programul de tip rezidențial. Metoda de evaluare, respectiv metoda fluxului de numerar este una corectă în condițiile în care exista deja aprobată prin Hotărâre de Consiliu Local al comunei Cumpăna, strategia de dezvoltare zonală în care terenul expropriat era inclus în zona de amplasament imobiliar III A, având un program de dezvoltare imobiliară de tip "Rezidențial" ceea ce presupune construcția unor ansambluri de locuințe de tip rezidențial.

Metoda capitalizării rentei funciare folosită de expertul desemnat de expropriator nu este o metodă ce poate fi aplicată în speță, ea fiind specifică situațiilor în care venitul se obține din cedarea dreptului de folosință a terenului în schimbul unei rente sau chirii, ceea ce nu este cazul în speță, atâta timp cât nu s-a făcut dovada că aceste terenuri ar fi adus un profit expropriatului din închiriere. Ultima metodă folosită de experți a fost aceea a extracției, este pe deplin justificată de aceștia și combătută în mod superficial de instanță, prin prisma acelorași considerente, respectiv că terenul este situat în extravilan și că nu se află în vecinătatea unor terenuri construite.

Expertiza întocmită în primă instanță a stabilit în mod corect și în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1996 prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, prețul fiind determinat în principal de perspectiva de dezvoltare imobiliară, logistică și industrială a zonei, contrar opiniei instanței de apel. Este lipsită de temei legal justificarea soluției de respingere a prejudiciului suferit de reclamanta B.B.

SRL, instanța intrând în contradicție cu afirmațiile făcute anterior în hotărâre, anume că, "definirea celei de-a doua componentă legată de prejudiciul cauzat ține de consecințele generate prin expropriere asupra beneficiilor certe, previzibile, actuale sau viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura". Privarea expropriatului de un beneficiu viitor (nu numai cert) reprezintă o componentă a noțiunii de prejudiciu ce trebuie avută în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor.

În acest sens, aprecierea experților cu privire la existența prejudiciului este una corectă, fiind evident faptul că terenul, la momentul începerii procedurii de expropriere, avea o valoare de circulație pe piața liberă echivalentă cu circa 30 euro pe metru pătrat (în funcție de poziție și metoda de evaluare folosită), iar prin trasarea lucrării de interes public ce a intersectat terenurile proprietatea reclamantei, el nu a mai păstrat aceeași valoare, întrucât perspectiva de dezvoltare a zonei a fost stopată. Se constată că prin începerea procedurii de expropriere și prin exproprierea propriu-zisă parțială, expropriatorul a produs un prejudiciu reclamantei constând în împiedicarea acesteia de a-și realiza interesele legitime vizând valorificarea terenurilor achiziționate în scopul avut în vedere la momentul achiziționării, corelat cu perspectiva posibilității anterioare exproprierii de dezvoltare în acea zonă a unui ansamblu rezidențial.

Această faptă a expropriatorului a făcut ca și valoarea suprafeței de teren rămasă în proprietate să scadă într-o proporție foarte mare, scădere datorată în mod evident procedurii de expropriere care a împiedicat valorificarea terenurilor ramase potrivit scopului legitim avut în vedere la momentul achiziționării.

Analizând recursul formulat, în raport de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente: Deși exproprierea s-a realizat în temeiul Legii nr. 198/2004, potrivit art. 9 al acestei legi, "expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii consemnate se poate adresa instanței judecătorești competente (…) acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului articol se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21 - 27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii". De asemenea, conform art. 18 al Legii nr. 198/2004 "dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale Codului civil și ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu prevăd altfel", ceea ce impune analizarea posibilității realizării exproprierii totale asupra terenului aflat în proprietatea recurentei din perspectiva art. 24 alin. (4) al Legii nr. 33/1994.

Potrivit art. 26 al Legii nr. 33/1994, "Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite". Deși Legea nr. 33/1994 nu face alte precizări, principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de regulile aplicabile răspunderii civile delictuale, presupune că autorul faptului ilicit răspunde pentru prejudiciul cauzat, cu condiția ca acesta să fie cert. Un prejudiciu este cert atunci când existența lui este neîndoielnică și poate fi evaluat în prezent. Sunt certe toate prejudiciile: actuale și viitoare, dacă sunt sigure, adică acele prejudicii despre care se cunoaște atât că se vor produce cu siguranță în viitor, cât și care este întinderea lor.

Recurenta consideră că s-a făcut o greșită aplicare a art. 26 al Legii nr. 33/1994 întrucât instanța de apel a realizat o motivare contradictorie: pe de o parte a considerat că prejudiciul trebuie să aibă în vedere și beneficiile actuale și viitoare de care titularul dreptului nu se mai poate bucura, iar, pe de altă parte, nu a acordat beneficiile viitoare, considerând că acestea au caracter incert, deoarece perspectiva de dezvoltare a zonei a fost stopată prin expropriere. Având în vedere argumentele menționate anterior privind condițiile cerute pentru ca un prejudiciu să fie cert, Înalta Curte va înlătura această critică, deoarece nu există nicio contradicție între cerința ca prejudiciul să fie viitor și acea ca un prejudiciu viitor să fie cuantificabil.

Astfel cum s-a arătat, prejudiciul cert se referă atât la prejudiciul prezent, cât și la cel viitor, cu condiția ca fiecare dintre acestea să fie sigur, adică să se cunoască momentul la care se va produce, cât și întinderea sa. Or, recurenta apreciază în mod greșit că prejudiciul viitor, însă nu și cert, poate forma obiect al despăgubirii. Un astfel de prejudiciu viitor, dar incert, este cel produs ca urmare a aprobării unei strategii de dezvoltare zonală care include un cartier rezidențial, astfel cum este cazul în speță.

Înalta Curte consideră că, atâta timp cât nu s-a realizat trecerea terenului în litigiu din categoria terenurilor extravilane în categoria terenurilor intravilane, în scopul aprobării unor planuri concrete de construire a locuințelor în cadrul cartierului rezidențial, de natură a permite o evaluare certă asupra valorii terenului destinat construirii acestui ansamblu rezidențial care, la rândul său, să influențeze creșterea valorii terenului în litigiu, ca urmare a vecinătății sale cu acest ansamblu rezidențial, în mod corect instanța de apel a motivat că toate celelalte argumente, legate de evaluarea terenului în litigiu prin raportare la o altă categorie de folosință decât aceea extravilană, existentă la momentul exproprierii, cât și prin raportare la criterii bazate pe aspecte viitoare și incerte, nu pot fi luate în calcul în stabilirea despăgubirii, atât în ceea ce privește valoarea reală a imobilului expropriat, cât și a unui eventual prejudiciu cauzat ca urmare a exproprierii.

De altfel, proiectul de dezvoltare nu constituie un plan de dezvoltare în derulare care să conțină criterii certe de evaluare a valorii terenului pe care se derulează. Astfel fiind, din moment ce terenul expropriat avea destinația de teren extravilan, fiind folosit ca teren agricol, metoda capitalizării rentei funciare a fost corect aplicată în cauză și luată în calcul la stabilirea cuantumului valorii reale a imobilului, alături de metodele comparației directe și prin bonitate de către experții care au evaluat terenul în procedura prealabilă exproprierii: B.C. și B.D., celelalte metode invocate de recurentă plecând de la premisa greșită că terenul era situat în intravilan și că valoarea acestuia a crescut semnificativ, ca urmare a planului de dezvoltare zonală.

Sub aspectul prejudiciului suferit, recurenta invocă faptul că nu s-ar fi avut în vedere faptul că valoarea suprafeței de teren neexpropriată a scăzut semnificativ, diferența de valoare urmând a fi apreciată comparativ cu suprafața de teren totală care a fost cumpărată în considerarea unui anumit scop economic. Astfel cum corect a motivat instanța de apel, diminuarea parțială a valorii terenului rămas neexpropriat ori afectarea importantă a acestui teren, care nu ar mai putea fi folosit potrivit scopului dat de proprietar anterior exproprierii, reprezintă prejudiciul cauzat prin expropriere, iar acesta se reflectă în despăgubirea acordată pentru categoria de teren pe care o avea la data exproprierii, respectiv aceea de teren extravilan.

În mod legal s-a considerat că nu se impune acordarea unei despăgubiri pentru această suprafață de teren întrucât utilizarea sa ca teren agricol nu a fost afectată, atât prin păstrarea accesului cu utilaje, cât și a suprafeței acestui teren care nu este excesiv fărâmițat pentru a determina exproprierea totală a suprafeței de teren deținută de recurentă. Potrivit art. 24 alin. (4) al Legii nr. 33/1994 "în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă.

În caz contrar, va dispune exproprierea totală". Deși a înlăturat argumentele opiniei majoritare a expertizei efectuată la prima instanță de fond, instanța de apel a motivat corect, în raport de cerințele art. 24 alin. (4) al Legii nr. 33/1994, că exproprierea totală nu se impune întrucât terenul rămas neexpropriat poate fi utilizat în continuare ca teren agricol, exproprierea în parte fiind astfel posibilă. Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte consideră că motivul de recurs invocat nu este incident în cauză și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B.B. SRL împotriva Deciziei nr. 384/C din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2012. Procesat de GGC - NN