ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie

1999 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții R.L.G.P., M.G. și D.D. au

chemat în judecată pe pârâții Statul Român reprezentat prin D.G.F.P. Constanța,

Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța prin Primar și R.A.E.D.P.P.

Constanța pentru a se dispune reconstituirea actului de vânzare-cumpărare nr.

x/1898, obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul

situat în Constanța, str. P.R., compus din teren în suprafață de 200 mp și

construcție; cu cheltuieli de judecată.

În considerentele cererii,

reclamanții au arătat că proprietarul inițial al imobilului revendicat, P.D., a

dobândit terenul prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/1898.

Pe acest teren, ca urmare a autorizației obținute la 16 iunie 1889, a început

edificarea unei construcții. P.D. a decedat în 1916 lăsând 5 moștenitori

descendenți. în timpul vieții acesta a vândut cota de 14 din imobil fiicei sale

M. (D.) F. Imobilul a fost preluat de stat prin Sentința civilă nr. 4121 din 30

noiembrie 1960 a Tribunalului Popular Constanța, în temeiul Decretului nr.

111/1951, fiind menționat ca proprietar M.C., soțul fiicei M.F. Anterior

trecerii în proprietatea statului, a mai fost încheiat un antecontract de

vânzare-cumpărare prin care M.F. înstrăina cota sa către părinții reclamantei

R.L., respectiv D.C. și I.

S-a mai arătat că, în

anul 1952 locatarii imobilului au fost strămutați în localitatea

Bicaz-Ardelean, împrejurare în care s-a pierdut actul inițial de

vânzare-cumpărare din 1898.

La 21 februarie 2000

reclamanții și-au modificat acțiunea în sensul obligării pârâților la plata

sumei de 774.145.415 ROL, reprezentând contravaloarea imobilului.

Prin Sentința civilă

nr. 604 din 11 septembrie 2009, Tribunalul Constanța a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local Constanța și Municipiul

Constanța prin Primar și excepția inadmisibilității cererii de reconstituire a

actului de proprietate. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale

pasive a R.A.E.D.P.P. Constanța și, pe cale de consecință, acțiunea față de

aceasta a fost respinsă. A fost respinsă acțiunea ca nefondată.

S-a reținut că

pârâții Consiliul Local Constanța și Municipiul Constanța justifică calitatea

procesuală, spre deosebire de pârâta R.A.E.D.P.P. Constanța care a înstrăinat

imobilul și, prin urmare, calitatea sa procesuală pasivă a încetat. Prin

probele administrate reclamanții nu au putut face dovada tuturor elementelor

contractului de vânzare-cumpărare a cărui reconstituire se solicită, astfel că

instanța nu a putut stabili conținutul actului, iar, în lipsa titlului de

proprietate nici acțiunea în revendicare nu putea fi admisă.

Reclamanții au

declarat apel care a fost respins prin Decizia civilă nr. 21/C din 23 ianuarie

2001 a Curții de Apel Constanța.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 5521 din 19 decembrie 2003, a

reținut că instanța de fond a statuat în mod corect asupra cadrului procesual

și admisibilității cererii de reconstituire, însă nu a stăruit în suficientă

măsură, prin suplimentarea probelor, pentru a se verifica și aprofunda

susținerile reclamanților. A fost admis recursul declarat de reclamanți, au

fost casate hotărârile pronunțate, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare, în

vederea completării probelor.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. R429/2004. Ca urmare a

decesului reclamantei G.P. a fost introdusă în cauză, în calitate de

moștenitoare, G.M.E.

La termenul din 17

iunie 2004, instanța a luat act de renunțarea reclamanților la capătul de

cerere privind revendicarea imobilului și de solicitarea acestora de obligare

apăraților la plata contravalorii imobilului.

Tribunalul Constanța

a pronunțat Sentința civilă nr. 1519 din 13 decembrie 2004, prin care a respins

acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta R.A.E.D.P.P.

Constanța, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă. A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată în contradictoriu cu

ceilalți pârâți.

Reclamanții R.L.,

D.D., M.G. și G.M.E., în termen legal, au declarat apel.

Prin încheierea din 4

aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța s-a dispus suspendarea soluționării

apelului potrivit art. 47 din Legea nr. 10/2001, având în vedere că reclamanții

nu au intrat în posesia dispoziției emisă de Primarul Municipiului Constanța cu

privire la notificarea formulată, prin care au solicitat măsuri reparatorii

conform legii speciale pentru imobilul în litigiu.

Cauza a fost repusă

pe rol pentru perimare, iar prin încheierea din 10 septembrie 2007 a fost

respinsă sesizarea de perimare, față de înscrisurile depuse de către părți,

având în vedere că nu a fost soluționată irevocabil procedura reglementată de

Legea nr. 10/2001.

Ulterior, la data de

16 noiembrie 2011, din oficiu, s-a dispus repunerea pe rol pentru verificarea

condițiilor prevăzute de art. 248 C. proc. civ. privind perimarea, iar în acest

sens s-a fixat termen la 5 decembrie 2011. Nefiind îndeplinite condițiile

legale mai sus menționate, instanța, prin încheierea din 5 decembrie 2011 a

respins sesizarea de perimare, ca nefondată, considerând că subzistă motivul

suspendării soluționării apelului.

În raport de H.C.S.M.

nr. 788/2011, prin care s-a dispus monitorizarea de către conducerea Curții de

Apel a tuturor dosarelor suspendate și verificarea subzistenței motivelor care

au condus la suspendarea cauzelor, s-au făcut verificări din oficiu cu privire

la stadiul soluționării dosarelor suspendate conform art. 47 din Legea nr.

10/2001.

La data de 19

septembrie 2013, din oficiu, s-a dispus verificarea subzistenței motivului care

a condus la suspendarea dosarului, conform art. 47 din Legea nr. 10/2001, până

la soluționarea notificării pentru acordarea de măsuri reparatorii pentru

imobilul în litigiu.

Pe parcursul

judecății, la data de 5 mai 2011 a decedat reclamantul D.D., rămânând ca

moștenitor testamentar R.L., apelantă în cauza de față.

Prin Decizia civila

nr. 104/C din 2 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, s-a

respins cererea de menținere a suspendării cauzei, apelul fiind constatat

perimat.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut următoarele:

În baza art. 22 din

Legea nr. 10/2001 apelanții, în baza notificării din 14 august 2001, au

solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent bănesc pentru

imobilul situat în str. C.P.R.

Conform art. 25 din

aceeași lege, Primarul municipiului Constanța a emis Dispoziția din 21

februarie 2005, prin care a respins cererea de restituire în natură a

imobilului în litigiu, cu motivarea ca acesta a fost înstrăinat în baza Legii

nr. 4/1973 și moștenit conform certificatului de moștenitor nr. x/1994 de către

G.A.M. și G.G. S-au acordat măsuri reparatorii în echivalent bănesc, în sumă de

2.337.306.400 ROL, echivalentul a 57.200 euro.

Această dispoziție

nefiind contestată, a devenit irevocabilă și a fost înaintată Autorității

Naționale pentru Restituirea Proprietăților pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor potrivit standardelor internaționale de evaluare, după care se

va emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o decizie care

reprezintă titlu de despăgubiri, ce va fi valorificată în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Față de aceste

rețineri, instanța de apel, având în vedere principiul electa una via, a

constatat că apelanții nu mai pot solicita încă o dată valorificarea dreptului

lor, deja împlinit pe calea legii speciale de reparație.

De asemenea, față de

dispozițiile art. 248 C. proc. civ., s-a reținut că nu mai subzistă motivul

suspendării, fapt pentru care a fost repusă cauza pe rol și pusă în discuție

perimarea apelului, având în vedere că a trecut mai mult de un an de la

încetarea motivului suspendării, cauza rămânând în nelucrare din vina

apelanților.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantele R.L. și G.M.E., solicitând admiterea

căii de atac și modificarea deciziei atacate în sensul menținerii măsurii de

suspendare a cauzei. Au invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele:

- a fost încălcat

dreptul de dispoziție al apelanților, prevăzut de dispozițiile art. 46 din

Legea nr. 10/2001, neabrogat prin Legea nr. 165/2013;

- au fost încălcate

dispozițiile art. 250 C. proc. civ., întrucât cursul suspendării cauzei era

suspendat până la finalizarea procedurii de soluționare a notificării;

- în contextul Legii

nr. 165/2013, termenul de perimare curge de la data intrării în vigoare a

acestui act normativ;

- nu au fost citați

și introduși în cauză moștenitorii defunctului D.D.

Analizând recursul

din prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată următoarele:

Prin demersul

judiciar inițiat la data de 28 iunie 1999, reclamanții au solicitat

reconstituirea actului de vânzare-cumpărare nr. x/1898 și obligarea pârâților

să lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, str.

P.R., compus din teren și construcție.

Potrivit încheierii

de ședință din 17 iunie 2004, pronunțată de Tribunalul Constanța, reclamanții

au renunțat la capătul de cerere privind revendicarea imobiliară și au

solicitat obligarea pârâților la plata contravalorii imobilului, astfel că,

finalitatea reconstituirii actului de vânzare-cumpărare nr. x/1898 era aceea de

a demonstra calitatea de persoane îndreptățite la obținerea despăgubirilor.

În ce privește

critica referitoare la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor

art. 46 din Legea nr. 10/2001, se constată că, din încheierea de ședință din

data de 4 aprilie 2005 rezultă că, avocatul M.C., apărător al reclamanților

încă de la începutul demersului judiciar și autor al motivelor de recurs, a solicitat

suspendarea cauzei în baza art. 47 din Legea nr. 10/2001, arătând că, urmare a

notificării formulate în baza legii speciale s-a emis dispoziție prin care s-au

acordat despăgubiri pentru imobilul în litigiu.

Așadar, suspendarea

cauzei în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001 a fost dispusă la solicitarea

apărătorului reclamanților, persoane îndreptățite în sensul art. 46 din același

act normativ, astfel că nu poate fi decelată o încălcare a dreptului de

dispoziție ai reclamanților, astfel cum susțin prin motivele de recurs.

Nici susținerile

recurentelor referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 250 C. proc. civ.,

întrucât cursul suspendării cauzei era suspendat până la finalizarea procedurii

de soluționare a notificării, nu pot fi primite.

Procedura de

restituire prevăzută de Legea nr. 10/2001 începe prin înaintarea unei

notificări de către persoana interesată, iar, după depunerea actelor de

proprietate cerute de lege, unitatea căreia notificarea i-a fost adresată are

obligația de a emite dispoziție motivată. De la data când dispoziția a ajuns la

cunoștința persoanei îndreptățite, unitatea care a emis-o s-a desesizat,

îndeplinindu-și obligația stabilită prin art. 26 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, de a răspunde notificării ce i-a fost adresată.

Dispoziția emisă de

primar în procedura Legii nr. 10/2001 este un act civil, întrucât, soluționând

notificările de restituire a bunurilor preluate abuziv de către stat, primarul

nu acționează ca reprezentant al puterii executive locale, ci ca reprezentant

al persoanei juridice (unitatea administrativ-teritorială) deținătoare a

bunului.

Indiferent de

calitatea entității deținătoare a bunurilor imobile (societate comercială,

regie autonomă, instituție publică, organizație cooperatistă, unitate

administrativ-teritorială) deciziile sau dispozițiile de restituire sunt acte

de drept privat, respectiv, acte juridice civile [mai exact, acte de dispoziție

făcute asupra bunurilor din patrimoniu și care, potrivit art. 25 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, au valoarea unui titlu de proprietate și constituie titlu

executoriu pentru punerea în posesie].

Cu privire la aceste

decizii/dispoziții emise în procedura prealabilă, legiuitorul a reglementat

modalitatea de contestare la îndemâna persoanei îndreptățite nemulțumite, prin

dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

În speță, Primarul

municipiului Constanța a soluționat notificarea din 14 august 2001, formulată

de reclamanți, emițând Dispoziția din 21 februarie 2005, în sensul acordării de

măsuri reparatorii în echivalent bănesc în sumă de 2.337.306.400 ROL,

echivalentul a 57.200 euro, dispoziție ce a fost comunicată petenților și care

a intrat în circuitul civil, producându-și astfel efectele.

De altfel, regimul

stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv s-a

reglementat prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, iar, potrivit prevederilor

art. 16 din acest titlu, dispozițiile emise de entitățile învestite cu

soluționarea notificărilor, prin care s-au stabilit sumele ce urmează a se

acorda ca despăgubiri, însoțite de documentația corespunzătoare trebuie

predate, pe baza de proces verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

În cauză, potrivit

adresei nr. 51480/14489/L10/2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților, dispoziția emisă de primar,

nefiind contestată, a fost înaintată acestei instituții, fiind înregistrat

Dosarul nr. 3764/CC și repartizat pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor

potrivit standardelor internaționale de evaluare, după care se va emite de

către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor o decizie care

reprezintă titlu de despăgubiri, ce va fi valorificată în condițiile Titlului

VII din Legea nr. 247/2005.

Așadar, fără să

conteste judiciar dispoziția emisă de primar, reclamanții au solicitat

menținerea suspendării judecării acțiunii în revendicare, încercând, prin

eludarea normei speciale, obținerea contravalorii imobilului și pe calea

dreptului comun.

Or, acestui demers i

se opune principiul electa una via, care presupune că, odată aleasă o cale de

valorificare a dreptului și nefiind contestată soluția obținută în cadrul

acesteia (în speță, prin neatacarea dispoziției primarului), partea nu o poate

abandona, pentru a tinde la valorificarea aceluiași drept prin intermediul unei

alte proceduri.

Prin urmare, prin

neatacarea în instanță a actului entității deținătoare, emis în soluționarea

notificării, reclamanții și-au epuizat, practic, opțiunea de valorificare a

drepturilor lor cu privire la imobilul în litigiu în procedura legii speciale,

nefiindu-le permisă analizarea și acordarea de despăgubiri pentru același

imobil în cadrul unei acțiuni întemeiată pe dispozițiile dreptului comun.

De altfel, instanța

de apel, pentru a se realiza un just echilibru între interesul părților și o

bună administrare a justiției, în vederea respectării principiului soluționării

cauzei într-un termen rezonabil, față de actele și înscrisurile dosarului și

pasivitatea reclamanților din punct de vedere judiciar, având în vedere că

aceștia nu au uzat de posibilitatea oferită de dispozițiile art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, în mod just a constatat că măsura suspendării cauzei nu

mai subzista, astfel că, dispozițiile art. 248 C. proc. civ. au fost corect

aplicate. Astfel, de la data rămânerii irevocabile a dispoziției de acordare

despăgubiri au trecut mai bine de 8 ani, iar din 5 decembrie 2011, când a fost

respinsă sesizarea de perimare a apelului, până la data de 19 septembrie 2013,

când prin rezoluția instanței de apel s-a dispus citarea părților pentru data

de 4 noiembrie 2013, în vederea verificării subzistenței motivului suspendării,

pricina a rămas în nelucrare din vina reclamanților.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că, în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanții sunt

în culpa procesuală, datorită necontestării dispoziției emise în soluționarea

notificării, astfel că nu mai puteau solicita, încă o data, valorificarea

dreptului lor, deja împlinit pe calea Legii nr. 10/2001 (prin adresa nr.

37604/2005 aceștia și-au exprimat opțiunea în scris privind acceptarea

măsurilor reparatorii în echivalent).

În ceea ce privește

dispozițiile Legii nr. 165/2013, acestea sunt aplicabile, potrivit art. 4 din

acest act normativ, "cererilor formulate și depuse, în termen legal, la

entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a

acestei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv,

aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene

a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie

2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României". Or,

în speță, instanța nu a fost învestită cu soluționarea unei cauze în baza

Deciziei nr. XX/2007 sau a unei contestații formulată în baza art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, ci cu o acțiune întemeiată pe dreptul comun, astfel că

susținerile potrivit cărora cursul perimării ar fi suspendat nu pot fi primite.

O ultimă critică

adusă deciziei atacate este aceea că nu au fost citați și introduși în cauză

moștenitorii defunctului D.D. Or, conform precizării aflată la dosar și

practicalei Deciziei nr. 104/C din 2 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța,

secția I civilă, atât reclamanta R.L., cât și apărătorul reclamanților, avocat

M.C., au învederat instanței că moștenitor testamentar al defunctului D.D. este

însăși apelanta reclamantă R.L., care era deja parte în cauză. Astfel, nu se

poate decela interesul pe care avocatul reclamantelor, prin motivele de recurs,

a invocat lipsa de citare a moștenitorilor reclamantului D.D.

Față de aceste

considerente, care vin în complinirea deciziei atacate, Înalta Curte constată

că nu este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., motiv pentru care va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele R.L. și G.M.E., împotriva Deciziei

civile nr. 104/C din 2 decembrie 2013 a Curții de Apel Constanța, secția I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2014.

Procesat de GGC - AS