ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1671/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1671/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, la data de

16 martie 2012, sub nr. 1893/90/2012, reclamanta O.A.C. a chemat în judecată pe

pârâții C.D., B.I., I.F., P.M., P.I., S.N., S.G., N.I., A.I., P.I.I., P.P.,

B.N., L.D., L.L., O.I.D. și P.C., solicitând obligarea acestora, în solidar, la

plata sumei de 500.001 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul ce i-a

fost cauzat prin afirmațiile defăimătoare făcute la adresa sa prin memoriul

înregistrat la 20 ianuarie 2012 la S.A.J. Vâlcea, precum și obligarea ca, timp

de o lună de zile, să publice pe cheltuiala lor hotărârea pronunțată într-un

ziar local și să depună la S.A.J. Vâlcea un memoriu într-o formă similară celui

calomnios, în care să recunoască situația reală și să redea întocmai cele

petrecute.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții, prin memoriul înregistrat la

S.A.J. Vâlcea în data de 20 ianuarie 2012, au afirmat că "întregul

colectiv al Ambulanței Drăgășani semnalează o situație extrem de stresantă,

simțindu-se intimidați, stresați, fapt care face improprie desfășurarea actului

medical".

Reclamanta

a susținut că într-un mod mincinos și cu atât mai grav sunt

"semnalate" nereguli privind activitatea ei profesională și că nu

crede că a fost întocmit de angajații serviciului de ambulanță, că cei care au

semnat l-au citat și și-l însușesc. Afirmațiile sunt nefondate și aduc atingere

reputației, onoarei și demnității, drept pentru care va formula plângere penală

pentru denunț calomnios și fals în declarații.

Prin

cererea precizatoare formulată la data de 8 mai 2012, reclamanta a susținut că

deficiențele în actul medical și în efectuarea atribuțiilor de serviciu,

sesizate de către pârâți prin memoriul adresai conducerii unității, vin din

partea unor persoane slab pregătite profesional și care au săvârșit abateri pe

linia actului medical, iar afirmațiile denigratoare sunt mult mai grave, pentru

că nu sunt aruncate la întâmplare unor terți care nu o cunosc, ci colegilor,

conducerii unității, posibil pacienților, fiind astfel de natură a-i afecta

încrederea de care se bucură în rândul celorlalte cadre medicale și

pacienților. A detaliat acuzațiile ce i se aduc prin memoriu, conchizând că

acestea sunt nefondate și de natură a-i afecta dreptul la imagine, demnitatea

și reputația profesională.

Prin

Sentința civilă nr. 1.930 din 14 decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea, secția I

civilă, a respins acțiunea, sens în care a reținut următoarele:

La

data de 20 ianuarie 2012, pârâții au înaintat conducerii un memoriu prin care

au arătat expres "situația extrem de stresantă și neregulile grave

săvârșite de reclamantă în calitatea pe care o avea în cadrul serviciului, în

sensul că întreține aceeași atmosferă extrem de stresantă, ghidându-se după

principiul intimidării".

Lecturându-i,

se observă că pârâții au consemnat părerile lor față de teama de a nu li se

înscena ceva, cerând ajutor în acest sens conducerii unității.

Subiectul

memoriului constă într-un conflict al reclamantei cu medicul de pe ambulanță,

cu amenințările făcute față de acesta și stările de tensiune create de

reclamantă, pârâții indicând persoanele care erau de față, tocmai pentru a

trezi interesul conducerii și pentru a reda atmosfera tensionată.

Reclamanta

afirmă că s-a simțit prejudiciată prin cele afirmate în memoriul respectiv, că

i-a fost știrbită reputația profesională, imaginea de care se bucura în

societate, mai ales că a început ancheta.

Pentru

că nici prin cererea inițială și nici prin cererea precizatoare reclamanta nu a

indicat expres afirmațiile care le consideră lezatoare, instanța a apreciat că

reclamanta se referă la întreg memoriul.

Martorii

propuși de către pârâți au relatat împrejurarea că reclamanta se adresează

salariaților folosind cuvinte care nu pot fi redate, împrejurare reliefată și

prin răspunsurile pârâților la interogatoriu.

Martorii

propuși de reclamantă au relatat în termeni impreciși că reclamanta ar fi

suferit mult, dar a putut continua activitatea, fără a indica în concret în ce

constă suferința.

Din

înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantei, în anul 2011, i-a fost

retrasă funcția de medic coordonator în urma unui control efectuat de D.S.P.

Vâlcea, control declanșat tot în urma unei sesizări a salariaților.

Concluzionând

în analizarea temeiniciei prezentei cereri, tribunalul a reținut conținutul

afirmațiilor făcute de pârâți (contextul social în care au fost făcute, în

scris, adresat conducerii) față de o persoană ce are calitatea de medic la

stația de ambulanță, funcție ce prin importanța sa impune un interes sporit al

opiniei publice față de persoana medicului, precum și o exigență crescută în

evaluarea acestuia și o imagine socială pozitivă.

Afirmațiile

făcute în scris, exprimate prin memoriul adresat conducerii de către toți

pârâții (21 din 24 salariați), care sunt persoane cunoscute cert, pot contribui

în ochii pacienților, ca beneficiari ai serviciilor prestate de părți și sunt

de natură să altereze imaginea și demnitatea, dar și propria percepție.

Prejudiciul

moral constă în rezultatul negativ al încălcării unui drept subiectiv sau ai

unor simple interese, în speță el vizând dreptul de reputație profesională,

imaginea de care se bucură în societate și în rândul colegilor, precum și un

interes afectiv.

Nu

se poate însă considera că pârâții, exprimându-se în scris prin memoriul

adresat conducerii, au săvârșit o faptă ilicită, chiar dacă au făcut referire

la reclamantă.

Faptul

că pârâții au invocat fapte și persoane demonstrează că scopul cercetării a

fost acela de a identifica dacă fapta există, de a identifica persoana care a

săvârșit fapta, gradul de vinovăție, conducerea putând identifica foarte clar

aceste aspecte și comisia de disciplină putând, eventual, apoi, să stabilească

sancțiuni în raport de R.O.I. și C.M., cunoscându-se că finalitatea acțiunii

disciplinare o constituie combaterea eficientă a unor comportări dăunătoare în

cadrul colectivului de la S.A. Drăgășani.

Desfășurarea

activității în cadrul S.A. Drăgășani implică o serie de relații cu colegii

bazate pe un complex de sentimente, aprecieri, operativitate, corectitudine,

opinii ale unora la adresa altora, din a căror combinare se naște și se

conservă considerația reciprocă de colegialitate și, de ce nu, și de prietenie,

indiferent că este medic sau asistent sau ambulanțier.

În

speță, la inițiativa pârâților, s-a solicitat verificarea unui conflict

profesional intervenit într-un mediu de elită (medic, asistent, ambulanțier),

cu importanță majoră pentru societate, ajuns deja în atenția conducerii să

efectueze controale ce vizează protecția salariaților, modul în care aceștia

își îndeplinesc activitatea cuvenită, cu respectarea legilor.

Potrivit

art. 10 alin. (2) din C.E.D.O., libertatea de exprimare (consacrată și de

Constituția României în art. 30) nu are caracter absolut, ea comportă

îndatoriri, responsabilități și poate fi supusă unor restrângeri și sancțiuni,

inclusiv pentru reputația profesională sau a drepturilor altora.

În

interpretarea acestei norme, C.E.D.O. a arătat că atunci când susținerile se

fac în dezbaterea unui subiect de interes public, în care și de o parte și de

alta sunt în discuție reputații profesionale, limitele libertății de exprimare

sunt mai largi și o anumită doză de exagerare va fi tolerată.

S-a

constatat că pe fondul conflictului existent, ambele părți (reclamanta și

pârâții) s-au exprimat în acest context. Este de remarcat că și reclamanta a

arătat că afirmațiile vin din partea unor persoane slab pregătite profesional,

aceștia fiind cei care cu adevărat au săvârșit abaterile sesizate, pârâții sunt

persoane de o moralitate redusă, implicate în diverse litigii și altercații

penale, fie prin presă, fie prin localitate, au reclamat lipsuri.

În

acest fel și reclamanta a conturat, în privința pârâților, imaginea unor

persoane ce se manifestă abuziv, ilegal, slab pregătiți, notorii prin

localitate, cercetați și condamnați penal pentru diverse acte de lovire, calomnie,

slab pregătiți profesional.

În

jurisprudență s-a mai statuat că atitudinea subiectivă a celui ce face

afirmația este elementul determinant al aprecierii comportamentului său și că

exprimarea făcută sub imperiul emoției și indignării comportă mai multă

permisivitate.

Or,

așa cum s-a arătat deja, ambele părți au făcut afirmații defăimătoare pe fondul

unui conflict de amploare, afirmații tăcute sub imperiul emoției și indignării.

Așa

fiind, s-a concluzionat că afirmațiile pârâților se înscriu în limitele

libertății de exprimare, iar fapta ilicită nu există.

Nefiind

întrunite în totalitate cerințele cumulative (prejudiciu, faptă ilicită, raport

de cauzalitate și vinovăție) ale art. 998 - 999 C. civ. și art. 1349, 1357 din

Noul C. civ., acțiunea reclamantei a fost apreciată ca nefondată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat apel reclamanta.

Prin

Decizia civilă ar. 119 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I

civilă a respins apelul reclamantei, pentru următoarele considerente:

Critica

referitoare la neanalizarea probelor administrate din partea reclamantei este

neîntemeiată, întrucât instanța a respectat dispozițiile art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., potrivit cu care o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în

motivarea sa argumentele pro și contra, de fapt și de drept, care au format

convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.

Aceste

argumente juridice trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile

tăcute de părți, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile, ceea

ce instanța de fond a și făcut.

Astfel,

potrivit art. 72 C. civ., "Orice persoană are dreptul la respectarea

demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei

persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute

la art. 75."

Art.

75 din același act normativ stabilește următoarele: "Nu constituie o

încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune (secțiunea a III-a -

"Respectul vieții private și al demnității persoanei umane")

atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele

internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu

respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte

nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune."

Totodată,

în art. 252 C. civ. se arată că "orice persoană fizică are dreptul la

ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea,

integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private,

libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau

tehnică."

Reclamanta

invocă prin prezenta cerere de chemare în judecată încălcarea dreptului la

reputație.

Dreptul

la reputație face parte din drepturile personalității, drepturi ce ocupă

poziția centrală în cadrul drepturilor personale nepatrimoniale aparținând

persoanelor fizice.

Dreptului

la demnitate li este proclamată existența în art. 72 alin. (1) C. civ., în timp

ce în alin. (2) al aceluiași articol se indică conținutul acestui drept, ce

cuprinde onoarea și reputația unei persoane și interdicția de a produce o

atingere fără consimțământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art.

75 C. civ., invocate de reclamantă.

Reclamanta

invocă și incidența dispozițiilor art. 1349 C. civ., în raport cu care trebuie

întrunite condițiile clasice ale răspunderii civile delictuale, respectiv; o

atingere ilicită, o vinovăție, un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între

ele.

Raportând

aceste condiții la prevederile art. 72 alin. (2) C. civ., instanța a observat

că revine mai întâi reclamantei obligația de a dovedi că a suferit o atingere a

personalității, în speță o atingere a dreptului la demnitate, iar apoi aparține

autorului atingerii sarcina de a dovedi un motiv justificativ (consimțământul

victimei sau respectarea limitelor prevăzute de art. 75 C. civ.).

În

prezentul litigiu, curtea a apreciat, așa cum a apreciat și tribunalul, că

reclamanta, prin probele administrate, nu a demonstrat o atingere a dreptului

său la reputație prin afirmațiile pârâților din memoriul ce poartă data de 20

ianuarie 2012.

S-a

apreciat că limbajul folosit în memoriu, de către pârâți, a rămas în limitele

acceptabile ale libertății de exprimare, așa încât fapta ilicită nu poate

exista.

După

cum s-a arătat și mai sus, nu există motive pertinente și suficiente care să

fundamenteze răspunderea civilă delictuală, în special cu privire la

prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a afirmațiilor folosite de pârâți

în memoriu.

În

acest context, dar și cu coroborarea probelor administrate în cauză, curtea a

considerat că hotărârea pronunțată de tribunal este legală și temeinică.

Decizia

curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă,

care a formulat următoarele critici:

1.

În mod eronat a fost respinsă cererea de amânare, deși s-a tăcut dovada

existentei unor motive obiective pentru care apărătorul părții nu s-a putut

prezenta la termen.

Amânarea

pronunțării nu este, în sine, de natură a oferi părții egalitatea "de

arme" și a efectua o susținere efectivă în sensul realizării dreptului la

apărare, a cărui componentă esențială o constituie și contradictorialitatea și

oralitatea procesului civil.

În

aceste condiții, este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., față de încălcarea dreptului reclamantei la apărare, garantat de art. 22

din Constituție, precum și dreptul la un proces echitabil, în raport de art. 6

CEDO.

2.

Hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 72

alin. (2) C. civ., situație produsă din confuzia raportării doar la cererea

introductivă, fără a se avea în vedere cererea de precizare depusă ia termenul

din 08 mai 2012, în fața Tribunalului Vâlcea.

În

aceste condiții, sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

cererea reclamantei, precum și întreg materialul probator cu înscrisuri fiind

trecute sub tăcere și înlăturate fără nicio verificare ori mențiune în

considerentele deciziei pronunțate.

Prin

cererea depusă la termenul din 08 mai 2012, asupra căreia Curtea de Apel

Pitești nu s-a pronunțat, reclamanta a arătat că acuzele și comportamentul

vindicativ al pârâților nu s-a redus la depunerea unui memoriu în care se

aduceau totuși acuze grave, ci a constat într-un comportament agresiv și

proferarea unor amenințări într-o lungă perioadă de timp, care toate însumate

au fost de natură, prin aducerea la cunoștința comunității locale, precum și a

cadrelor medicale de la nivelul județului Vâlcea, să-i afecteze imaginea și

prestigiul de care se bucura.

Materialul

probator existent la dosar dovedește faptul că începând cu iarna anului 2011 -

2012 și până la plecarea sa în Marea Britanie (mai 2013), reclamanta a fost

victima unei campanii de calomnie constantă și premeditată de dr. O. care,

nedorind să fie condus de o femeie, a instigat și condus o mare parte din

colectivul Substației Drăgășani, inclusiv pârâții, în acest demers ce a condus

la destituirea reclamantei din funcția de medic coordonator și care apoi a avut

ca scop îndepărtarea acesteia din unitate prin amenințări constante, chemări la

comisii de disciplină, urmare a sesizărilor și notelor explicative ori

declarațiilor pârâților, toate cu scopul îndepărtării din unitate a

reclamantei.

Fapta

pârâților este deosebit de gravă având în vedere motivația (unii din ei au

dorit și răzbunarea întrucât, fiind subordonați medical reclamantei, au fost

sancționați pentru abateri grave), nefiind așa cum a dorit să justifice prin

reprezentantul judiciar, ca un exercițiu de petiționare.

Pârâții

nu sunt persoane inocente, așa cum se reclamă, dimpotrivă, au fost implicați în

nenumărate certuri, reclamații și chiar dosare penale, urmărind doar răzbunarea

pe medicul care a dorit încă de la venirea în unitate crearea unui mediu

profesionist și eficient, având în vedere importanța și urgența cu care

serviciile specifice trebuie asigurate, impunând un comportament adecvat și

implicat în activitatea medicală.

Reclamanta

a ajuns în aceste condiții să fie jignită și amenințată prin intermediul

serviciilor de comunicații speciale de către pârâți (stație TETRA), să fie pusă

în situația de risc personal, fiind amenințată și agresată de unii din pârâți

(șoferi care aruncau cu chei și alte obiecte după aceasta).

Instanța

a făcut o aplicare eronată și a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ.,

în existența condiției prejudiciului rezultat din actele întreprinse de pârâți

și în vederea incidenței dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a

se avea în vedere reaprecierea depoziției martorei C.M.

Aceasta

a relatat în fața tribunalului că aceste calomnii aduse reclamantei sunt pe

buzele simplilor particulari din municipiul Drăgășani, dar, și mai grav, sunt

cunoscute la nivel județean de către cadrele medicale SAJ, care au luat act de

cercetările efectuate asupra reclamantei.

Instanța

trebuie să aibă în vedere și impactul acestor calomnii și prejudiciul adus

drepturilor personalității (onoare, respect, reputație profesională, imagine),

reclamanta fiind o persoană stimată și apreciată atât în mediul profesional de

celelalte cadre medicale, cât mai ales în colectivitatea locală, a cărei

activitate zilnică nu se poate desfășura decât în condițiile în care medicul de

urgență se bucură de încrederea colegilor și pacienților în deciziile și

activitățile întreprinse într-un mod alert, așa cum necesită oferirea primului

ajutor ori intervenția de urgență.

Pentru

toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și, în

principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, față de

încălcarea dreptului la apărare, iar, în subsidiar, modificarea deciziei

atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Intimații-pârâți

au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu obligarea

recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând

decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține

următoarele:

1.

Recurenta susține că, prin respingerea cererii de amânare pentru

imposibilitatea de prezentare a avocatului său la termenul la care s-a judecat

pricina în apel, i s-a încălcat dreptul la apărare și, implicit, dreptul la un

proces echitabil.

Potrivit

art. 156 alin. (1) C. proc. civ., "instanța va putea da un singur termen

pentru lipsă de apărare, temeinic motivată."

Rezultă

ca norma enunțată permite o singură amânare pentru lipsa de apărare și numai

dacă aceasta este temeinic motivată.

Așa

cum a statuat Curtea Constituțională (Decizia nr. 490/2006, publicată în M. Of.

nr. 587/06.07.2006, Decizia nr. 727/2006, publicată în M. Of. 1.009/19.12.2006),

textul art. 156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere a dreptului la

apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a

drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul

tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției.

În

speță, cererea de amânare formulată de avocatul reclamantei pentru termenul din

25 septembrie 2013, cu motivarea că are de susținut o cauză penală la o altă

instanță a fost a doua cerere în acest sens, prima fiindu-i admisă la termenul

din 19 iunie 2013, astfel ca instanța de apel a făcut aplicarea corectă a

dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ. atunci când a respins cea de-a

doua cerere de amânare pentru lipsă de apărare.

În

condițiile în care a beneficiat de o amânare pentru lipsă de apărare, nu se

poate reține încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, cu atât mai mult

cu cât instanța a dispus amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii

scrise, conform alin. (2) al art. 156 C. proc. civ.

Contrar

susținerilor din recurs, amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii

scrise oferă părții o reală garanție pentru realizarea dreptului la apărare,

aceasta putându-și expune astfel punctul de vedere cu privire la toate

chestiunile de fapt și de drept deduse judecății.

De

asemenea, nu se poate reține nici încălcarea dreptului la un proces echitabil,

față de respingerea celei de-a doua cereri de amânare, în condițiile în care o

atare soluție este conformă dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc. civ., iar

amânarea pronunțării dispusă de instanță în temeiul alin. (2) al aceluiași

articol reprezintă tocmai o garanție a procesului echitabil, din perspectiva

egalității de tratament juridic pentru toate părțile.

În

consecință, critica vizând încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un

proces echitabil nu este fondată, cu consecința inaplicabilității cazului de

casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

2.

În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta a invocat nepronunțarea

instanței de apel asupra cererii precizatoare din 08 mai 2012 și a pretins că,

față de raportarea instanței doar la cererea introductivă, fără a avea în

vedere precizarea adusă acesteia, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

greșită a dispozițiilor art. 72 alin. (2) C. civ. De asemenea, a invocat

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., cu referire

la condiția prejudiciului și a solicitat reaprecierea probelor administrate în

cauză.

Critica

privind nepronunțarea instanței de apel asupra cererii precizatoare nu este

fondată, nefiind astfel incident motivul de modificare prevăzut de art. 304

pct. 7 C. proc. civ.

Într-adevăr,

reclamanta a depus în fața primei instanțe, la data de 08 mai 2012, o cerere

precizatoare, prin care însă nu a invocat alte fapte ilicite în afara celor

arătate în cererea introductivă de instanță în justificarea prejudiciului

reclamat. Prin această cerere precizatoare, reclamanta a detaliat pretinsele

afirmații denigratoare ce i-au fost aduse de pârâți prin memoriul adresat

conducerii unității la data 20 ianuarie 2012, memoriu pe care s-a fundament

cererea introductivă de instanță, precizând totodată valorile lezate în acest

mod.

Astfel,

în cererea introductivă, reclamanta a justificat daunele morale solicitate de

la pârâți prin afirmațiile făcute de aceștia la adresa sa în memoriul

înregistrat la conducerea unității în data de 20 ianuarie 2012. În cererea

precizatoare depusă la data de 08 mai 2012, reclamanta a arătat că prin

memoriul menționat, pârâții au reclamat un comportament neadecvat și probleme

de sănătate (că ar fi fost internată la o secție de psihiatrie) și i-au adus

acuzații nefondate, care vizează deficiențe în actul medical și în efectuarea

atribuțiilor de serviciu, respectiv completarea de fișe fictive, lăsarea

ambulanțelor fără medici, interzicând ca aceștia să meargă pentru a acorda

primul ajutor, infiltrarea de medicamente expirate în trusă, deposedarea unei

ambulanțe de un barbotor (instrument folosit la reanimare); reclamanta a

susținut că aceste afirmații sunt denigratoare și i-au afectat dreptul la

imagine, demnitatea și reputația profesională.

Or,

analiza și soluția primei instanțe, confirmate în apel, s-au raportat la

conținutul memoriului adresat de pârâți conducerii unității, invocat ca temei

al cererii introductive și detaliat prin precizarea ulterioară din 08 mai 2012,

astfel că nu se poate reține că instanța de apel nu ar fi avut în vedere și

cererea precizatoare, cum eronat pretinde recurenta.

Dreptul

la demnitate, în componentele sale vizând onoarea și reputația, precum și

limitele acestui drept, conform reglementării cuprinse în dispozițiile art 72

cu referire la art. 75 C. civ., au fost analizate de instanța de apel raportat

la afirmațiile pârâților din memoriul din 20 ianuarie 2012, pe care reclamanta

le-a invocat, în justificarea pretențiilor de despăgubire, în cererea

introductivă și pe care le-a detaliat în precizarea ulterioară de acțiune. Pe

cale de consecință, nici critica privind pronunțarea hotărârii atacate cu

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 72 alin. (2) C. civ., susținută de

recurentă ca derivând din confuzia raportării instanței doar la cererea

introductivă, fără a avea în vedere cererea precizatoare din 08 mai 2012, nu

poate fi primită.

Instanța

de apel a apreciat că, prin probele administrate, reclamanta nu a demonstrat o

atingere a dreptului sau la reputație prin afirmațiile pârâților din memoriul

datat 20 ianuarie 2012, că limbajul folosit în memoriu de către pârâți a rămas

în limitele acceptate ale libertății de exprimare, așa încât nu există faptă

ilicită, sens în care și-a însușit motivarea instanței de fond.

Relativ

la acest aspect, instanța de fond a reținut că subiectul memoriului constă

într-un conflict al reclamantei, în calitate de medic coordonator la Serviciul

Ambulanță Drăgășani, cu medicul de pe ambulanță, cu amenințările făcute față de

acesta și stările de tensiune create de reclamantă, pârâții indicând persoanele

care erau de față, tocmai pentru a trezi interesul conducerii și a reda

atmosfera tensionată. S-a apreciat astfel că, la inițiativa pârâților, s-a

solicitat verificarea unui conflict profesional intervenit într-un mediu de

elită (medic, asistent, ambulanțier), cu importanță majoră pentru societate,

ajuns deja în atenția conducerii să efectueze controale ce vizează protecția

salariaților, modul în care aceștia își îndeplinesc activitatea, cu respectarea

legilor. Totodată, s-a reținut că, pe fondul conflictului existent, ambele

părți, reclamanta și pârâții, s-au exprimat sub imperiul emoției și indignării,

context în care afirmațiile pârâților se înscriu în limitele libertății de

exprimare, prevăzute de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Or,

raportat la această situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față

de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., fiind reținut că, prin memoriul

adresat conducerii unității la data de 20 ianuarie 2012, pârâții și-a exercitat

dreptul la liberă exprimare în limitele prevăzute de lege, concluzia instanței

de apel privind inexistența faptei ilicite este corectă, cu consecința că,

nefiind îndeplinită această condiție prevăzută de art. 1357 C. civ., nu se

poate angaja răspunderea civilă delictuală în temeiul art. 1349 C. civ.

În

ce privește susținerile recurentei referitoare întrunirea condiției

prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale, prevăzut de art.

1357 C. civ., urmează a se constata că, în lipsa caracterului ilicit al faptei,

nu se poate pune problema stabilirii existenței și întinderii prejudiciului.

Solicitarea

recurentei de reapreciere a probelor administrate, în scopul reținerii

caracterului ilicit al faptei imputate pârâților și a prejudiciului, nu poate

fi primită, întrucât verificarea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport

de probele administrate, nu mai este posibilă, de către instanța de recurs,

după abrogarea motivului de casare prevăzut de pct. 11 art. 304 C. proc. civ.,

prin art. 1 al O.U.G. nr. 138/2000. În actuala reglementare, recursul este o

cale extraordinară de atac, în care pot fi valorificate numai motive de

nelegalitate, respectiv cele expres și limitativ prevăzute la pct. 1 - 9 din

art. 304 C. proc. civ., nu și motive de netemeinicie. De aceea, susținerile

recurentei vizând probele și situația de fapt stabilită pe baza acestora, de către

instanțele de fond, exced actualului cadru de reglementare a recursului și nu

pot fi analizate.

În

concluzie, față de neîntrunirea condiției faptei ilicite, care face inutilă

cercetarea celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, hotărârea instanței

de apel, prin care s-a confirmat soluția fondului de respingere a acțiunii în

răspundere civilă delictuală promovată de reclamantă, apare ca fiind dată cu

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., ceea ce face

inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Față

de considerentele prezentate, Înalta Curte urmează să respingă recursul

reclamantei, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

În

temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând că, prin

respingerea recursului, recurenta-reclamantă este în culpă procesuală, aceasta

va fi obligată, la cererea intimaților, să le plătească cheltuielile de

judecate suportate în recurs, respectiv onorariu de avocat în sumă de 4.000

RON, dovedit cu chitanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamanta O.A.C. împotriva Deciziei civile

nr. 119 din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Obligă

recurenta la plata sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată în recurs către

intimații-pârâți.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 29 mai 2014.

Procesat

de GGC - AM