ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1671/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția civilă, la data de 16 martie 2012, sub nr. 1893/90/2012, reclamanta O.A.C. a chemat în judecată pe pârâții C.D., B.I., I.F., P.M., P.I., S.N., S.G., N.I., A.I., P.I.I., P.P., B.N., L.D., L.L., O.I.D. și P.C., solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 500.001 RON cu titlu de daune morale pentru prejudiciul ce i-a fost cauzat prin afirmațiile defăimătoare făcute la adresa sa prin memoriul înregistrat la 20 ianuarie 2012 la S.A.J. Vâlcea, precum și obligarea ca, timp de o lună de zile, să publice pe cheltuiala lor hotărârea pronunțată într-un ziar local și să depună la S.A.J.

Vâlcea un memoriu într-o formă similară celui calomnios, în care să recunoască situația reală și să redea întocmai cele petrecute. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții, prin memoriul înregistrat la S.A.J. Vâlcea în data de 20 ianuarie 2012, au afirmat că "întregul colectiv al Ambulanței Drăgășani semnalează o situație extrem de stresantă, simțindu-se intimidați, stresați, fapt care face improprie desfășurarea actului medical". Reclamanta a susținut că într-un mod mincinos și cu atât mai grav sunt "semnalate" nereguli privind activitatea ei profesională și că nu crede că a fost întocmit de angajații serviciului de ambulanță, că cei care au semnat l-au citat și și-l însușesc. Afirmațiile sunt nefondate și aduc atingere reputației, onoarei și demnității, drept pentru care va formula plângere penală pentru denunț calomnios și fals în declarații.

Prin cererea precizatoare formulată la data de 8 mai 2012, reclamanta a susținut că deficiențele în actul medical și în efectuarea atribuțiilor de serviciu, sesizate de către pârâți prin memoriul adresai conducerii unității, vin din partea unor persoane slab pregătite profesional și care au săvârșit abateri pe linia actului medical, iar afirmațiile denigratoare sunt mult mai grave, pentru că nu sunt aruncate la întâmplare unor terți care nu o cunosc, ci colegilor, conducerii unității, posibil pacienților, fiind astfel de natură a-i afecta încrederea de care se bucură în rândul celorlalte cadre medicale și pacienților. A detaliat acuzațiile ce i se aduc prin memoriu, conchizând că acestea sunt nefondate și de natură a-i afecta dreptul la imagine, demnitatea și reputația profesională.

Prin Sentința civilă nr. 1.930 din 14 decembrie 2012, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, a respins acțiunea, sens în care a reținut următoarele: La data de 20 ianuarie 2012, pârâții au înaintat conducerii un memoriu prin care au arătat expres "situația extrem de stresantă și neregulile grave săvârșite de reclamantă în calitatea pe care o avea în cadrul serviciului, în sensul că întreține aceeași atmosferă extrem de stresantă, ghidându-se după principiul intimidării". Lecturându-i, se observă că pârâții au consemnat părerile lor față de teama de a nu li se înscena ceva, cerând ajutor în acest sens conducerii unității. Subiectul memoriului constă într-un conflict al reclamantei cu medicul de pe ambulanță, cu amenințările făcute față de acesta și stările de tensiune create de reclamantă, pârâții indicând persoanele care erau de față, tocmai pentru a trezi interesul conducerii și pentru a reda atmosfera tensionată.

Reclamanta afirmă că s-a simțit prejudiciată prin cele afirmate în memoriul respectiv, că i-a fost știrbită reputația profesională, imaginea de care se bucura în societate, mai ales că a început ancheta. Pentru că nici prin cererea inițială și nici prin cererea precizatoare reclamanta nu a indicat expres afirmațiile care le consideră lezatoare, instanța a apreciat că reclamanta se referă la întreg memoriul. Martorii propuși de către pârâți au relatat împrejurarea că reclamanta se adresează salariaților folosind cuvinte care nu pot fi redate, împrejurare reliefată și prin răspunsurile pârâților la interogatoriu. Martorii propuși de reclamantă au relatat în termeni impreciși că reclamanta ar fi suferit mult, dar a putut continua activitatea, fără a indica în concret în ce constă suferința.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că reclamantei, în anul 2011, i-a fost retrasă funcția de medic coordonator în urma unui control efectuat de D.S.P. Vâlcea, control declanșat tot în urma unei sesizări a salariaților. Concluzionând în analizarea temeiniciei prezentei cereri, tribunalul a reținut conținutul afirmațiilor făcute de pârâți (contextul social în care au fost făcute, în scris, adresat conducerii) față de o persoană ce are calitatea de medic la stația de ambulanță, funcție ce prin importanța sa impune un interes sporit al opiniei publice față de persoana medicului, precum și o exigență crescută în evaluarea acestuia și o imagine socială pozitivă.

Afirmațiile făcute în scris, exprimate prin memoriul adresat conducerii de către toți pârâții (21 din 24 salariați), care sunt persoane cunoscute cert, pot contribui în ochii pacienților, ca beneficiari ai serviciilor prestate de părți și sunt de natură să altereze imaginea și demnitatea, dar și propria percepție. Prejudiciul moral constă în rezultatul negativ al încălcării unui drept subiectiv sau ai unor simple interese, în speță el vizând dreptul de reputație profesională, imaginea de care se bucură în societate și în rândul colegilor, precum și un interes afectiv. Nu se poate însă considera că pârâții, exprimându-se în scris prin memoriul adresat conducerii, au săvârșit o faptă ilicită, chiar dacă au făcut referire la reclamantă.

Faptul că pârâții au invocat fapte și persoane demonstrează că scopul cercetării a fost acela de a identifica dacă fapta există, de a identifica persoana care a săvârșit fapta, gradul de vinovăție, conducerea putând identifica foarte clar aceste aspecte și comisia de disciplină putând, eventual, apoi, să stabilească sancțiuni în raport de R.O.I. și C.M., cunoscându-se că finalitatea acțiunii disciplinare o constituie combaterea eficientă a unor comportări dăunătoare în cadrul colectivului de la S.A. Drăgășani. Desfășurarea activității în cadrul S.A. Drăgășani implică o serie de relații cu colegii bazate pe un complex de sentimente, aprecieri, operativitate, corectitudine, opinii ale unora la adresa altora, din a căror combinare se naște și se conservă considerația reciprocă de colegialitate și, de ce nu, și de prietenie, indiferent că este medic sau asistent sau ambulanțier.

În speță, la inițiativa pârâților, s-a solicitat verificarea unui conflict profesional intervenit într-un mediu de elită (medic, asistent, ambulanțier), cu importanță majoră pentru societate, ajuns deja în atenția conducerii să efectueze controale ce vizează protecția salariaților, modul în care aceștia își îndeplinesc activitatea cuvenită, cu respectarea legilor. Potrivit art. 10 alin. (2) din C.E.D.O., libertatea de exprimare (consacrată și de Constituția României în art. 30) nu are caracter absolut, ea comportă îndatoriri, responsabilități și poate fi supusă unor restrângeri și sancțiuni, inclusiv pentru reputația profesională sau a drepturilor altora. În interpretarea acestei norme, C.E.D.O.

a arătat că atunci când susținerile se fac în dezbaterea unui subiect de interes public, în care și de o parte și de alta sunt în discuție reputații profesionale, limitele libertății de exprimare sunt mai largi și o anumită doză de exagerare va fi tolerată. S-a constatat că pe fondul conflictului existent, ambele părți (reclamanta și pârâții) s-au exprimat în acest context. Este de remarcat că și reclamanta a arătat că afirmațiile vin din partea unor persoane slab pregătite profesional, aceștia fiind cei care cu adevărat au săvârșit abaterile sesizate, pârâții sunt persoane de o moralitate redusă, implicate în diverse litigii și altercații penale, fie prin presă, fie prin localitate, au reclamat lipsuri.

În acest fel și reclamanta a conturat, în privința pârâților, imaginea unor persoane ce se manifestă abuziv, ilegal, slab pregătiți, notorii prin localitate, cercetați și condamnați penal pentru diverse acte de lovire, calomnie, slab pregătiți profesional. În jurisprudență s-a mai statuat că atitudinea subiectivă a celui ce face afirmația este elementul determinant al aprecierii comportamentului său și că exprimarea făcută sub imperiul emoției și indignării comportă mai multă permisivitate. Or, așa cum s-a arătat deja, ambele părți au făcut afirmații defăimătoare pe fondul unui conflict de amploare, afirmații tăcute sub imperiul emoției și indignării. Așa fiind, s-a concluzionat că afirmațiile pârâților se înscriu în limitele libertății de exprimare, iar fapta ilicită nu există.

Nefiind întrunite în totalitate cerințele cumulative (prejudiciu, faptă ilicită, raport de cauzalitate și vinovăție) ale art. 998 - 999 C. civ. și art. 1349, 1357 din Noul C. civ., acțiunea reclamantei a fost apreciată ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta. Prin Decizia civilă ar. 119 din 02 octombrie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins apelul reclamantei, pentru următoarele considerente: Critica referitoare la neanalizarea probelor administrate din partea reclamantei este neîntemeiată, întrucât instanța a respectat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cu care o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra, de fapt și de drept, care au format convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată.

Aceste argumente juridice trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile tăcute de părți, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile, ceea ce instanța de fond a și făcut. Astfel, potrivit art. 72 C. civ., "Orice persoană are dreptul la respectarea demnității sale. Este interzisă orice atingere adusă onoarei și reputației unei persoane, fără consimțământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75." Art. 75 din același act normativ stabilește următoarele: "Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secțiune (secțiunea a III-a - "Respectul vieții private și al demnității persoanei umane") atingerile care sunt permise de lege sau de convențiile și pactele internaționale privitoare la drepturile omului la care România este parte.

Exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și convențiilor internaționale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune." Totodată, în art. 252 C. civ. se arată că "orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor intrinseci ființei umane, cum sunt viața, sănătatea, integritatea fizică și psihică, demnitatea, intimitatea vieții private, libertatea de conștiință, creația științifică, artistică, literară sau tehnică." Reclamanta invocă prin prezenta cerere de chemare în judecată încălcarea dreptului la reputație. Dreptul la reputație face parte din drepturile personalității, drepturi ce ocupă poziția centrală în cadrul drepturilor personale nepatrimoniale aparținând persoanelor fizice.

Dreptului la demnitate li este proclamată existența în art. 72 alin. (1) C. civ., în timp ce în alin. (2) al aceluiași articol se indică conținutul acestui drept, ce cuprinde onoarea și reputația unei persoane și interdicția de a produce o atingere fără consimțământul titularului sau fără autorizarea prevăzută de art. 75 C. civ., invocate de reclamantă. Reclamanta invocă și incidența dispozițiilor art. 1349 C. civ., în raport cu care trebuie întrunite condițiile clasice ale răspunderii civile delictuale, respectiv; o atingere ilicită, o vinovăție, un prejudiciu, o legătură de cauzalitate între ele.

Raportând aceste condiții la prevederile art. 72 alin. (2) C. civ., instanța a observat că revine mai întâi reclamantei obligația de a dovedi că a suferit o atingere a personalității, în speță o atingere a dreptului la demnitate, iar apoi aparține autorului atingerii sarcina de a dovedi un motiv justificativ (consimțământul victimei sau respectarea limitelor prevăzute de art. 75 C. civ.). În prezentul litigiu, curtea a apreciat, așa cum a apreciat și tribunalul, că reclamanta, prin probele administrate, nu a demonstrat o atingere a dreptului său la reputație prin afirmațiile pârâților din memoriul ce poartă data de 20 ianuarie 2012. S-a apreciat că limbajul folosit în memoriu, de către pârâți, a rămas în limitele acceptabile ale libertății de exprimare, așa încât fapta ilicită nu poate exista.

După cum s-a arătat și mai sus, nu există motive pertinente și suficiente care să fundamenteze răspunderea civilă delictuală, în special cu privire la prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a afirmațiilor folosite de pârâți în memoriu. În acest context, dar și cu coroborarea probelor administrate în cauză, curtea a considerat că hotărârea pronunțată de tribunal este legală și temeinică. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamantă, care a formulat următoarele critici: 1. În mod eronat a fost respinsă cererea de amânare, deși s-a tăcut dovada existentei unor motive obiective pentru care apărătorul părții nu s-a putut prezenta la termen. Amânarea pronunțării nu este, în sine, de natură a oferi părții egalitatea "de arme" și a efectua o susținere efectivă în sensul realizării dreptului la apărare, a cărui componentă esențială o constituie și contradictorialitatea și oralitatea procesului civil.

În aceste condiții, este incident motivul prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., față de încălcarea dreptului reclamantei la apărare, garantat de art. 22 din Constituție, precum și dreptul la un proces echitabil, în raport de art. 6 CEDO. 2. Hotărârea pronunțată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 72 alin. (2) C. civ., situație produsă din confuzia raportării doar la cererea introductivă, fără a se avea în vedere cererea de precizare depusă ia termenul din 08 mai 2012, în fața Tribunalului Vâlcea. În aceste condiții, sunt incidente și dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., cererea reclamantei, precum și întreg materialul probator cu înscrisuri fiind trecute sub tăcere și înlăturate fără nicio verificare ori mențiune în considerentele deciziei pronunțate.

Prin cererea depusă la termenul din 08 mai 2012, asupra căreia Curtea de Apel Pitești nu s-a pronunțat, reclamanta a arătat că acuzele și comportamentul vindicativ al pârâților nu s-a redus la depunerea unui memoriu în care se aduceau totuși acuze grave, ci a constat într-un comportament agresiv și proferarea unor amenințări într-o lungă perioadă de timp, care toate însumate au fost de natură, prin aducerea la cunoștința comunității locale, precum și a cadrelor medicale de la nivelul județului Vâlcea, să-i afecteze imaginea și prestigiul de care se bucura. Materialul probator existent la dosar dovedește faptul că începând cu iarna anului 2011 - 2012 și până la plecarea sa în Marea Britanie (mai 2013), reclamanta a fost victima unei campanii de calomnie constantă și premeditată de dr.

O. care, nedorind să fie condus de o femeie, a instigat și condus o mare parte din colectivul Substației Drăgășani, inclusiv pârâții, în acest demers ce a condus la destituirea reclamantei din funcția de medic coordonator și care apoi a avut ca scop îndepărtarea acesteia din unitate prin amenințări constante, chemări la comisii de disciplină, urmare a sesizărilor și notelor explicative ori declarațiilor pârâților, toate cu scopul îndepărtării din unitate a reclamantei. Fapta pârâților este deosebit de gravă având în vedere motivația (unii din ei au dorit și răzbunarea întrucât, fiind subordonați medical reclamantei, au fost sancționați pentru abateri grave), nefiind așa cum a dorit să justifice prin reprezentantul judiciar, ca un exercițiu de petiționare.

Pârâții nu sunt persoane inocente, așa cum se reclamă, dimpotrivă, au fost implicați în nenumărate certuri, reclamații și chiar dosare penale, urmărind doar răzbunarea pe medicul care a dorit încă de la venirea în unitate crearea unui mediu profesionist și eficient, având în vedere importanța și urgența cu care serviciile specifice trebuie asigurate, impunând un comportament adecvat și implicat în activitatea medicală. Reclamanta a ajuns în aceste condiții să fie jignită și amenințată prin intermediul serviciilor de comunicații speciale de către pârâți (stație TETRA), să fie pusă în situația de risc personal, fiind amenințată și agresată de unii din pârâți (șoferi care aruncau cu chei și alte obiecte după aceasta).

Instanța a făcut o aplicare eronată și a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., în existența condiției prejudiciului rezultat din actele întreprinse de pârâți și în vederea incidenței dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. urmează a se avea în vedere reaprecierea depoziției martorei C.M. Aceasta a relatat în fața tribunalului că aceste calomnii aduse reclamantei sunt pe buzele simplilor particulari din municipiul Drăgășani, dar, și mai grav, sunt cunoscute la nivel județean de către cadrele medicale SAJ, care au luat act de cercetările efectuate asupra reclamantei.

Instanța trebuie să aibă în vedere și impactul acestor calomnii și prejudiciul adus drepturilor personalității (onoare, respect, reputație profesională, imagine), reclamanta fiind o persoană stimată și apreciată atât în mediul profesional de celelalte cadre medicale, cât mai ales în colectivitatea locală, a cărei activitate zilnică nu se poate desfășura decât în condițiile în care medicul de urgență se bucură de încrederea colegilor și pacienților în deciziile și activitățile întreprinse într-un mod alert, așa cum necesită oferirea primului ajutor ori intervenția de urgență. Pentru toate aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță, față de încălcarea dreptului la apărare, iar, în subsidiar, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. Examinând decizia atacată în raport de criticile formulate, Înalta Curte reține următoarele: 1. Recurenta susține că, prin respingerea cererii de amânare pentru imposibilitatea de prezentare a avocatului său la termenul la care s-a judecat pricina în apel, i s-a încălcat dreptul la apărare și, implicit, dreptul la un proces echitabil. Potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., "instanța va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată." Rezultă ca norma enunțată permite o singură amânare pentru lipsa de apărare și numai dacă aceasta este temeinic motivată.

Așa cum a statuat Curtea Constituțională (Decizia nr. 490/2006, publicată în M. Of. nr. 587/06.07.2006, Decizia nr. 727/2006, publicată în M. Of. 1.009/19.12.2006), textul art. 156 C. proc. civ. nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credință a drepturilor procesuale prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia și al împiedicării înfăptuirii justiției. În speță, cererea de amânare formulată de avocatul reclamantei pentru termenul din 25 septembrie 2013, cu motivarea că are de susținut o cauză penală la o altă instanță a fost a doua cerere în acest sens, prima fiindu-i admisă la termenul din 19 iunie 2013, astfel ca instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc.

civ. atunci când a respins cea de-a doua cerere de amânare pentru lipsă de apărare. În condițiile în care a beneficiat de o amânare pentru lipsă de apărare, nu se poate reține încălcarea dreptului la apărare al reclamantei, cu atât mai mult cu cât instanța a dispus amânarea pronunțării în vederea depunerii de concluzii scrise, conform alin. (2) al art. 156 C. proc. civ. Contrar susținerilor din recurs, amânarea pronunțării pentru depunerea de concluzii scrise oferă părții o reală garanție pentru realizarea dreptului la apărare, aceasta putându-și expune astfel punctul de vedere cu privire la toate chestiunile de fapt și de drept deduse judecății. De asemenea, nu se poate reține nici încălcarea dreptului la un proces echitabil, față de respingerea celei de-a doua cereri de amânare, în condițiile în care o atare soluție este conformă dispozițiilor art. 156 alin. (1) C. proc.

civ., iar amânarea pronunțării dispusă de instanță în temeiul alin. (2) al aceluiași articol reprezintă tocmai o garanție a procesului echitabil, din perspectiva egalității de tratament juridic pentru toate părțile. În consecință, critica vizând încălcarea dreptului la apărare și a dreptului la un proces echitabil nu este fondată, cu consecința inaplicabilității cazului de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. 2. În cadrul celui de-al doilea motiv de recurs, recurenta a invocat nepronunțarea instanței de apel asupra cererii precizatoare din 08 mai 2012 și a pretins că, față de raportarea instanței doar la cererea introductivă, fără a avea în vedere precizarea adusă acesteia, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 72 alin. (2) C. civ.

De asemenea, a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., cu referire la condiția prejudiciului și a solicitat reaprecierea probelor administrate în cauză. Critica privind nepronunțarea instanței de apel asupra cererii precizatoare nu este fondată, nefiind astfel incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Într-adevăr, reclamanta a depus în fața primei instanțe, la data de 08 mai 2012, o cerere precizatoare, prin care însă nu a invocat alte fapte ilicite în afara celor arătate în cererea introductivă de instanță în justificarea prejudiciului reclamat. Prin această cerere precizatoare, reclamanta a detaliat pretinsele afirmații denigratoare ce i-au fost aduse de pârâți prin memoriul adresat conducerii unității la data 20 ianuarie 2012, memoriu pe care s-a fundament cererea introductivă de instanță, precizând totodată valorile lezate în acest mod.

Astfel, în cererea introductivă, reclamanta a justificat daunele morale solicitate de la pârâți prin afirmațiile făcute de aceștia la adresa sa în memoriul înregistrat la conducerea unității în data de 20 ianuarie 2012. În cererea precizatoare depusă la data de 08 mai 2012, reclamanta a arătat că prin memoriul menționat, pârâții au reclamat un comportament neadecvat și probleme de sănătate (că ar fi fost internată la o secție de psihiatrie) și i-au adus acuzații nefondate, care vizează deficiențe în actul medical și în efectuarea atribuțiilor de serviciu, respectiv completarea de fișe fictive, lăsarea ambulanțelor fără medici, interzicând ca aceștia să meargă pentru a acorda primul ajutor, infiltrarea de medicamente expirate în trusă, deposedarea unei ambulanțe de un barbotor (instrument folosit la reanimare); reclamanta a susținut că aceste afirmații sunt denigratoare și i-au afectat dreptul la imagine, demnitatea și reputația profesională.

Or, analiza și soluția primei instanțe, confirmate în apel, s-au raportat la conținutul memoriului adresat de pârâți conducerii unității, invocat ca temei al cererii introductive și detaliat prin precizarea ulterioară din 08 mai 2012, astfel că nu se poate reține că instanța de apel nu ar fi avut în vedere și cererea precizatoare, cum eronat pretinde recurenta. Dreptul la demnitate, în componentele sale vizând onoarea și reputația, precum și limitele acestui drept, conform reglementării cuprinse în dispozițiile art 72 cu referire la art. 75 C. civ., au fost analizate de instanța de apel raportat la afirmațiile pârâților din memoriul din 20 ianuarie 2012, pe care reclamanta le-a invocat, în justificarea pretențiilor de despăgubire, în cererea introductivă și pe care le-a detaliat în precizarea ulterioară de acțiune.

Pe cale de consecință, nici critica privind pronunțarea hotărârii atacate cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 72 alin. (2) C. civ., susținută de recurentă ca derivând din confuzia raportării instanței doar la cererea introductivă, fără a avea în vedere cererea precizatoare din 08 mai 2012, nu poate fi primită. Instanța de apel a apreciat că, prin probele administrate, reclamanta nu a demonstrat o atingere a dreptului sau la reputație prin afirmațiile pârâților din memoriul datat 20 ianuarie 2012, că limbajul folosit în memoriu de către pârâți a rămas în limitele acceptate ale libertății de exprimare, așa încât nu există faptă ilicită, sens în care și-a însușit motivarea instanței de fond.

Relativ la acest aspect, instanța de fond a reținut că subiectul memoriului constă într-un conflict al reclamantei, în calitate de medic coordonator la Serviciul Ambulanță Drăgășani, cu medicul de pe ambulanță, cu amenințările făcute față de acesta și stările de tensiune create de reclamantă, pârâții indicând persoanele care erau de față, tocmai pentru a trezi interesul conducerii și a reda atmosfera tensionată. S-a apreciat astfel că, la inițiativa pârâților, s-a solicitat verificarea unui conflict profesional intervenit într-un mediu de elită (medic, asistent, ambulanțier), cu importanță majoră pentru societate, ajuns deja în atenția conducerii să efectueze controale ce vizează protecția salariaților, modul în care aceștia își îndeplinesc activitatea, cu respectarea legilor.

Totodată, s-a reținut că, pe fondul conflictului existent, ambele părți, reclamanta și pârâții, s-au exprimat sub imperiul emoției și indignării, context în care afirmațiile pârâților se înscriu în limitele libertății de exprimare, prevăzute de art. 10 din Convenția europeană a drepturilor omului. Or, raportat la această situație de fapt, ce nu poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 C. proc. civ., fiind reținut că, prin memoriul adresat conducerii unității la data de 20 ianuarie 2012, pârâții și-a exercitat dreptul la liberă exprimare în limitele prevăzute de lege, concluzia instanței de apel privind inexistența faptei ilicite este corectă, cu consecința că, nefiind îndeplinită această condiție prevăzută de art. 1357 C. civ., nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală în temeiul art. 1349 C. civ.

În ce privește susținerile recurentei referitoare întrunirea condiției prejudiciului, ca element al răspunderii civile delictuale, prevăzut de art. 1357 C. civ., urmează a se constata că, în lipsa caracterului ilicit al faptei, nu se poate pune problema stabilirii existenței și întinderii prejudiciului. Solicitarea recurentei de reapreciere a probelor administrate, în scopul reținerii caracterului ilicit al faptei imputate pârâților și a prejudiciului, nu poate fi primită, întrucât verificarea aspectelor de fapt ale litigiului, în raport de probele administrate, nu mai este posibilă, de către instanța de recurs, după abrogarea motivului de casare prevăzut de pct. 11 art. 304 C. proc. civ., prin art. 1 al O.U.G.

nr. 138/2000. În actuala reglementare, recursul este o cale extraordinară de atac, în care pot fi valorificate numai motive de nelegalitate, respectiv cele expres și limitativ prevăzute la pct. 1 - 9 din art. 304 C. proc. civ., nu și motive de netemeinicie. De aceea, susținerile recurentei vizând probele și situația de fapt stabilită pe baza acestora, de către instanțele de fond, exced actualului cadru de reglementare a recursului și nu pot fi analizate. În concluzie, față de neîntrunirea condiției faptei ilicite, care face inutilă cercetarea celorlalte condiții ale răspunderii civile delictuale, hotărârea instanței de apel, prin care s-a confirmat soluția fondului de respingere a acțiunii în răspundere civilă delictuală promovată de reclamantă, apare ca fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 1349 și art. 1357 C. civ., ceea ce face inoperant cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Față de considerentele prezentate, Înalta Curte urmează să respingă recursul reclamantei, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reținând că, prin respingerea recursului, recurenta-reclamantă este în culpă procesuală, aceasta va fi obligată, la cererea intimaților, să le plătească cheltuielile de judecate suportate în recurs, respectiv onorariu de avocat în sumă de 4.000 RON, dovedit cu chitanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta O.A.C. împotriva Deciziei civile nr. 119 din 2 octombrie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Obligă recurenta la plata sumei de 4000 RON cheltuieli de judecată în recurs către intimații-pârâți. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2014. Procesat de GGC - AM