ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 153/2010

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 635 din 23 aprilie 2008 pronunțată în Dosarul nr.

7557/99/2007, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins contestația formulată

de reclamanta P.D. împotriva Dispoziției nr. 1397 din 5 iulie 2007 emise de

primarul Municipiului Iași.

În motivarea hotărârii, s-a reținut

că, prin dispoziția atacată, s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile

titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru imobilul situat în Iași, astfel:

către reclamanta din cauză - pentru cota de Va din valoarea apartamentelor,

pentru apartament și pentru cota de 3A din valoarea terenului în suprafață de

975,45 mp (în calitate de moștenitoare a notificantei I.A., conform

certificatului de moștenitor din 25 martie 2002) și către M.C.A. pentru cota de

Va din valoarea apartamentelor, precum și pentru cota de % din valoarea

terenului în suprafață de 975,45 mp (în calitate de moștenitor al defunctei M.E.).

Prin aceeași dispoziție, s-a respins

notificarea numiților H.B.B. și L.S., motivat de faptul că aceștia nu au

calitatea de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii.

Tribunalul a apreciat, în primul rând,

că solicitarea reclamantei de constatare a nulității Deciziei nr. 643 din 27

octombrie 1980 a Consiliului Popular al județului Iași apare ca lipsită de

interes, întrucât Legea nr. 10/2001 a prevăzut că donațiile făcute statului în

baza Decretului nr. 478/1954 sunt nelegale, cu atât mai mult cu cât unitatea

deținătoare a recunoscut caracterul abuziv al preluării și calitatea

reclamantei de persoană îndreptățită la măsurile reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001.

În ceea ce privește întinderea

dreptului de proprietate, s-a reținut că autoarea reclamantei a formulat

notificare în calitate de moștenitoare a defunctului D.M. în această calitate,

reclamantei i s-ar fi cuvenit măsuri reparatorii pentru V din suprafața de

975,45 mp teren și pentru Va din apartamentele (potrivit certificatului de

moștenitor din 19 iunie 1972).

S-a reținut, totodată, că reclamanta

nu a produs nicio dovadă care să ateste calitatea de moștenitoare și după

defuncta D.L. (I.A., autoarea reclamantei, nefiind fiica acesteia) și nici după

defuncta R.A. (coproprietară a apartamentelor și a celeilalte cote indivize de

Va din suprafața de 975,45 mp, alături de fiica sa, M.E.).

În aceste condiții, Tribunalul a

conchis că, prin dispoziția atacată în prezenta cauză, reclamantei i s-au

stabilit drepturi peste cele cuvenite în calitate de moștenitoare a defunctului

D.M., fără a proceda, însă, la schimbarea dispoziției contestate, pentru a nu

crea părții o situație mai grea în propria cale de atac.

În ceea ce privește natura măsurilor

reparatorii, s-a considerat că, față de situația actuală a terenului, relevată

prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză, nu este posibilă

restituirea în natură a vreunei suprafețe, deoarece terenul solicitat prin

notificare este afectat unor amenajări de utilitate publică, aplicabile fiind dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3 din Normele metodologice

de aplicare a legii.

Apelul declarat de către reclamantă

împotriva sentinței menționate a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 9

din 16 ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă,

hotărârea fiind pronunțată cu respectarea Legii nr. 10/2001 și a normelor procesual

civile referitoare la principiul non reformatio in pejus.

A fost apreciată ca neîntemeiată

critica reclamantei referitoare la greșita determinare a întinderii dreptului

său de proprietate, deoarece, în mod corect, prima instanță a conchis, pe baza

actelor de stare civilă și a certificatelor de moștenitor din 1972 și din 2008,

depuse la dosar, că, prin dispoziția atacată, reclamantei i-a fost stabilit

dreptul la despăgubiri peste cota de l.A. din suprafața totală de 975,45 mp a

terenului preluat abuziv de către stat.

Chiar în ipoteza dovedirii filiației

între mama reclamantei, I.A., și soția supraviețuitoare a lui D.M., D.L. - ce

nu a fost realizată în cauză -, reclamanta tot nu avea îndreptățirea să i se

recunoască măsuri reparatorii pentru cota de % din terenul preluat abuziv,

respectiv la mai mult decât au avut înșiși soții D., respectiv V2 din teren.

A fost respinsă ca neîntemeiată și

critica referitoare la respingerea solicitării de restituire în natură a părții

de imobil preluate abuziv de către stat.

În vederea soluționării notificării,

unitatea deținătoare a făcut efectuat verificări în legătură cu situația

juridică a terenului, constatându-se că acesta este ocupat de blocuri, o

parcare amenajată care reprezintă și o cale de acces pentru magazinele de la

parterul blocurilor, situație confirmată prin expertiza judiciară, care a

identificat existența unor amenajări de utilitate publică, realizate în scopul

de a deservi necesităților comunității și folosinței lor normale, a conchis

Curtea de Apel.

Împotriva deciziei menționate, a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate în temeiul art. 304

pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, următoarele:

a confirmat hotărârea primei instanțe, a apreciat că recurenta este

îndreptățită doar la cota de % din suprafața de 975,45 mp, deoarece mama

acesteia a avut vocație la întregul teren ce a aparținut părinților săi,

depunând notificarea în acest sens, și nu doar la o cotă - parte; în niciunul dintre

certificatele de moștenitor de la dosar nu sunt menționate cotele stabilite în

mod greșit de către instanță.

solicitarea de restituire în natură a cotei de V2 din teren, ignorându-se

concluziile expertizei în sensul că o suprafață de 529 mp poate fi retrocedată,

din celelalte probe administrate reieșind că acea porțiune de teren este

parcare, și nu o cale de acces spre blocuri; expertul a arătat că accesul la

blocuri se realizează prin spațiul rămas între terenul restituit și blocul de

locuințe.

Recurenta - reclamantă a solicitat

restituirea în natură a unei suprafețe de 488 mp teren.

Examinând decizia re curată prin

prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat.

nu a mai susținut că autoarea sa, l.A., ar fi fost îndreptățită la întreaga

suprafață de teren de 975,45 mp - ce aparține imobilului din municipiul Iași,

astfel cum a pretins prin contestația dedusă judecății în cauză, pretenție în

termenii căreia formulat și notificarea autoarei reclamantei.

În această fază procesuală, reclamanta

a susținut că este îndreptățită la suprafața de teren ce a aparținut părinților

autoarei sale, în mod greșit, stabilindu-se în cauză vocația pentru o suprafață

mai mică decât cea dobândită pe cale succesorală.

Deși reclamanta nu a menționat

explicit cotele - părți la care face referire prin motivele de recurs, se poate

reține că se pretinde îndreptățită la o cotă de Y2 din terenul de 975,45 mp -

dobândită de către părinții mamei sale, D.M. și L. prin contractul de vânzare -

cumpărare autentificat din 30 octombrie 1958 -, și nu doar la o cotă - parte de

V4, astfel cum au reținut ambele instanțe de fond în cauză.

Susținerile recurentei - reclamante

sunt lipsite de finalitate, cât timp prima instanță, în aplicarea principiului

neagravării situației conte statorului în propria cale de atac, a menținut

dispoziția administrativă contestată prin care i s-a recunoscut reclamantei

dreptul la măsuri reparatorii pentru o cotă - parte mai mare decât cea la care

este efectiv îndreptățită, respectiv la % din teren, în loc de V2 (instanța de

apel confirmând sentința).

În virtutea aceluiași principiu ce

guvernează procesul civil, atare critici nu ar putea conduce nici în această

fază procesuală la reducerea cotei - părți din drept cuvenite reclamantei.

Pentru argumentele expuse, Înalta

Curte va înlătura motivul de recurs cu acest obiect.

măsurilor reparatorii la care reclamanta este îndreptățită în cauză, se reține

că recurenta critică faptul că o parte din terenul în litigiu ar fi folosit

drept cale de acces, în condițiile în care expertul judiciar desemnat în cauză

a arătat că accesul locatarilor din blocurile în vecinătatea cărora este

amplasat terenul se poate realiza într-un alt mod, lucru confirmat de celelalte

înscrisuri depuse de către reclamantă la dosar.

Asemenea critici, ce vizează aspecte

de fapt și probele administrate, tind la reaprecierea situației de fapt

descrise în motivarea deciziei de apel și la reevaluarea probatoriului din

cauză, neputând fi cercetate de către această instanță de control judiciar, ale

cărei atribuții sunt circumscrise cazurilor de nelegalitate prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Reaprecierea situației de fapt

reținute de către ambele instanțe de fond în cauză și a probatoriului

administrat nu se încadrează în vreunul dintre aceste cazuri, corespunzând

fostului motiv din art. 304 pct. 11, abrogat prin O.U.G. nr. 137/2000.

Așadar, aprecierea instanței de apel,

formulată pe baza tuturor probelor din dosar, în sensul că terenul indicat de

către expert ca fîind liber, este, în realitate, afectat de amenajări de

utilitate publică în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, nu poate

fi reevaluată în această fază procesuală, cât timp s-ar impune, în prealabil,

reaprecierea probelor și cercetarea situației de fapt, ceea ce este inadmisibil

din perspectiva art. 304 C. proc. civ.

Pe de altă parte, acordarea de măsuri

reparatorii în natură pentru o suprafață de teren de 488 mp (însemnând x/n din

suprafața totală), împreună cu măsurile reparatorii în echivalent pentru încă

Vi (alcătuind cota de % recunoscută prin decizia administrativă, ce nu poate fi

redusă, pentru argumentele deja expuse) ar conduce la despăgubirea reclamantei

pentru o suprafață de teren mai mare decât cea la care este îndreptățită, ceea

ce este inacceptabil.

Față de considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, în aplicarea art. 312 alin. (1) C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta P.D. împotriva Deciziei civile nr. 9 din 16 ianuarie 2009 a Curții

de Apel Iași, secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

15 ianuarie 2010.