ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3747/2011

Asupra recursului de față; Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele; Prin Sentința penală nr. 190 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea, a fost condamnat inculpatul D.I., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen., la 4 ani și 2 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a și lit. b) C. pen., cu aplicare art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. cu referire la art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 C. pen. pe durata executării pedepsei, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) ipoteza a II-a și lit. b) C. pen.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 15 milioane RON reprezentând daune morale și la 5 milioane RON reprezentând daune materiale către partea civilă D.M.. A fost obligat inculpatul la plata sumei de 650 RON reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care 400 RON onorariu avocat oficiu. S-a dispus ca suma de 400 RON reprezentând onorariu avocat oficiu, să fie suportată din fondul Ministerului de Justiție. Prin încheierea din 3 noiembrie 2010 s-a dispus modificarea dispozitivului Sentinței penale nr. 190 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea, în sensul că, la plata daunelor morale și materiale se vor menționa sumele de 1.500 RON și respectiv de 500 RON, precum și completarea aceluiași dispozitiv, în sensul obligării inculpatului D.I.

la plata sumei de 521,32 RON către Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea și la plata sumei de 1.450,65 RON către Spitalul de Urgență "Sf. P." Focșani, plus dobânzile legale, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la încasarea debitelor. Pentru a pronunța această sentință prima instanța a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 810/P/2010 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, a fost trimis în judecată inculpatul D.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

În sarcina inculpatului s-a reținut că la data de 7 aprilie 2010 în jurul orei 19,30, în timp ce se afla în curtea locuinței sale din comuna Gura Caliței, jud. Vrancea, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, și a unei stări conflictuale mai vechi, a lovit-o în zona capului cu o piatră pe soția sa, D.M., cauzându-i leziuni traumatice, inclusiv fractură frontală stânga, ce au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale, acceptând astfel suprimarea vieții victimei. Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, în ambele faze ale procesului penal, instanța a reținut următoarea situație de fapt: inculpatul D.I., pensionar fiind, și locuitor al comunei Gura Caliței, Jud. Vrancea, zilnic desfășura diferite activități în gospodărie.

Astfel, la data de 7 aprilie 2010, inculpatul D.I., însoțit fiind de numitul V.A., s-a deplasat la un teren pe care-l deține pe raza localității unde, cei doi au întins sârmă la gardul împrejmuitor. După ce au terminat activitatea, cei doi s-au întors la locuința celui dintâi, unde au consumat alcool, timp în care a ajuns la domiciliu și soția inculpatului, D.M.. După plecarea numitului V.A., inculpatul a rugat-o pe soția sa să pregătească ceva de mâncare, însă D.M. a refuzat și a început să discute în contradictoriu cu aceasta, făcând afirmații ironice la adresa sa. Pe fondul acestui conflict verbal, în jurul orei 19,30, în timp ce discuta la telefon cu fiica sa, D.I. a luat o piatră, cu forme neregulate, cu proeminențe și cu dimensiunea de aproximativ 10/6 cm.

și a lovit-o de la o distanță de 3 - 4 m pe partea civilă D.M., în zona capului, cauzându-i o plagă contuză frontal stânga. După ce a aruncat piatra, inculpatul a continuat convorbirea telefonică cu fiica sa, fără să acorde vreun ajutor părții civile. În urma loviturii primite, partea civilă care purta o căciulă din material textil pe cap, căciulă ce a atenuat lovitura primită, a început să sângereze, situație în care martora Z.E., aflându-se la poarta locuinței celor doi soți și asistând la acest incident, a solicitat telefonic o ambulanță la fața locului. D.M. a fost transportată la Spitalul Județean "Sf.

P." Focșani, unde a rămas internată până la data de 9 aprilie 2010, fiind diagnosticată cu "traumatism cranio - cerebral acut deschis prin agresiune cu plagă contuză frontală stânga". Pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, s-a dispus efectuarea unei constatări medico-legale față de victimă de către specialiștii Serviciului Județean de Medicină Legală Vrancea, unde, prin referatul din 9 aprilie 2010, s-a concluzionat că, numita D.M. a prezentat plagă contuză frontală stânga și fractură frontală stânga, leziuni ce sau putut produce prin lovire cu un corp dur, contondent și pot data din 7 aprilie 2010, fiind necesare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale. S-a reținut că, în drept, fapta inculpatului D.I., așa cum a fost reținută întrunește elementele constitutive al infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen., raportat la art. 174, art. 175 lit. c) C. pen.

La încadrarea juridică a faptei s-au avut în vedere topografia și morfologia leziunilor suferite, zona unde lovitura a fost aplicată (tâmpla stângă), intensitatea acesteia, numărul de zile de îngrijiri medicale, obiectul folosit (piatră colțuroasă, dimensiune mică) și nu în ultimul rând, atitudinea inculpatului, care, văzând situația în care se află partea civilă, nu a intervenit pentru a da primul ajutor sau pentru a chema ambulanța deși a conștientizat că, victima putea să-și piardă viața (declarații dosar cercetare judecătorească).

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, instanța a apreciat că pot fi reținute dispozițiile art. 74, 76 C. pen., întrucât cei doi sunt soți căsătoriți de peste 43 de ani, fapta a fost comisă în stare de ebrietate, pe fondul unui conflict datorat refuzului părții civile de a-i pregăti "ceva de mâncare" și nu în ultimul rând, vârsta inculpatului, atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, care a recunoscut și regretat fapta comisă, fiind de acord să plătească despăgubirile materiale și morale pretinse de D.M.. Așadar, aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege, prin reținerea dispozițiilor art. 74, 76 C. pen., dar cu executarea în penitenciar, s-a apreciat că, este de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art. 52 C. pen.

În ceea ce privește aplicarea pedepsei accesorii, instanța a avut în vedere faptul că în raport de natura infracțiunii care a comis-o, nu se justifică excluderea inculpatului D.I. din câmpul persoanelor cu drept de vot, în acest sens, neexistând nici o legătură intre interdicția votului și scopul pedepsei și anume acela de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni și de a asigura reintegrarea socială a infractorilor. Prin urmare, inculpatul i-au fost interzise numai drepturile de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu excepția dreptului de a alege. Având în vedere faptul că inculpatul D.I. a declarat că este de acord (fără vreo condiție) cu plata despăgubirilor solicitate de D.M., în baza art. 14 C. proc.

pen., cu referire la art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat la despăgubiri materiale și morale către această parte civilă. Pentru faptul că partea civilă D.M. a fost transportată cu ambulanța la Spitalul "Sf. P." Focșani, unde a și stat internată, inculpatul D.I. a fost obligat și la despăgubiri către SAJ Vrancea și Spital, plus dobânda legală, până la achitarea în totalitate a debitului. Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul D.I. criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie. Ca motiv de nelegalitate s-a invocat faptul că încadrarea juridică a faptei nu a fost corect reținută nici de către procuror și nici de către instanța de fond. S-a solicitat aplicarea art. 334 C. proc.

pen., în sensul de a se schimba încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă la omor prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., motivat de următoarele: - în raportul de constatare medico-legală se consemnează că partea vătămată a necesitat 16 - 18 zile de îngrijiri medicale precum și faptul că aceste leziuni nu i-au pus în pericol viața numitei D.M.. - prin actul de sesizare se reține că inculpatul, în timp ce vorbea la telefon a luat o piatră de jos și inculpatul a lovit-o în zona capului pe partea vătămată, aspect ce relevă faptul că inculpatul nu a premeditat nici un moment această lovitură și nici un moment nu a avut intenția de a ucide, ci doar de a o lovi partea vătămată în scopul aplicării unei corecții fizice.

- se reține în mod eronat în cuprinsul sentinței instanței de fond faptul că dacă victima nu ar fi purtat un fes din lână pe cap ar fi murit, acest aspect nefiind confirmat de raportul de constatare medico-legală, acesta relevând fără dubiu că leziunile suferite nu i-au pus părții vătămate viața în pericol. - inculpatul nu a avut nici un moment reprezentarea posibilității uciderii victimei, chiar dacă ar fi conștientizat acest lucru, nu a acceptat producerea ei. Totodată, având în vedere poziția victimei din fața instanței de apel - care a arătat că s-au împăcat - s-a considerat că se poate dispune încetarea procesului penal în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. h) C. proc.

pen. În subsidiar, dacă instanța va considera că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 180 alin. (2) C. pen., s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc. pen., în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. S-a arătat că în cazul vătămării corporale grave, inculpatul acționează cu intenția de vătămare, iar în speța de față, inculpatul, în timp ce vorbea la telefon, a luat o piatră de pe sol și a lovit-o pe partea vătămată în cap de la o distanță de 3 - 4 metri, neputându-se concluziona că a acționat cu intenția de a ucide. S-a precizat că dacă inculpatul avea această intenție, ar fi avut posibilitatea să se înarmeze cu alte obiecte, ori acesta a ales la întâmplare o piatră de pe sol și a lovit-o pe partea vătămată, intenționând să sperie victima și să-i aplice o corecție fizică.

În concluzie, dacă se va schimba încadrarea juridică în infracțiunea de vătămare corporală gravă, s-a solicitat ca la individualizarea judiciară a pedepsei să se țină cont de dispozițiile art. 72 C. pen. coroborat cu dispozițiile art. 74 lit. a), b), c) și art. 76 lit. b) C. pen. și să se aplice o pedeapsă cu mult sub minimul prevăzut de lege. Față de persoana inculpatului și de comportamentul său după săvârșirea infracțiunii, s-a solicitat ca în cauză să se facă aplicarea dispozițiilor art. 86 1 C. pen. și să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Dacă se va considera că aceste apărări sunt nefondate, și se va reține că încadrarea juridică corectă e aceea din actul de sesizare, s-a solicitat să se țină cont de faptul că inculpatul nu are antecedente penale, regretă profund comiterea faptei, are o vârstă înaintată, are împreună cu partea vătămată patru copii și o căsnicie de aproape 43 de ani și să se dispună suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate, în conformitate cu dispozițiile art. 86 1 C. pen. Analizând cauza prin prisma motivelor de apel, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, s-a constatat că în mod corect prima instanță a stabilit situația de fapt, încadrarea în drept și a reținut vinovăția inculpatului având în vedere ansamblul probator administrat în cauză.

Inculpatul D.I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzut de art. 20 C. pen. raportat la art. 174, 175 alin. (1) lit. c) C. pen. Ca situație de fapt, așa cum rezultă din materialul probator administrat în cauză, s-a reținut că în data de 7 aprilie 2010, inculpatul pe fondul unei stări conflictuale mai vechi și a consumului de băuturi alcoolice, a lovit-o pe soția sa D.M. cu o piatră în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 16 - 18 zile de îngrijiri medicale. S-a considerat că Tribunalul Vrancea, a reținut în mod just încadrarea juridică a infracțiunii de tentativă la omor calificat, având în vedere probele administrate în cauză.

S-a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată de la o distanță mică (3 - 4 metri - aspect confirmat de toți martorii) cu o piatră colțuroasă, de dimensiuni relativ mari (10 cm/6 cm - aceasta fiind ilustrată în fotografiile aflate la dosar). Faptul că medicul legist nu a constatat că părții vătămate i-a fost pusă în primejdie viața, nu e de natură a atrage încadrarea juridică solicitată de inculpat. Zona vizată (capul), intensitatea loviturii aplicate, morfologia leziunilor suferite, conduc către faptul că inculpatul a comis fapta cu intenție indirectă. Acesta a acceptat producerea rezultatului caracteristic infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 - 175 alin. (1) lit. c) C. pen., în cauză neputând fi vorba nici de infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen. și nici de infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. Intenția inculpatului, relevată de topografia leziunilor cauzate, intensitatea loviturii și declarația martorei Z.S., conduc către menținerea încadrării juridice avută în vedere de către procuror și de către Tribunalul Vrancea. Față de toate acestea, s-a apreciat că nu pot fi reținute solicitările inculpatului, în sensul schimbării încadrării juridice în infracțiunile prevăzute de art. 180 alin. (2) sau art. 182 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că apelul inculpatului este fondat, sub aspectul temeiniciei hotărârii, respectiv sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate acestuia, apreciindu-se totodată că și modalitatea de executare aleasă de prima instanță nu e corectă având în vedere următoarele: S-a mai reținut că în mod justificat s-au reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare, în speță fiind incidente dispozițiile art. 74 lit. a), b), c) C. pen., dar considerăm că se impunea ca pedeapsa aplicată să fie mai mult coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

În acest sens, pledează conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată, de recunoaștere și regret a faptei săvârșite, faptul că a achitat cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate, având în vedere totodată vârsta înaintată a inculpatului și faptul că e căsătorit cu partea vătămată de aproape 43 de ani (aceasta din urmă declarând în fața instanței de apel că l-a iertat și că renunță la pretențiile civile solicitate). S-a mai reținut că aceleași elemente de individualizare, menționate mai sus, dovedesc că scopul procesului penal și reeducarea inculpatului, potrivit art. 52 C. pen., pot fi realizate și fără ca acesta să mai execute efectiv pedeapsa, acesta putând beneficia de dispozițiile art. 86 1 C. pen., considerându-se că măsurile de supraveghere ce vor fi impuse inculpatului vor asigura reeducarea acestuia.

Prin Decizia penală nr. 50/A din 24 februarie 2011, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a dispus următoarele: A admis apelul declarat de inculpatul D.I. împotriva Sentinței penale nr. 190 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea. A desființat în parte Sentința penală nr. 190 din 27 octombrie 2010 a Tribunalului Vrancea și în rejudecare: A redus de la 4 ani și 2 luni închisoare la 4 ani închisoare pedeapsa principală aplicată inculpatului D.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 în ref. la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), b) și c) și art. 76 alin. (2) C. pen. În baza art. 86 1 , art. 86 2 și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsi principale, a pedepsei accesorii și a pedepsei complementare aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 6 ani.

În baza art. 86 3 C. pen., a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul D.I. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: Să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Vrancea la datele fixate de această instituție, desemnată cu supravegherea inculpatului; Să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; Să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; Să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; În baza art. 359 C. proc. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 4 în ref. la art. 83 C. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

A constatat că în apel partea vătămată D.M. a renunțat la pretențiile civile la plata cărora a fost obligat inculpatul prin Sentința penală 190 din 27 octombrie 2010, respectiv 1.500 RON daune morale și 500 RON daune materiale. A constatat că în apel inculpatul a achitat integral despăgubirile civile către partea civilă Spitalul de Urgență Sf. P. Focșani, în sumă de 1.450,65 RON cu chitanța din 27 ianuarie 2011. În baza art. 192 C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentului apel rămân în sarcina statului. A dispus ca în baza art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară în materie penală dispune ca suma de 150 RON reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru inculpat în apel (avocat C.C.) să fie avansată către Baroul Galați din fondurile Ministerului Justiției.

Împotriva Deciziei penale nr. 50/A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 2450/91/2010. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a criticat decizia pronunțată de instanța de apel invocând motivul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 2 și pct. 14 C. proc. pen., susținând că în mod greșit instanța de apel a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor accesorii și a pedepsei complementare precum și că în mod nejustificat instanța de apel a dat eficiență prea mare circumstanțelor atenuante reținute în favoarea inculpatului făcând astfel o greșită individualizarea a pedepsei principale precum și a modalității de executare a acesteia și că în mod greșit s-a constatat a fi incidente dispozițiile art. 86 1 alin. (1) lit. c) C. pen.

Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați este fondat numai în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. privind pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I., motiv pentru care îl va admite pentru următoarele considerente: I. Referitor la motivul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte constată că este fondat. Instanța de apel, printre altele, în baza art. 86 1 , art. 86 2 și art. 71 alin. (5) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, a pedepsei accesorii și a pedepsei complementare aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 6 ani.

Dispozițiile art. 71 alin. (5) C. pen. prevăd că pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă și executarea pedepselor accesorii. Or, în contextul instituției pedepselor complementare nu este prevăzută suspendarea executării sub supraveghere a acestora deoarece prin natura și conținutul lor, executarea unor asemenea sancțiuni nu poate fi supusă unui regim de supraveghere similar celui instituit de prevederile art. 86 1 - art. 86 6 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 66 C. pen., executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a arestului de pedeapsă ori după prescripția executării pedepsei, dispoziții care nu atestă posibilitatea suspendării executării sub supraveghere a pedepselor complementare prevăzute de art. 64 C. pen.

Astfel, pedepsele complementare nu pot fi suspendate condiționat ori sub supraveghere, în acest sens neexistând nicio dispoziție legală. II. Referitor la motivul de casare invocat și prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., în sensul greșitei reduceri a pedepsei aplicate inculpatului stabilind o modalitate de executare cu încălcarea dispozițiilor art. 86 1 alin. (1) lit. c) C. pen., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat. Pedeapsa pe lângă funcția de constrângere ce o exercită asupra condamnatului îndeplinește și funcția de exemplaritate și de reeducare a acestuia, pedeapsa fiind menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului. Funcția de exemplaritate a pedepsei se manifestă și decurge din caracterul ei inevitabil atunci când a fost săvârșită o infracțiune.

Funcția de exemplaritate a pedepsei nu se poate restrânge la exemplaritatea pedepsei aplicate, în sensul de gravitate, ce ar viza maximul pedepsei prevăzute pentru respectiva infracțiune.

Instanța de Apel a dat eficiență maximă criteriilor generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., reținându-se pericolul social al faptei comise și conduita bună a inculpatului anterior comiterii faptei, acesta fiind la primul impact cu legea penală, atitudinea procesuală adoptată, de recunoaștere și regret a faptei săvârșite, faptul că a achitat cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate, având în vedere totodată vârsta înaintată a inculpatului și faptul că e căsătorit cu partea vătămată de aproape 43 de ani (aceasta din urmă declarând în fața instanței de apel că l-a iertat și că renunță la pretențiile civile solicitate) astfel că o nouă cenzură cu privire la individualizarea pedepsei nu se mai impune, instanțele aplicând în favoarea acestuia circumstanțele atenuante facultative judiciare prev. de art. 74 lit. a), b) și c) C. pen., astfel încât sub efectele prevăzute de art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., în mod corect s-a redus pedeapsa pentru infracțiunea dedusă judecății sub limita minimă specială, de la 4 ani și 2 luni la 4 ani, dispunând totodată, suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepselor stabilite în sarcina inculpatului, înalta Curte constată că a fost stabilită în mod corect în sensul dispunerii suspendării sub supraveghere a pedepsei principale neimpunându-se o reindividualizare cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. Împrejurarea că infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. rap. la art. 174 în referire la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

ar fi putut pune în pericol viața părții vătămate D.M., așa încât legiuitorul a manifestat severitate atunci când a stabilit limitele pedepsei, nu exclude ca în procesul de individualizare judecătorească a executării pedepsei, ținându-se cont de gravitatea concretă a faptei, de condițiile de comitere, de persoana infractorului și de posibilitățile sale de reeducare, să se dispună chiar și suspendarea sub supraveghere a pedepsei principale, atâta vreme cât sunt îndeplinite toate condițiile aplicării acestei instituții, astfel că în mod corect i s-au aplicat dispozițiile legale privind suspendarea sub supraveghere executării pedepsei principale așa cum sunt prevăzute la art. 86 1 C. pen. Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (2) C. proc.

pen. va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 50/A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Va casa, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. referitor la pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I. și, rejudecând: Va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce privește pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I.. Va menține celelalte dispoziții ale deciziei. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I., se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva Deciziei penale nr. 50/A din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Casează, în parte, decizia penală atacată, numai în ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. referitor la pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I. și, rejudecând: Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. (5) C. pen. în ceea ce privește pedeapsa complementară aplicată inculpatului D.I.. Menține celelalte dispoziții ale deciziei. Suma de 200 RON reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D.I., se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 octombrie 2011. Procesat de GGC - CL