ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1951/2011

Asupra recursurilor penale de fa ță; Prin rechizitoriul 392/P/2009 din 17 iulie 2009 al Parchetului de pe l ângă Tribunalul Suceava s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen. Prin ordonan ța nr. 532/P/2009 din data de 29 mai 20099 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe M.D.G. , în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 26 mai 2009, în jurul orelor 18:00, M.V. din sat Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, a fost lovit cu un corp contondent (un topor) de către vărul său, M.D.G., urmare loviturii victima a fost internată, de urgență, la Spitalul Județean Suceava și a fost supusă unei intervenții chirurgicale necesare pentru salvarea vieții.

Exist ând indicii cu privire la existența infracțiunii de tentativă la omor calificat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Gura Humorului și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei, înaintând totodată dosarul penal. În urma cercetărilor întreprinse în cauză a rezultat următoarea situație de fapt: inculpatul M.D.G. și partea vătămată M.V. sunt veri drepți și domiciliază pe raza satului Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava. Între aceștia nu a existat în trecut o stare conflictuală, relațiile dintre ei decurgând normal, se vizitau destul de des, întrucât sunt vecini. Inculpatul M.D.G. este angajat ca muncitor la SC C.S. SRL Boto șana, societate ce se ocupă cu exploatarea materialului lemnos.

În cursul lunii ianuarie 2009, inculpatul i-a propus părții vătămate să se angajeze la acea societate în calitate de legător de lemne, inculpatul lucrând pe un taf. Partea vătămată a fost de acord cu acest lucru, înțelegându-se cu inculpatul să îi achite suma de 10 RON pe zi, sumă ce reprezintă transportul dus-întors de la domiciliu până la locul de muncă, respectiv în comuna Voroneț, transport ce urma să se efectueze cu autoturismul inculpatului. Pe fondul unei datorii neonorate la timp de c ătre partea vătămată, inculpatul a decis ca în ziua de 26 mai 2009 să nu îl mai transporte pe vărul său la locul de muncă, cerându-i cu insistență banii, întrucât la rândul său trebuia să achite o datorie mai veche.

Văzând că partea vătămată nu a depus nici un efort pentru a-și achita datoria, în seara zilei de 26 mai 2009, în jurul orelor 18:00-19:00, după ce a terminat programul de lucru, M.D.G. s-a deplasat la locuința părții vătămate pentru a-i cere acesteia suma de 240 RON. În timp ce partea vătămată se afla în curtea locuinței sale, despicând lemne pentru încălzirea locuinței, inculpatul s-a îndreptat către aceasta cerându-i pe un ton amenințător să îi dea suma de bani. Conform declarației victimei, inculpatul era foarte agitat, nervos, gesticula și vorbea foarte tare. M.V. i-a spus vărului său că nu are bani, să se ducă acasă pentru că se va achita de datorie într-o altă zi, îndreptându-se totodată spre bucătăria de vară a locuinței.

Iritat fiind de răspunsul victimei, precum și de nevoia mare de bani pe care o avea, inculpatul s-a apropiat de victimă, a aruncat cu câteva pietre în direcția acesteia, una dintre ele lovind victima la nivelul piciorului stâng. În continuare, inculpatul a luat un topor ce se afla pe un trunchi folosit pentru tăiatul lemnelor, lovind-o pe victimă cu muchia acestuia la nivelul capului, în partea stângă. În clipele imediat următoare, părțile s-au îmbrâncit pentru ca fiecare să pună mâna pe topor, iar la strigătele victimei „D., ieși afară că mă omoară", soția acesteia a reușit să îi despartă cuprinzându-l pe la spate pe învinuit, trăgându-l într-o parte. M.D.G. îi profera injurii victimei, după care a luat toporul cu care anterior lovise victima și a părăsit curtea locuinței, îndreptându-se spre domiciliul său.

V ăzând starea în care se află și acuzând dureri mari la nivelul frunții, victima a fost transportată la Spitalul din Gura Humorului, cu un autoturism condus de numitul L.A.. Conform concluziilor certificatului medical nr. 631/E/09 iunie 2009, emis de S.M.L. Suceava, M.V. a suferit o fractură cominutivă cu înfundare frontală stângă, pneumocefalie frontală stângă, plagă contuză frontală stângă. Medicii legiști au stabilit că după morfologia lor, leziunile au putut fi produse prin lovire cu un corp contondent cu muchii ascuțite (topor). Leziunile, prin gravitatea lor, au pus în primejdie viața victimei, iar intervenția neurochirurgicală s-a impus de urgență pentru salvarea vieții.

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: Ordonanța nr. 532/P/2009 din 29 mai 2009 a Parchetului de pe l ângă Judecătoria Humorului; plângerea și declarațiile părții vătămate; procese verbale de sesizare din oficiu; proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto aferentă; proces verbal de examinare criminalistică; procese verbale de reconstituire; concluzii provizorii medico-legale, certificat medico-legal și bilet ieșire din spital; adresa S.M.L. Suceava nr. 395/A din 14 iulie 2009; declarațiile martorilor; raport de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat nr. 71587 din 15 iunie 2009; procese verbale de prezentare a materialului de urm ărire penală coroborate cu declarațiile învinuitului M.D.G..

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați: inculpatul M.D.G., partea vătămată M.V. și martorii M.A., M.D., M.V., L.A.C., S.M. , V.N.B., C.V. și M.M. Partea v ătămată, prin cererea depusă la dosar, a arătat că înțelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma de 30.000 RON, din care 8.000 RON cu titlu de daune materiale și 22.000 RON daune morale, iar prin adresa 35811 din 28 decembrie 2009 Spitalul Județean „Sf. l. cel Nou" Suceava s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.405,41 RON reprezentând cheltuielile de spitalizare ale părții vătămate M.V. . Prin sentin ța penală nr. 26 din 27 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava s-au dispus următoarele: În baza art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul M.D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale și 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3405,41 RON către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Sf. l. cel Nou" Suceava, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile M.V. În baza art. 109 alin. 5 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea civilă, după soluționarea definitivă a cauzei, a toporului înaintat către camera de corpuri delicte prin adresa 4931/86/2009 din 20 iulie 2009 a Tribunalului Suceava. Pentru a dispune aceast ă sentință s-au reținut următoarele: În mod cert partea vătămată datora inculpatului o sumă de bani la data incidentului, iar inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate cu intenția de a solicita restituirea sumei restante.

Declarațiile părților sunt divergente în ceea ce privește condițiile de restituire - în sensul că inculpatul susține că s-a deplasat la partea vătămată ca urmare a unei înțelegeri prealabile, cu scopul de a primi suma restantă, iar partea vătămată a arătat că inculpatul cunoștea că la momentul respectiv se afla în imposibilitate de a achita suma respectivă. Clarificarea acestei împrejurări prezintă însă o relevanță probatorie redusă în cauză, fiind cert că inculpatul s-a deplasat pentru a solicita părții vătămate restituirea sumei de bani și că partea vătămată a refuzat pentru motivul că nu avea suma respectivă. Tribunalul a constatat c ă divergențe majore există între declarațiile părților cu privire la modalitatea în care a decurs incidentul violent.

Inculpatul a susținut în mod constant că partea vătămată l-a atacat cu toporul, s-a apărat aruncând cu pietre și astfel a lovit-o pe partea vătămată în cap, iar partea vătămată a aruncat toporul către inculpat. Pe de altă parte, partea vătămată a susținut că după ce a refuzat restituirea datoriei, inculpatul a aruncat asupra sa cu pietre, una dintre acestea lovindu-l la piciorul stâng. În momentul în care, pentru a evita prelungirea și amplificarea conflictului, a intenționat să părăsească curtea (mergând către bucătăria de vară în care se afla și soția sa) inculpatul l-a lovit în frunte, în partea stângă. Cu privire la obiectul contondent, partea vătămată a indicat în cursul urmăririi penale că a fost lovit cu toporul, iar în fața instanței a arătat că nu poate preciza cu exactitate cu ce anume a fost lovit.

Tribunalul a ar ătat că stabilirea situației de fapt nu poate fi făcută în baza declarațiilor părților, care sunt contradictorii, și nici în mod decisiv și exclusiv prin declarațiile martorilor întrucât aceștia sunt indirecți și rude cu părțile. Instanța de fond a reținut că ste adevărat că există un martor ocular, fiul minor (în vârstă de 7 ani) al p ărții vătămate, însă având în vedere vârsta și legătura de rudenie declarația acestuia (care îl incriminează pe inculpat) trebuie examinată cu prudență. În consecință, tribunalul a constatat că analiza circumstanțelor în care s-a produs agresiunea trebuie declanșată pornind de la mijloacele materiale de probă. S-a re ținut că din examinarea criminalistică a locului infracțiunii nu a rezultat identificarea vreunei pietre care să prezinte urme de sânge, singurul obiect contondent pe care astfel de urme au fost identificate fiind toporul proprietatea părții vătămate, ridicat de la inculpat.

Această împrejurare trebuie coroborată cu declarația martorei M.D. (soția părții vătămate), care susține că în momentul în care a ieșit din gospodăria de vară toporul era în posesia inculpatului care era încleștat cu partea vătămată. De asemenea, din analiza criminalistic ă a toporului a rezultat că acesta prezenta urme de sânge atât pe tăiș (doi stropi) cât și pe mâner. Reținând că din cercetarea la fața locului au fost identificate relativ puține urme de sânge și că partea vătămată (coroborat cu declarațiile martorilor M.D. și L.) a susținut că a tamponat rana cu tricoul său, tribunalul constată că declarația inculpatului nu explică modul în care sunt dispuse urmele de sânge pe topor. Pete de s ânge s-au identificat pe mâner la distanțe de 1, 5 cm, 16,8 cm și 37 cm de partea metalică.

Inculpatul a susținut că ulterior lovirii cu piatra partea vătămată a început să sângereze și a aruncat toporul cu amândouă mâinile către el, ceea ce nu poate explica existența urmelor de sânge la 1,5 cm de partea metalică și urmele de stropi pe tăiș - în condițiile în care inculpatul nu avea sânge pe mâini. Din contră, existența tuturor urmelor (inclusiv a celor de pe tăiș) este explicabilă în condițiile unei încleștări a celor două părți și în condițiile în care atât inculpatul cât și partea vătămată au pus mâinile pe topor, ulterior aplicării de către inculpat a loviturii ce a determinat sângerarea. De și partea vătămată a susținut că inculpatul, în momentul inițial al agresiunii, a lovit-o cu pietrele aruncate în piciorul stâng - împrejurare necontestată de către inculpat în cursul procesului, din analiza actelor medicale nu rezultă constatarea unei astfel de mențiuni.

Fa ță de această situație, tribunalul nu a putut reține decât că leziunea a avut o gravitate redusă ce nu a impus evidențierea în documentele medicale, cu atât mai mult cu cât partea vătămată prezenta leziuni importante în zona capului. Această constatare își prezintă relevanța sub aspectul intensității loviturilor cu piatra și posibilității de a cauza leziuni a acestui mod de acțiune. Sub același aspect, este dificil de înțeles cum două aruncări succesive cu pietre de aceleași dimensiuni (cum a fost indicat de către inculpat cu prilejul reconstituirii) pot cauza o leziune minoră, neevidențiată în actele medicale la picior și, respectiv, fractură cominutivă cu înfundare frontală stângă. Concluziile desprinse din examinarea criminalistic ă a mijloacelor materiale de probă au fost coroborate cu declarațiile martorului ocular, M.A., fiul minor al părții vătămate.

Acesta a indicat în mod constant, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței că inculpatul l-a lovit pe tatăl său cu toporul, iar localizarea loviturii în partea stângă se explică prin aceea că partea vătămată se întorcea către inculpat ca urmare a strigătelor copilului. De asemenea, în același sens sunt și declarațiile soției inculpatului, M.D. - prima persoană care a venit la locul faptei. Aceasta a susținut că cei doi erau încleștați, toporul era în posesia inculpatului însă și partea vătămată îl ținea cu o mână, iar partea vătămată sângera deja în zona capului. Sus ținerea inculpatului în sensul că a lovit partea vătămată cu pietre în zona capului nu se coroborează cu ceea ce rezultă din analiza mijloacelor materiale de probă și nici cu susținerile martorilor ce au luat la cunoștință nemijlocit de incident.

Această variantă este acreditată doar de inculpat și persoanele cărora chiar el Ie-a relatat incidentul. De asemenea, martorul L. (persoană care nu este rudă cu nici una dintre cele două părți) a susținut în mod constant că, atunci când a transportat partea vătămată la spital, imediat după săvârșirea faptei, i-a auzit pe soți vorbind despre aplicarea unei lovituri cu toporul. În ceea ce privește martorii C.V. și M.M., audiați în fața instanței, declarațiile acestora sunt apreciate de către instanță ca nesincere. Astfel, deși ambii martori au arătat că nu au distins cuvintele folosite de către părți atunci când se certau, au indicat cu acuratețe presupusa susținere a soției părții vătămate - nu trebuia să sari la bătaie.

De asemenea, în timp ce martorul M.M. a susținut că a consumat o cafea cu martorul C., acesta a arătat că nu a consumat nimic cu M.M. și că s-a deplasat la locuința acestuia pentru a gelui o scândură. S-a mai re ținut că actele medicale susțin că obiectul vulnerant a fost toporul (atât certificatul medico-legal 631/E din 9 iunie 2009, cât și adresa 395/A din 14 iulie 2009 ), lovirea cu o piatr ă cu muchii ascuțite fiind mai puțin probabilă. Având în vedere că producerea leziunilor prin lovirea cu toporul este în mod clar susținută de celelalte mijloace de probă administrate în cauză, tribunalul a apreciat că efectuarea unei expertize medico-legale pentru a se stabili în ce măsură rănile puteau fi cauzate prin lovire cu piatra este inutilă.

Concluziile medico-legale au fost susținute și coroborate cu restul probatoriului administrat, neexistând nici un dubiu cu privire la obiectul vulnerant. Tribunalul a mai reținut că împrejurarea că inculpatul a justificat necesitatea acestei expertize pe distincția pe care literatura de specialitate medico-legală o face între plăgile contuze și plăgile despicate nu este de natură a putea infirma concluziile unui specialist în medicina legală și nici de a obtura împrejurarea că aceste concluzii sunt susținute de probatoriu administrat. Sub aspectul celuilalt obiectiv propus prin efectuarea expertizei medico-legale, respectiv dac ă viața victimei a fost efectiv pusă în primejdie, tribunalul a constatat că acest aspect este pe de o parte clarificat în prezenta cauză, iar pe de altă parte nu este de natură a influența decât indirect încadrarea juridică a faptei.

Sub primul aspect tribunalul a constatat c ă punerea în primejdie a vieții victimei a fost reținută în mod constant de către medicul legist, atât prin constatările preliminarii din chiar ziua operației (28 mai 2009) cât și prin certificatul medico-legal. Această concluzie este susținută de zona la care s-au localizat leziunile, de consecințele acestora și de natura intervenției chirurgicale necesare - repunerea și fixarea unui fragment osos de la nivelul cutiei craniene. În ceea ce privește cel de-al doilea aspect, tribunalul a reținut că noțiunea de „punere în primejdie a vieții persoanei", în sensul său medical, intră, ca urmare imediată, în conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare corporală gravă și nu al infracțiunii de tentativă de omor reținută în mod corect în sarcina inculpatului în speță.

S-a avut în vedere că diferența dintre cele două infracțiuni este în mod esențial circumscrisă laturii subiective (intenție directă sau indirectă în cazul tentativei, nefiind posibilă săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen. prin punerea în primejdie a vieții, în modalitatea de la art. 182 alin. (3) C. pen.), ceea ce înseamnă că sensul medical al sintagmei „punere în primejdie a vieții persoanei" este relevant din perspectiva art. 182 alin. (2), dar insuficient pentru reținerea tentativei la omor. Efectuarea unei expertize nu poate avea ca finalitate doar l ămurirea sensului medical al termenului, însă din punct de vedere juridic trebuie clarificată intenția cu care a acționat inculpatul, respectiv dacă a urmărit sau acceptat punerea în primejdie a vieții părții vătămată.

În consecință, pentru a concluziona sub aspectul încadrării juridice a faptei ca tentativă de omor, tribunalul a apreciat că trebuie examinată intenția cu care a acționat inculpatul și nu în mod unilateral și exclusiv rezultatul faptei sale. Astfel, prima instan ță a reținut că inculpatul a acționat pe fondul unui conflict spontan cu partea vătămată, după ce anterior aruncase cu pietre, și a aplicat o lovitură de topor vizând o zona vitală a cutiei craniene. De asemenea, consecințele loviturii au fost probabil atenuate de avertizarea părții vătămate de către copilul său minor, însă agresiunea inculpatului a continuat, chiar dacă nu au mai fost aplicate alte lovituri, și a fost stopată prin intervenția soției părții vătămate.

Toate aceste circumstanțe de fapt, coroborate cu concluziile actelor medicale referitoare la consecințele agresiunii, au condus la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția directă de a suprima viața părții vătămate; acțiunea inculpatului a avut o singură motivație și un singur scop, nefiind dată în speță dualitatea de urmări (cea dorită și cea acceptată) ce caracterizează intenția indirectă sau eventuală. Tribunalul a concluzionat c ă, în drept, fapta inculpatului care la data de 26 mai 2009, pe fondul unui conflict spontan avut cu vărul său M.V., a lovit victima cu un corp contondent dur (topor) la nivelul capului, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un nr. de 50-55 zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în primejdie, intervenția chirurgicală fiind absolut necesară, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. și ped.

de art. 20 rap. la art. 174 alin. (1) art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. Fa ță de cererile inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina sa, instanța de fond nu și-a însușit, pentru considerentele arătate mai sus, concluziile referitoare la încadrarea în dispozițiile art. 182 C. pen. în ceea ce privește reținerea legitimei apărări sau a provocării, tribunalul a apreciat că probatoriul administrat nu conduce la o asemenea concluzie. Deși inculpatul a susținut că partea vătămată l-a atacat cu toporul, această afirmație nu este susținută de vreuna din probele administrate și nici nu pare a fi justificată din perspectiva motivelor de ceartă (partea vătămată a refuzat restituirea banilor, demers ce l-a nemulțumit pe inculpat).

Nici actele medicale nu atestă vreo leziune la nivelul inculpatului, în timp ce ale părții v ătămate sunt atestate medical (la nivelul capului) și testimonial (la nivelul piciorului stâng). La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instan ța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile părții generale ale C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite, de persoana inculpatului. Tribunalul a reținut că inculpatul este cunoscut ca o persoană integrată în societate, a avut o comportare corectă și nu a fost anterior angrenat în conflicte sau sancționat. În consecință, Tribunalul a constatat că sunt întrunite premisele pentru reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., urmând a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate conform art. 76 lit. a) C. pen.

până la 6 ani închisoare. Conform art. 65 alin. (2) C. pen. instan ța de fond a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. art. 64 lit. a) teza a ll-a, b cu titlu de pedeapsă accesorie. În ceea ce privește soluționarea laturii civile, tribunalul, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 3405,41 RON (indicată conform adresei 35811 din 28 decembrie 2009) către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Sf.

l. cel Nou" Suceava, reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile M.V. De asemenea, în baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ. tribunalul a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale și 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă. La stabilirea cuantumului daunelor materiale, instan ța de fond a reținut că sumele solicitate de către partea civilă prin cererea formulată sunt întemeiate prin declarațiile martorilor V.N.B. și S.M., care nu se coroborează cu alte probe. Astfel, nu a fost făcută în speță dovada sumelor cheltuite în ceea ce privește spitalizarea, medicamentele achiziționate sau alimentația suplimentară întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri doveditoare în acest sens.

Referitor la obligarea inculpatului la plata venitului nerealizat, instanța de fond a reținut că nici cu privire la acest aspect nu au fost administrate probe care să dovedească care era cuantumul veniturilor realizate prin muncă, în mod obișnuit, de către partea v ătămată, în condițiile în care anterior incidentului oricum nu se deplasa efectiv la serviciu. În continuare, constatând existența prejudiciului nepatrimonial, la stabilirea întinderii daunelor morale, instanța de fond s-a raportat în primul rând la infracțiunea reținută - tentativă de omor, la zona corpului vizat prin aplicarea loviturilor, respectiv capul părții vătămate, la disconfortul fizic resimțit și sentimentele de umilință resimțite în fata familiei (incidentul având loc în curtea părții vătămate) și consătenilor, poziția de inferioritate în care a fost pusă aceasta, incidentul fiind cunoscut în mediul frecventat de partea vătămată, fiindu-i atinsă inclusiv demnitatea.

De aceea, în soluționarea acestei acțiuni civile, statuând în echitate, prima instan ță a apreciat că prejudiciul nepatrimonial poate fi acoperit în mod rezonabil cu suma de 10.000 RON la care urmează a fi obligat inculpatul, întrucât suma de 22.000 RON solicitată de partea vătămată este disproporționată. În baza art. 109 alin. 5 C. proc. pen., tribunalul a dispus restituirea către partea civilă, după soluționarea definitivă a cauzei, a toporului înaintat către camera de corpuri delicte prin adresa 4931/86/2009 din 20 iulie 2009 a Tribunalului Suceava. Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel partea civilă M.V. și inculpatul M.G. Partea civil ă M.V. a criticat sentința sub aspectul laturii civile arătând că în cauză a dovedit prin probatoriul testimonial că a efectuat cheltuieli materiale în cuantum de 8.000 RON . A ar ătat că martorii S.M.

și V.N.B. au confirmat faptul că imediat după incident l-au împrumutat cu sume de bani pentru a efectua operația și au executat cu autoturismul deplasări care au costat aproximativ 2.000 RON . A mai ar ătat că în perioada spitalizării familia sa a efectuat mai multe deplasări la unitatea spitalicească, fiind nevoit ca în această perioadă de timp să plătească o persoană care să meargă în locul său la serviciu, motiv ce impune admiterea tuturor despăgubirilor materiale cerute în cuantum de 8.000 RON . A apreciat c ă despăgubirile morale ce i-au fost acordate de instanța de fond sunt cu mult inferioare prejudiciului moral încercat impunându-se majorarea acestora la suma de 22.000 RON . Inculpatul M.D.G.

a criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie depunând în acest sens mai multe motive de apel. În motivarea apelului inculpatul a arătat că în mod greșit prima instanță nu a admis efectuarea unei noi expertize medico- legale, probă ce era esențială pentru stabilirea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată. A ar ătat că încadrarea juridică a faptei reținute de prima instanță este greșită chiar și în lipsa unei noi expertize medico-legale întrucât fapta în împrejurările și modalitatea concretă de săvârșire cu urmările produse întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 182 C. pen. sau art. 181 C. pen. și nu ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1), 175 alin. (1) lit. c) C. pen. A ar ătat că în mod greșit prima instanță nu a reținut că fapta a fost săvârșită în condițiile legitimei apărări prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. În motivarea acestei cereri, arată că a comis fapta aruncând cu o piatră spre partea vătămată doar pentru a se apăra de aceasta care îl atacase cu toporul. A mai ar ătat că în mod greșit instanța de fond nu a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. în condițiile în care a fost atacat de partea vătămată. Inculpatul a criticat sentin ța apelată și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei arătând că s-a făcut o greșită aplicare a disp.

art. 76 C. pen. în condițiile în care în favoarea sa a fost reținută circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Inculpatul a criticat și latura civilă a cauzei arătând că partea civilă nu a dovedit daunele solicitate. În privința daunelor acordate de prima instanță a arătat că acestea sunt exagerate, nefiind justificată în vreun fel modalitatea de stabilire a acestora. A solicitat în principal sub aspectul laturii penale a cauzei schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 181 C. pen. și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C. proc.

pen. ca urmare a săvârșirii faptei în condițiile legitimei apărări prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. În subsidiar a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. și ca urmare a individualizării pedepsei, reducerea acesteia până la minimul general. Sub aspectul laturii civile a cauzei a cerut în principal exonerarea de la plata despăgubirilor civile către partea civilă iar în subsidiar, ca urmare a reținerii circumstanței atenuante a provoc ării, reducerea cuantumului despăgubirilor civile proporțional cu starea de provocare. În cauză la cererea inculpatului apelant M.D.G. instanța de apel a dispus efectuarea unei noi expertize medico-legale de către I.M.L.

lași și avizarea concluziilor actelor medico-legale întocmite. Potrivit raportului de expertiz ă medico-legală nr. 21508 din 05 octombrie 2010 întocmit de I.M.L. lași rezultă că partea vătămată M.V. a prezentat la data de 26 mai 2009 un traumatism cranio-cerebral acut obiectivat prin contuzie cerebrală hemoragică frontală stânga, lamă de hematom extradural frontal stâng, fractură cominutivă cu înfundare frontală stângă, pneumocefalie frontală stângă, plagă contuză fontală stângă, leziuni traumatice ce au putut data din 26 mai 2009 și care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale din momentul producerii lor cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă. S-a mai concluzionat c ă topografia și morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor prin lovire activă cu un corp contondent cu muchii (posibil muchie de topor), leziunile prin ele însele și în momentul producerii lor nefiind de natură a pune în primejdie viața victimei.

Actele medico-legale efectuate în cauză au fost avizate prin avizul Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L lași nr. 21508 din 21 decembrie 2010 potrivit căruia Comisia este de acord cu concluziile expertizei medico-legale nr. 21508 din 05 octombrie 2010 efectuată de I.M.L. lași. Referitor la mecanismul de producere al pl ăgii scalpului s-a concluzionat că nu există elemente medico-legale (particularități morfologice) care să indice tipul de corp contondent implicat în producerea ei, respectiv lovire cu muchia unui topor sau lovire cu o piatră, ambele mecanisme fiind posibile, urmând ca această disociere să fie efectuată pe cale de anchetă.

S-a concluzionat c ă leziunile traumatice prezentate de partea vătămată, prin ele însele și la momentul producerii lor, nu aveau capacitate tanatogeneratoare deoarece nu a existat un pericol vital iminent, fapt demonstrat și de temporizarea intervenției chirurgicale, fără ca aceasta să fie însoțită de agravarea stării de sănătate a părții vătămate. Prin decizia penal ă nr. 11 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Examin ând apelurile declarate de partea civilă și de inculpat sub aspectul motivelor invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei cu luarea în considerare și a concluziilor actelor medico-legale efectuate în apel, Curtea de Apel a constatat următoarele: Instan ța de fond a dat o corectă interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească reținând astfel o situație de fapt și o încadrare juridică corectă a faptei săvârșite de către inculpatul M.D.G. . Astfel din probele administrate în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, procese-verbale de examinare criminalistică și de reconstituire, concluziile actelor medico-legale efectuate în cauză.

Raportul de constatare tehnico- științifică asupra comportamentului simulat nr. 71587 din 15 iunie 2009, declarațiile martorilor M.V., M.D., M.A. și L.A.C., coroborate parțial cu declarațiile inculpatului M.D.G., a reieșit cu certitudine că în data de 26 mai 2009, în urma unui conflict spontan determinat de inculpat, acesta a lovit-o pe partea vătămată cu un topor la nivelul capului, mai exact al frunții, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce au determinat intervenția neurochirurgicală de urgență. Pe parcursul procesului penal, inculpatul M.D.G. a negat lovirea părții vătămate cu toporul arătând că a lovit-o cu o piatră pentru a se apăra de atacul acesteia cu un topor.

Întrucât apărările inculpatului nu s-au coroborat cu mijloacele de probă administrate în cauză, în mod corect instanța de fond Ie-a înlăturat ca fiind nesincere și făcute doar în scopul diminuării răspunderii sale penale. Astfel, situa ția prezentată de partea vătămată în plângerea și declarațiile se coroborează cu situația constatată de organele de urmărire penală cu ocazia cercetării la fața locului inserată în procesul-verbal și planșele fotografiice aferente, procesul-verbal de reconstituire și planșele fotografice și procesul-verbal de examinare criminalistică a toporului ridicat de la inculpat cu planșele foto aferente cât și cu declarațiile martorilor M.A., M.D., L.A.C. și parțial cu declarațiile martorilor C.V.

și M.M. Martorul ocular M.A. a arătat constant în declarațiile sale că a văzut pe inculpat lovind-o pe partea vătămată cu toporul în cap, declarațiile acestuia coroborându-se cu declarațiile martorei M.D. care a arătat că, ieșind din locuință ca urmare a strigătelor de afară, a văzut pe inculpat cu toporul în mână și pe partea vătămată lovită la cap, care încerca cu o mână să oprească sângerarea de la cap și cu o mână să țină toporul ce se afla la inculpat. Martorul L.A. C. arată în toate declarațiile date că în timp ce o transporta pe partea vătămată spre spital cu autoturismul proprietatea sa, a auzit discuțiile purtate în autoturism între partea vătămată și soția acestuia prin care aceștia precizau că partea vătămată a fost lovită cu toporul în cap de inculpat.

Martorii C.V. și M.M. au confirmat faptul că la ieșirea din locuința părții vătămate inculpatul avea asupra sa un topor. Aceast ă situație este susținută și de declarația martorei M.V. care arată că în momentul în care soțul său inculpatul s-a întors în acea seară acasă avea asupra sa un topor ce prezenta urme de sânge. În afara probatoriului testimonial prezentat anterior, afirmațiile inculpatului precum că nu a lovit-o pe partea vătămată cu toporul ci cu o piatră au fost infirmate și de actele specifice de urmărire penală efectuate în cauză cât și de mijloacele materiale de probă examinate. În primul rând, examinarea criminalistică a locului de producere a infracțiunii consemnată în procesul-verbal și planșele foto aferente nu a identificat vreo piatră care să prezinte urme de sânge, singurul obiect contondent vulnerant ce prezenta urme de sânge fiind toporul ridicat de la inculpat.

De asemenea, din analiza criminalistic ă a toporului rezultă că acesta prezenta urme de sânge atât pe tăiș cât și pe mâner. Actele medicale efectuate în cursul urmăririi penale respectiv certificatul medico-legal nr. 631/E din 09 iunie 2009 eliberat de S.M.L. Suceava, biletul de ieșire din spital și adresa nr. 395/A din 14 iulie 2009 cât și cele efectuate în apel, respectiv raportul de expertiză medico-legală nr. 21508 din 05 octombrie 2010 și avizul nr. 21508 din 21 decembrie 2010 al Comisiei de Avizare și Control al Actelor Medico-Legale din cadrul I.M.L. lași confirmă posibilitatea ca obiectul vulnerant folosit să fie toporul, așa cum rezultă din probatoriul testimonial administrat. Fa ță de probele administrate în cauză, Curtea însușindu-și motivarea instanței de fond, constată că situația de fapt și încadrarea juridică a faptei a fost corect reținută.

Chiar dac ă prin concluziile actelor medico-legale efectuate în faza de urmărire penală și în faza instanței de apel rezultă că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu au avut prin ele însele la momentul producerii lor capacitate tanatogeneratoare, Curtea analizând condițiile concrete de săvârșire a faptei, modalitatea de comitere, zona vizată și intensitatea loviturii, apreciază că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor și nu ale infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., așa cum a cerut inculpatul în apel schimbarea încadrării juridice. Lovirea în cap a părții vătămate cu un obiect vulnerant greu și tăios cum este toporul nu poate constitui doar o corecție pe care inculpatul a încercat să o aplice părții vătămate.

Chiar dac ă inculpatul M.D.G. nu a urmărit producerea rezultatului tanatologic, prevăzând acest rezultat a acceptat posibilitatea producerii lui prin lovirea părții vătămate cu toporul în cap. Întrucât în cauză nu s-a făcut dovada existentei unui atac material direct, imediat și injust sau a vreunei provocări din partea părții vătămate împotriva inculpatului, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu sunt îndeplinite condițiile legitimei apărări prev. de art. 44 alin. (2) C. pen. sau ale circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C. pen. Stabilind vinov ăția inculpatului pe baza probatoriului administrat, instanța de fond i-a aplicat o pedeapsă ce a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor generale de individualizare cât și a dispozițiilor art. 76 C. pen., ca urmare a reținerii în favoarea inculpatului a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen.

Pedeapsa ce i-a fost aplicat ă inculpatului a fost deja coborâtă sub minimul special rezultat ca urmare a aplicării dispozițiilor speciale referitoare la incriminarea tentativei, instanța de fond având în vedere toate circumstanțele reale și personale ale inculpatului, a șa încât o nouă reindividualizare și reducere a pedepsei nu se impune în cauză. Sub aspectul laturii civile, Curtea de Apel a constatat c ă aceasta a fost corect soluționată, daunele materiale fiind stabilite pe baza declarațiilor martorilor S.M. și V.N.B. Întrucât celelalte pretenții materiale nu au fost dovedite de partea civilă conform art. 1169 C. civ., în mod corect acestea nu au fost acordate. În ceea ce privește daunele morale, Curtea apreciază că fapta inculpatului și urmările produse au cauzat părții vătămate M.V.

un prejudiciu moral prin trauma și suferința produsă, cuantumul despăgubirilor fiind însă corect apreciat și stabilit de către instanța de fond, astfel încât nu se impune o reducere sau o majorare a acestora. Împotriva acestei decizii au declarat recurs partea civilă M.V. și inculpatul M.D.G. Inculpatul a invocat cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 17, 17 1 , 18 și 14 C. proc. pen. S-a sus ținut în esență că nu a acționat cu intenția de a ucide, astfel încât fapta comisă nu constituie o tentativă de omor calificat, ci infracțiunea de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen. S-a invocat de asemenea c ă inculpatul s-a aflat în stare de legitimă apărare sau măcar într-o stare de tulburare, în condițiile în care a lovit victima care s-a repezit asupra sa pentru a-l lovi cu toporul.

S-a mai solicitat o reindividualizare a pedepsei și stabilirea unei modalități neprivative de libertate de executare a acesteia. În fine, în legătură cu latura civilă, s-a solicitat exonerarea sa de la plata daunelor materiale, întrucât nu au fost dovedite, precum și reducerea daunelor morale. Partea civil ă a solicitat majorarea daunelor materiale și morale până la cuatumul precizat în declarația de constituire de parte civilă, fără a indica vreun caz de casare în care se încadrează criticile sale. Examin ând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate. a) în latură penală: În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 C. proc.

pen.,Curtea constată mai întâi că atât instanța de fond, cât și cea de apel au reținut în mod corect, ca situație de fapt, că în data de 26 mai 2009, pe fondul unui conflict spontan, inculpatul M.D.G. l-a lovit pe v ărul său, partea vătămată M.V. cu muchia unui topor în zona capului, care a suferit astfel un traumatism cranio-cerebral acut, obiectivat prin fractură cominutivă cu înfundare frontală și contuzie cerebrală hemoragică frontală. Aceast ă faptă a fost corespunzător încadrată în drept, ea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei, iar nu de vătămare corporală, așa cum a solicitat inculpatul prin motivele de recurs.

Este adev ărat că actele medico-legale întocmite în cauză au stabilit că leziunile traumatice produse victimei, prin ele însele și la momentul producerii lor, nu au fost de natură a pune în primejdie viața victimei, însă aceste concluzii nu pot avea o valoare absolută, în sensul că încadrarea juridică a unei fapte nu se face exclusiv și automat pe baza actelor întocmite de medicul legist. Este rolul exclusiv al organelor judiciare de a stabili, pe baza datelor de anchet ă, care este forma de vinovăție cu care a acționat făptuitorul, ce a urmărit și/sau prevăzut acesta, ca și rezultat al conduitei sale ilicite. Aceast ă delimitare presupune o analiză care depășește concluziile actelor medico-legale, numărul de zile de îngrijiri medicale și potențialul tanatogenerator al leziunilor suferite de victimă având o valoare relativă.

Astfel, dincolo de urm ările produse (obiectivate în anumite leziuni constatate de medicul legist, de o anumită gravitate), trebuie analizate și împrejurările în care fapta a fost comisă, respectiv numărul și intensitatea loviturilor care au produs aceste urmări, aptitudinea obiectului vulnerant de a produce un rezultat letal, prin raportare la zona corpului vizată de făptuitor. Din aceast ă perspectivă, lovirea unei persoane în zona capului cu un obiect contondent (muchia unui topor), având drept urmare, între altele, producerea unei fracturi cominutive cu înfundare frontală și a unei contuzii cerebrale hemoragice frontale, demonstrează că din punct de vedere subiectiv făptuitorul a acționat cu intenția de a ucide, fiind fără relevanță pentru încadrarea juridică dacă acesta a și urmărit rezultatul letal al faptei sale sau doar l-a prevăzut și acceptat, ca și posibilitate de producere.

Este evident c ă leziunile atestate de actele medico-legale, care de altfel au și necesitat o intervenție neuro-chirurgicală, au presupus o mare intensitate a loviturilor aplicate cu obiectul contondent ales, ceea ce justifică concluzia că inculpatul a acționat cu intenția, chiar și indirectă, de a ucide victima, iar nu doar de a-I produce o v ătămare corporală, astfel încât această critică a inculpatului nu este întemeiată. În ce privește incidența cazului de casare prev.de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., cu referire la nereținerea legitimei apărări, ca și cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei comise, Curtea constată că pentru a fi în prezența acestui caz de casare trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a conținutului dosarului în cuprinsul hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptei imputate inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Aceast ă contrarietate evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere a probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen., acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat. Altfel spus, eroarea grav ă de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a probatoriului administrat în cauză. Pe de alt ă parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă o afirmă în mod eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.

În speță, dincolo de împrejurarea că nu s-a precizat care este mijlocul de probă reflectat denaturat în hotărârea atacată, Curtea constată că nu s-a făcut dovada existentei vreunui atac din partea victimei împotriva inculpatului, în momentele premergătoare agresării sale de către inculpat, pentru a putea măcar antama vreo discuție despre o presupusă legitimă apărare în care inculpatul s-ar fi aflat. Chiar dac ă acesta a susținut că ar fi fost atacată de partea vătămată cu un topor (condiții în care el ar fi lovit-o pe victimă cu o piatră la nivelul capului), o asemenea apărare nu este confirmată de nici un mijloc de probă.

Mai mult, însăși principala susținere a inculpatului, referitoare la obiectul vulnerant întrebuințat, nu-și găsește suport în actele dosarului, în condițiile în care singurul obiect găsit la fața locului având multiple urme de sânge (și în locuri diferite) a fost un topor, iar nu vreo piatră (care prin formă și dimensiuni nici nu erau de natură a produce leziunile constatate de actele medico-legale). Prin urmare, întrucât din probatorii nu a rezultat vreo conduită activă, agresivă a victimei la adresa inculpatului, nu se poate pune problema legitimei apărări în care acesta s-ar fi aflat și ar fi acționat ulterior. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Curtea constată că în cauză s-a dat eficiență corespunzătoare tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., fiind astfel avute în vedere gradul de pericol social al faptei comise, condițiile în care aceasta s-a săvârșit, relațiile dintre părți (veri și vecini între care nu a existat anterior vreo stare conflictuală), ca și circumstanțele personale ale inculpatului, acesta având anterior o bună conduită în societate, ceea ce a justificat reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. a) C. pen. În același timp, conduita procesuală a inculpatului (care a recunoscut în parte fapta comisă, încercând însă o diminuare sau chiar exonerare a răspunderii penale) demonstrează că acesta nu a înțeles gravitatea conduitei sale ilicite și importanța valorii sociale la care a atentat, ceea ce justifică aprecierea că reeducarea inculpatului nu se poate face decât în condiții de detenție.

În ce privește presupusa stare de provocare în care ar fi acționat, sunt pe deplin valabile considerentele anterioare vizând legitima apărare, întrucât probele administrate în cauză nu au dovedit că, anterior comiterii faptei, victima ar fi avut vreo conduită activă, de natură a determina o puternică stare de tulburare sau emoție inculpatului, pe fondul căreia acesta ar fi săvârșit infracțiunea. b) în latura civilă a cauzei, Curtea reține că atât inculpatul, cât și partea civilă solicită în realitate o reapreciere a probelor, deși acest lucru nu este posibil în limitele cazurilor de casare invocate.

În privința daunelor materiale, acestea au fost stabilite pe baza declarațiilor martorilor audiați pe latură civilă, care au fost însă cenzurate corespunzător de instanțele de fond și apel, reținându-se astfel că pretențiile de 8000 de RON formulate de partea civilă sunt întemeiate doar în parte, în limita sumei de 2000 de RON, în condițiile în care în cauză nu au fost administrate dovezi suplimentare referitoare la cheltuieli legate de medicație, alimentație sau de veniturile nerealizate de victimă pe perioada în care a avut nevoie de îngrijiri medicale. În privința daunelor morale, acestea au fost stabilite prin apreciere la suma de 10.000 de RON , care nu este nici derizorie, dar nici nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză, astfel încât și sub acest aspect criticile formulate sunt nefondate.

În concluzie, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, sens în care în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ele vor fi respinse. V ăzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civil ă M.V. și de recurentul inculpat M.D.G. împotriva deciziei penale nr. 11 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Oblig ă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Oblig ă recurenta parte civilă la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitiv ă. Pronun țată în ședință publică, azi 12 mai 2011.