ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1951/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1951/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursurilor

penale de fa

ță;

Prin rechizitoriul

392/P/2009 din 17 iulie 2009 al Parchetului

de

pe l

ângă Tribunalul Suceava

s-a dispus

trimiterea în judecată a

inculpatului

M.D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de

art. 20 rap. la art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) C. pen.

Prin

ordonan

ța

nr. 532/P/2009 din data de 29 mai 20099 a Parchetului de pe lângă Judecătoria

Gura Humorului s-a dispus

declinarea

competenței de soluționare a cauzei privind pe M.D.G.

, în favoarea

Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

În

fapt, s-a reținut că în seara zilei de 26 mai 2009, în jurul orelor 18:00, M.V.

din sat Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, a fost lovit cu un corp

contondent (un

topor) de către vărul său, M.D.G.,

urmare loviturii

victima a fost internată, de urgență, la Spitalul

Județean Suceava și a fost supusă unei intervenții chirurgicale necesare pentru

salvarea vieții.

Exist

ând indicii cu

privire la existența infracțiunii de tentativă la omor calificat, Parchetul de

pe lângă Judecătoria Gura Humorului și-a declinat competența materială de

soluționare a cauzei, înaintând totodată dosarul penal.

În

urma cercetărilor întreprinse în cauză a rezultat următoarea situație de fapt:

inculpatul M.D.G. și partea vătămată M.V. sunt veri drepți și domiciliază pe

raza satului Poiana Micului, comuna Mănăstirea Humorului, județul Suceava.

Între aceștia nu a existat în trecut o stare conflictuală, relațiile dintre ei

decurgând normal, se vizitau destul de des, întrucât sunt vecini.

Inculpatul

M.D.G. este angajat ca muncitor la SC C.S. SRL Boto

șana, societate ce se

ocupă cu exploatarea materialului lemnos. În cursul lunii ianuarie 2009,

inculpatul i-a propus părții vătămate să se angajeze la acea societate în

calitate de legător de lemne, inculpatul lucrând pe un

taf. Partea vătămată a fost de acord cu acest lucru, înțelegându-se

cu

inculpatul să îi achite suma de 10 RON pe zi, sumă ce reprezintă transportul

dus-întors de la domiciliu până la locul de muncă, respectiv în comuna Voroneț,

transport ce urma să se efectueze cu autoturismul inculpatului.

Pe fondul unei

datorii neonorate la timp de c

ătre partea

vătămată,

inculpatul a decis ca în ziua de 26 mai 2009 să nu îl mai

transporte pe

vărul său la locul de muncă, cerându-i cu insistență banii, întrucât la rândul

său trebuia să achite o datorie mai veche. Văzând că partea vătămată nu a depus

nici un efort pentru a-și achita datoria, în seara zilei de 26 mai 2009, în

jurul orelor 18:00-19:00, după ce a terminat programul de lucru, M.D.G. s-a

deplasat la locuința părții vătămate pentru a-i cere acesteia suma de 240 RON. În

timp ce partea vătămată se afla în curtea locuinței sale, despicând lemne

pentru încălzirea locuinței, inculpatul s-a îndreptat către aceasta cerându-i

pe un ton amenințător să îi dea suma de bani. Conform declarației victimei,

inculpatul era foarte agitat, nervos, gesticula și vorbea foarte tare. M.V. i-a

spus vărului său că nu are bani, să se ducă acasă pentru că se va achita de

datorie într-o altă zi, îndreptându-se totodată spre bucătăria de vară a

locuinței. Iritat fiind de răspunsul victimei, precum și de nevoia mare de bani

pe care o avea, inculpatul s-a apropiat de victimă, a aruncat cu câteva pietre

în direcția acesteia, una dintre ele lovind victima la nivelul piciorului

stâng. În continuare, inculpatul a luat un topor ce se afla pe un trunchi

folosit pentru tăiatul lemnelor, lovind-o pe victimă cu muchia acestuia la

nivelul capului, în partea stângă. În clipele

imediat

următoare, părțile s-au îmbrâncit pentru ca fiecare să pună

mâna pe

topor, iar la strigătele victimei „D., ieși afară că mă omoară", soția

acesteia a reușit să îi despartă cuprinzându-l pe la

spate pe învinuit, trăgându-l într-o parte. M.D.G. îi

profera

injurii victimei, după care a luat toporul cu care anterior lovise victima și a

părăsit curtea locuinței, îndreptându-se spre domiciliul său.

V

ăzând starea în care

se află și acuzând dureri mari la nivelul frunții, victima a fost transportată

la Spitalul din Gura Humorului, cu un autoturism condus de numitul L.A..

Conform

concluziilor certificatului medical nr. 631/E/09 iunie 2009, emis de S.M.L.

Suceava, M.V.

a suferit o fractură cominutivă cu înfundare frontală stângă, pneumocefalie

frontală stângă, plagă contuză frontală stângă.

Medicii legiști au stabilit că după morfologia lor, leziunile au putut

fi

produse prin lovire cu un corp contondent cu muchii ascuțite (topor).

Leziunile, prin gravitatea lor, au pus în primejdie viața victimei, iar

intervenția neurochirurgicală s-a impus de urgență pentru salvarea vieții.

În

faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă:

Ordonanța nr. 532/P/2009 din 29 mai 2009 a

Parchetului de pe l

ângă Judecătoria

Humorului; plângerea și declarațiile părții vătămate; procese verbale de

sesizare din oficiu; proces verbal de cercetare la fața locului și planșa foto

aferentă; proces verbal de examinare criminalistică; procese verbale de

reconstituire; concluzii provizorii medico-legale,

certificat medico-legal și bilet ieșire din spital; adresa

S.M.L.

Suceava nr. 395/A din 14 iulie 2009; declarațiile martorilor; raport de

constatare tehnico-științifică

asupra

comportamentului

simulat

nr. 71587 din 15 iunie 2009; procese

verbale de prezentare a materialului de urm

ărire penală coroborate cu declarațiile

învinuitului M.D.G..

În

cursul cercetării judecătorești au fost audiați: inculpatul

M.D.G., partea vătămată M.V.

și martorii M.A.,

M.D., M.V., L.A.C., S.M.

, V.N.B., C.V.

și

M.M.

Partea

v

ătămată,

prin cererea depusă la dosar, a

arătat că

înțelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma de

30.000 RON,

din care 8.000 RON cu titlu de daune materiale și 22.000 RON daune morale, iar

prin adresa 35811 din 28 decembrie 2009 Spitalul Județean „Sf. l. cel Nou"

Suceava s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.405,41 RON

reprezentând cheltuielile de spitalizare ale

părții vătămate M.V.

.

Prin

sentin

ța

penală nr. 26 din 27 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava

s-au dispus

următoarele:

În

baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen. raportat la art.

175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și 76 lit. a) C. pen., a fost

condamnat inculpatul M.D.G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la

infracțiunea de omor calificat la o pedeapsă de 6 ani închisoare și la pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a

și lit. b) pe o perioadă de 2 ani.

În

baza art. 71 C. pen. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) cu titlu de pedeapsă accesorie.

În

baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul

la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale și 10.000 RON cu titlu

de daune morale către partea civilă.

În

baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 3405,41 RON către partea civilă Spitalul Județean

de Urgență „Sf. l. cel Nou" Suceava, reprezentând cheltuieli de

spitalizare ale părții civile M.V.

În

baza art. 109 alin. 5 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către partea civilă,

după soluționarea definitivă a cauzei, a toporului înaintat către camera de

corpuri delicte prin adresa 4931/86/2009 din 20 iulie 2009 a Tribunalului

Suceava.

Pentru a dispune

aceast

ă

sentință s-au reținut următoarele:

În

mod cert partea vătămată datora inculpatului o sumă de

bani la data incidentului, iar inculpatul s-a deplasat la locuința

părții

vătămate cu intenția de a solicita restituirea sumei restante.

Declarațiile părților sunt divergente în ceea ce

privește condițiile de restituire - în sensul că inculpatul susține că s-a

deplasat la partea

vătămată ca urmare a unei înțelegeri prealabile, cu

scopul de a primi suma restantă, iar partea vătămată a arătat că inculpatul

cunoștea că la momentul respectiv se afla în imposibilitate de a achita suma

respectivă. Clarificarea acestei împrejurări prezintă însă o relevanță

probatorie redusă în cauză, fiind cert că inculpatul s-a deplasat pentru a

solicita părții vătămate restituirea sumei de bani și că partea vătămată a

refuzat pentru motivul că nu avea suma respectivă.

Tribunalul

a constatat c

ă

divergențe majore există între declarațiile părților cu privire la modalitatea

în care a decurs incidentul violent. Inculpatul a susținut în mod constant că

partea vătămată l-a atacat cu toporul, s-a apărat aruncând cu pietre și astfel

a lovit-o pe partea vătămată în cap, iar partea vătămată a aruncat toporul

către inculpat. Pe de altă parte, partea vătămată a susținut că după ce a

refuzat restituirea datoriei, inculpatul a aruncat asupra sa cu pietre, una

dintre acestea lovindu-l la piciorul stâng. În momentul în care, pentru a evita

prelungirea și amplificarea conflictului, a intenționat să părăsească curtea

(mergând către bucătăria de vară în care se afla și soția sa) inculpatul l-a

lovit în frunte, în partea stângă. Cu privire la obiectul contondent, partea vătămată

a indicat în cursul urmăririi penale că a fost lovit cu toporul, iar în fața

instanței a arătat că nu poate preciza cu exactitate cu ce anume a fost lovit.

Tribunalul

a ar

ătat

că stabilirea situației de fapt nu poate fi făcută în baza declarațiilor

părților, care sunt contradictorii, și nici în mod decisiv și exclusiv prin

declarațiile martorilor întrucât

aceștia

sunt indirecți și rude cu părțile. Instanța de fond a reținut că

ste

adevărat că există un martor ocular, fiul minor (în vârstă de 7

ani) al p

ărții vătămate, însă

având în vedere vârsta și legătura de rudenie declarația acestuia (care îl

incriminează pe inculpat) trebuie examinată cu prudență.

În

consecință, tribunalul a constatat că analiza circumstanțelor în care s-a

produs agresiunea trebuie declanșată pornind de la mijloacele materiale de

probă.

S-a

re

ținut

că din examinarea criminalistică a locului infracțiunii nu a rezultat

identificarea vreunei pietre care să prezinte urme de sânge, singurul obiect

contondent pe care astfel de urme au fost identificate fiind toporul

proprietatea părții vătămate, ridicat de la inculpat. Această împrejurare

trebuie coroborată cu declarația martorei M.D. (soția părții vătămate), care

susține că în momentul în care a ieșit din gospodăria de vară toporul era în

posesia inculpatului care era încleștat cu partea vătămată.

De

asemenea, din analiza criminalistic

ă a toporului a rezultat că acesta prezenta

urme de sânge atât pe tăiș (doi stropi) cât și pe mâner. Reținând că din

cercetarea la fața

locului au fost identificate

relativ puține urme de sânge și că partea

vătămată (coroborat cu

declarațiile martorilor M.D. și L.) a susținut că a tamponat rana cu tricoul

său, tribunalul constată că declarația inculpatului nu explică modul în care

sunt dispuse urmele de sânge pe topor.

Pete

de s

ânge

s-au identificat pe mâner la distanțe de 1, 5 cm, 16,8 cm și 37 cm de partea

metalică. Inculpatul a susținut că ulterior lovirii cu piatra partea vătămată a

început să sângereze și a aruncat toporul cu amândouă mâinile către el, ceea ce

nu poate explica existența urmelor de sânge la 1,5 cm de partea metalică și

urmele de stropi pe tăiș - în condițiile în care inculpatul nu avea sânge pe

mâini. Din contră, existența tuturor urmelor (inclusiv a celor de pe tăiș) este

explicabilă în condițiile unei încleștări a celor două părți și în condițiile

în care atât inculpatul cât și partea vătămată au pus mâinile pe topor,

ulterior aplicării de către inculpat a loviturii ce a determinat sângerarea.

De

și partea vătămată a

susținut că inculpatul, în momentul inițial al agresiunii, a lovit-o cu

pietrele aruncate în piciorul stâng -

împrejurare

necontestată de către inculpat în cursul procesului, din

analiza actelor

medicale nu rezultă constatarea unei astfel de mențiuni.

Fa

ță de această situație, tribunalul nu a putut reține

decât că

leziunea

a avut o gravitate redusă ce nu a impus evidențierea în documentele medicale,

cu atât mai mult cu cât partea vătămată

prezenta leziuni

importante

în zona capului. Această constatare își

prezintă relevanța

sub aspectul intensității loviturilor cu piatra și posibilității de a cauza

leziuni a acestui mod de acțiune. Sub același aspect, este dificil de înțeles

cum două aruncări succesive cu pietre de aceleași dimensiuni (cum a fost

indicat de către inculpat cu prilejul reconstituirii) pot cauza o leziune

minoră, neevidențiată în actele medicale la picior și, respectiv, fractură

cominutivă cu înfundare frontală stângă.

Concluziile desprinse

din examinarea criminalistic

ă a mijloacelor materiale de probă au fost coroborate cu

declarațiile martorului ocular, M.A., fiul minor al părții vătămate. Acesta a

indicat în mod constant, atât în cursul urmăririi penale cât și în fața

instanței că inculpatul l-a lovit pe tatăl său cu toporul, iar localizarea

loviturii în partea stângă se explică prin aceea că partea vătămată se întorcea

către inculpat ca urmare a strigătelor copilului. De asemenea, în același sens

sunt și declarațiile soției inculpatului, M.D. - prima persoană care a venit la

locul faptei. Aceasta a susținut că cei doi erau încleștați, toporul era în

posesia inculpatului însă și partea vătămată îl ținea cu o mână, iar partea

vătămată sângera deja în zona capului.

Sus

ținerea inculpatului

în sensul că a lovit partea vătămată cu pietre în zona capului nu se

coroborează cu ceea ce rezultă din analiza mijloacelor materiale de probă și

nici cu susținerile martorilor ce au luat la cunoștință nemijlocit de incident.

Această variantă este acreditată doar de inculpat și persoanele cărora chiar el

Ie-a relatat incidentul.

De

asemenea, martorul L.

(persoană care nu este rudă cu nici una dintre cele două părți) a susținut în

mod constant că, atunci când a transportat partea vătămată la spital, imediat

după săvârșirea faptei, i-a auzit pe soți vorbind despre aplicarea unei

lovituri cu toporul. În ceea ce privește martorii C.V. și M.M., audiați în fața

instanței, declarațiile acestora sunt apreciate de către instanță ca nesincere.

Astfel, deși ambii martori au arătat că nu au distins cuvintele folosite de

către părți atunci când se certau, au indicat cu acuratețe presupusa susținere

a soției părții vătămate - nu trebuia să sari la bătaie. De asemenea, în timp

ce martorul M.M. a susținut că a consumat o cafea cu martorul C., acesta a

arătat că nu a consumat nimic cu M.M. și că s-a deplasat la locuința acestuia

pentru a gelui o scândură.

S-a

mai re

ținut

că actele medicale susțin că obiectul vulnerant a fost toporul (atât

certificatul medico-legal 631/E din 9 iunie 2009, cât și adresa 395/A din 14

iulie 2009

),

lovirea cu o piatr

ă

cu muchii ascuțite fiind mai puțin probabilă. Având în vedere că producerea

leziunilor prin lovirea cu toporul este în mod clar susținută de celelalte

mijloace de probă administrate în cauză, tribunalul a apreciat că efectuarea

unei expertize medico-legale pentru a se stabili în ce măsură rănile puteau fi

cauzate prin lovire cu piatra este inutilă. Concluziile medico-legale au fost

susținute și coroborate cu restul probatoriului administrat, neexistând nici un

dubiu cu privire la obiectul vulnerant. Tribunalul a mai reținut că

împrejurarea că inculpatul a justificat necesitatea acestei expertize pe

distincția pe care literatura de specialitate medico-legală o face între

plăgile contuze și plăgile despicate nu este de natură a putea infirma

concluziile unui specialist în medicina legală și nici de a obtura împrejurarea

că aceste concluzii sunt susținute de probatoriu administrat.

Sub

aspectul celuilalt obiectiv propus prin efectuarea expertizei medico-legale,

respectiv dac

ă

viața victimei a fost efectiv pusă în primejdie, tribunalul a constatat că

acest aspect este pe de o parte clarificat în prezenta cauză, iar pe de altă

parte nu este de natură a influența decât indirect încadrarea juridică a

faptei.

Sub

primul aspect tribunalul a constatat c

ă punerea în primejdie a vieții victimei a

fost reținută în mod constant de către medicul legist, atât prin constatările

preliminarii din chiar ziua operației (28 mai 2009) cât și prin certificatul

medico-legal. Această concluzie este susținută de zona la care s-au localizat

leziunile, de consecințele acestora și de natura intervenției chirurgicale

necesare - repunerea și fixarea unui fragment osos de la nivelul cutiei

craniene.

În

ceea ce privește cel de-al doilea aspect, tribunalul a reținut că noțiunea de

„punere în primejdie a vieții persoanei", în sensul său medical, intră, ca

urmare imediată, în conținutul constitutiv al infracțiunii de vătămare

corporală gravă și nu al infracțiunii de tentativă de omor reținută în mod

corect în sarcina inculpatului în speță. S-a avut în vedere că diferența dintre

cele două infracțiuni este în mod esențial circumscrisă laturii subiective

(intenție directă sau indirectă în cazul tentativei, nefiind posibilă

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 182 C. pen. prin punerea în primejdie

a vieții, în modalitatea de la art. 182 alin. (3) C. pen.), ceea ce înseamnă că

sensul medical al sintagmei „punere în primejdie a vieții persoanei" este

relevant din perspectiva art. 182 alin. (2), dar insuficient pentru reținerea

tentativei la omor.

Efectuarea unei

expertize nu poate avea ca finalitate doar

l

ămurirea

sensului medical al termenului, însă din punct de vedere

juridic trebuie

clarificată intenția cu care a acționat inculpatul, respectiv dacă a urmărit

sau acceptat punerea în primejdie a vieții părții vătămată. În consecință,

pentru a concluziona sub aspectul încadrării juridice a faptei ca tentativă de

omor, tribunalul a apreciat că trebuie examinată intenția cu care a acționat

inculpatul și nu în mod unilateral și exclusiv rezultatul faptei sale.

Astfel, prima instan

ță a reținut că

inculpatul a acționat pe fondul unui conflict spontan cu partea vătămată, după

ce anterior aruncase cu pietre, și a aplicat o lovitură de topor vizând o zona

vitală a cutiei craniene. De asemenea,

consecințele loviturii au fost

probabil atenuate de avertizarea părții

vătămate de către copilul său minor, însă agresiunea inculpatului a continuat,

chiar dacă nu au mai fost aplicate alte lovituri, și a fost stopată prin

intervenția soției părții vătămate. Toate aceste circumstanțe de fapt,

coroborate cu concluziile actelor medicale referitoare la consecințele

agresiunii, au condus la concluzia că inculpatul a acționat cu intenția directă

de a suprima viața părții vătămate; acțiunea inculpatului a avut o singură

motivație și un singur scop, nefiind dată în speță dualitatea de urmări (cea

dorită și cea acceptată) ce caracterizează intenția indirectă sau eventuală.

Tribunalul

a concluzionat c

ă,

în drept, fapta inculpatului care la data de 26 mai 2009, pe fondul unui

conflict spontan avut

cu vărul său M.V., a

lovit victima cu un corp contondent

dur (topor) la nivelul capului,

cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un nr. de 50-55

zile de îngrijiri medicale, viața victimei fiind pusă în primejdie, intervenția

chirurgicală fiind absolut necesară, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de tentativă la omor calificat, faptă prev. și ped. de art. 20

rap. la art. 174 alin. (1) art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen.

Fa

ță de cererile

inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina

sa, instanța de fond nu și-a însușit, pentru considerentele arătate mai sus,

concluziile referitoare la încadrarea în dispozițiile art. 182 C. pen. în ceea

ce privește reținerea legitimei apărări sau a provocării, tribunalul a apreciat

că probatoriul administrat nu conduce la o asemenea concluzie. Deși inculpatul

a susținut că partea vătămată l-a atacat cu toporul, această afirmație nu este

susținută de vreuna din probele administrate și nici nu pare a fi justificată

din perspectiva motivelor de ceartă (partea vătămată a refuzat restituirea

banilor, demers ce l-a nemulțumit pe inculpat). Nici actele medicale nu atestă

vreo leziune la nivelul inculpatului, în timp ce ale părții

v

ătămate

sunt atestate medical (la nivelul capului) și testimonial (la

nivelul piciorului

stâng).

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului

instan

ța de

fond a avut în vedere criteriile generale de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile părții

generale ale C. pen., limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social

concret ridicat al faptelor săvârșite, de persoana inculpatului. Tribunalul a

reținut că inculpatul este cunoscut ca o persoană integrată în societate, a

avut o comportare corectă și nu a fost anterior angrenat în conflicte sau

sancționat. În consecință, Tribunalul a constatat că sunt întrunite premisele

pentru reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen.,

urmând a se dispune reducerea cuantumului pedepsei aplicate conform art. 76

lit. a) C. pen. până la 6 ani închisoare.

Conform art. 65 alin.

(2) C. pen. instan

ța

de fond a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o

durată de 2 ani după executarea pedepsei închisorii.

În

baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor

prevăzute de art. art. 64 lit. a) teza a ll-a, b cu titlu de pedeapsă

accesorie.

În

ceea ce privește soluționarea laturii civile, tribunalul, în baza art. 14 și

346 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ. a obligat inculpatul la plata

sumei de 3405,41 RON (indicată conform adresei 35811 din 28 decembrie 2009)

către partea civilă Spitalul Județean de Urgență „Sf. l. cel Nou" Suceava,

reprezentând cheltuieli de spitalizare ale părții civile M.V.

De

asemenea,

în

baza art. 14 și 346 C. proc. pen., raportat la art. 998-999 C. civ. tribunalul

a obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 RON cu titlu de daune materiale și

10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă.

La

stabilirea cuantumului daunelor materiale, instan

ța de fond a reținut că sumele

solicitate de către partea civilă prin

cererea

formulată sunt întemeiate prin declarațiile martorilor

V.N.B. și S.M.,

care nu se coroborează cu alte probe. Astfel, nu a fost făcută în speță dovada

sumelor cheltuite în ceea ce privește spitalizarea, medicamentele achiziționate

sau alimentația suplimentară întrucât

la

dosarul cauzei nu au fost depuse înscrisuri doveditoare în acest

sens. Referitor la obligarea inculpatului la plata

venitului nerealizat,

instanța de fond a reținut că nici cu privire la

acest aspect nu au fost administrate probe care să dovedească care era

cuantumul veniturilor realizate prin muncă, în mod obișnuit, de către partea

v

ătămată, în

condițiile în care anterior incidentului oricum nu se

deplasa efectiv la

serviciu.

În

continuare, constatând existența prejudiciului nepatrimonial, la stabilirea

întinderii daunelor morale, instanța de fond s-a raportat în primul rând la

infracțiunea reținută - tentativă de omor, la zona corpului vizat prin

aplicarea loviturilor, respectiv capul părții vătămate, la disconfortul fizic

resimțit și sentimentele de umilință resimțite în fata familiei (incidentul

având loc în curtea părții vătămate) și consătenilor, poziția de inferioritate

în care a

fost pusă aceasta, incidentul

fiind cunoscut în mediul frecventat de

partea vătămată, fiindu-i atinsă

inclusiv demnitatea.

De aceea,

în soluționarea

acestei acțiuni civile, statuând în

echitate, prima instan

ță a apreciat că

prejudiciul nepatrimonial poate fi acoperit în mod rezonabil cu suma de 10.000

RON la care urmează a fi obligat inculpatul, întrucât suma de 22.000 RON solicitată

de partea vătămată este disproporționată.

În

baza art. 109 alin. 5 C. proc. pen., tribunalul a dispus restituirea către

partea civilă, după soluționarea definitivă a cauzei, a toporului înaintat

către camera de corpuri delicte prin adresa 4931/86/2009 din 20 iulie 2009 a

Tribunalului Suceava.

Împotriva acestei

sentințe în termen legal au declarat apel partea civilă M.V. și inculpatul M.G.

Partea

civil

ă M.V.

a criticat sentința sub aspectul laturii civile arătând că în cauză a dovedit

prin probatoriul testimonial că a efectuat cheltuieli materiale în cuantum de

8.000 RON .

A

ar

ătat

că martorii S.M. și V.N.B. au confirmat faptul că imediat după incident l-au

împrumutat cu sume de bani pentru a efectua operația și au executat cu

autoturismul deplasări care au costat aproximativ 2.000 RON .

A

mai ar

ătat

că în perioada spitalizării familia sa a efectuat mai multe deplasări la

unitatea spitalicească, fiind nevoit ca în

această

perioadă de timp să plătească o persoană care să meargă

în locul său la

serviciu, motiv ce impune admiterea tuturor despăgubirilor materiale cerute în

cuantum de 8.000 RON .

A

apreciat c

ă

despăgubirile morale ce i-au fost acordate de instanța de fond sunt cu mult

inferioare prejudiciului moral încercat impunându-se majorarea acestora la suma

de 22.000 RON .

Inculpatul

M.D.G.

a

criticat sentința pentru nelegalitate și netemeinicie depunând în acest sens

mai multe motive de apel.

În motivarea apelului

inculpatul a arătat că în mod greșit prima instanță nu a admis efectuarea unei

noi expertize medico-

legale, probă ce era

esențială pentru stabilirea încadrării juridice a

faptei pentru care a

fost trimis în judecată.

A

ar

ătat

că încadrarea juridică a faptei reținute de prima instanță este greșită chiar

și în lipsa unei noi expertize medico-legale întrucât fapta în împrejurările și

modalitatea concretă de săvârșire cu urmările produse întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii prev. de art. 182 C. pen. sau art. 181 C. pen. și

nu ale infracțiunii prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1),

175 alin. (1) lit. c) C. pen.

A

ar

ătat că

în mod greșit prima instanță nu a reținut că fapta

a fost săvârșită în condițiile legitimei apărări prev. de art. 44 alin.

(2)

C. pen.

În

motivarea acestei cereri, arată că a comis fapta aruncând cu o piatră spre

partea vătămată doar pentru a se apăra de aceasta care îl atacase cu toporul.

A mai ar

ătat că în mod greșit instanța de

fond nu a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă a provocării prev. de

art. 73 lit. b)

C.

pen. în condițiile în care a fost atacat de partea vătămată.

Inculpatul

a criticat sentin

ța

apelată și sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei arătând că s-a

făcut o greșită aplicare a disp. art. 76 C. pen. în condițiile în care în

favoarea sa a fost reținută circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C.

pen.

Inculpatul

a criticat

și

latura civilă a cauzei arătând că partea civilă nu a dovedit daunele

solicitate.

În

privința daunelor acordate de prima instanță a arătat că acestea sunt

exagerate, nefiind justificată în vreun fel modalitatea de stabilire a

acestora.

A

solicitat

în

principal sub aspectul laturii penale a cauzei schimbarea încadrării juridice a

faptei din infracțiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin.

(1), art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 181 C.

pen. și achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. e) C.

proc. pen. ca urmare a săvârșirii faptei în condițiile legitimei apărări prev.

de art. 44 alin. (2) C. pen.

În

subsidiar a solicitat reținerea în favoarea sa a circumstanței atenuante a provocării

prev. de art. 73 lit. b) C. pen.

și ca

urmare a individualizării pedepsei, reducerea acesteia

până la minimul

general.

Sub

aspectul laturii civile a cauzei a cerut

în principal

exonerarea de la plata despăgubirilor civile către partea civilă iar în

subsidiar,

ca urmare a reținerii circumstanței atenuante a

provoc

ării, reducerea cuantumului

despăgubirilor civile proporțional cu starea de provocare.

În cauză la cererea

inculpatului apelant M.D.G. instanța de apel a dispus efectuarea unei noi

expertize medico-legale de către I.M.L. lași și avizarea concluziilor actelor

medico-legale întocmite.

Potrivit

raportului de expertiz

ă

medico-legală nr. 21508 din 05 octombrie 2010 întocmit de I.M.L. lași rezultă

că partea vătămată M.V. a prezentat la data de 26 mai 2009 un traumatism

cranio-cerebral acut obiectivat prin

contuzie

cerebrală hemoragică frontală stânga, lamă de hematom

extradural frontal

stâng, fractură cominutivă cu înfundare frontală stângă, pneumocefalie frontală

stângă, plagă contuză fontală stângă, leziuni traumatice ce au putut data din

26 mai 2009 și care au necesitat 50-55 zile de îngrijiri medicale din momentul

producerii lor cu incapacitate totală de muncă pe această perioadă.

S-a mai concluzionat

c

ă

topografia și morfologia leziunilor traumatice pledează pentru producerea lor

prin lovire activă cu un corp contondent cu muchii (posibil muchie de topor),

leziunile prin ele însele și în momentul producerii lor nefiind de natură a

pune în primejdie viața victimei.

Actele

medico-legale efectuate

în

cauză au fost avizate prin avizul Comisiei de Avizare și Control al Actelor

Medico-Legale din cadrul I.M.L lași nr. 21508 din 21 decembrie 2010 potrivit

căruia Comisia este de acord cu concluziile expertizei medico-legale nr. 21508

din 05 octombrie 2010 efectuată de I.M.L. lași.

Referitor

la mecanismul de producere al pl

ăgii scalpului s-a concluzionat că nu există

elemente medico-legale (particularități morfologice) care să indice tipul de

corp contondent implicat în

producerea ei,

respectiv lovire cu muchia unui topor sau lovire cu o

piatră, ambele

mecanisme fiind posibile, urmând ca această disociere să fie efectuată pe cale

de anchetă.

S-a concluzionat c

ă leziunile traumatice

prezentate de partea

vătămată,

prin ele însele și la momentul producerii lor, nu aveau

capacitate tanatogeneratoare deoarece nu a existat un pericol vital

iminent,

fapt demonstrat și de temporizarea intervenției chirurgicale, fără ca aceasta

să fie însoțită de agravarea stării de sănătate a părții vătămate.

Prin

decizia penal

ă

nr.

11 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și

pentru cauze cu minori

au

fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză.

Examin

ând

apelurile declarate de partea civilă și de inculpat

sub aspectul motivelor

invocate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei cu luarea în

considerare și a concluziilor

actelor

medico-legale efectuate în apel, Curtea de Apel a constatat

următoarele:

Instan

ța de fond a dat o

corectă interpretare a probelor administrate în faza de urmărire penală și

cercetare judecătorească reținând astfel o situație de fapt și o încadrare

juridică corectă a faptei săvârșite de către

inculpatul M.D.G.

.

Astfel

din probele administrate

în

cauză, respectiv plângerea și declarațiile părților vătămate, procesele-verbale

de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, procese-verbale de

examinare criminalistică și de reconstituire, concluziile actelor

medico-legale efectuate în cauză. Raportul de

constatare tehnico-

științifică asupra comportamentului simulat nr. 71587

din 15 iunie 2009, declarațiile martorilor M.V., M.D., M.A. și L.A.C.,

coroborate parțial cu declarațiile inculpatului M.D.G., a reieșit cu

certitudine că în data de 26 mai 2009, în urma

unui conflict spontan

determinat de inculpat, acesta a lovit-o pe partea

vătămată cu un topor la nivelul capului, mai exact al frunții, cauzându-i

leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr de 50-55 de zile de

îngrijiri medicale, leziuni ce au determinat intervenția neurochirurgicală de

urgență.

Pe

parcursul procesului penal, inculpatul M.D.G.

a negat lovirea părții vătămate cu

toporul arătând că a

lovit-o cu o piatră

pentru a se apăra de atacul acesteia cu un topor.

Întrucât

apărările inculpatului nu s-au coroborat cu mijloacele de probă administrate în

cauză, în mod corect instanța de fond Ie-a înlăturat ca fiind nesincere și

făcute doar în scopul diminuării răspunderii sale penale.

Astfel, situa

ția prezentată de

partea vătămată în plângerea și

declarațiile se coroborează cu situația

constatată de organele de urmărire penală cu ocazia cercetării la fața locului

inserată în procesul-verbal și planșele fotografiice aferente, procesul-verbal

de reconstituire și planșele fotografice și procesul-verbal de examinare

criminalistică a toporului ridicat de la inculpat cu planșele foto aferente cât

și cu declarațiile martorilor M.A., M.D., L.A.C. și parțial cu declarațiile

martorilor C.V. și M.M.

Martorul

ocular M.A.

a arătat constant în declarațiile sale că a văzut pe inculpat lovind-o pe

partea vătămată cu toporul în cap, declarațiile acestuia coroborându-se cu

declarațiile martorei M.D. care a arătat că, ieșind

din locuință ca urmare a strigătelor de afară, a văzut pe inculpat cu

toporul

în mână și pe partea vătămată lovită la cap, care încerca cu o mână să oprească

sângerarea de la cap și cu o mână să țină toporul ce se afla la inculpat.

Martorul

L.A.

C.

arată în toate declarațiile date că în timp ce o transporta pe partea vătămată

spre spital cu autoturismul proprietatea sa, a auzit discuțiile purtate în

autoturism între partea vătămată și soția acestuia prin care aceștia precizau

că partea vătămată a fost lovită cu toporul în cap de inculpat.

Martorii C.V.

și M.M. au confirmat

faptul

că

la ieșirea din locuința părții vătămate inculpatul avea asupra sa un topor.

Aceast

ă situație este

susținută și de declarația martorei

M.V.

care arată că în momentul în care

soțul său inculpatul s-a întors în

acea seară acasă avea asupra sa un topor ce

prezenta urme de sânge.

În

afara probatoriului testimonial prezentat anterior, afirmațiile inculpatului

precum că nu a lovit-o pe partea vătămată cu toporul ci cu o piatră au fost

infirmate și de actele specifice de urmărire penală efectuate în cauză cât și

de mijloacele materiale de probă examinate.

În

primul rând, examinarea criminalistică a locului de producere a infracțiunii

consemnată în procesul-verbal și planșele foto aferente nu a identificat vreo

piatră care să prezinte urme de sânge, singurul obiect contondent vulnerant ce

prezenta urme de sânge fiind toporul ridicat de la inculpat.

De

asemenea, din analiza criminalistic

ă a toporului rezultă că acesta prezenta urme

de sânge atât pe tăiș cât și pe mâner.

Actele medicale efectuate

în cursul

urmăririi penale respectiv

certificatul medico-legal nr. 631/E din 09 iunie 2009

eliberat de S.M.L. Suceava, biletul de ieșire din spital și adresa nr. 395/A

din

14 iulie 2009 cât și cele efectuate în

apel,

respectiv raportul de expertiză medico-legală nr. 21508 din

05 octombrie 2010

și avizul nr. 21508

din 21 decembrie 2010 al Comisiei de Avizare și Control al Actelor

Medico-Legale din cadrul I.M.L. lași confirmă posibilitatea ca obiectul

vulnerant folosit să fie toporul, așa cum rezultă din probatoriul testimonial

administrat.

Fa

ță de probele

administrate în cauză, Curtea însușindu-și motivarea instanței de fond,

constată că situația de fapt și încadrarea juridică a faptei a fost corect

reținută.

Chiar dac

ă prin concluziile

actelor medico-legale efectuate în

faza de urmărire penală și în faza instanței

de apel rezultă că partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru

vindecare un număr de 50-55 de zile de îngrijiri medicale, leziuni ce nu au

avut prin ele însele la momentul producerii lor capacitate tanatogeneratoare,

Curtea analizând condițiile concrete de săvârșire a faptei, modalitatea de

comitere, zona vizată și intensitatea loviturii, apreciază că fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor și nu ale

infracțiunii de vătămare corporală prev. de art. 181 C. pen., așa cum a cerut

inculpatul în apel schimbarea încadrării juridice.

Lovirea

în cap a

părții vătămate cu un obiect vulnerant greu

și

tăios cum este toporul nu poate constitui doar o corecție pe care

inculpatul

a încercat să o aplice părții vătămate.

Chiar

dac

ă

inculpatul M.D.G. nu a urmărit producerea rezultatului tanatologic, prevăzând

acest rezultat a acceptat posibilitatea producerii lui prin lovirea părții

vătămate cu toporul în cap.

Întrucât

în cauză nu s-a făcut dovada existentei unui atac

material direct, imediat și injust sau a vreunei provocări din partea

părții

vătămate împotriva inculpatului, în mod corect a apreciat instanța de fond că

nu sunt îndeplinite condițiile legitimei apărări prev. de art. 44 alin. (2) C.

pen. sau ale circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 73 lit. b) C.

pen.

Stabilind

vinov

ăția

inculpatului pe baza probatoriului administrat, instanța de fond i-a aplicat o

pedeapsă ce a fost corect individualizată cu respectarea criteriilor generale

de individualizare cât și a dispozițiilor art. 76 C. pen., ca urmare a

reținerii în favoarea inculpatului a

circumstanței atenuante prev. de

art. 74 lit. a) C. pen.

Pedeapsa

ce i-a fost aplicat

ă

inculpatului a fost deja coborâtă sub minimul special rezultat ca urmare a

aplicării dispozițiilor speciale referitoare la incriminarea tentativei,

instanța de fond având în vedere toate circumstanțele reale și personale

ale inculpatului, a

șa încât o nouă

reindividualizare și reducere a pedepsei nu se impune în cauză.

Sub aspectul laturii

civile, Curtea de Apel a constatat c

ă aceasta a fost corect soluționată, daunele

materiale fiind stabilite pe baza declarațiilor martorilor S.M. și V.N.B.

Întrucât

celelalte pretenții materiale nu au fost dovedite de partea civilă conform art.

1169 C. civ., în mod corect acestea nu au fost acordate.

În

ceea ce privește daunele morale, Curtea apreciază că fapta inculpatului și

urmările produse au cauzat părții vătămate M.V. un prejudiciu moral prin trauma

și suferința produsă, cuantumul despăgubirilor fiind însă corect apreciat și

stabilit de către instanța de fond, astfel încât nu se impune o reducere sau o

majorare a acestora.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs partea civilă M.V. și inculpatul M.D.G.

Inculpatul

a invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

pct. 17, 17

1

,

18

și 14

C. proc. pen.

S-a sus

ținut în esență că nu a acționat cu

intenția de a ucide,

astfel

încât fapta comisă nu constituie o tentativă de omor calificat,

ci infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.

181 C. pen.

S-a

invocat de asemenea c

ă

inculpatul s-a aflat în stare de

legitimă

apărare sau măcar într-o stare de tulburare, în condițiile în

care a

lovit victima care s-a repezit asupra sa pentru a-l lovi cu toporul.

S-a

mai solicitat o reindividualizare a pedepsei

și stabilirea unei modalități

neprivative de libertate de executare a acesteia.

În fine, în legătură cu latura civilă, s-a solicitat

exonerarea sa

de

la plata daunelor materiale, întrucât nu au fost dovedite, precum și reducerea

daunelor morale.

Partea

civil

ă a

solicitat majorarea daunelor materiale și morale până la cuatumul precizat în

declarația de constituire de parte civilă, fără a indica vreun caz de casare în

care se încadrează criticile sale.

Examin

ând hotărârea atacată

prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare în care acestea se

încadrează, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate.

a)

în latură penală:

În

ce privește cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17 C. proc.

pen.,Curtea constată mai întâi că atât instanța de fond, cât și cea de apel au

reținut în mod corect, ca situație de fapt, că în data de 26 mai 2009, pe

fondul unui conflict spontan, inculpatul M.D.G.

l-a lovit pe v

ărul său, partea

vătămată M.V. cu muchia unui topor în zona capului, care a suferit astfel un

traumatism cranio-cerebral acut, obiectivat prin fractură cominutivă cu

înfundare frontală și contuzie cerebrală hemoragică frontală.

Aceast

ă faptă a fost

corespunzător încadrată în drept, ea întrunind elementele constitutive ale

infracțiunii de omor calificat sub forma tentativei, iar nu de vătămare

corporală, așa cum a solicitat inculpatul prin motivele de recurs.

Este

adev

ărat

că actele medico-legale întocmite în cauză au

stabilit

că leziunile traumatice produse victimei, prin ele însele și la

momentul

producerii lor, nu au fost de natură a pune în primejdie viața victimei, însă

aceste concluzii nu pot avea o valoare absolută, în sensul că încadrarea

juridică a unei fapte nu se face exclusiv și automat pe baza actelor întocmite

de medicul legist.

Este

rolul exclusiv al organelor judiciare de a stabili, pe baza

datelor de anchet

ă,

care este forma de vinovăție cu care a acționat

făptuitorul, ce a urmărit și/sau

prevăzut acesta, ca și rezultat al conduitei sale ilicite.

Aceast

ă delimitare

presupune o analiză care depășește concluziile actelor medico-legale, numărul

de zile de îngrijiri medicale și potențialul tanatogenerator al leziunilor

suferite de victimă având o valoare relativă.

Astfel,

dincolo de urm

ările

produse (obiectivate în anumite leziuni constatate de medicul legist, de o

anumită gravitate), trebuie analizate și împrejurările în care fapta a fost

comisă, respectiv numărul și intensitatea loviturilor care au produs aceste

urmări, aptitudinea obiectului vulnerant de a produce un rezultat letal, prin

raportare la zona corpului vizată de făptuitor.

Din

aceast

ă

perspectivă, lovirea unei persoane în zona capului cu un obiect contondent

(muchia unui topor), având drept urmare, între altele, producerea unei fracturi

cominutive cu

înfundare frontală și a unei

contuzii cerebrale hemoragice frontale,

demonstrează că din punct de

vedere subiectiv făptuitorul a acționat cu intenția de a ucide, fiind fără

relevanță pentru

încadrarea juridică dacă

acesta a și urmărit rezultatul letal al faptei

sale sau doar l-a

prevăzut și acceptat, ca și posibilitate de producere.

Este

evident c

ă

leziunile atestate de actele medico-legale, care de altfel au și necesitat o

intervenție neuro-chirurgicală, au presupus o mare intensitate a loviturilor

aplicate cu obiectul

contondent ales, ceea

ce justifică concluzia că inculpatul a acționat

cu intenția, chiar și

indirectă, de a ucide victima, iar nu doar de a-I

produce o v

ătămare corporală,

astfel încât această critică a inculpatului nu este întemeiată.

În ce privește

incidența cazului de casare prev.de art. 385

9

pct. 18 C. proc.

pen., cu referire la nereținerea legitimei apărări, ca și cauză de înlăturare a

caracterului penal al faptei comise, Curtea constată că pentru a fi în prezența

acestui caz de casare trebuie să existe o reflectare inexactă, denaturată a

conținutului dosarului

în cuprinsul

hotărârii atacate, cu consecința greșitei rețineri a faptei

imputate

inculpatului, în natura sau împrejurările în care aceasta ar fi fost comisă.

Aceast

ă contrarietate

evidentă și esențială trebuie să fie independentă de orice proces de apreciere

a probelor pe care instanța l-a făcut în conformitate cu art. 63 C. proc. pen.,

acesta din urmă necăzând sub incidența cazului de casare analizat.

Altfel

spus, eroarea grav

ă

de fapt nu poate proveni dintr-o greșită sau incompletă apreciere a

probatoriului administrat în cauză.

Pe

de alt

ă

parte, simpla invocare a acestui caz de casare nu este suficientă, recurentul

fiind obligat să indice exact piesa dosarului a cărei existentă sau inexistentă

o afirmă în mod eronat instanța de fond sau apel ori al cărei cuprins este

redat contrar a ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.

În

speță, dincolo de împrejurarea că nu s-a precizat care este mijlocul de probă

reflectat denaturat în hotărârea atacată,

Curtea

constată că nu s-a făcut dovada existentei vreunui atac din partea victimei

împotriva inculpatului, în momentele premergătoare

agresării sale de

către inculpat, pentru a putea măcar antama vreo discuție despre o presupusă

legitimă apărare în care inculpatul s-ar fi aflat.

Chiar

dac

ă

acesta a susținut că ar fi fost atacată de partea vătămată cu un topor

(condiții în care el ar fi lovit-o pe victimă cu o piatră la nivelul capului),

o asemenea apărare nu este confirmată de nici un mijloc de probă.

Mai mult,

însăși principala

susținere a inculpatului, referitoare

la obiectul vulnerant întrebuințat, nu-și

găsește suport în actele dosarului, în condițiile în care singurul obiect găsit

la fața locului având multiple urme de sânge (și în locuri diferite) a fost un

topor, iar nu vreo piatră (care prin formă și dimensiuni nici nu erau de natură

a produce leziunile constatate de actele medico-legale).

Prin

urmare,

întrucât

din probatorii nu a rezultat vreo conduită activă, agresivă a victimei la

adresa inculpatului, nu se poate pune problema legitimei apărări în care acesta

s-ar fi aflat și ar fi acționat ulterior.

În ce privește cazul

de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., Curtea

constată că în cauză s-a dat eficiență

corespunzătoare

tuturor criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C.

pen., fiind astfel avute în vedere gradul de pericol social al faptei

comise,

condițiile în care aceasta s-a săvârșit, relațiile dintre părți (veri și vecini

între care nu a existat anterior vreo stare conflictuală), ca și circumstanțele

personale ale inculpatului, acesta având anterior o bună conduită în societate,

ceea ce a justificat reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit.

a) C. pen.

În

același timp, conduita procesuală a inculpatului (care a

recunoscut în parte fapta comisă, încercând însă

o diminuare sau

chiar exonerare a răspunderii penale) demonstrează că

acesta nu

a înțeles gravitatea conduitei

sale ilicite și importanța valorii sociale

la care a atentat, ceea ce

justifică aprecierea că reeducarea inculpatului nu se poate face decât în

condiții de detenție.

În

ce privește presupusa stare de provocare în care ar fi acționat, sunt pe deplin

valabile considerentele anterioare vizând legitima apărare, întrucât probele

administrate în cauză nu au

dovedit că,

anterior comiterii faptei, victima ar fi avut vreo conduită

activă, de

natură a determina o puternică stare de tulburare sau emoție inculpatului, pe

fondul căreia acesta ar fi săvârșit infracțiunea.

b)

în

latura civilă a cauzei, Curtea reține că atât inculpatul,

cât și partea civilă solicită în realitate o

reapreciere a probelor, deși

acest lucru nu este posibil în limitele

cazurilor de casare invocate.

În

privința daunelor materiale, acestea au fost stabilite pe baza declarațiilor

martorilor audiați pe latură civilă, care au fost însă cenzurate corespunzător

de instanțele de fond și apel, reținându-se astfel că pretențiile de 8000 de

RON formulate de partea civilă sunt întemeiate doar în parte, în limita sumei

de 2000 de RON, în condițiile în care în cauză nu au fost administrate dovezi

suplimentare referitoare la cheltuieli legate de medicație, alimentație sau de

veniturile nerealizate de victimă pe perioada în care a avut nevoie de

îngrijiri medicale.

În

privința daunelor morale, acestea au fost stabilite prin

apreciere la suma de 10.000 de RON , care nu este

nici derizorie, dar

nici nu reprezintă o îmbogățire fără justă cauză,

astfel încât și sub acest aspect criticile formulate sunt nefondate.

În

concluzie, Curtea constată că ambele recursuri sunt nefondate, sens în care în

baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. ele vor fi respinse.

V

ăzând și disp.

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civil

ă M.V. și de

recurentul inculpat M.D.G. împotriva deciziei penale nr. 11 din 9 februarie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Oblig

ă recurentul inculpat

la plata sumei de 300 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din

care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Oblig

ă recurenta parte civilă la plata

sumei de 100 RON cu titlul

de cheltuieli judiciare către stat.

Definitiv

ă.

Pronun

țată în ședință

publică, azi 12 mai 2011.