KOSSILA v. FINLAND

RESPONDENT

FIN

HOTĂRÂRE

21.11.2006

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partly inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

KOSSILA v. FINLAND (CtEDO, 2006)

HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE PARȚIONALĂ PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 14161/03 de Hannu KOSSILA împotriva Finlandei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așezează la 21 noiembrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Sir Nicolas Bratza Președintele Casadevill Pellonpäää Pavlovschi Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Având în vedere cererea depusă la 30 aprilie 2003, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Hannu Kossila, este un național finlandez născut în 1960 și locuiește în Pinsainen. El este reprezentat în fața Curții de către dl Antti Sorjonen, avocat practicant la Helsinki. La 15 august 1990, banca a acordat reclamantului un credit în valoare de 29.500.000 de marci finlandezi (FIM, aproximativ 4.961.543 euro). Deciziile de credit ale băncii, luate fără acorduri de garanție adecvate, au dus la lichidarea la începutul anilor 1990. Suspectul fraudă al reclamantului în legătură cu două decizii de credit a fost raportat poliției. Au fost făcute diverse rapoarte de infracțiuni împotriva angajaților și debitorilor băncii. Reclamantul a fost interogat de două ori de poliție, și anume pe 22 și februarie 1993. El a fost acuzat de două conturi de fraudă agravată. Audierea cauzei, care a implicat aproximativ 30 de acuzați, a început la Curtea de District a Salo ( käräjäoikeus, tingsrätten ) la 7 martie 1995. Curtea a deținut un total de 68 sau 69 de audieri, în care 73 de martori au fost auziți. În timpul procedurii, reclamantul a solicitat să precizezeze detaliile acuzațiilor. Hotărârea a fost pronunțată la 24 martie 2000 și a avut loc la aproape 900 de pagini. Curtea de District a respins afirmația reclamantului cu privire la acuzațiile presupuse neespecificate, menționând că acțiunea a avut ca obiect infracțiunile economice excepțional de scară largă în care cursul evenimentelor au fost descrise și specificate de părțile implicate. Curtea a constatat că reclamantul nu a avut intenția de a răsplăti creditul în total și a înșelat în mod intenționat banca. Cealaltă numărare a fost respinsă. Reclamantul a fost condamnat la un termen suspendat de patru luni și cincisprezece zile de închisoare și la o amendă suplimentară. Curtea a hotărât să examineze cererile reclamantului (succesorul băncii) pentru daune în procedura civilă separată. La 10 august 2000, reclamantul, precum și alți acuzați au apelat la Curtea de Apel Turku (Hovioikeus hovrätten) ). După ședința orală, instanța de apel și-a pronunțat hotărârea la 4 martie 2002. A sporit condamnarea reclamantului la un termen suspendat de un an și patru luni de închisoare. La 30 octombrie 2002, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen ) a refuzat reclamantul și acuzații să permită recursul. COMPLAINTE Reclamantul se plânge că durata procedurii penale era incompatibilă cu cerințele de „temp rezonabil”, prevăzute la art. 6 § 1 din Convenție. Reclamantul se plânge în continuare că nu a fost informat în detaliu despre cauza acuzării împotriva lui, în contravenție cu art. 6 § 3 lit. (a) și (b) din Convenție. Procurorul public nu a adăugat motive pentru afirmația că reclamantul nu a avut intenția de a răsplăti creditul și nu a putut prezenta dovezi în apărarea sa, în contravenție cu art. 6 § 3 lit. (d) din Convenția. Reclamantul se plânge în cele din urmă, în baza articolului 6 § 2, că instanța internă l-a considerat responsabil penal pentru motive care erau speculative și, prin urmare, a încălcat dreptul de a fi presupus nevinovat. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 § 1 cu privire la durata procedurii penale împotriva lui. Articolul menționat, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „În determinarea ... a oricărei acuzații penale împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere corectă și publică într-un timp rezonabil de către un tribunal independent și imparțial...” Curtea consideră că, pe baza cazului, nu poate determina admisibilitatea acestei plângeri și că, prin urmare, este necesar, în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul de procedură, să anunțe această parte a cererii guvernului contestat. B. Restul cererii Reclamantul se plânge în continuare în conformitate cu art. 6 §§ §§ 1, 2 și 3 literele (a), (b) și (d) de faptul că procedura a fost falsă în anumite privințe. art. 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ , (a), (b) și (d) se citește după cum urmează: „2. Oricine acuzat de o infracțiune penală este presupus nevinovat până când se dovedește vinovat în conformitate cu lege. Oricine acuzat de o infracțiune penală are următoarele drepturi minime: (a) să fie informat rapid, într-o limbă pe care o înțelege și în detaliu, despre natura și cauza acuzației împotriva lui; (b) să aibă timp și facilități adecvate pentru pregătirea apărării sale; (d) să examineze sau să fi examinat martorii împotriva lui și să obțină prezența și examinarea martorilor în numele său în aceleași condiții ca martorii împotriva lui; ...” Având în vedere dosarul, Curtea nu constată nicio justificare a plângerilor reclamantei în temeiul articolului 6 §§ 1, 2 și 3 din Convenție că nu a fost informat cu privire la natura și cauza acuzației sau că a fost privat de o oportunitate eficace de a-și prezenta apărarea. Nici nu există nici o indicație că judecătorii au avut o atitudine preconcepută față de el în ceea ce privește vina sa. Rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să suspende examinarea plângerii reclamantului privind durata procedurii penale; Declara restul cererii inadmisibil. T.L. Președintele grefierului Nicolas Bratza