SKORZYBOT v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
SKORZYBOT v. POLAND (CtEDO, 2006)
CUARTA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 3858/05 de către Michał SKÓRZYBÓT împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 21 noiembrie 2006 în calitate de Cameră compusă de: Sir Nicolas Bratza Președintele Bonello Pellonpää Traja Garlicki Mijović Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul secțiunii inițiale având în vedere cererea depusă la 10 ianuarie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamantul, dl Michał Skórzybót, este un național polonez care s-a născut în 1919 și trăiește în Wroclaw. El este reprezentat în fața Curții de către fiul său, dl Stanisław Skórzybut. Guvernul contestat este reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Minsiteriei Afacerilor Externe. Circumstanțele cauzei Cauza, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. a) Procedura civilă La 14 aprilie 2001, reclamantul și soția sa au depus la Curtea de district Wrocław o acțiune de expulzare a fiicei lor (căsătorită cu fiul lor A.S. care și-a părăsit familia în 1996). La 1 mai 2004, soția reclamantului a murit. La 20 mai 2004, procedurile au rămas în așteptarea rezultatului procedurii de moștenire, care s-au încheiat la 20 aprilie 2005. Prin hotărârea din 30 septembrie 2005, Curtea de District a respins cererea reclamanților. Reclamanții au apelat. La 18 iulie 2006, Curtea Regională Wroclaw a modificat hotărârea și a ordonat expulziarea acuzatului. b) Procedura în temeiul legii 2004 la 3 iunie 2005, reclamantul a depus o plângere cu privire la lungimea excesivă a procedurii. La 13 iulie 2005, Curtea Regională Wroclaw a respins plângerea din cauza faptului că nu s-a întârziat nejustificat în cadrul procedurii între data intrării în vigoare a Actului la 17 septembrie 2004 și 3 iunie 2005, atunci când reclamantul și-a depus plângerea. COMPLAINTĂ Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea excesivă a procedurii în cazul său. Reclamantul s-a plâns, de asemenea, de presupusă nedreptate a procedurii civile, în special de evaluarea eronată a probelor de către instanțe interne. În plus, reclamantul a presupus încălcări ale articolelor 5, 8 și 14 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 de către instanță internă, în sensul că a prelungit în mod deliberat procedurile pentru a-și ruina sănătatea. La 11 iulie 2006, Curtea a hotărât să comunice cererea Guvernului. La 24 octombrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație semnată, în numele reclamantului, de reprezentantul său: „I, Michał Skórzybót, reclamantul, menționează că guvernul Poloniei sunt pregătite să-mi plătească suma de 8.000 PLN în vederea asigurării unei soluții prietenoase suma care este destinată acoperirii oricărei prejudiciu material și moral, precum și a costurilor și cheltuielilor, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Poloniei în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o rezoluție finală a cazului.” La 23 octombrie 2006, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, Jakub Wołāsiewicz, agent al Guvernului, declar că Guvernul Poloniei propune să plătească 8 000 PLN domnului Michał Skórzybót, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care pot fi aplicabile și plătibile în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). În consecință, art. 29 § 3 din Convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri.