CASE OF KREMPA-CZUCHRYTA v. POLAND

RESPONDENT

POL

HOTĂRÂRE

03.07.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation of Art. 6-1

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF KREMPA-CZUCHRYTA v. POLAND (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

CAUZA DE CAUZĂ DE CREMPA-CZUCHRYTA c. POLONIA (Declarația nr. 11184/03) JUDGMENT STRASBOURG 3 iulie 2007 FINAL 10/12/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Krempa-Czuchryta c. Polonia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Nicolas Bratza Președintele Bonello Traja Garlicki Mijović Šikuta dna Hirvelä, judecători și grefierul secțiunii T.L. Deliberat în privat la 12 iunie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 11184/03) împotriva Republicii Poloniei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național polonez, dna Ewa Krempa-Czuchryta („reclamantul”), la 10 septembrie 2001. Reclamantul nu a fost reprezentat legal. Guvernul polonez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. La 26 iunie 2006, președintele secțiunii a patra a hotărât să comunice plângerea privind durata procedurii către Guvern. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, s-a decis să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1968 și trăiește în Lublin. Fapte înainte de mai 1993 La 2 mai 1990, reclamantul a solicitat Curtea de district Rzeszów să declare că a fost beneficiară de o moștenire dintr-un anumit M.K. pe baza unui testament făcut în fața unui notar la 24 februarie 1975. La 27 septembrie 1990, cealaltă parte la procedură, o anumită W.B., a depus propriul motiv de moștenire și a solicitat aceleași instanțe să declare că a primit o moștenire de la sora ei – M.K. – pe baza dorinței menționate mai sus înainte de un notar la 21 noiembrie 1988. La 12 noiembrie 1990 a avut loc o audiere. Reclamantul a solicitat anularea testamentului făcut la 21 noiembrie 1988 în favoarea W.B. La 15 martie 1991 a fost obținut un aviz psihiatric ( opinia sÄdowo psihiatryczna ) cu privire la starea de sănătate a testatorului între 1975 și 1988. La audierile programate între 1 octombrie 1992 și 1 februarie 1993 au fost primite dovezi de la peste 20 de martori. Fapte după 30 aprilie 1993 10. La 29 octombrie 1994, Curtea a obținut un al doilea aviz psihiatric elaborat de un expert din Academia Medicală Lublină (Akademia Medyczn a). 11. La 10 februarie 1995, Curtea de District Rzeszów a cerut Academiei Medicale Poznań un raport de experți pentru a fi elaborat de Institutul de Psichiatrie – așa-numitul „aviz institutiv” (opinia instacjonalna 12. La 20 aprilie 1995, Academia Medicală Poznań a informat Curtea de district Rzeszów despre starea de pregătire a raportului. 13. La 10 iulie 1995, Academia Medicală Poznań a informat Curtea de District Rzeszów că, din cauza sezonului de vacanță, nu a fost posibilă pregătirea menționată mai sus „avizul instituțional”. A întrebat Curtea de District Rzeszów dacă va accepta un aviz expert dat de doi experți în psihiatrie. 14. La 21 iulie 1995, Președintele Curții de District Rzeszów a fost de acord. 15. Avizul a fost depus la 8 mai 1996. 16. Al patrulea raport al expertului în acest caz a fost depus la 24 septembrie 1997. 17. La o audiere din 23 decembrie 1997, Curtea de District Rzeszów a dat o hotărâre, care a fost depusă la 27 ianuarie 1998. 18. La 24 februarie 1998, reclamantul a apelat. 19. În 14 iulie 1998, avocatul reclamantului a interzis un recurs de casă. La 29 octombrie 1998 a fost depus în judecată Curtea Supremă 21. La 13 martie 2001, Curtea Supremă a refuzat să întrețină recursul de casă, deoarece nu a apărut nicio problemă juridică importantă în acest caz. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru lungimea excesivă a procedurii judiciare, în special dispozițiile aplicabile ale Actului de 2004, sunt prevăzute în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, CEDH 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00, §§ 34-46, CEDO 2005-V. PRESUPUSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLUL 6 § 1 A CONVENȚIEI PE CONTAREA NECESITĂRII PROCEDURILOR 23. Reclamantul s-a plâns în primul rând că procedurile în cazul ei au fost nedreptate. În special, ea a afirmat că instanța internă a evaluat în mod echitabil dovezile. Ea a susținut o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție, care, în partea sa relevantă, spune: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o audiere echitabilă ... de [a] ... tribunal...” 24. Cu toate acestea, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din Convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la Convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată, care sunt, prin urmare, în principal chestiuni de reglementare de drept național și de instanțe naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999-I, cu alte referințe). 25. În cazul în cauză, reclamantul nu a afirmat că nu a respectat dreptul său la o audiere echitabilă din partea instanțelor relevante. Într-adevăr, plângerile sale se limitează la o provocare a rezultatului procedurii. Evaluarea circumstanțelor cazului în ansamblu, Curtea nu constată nici o indicație că procedurile impugnate au fost efectuate injust. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. II. ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ART. 6 § 1 A CONVENȚIEI PE CONTA A LENGIEI NEREZONABILE A PROCEDURILOR 26. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” 27. Guvernul a contestat acest argument. 28. Curtea remarcă că procedura a început la 2 mai 1990. Cu toate acestea, perioada care urmează să fie luată în considerare a început doar la 1 mai 1993, atunci când a intrat în vigoare recunoașterea de către Polonia a dreptului de cerere individuală. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după această dată, trebuie luată în considerare starea procedurii la momentul respectiv. Perioada în cauză s-a încheiat la 13 martie 2001. Acesta a durat astfel 7 ani, 10 luni și 14 zile în trei instanțe judiciare. Admisibilitatea 29. Guvernul a formulat o obiecție preliminară că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne disponibile în temeiul legii poloneze, conform articolului 35 § 1 din Convenție. Septembrie 2004, data intrării în vigoare a Legii de 2004, reclamantul a avut posibilitatea de a solicita compensare pentru daunele rezultate din prelungirea excesivă a procedurii în fața instanțelor poloneze, în conformitate cu art. 16 din Legea de 2004 citit coroborat cu art. 417 din Codul Civil. 30. Cu toate acestea, Curtea a susținut deja că acțiunea civilă invocată de guvern nu poate fi considerată ca un remediu eficace cu un grad suficient de certitudine în cazurile în care perioada de prelungire a trei ani pentru răspunderea statului în tort a expirat înainte de intrarea în vigoare a Legii de 2004 la 17 septembrie 2004 (a se vedea Ratajczyk c. Polonia , citată mai sus; și Barszcz c. Polonia , nr. 71152/01, § 45, 30 mai 2006). Prezentul caz aparține acestui grup de cereri ca procedură în cauză s-a încheiat la 13 martie 2001, care este mai mult de trei ani înainte de intrarea în vigoare a Legii 2004. Curtea constată, de asemenea, că această plângere nu este, în mod evident, bolnavă, întemeiată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 33. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 34. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. În special, Curtea constată că a existat o perioadă de inactivitate de aproximativ 33 de luni în cadrul procedurii dinaintea Curții Supreme între data trimiterii recursului de casație al reclamantului și a pronunțarii hotărârii. Curtea observă că, în fața unei presiuni sporite în timpul material asupra capacității de prelucrare a jurisprudenței Curții Supreme, autoritățile au luat ulterior acțiunea corectă necesară pentru a rezolva această problemă (a se vedea Kępa c. Polonia (dec.), nr. 43978/98, 30 septembrie 2003). Astfel, în cazul în care reclamantul a interzis apelul de cassare în Curtea Supremă timp de aproape 33 de luni, care constituie o întârziere necorespunzătoare (a se vedea Domańska c. Polonia , nr. 74073/01, § 32, 25 mai 2004). 35. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil”; în consecință, s-a încălcat art. 6 § 1. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 36. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 37. Reclamantul a solicitat 255.186 zloti polonezi (PLN) în ceea ce privește prejudiciu material și 50 000 PLN pentru prejudiciu moral. 38. Guvernul a contestat aceste afirmații. 39. Curtea nu descoperă nicio legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Pe de altă parte, acordă reclamantului 2.500 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 40. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 3 350 PLN pentru costurile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 424.86 PLN pentru cele suportate în fața Curții. 41. Guvernul a contestat aceste afirmații. 42. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea respinge cererea de costuri și cheltuieli în cadrul procedurii interne și consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, care nu a fost reprezentat de un avocat, suma de 100 EUR pentru procedura în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare: (i) EUR 2 500 (doi mii cinci sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 100 EUR (o sută de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (iii) orice impozit care poate fi taxabil pe sumele de mai sus; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 iulie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.