ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7669/2013

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată sub nr.

248/39/2012 la Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, la data de 19 martie 2012, reclamanții A.M., A.V.,

S.C., (...), C. (fostă L.) C.G. au solicitat obligarea pârâtei Universitatea

"S.H." București la eliberarea diplomelor de licență și a

anexelor/suplimentelor de diplomă, iar pârâtul-chemat în garanție Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe tipizarea

formularelor de diplomă de licență.

În subsidiar, în

situația în care instanța va respinge acțiunea au solicitat obligarea pârâților

la restituirea sumelor reprezentând c/val. contractelor de studii și a

cheltuielilor efectuate pentru parcurgerea programelor de studii, sume care să

fie actualizate în raport de indicele de inflație.

La termenul din 9

aprilie 2012 numitul B.C. a formulat cerere de intervenție în interes propriu,

reiterând motivele din acțiunea introductivă a reclamanților, iar la termenul

din data de 14 mai 2012, numitul M.I.C. a formulat de asemenea cerere de

intervenție în interes propriu, pentru aceleași motive.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București a

invocat excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, excepția

lipsei calității procesuale active a reclamanților și a solicitat respingerea

cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea

formulată pârâta Universitatea "S.H." București a formulat și o cerere

de chemare în garanție a M.E.C.T.S. București, prin care a solicitat ca acesta

să fie obligat la tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de

licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamanți, sub sancțiunea

legii.

A arătat că

reclamanții au urmat cursurile care au fost organizate la formele de învățământ

legal stabilite, eliberându-li-se adeverințe din care rezulta calitatea de

licențiat, acte ce sunt premergătoare diplomei finale.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr. 221

din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal au fost respinse, ca nefondate, excepțiile invocate de

pârâți.

Prin aceeași sentință

s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.V., S.C., (...) și C.

(fostă L.) C.G., în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. București și

cu Ministerul Educației, Tineretului și Sportului și cererile de intervenție a

numiților B.C. și M.I.C.; a fost obligată pârâta să elibereze reclamanților și

intervenienților diplomele de licență și suplimentele de diplomă; s-a admis

cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Tineretului și

Sportului; a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor

tipizate constând în diplome de licență și suplimentul la diploma de licență

pentru reclamanți și intervenienți. S-a dispus obligarea pârâtei și chematului

în garanție să plătească reclamanților suma de 1600 RON, cheltuieli de

judecată, iar intervenienților, cu același titlu suma de 200 RON.

Pentru a pronunța

această soluție, a susținut judecătorul fondului, că excepția lipsei de obiect

nu poate fi reținută în condițiile în care reclamanții (și cei doi

intervenienți) au probat în cauză neeliberarea diplomelor și prejudicierea lor

efectivă prin aceasta, având și legitimitate, respectiv calitate procesuală și

în promovarea acțiunii, cu referire la excepția lipsei calității procesuale

active.

Pe fondul cauzei,

Curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanților și intervenienților li se

pot opune numai actele normative în vigoare la data înmatriculării lor,

întrucât la acea dată reclamanții și intervenienții au putut în mod legitim

("speranța legitimă") să considere că admiterea și respectiv

parcurgerea studiilor universitare asigură legalitatea și recunoașterea publică

a studiilor lor universitare și fără ca acestea, prin acte normative

ulterioare, să îi fie invalidate retroactiv.

S-a apreciat din

această perspectivă, că refuzul MECTS de a aproba tipărirea diplomei de licență

a reclamanților apare ca un "refuz nejustificat", în sensul art. 2

lit. i) din Legea nr. 554/2004, apreciindu-se că se impune și obligarea

Universității, ca după finalizarea procedurilor de tipărire a diplomelor, să

elibereze reclamanților și intervenienților diploma de licență.

S-a apreciat în

considerentele sentinței atacate, că nu este întemeiat capătul de cerere

privitor la obligarea pârâților la emiterea documentelor respective într-un

anume termen de la pronunțarea sentinței, sub sancțiunea prevăzută de art. 24

(2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că eliberarea actelor de studii

este ținută nu numai de eliberarea avizelor MECTS, cât și de activitatea

instituției specializate în tipărirea acestor diplome.

Cu privire la cererea

de chemare în garanție, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale

prevăzute de art. 60 C. proc. civ.

În fine, judecătorul

fondului a apreciat întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Recursurile.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs pârâtul Ministerul Educației, Tineretului și

Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) și pârâta Universitatea

S.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii

de recurs, recurentul-pârât Ministerul Educației, Tineretului și Sportului (în prezent

Ministerul Educației Naționale) a arătat, în esență, că hotărârea instanței de

fond a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de

casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea și

coordonarea sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al

Ministerului Educației Naționale.

S-a invocat în

temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea

că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului

superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să

funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar

contractele de studii încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt

opozabile ministerului.

S-a solicitat

admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii

cererii de chemare în garanție și respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă

Universitatea S.H., prin motivele de recurs, a criticat sentința atacată față

de greșita aplicare a dispozițiilor art. 274, 276 și 277 C. proc. civ., în ceea

ce privește obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în

condițiile în care instanța nu a reținut și o culpă în sarcina universității.

De asemenea, s-a

arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de

judecată solicitate prin cererea de chemare în garanție.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Înalta Curte,

examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,

excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea

recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt

incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va

admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc.

civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare

la Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de

învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii

reclamanților, absolvenți ai Universității "S.H.".

Nu se poate ignora

faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în

această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au

obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu

public, în regim de putere publică.

Or, în cauza de față,

prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H.", ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al

administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea

Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și

programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării

științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei

organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu

Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități

ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei

globale a învățământului.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context,

trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele

sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea "S.H." nu poate fi considerată autoritate

administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt

consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de

a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de

învățământ.

În alți termeni,

Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor

pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai

mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la

universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangul autorității care emite

sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - Universitatea "S.H."- competența de

soluționare a litigiului revine tribunalului.

De asemenea, se

cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

Or, în litigiul de

față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere

incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze

cererea principală.

Soluționând cauza de

față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu

dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre

casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

În consecință, având

în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312

alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare

Tribunalului Botoșani, secția contencios, administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de Universitatea S.H. și Ministerul Educației Naționale (fost

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței

nr. 221 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Botoșani,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - NN