ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7669/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7669/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor
de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele
cauzei.
Prin acțiunea înregistrată sub nr.
248/39/2012 la Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, la data de 19 martie 2012, reclamanții A.M., A.V.,
S.C., (...), C. (fostă L.) C.G. au solicitat obligarea pârâtei Universitatea
"S.H." București la eliberarea diplomelor de licență și a
anexelor/suplimentelor de diplomă, iar pârâtul-chemat în garanție Ministerul
Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe tipizarea
formularelor de diplomă de licență.
În subsidiar, în
situația în care instanța va respinge acțiunea au solicitat obligarea pârâților
la restituirea sumelor reprezentând c/val. contractelor de studii și a
cheltuielilor efectuate pentru parcurgerea programelor de studii, sume care să
fie actualizate în raport de indicele de inflație.
La termenul din 9
aprilie 2012 numitul B.C. a formulat cerere de intervenție în interes propriu,
reiterând motivele din acțiunea introductivă a reclamanților, iar la termenul
din data de 14 mai 2012, numitul M.I.C. a formulat de asemenea cerere de
intervenție în interes propriu, pentru aceleași motive.
Prin întâmpinare,
pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București a
invocat excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, excepția
lipsei calității procesuale active a reclamanților și a solicitat respingerea
cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea
formulată pârâta Universitatea "S.H." București a formulat și o cerere
de chemare în garanție a M.E.C.T.S. București, prin care a solicitat ca acesta
să fie obligat la tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de
licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamanți, sub sancțiunea
legii.
A arătat că
reclamanții au urmat cursurile care au fost organizate la formele de învățământ
legal stabilite, eliberându-li-se adeverințe din care rezulta calitatea de
licențiat, acte ce sunt premergătoare diplomei finale.
Hotărârea instanței
de fond.
Prin Sentința nr. 221
din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal au fost respinse, ca nefondate, excepțiile invocate de
pârâți.
Prin aceeași sentință
s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.V., S.C., (...) și C.
(fostă L.) C.G., în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. București și
cu Ministerul Educației, Tineretului și Sportului și cererile de intervenție a
numiților B.C. și M.I.C.; a fost obligată pârâta să elibereze reclamanților și
intervenienților diplomele de licență și suplimentele de diplomă; s-a admis
cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Tineretului și
Sportului; a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor
tipizate constând în diplome de licență și suplimentul la diploma de licență
pentru reclamanți și intervenienți. S-a dispus obligarea pârâtei și chematului
în garanție să plătească reclamanților suma de 1600 RON, cheltuieli de
judecată, iar intervenienților, cu același titlu suma de 200 RON.
Pentru a pronunța
această soluție, a susținut judecătorul fondului, că excepția lipsei de obiect
nu poate fi reținută în condițiile în care reclamanții (și cei doi
intervenienți) au probat în cauză neeliberarea diplomelor și prejudicierea lor
efectivă prin aceasta, având și legitimitate, respectiv calitate procesuală și
în promovarea acțiunii, cu referire la excepția lipsei calității procesuale
active.
Pe fondul cauzei,
Curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanților și intervenienților li se
pot opune numai actele normative în vigoare la data înmatriculării lor,
întrucât la acea dată reclamanții și intervenienții au putut în mod legitim
("speranța legitimă") să considere că admiterea și respectiv
parcurgerea studiilor universitare asigură legalitatea și recunoașterea publică
a studiilor lor universitare și fără ca acestea, prin acte normative
ulterioare, să îi fie invalidate retroactiv.
S-a apreciat din
această perspectivă, că refuzul MECTS de a aproba tipărirea diplomei de licență
a reclamanților apare ca un "refuz nejustificat", în sensul art. 2
lit. i) din Legea nr. 554/2004, apreciindu-se că se impune și obligarea
Universității, ca după finalizarea procedurilor de tipărire a diplomelor, să
elibereze reclamanților și intervenienților diploma de licență.
S-a apreciat în
considerentele sentinței atacate, că nu este întemeiat capătul de cerere
privitor la obligarea pârâților la emiterea documentelor respective într-un
anume termen de la pronunțarea sentinței, sub sancțiunea prevăzută de art. 24
(2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că eliberarea actelor de studii
este ținută nu numai de eliberarea avizelor MECTS, cât și de activitatea
instituției specializate în tipărirea acestor diplome.
Cu privire la cererea
de chemare în garanție, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale
prevăzute de art. 60 C. proc. civ.
În fine, judecătorul
fondului a apreciat întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.
Recursurile.
Împotriva acestei
sentințe au formulat recurs pârâtul Ministerul Educației, Tineretului și
Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) și pârâta Universitatea
S.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii
de recurs, recurentul-pârât Ministerul Educației, Tineretului și Sportului (în prezent
Ministerul Educației Naționale) a arătat, în esență, că hotărârea instanței de
fond a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de
casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., întrucât organizarea și
coordonarea sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al
Ministerului Educației Naționale.
S-a invocat în
temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea
că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului
superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să
funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar
contractele de studii încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt
opozabile ministerului.
S-a solicitat
admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii
cererii de chemare în garanție și respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Recurenta-pârâtă
Universitatea S.H., prin motivele de recurs, a criticat sentința atacată față
de greșita aplicare a dispozițiilor art. 274, 276 și 277 C. proc. civ., în ceea
ce privește obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în
condițiile în care instanța nu a reținut și o culpă în sarcina universității.
De asemenea, s-a
arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de
judecată solicitate prin cererea de chemare în garanție.
Considerentele și
soluția instanței de recurs
Înalta Curte,
examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ.,
excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea
recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt
incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ., motiv pentru care va
admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc.
civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare
la Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a ajunge la
această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare
arătate:
Obiectul prezentului
litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de
învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii
reclamanților, absolvenți ai Universității "S.H.".
Nu se poate ignora
faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul
art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în
această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au
obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu
public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de față,
prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H.", ca
instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de
utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Ministerul Educației,
Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al
administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea
Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și
programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării
științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că
instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au
autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei
organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu
Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități
ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei
globale a învățământului.
Aceste prerogative
legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea
de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.
În acest context,
trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele
sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi
cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub
controlul general al Parlamentului.
În speță,
Universitatea "S.H." nu poate fi considerată autoritate
administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt
consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de
a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de
învățământ.
În alți termeni,
Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor
pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai
mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la
universitatea pârâtă.
Ca atare, o astfel de
universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice
locale.
Față de argumentele
expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10
alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței
competente material, două criterii, și anume: (i) rangul autorității care emite
sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul
organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.
În cauza de față,
este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al
autorității publice pârâte - Universitatea "S.H."- competența de
soluționare a litigiului revine tribunalului.
De asemenea, se
cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile
accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea
principală.
Or, în litigiul de
față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere
incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze
cererea principală.
Soluționând cauza de
față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu
dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre
casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
În consecință, având
în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312
alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se
casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare
Tribunalului Botoșani, secția contencios, administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile
declarate de Universitatea S.H. și Ministerul Educației Naționale (fost
Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței
nr. 221 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de
contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința
atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Botoșani,
secția de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 decembrie 2013.
Procesat
de GGC - NN