ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7669/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7669/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei. Prin acțiunea înregistrată sub nr. 248/39/2012 la Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 19 martie 2012, reclamanții A.M., A.V., S.C., (...), C. (fostă L.) C.G. au solicitat obligarea pârâtei Universitatea "S.H." București la eliberarea diplomelor de licență și a anexelor/suplimentelor de diplomă, iar pârâtul-chemat în garanție Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență. În subsidiar, în situația în care instanța va respinge acțiunea au solicitat obligarea pârâților la restituirea sumelor reprezentând c/val.
contractelor de studii și a cheltuielilor efectuate pentru parcurgerea programelor de studii, sume care să fie actualizate în raport de indicele de inflație. La termenul din 9 aprilie 2012 numitul B.C. a formulat cerere de intervenție în interes propriu, reiterând motivele din acțiunea introductivă a reclamanților, iar la termenul din data de 14 mai 2012, numitul M.I.C. a formulat de asemenea cerere de intervenție în interes propriu, pentru aceleași motive. Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București a invocat excepția lipsei obiectului cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea formulată pârâta Universitatea "S.H." București a formulat și o cerere de chemare în garanție a M.E.C.T.S. București, prin care a solicitat ca acesta să fie obligat la tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamanți, sub sancțiunea legii. A arătat că reclamanții au urmat cursurile care au fost organizate la formele de învățământ legal stabilite, eliberându-li-se adeverințe din care rezulta calitatea de licențiat, acte ce sunt premergătoare diplomei finale. Hotărârea instanței de fond. Prin Sentința nr. 221 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au fost respinse, ca nefondate, excepțiile invocate de pârâți.
Prin aceeași sentință s-a admis acțiunea formulată de reclamanții A.M., A.V., S.C., (...) și C. (fostă L.) C.G., în contradictoriu cu pârâții Universitatea S.H. București și cu Ministerul Educației, Tineretului și Sportului și cererile de intervenție a numiților B.C. și M.I.C.; a fost obligată pârâta să elibereze reclamanților și intervenienților diplomele de licență și suplimentele de diplomă; s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației, Tineretului și Sportului; a fost obligat chematul în garanție să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimentul la diploma de licență pentru reclamanți și intervenienți. S-a dispus obligarea pârâtei și chematului în garanție să plătească reclamanților suma de 1600 RON, cheltuieli de judecată, iar intervenienților, cu același titlu suma de 200 RON.
Pentru a pronunța această soluție, a susținut judecătorul fondului, că excepția lipsei de obiect nu poate fi reținută în condițiile în care reclamanții (și cei doi intervenienți) au probat în cauză neeliberarea diplomelor și prejudicierea lor efectivă prin aceasta, având și legitimitate, respectiv calitate procesuală și în promovarea acțiunii, cu referire la excepția lipsei calității procesuale active. Pe fondul cauzei, Curtea de apel a reținut, în esență, că reclamanților și intervenienților li se pot opune numai actele normative în vigoare la data înmatriculării lor, întrucât la acea dată reclamanții și intervenienții au putut în mod legitim ("speranța legitimă") să considere că admiterea și respectiv parcurgerea studiilor universitare asigură legalitatea și recunoașterea publică a studiilor lor universitare și fără ca acestea, prin acte normative ulterioare, să îi fie invalidate retroactiv.
S-a apreciat din această perspectivă, că refuzul MECTS de a aproba tipărirea diplomei de licență a reclamanților apare ca un "refuz nejustificat", în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, apreciindu-se că se impune și obligarea Universității, ca după finalizarea procedurilor de tipărire a diplomelor, să elibereze reclamanților și intervenienților diploma de licență. S-a apreciat în considerentele sentinței atacate, că nu este întemeiat capătul de cerere privitor la obligarea pârâților la emiterea documentelor respective într-un anume termen de la pronunțarea sentinței, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 (2) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că eliberarea actelor de studii este ținută nu numai de eliberarea avizelor MECTS, cât și de activitatea instituției specializate în tipărirea acestor diplome.
Cu privire la cererea de chemare în garanție, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 60 C. proc. civ. În fine, judecătorul fondului a apreciat întemeiată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată. Recursurile. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs pârâtul Ministerul Educației, Tineretului și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) și pârâta Universitatea S.H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât Ministerul Educației, Tineretului și Sportului (în prezent Ministerul Educației Naționale) a arătat, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc.
civ., întrucât organizarea și coordonarea sistemului național de învățământ este atributul exclusiv al Ministerului Educației Naționale. S-a invocat în temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., ca motive de recurs, împrejurarea că instanța de fond a ignorat prevederile legale din domeniul învățământului superior, că nu a analizat hotărârile de guvern prin care sunt acreditate să funcționeze provizoriu structurile de învățământ, luând în calcul doar contractele de studii încheiate în afara cadrului legal, care însă nu sunt opozabile ministerului. S-a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de chemare în garanție și respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
Recurenta-pârâtă Universitatea S.H., prin motivele de recurs, a criticat sentința atacată față de greșita aplicare a dispozițiilor art. 274, 276 și 277 C. proc. civ., în ceea ce privește obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care instanța nu a reținut și o culpă în sarcina universității. De asemenea, s-a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate prin cererea de chemare în garanție. Considerentele și soluția instanței de recurs Înalta Curte, examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, constată că hotărârea recurată a fost pronunțată de o instanță necompetentă, astfel că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 3 C. proc.
civ., motiv pentru care va admite recursul, iar, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ se referă la obligarea unei instituții de învățământ superior la eliberarea diplomei de licență și a altor acte de studii reclamanților, absolvenți ai Universității "S.H.". Nu se poate ignora faptul că pârâta este încadrată în noțiunea de autoritate publică, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care include în această definiție persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică.
Or, în cauza de față, prin Legea nr. 443/2002, a fost înființată Universitatea "S.H.", ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ pe același palier cu Ministerul Educației Naționale, neavând aceleași competențe și responsabilități ca instituție publică, responsabilă de fundamentarea și aplicarea strategiei globale a învățământului. Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului.
În speță, Universitatea "S.H." nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ. În alți termeni, Universitatea "S.H." nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale.
Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangul autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric. În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea "S.H."- competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. De asemenea, se cuvine a observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.
Or, în litigiul de față, este evident faptul că cererea de chemare în garanție este o cerere incidentală care va fi soluționată de către instanța competentă să soluționeze cererea principală. Soluționând cauza de față fără a-și verifica competența în raport cu obiectul acțiunii și cu dispozițiile legale citate mai sus, instanța de fond a pronunțat o hotărâre casabilă în condițiile art. 304 pct. 3 C. proc. civ. În consecință, având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 313, coroborat cu art. 312 alin. (6) și art. 304 pct. 3 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului Botoșani, secția contencios, administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de Universitatea S.H. și Ministerul Educației Naționale (fost Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) împotriva Sentinței nr. 221 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul Botoșani, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2013. Procesat de GGC - NN
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.