ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7386/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 5 decembrie 2012 sub nr. 12097/30/2012, reclamanta B.J.A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, a formulat o cerere de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 29067 din 29 octombrie 2012, emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care se stabilește, în sarcina reclamantei obligația plății sumei de 157.751,20 RON, reprezentând o recuperare parțială (26,66%) din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil acordat pentru achiziționarea de utilaje agricole, până la pronunțarea instanței de fond.

Reclamanta a arătat că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a obligațiilor bugetare nr. 29067 din 29 octombrie 2012, cu privire la care se solicită suspendarea executării, comisia de control a APDPR a stabilit că acesta a încălcat prevederile Contractului de finanțare, respectiv a utilizat bunurile achiziționate în alte scopuri decât cele declarate în cererea de finanțare. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 2224 din 15 mai 2013, Tribunalul Timiș a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit art. 10 alin. (1 1 ) din Legea nr. 554/2004, „toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.” În consecință, tribunalul a constatat că cererea reclamantei, care privește un act emis de o autoritate publică centrală, ce are ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea U.E., este de competența curții de apel, astfel că în baza art. 158 C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel Timișoara, admițând excepția invocată de pârâtă.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința civilă nr. 392 din 18 septembrie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a declinat în favoarea Tribunalului Timiș competența materială de soluționare a cererii, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza pentru soluționarea acestuia la Înalta Curte de Casați și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a reținut că cererea de față a fost promovată la data de 5 decembrie 2012, anterior datei de 15 februarie 2013, când a intrat în vigoare Noul Cod de procedură civilă, aprobat prin Legea nr. 134/2010, astfel încât, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2012, art. 25 alin. (2) NCPC, respectiv, art. 725 alin. (2) C. proc.

civ. anterior, rămâne supus normelor de competență în vigoare la data promovării sale. Prin cererea de față se solicită suspendarea executării titlului de creanță astfel constituit, până la pronunțarea instanței de fond, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, raportat la dispozițiile normative invocate ca temei de drept al cererii, trebuie concluzionat că revine instanței competente să analizeze în fond acțiunea în anularea titlului de creanță și competența de a analiza cererea de suspendare a executării acestuia. Instanța a constatat că prin O.U.G.

nr. 66/2011 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, în forma în vigoare la data adoptării procesului-verbal ce face obiect al cererii de suspendare, s-au reglementat modalitățile de control și de recuperare a sumelor provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României de Comunitatea Europeană, precum și a sumelor reprezentând fondurile de cofinanțare aferente. 4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, litigiul dedus judecății are ca obiect suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. 29067 din 29 octombrie 2012, emis de Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația plății sumei de 157.751,20 RON, reprezentând o recuperare parțială (26,66%) din valoarea totală a ajutorului financiar nerambursabil acordat pentru achiziționarea de utilaje agricole, până la pronunțarea instanței de fond. Actele contestate au fost emise în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, O.U.G.

nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și ale O.G. nr. 92/2003 privind Codul Fiscal. Potrivit dispozițiilor art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011, verificările efectuate în vederea constatării neregulilor se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, ce reprezintă titlu de creanță. De altfel, din întregul corpus al actului normativ rezultă faptul că sumele astfel imputate reprezintă creanțe bugetare, care pot fi compensate cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat și sunt supuse executării silite conform procedurii prevăzute de O.G.

nr. 92/2003. Însuși actul de constatare, stabilire și individualizare a obligațiilor de plată privind creanțele bugetare rezultate din nereguli, precum și accesoriile acestora și costurile bancare, constituie titlu de creanță și înștiințare de plată și cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de Codul de procedură fiscală. Creanțele bugetare rezultate din neregulile astfel constatate sunt asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare nerambursabile și debitorilor. În perspectiva acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că obiectul prezentei cauze va fi asimilat, în esență, contestării unui act administrativ de stabilire a unei creanțe fiscale.

În acest context, în temeiul normei de trimitere de la art. 218 alin. (2) teza finală C. proc. fisc., în ceea ce privește stabilirea instanței de contencios administrativ competentă să soluționeze acțiunile având ca obiect anularea actelor administrativ-fiscale lato sensu, acțiunea reclamantei este de competența instanței de contencios administrativ, determinată în funcție de valoarea creanței bugetare potrivit regulilor de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. În conformitate cu dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale.

În interpretarea și aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut, cu caracter unitar, că aceste dispoziții instituie două criterii de determinare a competenței materiale a instanței de fond, după cum urmează: 1. criteriul poziționării în cadrul sistemului administrației publice (rangul autorității centrale sau locale) a autorității publice emitente a actului atacat; 2. criteriul valoric, stabilit pe baza cuantumului impozitului, taxei, contribuției sau datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat.

Cu alte cuvinte, dacă litigiul are caracter fiscal, în sensul că privește taxe, impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența se stabilește în funcție de valoarea debitului contestat, pragul instituit de lege pentru departajarea competenței tribunalului de cea a curții de apel fiind suma de 500.000 RON, fără a avea relevanță rangul autorității publice emitente a actului contestat sau care este parte în contractul administrativ. În cauză, fiind vorba de un litigiu având ca obiect anularea unor acte administrative vizând creanțe bugetare al căror cuantum se situează sub pragul valoric de 500.000 RON, respectiv suma de 157.751,2 RON, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența materială a instanței de contencios administrativ se stabilește în funcție de criteriul valoric și revine, în speță, Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului.

În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și împrejurarea că reclamantul a optat pentru instanța de la sediul său. În consecință, având în vedere considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Timiș, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul B.J.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit în favoarea Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 noiembrie 2013. Procesat de GGC - LM