CtEDO 21.11.2006 Auto

DIVIZA AND OTHERS v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
21.11.2006
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DIVIZA AND OTHERS v. MOLDOVA (CtEDO, 2006)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE A SECȚIUNEI 24316/02, de către Gheorghe DIVIZA și alții împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 21 noiembrie 2006 în calitate de Cameră compusă din: Dl Nicolas Bratza Președintele Casadevill Bonello Pellonpäää Traja Pavlovschi Šikuta, judecători și dl T.L. Grefierul secțiunii inițiale având în vedere cererea depusă la 8 aprilie 2002, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după ce a deliberat, hotărăsc după cum urmează: Reclamanții, dl Gheorghe Diviza, dna Lidia Olaru, dna Lilia Diviza, dl Mihail Orheianu, dna Maria Camenschi, dl Ion Camenschi și dl Vasile Talmaci, sunt resortisanți moldoveni care s-au născut în 1938, 1948, 1972, 1953, 1952, 1953 și, respectiv, 1942 și trăiesc în Hâncești. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Vitalie Postolache, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldoven (“Guvernul”) au fost reprezentate de agentul lor, dl Vitalie Pârlog. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții și Departamentul de Privatizare și Administrare a Proprietăților de Stat („Departamentul”) au fost acționari ai unei societăți de distribuție de gaze. În 2000 reclamanții au solicitat răscumpărarea acțiunilor lor. La 24 mai 2000, Curtea de District Hâncești a decis în favoarea reclamanților și, printre altele, , le-a alocat o parte din activele societății, evaluate la 295.552 lei moldoveni (MDL, echivalentul de 25,735,76 euro (EUR) la momentul respectiv). Departamentul nu a apelat împotriva hotărârii în termenul legal și a devenit final și executor după 15 zile. Cu toate acestea, la 21 iulie 2000, Departamentul a depus un recurs, respins la 10 mai 2001 de către Curtea Regională de Chișinău pentru nerespectarea termenului legal pentru depunerea acesteia. Departamentul nu a contestat această hotărâre. La 11 august 2000, reclamanții au înființat o nouă societate după ce au primit activele în conformitate cu hotărârea din 24 mai 2000. La 9 noiembrie 2001, Oficiul Procurorului General a depus Curții Supreme de Justiție o cerere de anulare a hotărârilor în favoarea reclamanților. La 19 decembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de anulare, a anulat hotărârile menționate mai sus și a ordonat deschiderea procedurii. În urma comunicării cauzei, la 11 aprilie 2006, Guvernul și reclamanții au încheiat un acord de soluționare prietenos. Potrivit acordului, Agentul Guvernului a trebuit să ceară Oficiului Procurorului General să depună o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție care solicită întreruperea procedurii de anulare. În cazul în care părțile au avut succes, au fost de acord să ceară Curtei de a elimina cererea din lista cazurilor. La 31 mai 2006, Curtea Supremă de Justiție a susținut cererea de revizuire a Procurorului General, a anulat hotărârea Curții Supreme din 19 decembrie 2001 și a celorlalte hotărâri care au fost adoptate în timpul procedurii de reluare și a întrerupt cererea de anulare a procedurii. Curtea Supremă a constatat că s-a încălcat drepturile reclamanților în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a anulării hotărârii Curții de district Hâncești din 24 mai 2000. Olaru, Lilia Diviza, Mihail Orheianu, Maria Camenschi, Ion Camenschi și Vasile Talmaci) fiecare pentru prejudiciu moral. Curtea Supremă a acordat 500 de euro pentru cheltuieli și cheltuieli și 3.520 de euro pentru taxele suportate de reprezentantul reclamanților în fața Curții. Reclamanții se plângeau în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la nedreptatea procedurii în fața instanțelor interne. De asemenea, s-au plâns că hotărârea Curții Supreme de Justiție din 19 decembrie 2001, care a anulat o hotărâre finală în favoarea lor, au încălcat art. 6 § 1 din Convenția. 2001 a avut efectul de a încălca dreptul la bucuria pașnică a bunurilor lor, astfel cum se asigură în art. 1 din Protocolul nr. 1. În cele din urmă, ei au susținut că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție deoarece nu au avut remedii eficace în fața instanțelor interne. art. 37 din Legea Convenției, în măsura în care este relevant, se citește după cum urmează: „1. Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să își continue cererea;” art. 43 & 1 din Regulamentul Curții, în măsura în care este cazul, citește după cum urmează: „Curtea poate, în orice etapă a procedurii, să decidă să scoată o cerere din lista sa de cazuri, în conformitate cu art. 37 din Convenție.” Ambele părți au informat Curtea că au ajuns la o soluție prietenoasă, iar reclamanții au declarat că sunt mulțumiți de hotărârea Curții Supreme de Justiție din 31 mai 2006. Părțile au solicitat Curtea să excludă cererea din lista cazurilor. Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolele sale, și nu găsește motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă În consecință, art. 29 § 3 din convenție nu ar trebui să se mai aplice cazului și ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din convenție; și decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă