ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3128/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 3879/86 din 22 martie 2012, reclamanta H.G.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea „S.H." București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, eliberarea diplomei de licență ca urmare a susținerii și promovării examenului de licență. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că este absolventă a Facultății de Sociologie-Psihologie, specializarea Psihologie din cadrul Universității „S.H." București, fapt confirmat prin Adeverința de licență nr. 5195 din 23 iulie 2009, însă universitatea nu i-a eliberat diploma de licență nici până la data promovării acțiunii.

A menționat că după trecerea perioadei legale de un an a făcut numeroase demersuri la Universitatea „S.H." București (telefonice și scrise) pentru obținerea diplomei și i s-au dat asigurări că au fost întreprinse toate demersurile necesare la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea tipăririi formularelor de diplomă. A mai arătat că după aceste demersuri au mai trecut șapte luni, astfel că la data de 26 ianuarie 2012, a trimis o nouă scrisoare rectorului universității la care a primit un răspuns asemănător, însă nu a primit diploma solicitată. La data de 29 mai 2012, Universitatea „S.H." București a depus la dosar întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată cât și faptul că ministerul este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în subordinea Guvernului, exercitând și atribuții stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate, iar în exercitarea atribuțiilor ce îi revin emite ordine și instrucțiuni, în condițiile legii. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență 2.1. Prin Sentința civilă nr. 4399 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Suceava, secția contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale, cauza fiind declinată spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Suceava.

Examinând cu prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepția invocată din oficiu, tribunalul a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 litigiile (..) privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (..) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. Astfel, a reținut instanța de trimitere, dacă Universitatea „S.H." este autoritate publică locală, astfel cum a fost stabilit cu valoare de principiu în ședința din 20 februarie 2012 a ICCJ - SCAF, în ceea ce privește Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București, chemat în judecată de reclamantă ca și pârât alături de Universitatea „S.H.", calitatea sa de autoritate publică centrală este categorică.

Apreciind că la baza situației litigioase stă tocmai refuzul acestui pârât de a aproba în scris tipărirea formularului actului de studiu pretins de reclamantă, în raport de dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 158 C. proc. civ., instanța a constatat că excepția de necompetență materială invocată din oficiu este întemeiată. 2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 336 din 22 octombrie 2012 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, constatând ivit conflictul negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța, stabilind că prin pârâta, respectiv Universitatea „S.H.", este asimilată unei autorități publice locale, a constatat că aplicabil cauzei este primul criteriu de determinare a competenței instanței de fond, cel al rangului autorității, incidente fiind dispozițiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, care stabilesc că tribunalele sunt competente să soluționeze în fond litigiile privind actele administrative tipice sau asimilate emise de autoritățile publice locale.

A apreciat curtea de apel că aceste reguli de competență operează și în situația în care este provocată participarea procesuală a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului - organ de specialitate al administrației publice centrale - fie în calitate de pârât, fie ca și chemat în garanție - întrucât, legitimarea sa procesuală este justificată prin raportare la competențele sale de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență și de a desemna unitatea de specialitate producătoare or, ipoteza admiterii unor astfel de cereri ar asigura efectiv punerea în executare a obligației principale imputată pârâtei Universitatea „S.H." constând în eliberarea către reclamantă a diplomei de licență obținută în urma susținerii examenului de licență în sesiunea iulie 2009. II.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 2. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public". Obiectul prezentului litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență. Pârâta Universitatea „S.H." din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004. Universitatea „S.H." din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ. Totodată, atât potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât și potrivit art. 1 din H.G.

nr. 536/2011, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului. Faptul că instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l suspenda din funcție.

Aceste prerogative legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației. În acest context, trebuie subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub controlul general al Parlamentului. În speță, Universitatea „S.H." din București nu poate fi considerată autoritate administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de învățământ.

În mod evident, Universitatea „S.H." din București este o autoritate publică descentralizată din punct de vedere teritorial. În alți termeni, Universitatea „S.H." din București nu îndeplinește cerințele impuse de legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale, cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu privire la universitatea pârâtă. Ca atare, o astfel de universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice locale. Față de argumentele expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței competente material, două criterii, și anume: (i) rangul autorității care emite sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față, este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al autorității publice pârâte - Universitatea „S.H." din București - competența de soluționare a litigiului revine tribunalului. Conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. De asemenea, reținând că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă, în principal, obligarea instituției de învățământ superior la eliberarea diplomei, se cuvine a se observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta H.G.N., în contradictoriu cu pârâții Universitatea „S.H." București și Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în prezent Ministerul Educației Naționale, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2013. Procesat de GGC - LM