ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3128/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

litigiului

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava sub nr. 3879/86 din 22 martie 2012, reclamanta H.G.N. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâții Universitatea „S.H." București și

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului București,

eliberarea diplomei de licență ca urmare a susținerii și promovării examenului

de licență.

În motivarea cererii

sale, reclamanta a arătat că este absolventă a Facultății de

Sociologie-Psihologie, specializarea Psihologie din cadrul Universității

„S.H." București, fapt confirmat prin Adeverința de licență nr. 5195 din

23 iulie 2009, însă universitatea nu i-a eliberat diploma de licență nici până

la data promovării acțiunii.

A menționat că după

trecerea perioadei legale de un an a făcut numeroase demersuri la Universitatea

„S.H." București (telefonice și scrise) pentru obținerea diplomei și i

s-au dat asigurări că au fost întreprinse toate demersurile necesare la Ministerul

Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului în vederea tipăririi

formularelor de diplomă.

A mai arătat că după

aceste demersuri au mai trecut șapte luni, astfel că la data de 26 ianuarie

2012, a trimis o nouă scrisoare rectorului universității la care a primit un

răspuns asemănător, însă nu a primit diploma solicitată.

La data de 29 mai

2012, Universitatea „S.H." București a depus la dosar întâmpinare și

cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului

și Sportului.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâtul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și

Sportului a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, având în

vedere obiectul cererii de chemare în judecată cât și faptul că ministerul este

organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate

juridică, aflat în subordinea Guvernului, exercitând și atribuții stabilite

prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate, iar în

exercitarea atribuțiilor ce îi revin emite ordine și instrucțiuni, în

condițiile legii.

generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin Sentința

civilă nr. 4399 din 20 iunie 2012 a Tribunalului Suceava, secția contencios

administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale, cauza

fiind declinată spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Suceava.

Examinând cu

prioritate, conform art. 137 C. proc. civ., excepția invocată din oficiu,

tribunalul a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr.

554/2004 litigiile (..) privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice centrale (..) se soluționează în fond de secțiile de

contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel.

Astfel, a reținut

instanța de trimitere, dacă Universitatea „S.H." este autoritate publică

locală, astfel cum a fost stabilit cu valoare de principiu în ședința din 20

februarie 2012 a ICCJ - SCAF, în ceea ce privește Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului București, chemat în judecată de

reclamantă ca și pârât alături de Universitatea „S.H.", calitatea sa de

autoritate publică centrală este categorică.

Apreciind că la baza

situației litigioase stă tocmai refuzul acestui pârât de a aproba în scris

tipărirea formularului actului de studiu pretins de reclamantă, în raport de

dispozițiile art. 159 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 158 C. proc. civ.,

instanța a constatat că excepția de necompetență materială invocată din oficiu

este întemeiată.

2.2. Învestită cu

soluționarea cauzei prin declinare de competență, Curtea de Apel Suceava,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr.

336 din 22 octombrie 2012 a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Suceava, constatând ivit conflictul negativ de

competență.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța, stabilind că prin pârâta, respectiv Universitatea

„S.H.", este asimilată unei autorități publice locale, a constatat că

aplicabil cauzei este primul criteriu de determinare a competenței instanței de

fond, cel al rangului autorității, incidente fiind dispozițiile art. 10 alin.

(1) teza I din Legea nr. 554/2004, care stabilesc că tribunalele sunt

competente să soluționeze în fond litigiile privind actele administrative

tipice sau asimilate emise de autoritățile publice locale.

A apreciat curtea de

apel că aceste reguli de competență operează și în situația în care este

provocată participarea procesuală a Ministerului Educației, Cercetării,

Tineretului și Sportului - organ de specialitate al administrației publice

centrale - fie în calitate de pârât, fie ca și chemat în garanție - întrucât,

legitimarea sa procesuală este justificată prin raportare la competențele sale

de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență și de a desemna

unitatea de specialitate producătoare or, ipoteza admiterii unor astfel de

cereri ar asigura efectiv punerea în executare a obligației principale imputată

pârâtei Universitatea „S.H." constând în eliberarea către reclamantă a

diplomei de licență obținută în urma susținerii examenului de licență în

sesiunea iulie 2009.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art.

22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în

raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Potrivit art. 1 alin.

(1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, „Orice

persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes

legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de

contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea

dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost

cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public".

Obiectul prezentului

litigiu de contencios administrativ îl reprezintă, în principal, obligarea unei

instituții de învățământ superior să elibereze diploma de licență.

Pârâta Universitatea

„S.H." din București este o autoritate publică, în sensul dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. b) teza I din Legea nr. 554/2004.

Universitatea

„S.H." din București a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, ca

instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de

utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.

Totodată, atât

potrivit art. 1 din H.G. nr. 81/2010, cât și potrivit art. 1 din H.G. nr.

536/2011, Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului este organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică

în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea

strategiei și Programului de guvernare în domeniul educației, învățământului,

cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.

Faptul că

instituțiile de învățământ superior, fie ele de stat sau particulare, au

autonomie universitară, în condițiile stabilite prin Legea nr. 84/1995 nu

justifică plasarea acestora în vârful ierarhiei organizatorice a sistemului

național de învățământ. Conform dispozițiilor legii respective, autonomia

universitară se manifestă prin relația directă a rectorului instituției de

învățământ superior cu Ministerul Educației care, printre altele, avea

competența de a confirma prin ordin actul de alegere a rectorului și de a-l

suspenda din funcție.

Aceste prerogative

legale revin unui organ central al administrației publice, astfel că unitatea

de învățământ superior se situează la un nivel inferior Ministerului Educației.

În acest context, trebuie

subliniat faptul că, potrivit art. 116 din Constituție, ministerele sunt în

subordinea Guvernului, iar în sfera organelor de specialitate nu pot fi

cuprinse decât autoritățile administrative autonome, care se află doar sub

controlul general al Parlamentului.

În speță,

Universitatea „S.H." din București nu poate fi considerată autoritate

administrativă autonomă, întrucât actele administrative pe care le emite sunt

consecința unei delegări de competențe, iar nu a învestirii sale cu dreptul de

a lucra în regim de putere publică, la nivelul întregului sistem național de

învățământ.

În mod evident,

Universitatea „S.H." din București este o autoritate publică

descentralizată din punct de vedere teritorial.

În alți termeni,

Universitatea „S.H." din București nu îndeplinește cerințele impuse de

legiuitor pentru a fi calificată drept organ al autorității publice centrale,

cu atât mai mult cu cât niciun act normativ nu conține o asemenea dispoziție cu

privire la universitatea pârâtă.

Ca atare, o astfel de

universitate nu poate fi încadrată decât în categoria unei autorități publice

locale.

Față de argumentele

expuse, Înalta Curte reține că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care instituie, pentru determinarea instanței

competente material, două criterii, și anume: (i) rangul autorității care emite

sau, după caz, încheie actul administrativ dedus judecății, în sistemul

organelor administrației publice; (ii) criteriul valoric.

În cauza de față,

este aplicabil primul criteriu enunțat, astfel că, raportat la rangul local al

autorității publice pârâte - Universitatea „S.H." din București -

competența de soluționare a litigiului revine tribunalului.

Conform art. 10 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanta se poate adresa instanței de

la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

De asemenea, reținând

că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă, în principal, obligarea

instituției de învățământ superior la eliberarea diplomei, se cuvine a se

observa dispozițiile art. 17 C. proc. civ., în temeiul cărora cererile

accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea

principală.

regulatorului de competență

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta H.G.N., în contradictoriu cu

pârâții Universitatea „S.H." București și Ministerul Educației,

Cercetării, Tineretului și Sportului, în prezent Ministerul Educației

Naționale, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2013.

Procesat de GGC - LM