ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2224/2014

Deliberând asupra

conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub

nr. 2685/288/2013 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția civilă, reclamantul

C.B. a chemat în judecată pe pârâții M.M.E. și M.L., solicitând instanței ca prin

sentința ce o va pronunța să se dispună instituirea interdicției de a înstrăina

sau greva cu orice sarcină imobilul apartament cu numărul 28, situat în București,

str. P., precum și asupra oricărui imobil deținut în proprietate de către pârâți,

până la achitarea împrumutului în sumă de 117.000 euro.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că la data de 13 februarie 2013 între părți s-a încheiat un

contract de împrumut cu titlu gratuit, pârâții asumându-și prin contract obligația

fermă de a restitui suma împrumutată până la data de 02 aprilie 2013.

Reclamantul a

mai arătat că deși creanța în valoare de 117.000 euro nu a ajuns la scadentă, solicită

instituirea asupra imobilului proprietatea pârâților a interdicției de înstrăinare,

ca o măsură de siguranță că suma împrumutată va fi restituită și că pârâții nu vor

încerca să își înstrăineze bunurile imobile tocmai pentru a se sustrage de la obligația

pe care și-au asumat-o și de a evita o eventuală urmărire silită asupra bunurilor.

Judecătoria Râmnicu

Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 4066 din 19 aprilie 2013 a admis

excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând

că în raport de dispozițiile art. 107 Noul C. proc. civ., cererea de chemare în

judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul,

dacă legea nu prevede altfel și având în vedere că pârâții își au domiciliul în

București, în circumscripția căreia se află situat de altfel și imobilul.

Prin sentința

civilă nr. 2401 din 18 martie 2014, Judecătoria sectorului 4 București, secția civilă,

a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reținând că Judecătoria Râmnicu

Vâlcea nu putea să ridice din oficiu în cauză excepția necompetenței sale teritoriale

întrucât în cauză competența este de ordine privată și nu de ordine publică.

A constatat intervenit

conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație

și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Înalta Curte,

constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe,

care se declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricina, în temeiul dispozițiilor

art. 135 alin. (1) Noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind

competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea, pentru următoarele considerente:

Instanța retine

că obiectul litigiului îl constituie instituirea interdicției de a înstrăina sau

greva cu orice sarcină imobilul apartament cu numărul 28, situat în București,

str. P., precum și asupra oricărui imobil deținut în proprietate de către pârâți,

până la achitarea împrumutului în sumă de 117.000 euro.

Se constată că

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost investită cu judecarea unei acțiuni civile al

cârei obiect îl constituie obligația de a nu face, deci cu o acțiune personală.

Art. 107 Noul

C. proc. civ. arată că în cazul acțiunilor personale competența aparține instanței

în circumscripția căreia domiciliază pârâții, astfel că în cauză suntem în prezența

unei competențe teritoriale de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Art. 130

alin. (3) Noul C. proc. civ. prevede că, "Necompetența de ordine privată poate

fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este

obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal

citate în fața primei instanțe", situație în care această excepție nu putea

să fie invocată de instanță.

Se reține că în

speță, dispozițiile art. 131 Noul C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că,

dacă pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Râmnicu

Vâlcea trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât

prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată

doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

În raport de considerentele

anterior expuse, de obiectul cererii de chemare în judecată obligația de a nu face,

Înalta Curte apreciază că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală, guvernată

de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale

alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe instanțe

deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului

în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., astfel

încât invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Râmnicu

Vâlcea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale precitate.

În atare situație,

față de considerentele expuse și de dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4)

Noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili că în litigiul promovat de reclamantul

C.B. împotriva pârâților M.M.E. și M.L., competența teritorială de soluționare aparține

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Rm. Vâlcea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 iunie 2014.