ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2224/2014

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2685/288/2013 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, secția civilă, reclamantul C.B. a chemat în judecată pe pârâții M.M.E. și M.L., solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să se dispună instituirea interdicției de a înstrăina sau greva cu orice sarcină imobilul apartament cu numărul 28, situat în București, str. P., precum și asupra oricărui imobil deținut în proprietate de către pârâți, până la achitarea împrumutului în sumă de 117.000 euro.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 13 februarie 2013 între părți s-a încheiat un contract de împrumut cu titlu gratuit, pârâții asumându-și prin contract obligația fermă de a restitui suma împrumutată până la data de 02 aprilie 2013. Reclamantul a mai arătat că deși creanța în valoare de 117.000 euro nu a ajuns la scadentă, solicită instituirea asupra imobilului proprietatea pârâților a interdicției de înstrăinare, ca o măsură de siguranță că suma împrumutată va fi restituită și că pârâții nu vor încerca să își înstrăineze bunurile imobile tocmai pentru a se sustrage de la obligația pe care și-au asumat-o și de a evita o eventuală urmărire silită asupra bunurilor.

Judecătoria Râmnicu Vâlcea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 4066 din 19 aprilie 2013 a admis excepția necompetenței sale teritoriale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 4 București, reținând că în raport de dispozițiile art. 107 Noul C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul, dacă legea nu prevede altfel și având în vedere că pârâții își au domiciliul în București, în circumscripția căreia se află situat de altfel și imobilul.

Prin sentința civilă nr. 2401 din 18 martie 2014, Judecătoria sectorului 4 București, secția civilă, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reținând că Judecătoria Râmnicu Vâlcea nu putea să ridice din oficiu în cauză excepția necompetenței sale teritoriale întrucât în cauză competența este de ordine privată și nu de ordine publică. A constatat intervenit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență ivit între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a soluționa pricina, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) Noul C. proc.

civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, pentru următoarele considerente: Instanța retine că obiectul litigiului îl constituie instituirea interdicției de a înstrăina sau greva cu orice sarcină imobilul apartament cu numărul 28, situat în București, str. P., precum și asupra oricărui imobil deținut în proprietate de către pârâți, până la achitarea împrumutului în sumă de 117.000 euro. Se constată că Judecătoria Râmnicu Vâlcea a fost investită cu judecarea unei acțiuni civile al cârei obiect îl constituie obligația de a nu face, deci cu o acțiune personală. Art. 107 Noul C. proc. civ. arată că în cazul acțiunilor personale competența aparține instanței în circumscripția căreia domiciliază pârâții, astfel că în cauză suntem în prezența unei competențe teritoriale de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ. prevede că, "Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", situație în care această excepție nu putea să fie invocată de instanță. Se reține că în speță, dispozițiile art. 131 Noul C. proc. civ. trebuie interpretate în sensul că, dacă pârâții nu au invocat excepția necompetenței teritoriale, Judecătoria Râmnicu Vâlcea trebuia să constate că este competentă tocmai pentru acest motiv, întrucât prin lege s-a urmărit ca excepția necompetenței teritoriale relative să fie lăsată doar la îndemâna pârâtului, nu și la aprecierea instanței.

În raport de considerentele anterior expuse, de obiectul cererii de chemare în judecată obligația de a nu face, Înalta Curte apreciază că acțiunea dedusă judecății este o acțiune personală, guvernată de norme cu caracter de ordine privată ce reglementează materia competenței teritoriale alternative, în baza cărora reclamanta are opțiunea alegerii între mai multe instanțe deopotrivă competente, dreptul de a contesta alegerea revenind exclusiv pârâtului în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., astfel încât invocarea excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor legale precitate. În atare situație, față de considerentele expuse și de dispozițiile art. 131 și art. 135 alin. (4) Noul C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a stabili că în litigiul promovat de reclamantul C.B. împotriva pârâților M.M.E. și M.L., competența teritorială de soluționare aparține Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Rm. Vâlcea. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.