ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4040/2013

Asupra conflictului negativ de competență de față: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. 11662/288/2012, astfel cum a fost precizată, reclamantul D.C. a chemat în judecată pe pârâta SC V. România SA București, prin sucursala B. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să constatate caracterul abuziv al clauzei cuprinse la pct. 5 lit. a) din convenția de credit din 27 ianuarie 2008 privind comisionul de risc/administrare, să dispună anularea și înlăturarea clauzei din contract, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9093,49 euro reprezentând contravaloarea sumelor percepute cu titlu de comision de risc/administrare de la data încheierii contractului până la data formulării prezentei cererii, dar și a sumelor încasate cu acest titlu ulterior formulării cererii de chemare în judecată precum și dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1644 din 18 februarie 2013, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 1 București, reținând că în cauză sunt incidente prevederile art. 7, coroborate cu art. 10 pct. 1 C. proc. civ. Pnn sentința nr. 17249/2013 din 12 septembrie 2013, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 1 București și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria sector 1 București, apreciază că din jurisprudența CEJ în materia protecției consumatorului, respectiv cauza Oceano, instanța a reținut că, este inechitabil și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de Ia sediul acestuia din urmă. Aceasta deoarece obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în constatarea clauzelor abuzive dintr-un contract de credit formulată de reclamantul-consumator D.C., cu domiciliul în municipiul Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul-comerciant SC V. România SA. Astfel că, față de aceste considerente, instanța a reținut că lipsa posibilității instanței de a invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, ar lipsi de efecte reglementările dreptului comunitar și ar îngrădi într-un mod nejustificat accesul efectiv Ia justiție al consumatorului.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționa cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc.

civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanța sediului ei principal, iar conform art. 10 alin. (1) din același cod, se prevede că, în afară de domiciliul pârâtului mai sunt competente, în cazul cererilor privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau reziliere unui contract, în afară de instanța de la sediul principal al pârâte ori de instanța locului unde ea are reprezentanță pentru obligațiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite de acesta, cererea mai poate fi introdusă, deopotrivă, Ia instanța locului prevăzut în contract pentru executarea fie chiar în parte, a obligațiunii.

În acest context, se reține că, în speță, convenția de credit a fost încheiată la sediul sucursalei B. a băncii aflat în București, str. B., sector 1, iar obligațiile au fost executate de părți în același loc, prin virarea de către pârâtă a sumei de bani împrumutate în contul reclamantului deschis Ia SC V. România SA - sucursala B., și respectiv prin alimentarea contului de către reclamant, lunar, cu suma reprezentând rata lunară, iar împrejurarea că, prin răspunsul Ia întâmpinare, reclamantul D.C. arată că în prezent, domiciliază în municipiul Râmnicu Vâlcea și efectuează plățile din această localitate, nu are relevanță, întrucât, potrivit Regulamentului nr. 2/2005 al Băncii Naționale a României, Iocul plății este considerat locul unde obligația de plată este stinsă, respectiv banca destinatară.

Mai mult decât atât, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.C. și înregistrată pe rolul Judecătorie Râmnicu Vâlcea este adresată Judecătoriei sector 1 București. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2013.