ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4040/2013

Asupra conflictului

negativ de competență de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea sub nr. 11662/288/2012, astfel cum a fost precizată,

reclamantul D.C. a chemat în judecată pe pârâta SC V. România SA București,  prin

sucursala B. solicitând instanței pronunțarea unei hotărâri prin care să constatate

caracterul abuziv al clauzei cuprinse la pct. 5 lit. a) din convenția de credit

din 27 ianuarie 2008 privind comisionul de risc/administrare, să dispună anularea

și înlăturarea clauzei din contract, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 9093,49

euro reprezentând contravaloarea sumelor percepute cu titlu de comision de risc/administrare

de la data încheierii contractului până la data formulării prezentei cererii, dar

și a sumelor încasate cu acest titlu ulterior formulării cererii de chemare în judecată

precum și dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința

civilă nr. 1644 din 18 februarie 2013, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția

necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea invocată de pârâtă prin

întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sector 1 București, reținând că în cauză sunt incidente prevederile art. 7, coroborate

cu art. 10 pct. 1 C. proc. civ.

Pnn sentința

nr. 17249/2013 din 12 septembrie 2013, Judecătoria sectorului 1 București a admis

excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei sector 1 București și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.

Pentru a hotărî

astfel, Judecătoria sector 1 București, apreciază că din jurisprudența CEJ în materia

protecției consumatorului, respectiv cauza Oceano, instanța a reținut că, este inechitabil

și mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare

în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanța de

Ia sediul acestuia din urmă.

Aceasta deoarece

obiectul prezentului litigiu îl reprezintă acțiunea în constatarea clauzelor abuzive

dintr-un contract de credit formulată de reclamantul-consumator D.C., cu domiciliul

în municipiul Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtul-comerciant SC V. România

SA.

Astfel că, față

de aceste considerente, instanța a reținut că lipsa posibilității instanței de a

invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale, ar lipsi de efecte reglementările

dreptului comunitar și ar îngrădi într-un mod nejustificat accesul efectiv Ia justiție

al consumatorului.

Înalta Curte constatând

că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 20 pct. 2 C.

proc. civ. ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente

să judece pricina, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de

soluționa cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 7 alin. (1) C. proc. civ., cererea împotriva unei persoane juridice de drept

privat se face la instanța sediului ei principal, iar conform art. 10 alin. (1)

din același cod, se prevede că, în afară de domiciliul pârâtului mai sunt competente,

în cazul cererilor privitoare la executarea, anularea, rezoluțiunea sau reziliere

unui contract, în afară de instanța de la sediul principal al pârâte ori de instanța

locului unde ea are reprezentanță pentru obligațiile ce urmează a fi executate în

acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârșite

de acesta, cererea mai poate fi introdusă, deopotrivă, Ia instanța locului prevăzut

în contract pentru executarea fie chiar în parte, a obligațiunii.

În acest context,

se reține că, în speță, convenția de credit a fost încheiată la sediul sucursalei

B. a băncii aflat în București, str. B., sector 1, iar obligațiile au fost executate

de părți în același loc, prin virarea de către pârâtă a sumei de bani împrumutate

în contul reclamantului deschis Ia SC V. România SA - sucursala B., și respectiv

prin alimentarea contului de către reclamant, lunar, cu suma reprezentând rata lunară,

iar împrejurarea că, prin răspunsul Ia întâmpinare, reclamantul D.C. arată că în

prezent, domiciliază în municipiul Râmnicu Vâlcea și efectuează plățile din această

localitate, nu are relevanță, întrucât, potrivit Regulamentului nr. 2/2005 al Băncii

Naționale a României, Iocul plății este considerat locul unde obligația de plată

este stinsă, respectiv banca destinatară.

Mai mult decât

atât, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D.C. și înregistrată

pe rolul Judecătorie Râmnicu Vâlcea este adresată Judecătoriei sector 1 București.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 19 noiembrie 2013.