- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 13 mai 2010
Decizia nr. 1730/2010 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs împotriva sentinței nr. 7109/2008 a Tribunalului București
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 7109 din 9 iunie 2008 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta
SC I.I. SRL
București, a obligat pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a spațiului situat în București, B-dul Poligrafiei, în suprafață de 478 mp, prin negociere directă și la 20.50 lei cheltuieli de judecată. Apelul declarat de pârâta R.A.A.D.P.F.L. Craiova a fost admis de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, care, prin Decizia comercială nr. 169 din 8 aprilie 2009, a schimbat în tot sentința atacată, respingând cererea ca neîntemeiată și obligând-o pe intimată să-i plătească suma de 4,15 lei cheltuieli de judecată. La data de 26 iunie 2009 reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii instanței de apel invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În conformitate cu dispozițiile art. 137 C. proc.
civ. conform căruia instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, Curtea va analiza excepția tardivității recursului invocată din oficiu pe care o va admite pentru următoarele considerente: Prin încheierea de ședință din 25 februarie 2009 Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a reținut că „la întrebarea instanței, apărătorul intimatei indică adresa actuală a intimatei în București, sector 1, str. Gârlei, adresă unde solicită a-i fi comunicate actele procedurale din acest moment”, apărătorul intimatei SC I.I. SRL București fiind avocatul Duțu Mihai cu delegație la dosar. În acest context comunicarea hotărârii civile nr. 169 din 8 aprilie 2009 a fost făcută reclamantei SC I.I.
SRL București la adresa mai sus menționată, la data de 6 mai 2009 (filele 237 și 238 dosar apel), dovada comunicării fiind în acest sens. Se reține de asemenea că recursul a fost declarat la data de 26 iunie 2009. Conform art. 301 C. proc. civ. termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii și cum hotărârea atacată a fost comunicată la data de 6 mai 2009, se constată că recursul a fost declarat cu nerespectarea termenului de 15 zile de la comunicarea hotărârii, cu depășirea termenului prevăzut de dispozițiile legale sus citate . Apărarea recurentei în sensul că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată la sediul avocatului ales nu poate fi reținută față de împrejurarea că avocatul delegat s-o reprezinte în dosarul cauzei a solicitat, așa cum a fost consemnat în încheierea din 25 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, să-i fie comunicate actele procedurale la sediul din București, str. Gârlei.
În aceste împrejurări, Curtea urmează a constata tardivitatea recursului urmând a-l respinge ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.I. SRL București împotriva Deciziei nr. 169 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca tardiv formulat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2010.