ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1704/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 21 august 2007

reclamanta

SC

A.U. SA București, devenită

SC U.A. SA

,

cheamă în judecată pe pârâta

SC R.G. SRL Lupeni

solicitând instanței

să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 102.450 lei cu titlu de

despăgubiri, la plata dobânzii legale datorate de la data producerii prejudiciului

- 16 noiembrie 2004 - și până la executarea efectivă a obligației de plată, cu

cheltuieli de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 1749 din 16 iulie 2008 Tribunalul Comercial Cluj respinge ca

neîntemeiată cererea reclamantei și respinge ca neîntemeiată și cererea pârâtei

pentru plata sumei de 100 lei pentru fiecare termen de judecată la care s-a

prezentat reprezentantul acesteia cu titlu de cheltuieli de judecată, reținând

că, în conformitate cu dispozițiile art. 22 din Legea nr. 136/1995, reclamanta,

asigurator, s-a subrogat în drepturile SC L. SRL, asigurat Casco, derivate din

raportul juridic al asiguratului cu pârâta, raport juridic în care s-a prevalat

de o pretinsă răspundere civilă delictuală a pârâtei, nefiind însă probată

existența unei fapte ilicite a acesteia care să poată fi asociată prin vreo

legătură de cauzalitate cu prejudiciul suferit de asiguratul al cărui autotren

asigurat a fost avariat prin incendiu și în ale cărui drepturi s-a subrogat

reclamanta, astfel că nu se poate reține în sarcina pârâtei răspunderea

instituită prin dispozițiile art. 22 din Convenția C.M.R.

Prin

decizia civilă

nr. 23 din 12 februarie

2009 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal, admite apelul declarat

de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe pe

care o schimbă în întregime în sensul că admite acțiunea reclamantei împotriva

pârâtei pe care o obligă la plata sumei de 102.450 lei despăgubiri cu dobândă

legală calculată începând cu data de 29 august 2005 până la achitarea

definitivă, cu 6.039 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe în sarcina

pârâtei.

Pentru a decide

astfel instanța de apel reține că incendierea autotrenului s-a produs din cauze

anterioare încărcării cărbunelui, fie țigară aprinsă, fie existența unor

cărbuni nestinși, ambele variante antrenând culpa pârâtei care nu a asigurat o

marfă corespunzătoare, raportul de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtei și

prejudiciu fiind evident, culpa pârâtei fiind stabilită în același sens și

într-o cauză similară în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 11449 din 9

decembrie 2005 împotriva căreia pârâta nu a înțeles să promoveze căile

superiore de atac.

Împotriva deciziei de mai sus pârâta declară

recurs solicitând, cu invocarea motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei

recurate cu consecința respingerii apelului declarat de reclamantă împotriva

sentinței primei instanțe, legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.

În fundamentarea recursului său

recurenta critică instanța de apel pentru a fi pronunțat decizia cu încălcarea art.

261 alin. (2) C. proc. civ., copia deciziei comunicată nefiind semnată de

judecătorii care au dat-o și nici de către grefier, devenind incidente

dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

Recurenta critică instanța de apel și

pentru a fi reținut eronat culpa sa ca urmare a interpretării greșite a

faptului că nu a atacat sentința pronunțată într-o altă cauză, respectiv

sentința civilă nr. 449 din 9 decembrie 2005, atitudine apreciată eronat de

instanța de control judiciar ca o recunoaștere din partea recurentei, astfel că

fapta ilicită reținută în sarcina sa nu a fost dovedită, nefiind deci

îndeplinite condițiile art. 998 C. civ.

Recurenta reproșează instanței

criticate și faptul că a acordat ce nu s-a cerut, interpretând extensiv cererea

introductivă de instanță și considerând eronat că recurenta pârâtă ar fi

răspunzătoare și pentru fapta prepușilor săi care ar fi condus, probabil, la

incendierea autotrenului prin existența unor mucuri de țigară nestinsă,

provenite de la aceștia.

În sfârșit, recurenta critică instanța

de apel pentru aplicarea greșită a legii, respectiv a dispozițiilor art. 998 C.

civ. și a prevederilor Convenției C.M.R. - art. 22 și art. 8, instanța ignorând

că transportatorul a cunoscut natura periculoasă a bunurilor transportate, date

fiind relațiile de lungă durată ale recurentei cu

SC L. SRL, precum și că acesta nu a

verificat starea mărfii și a ambalajului ei, acceptând încărcarea mărfii fără

rezerve.

Examinând recursul pârâtei se constată

că acesta este fondat.

Dacă nu pot fi primite criticile

vizând nesemnarea deciziei recurate de către judecătorii care au pronunțat-o

întrucât hotărârea poartă toate semnăturile membrilor completului, ca și pe

aceea a grefierului (fila 46 dosar de apel), recurentei comunicându-i-se doar o

copie, și nici criticile referitoare la extinderea, de către instanța de apel, a

limitelor investirii prin analizarea răspunderii recurentei-pârâte pentru

prepușii săi, potrivit art. 1000 alin. (3) C. civ., o astfel de extindere

nefiind săvârșită de către instanța criticată, celelalte critici sunt, însă,

întemeiate și urmează a fi admise.

Se constată, în acest sens, că în mod

netemeinic instanța a dedus culpa recurentei în producerea incendierii

autotrenului transportatorului, asigurat Casco, și existența faptei ilicite

săvârșită de aceasta, din extrapolarea - inadmisibilă - a constatărilor din

considerentele unei alte instanțe, într-o altă cauză, ce a privit pe

recurenta-reclamantă, respectiv din sentința civilă nr. 11449 din 9 decembrie

2005 a Judecătoriei Cluj Napoca pronunțată în Dosarul nr. 9364/2005, ca și din

faptul că pârâta-recurentă, în acea cauză, nu a înțeles să promoveze căile de

atac, modalități care nu sunt de natură să conducă la concluzia că recurenta

pârâtă se face vinovată de expedierea unei mărfi periculoase, încărcând cărbuni

nestinși care ar fi provocat - la 16 ore de la încărcare - incendierea

mijlocului de transport al asiguratului transportator, instanța de apel

stabilind fără temei că incendierea autotrenului s-a produs din cauze

anterioare încărcării cărbunelui, fie țigară aprinsă, fie existența unor

cărbuni nestinși - aspecte nedovedite însă - apreciind că ambele variante

antrenează culpa pârâtei și converg spre ideea existenței faptei ilicite a

pârâtei-recurente, deși aceeași instanță constată că evenimentele evocate nu

sunt excluse a se fi produs, producerea lor nefiind însă dovedită.

Se constată astfel că instanța de

apel, infirmând soluția primei instanțe care a reținut corect starea de fapt, a

făcut o incorectă aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 998 C. civ.,

nestabilind precis săvârșirea de către recurenta pârâtă a faptei ilicite care

să fi condus la producerea prejudiciului suferit de transportator și pentru

care acesta a fost despăgubit de către intimata reclamantă ca asigurător.

Sunt fondate și criticile recurentei

întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța de apel -

spre deosebire de instanța de fond a cărei soluție a modificat-o în tot -

schimbând natura și înțelesul neîndoielnic al actului dedus judecății, s-a

limitat doar la analiza existenței faptei ilicite săvârșită culpabil de pârâta

recurentă, ignorând incidența în cauză a dispozițiilor art. 22 alin. (2) din

Convenția C.M.R. în limitele căreia s-a încheiat contractul de transport dintre

recurentă și asiguratul despăgubit de intimata reclamantă, și în lumina cărora,

coroborate cu prevederile art. 8 din aceeași Convenție, s-ar fi putut analiza

eventuala răspundere a pârâtei recurente ca parte în contractul respectiv de

transport.

Față de cele de mai sus, decizia

recurată fiind nelegală și netemeinică, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin.

(2) și (3) C. proc. civ. recursul pârâtei declarat împotriva acesteia urmează a

fi admis, iar decizia recurată urmează a fi modificată în sensul respingerii

apelului, declarat de apelanta reclamantă împotriva sentinței primei instanțe,

care urmează a fi menținută ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâta

SC

R.G. SRL Lupeni

împotriva Deciziei nr. 23/2009 din 12 februarie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, pe care o modifică în sensul

că respinge apelul declarat reclamanta SC U.A. SA prin Sucursala Cluj împotriva

sentinței comerciale nr. 1749/2008 din 16 iulie 2008 a Tribunalului Comercial

Cluj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2010.