Secțiunea a treia Cerere nr. 1662/02 prezentată de Gheorghe GAGA împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 23 noiembrie 2006 într-o cameră compusă din domnii B.M. Zupančič președintele Hedigan Biersan Gyulumyan dnii Myjer David Thór Björgvinsson, Berro-Lefevre, judecători și dnii V. Berger, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 iulie 2001, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alineatul (3) din convenție și de a examina în comun admisibilitatea și fondul cauzei, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După ce a deliberat, face următoarea decizie ÎN FAȚĂ Reclamantul, dl Gheorghe Gaga, este un resortisant român, născut în 1964 și rezident în Gherla. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează: Printr-o ordonanță din 4 octombrie 1999, procurorul general al Parchetului din Cluj-Napoca l-a pus în arest provizoriu pe reclamant, pe motiv că a comis o crimă. Prin hotărârea din 19 octombrie 1999, tribunalul departamental din Cluj a respins plângerea reclamantului împotriva acestei ordonanțe. printr-o hotărâre definitivă din 3 octombrie 1999 În decembrie 1999, tribunalul din Cluj-Napoca a primit recursul reclamantului împotriva acestei hotărâri și a dispus eliberarea sa. Prin hotărârea din 6 iunie 2000, pronunțată în lipsa reclamantului, tribunalul departamental din Cluj l-a relaxat de la șeful crimei. Pe baza tuturor probelor colectate, Tribunalul a hotărât că reclamantul se afla în momentul faptelor în stare de autoapărare. Această hotărâre a fost confirmată, la apelul de Parchet în apropierea tribunalului departamental din Cluj, printr-o hotărâre din 3 octombrie 2000 a Tribunalului de apel din Cluj-Napoca, pronunțată în prezența reclamantului. Parchetul de lângă curtea de judecată a lui Cluj-Napoca a făcut recurs împotriva acestei hotărâri, susținând o gravă eroare de fapt din partea instanțelor din fond. La 29 ianuarie 2001, reclamantul a fost citat prin afișaj la domiciliul fostei sale soții, deși a informat instanța de apel din Cluj-Napoca, printr-o scrisoare din 14 septembrie 2000, că reclamantul nu mai locuia la această adresă din 1995. Reclamantul nu mai era prezent la reședința din 27 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție care a numit un avocat din oficiu. Prin hotărârea definitivă din aceeași zi, Curtea Supremă a primit recursul la Parchet și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de opt ani și șase luni de închisoare pentru crimă. Totuși, ea este considerată a fi o circumstanță atenuantă pentru că a acționat într-o stare de mare emoție. După spusele reclamantului, el a luat cunoștință de existența acestei hotărâri la 9 mai 2001, ziua în care pedeapsa sa a fost pusă în aplicare. Motivația hotărârii a fost clarificată la 22 august 2001. Potrivit informațiilor suplimentare furnizate de guvern la cererea președintelui camerei, formulată în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul de procedură al Curții, hotărârea definitivă din 27 februarie 2001 nu a fost niciodată comunicată reclamantului, care și-a procurat acest lucru prin intermediul unui membru al familiei sale. Două cereri de revizuire formulate de reclamant împotriva acestei hotărâri au fost respinse prin hotărârile din 25 septembrie 2001 și 18 noiembrie 2002 ale Tribunalului departamental din Cluj. Instanța l-a inculcat pe reclamant că a putut introduce o contestație în anulare împotriva hotărârii în cauză, din moment ce a declarat că nu a fost citat în mod regulat în fața Curții Supreme. GRIFS Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge de arestarea sa provizorie la 4 octombrie 1999 printr-o ordonanță a procurorului, precum și de încarcerarea sa în vederea executării pedepsei sale, la 9 mai 2001. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, se plânge de caracterul inechitabil al procedurii în fața Curții Supreme de Justiție, din cauza faptului că a fost condamnat în absența sa și fără să fi fost citat în mod regulat. La 3 martie 2006, președintele celei de a treia secțiuni a Curții a decis să prezinte cererea guvernului pârât, invitând să își prezinte observațiile cu privire la admisibilitate și la fondul cauzei. Guvernul a prezentat observațiile respective printr-un fax din 1 iunie 2006 și prin două scrisori din 5 și 12 iunie 2006. Printr-o scrisoare recomandată cu aviz de primire din 29 iunie 2006, trimisă la închisoarea Gherla, unde reclamantul era deținut, grefa l-a invitat pe reclamant să își prezinte observațiile ca răspuns la observațiile guvernului și cererile sale de satisfacție echitabilă, în temeiul articolului 41 din convenție. Deoarece reclamantul a fost eliberat la 9 mai 2006, închisoarea Gherla a trimis scrisoarea la adresa pe care a declarat-o la ieșirea sa, și anume strada Iezer, Cluj-Naq La 21 august 2006, grefa a trimis reclamantului o nouă scrisoare recomandată cu aviz de primire la adresa pe care a declarat-o la ieșirea din închisoare, indicându-i că, în lipsa unui răspuns din partea sa înainte de 18 septembrie 2006, cererea ar putea fi retrasă din rol, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție. Această scrisoare a revenit la grefa cu mențiunea Reclamantul nu a informat Curtea cu privire la nicio modificare a adresei. Ã Curtea constată că, deși informat de consecințele lipsei de răspuns la scrisorile trimise de Curte, reclamantul nu a răspuns nici la scrisoarea din 29 iunie, nici la cea din 21 august 2006 și nu și-a prezentat observațiile ca răspuns la cele ale guvernului. Aceasta concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină pledoaria, în sensul art. 37 alin. (1) lit. (a) din Convenție. În plus, aceasta nu percepe niciun motiv de ordine publică care să justifice continuarea examinării cererii, în sensul art. 37 alin. (1) din Convenție. În consecință, este necesar să se pună capăt aplicării art. 3 din Convenție și să șteargă cauza rolului, în temeiul articolului 37 litera (a) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Vincent Berger Bošjan M. Zupančič Modulul Președinte
Requête n
o
1562/02
présentée par Gheorghe GAGA
contre la Roumanie
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 23 novembre 2006 en une chambre composée de
:
MM.
B.M.
Zupančič
,
président
,
J.
Hedigan
,
C.
Bîrsan
,
M
me
A.
Gyulumyan
,
MM.
E.
Myjer
,
David Thór
Björgvinsson,
M
me
I.
Berro-Lefèvre,
juges
,
et de M. V.
Berger,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 juillet 2001,
Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Gheorghe Gaga, est un ressortissant roumain, né en 1964 et résidant à Gherla.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Par une ordonnance du 4 octobre 1999, le procureur du parquet près la cour d’appel de Cluj-Napoca plaça le requérant en détention provisoire, au motif qu’il était soupçonné d’avoir commis un meurtre. Par un jugement avant dire droit du 19 octobre 1999, le tribunal départemental de Cluj rejeta la plainte du requérant contre cette ordonnance. Par un arrêt définitif du 3
décembre 1999, la cour d’appel de Cluj-Napoca accueillit le recours du requérant contre ce jugement et ordonna sa mise en liberté.
Par un jugement du 6 juin 2000, rendu en l’absence du requérant, le tribunal départemental de Cluj le relaxa du chef de meurtre. Se fondant sur l’ensemble des preuves recueillies, le tribunal jugea que le requérant se trouvait au moment des faits en état de légitime défense. Ce jugement fut confirmé, sur appel du parquet près le tribunal départemental de Cluj, par un arrêt du 3 octobre 2000 de la cour d’appel de Cluj-Napoca, rendu en la présence du requérant.
Le parquet près la cour d’appel de Cluj-Napoca fit recours contre cet arrêt, alléguant une grave erreur de fait de la part des juridictions du fond. Le 29 janvier 2001, le requérant fut cité à comparaître par affichage au domicile de son ancienne épouse, bien qu’elle eût informé la cour d’appel de Cluj-Napoca, par une lettre du 14 septembre 2000, que le requérant n’habitait plus à cette adresse depuis 1995. Le requérant n’était pas présent à l’audience du 27 février 2001 de la Cour suprême de Justice qui nomma un avocat d’office. Ce dernier plaida pour le rejet du recours du parquet. Par un arrêt définitif du même jour, la Cour suprême accueillit le recours du parquet et condamna le requérant à une peine de huit ans et six mois de prison pour meurtre. Se fondant sur les preuves versées au dossier de la juridiction de premier ressort, la Cour suprême jugea que le requérant avait dépassé les limites de la légitime défense. Elle estima qu’il bénéficiait toutefois de circonstances atténuantes parce qu’il avait agi dans un état de forte émotion.
Aux dires du requérant, il prit connaissance de l’existence de cet arrêt le 9
mai 2001, jour où sa peine fut mise à exécution. La motivation de l’arrêt fut mise au net le 22 août 2001. Selon les informations complémentaires fournies par le gouvernement à la demande du président de la chambre, formée en vertu de l’article 54 § 2 a) du règlement de la Cour, l’arrêt définitif du 27 février 2001 ne fut jamais signifié au requérant, qui se le procura par l’intermédiaire d’un membre de sa famille.
Deux demandes de révision formées par le requérant contre cet arrêt furent rejetées par des jugements des 25 septembre 2001 et 18
novembre
2002 du tribunal départemental de Cluj. Le tribunal indiqua au requérant qu’il aurait pu introduire une contestation en annulation contre l’arrêt en question, dès lors qu’il alléguait ne pas avoir été régulièrement cité à comparaître devant la Cour suprême.
1.
Invoquant l’article 5 de la Convention, le requérant se plaint de l’illégalité de sa mise en détention provisoire le 4 octobre 1999 par une ordonnance du procureur, ainsi que de son incarcération en vue de purger sa peine, le 9 mai 2001.
2.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, il se plaint du caractère inéquitable de la procédure devant la Cour suprême de Justice, en raison de ce qu’il a été condamné en son absence et sans avoir été régulièrement cité à comparaître.
Le 3 mars 2006, le président de la troisième section de la Cour a décidé de porter la requête à la connaissance du gouvernement défendeur, en l’invitant à présenter ses observations sur la recevabilité et le fond de l’affaire. Le gouvernement a présenté lesdites observations par une télécopie du 1
er
juin 2006 et par deux lettres des 5 et 12 juin 2006.
Par une lettre recommandée avec avis de réception du 29 juin 2006, envoyée à la prison de Gherla où le requérant était détenu, le greffe a invité celui-ci à présenter ses observations en réponse à celles du gouvernement ainsi que ses demandes de satisfaction équitable, au titre de l’article 41 de la Convention. Le requérant ayant été libéré le 9 mai 2006, la prison de Gherla a renvoyé la lettre à l’adresse qu’il avait déclarée à sa sortie, à savoir «
n
o
1,
rue Iezer, Cluj-Napoca
». Le 2 août 2006, la lettre est revenue à la Cour avec la mention «
non réclamée
».
Le 21 août 2006, le greffe a envoyé au requérant une nouvelle lettre recommandée avec avis de réception à l’adresse qu’il avait déclarée à sa sortie de prison, lui indiquant qu’en l’absence d’une réponse de sa part avant le 18 septembre 2006, la requête pourrait être rayée du rôle, en vertu de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Cette lettre est revenue au greffe avec la mention «
non réclamée
».
Le requérant n’a informé la Cour d’aucun changement d’adresse.
La Cour constate que, bien qu’informé des conséquences de l’absence de réponse aux lettres envoyées par la Cour, le requérant n’a répondu ni à la lettre du 29 juin ni à celle du 21 août 2006, et n’a pas produit ses observations en réponse à celles du gouvernement.
Elle en conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle n’aperçoit par ailleurs aucun motif d’ordre public justifiant de poursuivre l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1
in fine
de la Convention.
En conséquence, il convient de mettre fin à l’application de l’article
29
§
3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle, en vertu de l’article 37
§
1
a) de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Décide
de rayer la requête du rôle.
Vincent
Berger
Boštjan M.
Zupančič
Greffier
Président