CtEDO 25.03.2008 AI

AFFAIRE GAGA c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
25.03.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
AFFAIRE GAGA c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

A TREIA SECȚIE

CAUZA

GAGA c. ROMÂNIA

(Cerere nr. 1562/02)

25 martie 2008

29/09/2008

Această hotărâre va deveni definitiva în condițiile definite la art. 44 § 2 din Convenție. Poate suferi corecturi de formă.

În cauza Gaga c. România,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a treia secție), ședând în cameră compusă din

:

Josep Casadevall, președinte,

Elisabet Fura-Sandström,

Corneliu Bîrsan,

Boštjan M. Zupančič,

Alvina Gyulumyan,

Egbert Myjer,

Luis López Guerra,

judecători,

și Santiago Quesada,

grefier de secție,

După ce a deliberat în ședință închisă pe 4 martie 2008,

Pronunță hotărârea ce urmează, adoptată la această dată

:

1.

La originea cauzei se află o cerere (nr. 1562/02) îndreptată împotriva României și pe care un cetățean al acestui stat, domn Gheorghe Gaga (« reclamantul »), a depus-o la Curt pe 21 iulie 2001 în temeiul articolului 34 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (« Convenția »).

2.

Reclamantul, căruia i s-a acordat beneficiul asistenței judiciare, este reprezentat de doamna Diana Alexandra Andrașoni, avocat la Cluj-Napoca. Guvernul român (« Guvernul ») este reprezentat de agentul său, domnul Răzvan-Horațiu Radu, din ministerul Afacerilor Externe.

3.

Reclamantul susține în particular că fusese condamnat în absență, în încălcarea articolului 6 din Convenție.

4.

Pe 3 martie 2006, Curtea a comunicat petiția Guvernului. Prevalând se de dispozițiile articolului 29 § 3, a hotărât că vor fi examinate simultan admisibilitatea și meritele cauzei.

I.

5.

Reclamantul s-a născut în 1964. Locuiește la Fizeș.

6.

Printr-o ordonanță din 4 octombrie 1999 a parchetului din apropierea curții de apel Cluj-Napoca, reclamantul a fost plasat în detenție preventivă sub pretextul că era suspect de a fi comis o crimă. După recurs al reclamantului, pe 3 decembrie 1999, curtea de apel Cluj-Napoca a ordonat eliberarea acestuia în cursul procedurilor.

7.

Printr-o sentință din 6 iunie 2000, pronunțată în absența reclamantului, tribunalul departamental Cluj a achitat reclamantul de crima. Bazânduse pe declarațiile reclamantului și ale mai multor martori, precum și pe concluziile unui raport de expertiză medico-legală a victimei și pe procesul-verbal întocmit la locul infracțiunii, tribunalul constata că reclamantul provocase decesul victimei lovind-o cu o obiect metalic. Cu toate acestea, tribunalul considerat că reclamantul acționase în legitima apărare deoarece victima intrase noaptea, prin spargere, în locuința sa pentru a-i fura bunuri și amenințase cu o obiect care semăna cu un cuțit. Procuratura a contestat această sentință, susținând că reclamantul depășise limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului.

8.

Printr-o hotărâre din 3 octombrie 2000, pronunțată în prezența reclamantului, curtea de apel Cluj-Napoca a respins contestația, considerând că reclamantul se află într-o stare de emoție puternică cauzată de atac și că, de aceea, nu putea aprecia obiectiv situația pentru a pregăti o apărare proporțională. Procuratura a formulat un recurs în fața Curții Supreme de Justiție, susținând o eroare în aprecierea faptelor de către instanțele de fond.

9.

Pe 29 ianuarie 2001, reclamantul a fost citat să comparaie în fața Curții Supreme prin afișare la domiciliul fostei soții, cu toate că, printr-o scrisoare înregistrată pe 14 septembrie 2000 la registrul curții de apel Cluj-Napoca, aceasta din urmă informase în scris instanțele naționale că reclamantul nu mai locuia acolo din 1995 ca urmare a divorțului lor, cerând expres ca acestea să înceteze trimiterea citațiilor de comparație la adresa sa în numele fostului soț.

10.

Potrivit reclamantului, a încercat să obțină informații prin telefon de la grefia Curții Supreme, dar i s-ar fi răspuns că numele nu figura pe lista ședințelor.

11.

Reclamantul nu a fost prezent la ședința din 27 februarie 2001 și Curtea Supremă de Justiție i-a desemnat pe loc un avocat de oficiu. Acesta din urmă pledă pentru respingerea recursului procuraturii.

12.

Printr-o hotărâre din aceeași zi, Curtea Supremă admisese recursul și condamna reclamantul la o pedeapsă de opt ani și șase luni de închisoare pentru crimă pe motivul că depășise limitele legitime apărării. Pe 9 mai 2001, reclamantul fu arestat și începu să-și ispășească sentința.

13.

Potrivit reclamantului, pe 10 sau 11 mai 2001, a trimis Curții Supreme de Justiție o contestație în anulare împotriva hotărârii de condamnare, cerând în principal redeschiderea procesului din cauza defectului citației de comparație în fața Curții Supreme. În iulie 2001, printr-o scrisoare trimisă Curții Supreme prin intermediul surorii, ar fi reieregat contestația.

14.

Printr-o scrisoare din 12 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție informă reclamantul că cererea sa fusese transmisă procuraturii din apropiere a tribunalului departamental Cluj, în aplicarea articolului 399 din codul de procedură penală care reglementează cererile de revizuire ale deciziilor definitive. Numele reclamantului era scris incorect, respectiv « Goga » în loc de « Gaga ».

15.

Guvernul contestă existența scrisoarei pretins trimise Curții Supreme în iulie 2001. Afirmă că reclamantul sesizase această jurisdicție doar cu o scrisoare, din care furnizează o copie fără a preciza data trimiterii, intitulată « Recurs - Contestație în anulare » și înregistrată la grefia Curții Supreme de Justiție pe 7 septembrie 2001.

16.

Pe 1 și 23 iunie 2001, reclamantul cerut procuraturii departamentale Cluj revizuirea hotărârii de condamnare, invocând pe de o parte, că citația de comparație fusese greșită, și pe de altă parte, o neinterpretare a pieselor dosarului. Pe 2 august 2001, procuratura transmisese dosarul tribunalului departamental Cluj.

17.

La ședința din 25 septembrie 2001, reclamantul renunță la cererea de revizuire, pe motivul că era în curs de așteptare a unei copii a motivării hotărârii din 27 februarie 2001 a Curții Supreme de Justiție. Declară vrea să introducă o nouă cerere odată ce motivarea îi va fi disponibilă.

18.

Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, motivarea hotărârii din 27 februarie 2001 fi disponibilă pentru părți doar pe 22 august 2001. Hotărârea nu fiid notificată reclamantului, o procură prin intermediul familiei în 2002.

19.

Pe 15 iulie 2002, reclamantul forma o nouă cerere de revizuire, reiterând argumentele enunțate anterior.

20.

Printr-o sentință din 18 noiembrie 2002, tribunalul departamental Cluj respingere cererea, pe motivul că niciun din motivele prevăzute de codul de procedură penală pentru justificarea revizuirii unei hotărâri definitive nu era aplicabil în cauza de față. Tribunalul a menționat de asemenea că reclamantul ar fi putut introduce o contestație în anulare împotriva hotărârii în cauză.

21.

Pe contestație și recurs al reclamantului, prin două hotărâri din 16 ianuarie și 11 septembrie 2003, curtea de apel Cluj-Napoca și Curtea Supremă de Justiție au confirmat sentința din 18 noiembrie 2002.

22.

Cererile reclamantului la ministrul justiției și procurorul general pentru introducerea unui recurs în anulare împotriva hotărârii de condamnare au primit răspunsuri negative.

23.

Pe 9 mai 2006, reclamantul obținea o liberare condiționată.

II.

24.

Dispozițiile relevante ale codului de procedură penală se citesc după cum urmează

:

art. 177 § 1

« Inculpatul și acuzatul sunt citați la comparaie la adresa unde locuiesc și, dacă adresa nu este cunoscută, la adresa locului de muncă (...) »

art. 386

« Deciziile penale definitive pot fi anulate prin calea contestației în anulare în următoarele cazuri

:

a)

când citația de comparaie a interesatului la ședința în fața jurisdicției de apel fu neregulată (...) »

art. 388

« Contestația în anulare (...) poate fi introdusă de condamnat în 10 zile care urmează începerii executării pedepsei (...) »

art. 389

« Contestația în anulare trebuie introdusă în fața instanței care pronunță hotărârea a cărei anulare se cere. »

art. 393

« Deciziile penale definitive pot fi obiectul unei revizuiri pe voletul penal sau civil. »

art. 394

« Revizuirea poate fi cerută dacă

:

a)

fapte sau circumstanțe, care nu au fost aduse la cunoștința jurisdicției la examinarea cauzei, au fost descoperite ulterior (...) »

art. 398

« Cererea de revizuire în favoarea condamnatului poate fi introdusă în orice moment, chiar și după executarea pedepsei sau decesul acestuia. »

art. 401

« Jurisdicția care a decis cauza în prima instanță este competentă să examineze cererea de revizuire. »

25.

Guvernul furnizează copiile multor decizii ale instanțelor interne care acceptau contestații în anulare pentru greșeli în notificarea citațiilor de comparaie.

I.

26.

Reclamantul se plânge de condamnare în absență fără a avea oportunitatea de a se apăra în fața Curții Supreme de Justiție. Invocă art. 6 din Convenție care, în părțile sale relevante, este redactat după cum urmează

:

« 1.

Oricine are dreptul ca cauza sa să fie ascultată echitabil (...) de un tribunal (...) care va decide (...) asupra meritului oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva sa (...)

3.

Tot acuzatul are droit în particular la

:

a)

a fi informat, în cel mai scurt termen, într-o limbă pe care o înțelege și pe o cale detaliată, a naturii și cauzei acuzației împotriva sa

;

b)

să dispună de timp și facilități necesare pentru pregătirea apărării sale

;

c)

să se apere singur sau cu asistența unui apărător la alegerea sa și, dacă nu are mijloace să remunereze pe apărător, să poată fi asistat gratuit de un avocat de oficiu, când interesele justiției o cer

;

d)

să interogeze sau facă interogări martorilor acuzării și să obțină chemarea și interogarea martorilor apărării în aceleași condiții ca martori ai acuzării

;

e)

să beneficieze gratuit de asistența unui interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la ședință. »

A.

Cu privire la admisibilitate

1.

Excepția Guvernului privind neepuizarea căilor de atac interne

a)

Argumentele părților

27.

Guvernul invocă în primul rând neepuizarea căilor de atac interne, pe motivul că reclamantul nu a introdus o contestație în anulare, recurs prevăzut de articolele 386 și următoarele din codul de procedură penală.

28.

Guvernul observă că în dreptul intern, când o persoană fusese condamnată in absentia, în violarea regulilor privind notificarea citațiilor de comparaie, avea la dispoziție o cale de atac extraordinară, respectiv contestația în anulare care, dacă era declarată admisibilă, determina anularea hotărârii definitive de condamnare și reexaminarea recursului.

29.

Guvernul consideră că acest recurs era eficace și accesibil, atât în teorie cât și în practică, deoarece este un recurs prevăzut specific pentru cazul în care un acuzat susține că nu era conștient de condamnare.

30.

În această privință, face valabil că dispozițiile codului de procedură penală care precizează condițiile de admisibilitate ale acestei cai de atac sunt clare și au fost confirmate de jurisprudența tribunalelor interne.

31.

Prin urmare, Guvernul invită Curtea să concluzioneze că contestația în anulare era o cale de atac eficace pe care reclamantul a omis introducerea în termen de zece zile de la începerea executării pedepsei.

32.

Reclamantul se opune tezei Guvernului. Expune că a introdus o contestație în anulare imediat după arestare, dar că, prin eroare, Curtea Supremă de Justiție, în loc s-o examineze, a recalificat-o într-o cerere de revizuire și a trimis-o tribunalului departamental Cluj. Adaugă că a avut acces la motivarea hotărârii de condamnare abia târziu, mai mulți luni după începerea executării pedepsei.

b)

Aprecierea Curții

33.

Curtea amintește că regula epuizării căilor de atac interne vizează să ofere statelor contractante ocazia de a preveni sau a remedia încălcările susținute înainte ca acestea să-i fie prezentate (a se vedea, printre multe altele, Selmouni c. Franța [GC], nr. 25803/94, § 74, CEDH 1999-V).

34.

Cu toate acestea, obligația decurgând din art. 35 se limitează la aceea de a folosi într-un mod normal căile de atac verisimil eficace, suficiente și accesibile. De altfel, anumite circumstanțe particulare pot scuti reclamantul de obligația epuizării căilor de atac interne care-i stau la dispoziție (Aksoy c. Turcia, hotărâre din 18 decembrie 1996, Recueil 1996-VI, p. 2276, § 52).

35.

În cauza de față, Curtea observă că Guvernul susține că reclamantul omisese introducerea unei contestații în anulare în fața Curții Supreme de Justiție în termen de zece zile de la începerea executării pedepsei. Observă de asemenea că reclamantul afirmă a trimis două scrisori Curții Supreme, prima imediat după arestare pe 9 mai 2001 și a doua în iulie 2001.

36.

Cu privire la aceste două scrisori, Curtea observă că Guvernul contestă doar existența celei din iulie 2001. Cât privește prima scrisoare, pretis trimisă Curții Supreme de Justiție una sau două zile după începerea executării pedepsei, furnizează o copie, fără a preciza data trimiterii. Cu toate acestea, susține că reclamantul nu a format o contestație în anulare în termenul de zece zile prescris de lege. Acum, Curtea amintește că revine Guvernului excipând neepuizării unei cai de atac interne dovezii acesteia (Akdivar și alții, precitat, p. 1211, § 68).

37.

De altfel, Curtea observă că, deși reclamantul titlul scrisoarei « Recurs - Contestație în anulare », Curtea Supremă de Justiție estimat, fără a motiva decizia, că era vorba unei cereri de revizuire și a trimis-o tribunalului departamental, în timp ce revizuirea era o cale de atac clar ineficace în cazul reclamantului.

38.

În sfârșit, Curtea observă că în ziua arestării reclamantului, hotărârea de condamnare nu era disponibilă pentru părți. Acum, observă că hotărârea conține un rezumat al actelor de procedură, inclusiv îndeplinirea procedurii notificării citațiilor de comparaie. În absența acestor informații, Curtea consideră că era nerezonabil să pretindă reclamantului, care nu era profesionist al dreptului, s-o introducă, într-un termen deosebit de scurt, o contestație în anulare.

39.

Aceste elemente sunt suficiente Curții pentru a concluziona că nu se poate reproșa reclamantului, ca și Guvernului, să nu fi încercat epuiza recursul prevăzut art. 386 din codul de procedură penală având în vedere circumstanțele particulare cauzei de față.

40.

De aceea excepția preliminară a Guvernului trebuie respinsă.

2.

Alți motive de inadmisibilitate

41.

Curtea constată apoi că grief nu este manifest nefundat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Observă de altfel că acesta se ciocnește cu niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este deci de cuvință s-o declare admisibilă.

B.

Cu privire la fond

a)

Argumentele părților

42.

Guvernul consideră că reclamantul nu dovedit că nu era conștient de data examinării recursului. În această privință, consideră, pe de o parte, că era neveROSímil ca fosta soție, care primise citația de comparaie, să nu-l informeze. Pe de altă parte, subliniază că reclamantul recunoaște a cerut informații prin telefon de la grefia Curții Supreme de Justiție.

43.

Guvernul insistă apoi asupra faptului că reclamantul vizu desemnat un avocat de oficiu care pledă în favoarea respingerii recursului procuraturii.

44.

În sfârșit, Guvernul consideră că dreptul intern oferea reclamantului o șansă reală obținerea redeschiderii procesului dacă ar fi introdus o contestație în anulare în termenul prescris de lege.

45.

Reclamantul susține că nu era conștient de data fixată de Curtea Supremă de Justiție pentru examinarea recursului. Expune că după divorț exista o situație conflictuală între el și fosta soție și că aceasta nu-l informase de data ședinței.

46.

Susține de altfel că nu a putut obține informații prin telefon, din cauza unei erori transcrierii numelui pe lista ședințelor Curții Supreme. Potrivit reclamantului, corespondența ulterioară cu grefia Curții Supreme confirma această eroare.

47.

Reclamantul susține apoi că apărarea asigurată avocat de oficiu nu poate trece pentru eficace și adecvată.

48.

În sfârșit, reitera că a introdus o contestație în anulare, dar Curtea Supremă a refuzat arbitrar examinarea și a trimis-o tribunalului departamental.

b)

Aprecierea Curții

49.

Curtea amintește că, deși nu menționat în termeni expresi la §1 al articolului 6, posibilitatea « acuzatului » de a participa la ședință decurge din obiectul și scopul ansamblului articolului. De altfel, alineatele c), d) și e) ale paragrafului 3 recunosc « tot acuzatul » dreptul la « a se apăra singur », « a interoga sau face interogări martorilor » și « să beneficieze gratuit de asistența unui interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la ședință », ceea ce greu se poate concepe fără prezența sa (Colozza c. Italia, hotărâre din 12 februarie 1985, seria A nr. 89, p. 14, § 27 și Sejdovic c. Italia [GC], nr. 56581/00, § 81, CEDH 2006 - ...).

50.

Dacă o procedură desfășurând în absența inculpatului nu este în sine incompatibilă art. 6 din Convenție, rămâne totuși că un refuz de dreptate este constituit când un individ condamnat in absentia nu poate obține ulterior o instanță se pronuncie din nou, după l-o ascultat, asupra meritului acuzației în fapt cât și în drept, în timp ce nu stabilit că renunțase la dreptul comparere și apărare, sau că avuse intenția substragere justiției (Colozza, precitat, p. 15, § 29 ; Somogyi c. Italia, nr. 67972/01, § 66, CEDH 2004-IV, Medenica c. Elveția, nr. 20491/92, § 55, CEDH 2001 - VI ; Sejdovic, precitat, § 82).

51.

În cauza de față, Curtea observă că niciodată contestat că notificarea citației de comparaie domiciliului fostei soții reclamantului era consecința unei erori. Guvernul susține doar că reclamantul ar fi putut fi informat de data ședinței prin alte mijloace.

52.

Curtea amintește avizarea unei persoane despre desfășurarea urmăririi intentate împotriva sa constituie act juridic o asemenea importanță încât trebuie îndeplinească condiții de formă și fond proprii garantie exercitării efective a drepturilor acuzatului (a se vedea, mutatis mutandis, T. c. Italia, hotărâre din 12 octombrie 1992, seria A nr. 245 - C, p. 41, § 28). O cunoaștere vagă și neoficială, cum cea sugerată în cauza de față de Guvern, nu ar putea deci sufice.

53.

De aceea reclamantul nu era în situația unui acuzat lovit notificare la persoană clar renunțase a comparere și apăra.

54.

Cât privește apărarea asigurată avocat de oficiu, Curtea observă a fost desemnat pe loc, că nu cunoștea nici dosarul nici clientul și nu dispus timp necesar pregătire din Curtea Supremă hotărât recursul la prima și unica ședință (a se vedea, mutatis mutandis, Goddi c. Italia, hotărâre din 9 aprilie 1984, seria A nr. 76, p. 12, § 27).

55.

De aceea apărarea asigurată avocat de oficiu nu poate trece pentru eficace și adecvată.

56.

Pe cât Guvernul susține pe posibilitatea, pentru reclamant, introducerea unei contestații în anulare, Curtea nu poate reitera observațiile deja formulate în cadrul excepției preliminare examinate mai sus.

57.

La lumina celor precedente, Curtea concluzionează că reclamantul, care fost judecat în absență de Curtea Supremă de Justiție, și nu demonstrat a fi căutat sustragere justiției sau renunțase neechivoc la dreptul comparere, nu văzut oferit posibilitate obținerea o instanță se pronuncie din nou, după l-o ascultat în respectarea drepturilor apărării, asupra meritului acuzațiilor împotriva sa.

58.

Prin urmare, existat în cauza de față o încălcare a articolului 6 din Convenție.

II.

59.

Invocând art. 5 din Convenție, reclamantul se plânge, pe de o parte, ilegalității pusă în detenție preventivă pe 4 octombrie 1999, și pe de altă parte, incarcerator în vederea ispășirii pedepsei, pe 9 mai 2001.

60.

Cât privește presupusa legalitate a plasării în detenție preventivă, Curtea observă că reclamantul fost plasat detenție printr-o ordonanță din 4 octombrie 1999 a parchetului din apropierea curții de apel Cluj-Napoca și că fost eliberat pe 3 decembrie 1999.

61.

Curtea observă că ordonanța plasării în detenție preventivă dată din 4 octombrie 1999, respectiv mai mult șase luni înainte de data introducerii cererei, pe 21 iulie 2001. De aceea grief este tardiv (mutatis mutandis, Mujea c. România, nr. 44696/98, decizie din 10 septembrie 2002).

62.

Cât privește presupusa legalitate a incarcerator în vederea ispășirii pedepsei, Curtea observă că ea loc în virtutea hotărârii definitive a Curții Supreme de Justiție din 27 februarie 2001. De aceea constată că reclamantul fost deținut după condamnare de tribunal competent, privare libertate care este autorizată de art. 5 § 1 a) din Convenție.

63.

De altfel, în măsura reclamantul susținea că detenție nu era « regulată » din cauza absenței la examinarea recursului, Curtea amintește că substanța grief fost deja examinată sub unghiul articolului 6 § 1 din Convenție.

64.

Grief trebuie deci respins în conformitate art. 35 §§ 1, 3 și 4 din Convenție.

III.

65.

Conform articolului 41 din Convenție,

« Dacă Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolurilor sale, și dacă dreptul intern al unei înalte părți contractante nu permite ștergerea decât imperfectă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, după caz, o satisfacție echitabilă. »

A.

Daun

66.

Reclamantul cere 15 738,91 euro (EUR) cu titlu al prejudiciului material suferit, constând pierderea salariilor între 1999 și 2006. De asemenea cere versare 300 000 EUR cu titlu al prejudiciului moral. Expune că din cauza detunța sănătate s-a degradat și nu mai poate ocupa un post mare responsabilitate în lucru.

67.

Guvernul cere Curții respinga aceste pretenții, estimând că nu sunt justificate și nu au nicio legătură cauzalitate presupusele încălcări Convenției.

68.

Curtea estimă mai întâi că când particular fost condamnat la finalizarea unei proceduri viciate de manquements la exigențele articolului 6 din Convenție, cum în cauza de față, un nou proces o redeschidere proceduri la cererea interesatului reprezintă în principiu un mijloc corespunzător a remedia încălcarea constatată (a se vedea, Sejdovic, precitat, § 126).

69.

Curtea observă apoi că unica bază reținere pentru acordare o satisfacție echitabilă rezida în cauza de față în faptul reclamantul nu putut bucura garanții articolului 6. Ea nu-și putea sigur specula ce ar fi fost deznodământul procesului în caz contrar, dar nu estimează nerezonabil de gândi interesatul a suferit pierdere șanse (a se vedea, mutatis mutandis, Colozza, p. 17, § 38). La care se adaugă prejudiciu moral la care constatare încălcării Convenției figurând în prezent arrêt nu sufice remediere. Statuând în echitate, cum verul art. 41, acordă reclamantul 5 000 EUR, toți cheltuieli confunji.

B.

Cheltuieli și costuri

70.

Reclamantul cere 315,05 EUR pentru cheltuielile și costurile suportate în fața instanțelor interne și 2 880,53 EUR pentru acelea suportate în fața Curții.

71.

Cât privește procedura în fața instanțelor interne, furnizează chitanțe atestând plată 830 lei români (RON) onorariin avocat și 7,50 RON taxe justiție, respectiv la total aproximativ 237 EUR. Cât privește procedura în fața Curții, reclamantul furnizează copia contract asistență judiciară sumă 2 300 EUR și chitanțe atestând plată 32,80 RON (respectiv, aproximativ 10 EUR) taxe poștă.

72.

Guvernul contestă parțial sumele cerute, expunând reclamantul nu furnizat justificatii.

73.

Potrivit jurisprudenței Curții, reclamant nu poate obține rambursare cheltuielilor și costurilor decât în măsura stabilit realitatea, necesitate și caracterul rezonabil al ratei.

74.

În cauza de față, Curtea observă reclamantul nu furnizat justificativ atestând plată ansamblu sumele cerute. De altfel, observă reclamantul beneficiat 850 EUR asistenți judiciare Consilul Europei.

75.

Ținând cont elementele în posesie și jurisprudență materie, Curtea estimă rezonabil acordare reclamantul 1 500 EUR toți cheltuieli confunji, mai puțin 850 EUR percepi cu titlu asistență judiciară.

C.

Dobânzi de morare

76.

Curtea consideră potrivit să bazeze rata dobânzilor morare pe rata dobânzii facilității împrumut marginal Băncii Centrale Europene majorată trei puncte procentuale.

1.

Respinge

excepția preliminară a Guvernului ;

2.

Declară

petiția admisibilă privind grievul trase din art. 6 din Convenție și inadmisibilă pentru restul ;

3.

Declară

a existat o încălcare a articolului 6 din Convenție ;

4.

Declară

a)

că Statul pârât trebuie să verse reclamantul, în termen trei luni de la ziua când hotărârea va fi devenit definitiva în conformitate art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care sunt a converti în moneda națională Statului pârât la rata aplicabilă data reglementării

:

i.

5 000 EUR (cinci mii euro) pentru daunele materiale și morale ;

ii.

1 500 EUR (mie cinci sute euro) pentru cheltuieli și costuri, mai puțin 850 EUR (opt sute cincizeci euro) percepuți de Consilul Europei cu titlu asistenți judiciare ;

iii.

orice sumă care ar putea fi datorată cu titlu impozit sau taxă pe sumele respective ;

b)

că de la expirarea termenului respectiv până la versare, aceste sume vor fi majorate o dobândă simplă la o rată egală celei facilității împrumut marginal Băncii Centrale Europene aplicabilă în perioada respectivă, mărită trei puncte procentuale ;

Actul se face în limba franceză, apoi comunicat în scris pe 25 martie 2008 în aplicarea articolului 77 §§ 2 și 3 din regulament.

Santiago Quesada

Josep Casadevall

Grefier

Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2008-02-07
0,97
AFFAIRE GAGA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE GÂGĂ c. ROUMANIE (Requête n ° 42792/02) ARRÊT STRASBOURG 7 février 2008 DÉFINITIF 07/05/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2008-09-30
0,96
AFFAIRE GACIU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE GACIU c. ROUMANIE (Requête n o 4630/03) ARRÊT STRASBOURG 30 septembre 2008 DÉFINITIF 30/12/2008 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Gaciu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme
CtEDO 2008-02-14
0,96
AFFAIRE FARA c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE FARA c. ROUMANIE (Requête n o 30142/03) ARRÊT STRASBOURG 14 février 2008 DÉFINITIF 14/05/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouc
CtEDO 2008-10-07
0,96
AFFAIRE BARB c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE BARB c. ROUMANIE (Requête n o 5945/03) ARRÊT STRASBOURG 7 octobre 2008 DÉFINITIF 07/01/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Barb c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme (troi
CtEDO 2008-07-17
0,96
AFFAIRE STAN ET ROSEMBERGER c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE STAN ET ROSEMBERGER c. ROUMANIE (Requête n o 3113/02) ARRÊT STRASBOURG 17 juillet 2008 DÉFINITIF 17/10/2008 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut su
Sursă