ÎCCJ, Decizia nr. 110/2014

Asupra recursului de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele: Prin încheierea din 22 aprilie 2014, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară în Dosarul nr. 3/P/2014, s-a admis solicitarea formulată de Inspecția Judiciară și, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 317/2004, republicată, s-a dispus suspendarea din funcție a procurorilor O.D. și B.M.V., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, până la soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce formează obiectul Dosarului nr. 3/P/2014. Împotriva încheierii menționate, au declarat recurs procurorii pârâți O.D.

și B.M.V., solicitând, în principal: 1. anularea încheierii menționate, considerată ca fiind „act administrativ vătămător”, pentru „motive de nelegalitate și netemeinicie”, în temeiul art. 1 pct. 1, art. 8 pct. 1 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 488 C. proc. civ. 2. să se constate că, potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 49 pct. 7 din Legea nr. 317/2004, republicată și art. 2 alin. final C. proc. civ., a intervenit suspendarea de drept a măsurii dispuse, ca urmare a exercitării prezentului recurs. În subsidiar, s-a cerut: în conformitate cu dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării actului emis de Secția pentru procurori, până la soluționarea definitivă a prezentului recurs; repunerea procurorilor O.D.

și B.M.V. în situația anterioară pronunțării actului atacat, sub aspectul drepturilor salariale și vechimii în magistratură, precum și comunicarea dispozițiilor instanței către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ, precum și, în temeiul dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, să se solicite Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, comunicarea de urgență a încheierii din data de 22 aprilie 2014, împreună cu întreaga documentație care a stat la baza emiterii acestui act, precum și orice alte lucrări necesare pentru soluționarea cauzei. Sub un prim aspect, recurenții au susținut și argumentat admisibilitatea cererii de recurs astfel formulate.

Apreciază recurenții, în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004 și ale Codului de procedură civilă și față de imprecizia legii care nu ar cuprinde nicio dispoziție explicită privind calea de atac împotriva măsurii suspendării disciplinare și termenul de exercitare a acesteia, în considerarea prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, a art. 21 din Constituție, a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Constituționale, mențiunea instanței de disciplină, în sensul că, împotriva încheierii din 22 aprilie 2014, se poate exercita recurs odată cu fondul, ar fi nelegală, prezentul recurs fiind admisibil.

În susținerea recursului, procurorii pârâți au invocat o serie de critici, care s-ar circumscrie, în opinia lor, motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ. Recursul a fost depus la data de 28 aprilie 2014 direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători. După comunicarea motivelor recursului, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, formulate în cauză, instanța a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Examinându-se cererea de recurs, s-a constatat că aceasta îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., dar și că, față de dispozițiile art. 490 alin. (1) C. proc.

civ., prezentul recurs nu a fost depus la instanța a cărei hotărâre se atacă, respectiv la instanța disciplinară, în speță, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ci direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, așa cum rezultă din ștampila de înregistrare din 28 aprilie 2014 (fila 4). În raport s-a reținut, în subsidiar, că: - față de dispozițiile art. 51 alin. (3) teza I din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare; - de faptul că, prin hotărârea atacată, nu s-a soluționat acțiunea disciplinară; de dispozițiile art. 129 din Constituție; - de dispozițiile art. 134 alin. (2) teza I din Constituție, care exclud caracterul de act administrativ al actelor emise de Secțiile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară și care, în această materie, asimilează Consiliul Superior al Magistraturii unei instanțe de judecată, iar nu unei autorități administrative, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004; - precum și în considerarea dispozițiilor art. 466 alin. (4) și ale art. 483 alin. (1) C. proc.

civ., atât recursul, cât și cererea de suspendare a executării, deduse judecății în speță, sunt inadmisibile. Raportul a fost comunicat părților. În temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., recurenții O.D. și B.M.V. au depus la dosar punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care au invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea respectivei excepții.

Cu referire punctuală la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, precum și la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la cele ale art. 1 alin. (5), ale art. 21 alin. (2), ale art. 21 alin. (3) raportat la art. 20, ale art. 123, ale art. 125 și ale art. 128 din Constituția României, autorii excepției au susținut, în esență, că textul criticat este neconstituțional, întrucât încalcă principiul previzibilității normei juridice, principiul securității juridice, principiul dreptului la apărare, dreptul de acces liber la justiție, al egalității armelor, ca garanții ale dreptului constituțional la un proces echitabil, precum și principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

Prin rezoluția din 26 iunie 2014, față de dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-a dispus comunicarea cererii de sesizare a Curții Constituționale către partea adversă. Intimata Inspecția Judiciară a depus, la dosar, la data de 4 septembrie 2014, punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată. În considerarea dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1) și cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate regularitatea declarării recursului dedus judecății în cauză. Cum recursul a fost înregistrat direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează a se constata nulitatea acestuia, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 490 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.: „Recursul și, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității (…)” Ca atare, depunerea cererii de recurs, precum și a motivelor de recurs formulate eventual separat, la instanța a cărei hotărâre se atacă, este impusă sub sancțiunea nulității. Nulitatea fiind expresă, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicată în condițiile art. 175 alin. (2) C. proc. civ. Aceste dispoziții sunt incidente, întrucât chiar legea specială, respectiv Legea nr. 317/2004, republicată, prevede în mod expres, la art. 49 alin. (7) că prevederile acestei legi speciale în materia răspunderii disciplinare a magistraților, se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, care, în speță, este cel aprobat prin Legea nr. 134/2010, respectiv N.C.P.C.

Întrucât, conform art. 134 alin. (2) din Constituția României: „Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor (…)”, dispozițiile procedurale anterior menționate se aplică și hotărârilor acestei autorități. În consecință, ținând cont de dispozițiile cu valoare de principiu ale art. 10 alin. (1) C. proc. civ., precum și de faptul că, prin adresa înregistrată la Dosar sub nr. 26386 din 4 septembrie 2014 (fila 950 dosar), Consiliul Superior al Magistraturii a menționat în mod explicit că „pe rolul Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii nu figurează înregistrat recurs declarat de recurenții B.M.V.

și O.D. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2014, pronunțată de Secția pentru procurori în Dosarul nr. 3/P/2014”, urmează ca, în temeiul art. 490 alin. (1) și al art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte să constate nulitatea recursului dedus judecății în cauză, ceea ce face de prisos examinarea altor aspecte, cereri sau excepții, inclusiv a cererii privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de constituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Constată nulitatea recursului declarat de O.D. și B.M.V. împotriva încheierii din 22 aprilie 2014, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în materie disciplinară, în Dosarul nr. 3/P/2014. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2014.