ÎCCJ, Decizia nr. 110/2014

Asupra recursului de

față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată

următoarele:

Prin încheierea din 22 aprilie 2014,

pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în

materie disciplinară în Dosarul nr. 3/P/2014, s-a admis solicitarea formulată

de Inspecția Judiciară și, în temeiul art. 52 alin. (1) teza a II-a din Legea nr.

317/2004, republicată, s-a dispus suspendarea din funcție a procurorilor O.D.

și B.M.V., din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, până la

soluționarea definitivă a acțiunii disciplinare ce formează obiectul Dosarului nr.

3/P/2014.

Împotriva încheierii

menționate, au declarat recurs procurorii pârâți O.D. și B.M.V., solicitând, în

principal:

încheierii menționate, considerată ca fiind „act administrativ vătămător”,

pentru „motive de nelegalitate și netemeinicie”, în temeiul art. 1 pct. 1, art.

8 pct. 1 și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 488 C.

proc. civ.

potrivit art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu referire la art. 49 pct. 7 din Legea

nr. 317/2004, republicată și art. 2 alin. final C. proc. civ., a intervenit

suspendarea de drept a măsurii dispuse, ca urmare a exercitării prezentului

recurs.

În subsidiar, s-a

cerut: în conformitate cu dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actului emis de Secția pentru procurori, până la

soluționarea definitivă a prezentului recurs; repunerea procurorilor O.D. și B.M.V.

în situația anterioară pronunțării actului atacat, sub aspectul drepturilor

salariale și vechimii în magistratură, precum și comunicarea dispozițiilor

instanței către intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în conformitate

cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ, precum și, în temeiul

dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, să se solicite Consiliului

Superior al Magistraturii, secția pentru procurori, comunicarea de urgență a

încheierii din data de 22 aprilie 2014, împreună cu întreaga documentație care

a stat la baza emiterii acestui act, precum și orice alte lucrări necesare pentru

soluționarea cauzei.

Sub un prim aspect,

recurenții au susținut și argumentat admisibilitatea cererii de recurs astfel

formulate.

Apreciază recurenții,

în esență, că, în raport cu dispozițiile art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004,

republicată, coroborate cu cele ale Legii nr. 554/2004 și ale Codului de

procedură civilă și față de imprecizia legii care nu ar cuprinde nicio

dispoziție explicită privind calea de atac împotriva măsurii suspendării

disciplinare și termenul de exercitare a acesteia, în considerarea prevederilor

art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, a art. 21 din Constituție,

a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței

Curții Constituționale, mențiunea instanței de disciplină, în sensul că, împotriva

încheierii din 22 aprilie 2014, se poate exercita recurs odată cu fondul, ar fi

nelegală, prezentul recurs fiind admisibil.

În susținerea

recursului, procurorii pârâți au invocat o serie de critici, care s-ar

circumscrie, în opinia lor, motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin.

(1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ.

Recursul a fost depus

la data de 28 aprilie 2014 direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, completul

de 5 judecători.

După comunicarea

motivelor recursului, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, formulate

în cauză, instanța a dispus, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.,

întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Examinându-se cererea

de recurs, s-a constatat că aceasta îndeplinește condițiile de formă prevăzute

de art. 486 alin. (3) C. proc. civ., dar și că, față de dispozițiile art. 490 alin.

(1) C. proc. civ., prezentul recurs nu a fost depus la instanța a cărei

hotărâre se atacă, respectiv la instanța disciplinară, în speță, Secția pentru

procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, ci direct la Înalta Curte de

Casație și Justiție, așa cum rezultă din ștampila de înregistrare din 28

aprilie 2014 (fila 4).

În raport s-a

reținut, în subsidiar, că:

- față de

dispozițiile art. 51 alin. (3) teza I din Legea nr. 317/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare;

- de faptul că, prin

hotărârea atacată, nu s-a soluționat acțiunea disciplinară; de dispozițiile art.

129 din Constituție;

- de dispozițiile art.

134 alin. (2) teza I din Constituție, care exclud caracterul de act

administrativ al actelor emise de Secțiile Consiliului Superior al

Magistraturii în materie disciplinară și care, în această materie, asimilează

Consiliul Superior al Magistraturii unei instanțe de judecată, iar nu unei

autorități administrative, nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004;

- precum și în

considerarea dispozițiilor art. 466 alin. (4) și ale art. 483 alin. (1) C.

proc. civ., atât recursul, cât și cererea de suspendare a executării, deduse

judecății în speță, sunt inadmisibile.

Raportul a fost

comunicat părților.

În temeiul art. 493 alin.

(4) C. proc. civ., recurenții O.D. și B.M.V. au depus la dosar punct de vedere

cu privire la raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin

care au invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin.

(1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii,

solicitând sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea respectivei

excepții.

Cu referire punctuală

la jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor

Omului, precum și la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale și la cele ale art. 1 alin. (5),

ale art. 21 alin. (2), ale art. 21 alin. (3) raportat la art. 20, ale art. 123,

ale art. 125 și ale art. 128 din Constituția României, autorii excepției au

susținut, în esență, că textul criticat este neconstituțional, întrucât încalcă

principiul previzibilității normei juridice, principiul securității juridice,

principiul dreptului la apărare, dreptul de acces liber la justiție, al egalității

armelor, ca garanții ale dreptului constituțional la un proces echitabil,

precum și principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii.

Prin rezoluția din 26

iunie 2014, față de dispozițiile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992,

republicată, s-a dispus comunicarea cererii de sesizare a Curții Constituționale

către partea adversă. Intimata Inspecția Judiciară a depus, la dosar, la data

de 4 septembrie 2014, punctul de vedere cu privire la excepția de

neconstituționalitate invocată.

În considerarea

dispozițiilor art. 49 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu

modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 248 alin. (1)

și cele ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu

prioritate regularitatea declarării recursului dedus judecății în cauză.

Cum recursul a fost

înregistrat direct la Înalta Curte de Casație și Justiție, urmează a se

constata nulitatea acestuia, pentru considerentele care vor fi expuse în

continuare.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 490 alin. (1) teza 1 C. proc. civ.: „Recursul și, dacă este cazul,

motivele de casare se depun la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub

sancțiunea nulității (…)”

Ca atare, depunerea

cererii de recurs, precum și a motivelor de recurs formulate eventual separat,

la instanța a cărei hotărâre se atacă, este impusă sub sancțiunea nulității.

Nulitatea fiind

expresă, consecința este că sancțiunea va putea fi aplicată în condițiile art. 175

alin. (2) C. proc. civ.

Aceste dispoziții

sunt incidente, întrucât chiar legea specială, respectiv Legea nr. 317/2004,

republicată, prevede în mod expres, la art. 49 alin. (7) că prevederile acestei

legi speciale în materia răspunderii disciplinare a magistraților, se

completează cu prevederile Codului de procedură civilă, care, în speță, este

cel aprobat prin Legea nr. 134/2010, respectiv N.C.P.C.

Întrucât, conform art.

134 alin. (2) din Constituția României: „Consiliul Superior al Magistraturii

îndeplinește rolul de instanță de judecată prin secțiile sale, în domeniul

răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor (…)”, dispozițiile

procedurale anterior menționate se aplică și hotărârilor acestei autorități.

În consecință, ținând

cont de dispozițiile cu valoare de principiu ale art. 10 alin. (1) C. proc.

civ., precum și de faptul că, prin adresa înregistrată la Dosar sub nr. 26386

din 4 septembrie 2014 (fila 950 dosar), Consiliul Superior al Magistraturii a

menționat în mod explicit că „pe rolul Secției pentru procurori a Consiliului

Superior al Magistraturii nu figurează înregistrat recurs declarat de

recurenții B.M.V. și O.D. împotriva încheierii din data de 22 aprilie 2014,

pronunțată de Secția pentru procurori în Dosarul nr. 3/P/2014”, urmează ca, în

temeiul art. 490 alin. (1) și al art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

să constate nulitatea recursului dedus judecății în cauză, ceea ce face de

prisos examinarea altor aspecte, cereri sau excepții, inclusiv a cererii

privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de constituționalitate a

dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Constată nulitatea

recursului declarat de O.D. și B.M.V. împotriva încheierii din 22 aprilie 2014,

pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii, secția pentru procurori în

materie disciplinară, în Dosarul nr. 3/P/2014.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 septembrie 2014.