ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1830/2013

Asupra recursurilor penale de fața: Prin Sentința penală nr. 132 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au dispus următoarele: În temeiul art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatei R.E.V.G. din infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. În temeiul art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. a fost condamnată inculpata R.E.V.G. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. În temeiul art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

În temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei R.E.V.G., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 2 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 - 64 lit. a) și lit. b) teza a II-a C. pen. În temeiul art. 81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, calculat în condițiile art. 82 C. pen. S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 359 C. proc. pen. rap. la art. 83 C. pen. În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei. S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Urgență S.P.

București, iar în temeiul art. 346 C. proc. pen. rap. la art. 998 - 999 C. civ., a fost obligată inculpata R.E.V.G. la plata sumei de 4585,81 RON, plus dobânda legală până la data executării efective a plății, către partea civilă Spitalul de Urgență S.P. București. Totodată, s-a constatat că hotărârea este opozabilă asigurătorului de răspundere civilă delictuală SC G.A. SA. S-a luat act că părțile vătămate G.V., M.G., M.M. și S.E. nu s-au constituit părți civile în cauză. În temeiul art. 191 alin. (1) C. pen. a fost obligată inculpata R.E.V.G. la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Prin Rechizitoriul nr. 1998/P/2009 întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București la data de 15 septembrie 2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei R.E.V.G.

(avocat în cadrul Baroului București) pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (2) C. pen. și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție prev de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În fapt în actul de acuzare s-a reținut, în esență, că la data de 18 septembrie 2009, în jurul orei 9:00, inculpata s-a urcat la volanul autoturismului marca T.A. cu numărul de înmatriculare X, aflat în parcarea situată în fața blocului de domiciliu. Efectuând manevra de ieșire cu spatele din parcare, inculpata nu s-a asigurat și a accidentat victima F.M., ulterior părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.

La data de 5 octombrie 2009, urmare leziunilor cerebrale provocate prin lovirea victimei de suprafața carosabilă, aceasta a decedat. Situația de fapt descrisă în extenso în actul de inculpare a reieșit din următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului, schița accidentului și planșele foto; declarațiile inculpatei; declarațiile martorilor S.V.I., M.F., V.A.; declarațiile părților vătămate M.M., S.E., M.G. și G.V.; acte medicale privind victima M.F.; raport de expertiză medico-legală; raportul de expertiză tehnică auto; raport lămuriri scrise de expert tehnic auto; proces-verbal privind ascultarea apelurilor la Serviciul de Urgență 112 și CD apeluri; planșe foto extrase de pe G.E.; alte înscrisuri.

În cursul cercetării judecătorești, fiind audiată la termenul de judecată din data de 24 noiembrie 2011, în prezența apărătorului ales, inculpata R.E.V.G. și-a menținut poziția procesuală de nerecunoaștere a faptelor și declarațiile date în cursul urmăririi penale, arătând că nu a lovit victima cu autoturismul și că a coborât din mașină doar pentru că a auzit un zgomot produs de aceasta. A mai susținut că prima reacție a fost de a acorda ajutor persoanei căzute la pământ, dar, întrucât ajutorul i-a fost refuzat, a plecat. Coroborând probele administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, prima instanță a apreciat că acuzațiile aduse inculpatei se confirmă, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată prin coroborarea tuturor probelor, reținând următoarea situație de fapt: La data de 18 septembrie 2009, în jurul orei 9:00, inculpata R.E.V.G.

s-a urcat la volanul autoturismului marca T.A. cu numărul de înmatriculare X, aflat în parcarea situată în fața blocului de domiciliu (strada L.B.), cu intenția de a se deplasa la instanța unde urma să pledeze. În timp ce efectua manevra de ieșire cu spatele din parcare, inculpata nu s-a asigurat corespunzător și nu a observat că prin spatele mașinii se deplasa victima F.M., persoană în vârstă, sprijinită în baston și care trăgea după el un cărucior de cumpărături. Deși victima a bătut cu palma în geamul din spatele mașinii, strigând la conducătorul auto "Unde te duci, bă dobitocule?" pentru a-l determina să oprească, inculpata a continuat deplasarea cu spatele foarte încet, circa 1 metru, suficient pentru a-l atinge pe bătrân cu partea din spate și a-l dezechilibra.

Urmare acestui fapt, victima M.F. a căzut și s-a lovit la cap, scăpând bastonul și căruciorul de cumpărături. În urma impactului, inculpata a coborât din autoturism fără a opri motorul, s-a aplecat asupra victimei spunându-i "tataie, tataie", după care s-a urcă la volanul mașinii și a părăsit locul accidentului, crezând că nu a fost observată de nimeni și fără a anunța organele de poliție. S-a mai reținut că deși obișnuia să parcheze autoturismul în mod frecvent pe locul de parcare din preajma blocului, inculpata R.E.V.G. nu a putut fi găsită timp de circa trei săptămâni, fiind depistată la data de 5 octombrie 2009, în aceeași zi în care victima a decedat ca urmare a accidentului. Accidentul a fost sesizat prin Serviciul de Urgență 112 de către martorii oculari M.F.

și S.V.I., la fața locului deplasându-se echipa operativă a Brigăzii de Poliție Rutieră - Serviciul Accidente și Cercetări Penale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București. Victima M.F. a fost identificată la Spitalul S.P. de către echipa operativă a Brigăzii de Poliție Rutieră, fiind internată cu diagnosticul traumatism cranio cerebral minor. Fiind întrebată de către lucrătorii de poliție în ce împrejurări a suferit leziunile constatate, victima a declarat că, în timp ce se deplasa pe Aleea L.B., a fost lovită de o mașină care efectua manevre în parcare. La locul accidentului, pe str. Aleea L.B. nr. 1, în spatele bl. B2, cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată la data de 18 septembrie 2009, între orele 10:30 - 11:15, în prezența martorului M.F.

s-a constatat că: "Pe partea carosabilă, în spatele imobilului anterior menționat, la 6,50 m față de nivelul bordurii din dreapta și la 3,50 m până la nivelul scării IV a bl. B2, situat pe strada P.C. nr. 1, se găsesc o pată de culoare brun roșcată sânge și un cărucior de mână pentru piață". În procesul-verbal de cercetare la fața locului s-a mai consemnat declarația martorului M.F. care a arătat că "în momentul când a coborât din bloc, lângă victimă se aflau doi tineri care lucrează în bloc ca zilieri și care au relatat că acesta a fost lovit de autovehiculul X, condus de o persoană de sex feminin, care a manevrat autovehiculul în marșarier din parcarea ce se afla în spatele blocului sus-menționat, iar după accident conducătoarea și-a continuat deplasarea într-o direcție necunoscută". În urma verificărilor efectuate în aceeași zi s-a stabilit că autoturismul implicat în accident aparținea numitei R.E.V.G.

din București, iar la examinarea autovehiculului marca T.A., cu numărul de înmatriculare X, nu s-au descoperit avarii vizibile asupra autoturismului. Prima instanță a apreciat că o probă indirectă, dar relevantă, o constituie declarația martorului M.F., persoană care locuia în blocul B2 str. P.C., imobil în spatele căruia s-a produs accidentul, care a arătat că, în ziua de 18 septembrie 2009, în jurul orei 09:30, se afla în apartamentul său de la parter și a observat în timp ce închidea geamul de la balcon "faptul că autoturismul care parchează de obicei în dreptul geamului de la dormitor executa manevra de plecare de pe locul de parcare cu spatele". Martorul a arătat că autoturismul respectiv era marca T.A., cu terminația numărului de înmatriculare X, dar nu a observat cine era la volan.

Când a coborât la mașină împreună cu soția pentru a merge la piață, a observat în spatele mașinii sale, la o distanță de aproximativ 3 - 4 m, un bătrân căzut pe spate, căruia îi curgea sânge din cap și care avea lângă el un cărucior cu produse. Martorul M.F. a mai arătat că a sunat la 112 și a solicitat intervenția salvării, pentru că bătrânul pierdea mult sânge. Până la sosirea salvării, la fața locului s-au strâns mai multe persoane, dintre care a remarcat doi tineri, unul dintre aceștia cu urme de vopsea pe haine, iar celălalt cu vârsta între 25 - 30 de ani, tuns scurt, brunet, care povesteau cum s-a întâmplat, susținând că au văzut cum bătrânul a fost lovit de un autoturism marca T., condus de o femeie blondă, care a coborât de la volan și după ce l-a întrebat ceva pe bătrân, și-a continuat deplasarea cu autoturismul într-o direcție necunoscută.

Cu privire la același martor, prima instanță a reținut că, deși acesta nu a văzut momentul impactului dintre autoturismul condus de inculpată și victima M.F., este esențial faptul că a perceput momentul anterior accidentului, respectiv începerea manevrei de plecare din parcare cu spatele și ulterior accidentului, când a ieșit din bloc și a observat victima căzută pe caldarâm. De asemenea, martorul M. a confirmat prezența celorlalți doi martori oculari (S.V.I. și V.A.), de la care a aflat modul de producere a accidentului. Martorul M.F. a confirmat în fața instanței cele declarate în cursul urmăririi penale. S-a mai reținut de către instanță că modul de producere al accidentului a fost perceput în mod direct, nemijlocit, de către martorii S.V.I.

și V.A., martori obiectivi care nu o cunoșteau pe inculpată și nici pe victimă și care au anunțat Serviciul Unic de Urgență prin apelarea la telefonul 112. Astfel, martorul S.V.I. a declarat că, în ziua de 18 septembrie 2009, în jurul orelor 09:30 - 10:00, se afla în apartamentul din str. P.C. cu vedere pe Aleea L.B. și lucra la glaful ferestrei de la bucătărie, când atenția i-a fost atrasă de un motor de mașină care accelera. S-a uitat către locul de unde venea zgomotul respectiv și a observat o mașină care avea sigla T., dar caroseria mică, de culoare gri închis spre albastru, care ieșea cu spatele din parcare și care s-a smucit, probabil având frâna de mână trasă. În acest timp, prin spatele mașinii, trecea un bătrân îmbrăcat cu o haină albă cu mai multe insigne, care trăgea după el un cărucior de piață.

Același martor a mai susținut că, atunci când mașina s-a zgâlțâit, bătrânul ar fi spus "Unde te duci, bă dobitocule?", iar după aceasta, șoferița a manevrat autoturismul și a plecat cu demaraj în forță; dând cu spatele și virând apoi la dreapta, l-a lovit pe bătrân; mașina s-a oprit și din aceasta a coborât o femeie blondă, cu părul lung, care s-a dus în spatele mașinii unde era căzut bătrânul, a pus mâna pe el și l-a mișcat de câteva ori strigând "tataie, tataie!", apoi și-a pus mâinile în cap, s-a urcat în mașină și a plecat. A mai arătat că după ce l-a lovit pe bătrân, șoferița a dat circa 1 m mașina mai în față. Aceasta se afla singură în mașină. În timpul producerii accidentului martorul a sunat la 112 și a comunicat tot ce a văzut, apoi a coborât la locul accidentului, unde erau mai multe persoane; apoi a sosit și echipajul SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale bătrânului.

Martorul a mai arătat că a remarcat în grupul de persoane un tânăr care relata cum s-a petrecut accidentul și care locuia la etajul 1 al scării unde lucra martorul. Audiat în cursul cercetării judecătorești, martorul și-a păstrat în esență cele relatate la urmărirea penală. Deopotrivă, martorul V.A., care locuia în imobilul în spatele căruia s-a produs accidentul, la etajul 2, a arătat că "în dimineața zilei de 18 septembrie 2009, se afla în bucătărie, unde lucra la calculator, cu fereastra larg deschisă către spatele blocului, și a auzit un sunet pârâit, care l-a dus cu gândul că cineva parchează, dar nu s-a ridicat să vadă de unde provine zgomotul" "La foarte scurt timp după primul pârâit s-a mai auzit încă unul care l-a făcut să se ridice de pe scaun și să se uite pe fereastră.

De la fereastră a văzut o mașină T., monovolum, de culoare gri închis metalizat, care efectua un marșarier paralel cu axul drumului. Acesta mergea foarte încet, iar în spatele mașinii un bărbat cu vârstă înaintată încerca să se ferească, cu pași mărunți de mers înapoi de mașină, care, practic, îl împingea cu spatele. Bărbatul în vârstă a fost răsturnat până la urmă de mașină din picioare, moment în care mașina s-a oprit. Bărbatul respectiv a căzut pe spate și a rămas întins în această poziție nemișcat pe o parte sub mașină". A mai arătat că din mașină a coborât o doamnă tânără, blondă, nu foarte înaltă, care s-a dus în spatele mașinii, s-a uitat la bătrânul inert întins pe drum, i s-a adresat cu "tataie, tataie", și văzând că nu primește niciun răspuns, s-a uitat de jur împrejur, după care s-a urcat la volan și a plecat de la locul accidentului.

Martorul V.A. a arătat că în acel moment a încercat să rețină numărul de înmatriculare al mașinii, reținând X sau Z, iar când a apărut echipajul SMURD i l-a comunicat. Acesta a mai arătat că accidentul l-a impresionat și nu a avut prezență de spirit să sune imediat la 112, iar când a coborât nu a putut să o facă imediat, întrucât se afla singur acasă cu băiatul său de 10 luni. A mai arătat că la scurt timp a apărut echipajul SMURD și mai multe persoane, iar el a coborât mai târziu cu stația de supraveghere, după ce s-a asigurat că fiul său era bine. Când a coborât în stradă a întrebat dacă bătrânul avusese ceva asupra sa de tip căruț de cumpărături, iar cineva din mulțime i-a arătat un căruț de acest gen.

Martorul a mai arătat că trotuarul din zona accidentului, de pe partea dreaptă a drumului, este mai tot timpul impracticabil din cauza modului de parcare al autoturismelor, dar că nu poate preciza care era starea acestuia în ziua respectivă. A mai reținut prima instanță că, deși nu a adus vreo probă care să infirme depozițiile celor trei martori, inculpata R.E.V.G. a negat constant acuzațiile aduse, susținând, în declarația inițială, că, după ce s-a asigurat la plecarea cu spatele și a parcurs circa 1 metru, a intenționat să plece de pe loc, însă a auzit un zgomot în exteriorul mașinii. A oprit mașina, a tras frâna de mână, a coborât și a văzut la o distanță de un metru și ceva, în spatele mașinii, o persoană în vârstă, în jur de 70 de ani, care era căzută, dar conștientă, care încerca să se ridice.

A mai declarat că s-a dus la acea persoană și a întrebat-o "Ce ai pățit tataie, vrei să te ajut să te ridici?", iar acesta i-ar fi spus că a căzut și că se descurcă. A întins mâna să-l ajute, dar față de refuzul acestui ajutor, s-a urcat la volan și a plecat la tribunal, pentru că avea proces. Inculpata a mai susținut că nu a văzut lângă bătrân decât un baston și că nu l-a lovit pe bătrân cu autoturismul. Totodată, a arătat că a respectat toate regulile de circulație și că nu are alte persoane care să confirme cele declarate. A mai reținut prima instanță că deși în prima declarație a arătat că a fost singură în autoturism și că a auzit un zgomot la efectuarea manevrei de mers înapoi, ulterior, inculpata a arătat că ar fi fost însoțită de o persoană care s-ar fi aflat pe stradă, dar nu a indicat datele de contact ale acesteia și nici nu a solicitat audierea acesteia, nefiind sigură dacă aceasta ar fi văzut ceva.

În declarația dată în fața instanței fondului, inculpata a susținut că a ieșit din autoturism nu ca urmare a lovirii victimei, ci pentru că a auzit un zgomot în exteriorul mașinii, acreditând ideea că victima s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut datorită vârstei înaintate și stării precare de sănătate, împrejurare care a determinat zgomotul ce i-a atras atenția. În concluzie, a susținut faptul că nu a produs un accident de circulație, astfel că putea pleca nestingherită de la locul faptei, neavând obligația de a anunța organele de poliție. Prima instanță a reținut că apărarea inculpatei, în sensul că martorul S.V.I. nu avea cum să perceapă evenimentul rutier de la o distanță de 200 metri și că vizibilitatea era împiedicată din cauza copacilor, este infirmată prin depoziția martorului care a apreciat eronat distanța de la geamul bucătăriei și locul de parcare.

De asemenea, s-a apreciat că starea precară de sănătate a victimei, confirmată prin depoziția soției acesteia și a martorei C.E., nu conduce automat la concluzia că a căzut pe caldarâm datorită faptului că i s-a făcut rău, atâta vreme cât cei trei martori (V.A., S.V.I. și M.F.) au arătat care a fost cauza certă a căderii victimei la pământ. Mai mult, audiată fiind în spital în ziua producerii accidentului, victima a declarat în fața lucrătorilor de poliție că a fost lovită de o mașină care se deplasa cu spatele. În același sens, s-a apreciat că reacția inculpatei după ieșirea din autoturism este elocventă în a aprecia că nu avea cum să nu-și dea seama de faptul că a accidentat victima, atâta vreme cât s-a aplecat asupra acesteia, s-a luat cu mâinile de cap și a strigat " Tataie, tataie!" (depoziția martorului S.V.I.), după care a părăsit locul accidentului având convingerea fermă că nu a fost văzută de vreo persoană.

În consecință, prima instanță a reținut că poziția procesuală a inculpatei, total nesinceră, este infirmată de materialul probator anterior dezvoltat, respectiv declarațiile martorilor V.A., S.V.I. și M.F.

care se coroborează între ele și cu concluziile raportului de expertiză medico-legală, cu concluziile raportului de expertiză tehnică auto și cu conținutul apelurilor efectuate la 112. În acest sens s-a reținut că raportul de expertiză medico-legală întocmit în cauză a concluzionat că "moartea numitului M.F., de 84 de ani, a fost violentă și s-a datorat hemoragiei și dilacefării meningo-cerebrale complicate în evoluție cu insuficiență funcțională pluriorganica consecutivă unui traumatism cranio-cerebral obiectivat primfractură de bază de craniu, contuzie și dilacerare cerebrală, hemoragie meningee cerebrală și cerebeloasă, hematom subdural compresiv de emisfer cerebral drept, pentru care s-a intervenit chirurgical". Leziunile cerebrale constatate la necropsie s-au putut produce prin lovire de corp/plan dur, posibil în condițiile unui accident rutier și au legătură directă de cauzalitate cu decesul, survenit în data de 05 octombrie 2009". Totodată, s-a reținut că prin raportul de expertiză tehnică auto s-a stabilit că: "1. Dinamica producerii accidentului este următoarea: în momentele imediat premergătoare producerii accidentului autoturismul marca T.A., înmatriculat cu nr. X, condus de numita R.E.V.G.

se deplasa în mers înapoi pe Aleea L.B.

din municipiul București, ieșind din poziția de parcare prin viraj la dreapta, iar victima se deplasa pe carosabil prin zona din spatele autoturismului, pe direcție de la dreapta la stânga în raport de poziția în care fusese parcat autovehiculul; contactul dintre autoturism.și victimă este confirmat explicit și direct de martorul ocular S.V.I.; analiza corelativă a petei de sânge găsite la fața locului, a poziției în care a rămas victima căzută pe carosabil și a manevrelor descrise de inculpată pe parcursul ieșirii din parcare indică faptul că autoturismul a lovit cu partea din spate pietonul care a căzut apoi pe spate, lovindu-se cu capul de asfalt; absența leziunilor de pe corpul victimei, de pe partea de contact cu caroseria și lipsa avariilor la autoturism se pot explica prin faptul că autoturismul era în mers, la scurt timp după pornirea de pe loc, a avut o viteză redusă, dar suficientă pentru a dezechilibra o persoană în vârstă în de 84 de ani care trăgea un cărucior cu produse; impactul dintre autoturism și victimă s-a produs pe carosabilul Aleei L.B.

(în spatele blocului B2 cu adresa poștală în str. P.C. nr. 1), aproximativ la o distanță de circa 5 metri după nivelul intrării în scara a VI-a a imobilului menționat și la o distantă de cca. 6 m de nivelul bordurii trotuarului situat pe partea cu imobilul respectiv. În cadrul aceluiași raport s-a mai stabilit că "2. Numitul M.F. a creat o stare de pericol potențial prin deplasarea pe carosabilul drumului public într-o zonă unde avea posibilitatea să circule pe trotuar. Numita R.E.V.G. a creat o stare de pericol prin manevrarea în mers înapoi a autoturismului fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Momentul apariției stării de pericol a fost cel în care inculpata a pus în mișcare, în mers înapoi, autoturismul din poziția în care fusese parcat.

Din acest moment și până la impact putea parcurge o distanță de cca. 2 m într-o durată de timp de cca. 2 secunde. 3. Victima M.F. a avut posibilitatea prevenirii accidentării sale dacă ar fi circulat pe trotuarul existent în zonă sau cât mai aproape de marginea din stânga drumului în direcția sa de mers, respectând astfel dispozițiile art. 72 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Numita R.E.V.G.. putea să prevină producerea accidentului dacă se asigura corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic, respectând astfel dispozițiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr..195/2002". S-a mai reținut că în referatul cuprinzând lămuriri suplimentare întocmit în cauză potrivit disp.

art. 124 alin. (2) C. proc. pen., expertul și-a menținut concluziile reținute prin raportul de expertiză tehnică, arătând că: "Poziția petei de sânge, care arată locul unde a rămas căzută victima după producerea accidentului, indică faptul că aceasta nu circula cât mai aproape de marginea stânga a părții carosabile în direcția sa de mers. Din fotografiile efectuate de poliție la data accidentului, cel puțin din dreptul scării VI, anterioară locului impactului, victima putea să utilizeze trotuarul. Prin manevrarea de mers înapoi a autoturismului fără să se asigure că o poate face fără să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic inculpata a creat o stare de pericol". Totodată, s-a reținut că din analiza apelurilor efectuate la data de 18 septembrie 2009, la Serviciul de Urgență 112, în legătură cu accidentul produs în str. L.B.

a rezultat faptul că martorul S.V.I. a fost primul care a anunțat că s-a produs un accident, chiar imediat după producerea acestuia, iar apoi martorul M.F. În consecință, pe baza materialului probator anterior prezentat, prima instanță a concluzionat că, la data de 18 septembrie 2009, inculpata R.E.G.V. nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi cu autoturismul, l-a accidentat pe numitul M.F., iar după ce a luat cunoștință de faptul că această persoană, în vârstă de 84 de ani, se afla căzută în spatele autoturismului său, deși ar fi trebuit să anunțe organele de poliție și salvarea, întrucât exista posibilitatea ca accidentarea respectivei persoane să o fi produs chiar ea, inculpata, prin manevrarea autoturismului, a părăsit locul accidentului, ulterior evocând un presupus dialog cu victima, neconfirmat de probe.

Totodată, s-a reținut că forma de vinovăție cu care a acționat inculpata este culpa cu prevedere întrucât aceasta a prevăzut faptul că manevrele sale de mers înapoi au întâlnit un obstacol care putea fi o persoană, dar nu a acceptat că poate fi vorba despre un participant la trafic și că îl poate accidenta, dacă nu se asigură suficient, continuându-și deplasarea de mers înapoi cu autoturismul, socotind fără temei că nu se va produce un accident. Din probele administrate în cauză a mai rezultat faptul că nici victima nu a respectat dispozițiile art. 72 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 care prevăd că pietonii trebuie să circule pe trotuar sau cât mai aproape de marginea din stânga a drumului în direcția sa de mers.

În acest context, s-a constatat că inculpata R.E.V.G. a avut o culpă comună, concurentă cu a victimei M.F., la producerea accidentului, reținându-se în acest sens că potrivit expertizei tehnice auto și a celorlalte probe administrate în cauză și aceasta din urmă a creat o stare de pericol atunci când nu a circulat pe carosabil la marginea părții din stânga direcției de deplasare. Ca urmare, s-a reținut o culpă de 58% a inculpatei R.E.V.G. și o culpă de 42% a victimei M.F., avându-se în vedere faptul că trotuarul era impracticabil datorită mașinilor parcate pe acesta. Deopotrivă, apărarea inculpatei R.E.V.G.

în sensul că nu a existat contact direct între victimă și autoturismul său întrucât în raportul medico-legal de necropsie medicul legist a notat că pe corpul victimei nu există leziuni traumatice, iar pe autoturism nu a prezentat avarii, a fost înlăturată cu argumentarea că declarațiile martorilor, expertizele tehnică auto și cea medico-legală, precum și apelurile la serviciul de Urgență 112 au demonstrat că lovirea victimei de asfalt s-a produs prin împingerea exercitată de autoturismul manevrat neglijent de inculpată, urmată de dezechilibrare, și nu prin impact violent.

În acest sens, prin expertiza tehnică auto s-a reținut că "absența leziunilor de pe corpul victimei, de pe partea de contact cu caroseria, și lipsa avariilor la autoturism se pot explica prin faptul că autoturismul în mers, la scurt timp după pornirea de pe loc, a avut viteză redusă, dar suficientă pentru a dezechilibra o persoană în vârstă de 84 de ani, care trăgea un cărucior de produse". În ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, prima instanță a reținut săvârșirea de către inculpată a acestei fapte cu intenție directă, rezultând din faptul că a văzut că victima M.F. era căzută în spatele mașinii sale și a auzit anterior sunetele care indicau că a lovit cu autoturismul un obiect.

În sprijinul aceleiași concluzii au mai fost reținute, pe lângă declarațiile concludente ale martorilor oculari, și faptul că inculpata nu s-a prezentat la poliție atunci când a fost înștiințată că este suspectată de accidentarea unei persoane, și, de asemenea, precum și faptul că a prezentat autoturismul pentru examinare abia după trei săptămâni de la data producerii accidentului. Pe baza argumentelor anterior prezentate, prima instanță a reținut că, în drept, fapta inculpatei R.E.V.G. care, la data de 18 septembrie 2009, în jurul orei 09:00, a condus autovehiculul marca T. cu numărul de înmatriculare X, iar la ieșirea din parcarea locului de domiciliu (str. L.B.), efectuând neregulamentar (prin încălcarea art. 35 și art. 54 alin. (1) din O.U.G.

nr. 195/2002 rep., precum și a prevederilor art. 128 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep.) o manevră de mers înapoi printre celelalte autoturisme staționate, a lovit cu partea din spate victima M.F., în vârstă de 84 ani, care prin cădere și lovire de asfalt a suferit leziuni cerebrale care i-au provocat moartea la data de 05 octombrie 2009, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen. La stabilirea acestei încadrări juridice, prima instanță a avut în vedere faptul că infracțiunea de ucidere din culpă, în formele agravate, nu poate fi reținută fără forma de bază a infracțiunii, sens în care s-a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 334 C. proc.

pen. Fapta aceleiași inculpate care, la data de 18 septembrie 2009, în jurul orei 09:00, după ce a provocat prin manevrarea necorespunzătoare a autoturismului marca T. cu numărul de înmatriculare X vătămarea corporală a numitului M.F., a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, a fost apreciată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea "organelor de poliție prev. de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.". La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv dispozițiile părții generale a C. pen., limitele de pedeapsă, gradul de pericol concret al faptelor reflectat prin modul și mijloacele de comitere a faptelor, atitudinea inculpatei după comiterea faptelor, precum și circumstanțele personale ale acesteia.

Astfel, s-a avut în vedere lipsa de antecedente penale a inculpatei, culpa concurentă a inculpatei și a victimei la infracțiunea de ucidere din culpă, situația familială a inculpatei care a născut un copil pe parcursul procesului penal, dar și atitudine nesinceră a acesteia, apreciată ca dând dovadă de cinism în raport de faptul că a lăsat victima căzută pe caldarâm, lăsând-o practic fără ajutor în mijlocul străzii și fără să anunțe Serviciul Unic de Urgențe. În raport de aceste criterii, prima instanță a aplicat inculpatei pedepse orientate spre minimul special, apreciind că acestea sunt apte să conducă la realizarea dublului scop al acestora, nefiind necesară executarea efectivă a pedepselor.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, constatând întrunite cerințele răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, în sarcina inculpatei, prima instanță a admis, în parte, acțiunea civilă a unității spitalicești, corespunzător gradului de culpă stabilit în sarcina inculpatei, hotărârea fiind opozabilă sub acest aspect asigurătorului SC G.A. SA. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata R.E.V.G. În cuprinsul motivelor scrise de recurs, parchetul a invocat, în principal, nulitatea absolută a hotărârii atacate ca urmare a lipsei încheierii de dezbateri din 16 martie 2012, motiv de recurs care nu a mai fost susținut de procurorul de ședință, la termenul de dezbateri din 28 mai 2013, urmare depunerii la dosarul cauzei a încheierii anterior menționate.

În subsidiar, parchetul a invocat greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatei în fond, susținând că, în raport de modul de comitere a faptei, urmările produse, atitudinea inculpatei ulterioară producerii accidentului și faptul săvârșirii de către inculpată a două infracțiuni în concurs real, se impune o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate inculpatei, în sensul orientării acestora către cuantumul mediu al pedepselor prevăzute de lege(3 ani și 6 luni) și al dispunerii executării pedepsei rezultante în regim penitenciar sau în condițiile art. 86 1 C. pen. În cuprinsul motivelor scrise, apărarea inculpatei a solicitat achitarea acesteia sub aspectul săvârșirii ambelor infracțiuni, pe temeiul prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen. în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă, cu argumentarea că inculpata nu a lovit victima cu autoturismul, aceasta dezechilibrându-se singură, respectiv pe temeiul prev. de art. 10 lit. d) C. proc. pen. în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 89 lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, cu argumentarea că lipsește intenția directă a inculpatei care a plecat de la locul unde se afla victima având convingerea fermă că nu a lovit-o și că aceasta nu are nevoie de ajutorul său. Aceleași argumente, detaliate în cuprinsul practicalei prezentei decizii, au fost susținute de apărătorul inculpatei și la termenul de dezbateri, elementul de diferențiere fiind temeiul legal pentru care s-a solicitat achitarea pentru infracțiunea de ucidere din culpă, care a fost invocat ca fiind cel prev. de art. 10 lit. d) C. proc.

pen. În cursul judecării cauzei în recurs, inculpata a refuzat să dea declarații, apărarea acesteia susținând, deopotrivă, că nu are cereri probatorii de formulat. Analizând hotărârea recurată, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursurile, apreciind cazurile de casare ca nefondate: În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., invocat de apărarea inculpatei R.E.V.G., Înalta Curte reține că este nefondat pentru următoarele considerente: Recurenta intimată inculpată a invocat eroarea de fapt în ceea ce privește greșita sa condamnare pentru săvârșirea ambelor infracțiuni pentru care a fost trimisă în judecată.

Prin eroare de fapt se înțelege o greșită examinare a probelor administrate, în sensul că la dosar există o anumită probă, când, în realitate, aceasta nu există sau atunci când se consideră că un anumit act ar demonstra existența unei împrejurări, când, în realitate, din aceste mijloace de probă rezultă contrariul. O eroare gravă de fapt trebuie să decurgă din probele administrate care se află la dosar și faptele reținute de instanța de fond, și nu dintr-o omisiune în administrarea unei probe concludente și utile (caz de casare care se examinează în cadrul art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen.) sau din interpretarea unor probe. Instanța de recurs apreciază că în cauză nu se poate vorbi despre stabilirea greșită a situației de fapt, nu au fost ignorate probe și nici nu s-a acordat încredere excesivă unor probe.

Instanța de fond, a cărei hotărâre este criticată în motivele de recurs, a analizat infracțiunile pentru care este acuzată inculpata conform rechizitoriului, dar și apărarea referitoare la inexistența infracțiunilor. Poziția inculpatei de nerecunoaștere a faptelor este infirmată de declarațiile victimei M.F. care, fiind întrebat, în ziua producerii accidentului, de către lucrătorii de poliție, în ce împrejurări a suferit leziunile constatate a declarat că "în ziua de 18 septembrie 2009, în timp ce se deplasa pe Aleea L.B. a fost lovit de o mașină care manevra înapoi în parcare", declarațiile martorului S.V care a declarat constant că, în ziua de 18 septembrie 2009, în jurul orelor 09:30 - 10:00, se afla în apartamentul aflat la etajul 5 al blocului B2 din str. P.C., cu vedere pe Aleea L.B.

și lucra la glaful ferestrei de la bucătărie, când atenția i-a fost atrasă de un motor de mașină care accelera. S-a uitat către locul de unde venea zgomotul respectiv și a observat o mașină care avea sigla T., dar caroseria mică, de culoare gri închis spre albastru, care ieșea cu spatele din parcare și care s-a smucit, probabil având frâna de mână trasă. În acest timp, prin spatele mașinii, trecea un bătrân îmbrăcat cu o haină albă cu mai multe insigne, care trăgea după el un cărucior de piață.

Atunci când mașina s-a zgâlțâit, bătrânul ar fi spus "Unde te duci, bă dobitocule?", iar după aceasta, șoferița a manevrat autoturismul și a plecat cu demaraj în forță; dând cu spatele și virând apoi la dreapta, l-a lovit pe bătrân; mașina s-a oprit și din aceasta a coborât o femeie blondă, cu părul lung, care s-a dus în spatele mașinii unde era căzut bătrânul, a pus mâna pe el și l-a mișcat de câteva ori strigând "tataie, tataie!", apoi și-a pus mâinile în cap, s-a urcat în mașină și a plecat; declarațiile martorului V.A., care locuia în imobilul în spatele căruia s-a produs accidentul, scara 7, la etajul 2 și care a arătat, deopotrivă, că "în dimineața zilei de 18 septembrie 2009, se afla în bucătărie, unde lucra la calculator, cu fereastra larg deschisă către spatele blocului, și a auzit un sunet pârâit, care l-a dus cu gândul că cineva parchează, dar nu s-a ridicat să vadă de unde provine zgomotul" "La foarte scurt timp după primul pârâit s-a mai auzit încă unul care l-a făcut să se ridice de pe scaun și să se uite pe fereastră.

De la fereastră a văzut o mașină T., monovolum, de culoare gri închis metalizat, care efectua un marșarier paralel cu axul drumului. Acesta mergea foarte încet, iar în spatele mașinii un bărbat cu vârstă înaintată încerca să se ferească, cu pași mărunți de mers înapoi de mașină, care, practic, îl împingea cu spatele. Bărbatul în vârstă a fost răsturnat până la urmă de mașină din picioare, moment în care mașina s-a oprit. Bărbatul respectiv a căzut pe spate și a rămas întins în această poziție nemișcat pe o parte sub mașină". De menționat faptul că prezența celor doi martori anterior menționați și a veridicității relatărilor acestora rezultă cu certitudine din declarațiile martorului M.F.

care a arătat că "în momentul când a coborât din bloc, lângă victimă se aflau doi tineri care lucrează în bloc ca zilieri și care au relatat că acesta a fost lovit de autovehiculul X, condus de o persoană de sex feminin, care a manevrat autovehiculul în marșarier din parcarea ce se afla în spatele blocului sus-menționat, iar după accident conducătoarea și-a continuat deplasarea într-o direcție necunoscută". Veridicitatea susținerilor martorului S.V. este confirmată și prin procesul-verbal cuprinzând transcriptul convorbirilor purtate de Serviciul Unic de Urgență 112, la data de 18 septembrie 200, , în cuprinsul discuțiilor cu dispecerul purtate imediat după producerea accidentului, martorul descriind modalitatea de producere a acestuia, precum și participanții.

În acest context, este evident că susținerile apărării referitoare, pe de o parte, la imposibilitatea obiectivă în care s-ar fi aflat martorul S.V. de a vedea desfășurarea accidentului, iar pe de altă parte, la lipsa de obiectivitate a depozițiilor acestuia sunt lipsite de substanță, martorul prezentând în cuprinsul declarațiilor date în cursul urmăririi penale și a judecății în fond aceleași aspecte care rezultă și din conținutul convorbirii cu dispecerul 112, purtată chiar imediat după producerea accidentului.

De altfel, varianta prezentată de inculpată, respectiv aceea că victima s-a dezechilibrat singură, urmare stării precare de sănătate, iar nu ca urmare a impactului cu autoturismul pe care îl conducea, nu a fost dovedită prin niciun mijloc de probă, însăși reacția inculpatei, atât imediată momentului la care a constatat că victima se afla căzută pe carosabil, așa cum a fost descrisă de aceasta, cât și ulterioară acestui moment - deși a fost identificată și invitată la organele de poliție la data de 29 septembrie 2009, inculpata a amânat succesiv momentul depoziției, audierea acesteia realizându-se abia la data de 6 octombrie 2009 - fiind inadecvată comportamentului unei persoane care se știe nevinovată și cu atât mai mult unui avocat care are reprezentarea gravității și consecințelor faptelor de natura celor care i se impută.

În plus, așa cum just a reținut și prima instanță, afirmațiile inculpatei sunt contrazise și de concluziile expertizelor efectuate în cauză, prezentate în extenso în cuprinsul hotărârii atacate. În consecință, Înalta Curte constată că soluția dată în cauză corespunde probelor administrate, atât în ceea ce privește infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art 178 alin. (1) și (2) C. pen., cât și în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 98 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, argumentele anterior prezentate găsindu-și valabilitatea și în ceea ce privește ultima acuzație adusă inculpatei.

Cu privire la această ultimă infracțiune se constată cu susținerile apărării privind lipsa intenției inculpatei de a părăsi locul accidentului, argumentată pe aspectul nedovedit că victima, întrebată fiind de inculpată, a refuzat transportul la spital, precum și pe existența unor multiple și imediate posibilități de identificare ale inculpatei ca urmare a faptului că locuia în zonă și parca în mod obișnuit în locul de referință, sunt deopotrivă neîntemeiate. Astfel, potrivit probatoriului administrat în cauză, după ce a luat cunoștință de faptul că victima, o persoană în vârstă, se afla căzută în spatele autoturismului său, deși ar fi trebuit să anunțe organele de poliție și salvarea, întrucât exista posibilitatea ca accidentarea respectivei persoane să o fi produs chiar ea, inculpata, prin manevrarea autoturismului, a părăsit locul, accidentului, încălcând astfel obligațiile legale care revin unui șofer într-o astfel de situație.

Faptul nedovedit al unui dialog purtat cu victima care a refuzat transportul la spital nu o exonera pe inculpată de obligația legală de a anunța și aștepta organele de poliție, respectiv de obligația morală de a se asigura că starea victimei, o persoană în vârstă de 84 de ani, îi permitea acesteia să se deplaseze spre casă. Deopotrivă, nici multiplele și imediatele posibilități de identificare ale inculpatei, care, în final, s-au dovedit a fi ineficiente tocmai datorită comportamentului acesteia, nu pot constitui o dovadă a lipsei de intenție a inculpatei, obligația care îi incumba fiind aceea de a nu părăsi locul accidentului, iar nu de a se asigura că putea fi găsită. În consecință, în raport de argumentele invocate, Înalta Curte constată cazul de casare vădit nefondat.

Cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen. invocat de Ministerul Public este nefondat. Ministerul Public a invocat greșita individualizare judiciară a pedepselor aplicate inculpatei, susținând că, în raport de modul de comitere a faptei, urmările produse, atitudinea inculpatei ulterioară producerii accidentului și faptul săvârșirii de către inculpată a două infracțiuni în concurs real, se impune o nouă reindividualizare a pedepselor aplicate inculpatei, în sensul orientării acestora către cuantumul mediu al pedepselor prevăzute de lege (3 ani și 6 luni) și al dispunerii executării pedepsei rezultante în regim penitenciar sau în condițiile art. 86 1 C. pen. Instanța de recurs constată însă că pedepsele aplicate inculpatei în fond, de câte 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 178 alin. (1) și (2) C. pen.

și art. 89 alin. (1) din O.U.G.nr. 195/2002, orientate spre minimul special prevăzut de lege, sunt just individualizate prin raportare la circumstanțelor reale în care au fost săvârșite faptele, dar și la circumstanțelor personale ale inculpatei, criteriile privind atitudinea oscilantă a inculpatei pe parcursul procesului penal și faptul săvârșirii a două infracțiuni în concurs real fiind corect evaluate în contrapondere cu aspectele favorabile privind lipsa antecedentelor penale, vârsta inculpatei și posibilitățile reale de integrare socială ale acesteia. Pedepsele aplicate inculpatei reflectă prin cuantumul stabilit, atât poziția procesuală a acesteia, cât și faptul săvârșirii a două infracțiuni în concurs real, fiind apte, inclusiv prin modalitatea de executare stabilită, să conducă la realizarea scopurilor pedepsei reglementate de art. 52 C. pen., ca măsură de constrângere, mijloc de reeducare și de prevenire a comiterii de noi infracțiuni.

Rezultă, așadar, că nu poate fi primită critica invocată în recurs referitoare la greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpatei, hotărârea recurată fiind legală și temeinică. Pentru considerentele ce preced, constatându-se că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate, precum și faptul că în cauză nu este incident niciunul dintre cazurile de casare prev. de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. care se iau în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge recursurile ca nefondate. Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurenta intimată inculpată la plata cheltuielilor judiciare statului, suma reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpata R.E.V.G. împotriva Sentinței penale nr. 132 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurenta intimată inculpată la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 28 mai 2013. Procesat de AM