ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.05.2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1688/2014

HOTĂRÂRE
16.05.2014
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1688/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând

asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 676/F

din data de 19 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a

penală în baza prevăzută art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat calificarea

juridica a faptei inculpatului G.A. din art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

241/2005, art. 296

1

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 și art.

270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și art. 270 alin. (3) din Legea

nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În baza prevăzută

art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 a fost condamnat inculpatul G.A.,

la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interdicția drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prevederilor

art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 a mai fost condamnat același inculpat la

pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interdicția drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a), lit. b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza art. 33

lit. a) C. pen. instanța de fond a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 3

ani închisoare și 2 ani interdicția drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), lit.

b) C. pen. conform art. 65 C. pen.

În baza prevederilor

art. 86

1

3 ani închisoare pe un termen de încercare de 7 ani conform art. 86

2

S-a atras atenția

inculpatului asupra prevederilor art. 86

4

C pen. ce privesc revocarea

suspendării sub supraveghere.

S-a făcut aplicarea

prevederilor art. 71 alin. (5) C. pen.

A fost respinsă

cererea privind aplicarea prevederilor art. 320

1

În baza prevederilor

art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea a 49.980 țigarete contrabandă aflate

în posesia A.N.A.F. (procesul-verbal din 18 octombrie 2012).

În baza prevederilor

art. 14 și art. 346 C proc. pen. cu referire la art. 998 C. civ. a fost obligat

inculpatul la plata sumei de 23.262 RON despăgubiri către Direcția Regională pentru

Accize și Operațiuni Vamale București prin Ministerul Finanțelor, cu dobânda legală

la completa achitare a debitului.

A fost obligat

inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cheltuieli judiciare statului.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel inculpatul G.A.

Prin decizia penală

nr. 3/A din 7 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

împotriva sentinței penale nr. 676 din 19 septembrie 2013, pronunțată de Tribunalul

București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 14954/3/2013.

S-a desființat,

în parte, sentința apelată și, rejudecând în fond:

În baza art. 334

G.A. din infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005,

art. 296

1

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 571/2003 și art. 270 alin.

(3) din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în art. 270

alin. (3) din Legea nr. 86/2006.

S-a dispus înlăturarea

dispoziției de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 9

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005 și dispozițiile art. 33 C. pen.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 65

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani

după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate în cauză, de 3

ani închisoare.

În baza art. 83

aplicată prin sentința penală nr. 127 din 25 iulie 2011 a Judecătoriei Liești, definitivă

prin nerecurare, și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa aplicată în

prezenta cauză de 3 ani închisoare, inculpatul urmând a executa în final o pedeapsă

de 3 ani și 10 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea sau

considerarea ca executată a pedepsei.

S-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.

S-au înlăturat

dispozițiile art. 86

1

2

86

4

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare

avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului

din oficiu, în cuantum de 200 RON, s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.

Împotriva deciziei

penale nr. 3/A din 7 ianuarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a II-a penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul G.A.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23

ianuarie 2014 și s-a stabilit termen pentru judecarea recursului la 16 mai 2014.

Preliminar,

Înalta Curte apreciază că potrivit dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 255/2013

recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare a legii noi, declarate

împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în

competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare

la recurs.

Având în vedere

data înregistrării recursului pe rolul Înaltei Curți, respectiv 23 ianuarie 2014,

anterior intrării în vigoare a noului C. proc. pen. (1 februarie 2014), dispoziția

tranzitorie menționată este aplicabilă în cauză, astfel că această instanță va continua

să judece cauza conform C. proc. pen. anterior.

Însă, în ședința

publică din 16 mai 2014, în prezența apărătorului, recurentul inculpat G.A. a declarat

că-și retrage recursul, manifestare de voință de care urmează să se ia act.

Ca atare,

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 385 alin. (2) raportat la art. 369 C.

proc. pen. anterior va lua act de retragerea recursului declarat de inculpatul G.A.

împotriva deciziei penale nr. 3/A din data de 7 ianuarie 2014 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală și îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat.

la act de retragerea

recursului declarat de inculpatul G.A. împotriva deciziei penale nr. 3/A din data

de 7 ianuarie 2014 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 250 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din

oficiu se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 16 mai 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2463/2014
, a condamnat pe inculpatul G.M. la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. prev. de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen. a condamnat pe același inculpat la pedepse de câte 3 (trei) ani închiso
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1551/2013
4 ani și 6 luni. În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., art. 74 lit. a) și art. 76 C. pen., a fost condamnat inculpatul G.M.D., la 2 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor p
ÎCCJ 2013-12-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3886/2013
și 1 an interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. În baza art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., a mai f
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 290/2013
pedeapsă ce urmează a fi executată după executarea pedepsei principale. În baza art. 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1542/2014
antă de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a ll-a, lit. b) C. pen., aplicată inculpatei și a repus în individualitatea lor pedepsele componente. În baza art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbar
Sursă