ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1252/2012

Asuprea recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin

încheierea din 6 aprilie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 7182/102/2011 Curtea de

Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

investită cu judecarea cauzei în calea de atac a apelului, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a dispus, printre

altele menținerea stării de arest preventiv a inculpatului V.M. din Bistrița Năsăud,

arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 30 din 23 august 2011,

emis de Tribunalul Mureș, secția penală, în Dosarul nr. 5656/102/2011.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut că temeiurile de drept și de fapt, care au

determinat luarea măsurii arestării preventive, în prezent subzistă și impun în

continuare privarea inculpatului de libertate, motiv pentru care în baza art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160

b

alin. (1), (3) C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpatului.

Pentru a formula această convingere,

prin prisma dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen. relativ la probele

sau indiciile temeinice care trebuie să existe în cauză, instanța de apel a

avut în vedere că materialul probator administrat de organele de cercetare

penală în cursul urmăririi penale cum sunt: declarațiile acuzaților,

declarațiile martorilor raportul de autopsie medico-legală, raportul de

expertiză biocriminalistică, procesul-verbal de cercetare la fața locului,

raportul de expertiză biocriminalistică, planșa fotografică- se conturează o

presupunere rezonabilă că inculpații sunt autorii faptelor ce le sunt imputate,

relevante fiind în acest sens și declarațiile de recunoaștere a învinuirilor

aduse celor doi inculpați date în fața primei instanței. în privința,

pericolului concret pentru ordinea publică prin prisma valorilor deosebite

lezate de inculpat care privesc viața persoanei, vătămarea ireversibilă adusă

acestei valori sociale astfel că se impune menținerea inculpatului în stare de

arest preventiv conform dispozițiilor art. 300

2

raportat la art. 160

b

C. proc. pen.

Împotriva acestei încheieri a formulat

recurs inculpatul V.M., solicitând punerea sa în stare de libertate.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 385

14

C.

proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată

că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că temeiurile care au determinat arestarea

inițială a inculpatului V.M. se mențin fiind îndeplinită una din condițiile

alternative prevăzute de art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen.

Sub aspectul dispozițiilor art. 143 C.

proc. pen., raportat la art. 681 C. proc. pen., Înalta Curte constată că

probatoriul administrat până în prezent nu a făcut să înceteze presupunerea

rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care a fost arestat și

ulterior trimis în judecată.

Referitor la dispozițiile art. 148 lit.

f) C. proc. pen., Înalta Curte constată că și acestea sunt întrunite, în sensul

că infracțiunea de săvârșirea căreia este acuzat recurentul inculpat

(complicitate la omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., ultraj contra bunelor

moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin.

(1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.) sunt sancționate cu

închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea acestuia în libertate prezintă în

continuare un pericol concret pentru ordinea publică.

În acest context, se impune

sublinierea că în jurisprudența C.E.D.O. în special cu referire la unele cauze

împotriva Franței (Letellier v. France) s-a admis că, prin gravitatea deosebită

și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita

o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă.

Timpul scurs de la momentul luării

măsurii arestării preventive nu este de natură a atenua în mod semnificativ

impactul negativ pe care l-ar avea asupra opiniei publice judecarea

inculpatului în stare de libertate pentru infracțiuni de o asemenea gravitate,

existând riscul săvârșirii unor noi astfel de fapte.

Pe de altă parte, acest interval de

timp nu are nici caracter nerezonabil față de particularitățile cauzei și de

diligentele sporite cu care au acționat organele judiciare, în prezent cauza

ailându-se în fața instanței de apel.

C.E.D.O. stipulează în art. 5 parag. 1

lit. c) necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că

persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel

temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.

În Hotărârea Murray v. Regatul Unit,

C.E.D.O. a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli

constituiau elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială

nu putea fi privită ca una rezonabilă decât sub condiția ca ea să fie bazată pe

fapte sau informații care ar stabili o latură obiectivă între suspect și

infracțiunea presupusă. în consecință, nicio privare de libertate nu se poate

baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți (entice,

religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de

indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.

Prin hotărârea Calejja v. Malta,

Curtea a apreciat că faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli

legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica

o condamnare.

În speța dedusă judecății, se are în

vedere nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern,

ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la menținerea măsurii

privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura

luată.

La acest moment procesual, Înalta

Curte nu identifică vreun motiv întemeiat pentru punerea în libertate, ci

apreciază că întregul material probator administrat în cauză, menționat prin

sentința penală nr. 22 din 16 februarie 2012, de condamnare impune privarea de

libertate, în continuare, iar nu vreo altă măsură preventivă, arestarea

preventivă fiind singura aptă să atingă scopul preventive reglementat de art. 136

C. proc. pen.

Tot astfel, se apreciază că măsura

arestării preventive se impune a fî menținută și prin raportare la exigențele art.

5 parag. 3 din C.E.D.O. care protejează dreptul la libertate al persoanei, câtă

vreme se bazează pe motive pertinente și suficiente a o justifica.

Pertinența și suficiența acestor

motive se apreciază de instanță în ansamblul circumstanțelor particulare ale

cauzei și prin raportare la prevederile art. 136 C. proc. pen., privarea de

libertate a inculpatului fiind necesară și pentru buna desfășurare a procesului

penal, în cauză fiind respectate toate garanțiile procesuale de care aceasta se

bucură conform legislației în vigoare.

În consecință în baza disp art. 300

2

C. proc. pen. rap la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a

inculpatului și va menține starea de arest preventiv a acestuia.

Pe cale de consecință constatând că

măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea prevederilor legale și

că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la momentul arestării

preventive, în acord cu art. 139 alin. (1) și (3) C. proc. pen.

Față de cele reținute, în temeiul art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul formulat de inculpatul V.M. împotriva încheierii din 6

aprilie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu

minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 7182/102/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul V.M. împotriva încheierii din 6 aprilie 2012 a Curții de

Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

pronunțată în Dosarul nr. 7182/102/2011.

Obligă recurentul inculpat la plata

sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 20

aprilie 2012.