ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4786/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 720 din 3 februarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, au fost respinse excepțiile nulității cererii de

chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile art. 133 alin. (1) C. proc.

civ., nulității cererii pentru lipsa dovezii calității de reprezentant,

nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului și a lipsei de interes a

reclamantei. Prin aceeași hotărâre a fost admisă cererea de intervenție

accesorie în interesul pârâtului Guvernul României formulată de intervenientul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și a fost respinsă cererea de

suspendare formulată de reclamanta Asociația de Comunicații prin Cablu, cu

sediul în București, str. Avocat M.Z. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul

României, cu sediul în București, Piața V., sector 1 și intervenientul

Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, cu sediul în București, str.

A., Latura Nord, sector 5.

Pe fondul cauzei,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

a reținut următoarele:

Potrivit art. 15

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art.

14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau

în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea

actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

Din interpretarea coroborată

a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, rezultă că măsura de excepție a

suspendării executării unui act administrativ poate fi dispusă numai în

situația îndeplinirii cumulative a celor două condiții expres prevăzute de

lege: existența unui caz bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t)

din lege și iminența producerii unei pagube, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș)

din lege.

Actul administrativ

se bucură de prezumția de legalitate, care la rândul său se bazează pe

prezumția de autenticitate și pe prezumția de veridicitate, astfel că

suspendarea actelor administrative apare ca o situație de excepție, în limitele

și condițiile prevăzute de lege.

Instanța realizează

doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de reclamant

și care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării.

A apreciat instanța

de fond, în ceea ce privește condiția existenței cazului bine justificat, că

aceasta nu a fost dovedită. Argumentele menționate în cererea de suspendare nu

au fost considerate concludente, întrucât condiția ce trebuie demonstrată este

cea a îndoielii substanțiale cu privire la legalitatea actului administrativ.

Astfel, pentru probarea cazului bine justificat, nu este suficientă doar

invocarea nelegalității unui act administrativ, ci este necesar să se

dovedească existența aparenței de nelegalitate sau a unor aspecte cu caracter

abuziv al actului a cărui suspendare se solicită.

Judecătorul fondului

a arătat că de prezumția de legalitate se bucură orice act administrativ,

inclusiv actele emise Guvernul României și că susținerile societăților

reclamante privind nelegalitatea actului administrativ nu pot fi primite la

soluționarea cererii, sub pretextul că se tinde la înfățișarea cazului bine

justificat, întrucât până la anularea sa, actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate.

S-a relevat că

legalitatea actului administrativ impune respectarea anumitor cerințe: actele

să fie adoptate sau emise de către autoritățile competente din punct de vedere

material/teritorial și în limitele acestor competențe; conținutul actului

administrativ să fie conform cu conținutul legii în baza căreia este emis;

actele să corespundă scopului urmărit de legea pe care o pun în executare;

actele să fie adoptate sau emise în forma specifică actelor administrative și a

normelor de tehnică legislativă prevăzute de lege.

Interpretarea dată de

către reclamantă prevederilor art. 18 alin. (2

1

) din H.G. nr.

490/2011 este restrictivă și eronată, apreciindu-se că nu este fundamentată ca

urmare a faptului că acestea se referă la amplasarea în subteran a rețelelor în

zona drumurilor publice din intravilanul localităților cu respectarea

reglementărilor tehnice specifice în vigoare.

Prevederile art. 218

alin. (4) din H.G. nr. 490/2011, s-a arătat, completează art. 28 alin. (3) și

nu restricționează amplasarea echipamentelor aferente rețelelor numai în

subteran, fiind posibilă, după caz, și în incinte sau în nișele construcțiilor,

condiționat de acordul proprietarilor și neafectarea circulației publice.

În ceea ce privește

dispozițiile art. 28 alin. (4) din hotărâre s-a reținut că această prevedere se

corelează și completează principiul instituit de art. 18 alin. (2): în vederea

asigurării calității spațiului public a protecției mediului și siguranței și

sănătății locuitorilor precum și pentru creșterea gradului de securitate a

rețelelor edilitare. Cu referire la dispozițiile art. 28 alin. (6), prima

instanță a arătat că petenta nu motivează nelegalitatea acestora.

În ceea ce privește

condiția prevenirii producerii unei pagube iminente, instanța a considerat că

noțiunea de „pagubă iminentă" trebuie definită prin directa raportare la

capacitatea financiară a membrilor reclamantei, furnizori de rețele

electronice, acesta fiind și spiritul dispoziției legale menționate. Or,

reclamanta a susținut că se vor produce pagube iminente importante și imposibil

de recuperat ca urmare a executării actului administrativ, însă nu a dovedit

aceste aspecte. În plus, s-a precizat că protecția jurisdicțională provizorie

la care se face referire în cererea de suspendare se raportează la o pagubă

gravă, condiție neîndeplinită în cauză.

Împotriva Sentinței

civile nr. 720 din 3 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs în

termen legal reclamanta Asociația de Comunicații prin Cablu, prin care s-a

solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate

în sensul admiterii cererii, cu consecința suspendării executării dispozițiilor

atacate din H.G. nr. 490/2011 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

fondului cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 9127/2/2011.

Prin cererea de recurs

s-a învederat că instanța de fond a greșit reținând că nu a fost dovedită

existența cazului bine justificat și că reclamanta nu a dovedit ”că se vor

produce pagube iminente importante și imposibil de recuperat ca urmare a

executării actului administrativ” și că nu ar fi îndeplinită astfel condiția

unei ”pagube iminente”.

Cu referire la primul

motiv de recurs, recurenta a susținut că a invocat și dezvoltat pe larg faptul

că aparența de nelegalitate a dispozițiilor menționate din H.G. nr. 490/2011 a

căror anulare s-a solicitat prin acțiunea de fond este dată de neconcordanța

acestora cu dispozițiile actului normativ cu forță juridică superioară, anume

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2002, aprobată prin Legea nr.

591/2002.

Aparența de

nelegalitate invocată de reclamantă constă în aceea că dispozițiile art. 22 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de

reglementare a comunicațiilor aprobată prin Legea nr. 591/2002, prevăd în mod

expres că furnizorii de rețele de comunicații electronice au dreptul să

instaleze și să mute orice elemente ale rețelelor de comunicații electronice

pe, deasupra, în sau sub imobile aflate în proprietate publică sau privată, iar

prin dispozițiile art. 18 alin. (2

1

) și art. 28 alin. (3), (4), (5)

și (6) din Regulamentul general de urbanism, astfel cum acestea au fost

introduse prin H.G. nr. 490/2011 s-a prevăzut că realizarea/extinderea

rețelelor de telecomunicații se execută în mod obligatoriu numai în varianta de

amplasare subterană.

Instanța de fond, s-a

arătat, nu s-a referit absolut deloc la motivul pentru care reclamanta a arătat

în ce constă aparența de nelegalitate a dispozițiilor a căror suspendare s-a

solicitat, motivându-și soluția pe cu totul alte aspecte care nu au nicio

legătură cu motivul invocat de recurentă.

Motivarea Curții de

Apel București din Decizia nr. 421/2008 pronunțată în Dosarul nr. 24837/3/2006,

irevocabilă, a fost considerată pe deplin valabilă și în cazul prevederilor din

H.G. nr. 490/2011 deoarece din moment ce prin lege - O.U.G. nr. 79/2002 - se

conferă dreptul furnizorilor de rețele de comunicații electronice de a-și

instala rețelele suprateran, nu se poate veni cu o hotărâre de guvern - act

inferior legii - prin care să se instituie o restricție cu caracter general a

acestui drept.

Membrii Asociației de

Comunicații prin Cablu sunt furnizori de rețele de comunicații electronice

autorizați de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în

Comunicații (ANCOM) să desfășoare această activitate și, în consecință, au

dreptul potrivit legii care reglementează comunicațiile, să instaleze

suprateran - și în mod special aerian - rețelele de comunicații electronice.

Acest drept, a adăugat recurenta, a fost acordat prin lege, anume prin art. 22

și art. 23 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2002 aprobată prin

Legea nr. 591/2002 și prin actul de autorizare a desfășurării activității

eliberat de autoritatea națională în domeniu: Certificatul - tip eliberat de

Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații (ANCON) în care la punctul

2 se prevede în mod expres că furnizorul beneficiază de dreptul de acces pe

proprietăți și dreptul de a instala, de a întreține, de a înlocui și de a muta

orice elemente ale rețelei, pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate

publică sau privată în condițiile Capitolului IV din Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 79/2002.

A mai relevat

recurenta că atâta vreme cât în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 79/2002

se prevede în mod expres că furnizorii de telecomunicații electronice au

dreptul să instaleze suprateran rețelele de comunicații electronice nu se poate

veni cu o hotărâre de guvern care să interzică acest lucru, fiind evident că

printr-un act inferior legii nu se poate modifica sau abroga o dispoziție

cuprinsă într-o lege. Impunerea unei atare interdicții, s-a evocat, se face cu

încălcarea principiului integrării actului normativ în ansamblul legislației,

prevăzut de art. 12 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, potrivit căruia actul normativ

trebuie să se integreze organic în sistemul legislației, fiind necesar ca

acesta să fie corelat atât cu prevederile actelor normative de nivel superior,

cu care se află în conexiune sau în baza cărora a fost întocmit cât și cu

reglementările comunitare.

Pe de altă parte,

reclamanta a susținut că în condițiile în care Ordonanța de urgență a

Guvernului nr. 79/2002 prevede în mod expres și neechivoc faptul că dreptul de

a amplasa suprateran rețelele de comunicații electronice poate fi afectat numai

de cerințe specifice de urbanism sau de amenajare a teritoriului, nu se poate

ca printr-un act administrativ inferior să se instituie o cerință generală prin

care se interzice complet amplasarea supraterană a rețelelor de comunicații

electronice.

Prin raportare la

toate cele mai sus precizate, recurenta a solicitat a se constata că

neconcordanța dispozițiilor a căror suspendare a solicitat-o cu dispozițiile

actului normativ cu forță juridică superioară (O.U.G. nr. 79/2002) este de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității acestora,

constituind un caz bine justificat, astfel cum acesta este definit de

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește motivul

de recurs privitor la împrejurarea că prima instanță a reținut eronat că

reclamanta nu a dovedit că se vor produce pagube iminente importante și

imposibil de recuperat ca urmare a executării actului administrativ, s-a

învederat de către recurentă că în susținerea prevenirii unei pagube iminente

s-a invocat partea a doua a textului de la art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea

nr. 554/2004 și anume ”perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice sau a unui serviciu public”.

Reclamanta a arătat

că a arătat prin cererea de suspendare că furnizorii de rețele de comunicații

electronice desfășoară o activitate de furnizare a unui serviciu public pentru

care au fost autorizați (retransmiterea programelor de televiziune prin cablu,

servicii de internet, servicii de telefonie fixă) astfel încât, prin

interzicerea amplasării subterane a rețelelor de comunicații electronice este

grav perturbată funcționarea serviciului public pe care aceștia îl prestează

pentru populație.

În susținerea

prevenirii unei pagube iminente sub forma perturbării previzibile grave a

funcționării unui serviciu public, recurenta a reiterat că după apariția

Hotărârii Guvernului nr. 490/2011 consiliile locale din toată țara au început

să someze furnizorii de servicii de comunicații electronice să dezafecteze rețelele

aeriene și au refuzat eliberarea autorizațiilor de construcție pentru

extinderea rețelelor aeriene de comunicații în zonele în care populația nu

beneficia de acest serviciu public, toate acestea fiind întemeiate pe

dispozițiile H.G. nr. 490/2011.

Îndeplinirea și a

celei de-a doua condiții prevăzută de lege a fost considerată dovedită cu

exemplele de somații emise de către primăriile din țară pentru dezafectarea

rețelelor aeriene și exemplele de refuzuri de eliberare a autorizațiilor de

construcție pentru extinderea rețelelor aeriene de comunicații electronice,

toate fiind întemeiate pe dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 490/2011.

Prin urmare, a

apreciat reclamanta recurentă că dispozițiile din H.G. nr. 490/2011 a căror

suspendare a executării s-a solicitat produc în fiecare zi pe întreg teritoriul

țării o perturbare gravă a funcționării serviciului public pe care îl prestează

furnizorii de comunicații electronice membri ai Asociației de Comunicații prin

Cablu. Perturbarea gravă a funcționării serviciului public constă în aceea că

dacă se desființează rețelele aeriene de cabluri de telecomunicații populația

țării rămâne fără acces la televiziunea prin cablu, internet și telefonie fixă.

S-a arătat că nu este

posibil nici din punct de vedere tehnic dar nici financiar ca, dintr-o dată, să

fie dezafectate rețelele aeriene de cabluri de telecomunicații și apoi să fie

imediat repoziționate acestea în subteran, în condițiile în care poziționarea

rețelelor în subteran presupune săparea unor canale în pământ pe traseele pe

care în prezent cablurile sunt poziționate aerian, ceea ce ar însemna spargerea

tuturor arterelor de circulație din toate arterele simultan. Or, pentru

efectuarea unor asemenea lucrări este nevoie de obținerea altor autorizații de

construcție, a căror eliberare este de notorietate că durează perioade nepermis

de lungi, dar în plus de aceasta efectuarea unor asemenea lucrări necesită

fonduri financiare imense, pe care nimeni nu le are la dispoziție.

În raport de toate

cele mai sus arătate, recurenta a solicitat a se constata că cererea de

suspendare a executării îndeplinește cumulativ ambele condiții cerute de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, și a cerut admiterea recursului și

modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii și a suspendării

executării dispozițiilor atacate din H.G. nr. 490/2011 până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a fondului cauzei ce formează obiectul Dosarului nr.

9127/2/2011.

În susținerea

motivelor de recurs reclamanta s-a prevalat și de prevederile Legii nr.

154/2012 privind regimul infrastructurii rețelelor de comunicații electronice

publicată în M. Of. al României nr. 680 din 1 octombrie 2012, prevederi care,

în opinia recurentei, au abrogat implicit dispozițiile din H.G. nr. 490/2011 a

căror suspendare a executării s-a solicitat.

În cauză a formulat

întâmpinare atât Guvernul României cât și Ministerul Dezvoltării Regionale și

Turismului, solicitându-se respingerea ca nefondat a recursului și menținerea

ca legală și temeinică a sentinței atacate.

Intimatul Guvernul

României a învederat că nu s-a făcut, în speța dedusă judecății, dovada

îndeplinirii cumulative a condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, anume a condițiilor existenței unui caz bine justificat și a

prevenirii unei pagube iminente. A apreciat intimatul că motivele de

nelegalitate invocate de recurentă nu sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității Hotărârii Guvernului nr. 490/2011, astfel că

cerința cazului bine justificat nu poate fi considerată întrunită în litigiu.

În privința celei de-a doua cerințe, s-a arătat că recurenta nu a dovedit

iminența prejudiciului suferit ca urmare a executării actului administrativ

atacat, nefiind dovedite susținerile reclamantei privind producerea unor pagube

iminente și imposibil de recuperat.

Susținerile petentei

referitoare la faptul că s-au încălcat prevederile art. 12 din Legea nr.

24/2000 (art. 13 lit. a) în forma actuală), în ceea ce privește faptul că actul

normativ nu este corelat cu prevederile actului normativ superior, au fost

apreciate nefondate, cu motivul că dispozițiile H.G. nr. 490/2011 nu contravin

prevederilor art. 22 din O.U.G. nr. 79/2002 ci vin în aplicarea acestora prin

conținerea unor soluții legislative suplimentare adoptate în scopul implementării

măsurilor luate la nivel comunitar pentru crearea și asigurarea unor spații

publice de bună calitate și pentru înlăturarea oricăror factori de risc ce

afectează mediul înconjurător și siguranța și sănătatea locuitorilor.

Intimatul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului a apreciat că motivele invocate de

recurentă nu pot fi reținute de instanța de recurs, argumentându-se, în primul

rând, că motivul invocat de recurentă în sensul că H.G. nr. 490/2011 contravine

unui act normativ superior (O.U.G. nr. 79/2002) nu este întemeiat deoarece

acesta este și motivul principal invocat în cadrul acțiunii în anularea

acelorași dispoziții din H.G. nr. 490/2011. Prin urmare, s-a susținut că în

măsura în care instanța s-ar pronunța asupra acestui aspect ar însemna să se

antepronunțe și pe fondul cauzei, or cazul bine justificat nu poate fi

argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului

administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează

numai în cadrul acțiunii în anularea actului administrativ.

Pe de altă parte,

intimatul a precizat că susținerile recurentei referitoare la restrângerea prin

prevederile H.G. nr. 490/2011 a dreptului furnizorilor de rețele de comunicații

electronice autorizați, instituit prin O.U.G. nr. 79/2002, de a executa rețele

de comunicații numai suprateran/aerian, sunt neîntemeiate, întrucât dreptul

instituit prin O.U.G. nr. 79/2002 privește accesul pe proprietăți; nu este un

drept absolut, ci condiționat de îndeplinirea cumulativă a unor condiții,

inclusiv cele privind respectarea cerințelor specifice de urbanism sau de

amenajare a teritoriului și nu se referă la realizarea rețelelor de comunicații

exclusiv suprateran și/sau aerian, sintagma utilizată permanent fiind în mod

explicit ”pe, deasupra, în sau sub imobile …”.

În ceea ce privește

paguba iminentă, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului a

relevat că niciunul din motivele invocate prin cererea de recurs nu fac dovada

pagubei iminente, deoarece: - deși a depus la dosarul cauzei mai multe somații

din partea autorităților locale, recurenta nu a făcut dovada dezafectării

vreuneia dintre rețelele aeriene; - imposibilitatea extinderii rețelei nu poate

fi reținută deoarece aceasta are în continuare posibilitatea de a face acest lucru

prin subteran; - recurenta nu justifică de ce extinderea rețelelor de

comunicații trebuie făcută numai suprateran, atât timp cât art. 22 din O.U.G.

nr. 79/2002 prevede că lucrările se poate face ”pe, deasupra, în sau sub

imobilele …”; - deși se afirmă că nu este posibilă dezafectarea rețelelor

aeriene dintr-o dată, se poate observa că deși au trecut aproximativ 18 luni de

la intrarea în vigoare a H.G. nr. 490/2011 recurenta nu a făcut dovada

dezafectării măcar a unui metru de rețea de comunicații și nici dovada că ar fi

solicitat autorizație pentru extinderea rețelei de comunicație prin subteran; -

nu se poate reține nici susținerea recurentei în sensul că poziționarea rețelei

de comunicații în subteran se va face doar de întreprinzătorii privați deoarece

alin. (8) și (9) al pct. 2 din H.G. nr. 490/2011 prevăd expres faptul că

”Lucrările de construcții pentru realizarea/extinderea rețelelor edilitare se

execută, de regulă, anterior sau concomitent cu lucrările de

realizare/extindere/modernizare/reabilitare a rețelei stradale”, iar

”Documentațiile tehnice elaborate pentru obiective de investiții privind

realizarea/extinderea/modernizarea/reabilitarea rețelei stradale, precum și a

drumurilor de interes local, județean și național situate în extravilanul localităților,

dacă este cazul, vor prevedea în mod obligatoriu canale subterane în vederea

amplasării rețelelor edilitare prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c). În

situația drumurilor de interes local, județean sau național situate în

extravilanul localităților, canalele subterane se pot amplasa în zona drumului,

cu aprobarea administratorului drumului”.

Recursul declarat de

Asociația de Comunicații prin Cablu împotriva Sentinței civile nr. 720 din 3

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal va fi respins ca nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

În considerarea celor

două mari principii incidente în materia actului administrativ - al legalității

și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie o

situație de excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în

condițiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. De asemenea, în condițiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de

reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată

instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat; în

acest caz cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală

sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii pe fond, iar

instanța de contencios administrativ poate dispune suspendarea actului

administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a pricinii.

Prin „cazuri bine

justificate" se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea

de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul

material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a

funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" (art. 2

alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare).

Se reține, în ceea ce

privește existența unui caz bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t)

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, că instanța

sesizată cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării unui act

administrativ realizează doar o examinare sumară a situațiilor de fapt și de

drept invocate de reclamant și care sunt de natură să creeze o îndoială

serioasă în privința legalității actului administrativ în privința căruia se

solicită suspendarea executării.

Această condiție, cum

în mod întemeiat a învederat și instanța de fond, nu este întrunită în cauză,

întrucât într-adevăr toate motivele invocate de reclamanta recurentă presupun o

cercetare aprofundată și nu sumară asupra legalității actului administrativ

contestat (H.G. nr. 490 din 11 mai 2011 - publicată în M. Of. al României,

Partea I, nr. 361 din 24 mai 2011 - privind completarea Regulamentului general

de urbanism, aprobat prin H.G. nr. 525/1996), o analiză pe fond a raportului

juridic dedus judecății, incompatibilă cu procedura suspendării executării

reglementată prin art. 14 și art. 15 din legea contenciosului administrativ.

Nu este îndeplinită

în cazul cererii Asociației de Comunicații prin Cablu nici cerința prevenirii

unei pagube iminente, nefiind administrate dovezi pertinente și concludente

referitoare fie la existența prejudiciului material viitor și previzibil fie la

perturbarea previzibilă gravă a funcționării serviciului public de furnizare de

comunicații electronice. Susținerile recurentei în sensul perturbării grave a

funcționării serviciului public de furnizare de comunicații electronice nu pot

fi reținute, în condițiile în care nu s-a probat că ulterior emiterii

somațiilor de către autoritățile administrației publice locale s-a procedat și

la efectiva desființare a rețelelor aeriene de cabluri de comunicații.

În raport de cele mai

sus arătate, constatându-se că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate

în cauză și că hotărârea atacată este legală și temeinică, urmează a se

dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea

ca nefondat a recursului declarat de reclamanta Asociația de Comunicații prin

Cablu împotriva Sentinței civile nr. 720 din data de 3 februarie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Asociația de Comunicații prin Cablu, împotriva Sentinței civile nr.

720 din 3 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM