ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4772/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

P.I. a formulat, în contradictoriu cu

intimatul Secretariatul General al Camerei Deputaților, cerere de revizuire a

Sentinței civile nr. 4557, pronunțată în Dosarul Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal nr. 10151/2/2010 la data

de 16 noiembrie 2010, solicitând admiterea acesteia și modificarea în tot a

acestei sentințe, în sensul înlăturării „excepției autorității de lucru

judecat”, iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată astfel

cum a fost formulată.

Intimatul

Secretariatul General al Camerei Deputaților a depus întâmpinare, prin care a

invocat excepția inadmisibilității.

Prin Sentința civilă

nr. 6905 din 21 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul P.I., în contradictoriu cu intimatul

Secretariatul General al Camerei Deputaților.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că Sentința civilă nr. 4557/2010 a

fost recurată de către revizuentul-reclamant P.I., recursul fiind înregistrat

la data de 4 mai 2011 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același

număr, cu prim termen de soluționare stabilit pentru data de 26 ianuarie 2012.

În aceste condiții,

Curtea de Apel a constatat că cererea de revizuire vizează o sentință care nu a

devenit încă irevocabilă, astfel încât demersul judiciar al revizuentului prin

care a demarat această fază procesuală a căii extraordinare de atac a revizuirii

apare ca inadmisibil, dincolo de temeiurile de fapt și de drept invocate.

S-a mai reținut că

prin consacrarea în cuprinsul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 a

dreptului de a cere revizuirea unei hotărâri pronunțate cu nesocotirea principiului

priorității dreptului comunitar, s-a conferit eficacitate prevederii

constituționale menționate, instituindu-se o modalitate concretă de asigurare a

aducerii la îndeplinire a obligațiilor pe care statul român și le-a asumat prin

actul de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv în ceea ce privește menținerea

unității și stabilității ordinii normative europene.

Împotriva sentinței

6905/2011, reclamantul P.I. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea

recursului se arată că în mod eronat, a considerat instanța de fond, faptul că

revizuirea vizează o sentință care nu a devenit încă irevocabilă. Din

examinarea temeinică, a textului art. 322 și art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ., coroborat cu textul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Legea

Contenciosului Administrativ, rezultă faptul că, "(..) revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita, atât

împotriva hotărârilor definitive cât și a celor irevocabile …”. Or, Sentința

civilă nr. 4557 este o hotărâre definitivă.

Recurentul consideră

că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 304, pct. 5, pct. 6, pct. 7, pct.

8, pct. 9 și art. 304

1

instanța de fond, nu a manifestat" rolul

activ, în aflarea adevărului ", C. proc. civ.

Se mai susține că se

impunea respingerea excepției, ca vădit nefondată, cu atât mai mult cu cât, în

cazul acțiunilor de revizuire, formulate în temeiul dispozițiilor art. 21 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, Legea Contenciosului Administrativ le sunt

aplicabile dispozițiile art. 322, alin. (1) teza I și, nicidecum cele ale tezei

II, conform căreia "(..) condiția evocării fondului este prevăzută în mod

expres și limitativ, doar în ceea ce privesc deciziile pronunțate în recurs,

hotărârilor irevocabile ..".

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele

invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii,

inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Potrivit

dispozițiilor Codului de procedură civilă, se pot formula mai multe căi de atac

împotriva hotărârilor judecătorești, și anume, apelul, recursul, contestația în

anulare, revizuirea și recursul în interesul legii.

Recursul este

reglementat în Codul de procedură civilă în Titlul V - Capitolul I, respectiv

art. 299 - 316.

Conform dispozițiilor

art. 299 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date

în apel, precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu

activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

În raport cu

dispozițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilității și

al faptelor pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că instanța de fond în

mod corect a respins cererea de revizuire.

Pentru a se putea

cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus

condiția ca această instanță să fi evocat fondul ceea ce implică fie stabilirea

unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată

anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce

fuseseră stabilite, în oricare din ipoteze urmând să se dea o altă dezlegare

raportului juridic dedus judecății, față de cea care fusese aleasă până în acel

moment.

O astfel de situație

nu se întâlnește însă și atunci când cererea de revizuire vizează o hotărâre

care nu a devenit încă irevocabilă.

În cauza de față a

fost formulată cerere de revizuire împotriva Sentinței civile nr. 4557 din 16

noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 10151/2/2010, sentință prin care s-a

respins acțiunea reclamantului P.I. pentru putere de lucru judecat, sentință

atacată cu recurs pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția de

Contencios Administrativ, cu termen la data de 26 ianuarie 2012.

Cererea de revizuire

care formează obiectul Dosarului nr. 4302/2/2011 a fost formulat prin prisma

prevederilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, prin care s-a adăugat un

motiv de revizuire la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, vizând

pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea

principiului priorității dreptului comunitar.

Sentința civilă nr.

4557 din 16 noiembrie 2010 a devenit definitivă și irevocabilă ulterior

pronunțării Sentinței civile nr. 6905 din 21 noiembrie 2011, prin Decizia

civilă nr. 386 din 26 ianuarie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 10151/2/2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal respingând recursul, ca nefondat.

Înalta Curte constată

că instanța de fond, motivat și argumentat a reținut că în cauză nu este

incident nici motivul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr.

554/2004.

Potrivit art. 21

alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, constituie motiv de revizuire,

care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea

hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului

priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat

cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată.

Revizuirea prevăzută

de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este tot o cale extraordinară de

atac, ca și cea prevăzută de art. 322 C. proc. civ., numai că motivul pentru

care se solicită revizuirea este diferit de cel prevăzut de Codul de procedură

civilă și are menirea de a asigura respectarea principiului priorității

normelor dreptului comunitar, față de norma internă, principiu care are și o

consacrare constituțională în art. 148 alin. (2) din Constituția României,

republicată, de către instanțele de contencios administrativ.

Instituirea căii de

atac a revizuirii în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 constituie o

modalitate prin care legiuitorul, măcar în materia contenciosului

administrativ, a prevăzut un mijloc procedural prin care să se poată verifica

modul în care instanțele naționale respectă principiul priorității dreptului

comunitar și deci, protejarea intereselor persoanelor care ar putea fi lezate

prin încălcări ale dreptului comunitar.

Prin urmare,

revizuirea prevăzută de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ar putea fi

admisă numai dacă s-ar constata încălcări ale normelor de drept comunitar de

către instanța de recurs.

Dar în cauza de față

nu ne aflăm în această ipoteză, acest nou motiv de revizuire fiind aplicabil

hotărârilor care au rămas irevocabile.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt nefondate și nu

pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și

legală, pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) și

(2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de P.I. împotriva Sentinței civile nr. 6905 din 21 noiembrie 2011 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM