ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4386/2012

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 1759 din 30 martie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de C.M., împotriva

Hotărârii nr. 709 din 11 octombrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva

Hotărârii Secției pentru Procurori a C.S.M. din 29 august 2011 și a fost

menținut calificativul profesional „bine" acordat contestatoarei de către

Comisia de Evaluare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru

activitatea desfășurată în perioada 2008 - 2010; de asemenea, Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins

cererea de sesizare a instanței competente cu excepția de nelegalitate.

Pentru a pronunța

această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal a reținut următoarele:

Cererea de sesizare a

instanței competente cu excepția de nelegalitate nu întrunește cerințele impuse

de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată.

Obiectul recursului

îl reprezintă hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 709

din 11 octombrie 2011, prin care s-a respins contestația recurentei C.M.

împotriva hotărârii Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al

Magistraturii din 29 august 2011 și s-a menținut calificativul profesional

„bine" acordat acesteia de către Comisia de Evaluare a Parchetului de pe

lângă Tribunalul Brașov, pentru activitatea desfășurată în perioada 2008 -

2010.

Potrivit art. 40 din

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată,

cu modificările și completările ulterioare:

„(1) Prin raportul de

evaluare a activității profesionale a judecătorului sau procurorului întocmit

de comisiile prevăzute la art. 39 alin. (3) sau (4), se poate acorda unul

dintre calificativele: "foarte bine",

"bine","satisfăcător" sau "nesatisfăcător".

(2) Judecătorii sau

procurorii nemulțumiți de calificativul acordat pot face contestație la secția

corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de

zile de la comunicare.

(3) În soluționarea

contestației, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot cere

conducătorului instanței sau parchetului ori comisiilor sau persoanelor

prevăzute la art. 39 alin. (3) sau (4) orice informații pe care le consideră

necesare, iar citarea judecătorului sau procurorului pentru a fi audiat este

obligatorie;

(4) Hotărârile

secțiilor pot fi atacate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de

judecată, sunt definitive și irevocabile."

Art. 37 din

Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și

procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al

Magistraturii nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare,

prevede:

„(1) Judecătorii sau

procurorii nemulțumiți de calificativul acordat pot face contestație la secția

corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de

zile de la comunicare.

(3) Pentru

soluționarea contestației, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot

cere comisiilor de evaluare orice informații pe care le consideră necesare. Contestația

se soluționează cu citarea obligatorie a judecătorului sau, după caz, a

procurorului. Audierea judecătorului sau procurorului nu este obligatorie.

(5) Hotărârile

secțiilor pot fi atacate, în termen de 5 zile de la comunicare, la Plenul

Consiliului Superior al Magistraturii.

(6) Hotărârile

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și

irevocabile."

Art. 24 din

Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede:

„(1) Secția pentru

judecători sau Secția pentru procurori, după caz, soluționează contestațiile

formulate de judecători și procurori împotriva calificativelor acordate de

comisiile de evaluare a activității profesionale, în termen de 30 de zile de la

primirea acestora.

(2) În urma

soluționării contestației, secția poate hotărî menținerea aceluiași calificativ

sau acordarea unui calificativ superior.

(4) Hotărârea secției

poate fi atacată cu contestație la Plen, în termen de 5 zile de la comunicare.

(5) Hotărârea

Plenului, ca instanță de judecată, este definitivă și irevocabilă."

Din interpretarea

dispozițiilor normative anterior citate, instanța a concluzionat că recursul

este inadmisibil.

În speța de față s-a

reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr.

317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și

completările ulterioare, întrucât în materia evaluării profesionale a

magistraților legiuitorul a stabilit o procedură specială, distinctă,

finalizată cu o hotărâre definitivă și irevocabilă.

De altfel, în

doctrina de specialitate s-a subliniat faptul că deciziile comisiilor de

concurs pentru promovarea într-o profesie sau pentru obținerea unei funcții nu

pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ.

În același sens s-a

pronunțat și Curtea de la Strasbourg, statuând că evaluarea cunoștințelor și a

experienței necesare pentru exercitarea unei profesii se apropie de un examen

școlar sau universitar și se îndepărtează, astfel, de garanțiile instituite de

art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (decizia San Juan

c/France, 28 februarie 2002, în Recueil 2002 - III, p. 533).

formulată

Împotriva acestei

decizii, a formulat contestație în anulare C.M., invocând dispozițiile art. 317

alin. (1) pct. 2 și alin. (2) teza ultimă, precum și art. 318 C. proc. civ.

solicitând „casarea și reținerea spre rejudecare a recursului”.

În dezvoltarea

motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a susținut, în esență, că:

- prin soluția

pronunțată instanța și-a încălcat propria competență materială atribuită expres

de legea specială și recunoscută prin jurisprudența sa reprezentată de Decizia

nr. 819 din 28 februarie 2008;

- recursul a fost

respins ca inadmisibil, fără a fi fost cercetat fondul; nu s-au reținut

argumentele de admisibilitate invocate;

- instanța a omis să

se pronunțe asupra legalității recursului formulat deși aceasta era o

prioritate de care depindea întreaga judecată a cauzei și nu a motivat soluția

de respingere a excepției de nelegalitate.

asupra contestației în anulare

Calea de atac de

retractare exercitată de contestatoare a fost fundamentată în drept pe

următoarele prevederi legale:

Art. 317 - „(1)

Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru

motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe

calea apelului sau recursului:

fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare

la competență.

(2) Cu toate acestea,

contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când

aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a

respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost

respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Art. 318 „Hotărârile

instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată

este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul

sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre

motivele de modificare sau de casare”.

Dispozițiile

alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul în care

tribunalul popular, potrivit prevederilor unei legi speciale, judecă în ultimă

instanță.

Mai întâi, Înalta

Curte observă că dispozițiile art. 317 alin. (2) teza ultimă C. proc. civ., nu

pot fi incidente în cauză pentru că în recursul declarat împotriva hotărârii

Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 709 din 11 octombrie 2011 nu

s-a pus problema criticării acesteia pentru motivele prevăzute la pct. 1 și 2

ale alin. (1) din art. 317.

Ca urmare, rămân de

examinat motivele referitoare la încălcarea de către instanța de recurs a

normelor de ordine publică privitoare la competență, precum și cazurile

speciale privind „greșeala materială” ori „omisiunea cercetării”, abordate

nediferențiat de contestatoare.

Toate motivele

invocate sunt nefondate.

Astfel, instanța de

recurs era obligată ca, în raport de prevederile art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., să se pronunțe cu prioritate asupra excepției care viza regularitatea

învestirii sale, ridicată de către intimat. Numai în acest context, în raport

de soluția pronunțată, nu a mai fost posibilă examinarea motivelor de nelegalitate

din recursul formulat.

Cât privește

admisibilitatea căii de atac exercitate, prin prisma competenței Înaltei Curți

de a soluționa un recurs împotriva unei hotărâri a Consiliului Superior al

Magistraturii în materia evaluării activității profesionale a magistraților și

acordării calificativelor, Înalta Curte constată că instanța de recurs și-a

argumentat pe larg soluția dispusă nefiind cazul să fie reiterate

considerentele față de dispozițiile legale neechivoce reproduse la pct. 1 din

această decizie.

Invocarea unei

jurisprudențe contradictorii și, implicit, a dreptului la un proces echitabil

în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este lipsită

de orice consistență, câtă vreme Decizia nr. 819 din 28 februarie 2008 de care

se prevalează contestatoarea vizează o cu totul altă situație, respectiv

formularea unei acțiuni în despăgubiri, în temeiul art. 19 din Legea nr.

554/2004, pentru prejudiciile provocate prin adoptarea unei hotărâri de

suspendare din funcție a unui judecător.

În fine, deși excede

motivelor limitativ prevăzute de lege, critica referitoare la nemotivarea

soluției de respingere a cererii de sesizare a instanței competente cu excepția

de nelegalitate, aceasta este și vădit nefondată, câtă vreme instanța a reținut

expres în considerente că excepția de nelegalitate a întâmpinării Consiliului

Superior al Magistraturii nu îndeplinește cerințele impuse de art. 4 din Legea

nr. 554/2004.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestația în

anulare de față, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de C.M. împotriva Deciziei nr. 1759 din 30 martie 2012 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM