ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4386/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea contestată Prin Decizia nr. 1759 din 30 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de C.M., împotriva Hotărârii nr. 709 din 11 octombrie 2011 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i s-a respins contestația formulată împotriva Hotărârii Secției pentru Procurori a C.S.M. din 29 august 2011 și a fost menținut calificativul profesional „bine" acordat contestatoarei de către Comisia de Evaluare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru activitatea desfășurată în perioada 2008 - 2010; de asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a instanței competente cu excepția de nelegalitate.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut următoarele: Cererea de sesizare a instanței competente cu excepția de nelegalitate nu întrunește cerințele impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată. Obiectul recursului îl reprezintă hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 709 din 11 octombrie 2011, prin care s-a respins contestația recurentei C.M.

împotriva hotărârii Secției pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii din 29 august 2011 și s-a menținut calificativul profesional „bine" acordat acesteia de către Comisia de Evaluare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, pentru activitatea desfășurată în perioada 2008 - 2010. Potrivit art. 40 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Prin raportul de evaluare a activității profesionale a judecătorului sau procurorului întocmit de comisiile prevăzute la art. 39 alin. (3) sau (4), se poate acorda unul dintre calificativele: "foarte bine", "bine","satisfăcător" sau "nesatisfăcător". (2) Judecătorii sau procurorii nemulțumiți de calificativul acordat pot face contestație la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3) În soluționarea contestației, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot cere conducătorului instanței sau parchetului ori comisiilor sau persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (3) sau (4) orice informații pe care le consideră necesare, iar citarea judecătorului sau procurorului pentru a fi audiat este obligatorie; (4) Hotărârile secțiilor pot fi atacate la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanță de judecată, sunt definitive și irevocabile." Art. 37 din Regulamentul privind evaluarea activității profesionale a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 676/2007, cu modificările și completările ulterioare, prevede: „(1) Judecătorii sau procurorii nemulțumiți de calificativul acordat pot face contestație la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicare.

(3) Pentru soluționarea contestației, secțiile Consiliului Superior al Magistraturii pot cere comisiilor de evaluare orice informații pe care le consideră necesare. Contestația se soluționează cu citarea obligatorie a judecătorului sau, după caz, a procurorului. Audierea judecătorului sau procurorului nu este obligatorie. (5) Hotărârile secțiilor pot fi atacate, în termen de 5 zile de la comunicare, la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii. (6) Hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sunt definitive și irevocabile." Art. 24 din Regulamentul Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 326/2005, cu modificările și completările ulterioare, prevede: „(1) Secția pentru judecători sau Secția pentru procurori, după caz, soluționează contestațiile formulate de judecători și procurori împotriva calificativelor acordate de comisiile de evaluare a activității profesionale, în termen de 30 de zile de la primirea acestora.

(2) În urma soluționării contestației, secția poate hotărî menținerea aceluiași calificativ sau acordarea unui calificativ superior. (4) Hotărârea secției poate fi atacată cu contestație la Plen, în termen de 5 zile de la comunicare. (5) Hotărârea Plenului, ca instanță de judecată, este definitivă și irevocabilă." Din interpretarea dispozițiilor normative anterior citate, instanța a concluzionat că recursul este inadmisibil. În speța de față s-a reținut că nu sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare, întrucât în materia evaluării profesionale a magistraților legiuitorul a stabilit o procedură specială, distinctă, finalizată cu o hotărâre definitivă și irevocabilă.

De altfel, în doctrina de specialitate s-a subliniat faptul că deciziile comisiilor de concurs pentru promovarea într-o profesie sau pentru obținerea unei funcții nu pot forma obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. În același sens s-a pronunțat și Curtea de la Strasbourg, statuând că evaluarea cunoștințelor și a experienței necesare pentru exercitarea unei profesii se apropie de un examen școlar sau universitar și se îndepărtează, astfel, de garanțiile instituite de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (decizia San Juan c/France, 28 februarie 2002, în Recueil 2002 - III, p. 533). 2. Calea de atac formulată Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare C.M., invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) teza ultimă, precum și art. 318 C. proc.

civ. solicitând „casarea și reținerea spre rejudecare a recursului”. În dezvoltarea motivelor căii de atac exercitate, contestatoarea a susținut, în esență, că: - prin soluția pronunțată instanța și-a încălcat propria competență materială atribuită expres de legea specială și recunoscută prin jurisprudența sa reprezentată de Decizia nr. 819 din 28 februarie 2008; - recursul a fost respins ca inadmisibil, fără a fi fost cercetat fondul; nu s-au reținut argumentele de admisibilitate invocate; - instanța a omis să se pronunțe asupra legalității recursului formulat deși aceasta era o prioritate de care depindea întreaga judecată a cauzei și nu a motivat soluția de respingere a excepției de nelegalitate.

3. Considerentele asupra contestației în anulare Calea de atac de retractare exercitată de contestatoare a fost fundamentată în drept pe următoarele prevederi legale: Art. 317 - „(1) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 2. Când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. (2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond”.

Art. 318 „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul în care tribunalul popular, potrivit prevederilor unei legi speciale, judecă în ultimă instanță. Mai întâi, Înalta Curte observă că dispozițiile art. 317 alin. (2) teza ultimă C. proc.

civ., nu pot fi incidente în cauză pentru că în recursul declarat împotriva hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 709 din 11 octombrie 2011 nu s-a pus problema criticării acesteia pentru motivele prevăzute la pct. 1 și 2 ale alin. (1) din art. 317. Ca urmare, rămân de examinat motivele referitoare la încălcarea de către instanța de recurs a normelor de ordine publică privitoare la competență, precum și cazurile speciale privind „greșeala materială” ori „omisiunea cercetării”, abordate nediferențiat de contestatoare. Toate motivele invocate sunt nefondate. Astfel, instanța de recurs era obligată ca, în raport de prevederile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., să se pronunțe cu prioritate asupra excepției care viza regularitatea învestirii sale, ridicată de către intimat.

Numai în acest context, în raport de soluția pronunțată, nu a mai fost posibilă examinarea motivelor de nelegalitate din recursul formulat. Cât privește admisibilitatea căii de atac exercitate, prin prisma competenței Înaltei Curți de a soluționa un recurs împotriva unei hotărâri a Consiliului Superior al Magistraturii în materia evaluării activității profesionale a magistraților și acordării calificativelor, Înalta Curte constată că instanța de recurs și-a argumentat pe larg soluția dispusă nefiind cazul să fie reiterate considerentele față de dispozițiile legale neechivoce reproduse la pct. 1 din această decizie.

Invocarea unei jurisprudențe contradictorii și, implicit, a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este lipsită de orice consistență, câtă vreme Decizia nr. 819 din 28 februarie 2008 de care se prevalează contestatoarea vizează o cu totul altă situație, respectiv formularea unei acțiuni în despăgubiri, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, pentru prejudiciile provocate prin adoptarea unei hotărâri de suspendare din funcție a unui judecător. În fine, deși excede motivelor limitativ prevăzute de lege, critica referitoare la nemotivarea soluției de respingere a cererii de sesizare a instanței competente cu excepția de nelegalitate, aceasta este și vădit nefondată, câtă vreme instanța a reținut expres în considerente că excepția de nelegalitate a întâmpinării Consiliului Superior al Magistraturii nu îndeplinește cerințele impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 320 C. proc. civ., se va respinge contestația în anulare de față, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de C.M. împotriva Deciziei nr. 1759 din 30 martie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM