ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4035/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4035/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 421 din data
de 18 mai 2012 Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 24 alin. (2)
din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul D.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de instrumente de plată electronică falsificate
în vederea punerii în circulație.
A aplicat inculpatului
pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza
a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71
C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 88
C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive
de la data de 17 decembrie 2011 la zi.
În baza art. 350
C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 118
alin. (1) lit. f) C. pen. a confiscat de la inculpat cele 33 de carduri falsificate
depuse la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă conform dovezii
din 02 mai 2012.
În baza art. 109
C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil marca S.,
depus la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă conform dovezii seria
din 30 ianuarie 2012.
În baza art. 191
alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlu
de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța
această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt că:
Prin rechizitoriul
nr. 7367/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea
în judecată, în stare de arest, a inculpatului D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Inculpatul D.I., la data
de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00 a fost depistat de lucrătorii din cadrul
Batalionului nr. ZZ de Jandarmi - D.G.J.M.B. care au intervenit pentru a aplana
conflictul stradal izbucnit între inculpat și un alt conducător auto, în zona Pieții
U., având asupra sa, în buzunarul drept al gecii pe care o purta, un număr de 33
cartele PVC prevăzute cu bandă magnetică și purtând inscripțiile S.C.S., O. și R.,
iar cu ocazia citirii informațiilor de pe aceste carduri s-a constatat că sunt falsificate
întrucât pe banda magnetică erau inscripționate informații și date ale unor carduri
emise de bănci din SUA și Italia.
S-a reținut în
fapt că la data de 17 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00, inculpatul D.I. a fost
depistat în zona Piața U., având asupra sa un număr de 32 de cartele PVC inscripționate
„S.C.S.", numerotate de la 1 la 32, și o cartelă PVC inscripționată „R.P.B.".
În urma citirii informațiilor de pe benzile magnetice ale cartelelor PVC s-a constatat
că acestea conțineau datele unor carduri bancare emise de instituții financiare
din străinătate - SUA și Italia.
Inculpatul a susținut
faptul că nu avea cunoștință de natura cardurilor găsite asupra sa, precizând că
acestea i-au fost lăsate de un anume „A." cu care se întâlnise la stația de
metrou „M." și care l-a rugat să țină cardurile, despre care afirmase că „nu
sunt bune", până a doua zi, întrucât el urma să meargă într-un club și îi era
frică să nu le piardă. În fața instanței, inculpatul a susținut că a avut reprezentarea
că cele 33 de carduri erau carduri pentru acumularea de puncte emise de benzinăria
S. și că la întrebarea sa dacă acele carduri erau pentru cumpărarea de benzină „A."
i-a răspuns negativ, spunându-i că acele carduri „nu sunt bune", dar că îi
trebuie lui.
Susținerile inculpatului
au fost însă înlăturate de instanță, având în vedere numeroasele neconcordante din
conținutul acestora.
Tribunalul a reținut
că, variantele prezentate de inculpat cu privire la condițiile în care s-a întâlnit
cu numitul „A." diferă. Dacă în cursul urmăririi penale inculpatul a arătat
că s-a întâlnit cu „A." la stația de metrou „M.", în fața instanței acesta
a precizat că s-a întâlnit cu „A.", în urma unui telefon al acestuia, pentru
a bea împreună un suc, întâlnirea cu acesta durând aproximativ 20 de minute.
Ambele variante
nu explică însă de ce „A.", persoană care potrivit susținerilor inculpatului
ar locui în zona M., unde a avut loc pretinsa întâlnire, ar fi deținut asupra sa
cele 33 de cartele pe care Ie-a încredințat inculpatului, în condițiile în care
acesta, evident, cunoștea dinainte de întâlnirea cu inculpatul că urma să petreacă
o seară în oraș și de ce acesta nu a lăsat cardurile menționate la domiciliul său.
Nu rezultă nici
motivul pentru care „A." ar fi ales să lase 33 de cartele conținând datele
unor carduri bancare din străinătate, care în sine reprezintă o valoare, unei persoane
cu care nu avea decât legături sporadice, după cum a susținut inculpatul, și în
legătură cu care cunoștea doar numărul de telefon și nu și domiciliul.
De asemenea, inculpatul
nu explică de ce în condițiile în care cardurile nu ar fi fost „bune" „A."
s-ar fi temut să nu le piardă și nici de ce el ar fi continuat să creadă că acele
carduri erau carduri pentru acumulare de puncte emise de benzinăria S., chiar după
ce „A." i-ar fi comunicat că nu aceasta este situația.
În plus, inculpatul
a arătat în faza de urmărire penală că după primirea cardurilor de la „A."
a încercat din curiozitate să folosească unul din acestea, trecându-l prin aparatul
pentru carduri instalat la metrou. Trebuie precizat faptul că, în afară de cartela
tradițională emisă de M.T., accesul în stațiile de metrou se poate realiza și prin
folosirea de carduri bancare sau a „cardului activ", care funcționează pe principiul
unui card de debit, iar susținerile inculpatului din fața instanței că a încercat
să folosească unul din cardurile primite de la „A." în aparatul pentru cartelele
tradiționale, neputând însă să-l introducă în acesta, vin în contradicție cu declarația
sa inițială. Or, în opinia instanței, acest mod de a acționa al inculpatului dovedește
cunoașterea faptului că aceste carduri permiteau accesul la sume de bani.
Totodată, explicațiile
prezentate de inculpat nu justifică numeroasele apeluri telefonice schimbate între
acesta și numitul „A." în cursul zilei de 17 decembrie 2011 și mesajul trimis
de acesta din urmă în care își exprima îngrijorarea cu privire la depistarea inculpatului
de către organele de poliție.
La toate aceste
elemente se adaugă și raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului
inculpatului D.I., din care rezultă faptul că răspunsurile negative la întrebările
„La percheziția efectuată de jandarmi știai că deții asupra ta carduri falsificate?"
și „Ai obținut cardurile în alte împrejurări decât cele declarate oficial?"
au provocat modificări specifice comportamentului simulat. Nu poate fi ignorat nici
răspunsul afirmativ al inculpatului la întrebarea „La întrebările cu privire la
faptul dacă știai sau nu că cardurile găsite asupra sa sunt false ai de gând să
mă minți?".
În aceste condiții,
Tribunalul a apreciat dovedit faptul că inculpatul cunoștea caracterul falsificat
al cardurilor deținute la data de 17 decembrie 2011.
Împrejurarea că
organele de cercetare nu au găsit asupra inculpatului și codurile PIN aferente cardurilor
falsificate, în condițiile în care acestea erau numerotate de la 1 la 32, tocmai
în scopul stabilirii cu ușurință a legăturii dintre fiecare dintre acestea și codul
PIN aferent, nu schimbă cele arătate mai sus.
În ceea ce privește
dovedirea scopului deținerii cardurilor în vederea punerii în circulație, Tribunalul
a constatat că punerea în circulație se poate realiza nu doar prin folosirea cardurilor,
care de altfel a fost încercată de către inculpat, ci și prin transmiterea acestora
unei alte persoane, cunoscând caracterul lor falsificat. Or, chiar acceptând varianta
prezentată de inculpat, acesta urma să pună cardurile în circulație prin transmiterea
acestora către numitul „A.". În plus, a constatat că este greu de crezut că
o persoană deține asupra sa instrumente de plată falsificate, pe care nu intenționează
să le predea organelor de poliție, doar din dorința de a avea în posesie astfel
de carduri și fără a intenționa să le folosească.
În ceea ce privește
celelalte argumente invocate de apărătorul inculpatului, Tribunalul a ținut să precizeze
că nu există nici un impediment pentru utilizarea în România a unor carduri emise
de instituții bancare din străinătate și că implicarea inculpatului în incidentul
cu un conducător auto care a dus la depistarea sa nu este o dovadă a nevinovăției
acestuia.
Față de cele arătate,
Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului care la data de 17 decembrei 2011 a
fost depistat în posesia de 33 de cartele PVC ce conțineau datele unor carduri bancare
emise de instituții financiare din străinătate, reprezentând astfel instrumente
de plată electronică falsificate, pe care intenționa să le pună în circulație întrunește
elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea
nr. 365/2002, fiind îndeplinită inclusiv cerința scopului special al acțiunii de
deținere.
La individualizarea
pedepsei aplicată inculpatului, Tribunalul a avut în vedere, în condițiile art.
72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, apreciat ca fiind
unul destul de ridicat prin prisma numărului mare de carduri găsite în posesia acestuia,
atitudinea nesinceră a inculpatului, existența antecedentelor penale, condiții în
care nu se poate reține în favoarea inculpatului nicio circumstanță atenuantă, cum
a solicitat apărătorul acestuia.
A ținut seama
și de faptul că inculpatul a suferit 4 condamnări anterioare, două din acestea aplicate
de instanțele române pentru săvârșirea de infracțiuni de furt în minorat (2002)
și alte două aplicate de instanțele franceze pentru săvârșirea de infracțiuni de
furt (2004) și de înșelăciune (2007). Pedepsele aplicate anterior au fost pedepse
cu suspendarea condiționată a executării, inculpatul executând doar 6 luni închisoare
din pedeapsa aplicată de Tribunalul D'Evry pentru înșelăciune. Tribunalul a constatat
că aceste pedepse cu suspendarea condiționată a executării nu au fost de natură
să ducă la modificarea comportamentului inculpatului, să determine respectarea de
către acesta a normelor penale. În aceste condiții, pentru reeducarea inculpatului,
Tribunalul apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu executare efectivă,
la alegerea cuantumului acesteia urmând a avea în vedere și circumstanțele favorabile
inculpatului, astfel cum acestea rezultă din declarația martorei R.E.A. și din înscrisurile
depuse la dosar - grija inculpatului pentru familia sa, faptul că are un copil minor
în întreținere.
Față de cele arătate,
a dispus condamnarea inculpatului la minimul pedepsei principale prevăzute de lege
și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.
a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei
principale.
În baza art. 71
C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor
prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., la alegerea pedepsei
accesorii și complementare instanța având în vedere că săvârșirea infracțiunii prevăzute
de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 dovedește că acesta este nedemn de ocuparea
unei funcții elective publice sau a unei funcții implicând exercițiul autorității
de stat.
În baza art. 88
C. pen. a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reținerii și a arestului
preventiv de la data de 17 decembrie 2011 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen.
se va menține starea de arest a inculpatului, Tribunalul apreciind că subzistă temeiurile
avute în vedere la luarea acestei măsuri, astfel cum acestea au fost expuse în încheierile
anterioare.
În baza art. 118
alin. (1) lit. f) C. pen. se confiscă de la inculpat cele 33 de carduri falsificate
depuse la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă conform dovezii
din 02 mai 2012, acestea fiind bunuri a căror deținere este interzisă de lege, iar
în baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului
mobil marca S., depus la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă conform
dovezii din 30 ianuarie 2012, acesta neavând legătură cu soluționarea prezentei
cauze.
În baza art. 191
alin. (1) C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare
către stat.
Împotriva acestei
sentințe în termenul legal, a declarat apel inculpatul D.I. criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie, fără a arăta motivele de critică.
Prin decizia penală
nr. 238 din 14 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul
dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a dispus respingerea ca nefondat
a apelului declarat de inculpatul D.I. împotriva sentinței penale nr. 421 din data
de 18 mai 2012 a Tribunalului București, secția I penală.
În temeiul dispozițiilor
art. 383 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. a menținut starea de arestare preventivă
a inculpatului D.I. și a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării
preventive de la 17 decembrie 2011 la zi.
În temeiul dispozițiilor
art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON
cheltuieli judiciare, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,
în cuantum de 200 RON, avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța
astfel Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut:
În cursul judecății
în primă instanță, prin avocat ales a arătat că deținerea în vederea punerii în
circulație de instrumente de plată electronice falsificate, în modalitatea prevăzută
de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, faptă pentru care a fost condamnat
nu întrunește condiția intenției directe, calificată prin finalitatea urmărită,
anume, punerea în circulație, intenția directă nefiind dovedită. în subsidiar, a
arătat că inculpatul a colaborat cu organele judiciare, își câștigă existența în
mod cinstit, este singurul întreținător al familiei și manifestă regrete pentru
cele întâmplate.
Înaintea închiderii
dezbaterilor în apel, inculpatul personal a arătat că recunoaște, în totalitate
fapta pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținută prin rechizitoriu,
își însușește probele administrate și dorește să beneficieze de dispozițiile
art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen., ca urmare a recunoașterii vinovăției.
Examinând legalitatea
și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor invocate precum și
din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 teza finală
C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția I penală, a constat că apelul inculpatului
nu este fondat motiv pentru care a dispus respingerea acestuia, în condițiile
art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., în considerarea următoarelor argumente:
Prin rechizitoriul
nr. 7367/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea
în judecată, în stare de arest, a inculpatului D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Inculpatul D.I., la data
de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00 a fost depistat de lucrătorii din cadrul
Batalionului nr. ZZ de Jandarmi - D.G.J.M.B. care au intervenit pentru a aplana
conflictul stradal izbucnit între inculpat și un alt conducător auto, în zona Pieții
U., având asupra sa, în buzunarul drept al gecii pe care o purta, un număr de 33
cartele PVC prevăzute cu bandă magnetică și purtând inscripțiile S.C.S., O. și R.,
iar cu ocazia citirii informațiilor de pe aceste carduri s-a constatat că sunt falsificate
întrucât pe banda magnetică erau inscripționate informații și date ale unor carduri
emise de bănci din SUA și Italia.
Fapta inculpatului
de a deține instrumente de plată falsificate în vederea punerii în circulație întrunește,
obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24
alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, prevăzută cu pedepsa
de la 3 la 12 ani.
Inițial inculpatul,
surprins, în flagrant delict, cu un număr semnificativ de instrumente de plată falsificate
asupra sa, s-a apărat că Ie-a primit de la o persoană pe nume „A." neidentificată,
că nu a avut intenția „de a le pune în circulație". În mod legal și temeinic,
prima instanță a reținut vinovăția inculpatului cu privire la fapta pentru care
a fost trimis în judecată precum și existența scopului deținerii, respectiv intenția
de a pune în circulație instrumentele de plată falsificate având în vedere numărul
acestora și propria declarație a inculpatului că a încercat să efectueze o dată
la un automat de cartele pentru metrou, însă cardul respectiv nu a funcționat.
Recunoașterea
vinovăției, în faza procesuală a apelului în sensul achiesării la starea de fapt
reținută prin actul de sesizare, respectiv că cele 33 de instrumente de plată depistate
asupra sa la data de 18 decembrie 2011, sunt deținute în vederea punerii în circulație
nu poate atrage reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege
pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, nefiind îndeplinite condițiile
în care recunoașterea trebuie efectuată, potrivit art. 320
1
alin.
(1) și (2) C. proc. pen., respectiv existența declarației inculpatului până la începerea
cercetării judecătorești, de natură să conducă la judecarea cauzei în procedura
simplificată
Prin urmare, pedeapsa
aplicată inculpatului de 3 ani închisoare a fost just individualizată în raport
cu criteriile art. 72 C. pen. care au fost în mod complet, evaluate.
Astfel, inculpatului
i s-a aplicat o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege, în condițiile
în care a mai fost condamnat la pedepsa de 2 ani închisoare pentru aceea că, „făcând
uz de 15 ori de carduri bancare internaționale falsificate, a înșelat Grupul de
Interes Economic al cardurilor bancare", prin sentința penală nr. 1842 din
8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul de Mare Instanță din Evry, hotărâre care,
dacă ar fi fost recunoscută pe cale judecătorească ar fi constituit primul termen
al recidivei postexecutorii.
Curtea a reținut
că existenta unor condamnări anterioare definitive, aplicată pentru o infracțiune
de aceeași natură ca și cea din prezenta cauză este relevantă pentru a stabili periculozitatea
socială a inculpatului și justifică aplicarea pedepsei fără reținerea de circumstanțe
atenuante.
Împotriva acestei
decizii, în termenul prevăzut de art. 385 coroborat cu art. 363 alin. (1) C. proc.
pen., a formulat recurs inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de art. 385
9
alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. considerând că pedeapsa aplicată este mult prea
mare în raport de fapta reținută în sarcina sa și că în mod greșit instanța de apel
nu a făcut aplicarea prevederilor art. 320
1
C. proc. pen.
Înalta Curte,
analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazurilor de casare invocate, precum
și în conformitate cu art. 385
9
alin. (3) C. proc. pen., apreciază calea
de atac declarată de către inculpat ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Prin rechizitoriul
inculpatul D.I., la data de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00 a fost depistat
de lucrătorii din cadrul Batalionului nr. ZZ de Jandarmi - D.G.J.M.B. care au intervenit
pentru a aplana conflictul stradal izbucnit între inculpat și un alt conducător
auto, în zona Pieții U., având asupra sa, în buzunarul drept al gecii pe care o
purta, un număr de 33 cartele PVC prevăzute cu bandă magnetică și purtând inscripțiile
S.C.S., O. și R., iar cu ocazia citirii informațiilor de pe aceste carduri s-a constatat
că sunt falsificate întrucât pe banda magnetică erau inscripționate informații și
date ale unor carduri emise de bănci din SUA și Italia.
Fapta inculpatului
de a deține instrumente de plată falsificate în vederea punerii în circulație întrunește,
obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24
alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, prevăzută cu pedepsa
de la 3 la 12 ani.
Inițial inculpatul,
surprins, în flagrant delict, cu un număr semnificativ de instrumente de plată falsificate
asupra sa, s-a apărat că Ie-a primit de la o persoană pe nume „A." neidentificată,
că nu a avut intenția „de a le pune în circulație". În mod legal și temeinic,
prima instanță a reținut vinovăția inculpatului cu privire la fapta pentru care
a fost trimis în judecată precum și existența scopului deținerii, respectiv intenția
de a pune în circulație instrumentele de plată falsificate având în vedere numărul
acestora și propria declarație a inculpatului că a încercat să efectueze o dată
la un automat de cartele pentru metrou, însă cardul respectiv nu a funcționat.
În fața instanței
de apel inculpatul recunoaște fapta reținută în sarcina sa și achiesează la starea
de fapt reținută prin actul de sesizare, respectiv că cele 33 de instrumente de
plată depistate asupra sa la data de 18 decembrie 2011, sunt deținute în vederea
punerii în circulație și solicită aplicarea dispozițiilor art. 320
1
C.
proc. pen. În mod corect instanța de apel a constatat că aceste prevederi sunt inaplicabile,
întrucât în raport de dispozițiile art. 320
1
alin. (1) și (2) C. proc.
pen., judecata în procedura simplificată prevăzută de acest articol poate avea loc
doar dacă până la începerea cercetării judecătorești inculpatul declară personal
sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de
sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate
în faza de urmărire penală. Așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de
22 februarie 2012 inculpatul D.I. a declarat că nu dorește să se prevaleze de prevederile
art. 320
1
C. proc. pen., în cauză readministrându-se probele din faza
de urmărire penală precum și alte probe noi (s-a efectuat o constatare tehnico-științifică
asupra comportamentului simulat al inculpatului). În atare situație instanța de
apel în mod corect a apreciat că dispozițiile art. 320
1
C. proc. pen.
nu sunt aplicabile inculpatului.
În ceea ce privește
pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare instanța apreciază ca a fost
just individualizată în raport cu criteriile art. 72 C. pen. care au fost în mod
complet evaluate, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege, natura
și gravitarea faptei comise.
Astfel, inculpatului
i s-a aplicat o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege, în condițiile
în care a mai fost condamnat anterior pentru fapte de același gen.
Conform dispozițiilor
art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă
scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea
legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea
ce privește comportarea făptuitorului.
Pe de altă parte,
pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât, inculpatul
să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii
unor fapte penale similare, aspecte ce se realizează prin aplicarea unei pedepse
inculpatului cu executare în regim de detenție. Cum pedeapsa aplicată de către instanța
de fond, menținută de instanța de apel, inculpatului D.I., este corect individualizată,
fiind respectat atât principiul proporționalității cât și scopul urmărit de legea
penală, nu se impune a fi redusă.
Față de toate
aceste aspecte Înalta Curte, în baza art. 385
15
alin. (1) pct. 1
lit. b) C. proc. pen. urmează să respingă recursul declarat de către inculpatul
D.I. ca nefondat.
Conform art. 385
17
raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 17 decembrie 2011 la
6 decembrie 2012.
Potrivit art.
192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor
judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 238 din 14 septembrie
2012 a Curții de Apel București, secția I penală.
Deduce din pedeapsa
aplicată inculpatului D.I., durata reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie
2011 la 6 decembrie 2012.
Obligă recurentul
inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma
de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa
din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 6 decembrie 2012.