ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4035/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 421 din data de 18 mai 2012 Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 a condamnat pe inculpatul D.I., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulație. A aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive de la data de 17 decembrie 2011 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. a confiscat de la inculpat cele 33 de carduri falsificate depuse la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă conform dovezii din 02 mai 2012. În baza art. 109 C. proc. pen. a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil marca S., depus la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă conform dovezii seria din 30 ianuarie 2012. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt că: Prin rechizitoriul nr. 7367/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Inculpatul D.I., la data de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00 a fost depistat de lucrătorii din cadrul Batalionului nr. ZZ de Jandarmi - D.G.J.M.B. care au intervenit pentru a aplana conflictul stradal izbucnit între inculpat și un alt conducător auto, în zona Pieții U., având asupra sa, în buzunarul drept al gecii pe care o purta, un număr de 33 cartele PVC prevăzute cu bandă magnetică și purtând inscripțiile S.C.S., O. și R., iar cu ocazia citirii informațiilor de pe aceste carduri s-a constatat că sunt falsificate întrucât pe banda magnetică erau inscripționate informații și date ale unor carduri emise de bănci din SUA și Italia.

S-a reținut în fapt că la data de 17 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00, inculpatul D.I. a fost depistat în zona Piața U., având asupra sa un număr de 32 de cartele PVC inscripționate „S.C.S.", numerotate de la 1 la 32, și o cartelă PVC inscripționată „R.P.B.". În urma citirii informațiilor de pe benzile magnetice ale cartelelor PVC s-a constatat că acestea conțineau datele unor carduri bancare emise de instituții financiare din străinătate - SUA și Italia. Inculpatul a susținut faptul că nu avea cunoștință de natura cardurilor găsite asupra sa, precizând că acestea i-au fost lăsate de un anume „A." cu care se întâlnise la stația de metrou „M." și care l-a rugat să țină cardurile, despre care afirmase că „nu sunt bune", până a doua zi, întrucât el urma să meargă într-un club și îi era frică să nu le piardă.

În fața instanței, inculpatul a susținut că a avut reprezentarea că cele 33 de carduri erau carduri pentru acumularea de puncte emise de benzinăria S. și că la întrebarea sa dacă acele carduri erau pentru cumpărarea de benzină „A." i-a răspuns negativ, spunându-i că acele carduri „nu sunt bune", dar că îi trebuie lui. Susținerile inculpatului au fost însă înlăturate de instanță, având în vedere numeroasele neconcordante din conținutul acestora. Tribunalul a reținut că, variantele prezentate de inculpat cu privire la condițiile în care s-a întâlnit cu numitul „A." diferă. Dacă în cursul urmăririi penale inculpatul a arătat că s-a întâlnit cu „A." la stația de metrou „M.", în fața instanței acesta a precizat că s-a întâlnit cu „A.", în urma unui telefon al acestuia, pentru a bea împreună un suc, întâlnirea cu acesta durând aproximativ 20 de minute.

Ambele variante nu explică însă de ce „A.", persoană care potrivit susținerilor inculpatului ar locui în zona M., unde a avut loc pretinsa întâlnire, ar fi deținut asupra sa cele 33 de cartele pe care Ie-a încredințat inculpatului, în condițiile în care acesta, evident, cunoștea dinainte de întâlnirea cu inculpatul că urma să petreacă o seară în oraș și de ce acesta nu a lăsat cardurile menționate la domiciliul său. Nu rezultă nici motivul pentru care „A." ar fi ales să lase 33 de cartele conținând datele unor carduri bancare din străinătate, care în sine reprezintă o valoare, unei persoane cu care nu avea decât legături sporadice, după cum a susținut inculpatul, și în legătură cu care cunoștea doar numărul de telefon și nu și domiciliul.

De asemenea, inculpatul nu explică de ce în condițiile în care cardurile nu ar fi fost „bune" „A." s-ar fi temut să nu le piardă și nici de ce el ar fi continuat să creadă că acele carduri erau carduri pentru acumulare de puncte emise de benzinăria S., chiar după ce „A." i-ar fi comunicat că nu aceasta este situația. În plus, inculpatul a arătat în faza de urmărire penală că după primirea cardurilor de la „A." a încercat din curiozitate să folosească unul din acestea, trecându-l prin aparatul pentru carduri instalat la metrou.

Trebuie precizat faptul că, în afară de cartela tradițională emisă de M.T., accesul în stațiile de metrou se poate realiza și prin folosirea de carduri bancare sau a „cardului activ", care funcționează pe principiul unui card de debit, iar susținerile inculpatului din fața instanței că a încercat să folosească unul din cardurile primite de la „A." în aparatul pentru cartelele tradiționale, neputând însă să-l introducă în acesta, vin în contradicție cu declarația sa inițială. Or, în opinia instanței, acest mod de a acționa al inculpatului dovedește cunoașterea faptului că aceste carduri permiteau accesul la sume de bani. Totodată, explicațiile prezentate de inculpat nu justifică numeroasele apeluri telefonice schimbate între acesta și numitul „A." în cursul zilei de 17 decembrie 2011 și mesajul trimis de acesta din urmă în care își exprima îngrijorarea cu privire la depistarea inculpatului de către organele de poliție.

La toate aceste elemente se adaugă și raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului inculpatului D.I., din care rezultă faptul că răspunsurile negative la întrebările „La percheziția efectuată de jandarmi știai că deții asupra ta carduri falsificate?" și „Ai obținut cardurile în alte împrejurări decât cele declarate oficial?" au provocat modificări specifice comportamentului simulat.

Nu poate fi ignorat nici răspunsul afirmativ al inculpatului la întrebarea „La întrebările cu privire la faptul dacă știai sau nu că cardurile găsite asupra sa sunt false ai de gând să mă minți?". În aceste condiții, Tribunalul a apreciat dovedit faptul că inculpatul cunoștea caracterul falsificat al cardurilor deținute la data de 17 decembrie 2011. Împrejurarea că organele de cercetare nu au găsit asupra inculpatului și codurile PIN aferente cardurilor falsificate, în condițiile în care acestea erau numerotate de la 1 la 32, tocmai în scopul stabilirii cu ușurință a legăturii dintre fiecare dintre acestea și codul PIN aferent, nu schimbă cele arătate mai sus.

În ceea ce privește dovedirea scopului deținerii cardurilor în vederea punerii în circulație, Tribunalul a constatat că punerea în circulație se poate realiza nu doar prin folosirea cardurilor, care de altfel a fost încercată de către inculpat, ci și prin transmiterea acestora unei alte persoane, cunoscând caracterul lor falsificat. Or, chiar acceptând varianta prezentată de inculpat, acesta urma să pună cardurile în circulație prin transmiterea acestora către numitul „A.". În plus, a constatat că este greu de crezut că o persoană deține asupra sa instrumente de plată falsificate, pe care nu intenționează să le predea organelor de poliție, doar din dorința de a avea în posesie astfel de carduri și fără a intenționa să le folosească.

În ceea ce privește celelalte argumente invocate de apărătorul inculpatului, Tribunalul a ținut să precizeze că nu există nici un impediment pentru utilizarea în România a unor carduri emise de instituții bancare din străinătate și că implicarea inculpatului în incidentul cu un conducător auto care a dus la depistarea sa nu este o dovadă a nevinovăției acestuia. Față de cele arătate, Tribunalul a apreciat că fapta inculpatului care la data de 17 decembrei 2011 a fost depistat în posesia de 33 de cartele PVC ce conțineau datele unor carduri bancare emise de instituții financiare din străinătate, reprezentând astfel instrumente de plată electronică falsificate, pe care intenționa să le pună în circulație întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, fiind îndeplinită inclusiv cerința scopului special al acțiunii de deținere.

La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, Tribunalul a avut în vedere, în condițiile art. 72 C. pen., gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, apreciat ca fiind unul destul de ridicat prin prisma numărului mare de carduri găsite în posesia acestuia, atitudinea nesinceră a inculpatului, existența antecedentelor penale, condiții în care nu se poate reține în favoarea inculpatului nicio circumstanță atenuantă, cum a solicitat apărătorul acestuia. A ținut seama și de faptul că inculpatul a suferit 4 condamnări anterioare, două din acestea aplicate de instanțele române pentru săvârșirea de infracțiuni de furt în minorat (2002) și alte două aplicate de instanțele franceze pentru săvârșirea de infracțiuni de furt (2004) și de înșelăciune (2007). Pedepsele aplicate anterior au fost pedepse cu suspendarea condiționată a executării, inculpatul executând doar 6 luni închisoare din pedeapsa aplicată de Tribunalul D'Evry pentru înșelăciune.

Tribunalul a constatat că aceste pedepse cu suspendarea condiționată a executării nu au fost de natură să ducă la modificarea comportamentului inculpatului, să determine respectarea de către acesta a normelor penale. În aceste condiții, pentru reeducarea inculpatului, Tribunalul apreciază că se impune aplicarea unei pedepse cu executare efectivă, la alegerea cuantumului acesteia urmând a avea în vedere și circumstanțele favorabile inculpatului, astfel cum acestea rezultă din declarația martorei R.E.A. și din înscrisurile depuse la dosar - grija inculpatului pentru familia sa, faptul că are un copil minor în întreținere. Față de cele arătate, a dispus condamnarea inculpatului la minimul pedepsei principale prevăzute de lege și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art. 71 C. pen. a interzis inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen., la alegerea pedepsei accesorii și complementare instanța având în vedere că săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 dovedește că acesta este nedemn de ocuparea unei funcții elective publice sau a unei funcții implicând exercițiul autorității de stat. În baza art. 88 C. pen. a dispus deducerea din pedeapsa aplicată a duratei reținerii și a arestului preventiv de la data de 17 decembrie 2011 la zi, iar în baza art. 350 C. proc. pen. se va menține starea de arest a inculpatului, Tribunalul apreciind că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, astfel cum acestea au fost expuse în încheierile anterioare.

În baza art. 118 alin. (1) lit. f) C. pen. se confiscă de la inculpat cele 33 de carduri falsificate depuse la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă conform dovezii din 02 mai 2012, acestea fiind bunuri a căror deținere este interzisă de lege, iar în baza art. 109 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a telefonului mobil marca S., depus la DGPMB Serviciul Cazier Judiciar și Evidență Operativă conform dovezii din 30 ianuarie 2012, acesta neavând legătură cu soluționarea prezentei cauze. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a dispus obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei sentințe în termenul legal, a declarat apel inculpatul D.I.

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a arăta motivele de critică. Prin decizia penală nr. 238 din 14 septembrie 2012 Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a dispus respingerea ca nefondat a apelului declarat de inculpatul D.I. împotriva sentinței penale nr. 421 din data de 18 mai 2012 a Tribunalului București, secția I penală. În temeiul dispozițiilor art. 383 alin. (1) și alin. (2) C. proc. pen. a menținut starea de arestare preventivă a inculpatului D.I. și a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie 2011 la zi. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 RON, avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a se pronunța astfel Curtea de Apel București, secția I penală, a reținut: În cursul judecății în primă instanță, prin avocat ales a arătat că deținerea în vederea punerii în circulație de instrumente de plată electronice falsificate, în modalitatea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002, faptă pentru care a fost condamnat nu întrunește condiția intenției directe, calificată prin finalitatea urmărită, anume, punerea în circulație, intenția directă nefiind dovedită. în subsidiar, a arătat că inculpatul a colaborat cu organele judiciare, își câștigă existența în mod cinstit, este singurul întreținător al familiei și manifestă regrete pentru cele întâmplate.

Înaintea închiderii dezbaterilor în apel, inculpatul personal a arătat că recunoaște, în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată, așa cum a fost reținută prin rechizitoriu, își însușește probele administrate și dorește să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., ca urmare a recunoașterii vinovăției. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 371 teza finală C. proc. pen., Curtea de Apel București, secția I penală, a constat că apelul inculpatului nu este fondat motiv pentru care a dispus respingerea acestuia, în condițiile art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., în considerarea următoarelor argumente: Prin rechizitoriul nr. 7367/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest, a inculpatului D.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002. Inculpatul D.I., la data de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00 a fost depistat de lucrătorii din cadrul Batalionului nr. ZZ de Jandarmi - D.G.J.M.B. care au intervenit pentru a aplana conflictul stradal izbucnit între inculpat și un alt conducător auto, în zona Pieții U., având asupra sa, în buzunarul drept al gecii pe care o purta, un număr de 33 cartele PVC prevăzute cu bandă magnetică și purtând inscripțiile S.C.S., O. și R., iar cu ocazia citirii informațiilor de pe aceste carduri s-a constatat că sunt falsificate întrucât pe banda magnetică erau inscripționate informații și date ale unor carduri emise de bănci din SUA și Italia.

Fapta inculpatului de a deține instrumente de plată falsificate în vederea punerii în circulație întrunește, obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, prevăzută cu pedepsa de la 3 la 12 ani. Inițial inculpatul, surprins, în flagrant delict, cu un număr semnificativ de instrumente de plată falsificate asupra sa, s-a apărat că Ie-a primit de la o persoană pe nume „A." neidentificată, că nu a avut intenția „de a le pune în circulație". În mod legal și temeinic, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată precum și existența scopului deținerii, respectiv intenția de a pune în circulație instrumentele de plată falsificate având în vedere numărul acestora și propria declarație a inculpatului că a încercat să efectueze o dată la un automat de cartele pentru metrou, însă cardul respectiv nu a funcționat.

Recunoașterea vinovăției, în faza procesuală a apelului în sensul achiesării la starea de fapt reținută prin actul de sesizare, respectiv că cele 33 de instrumente de plată depistate asupra sa la data de 18 decembrie 2011, sunt deținute în vederea punerii în circulație nu poate atrage reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, nefiind îndeplinite condițiile în care recunoașterea trebuie efectuată, potrivit art. 320 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., respectiv existența declarației inculpatului până la începerea cercetării judecătorești, de natură să conducă la judecarea cauzei în procedura simplificată Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare a fost just individualizată în raport cu criteriile art. 72 C. pen.

care au fost în mod complet, evaluate. Astfel, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care a mai fost condamnat la pedepsa de 2 ani închisoare pentru aceea că, „făcând uz de 15 ori de carduri bancare internaționale falsificate, a înșelat Grupul de Interes Economic al cardurilor bancare", prin sentința penală nr. 1842 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul de Mare Instanță din Evry, hotărâre care, dacă ar fi fost recunoscută pe cale judecătorească ar fi constituit primul termen al recidivei postexecutorii. Curtea a reținut că existenta unor condamnări anterioare definitive, aplicată pentru o infracțiune de aceeași natură ca și cea din prezenta cauză este relevantă pentru a stabili periculozitatea socială a inculpatului și justifică aplicarea pedepsei fără reținerea de circumstanțe atenuante.

Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de art. 385 coroborat cu art. 363 alin. (1) C. proc. pen., a formulat recurs inculpatul invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. considerând că pedeapsa aplicată este mult prea mare în raport de fapta reținută în sarcina sa și că în mod greșit instanța de apel nu a făcut aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. Înalta Curte, analizând hotărârea din perspectiva motivelor și cazurilor de casare invocate, precum și în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., apreciază calea de atac declarată de către inculpat ca fiind nefondată pentru următoarele considerente: Prin rechizitoriul inculpatul D.I., la data de 12 decembrie 2011, în jurul orelor 18,00 a fost depistat de lucrătorii din cadrul Batalionului nr. ZZ de Jandarmi - D.G.J.M.B.

care au intervenit pentru a aplana conflictul stradal izbucnit între inculpat și un alt conducător auto, în zona Pieții U., având asupra sa, în buzunarul drept al gecii pe care o purta, un număr de 33 cartele PVC prevăzute cu bandă magnetică și purtând inscripțiile S.C.S., O. și R., iar cu ocazia citirii informațiilor de pe aceste carduri s-a constatat că sunt falsificate întrucât pe banda magnetică erau inscripționate informații și date ale unor carduri emise de bănci din SUA și Italia. Fapta inculpatului de a deține instrumente de plată falsificate în vederea punerii în circulație întrunește, obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic, prevăzută cu pedepsa de la 3 la 12 ani.

Inițial inculpatul, surprins, în flagrant delict, cu un număr semnificativ de instrumente de plată falsificate asupra sa, s-a apărat că Ie-a primit de la o persoană pe nume „A." neidentificată, că nu a avut intenția „de a le pune în circulație". În mod legal și temeinic, prima instanță a reținut vinovăția inculpatului cu privire la fapta pentru care a fost trimis în judecată precum și existența scopului deținerii, respectiv intenția de a pune în circulație instrumentele de plată falsificate având în vedere numărul acestora și propria declarație a inculpatului că a încercat să efectueze o dată la un automat de cartele pentru metrou, însă cardul respectiv nu a funcționat.

În fața instanței de apel inculpatul recunoaște fapta reținută în sarcina sa și achiesează la starea de fapt reținută prin actul de sesizare, respectiv că cele 33 de instrumente de plată depistate asupra sa la data de 18 decembrie 2011, sunt deținute în vederea punerii în circulație și solicită aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. În mod corect instanța de apel a constatat că aceste prevederi sunt inaplicabile, întrucât în raport de dispozițiile art. 320 1 alin. (1) și (2) C. proc. pen., judecata în procedura simplificată prevăzută de acest articol poate avea loc doar dacă până la începerea cercetării judecătorești inculpatul declară personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 22 februarie 2012 inculpatul D.I. a declarat că nu dorește să se prevaleze de prevederile art. 320 1 C. proc. pen., în cauză readministrându-se probele din faza de urmărire penală precum și alte probe noi (s-a efectuat o constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat al inculpatului). În atare situație instanța de apel în mod corect a apreciat că dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. nu sunt aplicabile inculpatului. În ceea ce privește pedeapsa aplicată inculpatului de 3 ani închisoare instanța apreciază ca a fost just individualizată în raport cu criteriile art. 72 C. pen. care au fost în mod complet evaluate, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele de lege, natura și gravitarea faptei comise.

Astfel, inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege, în condițiile în care a mai fost condamnat anterior pentru fapte de același gen. Conform dispozițiilor art. 52 C. pen., se constată că pedeapsa - ca măsură de constrângere - are pe lângă scopul său represiv și o finalitate de exemplaritate, concretizând dezaprobarea legală și judiciară atât în ceea ce privește fapta penală săvârșită, cât și în ceea ce privește comportarea făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa și modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât, inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale și evitarea în viitor a săvârșirii unor fapte penale similare, aspecte ce se realizează prin aplicarea unei pedepse inculpatului cu executare în regim de detenție.

Cum pedeapsa aplicată de către instanța de fond, menținută de instanța de apel, inculpatului D.I., este corect individualizată, fiind respectat atât principiul proporționalității cât și scopul urmărit de legea penală, nu se impune a fi redusă. Față de toate aceste aspecte Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează să respingă recursul declarat de către inculpatul D.I. ca nefondat. Conform art. 385 17 raportat la art. 383 alin. (2) C. proc. pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive, de la 17 decembrie 2011 la 6 decembrie 2012. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I. împotriva deciziei penale nr. 238 din 14 septembrie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului D.I., durata reținerii și arestării preventive de la 17 decembrie 2011 la 6 decembrie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 decembrie 2012.