ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2596/2013

Prin sentința penală nr. 243 din 22 iunie 2012, Tribunalul Arad i-a condamnat pe inculpații: - V.L. zis T., C.I. zis S., C.G. zis Ț., C.M. zis R. și C.G. zis B. la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă. complementară după executarea celei principele, deducându-le reținerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 201 l(mai puțin pentru ultimii doi inculpați); - B.S.

zis C. la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C. pen., cu executare în regim de detenție, prin schimbarea de încadrare juridică, deducându-i reținerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 2011; - I.R. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen.

raportat la art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele, deducându-le reținerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 2011; - I.C. zis T. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele, deducându-le reținerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 2011; - M.G. zis S.A. și C.A. zis S.S. la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele. În baza art. 346 C. proc. pen., au fost obligați la plata daunelor morale: inculpatul V.L. la câte 3.000 euro către părțile civile R.E. și B.D.; inculpații V.L. și I.R. în solidar, la 4.000 euro către partea civilă M.P.; inculpații M.G. și C.M. în solidar, la 3.000 euro către partea civilă B.I.; inculpații I.R.

și I.C. în solidar, la câte 2.000 euro către părțile civile M.G., G.K.A. și R.C.P. și la câte 3.000 euro către părțile civile B.E., B.A. și I.A.; inculpații C.I., C.G. și G.C. în solidar, la 3.000 euro către partea civilă G.P.R. și la 1.200 euro către partea civilă C.B.I. și inculpatul B.S. la câte 1.200 euro către părțile civile C.B.E. și G.P.R. S-a luat act că părțile vătămate B.P.B., L.G.H.I., P.M.V., C.B.G., C.G., C.E.; E.C.; J.F.C., V.A. și V.G.I. au renunțat la acțiunea civilă exercitată în cauză. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că în luna noiembrie 2006, inculpatul V.L. le-a recrutat pe victimele R.E. și M.P. și B.D., promițându-le un loc de muncă în Spania, cazare în condiții corespunzătoare și transport pentru 300 euro/ persoană, cheltuielile urmând să și Ie recupereze din câștigurile obținute de acestea în străinătate.

Ajunși în Spania, inculpatul V.L. a dus victimele într-o piață, unde au fost alese de numiții P. și C., cetățeni lituanieni, pentru a presta muncă în regim zilier, fiind cazați de aceștia inițial într-un apartament cu mai mulți bărbați cu comportament agresiv, ca după o săptămână să fie mutate în condiții corespunzătoare contra unei chirii de trei ori mai mare decât cea reală, dată de la care au prestat muncă în agricultură. În această perioadă, inculpatul V.L. ținea legătura telefonică cu numiții P. și C., fiind interesat de veniturile obținute de victime pentru a-și putea recupera banii de transportul, împrejurare care dovedește că acestea au fost recrutate pentru a fi exploatate prin muncă de cei doi cetățeni lituanieni, pentru ca după un interval de timp inculpatul să le conducă pe R.E.

și B.D. la autocarul de întoarcere în România, iar pe M.P. să-l încredințeze inculpaților I.R. și I.C., care deși i-au promis loc de muncă și condiții de cazare superioare celor asigurate până la acel moment, l-au exploatat sens în care i-au perceput bani pentru transport și cazare, negociind totodată cuantumul retribuției pe care i-o preluau înmânându-i doar o parte și i-au pontat necorespunzător munca prestată. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului V.L. de a recruta prin inducerea în eroare trei persoane cu privire la locul de muncă din Spania și cazare, ulterior acestea fiind obligate să muncească în condiții necorespunzătoare de numiții P. și C., dată fiind faptul că nu se puteau întoarce în țară din lipsa banilor, precum și de a încredința una dintre victime inculpatei I.R.

pentru a fi exploatată în continuare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată și continuată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., iar fapta inculpatei I.R. de a-l exploata pe M.P. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Înțelegerea inculpatului V.L. cu numiții P. și C. a fost stabilită în raport de faptul că ultimii doi au fost acceptați de victime la sfatul inculpatului care le-a spus să nu meargă să muncească la albanezi întrucât sunt cei mai răi, împrejurare care a fost reținută alături de predarea victimei M.P.

către inculpata I.R. spre exploatare, ca element relevant pentru dovedirea vinovăției inculpatului în varianta agravantă a infracțiunii de trafic de persoană prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. S-a mai reținut că inculpatul C.I., în perioada mai-august 2003 și luna septembrie 2004, a recrutat victimele C.E., G.P.R., C.B.I., C.G., C.B.G., C.E., promițându-le cazare și un loc de muncă bine plătit în Spania, unde le-a transportat și predat inculpaților G.C., C.G. sau C.M. Ultimii doi inculpații cazând victimele în locații improprii și izolate, au profitat de faptul că aceștia nu cunoșteau limba și alte persoane le-au creat o stare de dependență de ei, reușind astfel atunci când îi scoteau la muncă să obțină banii din exploatarea tarifelor de transport către locul de muncă.

În drept, s-a stabilit că faptele inculpatului C.I. de a recruta 6 victime prin promisiuni de procurare a unor locuri de muncă atrăgătore și de cazare, pe care le-a trimis inculpaților G.C. și C.G. sau C.M. în Spania, precum și ale acestor 3 inculpați constând în cazarea victimelor în condiții improprii și obligarea la prestarea unor munci în agricultură, pentru care au fost plătite necorespunzător întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată și continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Declarațiile victimelor din faza de urmărire penală și în parte ale inculpaților, C.M.

susținând că deținea un imobil în care puteau fi cazate 50 de persoane au fost reținute ca fundament în dovedirea vinovăției celor patru inculpați. În anul 2003, inculpatul B.S., făcându-i o vizită în Spania inculpatului C.G., le-a cunoscut pe victimele G.P.R. și C.B.G., pe care le-au „convins ” că poate să le ofere condiții de cazare și muncă mai bune. însă, acesta le-a găsit sporadic de muncă în agricultură, fiind persoana care le comunica suma câștigată și le înmâna retribuția în locul angajatorului spaniol, din care le reținea contravaloarea cazării, transportului și a altor servicii. În drept, s-a reținut că fapta inculpatului B.S.

de a recruta victimele prin promisiunea unor condiții de cazare și muncă superioare celor pe care le aveau, în realitate acestea fiind necorespunzătoare întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., întrucât în cauză nu există probe care să susțină acuzația potrivit căreia a realizat activitatea ilicită „împreună ” cu o altă persoană, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei în acest sens. În perioadele aprilie-septembrie 2008 și mai-octombrie 2009, inculpata I.R. i-a recrutat pe numiții G.K.A., R.C.P., M.G. și I.A.

cărora le-a promis locuri de muncă și cazare în condiții corespunzătoare în Spania, însă odată ajunși în străinătate a profitat de faptul că acestea nu cunoșteau limba spaniolă și nu aveau bani pentru a se întoarce în țară, motiv pentru care le-a exploatat impunându-le să lucreze în agricultură, unde le transporta și le supraveghea, forțându-le prin amenințări sau reținerea pașaportului să muncească cât mai mult, încasând banii în locul lor, pe care înmâna doar în parte, fiind ajutată în activitatea desfășurată de soțul său, inculpatul I.C. În perioada mai-octombrie 2009, inculpata I.R. le-a recrutat, transportat, cazat și exploatat pe minorele B.A. și B.E. obligându-le la prestarea unor munci în agricultură, prin folosirea de amenințări cu acte de violență și reținerea actelor de identitate, fiind ajutată de inculpatul I.C., în vârstă de 16, respectiv 17 ani.

Exploatarea victimelor de către inculpată a fost reținută în baza declarațiilor acestora, dar și a faptului că deținea în chirie o casă care depășea nevoile familiei sale, unde caza numai cetățeni români pe care aborda oferindu-le locuri de muncă. În drept, s-a stabilit că faptele inculpatei I.R. de a recruta, transporta, caza și exploata victimele G.K.A., R.C.P., M.G. și I.A., precum și pe minorele B.A. și B.E. prin inducerea în eroare, fiind ajutată de soțului său, inculpatul I.C., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane și de trafic de minori, ambele în formă agravată și continuată, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în timp ce ale inculpatului I.C. se circumscriu conținutului constitutiv al acestor infracțiuni în forma complicității, fiind prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul M.G. a recrutat, în perioada 2003-2006, prin promisiuni de oferire a unor loc de muncă și cazare sigure în Spania, pe victimele B.I., H.I., L.G., B.P.B., V.A., V.G. și V.G.I. (minor), pe care le-a transportat și predat inculpatului C.M.

primele patru și inculpatului C.A. ultimele trei, împrejurări faptice ce au fost stabilite pe baza declarațiilor de la urmărire penală ale celor șapte victime, fiind înlăturate susținerile acestora clin față instanței întrucât au fost rezultatul presiunilor exercitate asupra lor de către inculpați. În drept, s-a reținut că faptele inculpatului M.G. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane în formă agravată și continuată și de trafic de minori, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001. Inculpatul C.A. a preluat de la inculpatul C.I. pe numiții H.I., V.A., V.G.

și V.G.I., pe care i-a cazat în Spania, pe câmp, sub cerul liber sau în corturi improvizate și i-a obligat să lucreze în agricultură fiind plătiți prost, profitând de faptul că nu aveau bani pentru a se întoarce în țară, împrejurări faptice reținute de judecătorul fondului pe baza declarațiilor victimelor de la urmărire penală. În drept, s-a reținut că faptele inculpatului C.A. de a exploata prin obligarea la muncă în condiții necorespunzătoare a trei victime majore și a uneia minoră în întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane în formă agravată și continuată și de trafic de minori, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001. La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă a infracțiunilor comise de aceștia, cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale. Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad și inculpații M.G., C.A., B.S., C.I., C.M., G.C., I.C., I.R. și V.L. Parchetul a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor 10 inculpați întrucât nu se impunea reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. a) C. pen., a greșitei schimbării de încadrare juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B.S.

întrucât din probele administrate în cauză rezultă că acesta a comis infracțiunea de trafic de persoane împreună cu alte persoane, precum și a omisiunii de a fi confiscate sumele de bani obținute de inculpați din activitatea infracțională și pentru care părțile vătămate au renunțat la acțiunea civilă. Inculpații M.G. și C.A. au invocat greșita condamnare întrucât din probele administrate în cursul judecății rezultă că faptele reținute în sarcina lor nu există, sens în care au arătat că părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor de la urmărire penală întrucât cele susținute nu corespundeau adevărului, iar în subsidiar au solicitat condamnarea la pedepse coborâte sub minimul special ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, cu suspendarea sub supraveghere a executării acestora.

Inculpații I.C., I.R. au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen.., iar în subsidiar, aplicarea unor pedepse cu suspendarea condiționată a executării. Inculpatul B.S. a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane întrucât nu a exploatat victimele, probele existente la dosar dovedind că doar le-a cazat fără să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 din Legea nr. 678/2001, sens în care a invocat și contradicțiile existente între declarațiile date de acestea. Inculpatul C.M. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.. pentru lipsa laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane întrucât din probele administrate rezultă că nu a avut înțelegere cu niciunul dintre inculpații din cauză, victimele acceptând să lucreze în condițiile oferite de patronul străin fără să fie induse în eroare nici sub aspectul salarizării, iar în subsidiar, suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul G.C. a cerut achitarea, întrucât atât coinculpații cât și victimele au dat declarații contradictorii, iar probele administrate nu susțin acuzația că a exploatat victimele. Inculpatul V.L. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât simplul fapt că a dus trei persoane la muncă în Spania care au lucrat sub supravegherea numiților P. și C., nu dovedește vreo înțelegere avută cu aceștia,- iar în subsidiar suspendarea executării pedepsei. Inculpatul C.I. nu și-a motivat apelul. Prin decizia penală nr. 224/A din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, a admis apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad și ale inculpaților M.G.

și C.A., a desființat sentința penală atacată și, rejudecând l-a condamnat pe inculpatul B.S. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele, respingând cererea acestuia de schimbare a încadrării juridice, a făcut aplicarea art. 13 C. pen. și a art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. față de inculpații M.G. și C.A. pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 41 alin. (2) C. pen., i-a obligat, în solidar, pe inculpații M.G.

și C.A. la 3.000 euro daune morale către partea civilă V.G.I., menținând celelalte dispoziții ale hotărârii, iar în final a respins ca nefondate apelurile inculpaților B.S., C.I., C.M., G.C., I.C., I.R. și V.L. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a reținut că judecătorul fondului a stabilit în mod corect împrejurările faptice și încadrările juridice față de inculpați, excepție făcând situația inculpatului B.S. S-a constatat că acuzația adusă inculpatului V.L. este probată cu declarațiile date la urmărire penală de părțile vătămate B.D., M.P., R.E., C.E., J.F.C., G.P.R., C.A.B., R.C.P. și G.K.A. și martora M.S.M.; a inculpatului C.I. de susținerile de la urmărire penală ale părților vătămate C.E., G.P.R., C.B.I., C.G., C.B.G., C.E., J.F.C., G.K.A., B.I., L.G., M.P., H.I., B.P.B., P.M.V., V.G., C.B.E.

și ale martorilor C.G., B.I., C.M., A.C.S., P.G., C.F.P., M.N. și L.S.; a inculpatului B.S. de declarațiile de la urmărire penală ale părților vătămate G.P.R., C.B.E., C.B.G., M.P. și a martorului B.I.; a inculpatei I.R. de declarațiile de la urmărire penală ale părților vătămate M.P., G.K.A., R.C.P., M.G., I.A., B.A. și B.E., C.A.B. și ale martorilor B.S.V. și F.P.; a inculpatului I.C. de depozițiile de la urmărire penală ale părților vătămate M.P., G.K.A., B.A., B.E., C.A.B. și ale martorilor B.S.V. și F.P.; a inculpatului M.G. de susținerile de la urmărire penală ale părților vătămate B.I., H.I., V.G., L.G., V.A., V.G.I. (minor) și B.P.B., G.F.; a inculpatului C.M. de relatările de la urmărire penală ale părților vătămate B.I., H.I., L.G., J.F.C., B.P.B.

și P.M.V., I.A., R.C.P., V.G., C.B.E. și C.E., ale martorilor M.N., P.G., C.F.P. și L.L.M. și ale inculpaților V.L., I.R., M.G.; a inculpatului G.C. de declarațiile de la urmărire penală ale părților vătămate C.E., G.P.R., C.B.I., C.G., C.B.G., C.E., M.P., C.B.E. și J.F.C. și ale martorilor P.G., C.F.P. și A.C.S.; a inculpatului C.A. de susținerile de la urmărire penală ale părților vătămate H.I., V.G., V.A. și V.G.I. (minor). S-a mai reținut că în faza de judecată martorii și părțile vătămate B.B.D., B.E., B.S.V., C.G., C.B.G., C.B.I., G.P.R., L.S., M.N., R.E. și-au menținut declarațiile date la urmărirea penală, în timp ce B.I., B.P.B., C.G., C.M., C.E., C.E., C.I.M., F.P., H.I., J.F.C., L.G., P.G., V.A., V.G.I., N.M.

și-au modificat în tot sau în parte depozițiile, iar A.C.S. și le-a nuanțat, fără ca aceste din urmă persoane să prezinte explicații plauzibile sau/și serioase pentru schimbarea propriei lor poziții, apreciindu-se că susținerile potrivit cărora organele de urmărire penală i-au influențat nu sunt credibile, în condițiile în care o parte dintre martori și părțile vătămate au prezentat aceiași versiune ca în fața organelor de cercetare penală. Cu privire la depozițiile martorilor propuși în apărare - R.D.P., C.F., A.D., M.V., S.V., B.A., B.A., M.E., H.I.M., N.L.M., B.M.F., D.D., M.G., C.E., P.I. - s-a constatat că nu se coroborează cu ansamblul materialului probator. S-a mai stabilit că prima instanță în mod eronat a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute în sarcina inculpatului B.S.

în sensul înlăturării agravantei prevăzută în alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 din conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane în raport de declarațiile de la urmărire penală ale părților civile C.B.E., C.B.G., G.P.R. din care rezultă că între acest inculpat și inculpatul C.G. a existat o înțelegere, aceștia tăcând parte dintr-o grupare infracțională care, în Spania, își schimba românii de la unul la altul, exploatându-i prin muncă astfel încât să obțină cât mai mulți bani de la ei. La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.S.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 s-a avut în vedere comportamentul acestuia înainte de comiterea faptei, numărul victimelor și de modalitatea de exploatare a lor, astfel că s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special stabilit de lege, fără însă să se suspende condiționat executarea acesteia. S-a apreciat ca nefondată cererea inculpatului V.L. de schimbare a încadrării juridice în sensul înlăturării agravantei prevăzută în alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 din conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane în condițiile în care din coroborarea susținerilor părților vătămate G.P.R., J.F.C.

și C.E. reiese că acesta făcea parte dintr-o grupare infracțională cu caracter transnațional ce avea ca obiect exploatarea prin muncă a cetățenilor români pe teritoriul statului spaniol, iar potrivit declarațiilor părților vătămate C.A.B., R.C.P. și G.K.A., inculpatul era exploatator (comisionar) calitate în care le-a reținut documentele de călătorie, refuzându-le restituirea acestora. S-a constatat că în mod greșit pentru inculpații M.G. și C.A. s-au reținut dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât pentru infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, act normativ modificat prin O.U.G. nr. 79/2005 din 19 iulie 2005, limita minimă a pedepsei este de 10 ani închisoare, față de 5 ani închisoare cât prevedea forma anterioară a legii în condițiile în care probatoriul administrat nu a dovedit faptul că acțiunea ilicită față de partea vătămată V.G.I.

(minor) s-a desfășurat după modificările legislative care au condus la majorarea limitelor de pedeapsă. În acest context, conform principiului in dubio pro reo, instanța de prim control judiciar a constatat incidența legii penale mai favorabile, sensul în care a aplicat dispozițiile art. 13 C. pen. și ale art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen. pentru inculpații M.G. și C.A., menținând însă cuantumul pedepselor stabilite de judecătorul fondului în raport de vârsta victimei minore și durata activității infracționale. Sub aspectul tratamentului sancționator instanța de apel a constatat că pedepsele aplicate tuturor inculpaților au fost corect individualizate, cu excepția celei stabilite inculpatului B.S., motiv pentru care nu se impune reținerea unor sporuri de pedeapsă pentru inculpații I.C., I.R., M.G.

și C.A. S-a reținut că în raport de circumstanțele atenuante dar ce de cele agravante ca numărul mare de persoane implicate în activitatea infracțională (inculpați și victime) și durata acesteia nu se justifică nici majorarea dar nici reducerea pedepselor aplicate inculpaților. În ceea ce privește modalitatea de executare a tratamentului sancționator s-a apreciat că modul de viață deprins de inculpați prin desfășurarea activității infracționale și atitudinea lor procesuală de nerecunoaștere a faptelor impun executarea pedepselor cu închisoarea în regim de detenție. Mai mult s-a constatat că nu se impune nici înlăturarea circumstanțelor atenuante așa cum a solicitat procurorul, întrucât din fișele de cazier judiciar rezultă că inculpații M.G., B.S., C.I., C.M., I.C.

și V.L. nu au antecedente penale, în timp ce inculpații C.G. și G.C. nu a suferit nicio condamnare, iar pentru inculpata I.R. a intervenit reabilitarea de drept. În același context, s-a mai reținut pe de o parte că toți inculpații s-au prezentat în fața procurorului, în timp ce la judecata în primă instanță au participat inculpații B.S., C.I., G.C., V.L., M.G. și C.A., iar pe de altă parte că și victimele prin comportamentul lor au favorizat activitatea infracțională. Cu privire la critica referitoare la omisiunea judecătorului de a confisca sumele obținute de inculpați din comiterea infracțiunilor, s-a reținut că potrivit art. 118 lit. e) C. pen., sunt supuse confiscării speciale doar bunurile rezultat al activității ilicite, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

În condițiile în care judecătorul fondului nu a acordat despăgubiri pentru daune materiale din cauza lipsei de probe, singura categorie de despăgubiri ce poate fi considerată bun dobândit prin săvârșirea infracțiunii, în mod corect nu a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 118 lit. e) C. pen. În ceea ce privește daunele morale s-a reținut că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile, în condițiile în care inculpații au cauzat prejudicii morale părților civile constând în suferințele fizice și psihice la care au fost supuse prin exploatare, judecătorul fondului omițând să se pronunțe din oficiu asupra daunelor morale pentru partea vătămată minoră V.G.I., date fiind dispozițiile art. 17 C. proc.

pen.. potrivit cărora acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, instanța fiind obligată să dispună din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă. În consecință, în baza art. 17 raportat la art. 14 și 346 C. proc. pen., instanța de prim control judiciar i-a obligat în solidar pe inculpații M.G. și C.A. la plata a 3.000 euro daune morale către partea vătămată V.G.I., la evaluarea întinderii prejudiciului având în vedere vârsta victimei minore la momentul comiterii infracțiunii (16 ani) și tratamentul umilitor la care a fost supusă (condiții improprii de cazare, transport în condiții de insecuritate, program de muncă epuizant, condiții de masă inumane).

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. Inculpații C.M., C.A., B.S. și V.L. au invocat cazurile de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen., sens în care au arătat că probele administrate nu fac dovada comiterii faptelor reținute în sarcina lor, iar în subsidiar au solicitata redozare pedepsei și schimbarea modalității de executare. Cu toate că inculpatul C.A. a invocat și cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin. (1) pct. 9, 12 și 17 C. proc. pen., în concret a formulat critici care tind la pronunțarea unei soluții de achitare determinate de comiterea unei o grave erorii de fapt și nu pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane, fără să indice totodată care sunt motivele pentru care hotărârea din apel este nelegală, împrejurare în care examinarea căi sale de atac se va face din perspectiva art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen. Și inculpatul B.S. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. în mod formal, fără să critice în concret încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina sa, ci doar greșita interpretare dată probelor care a condus la soluția de condamnare, aspecte care pot fi examinate numai prin raportare la dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen. Inculpații C.I., G.C., I.R. și I.C. au solicitat să fie achitați întrucât depozițiile martorilor coroborate cu cele ale părților vătămate din faza de judecată nu confirmă vinovăția lor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de persoane, evidențiind în acest sens faptul că victimele traficului au revenit asupra declarațiilor de la urmărire penală, precum și contradicțiile dintre susținerile acestora, iar în subsidiar au cerut reindividualizarea pedepselor cu consecința suspendării executării acestora.

Deși cei trei inculpații nu și-au încadrat în drept motivele de recurs, Înalta Curte va examina cauza în ceea ce-i privește din perspectiva cazurilor de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen., întrucât criticile formulate de aceștia se circumscriu respectivelor cazuri. Inculpatul M.G. a invocat cazurile de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 14 și 18 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare pentru nemotivarea hotărârii de apel, iar în subsidiar achitarea pentru lipsa probelor de vinovăție sau reducerea pedepsei printr-o mai mare eficientizare a dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și suspendarea executării acesteia. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 18 și 14 C. proc.

pen.., precum și din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile declarate de inculpații V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A., ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente: Motivele de recurs, conform dispozițiilor art. 385 10 alin. (2) și (3) C. proc. pen., se formulează în scris și trebuie depuse la instanța de recurs cu cel puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, nerespectarea acestui termen atrăgând examinarea cauzei de către instanță numai sub aspectul cazurilor de casare care în condițiile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., se pot lua în considerare doar din oficiu. Ca atare, cazul de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 9 C. proc.

pen.. care a fost invocat de inculpații C.A. și M.G. în legătură cu nemotivarea hotărârii dată în apel sub aspectul probatoriului ce susține acuzațiile ce le-au fost aduse nu va fi examinat de Înalta Curte, întrucât primul a transmis prin fax motivele de recurs la data de 26 martie 2013, iar al doilea le-a depus la dosar în ședința publică de la 23 mai 2013, în condițiile în care primul termen acordat în cauză a fost la 28 martie 2013, iar potrivit dispozițiilor legale aplicabile în materie trebuiau depuse cu cel puțin 5 zile înainte de această dată. Potrivit dispozițiilor art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare.

Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen. În speță, inculpații V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A., în cadrul motivelor de recurs dezvoltate în ședință publică și/ sau în scris, nu au fost în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestora că nu au săvârșit infracțiunile de trafic de persoane în formă agravantă și continuată și/sau cele de trafic de minori care au fost reținute în sarcina lor.

Din împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală (declarațiile părților vătămate B.D., M.P., R.E., C.E., J.F.C., G.P.R., C.A.B., R.C.P., G.K.A., C.E., C.B.I., C.G., C.B.G., B.I., L.G., H.I., B.P.B., P.M.V., V.G., C.B.E., M.G., I.A., B.A. și B.E., V.A., V.G.I. și G.F.; ale martorilor P.G., C.F.P., A.C.S., M.N., L.L.M., B.S.V., F.P., C.G., B.I., C.M. și L.S., ale inculpaților V.L., I.R., M.G.), cât și în cursul cercetării judecătorești (depozițiile martorilor B.S.V., C.G., L.S., M.N. și A.C.S. și declarațiile părților vătămate B.D., B.E., C.B.G., C.B.I., G.P.R.

și R.E.), dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpaților V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. care făcând parte dintr-o grupare ce acționa transfrontalier au recrutat (prin inducere în eroare) și au asigurat transportul cetățenilor români pe teritoriul statului spaniol unde profitând de lipsa oricăror venituri materiale, a familiei, prietenilor și cunoștințelor, dar și de necunoașterea limbii i-au exploatat prin muncă, victimele fiind obligate să le accepte condițiile de cazare, de muncă, de plată și de transport, chiar dacă aceștia au încercat să acrediteze ideea că activitatea desfășurată nu realizează conținutul infracțiunii de trafic de persoane sau de trafic de minori.

Inițiativa plecării părților vătămate la muncă în străinătate a aparținut inculpaților V.L., C.I., M.G. sau I.R. care le-au abordat și le-au asigurat costul transportului până în Spania, urmând să-și recupereze ulterior banii, însă o dată ajunși pe teritoriul statului spaniol le-au predat coinculpaților B.S., I.C., C.M., G.C. și C.A. pentru a fi exploatate prin muncă sau i-au reținut în acest scop, cum a fost în cazul inculpatei I.R.

Modul în care au acționat inculpații, unii dintre aceștia recrutând în România victimele prin inducerea în eroare în legătură cu condițiile de muncă, de cazare și de salarizare din Spania, iar alții preluându-le pentru a le obliga să locuiască în spații mizere și să muncească în agricultură pentru bani puțini și condiții grele dovedește că între aceștia a existat o înțelegere pentru a le determina prin înșelăciune pe părțile vătămate să meargă să lucreze în străinătate în scopul de a le exploata, fiind astfel realizată modalitate materială a traficului de persoane sau de minori. În condițiile în care părțile vătămate nu au cunoscut din țară care sunt în realitate condițiile de muncă și de cazare, inclusiv sub aspectul sumelor cu care urmau să fie plătite, precum și cel al cuantumului chiriei, Înalta Curte constată că în mod corect instanțele inferioare au reținut că recrutarea acestora s-a făcut de inculpații V.L., C.I., M.G.

și I.R. prin acțiuni de inducere în eroare în scopul exploatării prin muncă pe teritoriul statului spaniol de către inculpații B.S., I.R., I.C., C.M., G.C. și C.A., care de altfel își schimbau între ei victimele traficului de persoane. De fapt, prin criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva unor raționamente care în opinia inculpaților ar putea demonstra că nu au comis infracțiunile pentru care au fost condamnați, operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3 85 9 pct. 18 C. proc. pen. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen. Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, instanțele inferioare au făcut o corectă individualizare a pedepselor aplicate inculpaților V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru fiecare infracțiune cât și sub cel al modalității de executare, cu luarea în considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis activitatea infracțională, precum și a naturii și importanței valorilor sociale ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, cât și a datelor care caracterizează persoana acestora.

A fost avută în vedere gravitatea faptelor ce rezidă din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, importanța valorilor sociale lezate prin comiterea faptelor, respectiv dreptul la libertatea de voință și acțiune proprii fiecărei persoane, amploarea activității infracționale concretizată în numărul mare de persoane implicate atât în calitate de inculpați cât și în calitate de victime ale traficului, întinderea în timp și caracterul continuat și organizat, fiecare inculpat având sarcini bine stabilite. În acest context, Înalta Curte apreciază că ocuparea unui loc de muncă, situația familială constând în întreținerea unui copil minor, starea de sănătate nu se înfățișează ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica reducerea pedepselor aplicate celor nouă inculpați până la minimul general prevăzut de lege, întrucât în aceste condiții tratamentul sancționator nu și-ar mai realiza scopul preventiv și educativ.

În plus, lipsa antecedentelor penale în cazul inculpaților V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. a fost deja valorificată la momentul individualizării pedepsei, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen. față de toți, împrejurare ce a atras coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile ce le-au fost imputate. Chiar dacă cei nouă recurenți inculpați sunt infractori primari nu trebuie ignorat faptul că au avut o atitudine nesinceră, susținând în mod constant că nu au traficat victimele, precum și că inculpații I.R., I.C. și C.M. nu s-au prezentat la instanța de fond, circumstanțe care nu pot conduce la reducerea pedepselor, deja coborâte sub limita specială prevăzută de lege, dar nici la schimbarea modalității de executare, sancțiunea fiind aplicată și în raport de gravitatea deosebită a faptelor comise, relevată inclusiv de caracterul continuat și organizat al activității infracționale.

În consecință, față de considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că nu se justifică stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, sau o altă formă de executare, pedepse care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea inculpaților V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. și realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen. Constatând, așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 9, 14 și 18 C. proc. pen.. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385 3 pct. (1) lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. Având în vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. împotriva deciziei penale nr. 224/A din 14 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenții inculpați C.I. și G.C. la plata sumei de câte 800 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând onorariul apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpați și câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Obligă recurenții inculpați V.L., B.S., I.R., I.C., M.G. și C.A.

la plata sumei de câte 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleși pentru inculpați și câte 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie 2013.