ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2596/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2596/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Prin

sentința penală nr. 243 din 22 iunie 2012, Tribunalul Arad i-a condamnat pe

inculpații:

- V.L. zis

T., C.I. zis S., C.G. zis Ț., C.M. zis R. și C.G. zis B. la câte o pedeapsă de

2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1)

și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C. pen., cu executare în

regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a)

teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă. complementară după executarea celei

principele, deducându-le reținerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 201

l(mai puțin pentru ultimii doi inculpați);

- B.S.

zis C. la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. c) C.

pen., cu executare în regim de detenție, prin schimbarea de încadrare juridică,

deducându-i reținerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 2011;

- I.R.

la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen.

raportat la art. 76 lit. b) C. pen., 1 an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr.

678/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C.

pen. și 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu

executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și e) C. pen., ca pedeapsă complementară după

executarea celei principele, deducându-le reținerea de la 08 februarie 2011 la

09 februarie 2011;

- I.C.

zis T. la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din

Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C.

pen. raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu executare în regim de detenție și

3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și

e) C. pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele,

deducându-le reținerea de la 08 februarie 2011 la 09 februarie 2011;

- M.G.

zis S.A. și C.A. zis S.S. la câte o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare (2

ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și

(2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen. și 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen.

raportat la art. 76 lit. a) C. pen.),cu executare în regim de detenție și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a Ii-a, b) și e) C.

pen., ca pedeapsă complementară după executarea celei principele.

În baza

art. 346 C. proc. pen., au fost obligați la plata daunelor morale: inculpatul

V.L. la câte 3.000 euro către părțile civile R.E. și B.D.; inculpații V.L. și

I.R. în solidar, la 4.000 euro către partea civilă M.P.; inculpații M.G. și

C.M. în solidar, la 3.000 euro către partea civilă B.I.; inculpații I.R. și

I.C. în solidar, la câte 2.000 euro către părțile civile M.G., G.K.A. și R.C.P.

și la câte 3.000 euro către părțile civile B.E., B.A. și I.A.; inculpații C.I.,

C.G. și G.C. în solidar, la 3.000 euro către partea civilă G.P.R. și la 1.200

euro către partea civilă C.B.I. și inculpatul B.S. la câte 1.200 euro către

părțile civile C.B.E. și G.P.R.

S-a luat

act că părțile vătămate B.P.B., L.G.H.I., P.M.V., C.B.G., C.G., C.E.; E.C.;

J.F.C., V.A. și V.G.I. au renunțat la acțiunea civilă exercitată în cauză.

Pentru a

pronunța această hotărâre prima instanță a reținut, în esență, că în luna

noiembrie 2006, inculpatul V.L. le-a recrutat pe victimele R.E. și M.P. și

B.D., promițându-le un loc de muncă în Spania, cazare în condiții

corespunzătoare și transport pentru 300 euro/ persoană, cheltuielile urmând să

și Ie recupereze din câștigurile obținute de acestea în străinătate. Ajunși în

Spania, inculpatul V.L. a dus victimele într-o piață, unde au fost alese de

numiții P. și C., cetățeni lituanieni, pentru a presta muncă în regim zilier,

fiind cazați de aceștia inițial într-un apartament cu mai mulți bărbați cu

comportament agresiv, ca după o săptămână să fie mutate în condiții

corespunzătoare contra unei chirii de trei ori mai mare decât cea reală, dată

de la care au prestat muncă în agricultură.

În

această perioadă, inculpatul V.L. ținea legătura telefonică cu numiții P. și

C., fiind interesat de veniturile obținute de victime pentru a-și putea

recupera banii de transportul, împrejurare care dovedește că acestea au fost

recrutate pentru a fi exploatate prin muncă de cei doi cetățeni lituanieni,

pentru ca după un interval de timp inculpatul să le conducă pe R.E. și B.D. la

autocarul de întoarcere în România, iar pe M.P. să-l încredințeze inculpaților

I.R. și I.C., care deși i-au promis loc de muncă și condiții de cazare

superioare celor asigurate până la acel moment, l-au exploatat sens în care

i-au perceput bani pentru transport și cazare, negociind totodată cuantumul

retribuției pe care i-o preluau înmânându-i doar o parte și i-au pontat

necorespunzător munca prestată.

În

drept, s-a reținut că fapta inculpatului V.L. de a recruta prin inducerea în

eroare trei persoane cu privire la locul de muncă din Spania și cazare,

ulterior acestea fiind obligate să muncească în condiții necorespunzătoare de

numiții P. și C., dată fiind faptul că nu se puteau întoarce în țară din lipsa

banilor, precum și de a încredința una dintre victime inculpatei I.R. pentru a

fi exploatată în continuare, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată și continuată, prevăzută

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., iar fapta inculpatei I.R. de a-l exploata pe M.P. întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane în formă

agravată, prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

Înțelegerea

inculpatului V.L. cu numiții P. și C. a fost stabilită în raport de faptul că

ultimii doi au fost acceptați de victime la sfatul inculpatului care le-a spus

să nu meargă să muncească la albanezi întrucât sunt cei mai răi, împrejurare

care a fost reținută alături de predarea victimei M.P. către inculpata I.R.

spre exploatare, ca element relevant pentru dovedirea vinovăției inculpatului

în varianta agravantă a infracțiunii de trafic de persoană prevăzută de art. 12

alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001.

S-a mai

reținut că inculpatul C.I., în perioada mai-august 2003 și luna septembrie

2004, a recrutat victimele C.E., G.P.R., C.B.I., C.G., C.B.G., C.E.,

promițându-le cazare și un loc de muncă bine plătit în Spania, unde le-a

transportat și predat inculpaților G.C., C.G. sau C.M. Ultimii doi inculpații

cazând victimele în locații improprii și izolate, au profitat de faptul că

aceștia nu cunoșteau limba și alte persoane le-au creat o stare de dependență

de ei, reușind astfel atunci când îi scoteau la muncă să obțină banii din

exploatarea tarifelor de transport către locul de muncă.

În

drept, s-a stabilit că faptele inculpatului C.I. de a recruta 6 victime prin

promisiuni de procurare a unor locuri de muncă atrăgătore și de cazare, pe care

le-a trimis inculpaților G.C. și C.G. sau C.M. în Spania, precum și ale acestor

3 inculpați constând în cazarea victimelor în condiții improprii și obligarea

la prestarea unor munci în agricultură, pentru care au fost plătite

necorespunzător întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de

infracțiunii de trafic de persoane în formă agravată și continuată prevăzută de

art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen.

Declarațiile

victimelor din faza de urmărire penală și în parte ale inculpaților, C.M.

susținând că deținea un imobil în care puteau fi cazate 50 de persoane au fost

reținute ca fundament în dovedirea vinovăției celor patru inculpați.

În anul

2003, inculpatul B.S., făcându-i o vizită în Spania inculpatului C.G., le-a

cunoscut pe victimele G.P.R. și C.B.G., pe care le-au „convins

”

că poate să le ofere condiții de

cazare și muncă mai bune. însă, acesta le-a găsit sporadic de muncă în

agricultură, fiind persoana care le comunica suma câștigată și le înmâna

retribuția în locul angajatorului spaniol, din care le reținea contravaloarea

cazării, transportului și a altor servicii.

În

drept, s-a reținut că fapta inculpatului B.S. de a recruta victimele prin

promisiunea unor condiții de cazare și muncă superioare celor pe care le aveau,

în realitate acestea fiind necorespunzătoare întrunește elementele constitutive

ale infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12

alin. (1) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

întrucât în cauză nu există probe care să susțină acuzația potrivit căreia a

realizat activitatea ilicită „împreună

”

cu o altă persoană, motiv pentru care s-a schimbat încadrarea juridică a faptei

în acest sens.

În

perioadele aprilie-septembrie 2008 și mai-octombrie 2009, inculpata I.R. i-a

recrutat pe numiții G.K.A., R.C.P., M.G. și I.A. cărora le-a promis locuri de

muncă și cazare în condiții corespunzătoare în Spania, însă odată ajunși în

străinătate a profitat de faptul că acestea nu cunoșteau limba spaniolă și nu aveau

bani pentru a se întoarce în țară, motiv pentru care le-a exploatat

impunându-le să lucreze în agricultură, unde le transporta și le supraveghea,

forțându-le prin amenințări sau reținerea pașaportului să muncească cât mai

mult, încasând banii în locul lor, pe care înmâna doar în parte, fiind ajutată

în activitatea desfășurată de soțul său, inculpatul I.C.

În

perioada mai-octombrie 2009, inculpata I.R. le-a recrutat, transportat, cazat

și exploatat pe minorele B.A. și B.E. obligându-le la prestarea unor munci în

agricultură, prin folosirea de amenințări cu acte de violență și reținerea

actelor de identitate, fiind ajutată de inculpatul I.C., în vârstă de 16,

respectiv 17 ani.

Exploatarea

victimelor de către inculpată a fost reținută în baza declarațiilor acestora,

dar și a faptului că deținea în chirie o casă care depășea nevoile familiei

sale, unde caza numai cetățeni români pe care aborda oferindu-le locuri de

muncă.

În

drept, s-a stabilit că faptele inculpatei I.R. de a recruta, transporta, caza

și exploata victimele G.K.A., R.C.P., M.G. și I.A., precum și pe minorele B.A.

și B.E. prin inducerea în eroare, fiind ajutată

de

soțului său, inculpatul I.C., întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor de trafic de persoane și de trafic de minori, ambele în formă

agravată și continuată, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1), (2)

și (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în timp

ce ale inculpatului I.C. se circumscriu conținutului constitutiv al acestor

infracțiuni în forma complicității, fiind prevăzute de art. 26 C. pen. raportat

la art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Inculpatul

M.G. a recrutat, în perioada 2003-2006, prin promisiuni de oferire a unor loc

de muncă și cazare sigure în Spania, pe victimele B.I., H.I., L.G., B.P.B.,

V.A., V.G. și V.G.I. (minor), pe care le-a transportat și predat inculpatului

C.M. primele patru și inculpatului C.A. ultimele trei, împrejurări faptice ce

au fost stabilite pe baza declarațiilor de la urmărire penală ale celor șapte

victime, fiind înlăturate susținerile acestora clin față instanței întrucât au

fost rezultatul presiunilor exercitate asupra lor de către inculpați.

În

drept, s-a reținut că faptele inculpatului M.G. întrunesc elementele

constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane în formă agravată și

continuată și de trafic de minori, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit.

a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13

alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001.

Inculpatul

C.A. a preluat de la inculpatul C.I. pe numiții H.I., V.A., V.G. și V.G.I., pe

care i-a cazat în Spania, pe câmp, sub cerul liber sau în corturi improvizate

și i-a obligat să lucreze în agricultură fiind plătiți prost, profitând de

faptul că nu aveau bani pentru a se întoarce în țară, împrejurări faptice

reținute de judecătorul fondului pe baza declarațiilor victimelor de la

urmărire penală.

În

drept, s-a reținut că faptele inculpatului C.A. de a exploata prin obligarea la

muncă în condiții necorespunzătoare a trei victime majore și a uneia minoră în

întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic de persoane în

formă agravată și continuată și de trafic de minori, prevăzute de art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen. și art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001.

La

individualizarea pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere

dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă a infracțiunilor

comise de aceștia, cauzele de atenuare sau de agravare a răspunderii penale.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat apeluri Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad și inculpații M.G., C.A.,

B.S., C.I., C.M., G.C., I.C., I.R. și V.L.

Parchetul

a criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepselor aplicate celor 10

inculpați întrucât nu se impunea reținerea circumstanței atenuante prevăzută de

art. 74 lit. a) C. pen., a greșitei schimbării de încadrare juridică a faptei

reținute în sarcina inculpatului B.S. întrucât din probele administrate în

cauză rezultă că acesta a comis infracțiunea de trafic de persoane împreună cu

alte persoane, precum și a omisiunii de a fi confiscate sumele de bani obținute

de inculpați din activitatea infracțională și pentru care părțile vătămate au

renunțat la acțiunea civilă.

Inculpații

M.G. și C.A. au invocat greșita condamnare întrucât din probele administrate în

cursul judecății rezultă că faptele reținute în sarcina lor nu există, sens în

care au arătat că părțile vătămate au revenit asupra declarațiilor de la

urmărire penală întrucât cele susținute nu corespundeau adevărului, iar în

subsidiar au solicitat condamnarea la pedepse coborâte sub minimul special ca

urmare a reținerii circumstanțelor atenuante, cu suspendarea sub supraveghere a

executării acestora.

Inculpații

I.C., I.R. au solicitat achitarea în temeiul art. 10 lit. a) și c) C. proc.

pen.., iar în subsidiar, aplicarea unor pedepse cu suspendarea condiționată a

executării.

Inculpatul

B.S. a arătat că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de

persoane întrucât nu a exploatat victimele, probele existente la dosar dovedind

că doar le-a cazat fără să fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 12 din

Legea nr. 678/2001, sens în care a invocat și contradicțiile existente între

declarațiile date de acestea.

Inculpatul

C.M. a solicitat achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.. pentru lipsa

laturii obiective a infracțiunii de trafic de persoane întrucât din probele

administrate rezultă că nu a avut înțelegere cu niciunul dintre inculpații din

cauză, victimele acceptând să lucreze în condițiile oferite de patronul străin

fără să fie induse în eroare nici sub aspectul salarizării, iar în subsidiar,

suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Inculpatul

G.C. a cerut achitarea, întrucât atât coinculpații cât și victimele au dat

declarații contradictorii, iar probele administrate nu susțin acuzația că a

exploatat victimele.

Inculpatul

V.L. a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de

art. 12 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 și achitarea în baza art. 10 lit. a)

C. proc. pen., întrucât simplul fapt că a dus trei persoane la muncă în Spania

care au lucrat sub supravegherea numiților P. și C., nu dovedește vreo

înțelegere avută cu aceștia,- iar în subsidiar suspendarea executării pedepsei.

Inculpatul

C.I. nu și-a motivat apelul.

Prin

decizia penală nr. 224/A din 14 noiembrie 2012, Curtea de Apel Timișoara, secția

penală, a admis apelurile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.I.I.C.O.T., Biroul Teritorial Arad și ale inculpaților M.G. și C.A.,

a desființat sentința penală atacată și, rejudecând l-a condamnat pe inculpatul

B.S. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a) C. pen. raportat la art. 76 lit. b) C.

pen., cu executare în regim de detenție și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și b) C. pen., ca pedeapsă

complementară după executarea celei principele, respingând cererea acestuia de

schimbare a încadrării juridice, a făcut aplicarea art. 13 C. pen. și a art. 76

alin. (1) lit. b) C. pen. față de inculpații M.G. și C.A. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 13 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 678/2001 raportat la

art. 41 alin. (2) C. pen., i-a obligat, în solidar, pe inculpații M.G. și C.A.

la 3.000 euro daune morale către partea civilă V.G.I., menținând celelalte

dispoziții ale hotărârii, iar în final a respins ca nefondate apelurile

inculpaților B.S., C.I., C.M., G.C., I.C., I.R. și V.L.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de prim control judiciar a reținut că

judecătorul fondului a stabilit în mod corect împrejurările faptice și

încadrările juridice față de inculpați, excepție făcând situația inculpatului

B.S.

S-a constatat

că acuzația adusă inculpatului V.L. este probată cu declarațiile date la

urmărire penală de părțile vătămate B.D., M.P., R.E., C.E., J.F.C., G.P.R., C.A.B.,

R.C.P. și G.K.A. și martora M.S.M.; a inculpatului C.I. de susținerile de la

urmărire penală ale părților vătămate C.E., G.P.R., C.B.I., C.G., C.B.G., C.E.,

J.F.C., G.K.A., B.I., L.G., M.P., H.I., B.P.B., P.M.V., V.G., C.B.E. și ale

martorilor C.G., B.I., C.M., A.C.S., P.G., C.F.P., M.N. și L.S.; a inculpatului

B.S. de declarațiile de la urmărire penală ale părților vătămate G.P.R.,

C.B.E., C.B.G., M.P. și a martorului B.I.; a inculpatei I.R. de declarațiile de

la urmărire penală ale părților vătămate M.P., G.K.A., R.C.P., M.G., I.A., B.A.

și B.E., C.A.B. și ale martorilor B.S.V. și F.P.; a inculpatului I.C. de

depozițiile de la urmărire penală ale părților vătămate M.P., G.K.A., B.A.,

B.E., C.A.B. și ale martorilor B.S.V. și F.P.; a inculpatului M.G. de

susținerile de la urmărire penală ale părților vătămate B.I., H.I., V.G., L.G.,

V.A., V.G.I. (minor) și B.P.B., G.F.; a inculpatului C.M. de relatările de la

urmărire penală ale părților vătămate B.I., H.I., L.G., J.F.C., B.P.B. și

P.M.V., I.A., R.C.P., V.G., C.B.E. și C.E., ale martorilor M.N., P.G., C.F.P.

și L.L.M. și ale inculpaților V.L., I.R., M.G.; a inculpatului G.C. de

declarațiile de la urmărire penală ale părților vătămate C.E., G.P.R., C.B.I., C.G.,

C.B.G., C.E., M.P., C.B.E. și J.F.C. și ale martorilor P.G., C.F.P. și A.C.S.; a

inculpatului C.A. de susținerile de la urmărire penală ale părților vătămate

H.I., V.G., V.A. și V.G.I. (minor).

S-a mai

reținut că în faza de judecată martorii și părțile vătămate B.B.D., B.E., B.S.V.,

C.G., C.B.G., C.B.I., G.P.R., L.S., M.N., R.E. și-au menținut declarațiile date

la urmărirea penală, în timp ce B.I., B.P.B., C.G., C.M., C.E., C.E., C.I.M., F.P.,

H.I., J.F.C., L.G., P.G., V.A., V.G.I., N.M. și-au modificat în tot sau în

parte depozițiile, iar A.C.S. și le-a nuanțat, fără ca aceste din urmă persoane

să prezinte explicații plauzibile sau/și serioase pentru schimbarea propriei

lor poziții, apreciindu-se că susținerile potrivit cărora organele de urmărire

penală i-au influențat nu sunt credibile, în condițiile în care o parte dintre

martori și părțile vătămate au prezentat aceiași versiune ca în fața organelor

de cercetare penală.

Cu

privire la depozițiile martorilor propuși în apărare - R.D.P., C.F., A.D., M.V.,

S.V., B.A., B.A., M.E., H.I.M., N.L.M., B.M.F., D.D., M.G., C.E., P.I. - s-a

constatat că nu se coroborează cu ansamblul materialului probator.

S-a mai

stabilit că prima instanță în mod eronat a schimbat încadrarea juridică a

faptei reținute în sarcina inculpatului B.S. în sensul înlăturării agravantei

prevăzută în alin. (2) lit. a) al art. 12 din Legea nr. 678/2001 din conținutul

constitutiv al infracțiunii de trafic de persoane în raport de declarațiile de

la urmărire penală ale părților civile C.B.E., C.B.G., G.P.R. din care rezultă

că între acest inculpat și inculpatul C.G. a existat o înțelegere, aceștia

tăcând parte dintr-o grupare infracțională care, în Spania, își schimba românii

de la unul la altul, exploatându-i prin muncă astfel încât să obțină cât mai

mulți bani de la ei.

La

individualizarea pedepsei aplicate inculpatului B.S. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 s-a avut

în vedere comportamentul acestuia înainte de comiterea faptei, numărul

victimelor și de modalitatea de exploatare a lor, astfel că s-a reținut

circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., cu

consecința reducerii pedepsei sub minimul special stabilit de lege, fără însă

să se suspende condiționat executarea acesteia.

S-a

apreciat ca nefondată cererea inculpatului V.L. de schimbare a încadrării

juridice în sensul înlăturării agravantei prevăzută în alin. (2) lit. a) al

art. 12 din Legea nr. 678/2001 din conținutul constitutiv al infracțiunii de

trafic de persoane în condițiile în care din coroborarea susținerilor părților

vătămate G.P.R., J.F.C. și C.E. reiese că acesta făcea parte dintr-o grupare

infracțională cu caracter transnațional ce avea ca obiect exploatarea prin

muncă a cetățenilor români pe teritoriul statului spaniol, iar potrivit

declarațiilor părților vătămate C.A.B., R.C.P. și G.K.A., inculpatul era

exploatator (comisionar) calitate în care le-a reținut documentele de

călătorie, refuzându-le restituirea acestora.

S-a

constatat că în mod greșit pentru inculpații M.G. și C.A. s-au reținut

dispozițiile art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., întrucât pentru infracțiunea

prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, act normativ modificat prin O.U.G.

nr. 79/2005 din 19 iulie 2005, limita minimă a pedepsei este de 10 ani

închisoare, față de 5 ani închisoare cât prevedea forma anterioară a legii în

condițiile în care probatoriul administrat nu a dovedit faptul că acțiunea

ilicită față de partea vătămată V.G.I. (minor) s-a desfășurat după modificările

legislative care au condus la majorarea limitelor de pedeapsă.

În acest

context, conform principiului in dubio pro reo, instanța de prim control

judiciar a constatat incidența legii penale mai favorabile, sensul în care a

aplicat dispozițiile art. 13 C. pen. și ale art. 76 alin. (1) lit. b) C. pen.

pentru inculpații M.G. și C.A., menținând însă cuantumul pedepselor stabilite

de judecătorul fondului în raport de vârsta victimei minore și durata

activității infracționale.

Sub

aspectul tratamentului sancționator instanța de apel a constatat că pedepsele

aplicate tuturor inculpaților au fost corect individualizate, cu excepția celei

stabilite inculpatului B.S., motiv pentru care nu se impune reținerea unor

sporuri de pedeapsă pentru inculpații I.C., I.R., M.G. și C.A. S-a reținut că

în raport de circumstanțele atenuante dar ce de cele agravante ca numărul mare

de persoane implicate în activitatea infracțională (inculpați și victime) și

durata acesteia nu se justifică nici majorarea dar nici reducerea pedepselor

aplicate inculpaților.

În ceea ce

privește modalitatea de executare a tratamentului sancționator s-a apreciat că

modul de viață deprins de inculpați prin desfășurarea activității infracționale

și atitudinea lor procesuală de nerecunoaștere a faptelor impun executarea

pedepselor cu închisoarea în regim de detenție.

Mai mult s-a

constatat că nu se impune nici înlăturarea circumstanțelor atenuante așa cum a

solicitat procurorul, întrucât din fișele de cazier judiciar rezultă că

inculpații M.G., B.S., C.I., C.M., I.C. și V.L. nu au antecedente penale, în

timp ce inculpații C.G. și G.C. nu a suferit nicio condamnare, iar pentru

inculpata I.R. a intervenit reabilitarea de drept.

În

același context, s-a mai reținut pe de o parte că toți inculpații s-au

prezentat în fața procurorului, în timp ce la judecata în primă instanță au

participat inculpații B.S., C.I., G.C., V.L., M.G. și C.A., iar pe de altă

parte că și victimele prin comportamentul lor au favorizat activitatea

infracțională.

Cu

privire la critica referitoare la omisiunea judecătorului de a confisca sumele

obținute de inculpați din comiterea infracțiunilor, s-a reținut că potrivit

art. 118 lit. e) C. pen., sunt supuse confiscării speciale doar bunurile

rezultat al activității ilicite, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și

în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

În

condițiile în care judecătorul fondului nu a acordat despăgubiri pentru daune

materiale din cauza lipsei de probe, singura categorie de despăgubiri ce poate

fi considerată bun dobândit prin săvârșirea infracțiunii, în mod corect nu a

apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 118 lit. e) C. pen.

În ceea

ce privește daunele morale s-a reținut că sunt întrunite condițiile angajării

răspunderii civile, în condițiile în care inculpații au cauzat prejudicii

morale părților civile constând în suferințele fizice și psihice la care au

fost supuse prin exploatare, judecătorul fondului omițând să se pronunțe din

oficiu asupra daunelor morale pentru partea vătămată minoră V.G.I., date fiind

dispozițiile art. 17 C. proc. pen.. potrivit cărora acțiunea civilă se pornește

și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de

capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, instanța

fiind obligată să dispună din oficiu asupra reparării pagubei și a daunelor

morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

În

consecință, în baza art. 17 raportat la art. 14 și 346 C. proc. pen., instanța

de prim control judiciar i-a obligat în solidar pe inculpații M.G. și C.A. la

plata a 3.000 euro daune morale către partea vătămată V.G.I., la evaluarea

întinderii prejudiciului având în vedere vârsta victimei minore la momentul

comiterii infracțiunii (16 ani) și tratamentul umilitor la care a fost supusă (condiții

improprii de cazare, transport în condiții de insecuritate, program de muncă

epuizant, condiții de masă inumane).

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs, în termen, V.L., C.I., B.S., I.R., I.C.,

M.G., C.M., G.C. și C.A.

Inculpații

C.M., C.A., B.S. și V.L. au invocat cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen., sens în care au arătat că probele

administrate nu fac dovada comiterii faptelor reținute în sarcina lor, iar în

subsidiar au solicitata redozare pedepsei și schimbarea modalității de

executare.

Cu toate

că inculpatul C.A. a invocat și cazurile de casare prevăzute de art. 385 alin.

(1) pct. 9, 12 și 17 C. proc. pen., în concret a formulat critici care tind la

pronunțarea unei soluții de achitare determinate de comiterea unei o grave

erorii de fapt și nu pentru lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de

trafic de persoane, fără să indice totodată care sunt motivele pentru care

hotărârea din apel este nelegală, împrejurare în care examinarea căi sale de

atac se va face din perspectiva art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Și

inculpatul B.S. a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen. în mod formal, fără să critice în concret

încadrarea juridică dată faptelor reținute în sarcina sa, ci doar greșita

interpretare dată probelor care a condus la soluția de condamnare, aspecte care

pot fi examinate numai prin raportare la dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Inculpații

C.I., G.C., I.R. și I.C. au solicitat să fie achitați întrucât depozițiile

martorilor coroborate cu cele ale părților vătămate din faza de judecată nu

confirmă vinovăția lor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de

persoane, evidențiind în acest sens faptul că victimele traficului au revenit

asupra declarațiilor de la urmărire penală, precum și contradicțiile dintre

susținerile acestora, iar în subsidiar au cerut reindividualizarea pedepselor

cu consecința suspendării executării acestora.

Deși cei

trei inculpații nu și-au încadrat în drept motivele de recurs, Înalta Curte va

examina cauza în ceea ce-i privește din perspectiva cazurilor de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și 18 C. proc. pen.,

întrucât criticile formulate de aceștia se circumscriu respectivelor cazuri.

Inculpatul

M.G. a invocat cazurile de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1)

pct. 9, 14 și 18 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei spre rejudecare

pentru nemotivarea hotărârii de apel, iar în subsidiar achitarea pentru lipsa

probelor de vinovăție sau reducerea pedepsei printr-o mai mare eficientizare a

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și suspendarea executării

acesteia.

Examinând

hotărârea atacată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 9, 18 și 14 C. proc. pen.., precum și din oficiu, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile

declarate de inculpații V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A.,

ca fiind nefondate, pentru următoarele considerente:

Motivele de

recurs, conform dispozițiilor art. 385

10

alin. (2) și (3) C. proc.

pen., se formulează în scris și trebuie depuse la instanța de recurs cu cel

puțin 5 zile înainte de primul termen de judecată, nerespectarea acestui termen

atrăgând examinarea cauzei de către instanță numai sub aspectul cazurilor de

casare care în condițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., se pot

lua în considerare doar din oficiu.

Ca

atare, cazul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 9 C.

proc. pen.. care a fost invocat de inculpații C.A. și M.G. în legătură cu

nemotivarea hotărârii dată în apel sub aspectul probatoriului ce susține

acuzațiile ce le-au fost aduse nu va fi examinat de Înalta Curte, întrucât

primul a transmis prin fax motivele de recurs la data de 26 martie 2013, iar al

doilea le-a depus la dosar în ședința publică de la 23 mai 2013, în condițiile

în care primul termen acordat în cauză a fost la 28 martie 2013, iar potrivit

dispozițiilor legale aplicabile în materie trebuiau depuse cu cel puțin 5 zile

înainte de această dată.

Potrivit

dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt

supuse casării când s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință

pronunțarea unei soluții greșite de achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt

constituie caz de casare ori de câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea

eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura acestora sau în

împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a

probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu

condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita examinare a probelor

administrate la instanța de fond, sens în care se constată că la dosar este o

probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră că anumite probe

demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din mijloacele de probă

reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în reținerea situației

de fapt.

Ca

atare, existența erorii de fapt, ca motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o

reapreciere a probelor administrate, atribut ce îi este recunoscut doar

instanței de prim control judiciar, prin prisma dispozițiilor art. 378 alin.

(2) C. proc. pen.

În

speță, inculpații V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A., în cadrul

motivelor de recurs dezvoltate în ședință publică și/ sau în scris, nu au fost

în măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între

conținutul probelor și împrejurările de fapt stabilite de către instanțele

inferioare, fiind neîntemeiate susținerile acestora că nu au săvârșit

infracțiunile de trafic de persoane în formă agravantă și continuată și/sau

cele de trafic de minori care au fost reținute în sarcina lor.

Din

împrejurările de fapt, corect stabilite de tribunal și însușite de instanța de

prim control judiciar, rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză

atât în faza de urmărire penală (declarațiile părților vătămate B.D., M.P.,

R.E., C.E., J.F.C., G.P.R., C.A.B., R.C.P., G.K.A., C.E., C.B.I., C.G., C.B.G.,

B.I., L.G., H.I., B.P.B., P.M.V., V.G., C.B.E., M.G., I.A., B.A. și B.E., V.A.,

V.G.I. și G.F.; ale martorilor P.G., C.F.P., A.C.S., M.N., L.L.M., B.S.V., F.P.,

C.G., B.I., C.M. și L.S., ale inculpaților V.L., I.R., M.G.), cât și în cursul

cercetării judecătorești (depozițiile martorilor B.S.V., C.G., L.S., M.N. și A.C.S.

și declarațiile părților vătămate B.D., B.E., C.B.G., C.B.I., G.P.R. și R.E.),

dovedesc, dincolo de orice îndoială rezonabilă, vinovăția inculpaților V.L.,

C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. care făcând parte dintr-o

grupare ce acționa transfrontalier au recrutat (prin inducere în eroare) și au

asigurat transportul cetățenilor români pe teritoriul statului spaniol unde

profitând de lipsa oricăror venituri materiale, a familiei, prietenilor și

cunoștințelor, dar și de necunoașterea limbii i-au exploatat prin muncă,

victimele fiind obligate să le accepte condițiile de cazare, de muncă, de plată

și de transport, chiar dacă aceștia au încercat să acrediteze ideea că

activitatea desfășurată nu realizează conținutul infracțiunii de trafic de

persoane sau de trafic de minori.

Inițiativa

plecării părților vătămate la muncă în străinătate a aparținut inculpaților

V.L., C.I., M.G. sau I.R. care le-au abordat și le-au asigurat costul

transportului până în Spania, urmând să-și recupereze ulterior banii, însă o

dată ajunși pe teritoriul statului spaniol le-au predat coinculpaților B.S.,

I.C., C.M., G.C.

și C.A.

pentru a fi exploatate prin muncă sau i-au reținut în acest scop, cum a fost în

cazul inculpatei I.R.

Modul în care

au acționat inculpații, unii dintre aceștia recrutând în România victimele prin

inducerea în eroare în legătură cu condițiile de muncă, de cazare și de

salarizare din Spania, iar alții preluându-le pentru a le obliga să locuiască

în spații mizere și să muncească în agricultură pentru bani puțini și condiții

grele dovedește că între aceștia a existat o înțelegere pentru a le determina

prin înșelăciune pe părțile vătămate să meargă să lucreze în străinătate în

scopul de a le exploata, fiind astfel realizată modalitate materială a

traficului de persoane sau de minori.

În condițiile

în care părțile vătămate nu au cunoscut din țară care sunt în realitate

condițiile de muncă și de cazare, inclusiv sub aspectul sumelor cu care urmau

să fie plătite, precum și cel al cuantumului chiriei, Înalta Curte constată că

în mod corect instanțele inferioare au reținut că recrutarea acestora s-a făcut

de inculpații V.L., C.I., M.G. și I.R. prin acțiuni de inducere în eroare în

scopul exploatării prin muncă pe teritoriul statului spaniol de către

inculpații B.S., I.R., I.C., C.M., G.C. și C.A., care de altfel își schimbau

între ei victimele traficului de persoane.

De fapt, prin

criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din perspectiva

unor raționamente care în opinia inculpaților ar putea demonstra că nu au comis

infracțiunile pentru care au fost condamnați, operațiune ce nu este permis a fi

realizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3 85

9

pct.

18 C. proc. pen.

Potrivit art.

72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile

părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială,

de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Înăuntrul

limitelor pedepsei, definite de legiuitor, rămâne instanței atributul de a

proporționaliza pedeapsa în raport cu celelalte criterii care caracterizează

fapta și făptuitorul, gradul de pericol concret al acestora, astfel încât

sancțiunea să fie capabilă să-și atingă scopul prevăzut în art. 52 C. pen.

Astfel, Înalta

Curte constată că, în cauză, instanțele inferioare au făcut o corectă

individualizare a pedepselor aplicate inculpaților V.L., C.I., B.S., I.R.,

I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. atât sub aspectul cuantumului stabilit pentru

fiecare infracțiune cât și sub cel al modalității de executare, cu luarea în

considerare, în egală măsură, atât a împrejurărilor în care s-a comis

activitatea infracțională, precum și a naturii și importanței valorilor sociale

ocrotite de lege și puse în pericol prin acțiunea ilicită, cât și a datelor

care caracterizează persoana acestora.

A fost

avută în vedere gravitatea faptelor ce rezidă din limitele de pedeapsă prevăzute

de lege, importanța valorilor sociale lezate prin comiterea faptelor,

respectiv

dreptul la libertatea de voință și acțiune proprii fiecărei persoane, amploarea

activității infracționale concretizată în numărul mare de persoane implicate

atât în calitate de inculpați cât și în calitate de victime ale traficului,

întinderea în timp și caracterul continuat și organizat, fiecare inculpat având

sarcini bine stabilite.

În acest

context, Înalta Curte apreciază că ocuparea unui loc de muncă, situația

familială constând în întreținerea unui copil minor, starea de sănătate nu se

înfățișează ca împrejurări suficient de relevante pentru a justifica reducerea

pedepselor aplicate celor nouă inculpați până la minimul general prevăzut de

lege, întrucât în aceste condiții tratamentul sancționator nu și-ar mai realiza

scopul preventiv și educativ.

În plus,

lipsa antecedentelor penale în cazul inculpaților V.L., C.I., B.S., I.R., I.C.,

M.G., C.M., G.C. și C.A. a fost deja valorificată la momentul individualizării

pedepsei, prin reținerea circumstanței atenuante prevăzute de art. 74 lit. a)

C. pen. față de toți, împrejurare ce a atras coborârea pedepsei sub minimul

special prevăzut de lege pentru infracțiunile ce le-au fost imputate.

Chiar

dacă cei nouă recurenți inculpați sunt infractori primari nu trebuie ignorat

faptul că au avut o atitudine nesinceră, susținând în mod constant că nu au

traficat victimele, precum și că inculpații I.R., I.C. și C.M. nu s-au

prezentat la instanța de fond, circumstanțe care nu pot conduce la reducerea

pedepselor, deja coborâte sub limita specială prevăzută de lege, dar nici la

schimbarea modalității de executare, sancțiunea fiind aplicată și în raport de

gravitatea deosebită a faptelor comise, relevată inclusiv de caracterul

continuat și organizat al activității infracționale.

În consecință,

față de considerentele dezvoltate anterior, Înalta Curte apreciază că nu se

justifică stabilirea unor sancțiuni penale mai ușoare, sau o altă formă de

executare, pedepse care ar fi insuficiente pentru a asigura reeducarea

inculpaților V.L., C.I., B.S., I.R., I.C., M.G., C.M., G.C. și C.A. și

realizarea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând,

așadar, că, în cauză, nu sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art.

385

9

alin. (1) pct. 9, 14 și 18 C. proc. pen.. și nici nu se

regăsește vreun alt motiv de recurs care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în

temeiul art. 385

3

pct. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de inculpații V.L., C.I., B.S., I.R., I.C.,

M.G., C.M., G.C. și C.A.

Având în

vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte îi va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de inculpații V.L., C.I., B.S., I.R., I.C.,

M.G., C.M., G.C. și C.A. împotriva deciziei penale nr. 224/A din 14 noiembrie

2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă

recurenții inculpați C.I. și G.C. la plata sumei de câte 800 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400 lei, reprezentând

onorariul apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpați și câte 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți

vătămate, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Obligă

recurenții inculpați V.L., B.S., I.R., I.C., M.G. și C.A. la plata sumei de

câte 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 100 lei, reprezentând onorariul apărătorilor desemnați din oficiu, până la

prezentarea apărătorilor aleși pentru inculpați și câte 200 lei, reprezentând onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatele părți vătămate, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 05 septembrie 2013.