ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1523/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1523/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Hunedoara,

prin sentința penală nr. 160 din 5 mai 1999 pronunțată în Dosarul nr.

1841/1998, a condamnat pe inculpatul R.V., la 1 an și 2 luni închisoare pentru

infracțiunea de trafic de stupefiante, prevăzută de art. 312 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 74, a art. 76 C. pen., la 2 luni închisoare pentru

infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) și (3), cu aplicarea art.

74 și a art. 76 C. pen., precum și la 2 luni închisoare pentru aceeași

infracțiune, prev. de art. 239 alin. (1) și (3), cu aplicarea art. 74 și a art.

76 C. pen.

În baza art. 33 lit.

a), a art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea, 1 an și 2 luni închisoare.

În condițiile art. 71

C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev.de

art. 64 C. pen.

În baza art. 350 C.

proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată, arestarea preventivă de la 11 martie 1998

la 5 mai 1999.

În baza art. 118 lit.

b) și e) C. pen., s-a dispus confiscarea cantității de 2,040 kg mercur alb, predat

în custodie SC M. SA Deva, briceagul și toporul corpuri delicte, depuse la poziția

AA/1998 a registrului instanței.

S-a constatat că părțile

vătămate nu s-au constituit părți civile.

Pentru a pronunța sentința,

instanța a reținut că la 28 ianuarie 1998, în jurul orei 17:30, aflat în zona hotelului

„R.” din municipiul Hunedoara și stând de vorbă cu un cunoscut, inculpatul a fost

surprins de organe ale poliției locale după ce a aruncat pe jos un recipient din

plastic de capacitate de ½ litri și a fost imobilizat pentru că existau indicii

că deține mercur și dorea să-l comercializeze, imobilizarea făcându-se prin utilizarea

unui spray lacrimogen.

Buletinul de analiză din

4 februarie 1998 al SC M. SA Deva a înscris că recipientul conținea 2,040 kg mercur.

Martorii R.M. și B.M.

au declarat că în momentul imobilizării lui, inculpatul și-a desfăcut haina și a

aruncat recipientul din plastic în care se găsea mercur.

La cercetarea judecătorească,

inculpatul nu a recunoscut că ar fi avut asupra sa substanța mercur, el susținând

că la acea dată a fost bătut de 12 polițiști, și-a pierdut cunoștința, iar când

s-a trezit, a constatat că polițiștii îi plasaseră lângă cap, un bidon din plastic

cu 30 kg mercur.

La urmărirea penală, Dosar

nr. 89/P/1998 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, s-a reținut că la

10 martie 1998, în executarea mandatului de aducere a inculpatului, la 11 martie

1998, la domiciliul inculpatului, s-au prezentat lucrătorii de poliție, au sunat

la soneria locuinței, a deschis mama inculpatului, aceasta susținând că fiul ei

nu este acasă, moment în care însă pe holul apartamentului a apărut și inculpatul,

acesta fiind evident în stare de surescitare nervoasă.

În starea arătată, cei

prezenți au văzut și că inculpatul avea în mână un briceag cu lama desfăcută, acesta

a cerut să i se prezinte mandatul de percheziție sau cel de arestare, a proferat

înjurături, amenințări, s-a îndreptat spre polițistul C.G. cu intenția de a-l lovi,

moment în care mama lui s-a interpus între cei doi, toate acestea determinând retragerea

polițiștilor în afara imobilului și cererea de intervenție.

După sosirea mai multor

lucrători de poliție, echipa formată a încercat să dialogheze cu inculpatul prin

ușa locuinței acestuia, inculpatul a refuzat și a solicitat prezenta unui avocat.

În continuare, inculpatul

a sesizat că polițistul N.M., în civil fiind și având asupra sa un aparat de luat

vederi ar putea fi un reporter de la televiziunea P., a acceptat să iasă din locuință,

dar s-a reîntors când a observat că cel menționat nu este ceea ce el crezuse, aceasta

și pentru că autoturismul cu care se deplasase echipa nu purta însemnele postului

de televiziune.

După sosirea unui avocat,

inculpatul a părăsit locuința cu mâinile la spate, având însă ascuns un topor, iar

când echipa a încercat să-l imobilizeze, a îndreptat obiectul spre polițistul R.I.

La sediul poliției, inculpatul

a recunoscut că i-a înjurat pe polițiști și că a luat din casă un topor, de teamă

și datorită faptului că erau mulți lucrători de poliție.

Pentru cele două fapte,

încadrarea juridică a fost stabilită potrivit art. 239 alin. (1) și (3) C. pen.

În ce privește individualizarea

pedepselor, instanța a reținut și că vârsta inculpatului, starea lui de sănătate

constituie circumstanțe atenuante în sensul art. 74 alin. (2) C. pen.

Inculpatul a declarat

apel împotriva sentinței, el cerând achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de substanțe stupefiante pe considerentul că nu s-a stabilit vinovăția sa,

iar pentru cele două fapte de ultraj, pe considerentul că nu sunt întrunite elementele

constitutive.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin decizia penală nr. 250/A din 30 septembrie 1999 a respins, ca nefondat, apelul.

Recursul declarat de inculpat

împotriva deciziei pronunțată în apel, a fost respins, ca nefondat, prin decizia

penală nr. 524 din 9 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție.

Ulterior, R.V. s-a adresat

Curții Europene a Drepturilor Omului, el reclamând că în cauza penală ce l-a privit,

a avut loc încălcarea art. 3 din Convenție cu referire la circumstanțele în care

s-a desfășurat prinderea sa din 28 ianuarie și 11 martie 1998, condițiilor de detenție

în sala de arest a Comisariatului de Poliție din Hunedoara în noaptea de 28 spre

29 ianuarie 1998, a condițiilor arestării lui preventive în clădirile Comisariatului

de Poliție din Deva în perioada 11 martie – 4 iunie 1998, inclusiv, pentru această

din urmă perioadă, din cauza neasumării unei supravegheri medicale adaptate stării

lui psihice, de asemenea, o încălcare a art. 3 din Convenție din cauza lipsei caracterului

efectiv al anchetei conduse cu privire la circumstanțele ce au caracterizat prinderea

lui din data de 28 ianuarie 1998 și la detenția sa din ziua de 28 spre 29 ianuarie

1998, precum și din cauza lipsei unei anchete efective cu privire la circumstanțele

prinderii din 11 martie 1998 și ale detenției din perioada 11 martie 1998 – 4 iunie

1998.

S-a mai reținut că a avut

loc încălcarea art. 13 din Convenție, coroborat cu art. 3 din cauza imposibilității

de a dispune de o cale de atac efectivă pentru a obține plata unei despăgubiri pentru

relele tratamente pe care le-a suferit, o încălcare a art. 5 parag. 1, a art. 5

parag. 3, a art. 5 parag. 5, o încălcare a art. 6 parag. 1, 2, 3 din Convenție și

a art. 8 din Convenție.

În cauza R.V., Curtea

Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul celor de mai sus, prin Hotărârea

din 16 decembrie 2008, definitivă la 16 martie 2009 și publicată în M. Of. al României,

Partea I, nr. 562/10.08.2010.

În baza art. 408

1

C. proc. pen., condamnatul R.V. a cerut revizuirea cauzei care l-a privit, Înalta

Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători, prin decizia nr. 882 din

6 decembrie 2010, a admis cererea de revizuire, a desființat decizia penală nr.

524 din 9 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, decizia penală nr. 250/A

din 30 septembrie 1999 a Curții de Apel Alba Iulia și sentința penală nr. 160 din

5 mai 1999 a Tribunalului Hunedoara și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul

Hunedoara.

Verificându-se actele

și lucrările cauzei prin prisma constatărilor induse în hotărârea instanței europene

privind încălcarea, în cursul procedurii judiciare, a dreptului la proces echitabil,

s-a reținut că pronunțarea condamnării de către instanța de fond, menținută în apel

și în recurs, s-a întemeiat pe probatoriul administrat la urmărirea penală, respectiv

declarațiile inculpatului, ale părților vătămate, ale martorilor.

În ce privește probele

cerute de inculpat, încheierea de la termenul de judecată 29 iulie 1998 conține

mențiuni referitoare la o nouă expertiză medico-legală, iar cu referire la altele,

inculpatul nu le-a propus, instanța, din oficiu, neobservând că se impunea audierea

mamei lui, a avocatului desemnat din oficiu (acesta fiind prezent la momentul prinderii)

a unor vecini sau a altora considerate utile.

Ca atare, s-a reținut

că R.V. nu a beneficiat de drept la apărare complet, apărătorii nu au formulat cereri

menite a face eficientă asistarea inculpatului pentru ca acesta să aibă reprezentarea

că ceea ce se solicită poate fi verificat, nu s-a respectat principiul rolului activ

prin aceea că dacă dreptul la apărare nu a fost complet, instanțele erau obligate

să dispună, din oficiu, realizarea pentru ca apărarea să fie efectivă.

Cu referire la apel și

recurs, s-a reținut că s-a preluat motivarea instanței de fond, ceea ce denotă că

inculpatul nu a avut, nici cu ocazia controlului judiciar propriu acestor căi de

atac, posibilitatea să-și probeze nevinovăția.

Ca atare, s-a concluzionat

că dreptul la apărare a fost limitat și în final compromis, lipsit de conținut,

nu real și efectiv, acest aspect, coroborat și cu exprimarea publică a opiniei autorității

privind vinovăția, anterior intervenirii unei hotărâri definitive de condamnare

conducând la încălcarea principiului procesului penal echitabil așa cum acesta este

prevăzut în art. 6 din Convenție.

Din cele expuse, Completul

de 9 judecători a constatat că s-a evidențiat producerea vătămării inculpatului,

condamnarea s-a dispus fără respectarea garanțiilor dreptului la un proces echitabil,

consecința continuă să se producă și în prezent remediul fiind desființarea hotărârilor

pronunțate și rejudecarea cauzei de către prima instanță.

Pe rolul Tribunalul Hunedoara,

cauza s-a înregistrat sub Dosarul nr. 2090/1/2010, ulterior, prin sentința penală

nr. 933 din 24 iunie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul

nr. 2936/1/2011 admițându-se cererea de strămutare formulată de inculpat, dosarul

ce-l privea fiind strămutat la Tribunalul Arad.

Această instanță, prin

sentința penală nr. 61 din 27 februarie 2012, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap.

la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de substanțe toxice prev. de art. 312 alin. (1) C. pen.

În baza art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din infracțiunea de ultraj, prev.

de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen. (două fapte), în infracțiunea de amenințare,

prev. de art. 193 alin. (1) C. pen. (două fapte) și în baza art. 11 pct. 2 lit.

a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat (persoane vătămată

C.G. și R.I.T).

Pentru a pronunța sentința,

Tribunalul Arad a reținut că la 28 ianuarie 1998, în jurul orei 17:30, un echipaj

al IPJ Hunedoara, a organizat o acțiune în apropierea Hotelului R. din Municipiul

Hunedoara, respectiv într-un parc, acțiune în urma căreia a fost imobilizat inculpatul

R.V., acesta fiind condus, împreună cu alte două persoane, una fiind martorul Ș.I.P.,

la sediul poliției.

S-a mai reținut că din

apropierea locului în care se produsese imobilizarea, a fost ridicată o sticlă cu

capacitatea de ½ litri culoare verde, cu inscripția „7-up”, în aceasta aflându-se

o substanță argintie Buletinul de analiză din 4 februarie 1998 a înscris că substanța

era mercur în cantitate de 2,040 kg.

Presupunându-se că acel

recipient aparținuse lui R.V., s-a întocmit proces-verbal de constatare a infracțiunii

flagrante, în acesta înscriindu-se că polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru

deținerea acelui obiect, că a fost identificat inculpatul, că s-a încercat percheziționarea

lui, acesta s-a opus, iar la încercare de imobilizare a lui, acela și-a desfăcut

fermoarul hainei cu care era îmbrăcat și a aruncat sticla la circa 2 m de locul

în care se afla. Acest act a fost semnat numai de lucrătorii de poliție, nespecificându-se

dacă au existat martori asistenți și nici de ce actul nu a fost semnat de inculpat

sau martori.

Inculpatul a fost reținut

până în 29 ianuarie 1998 și a fost audiat de două ori, în prima declarație, olografă,

R.V. menționând că se afla la circa 75 de metri de un scandal ivit între niște cetățeni

pe care nu-i cunoștea, era în trecere de la serviciu spre casa sa, i s-a pulverizat

spray lacrimogen în față de către un bărbat îmbrăcat sport, a căzut și a fost lovit

cu picioarele de mai mulți polițiști, că nu a avut asupra sa mercur, nu cunoaște

persoane care să fi deținut mercur și pentru care să intermedieze schimburi de astfel

de substanță.

În a doua declarație,

fiind prezent și un apărător, inculpatul a relatat aceleași împrejurări și a adăugat

că după ce a fost imobilizat cu cătușe, lucrătorii de poliție i-au amplasat la cap

o plasă în care i-au spus că se află 30 kg mercur, la sediul poliției i-au prezentat

o sticlă „7-up” cu un lichid argintiu despre care susțineau că i-a aparținut, nu

cunoaște proveniența recipientului și nu-și explică motivul pentru care martorii

B.M. și Ș.I.P. au declarat că era a lui.

La rândul său, martorul

Ș.I.P., a susținut că l-a observat pe inculpat discutând cu o altă persoană, de

aceștia s-a apropiat un bărbat aflat în stare de ebrietate, acesta s-a lovit de

interlocutorul inculpatului, a fost bătut de acesta, a mai intervenit un alt bărbat

care și el l-a lovit, moment în care polițiștii i-au ridicat pe toți, inclusiv pe

el, dar nu a văzut ce a făcut R.V. atunci când a fost imobilizat.

Martorul B.M., decedat

până la data sesizării instanței, a susținut că aflându-se în vecinătatea parcului

amintit, a văzut adunate mai multe persoane, inclusiv polițiști care încercau să

legitimeze o persoană, s-a apropiat, l-a recunoscut pe inculpat ca fiind cel care

refuza legitimarea, acesta s-a opus să fie percheziționat, a văzut însă când și-a

deschis fermoarul hainei, de sub aceasta a scos o sticlă de culoare verde și a aruncat-o

la 2 metri de locul în care se afla, ulterior el fiind imobilizat și condus la un

autoturism.

La urmărirea penală au

fost ascultați și doi polițiști care participaseră la prinderea inculpatului, R.M.

și B.M.

Primul a declarat că având

informații că R.V. deține mercur și urmează să-l comercializeze, s-a organizat o

operațiune, mai mulți polițiști l-au așteptat în parcul de lângă Hotelul R. unde

urma să aibă loc vânzarea, inculpatul se așezase pe o bancă, s-a produs o busculadă,

inculpatul i-a recunoscut pe polițiști, a încercat să fugă, a fost prins, inculpatul

și-a desfăcut fermoarul hainei și a lăsat să cadă o sticlă „7-up”, iar după ce a

fost condus la poliție, a negat că acea sticlă i-ar fi aparținut.

B.M. a susținut că inculpatul

a urcat într-un mașină B. în care se afla persoana care trebuia să cumpere mercurul,

au intervenit polițiștii, inculpatul a coborât și a încercat să fugă, a fost urmat

de polițiști, iar în momentul în care a fost prins, și-a desfăcut fermoarul hainei

și a lăsat să-i cadă o sticlă de culoare verde, de „7-up”, în aceasta constatându-se

că se afla mercur.

La urmărirea penală și

în fața instanței de fond, la fel în rejudecare, inculpatul și martorul Ș.I.P. și-au

menținut declarațiile.

R.M., în rejudecare, a

declarat că inculpatul nu a avut asupra sa o sticlă cu mercur, aceasta fiind găsită

sub banca pe care R.V. o ocupase, la fel, că nu a participat la prinderea inculpatului,

se afla într-o altă zonă a acelui parc și a văzut de la distanță cele legate de

prinderea inculpatului.

În aceeași fază, martorul

B.M. a relatat despre staționarea în zonă, a unui autoturism B., iar pe inculpatul

l-a văzut lăsându-l să-i cadă sticla cu mercur atunci când a coborât din vehicul,

nu în timp ce fugea.

În rejudecare, s-a dispus

audierea tuturor lucrătorilor de poliție semnatari ai procesului-verbal de constatare

a infracțiunii flagrante, respectiv a lui S.D., D.C., J.M., M.F., H.M., P.A.

Toți aceștia au relatat

că nu au văzut momentul prinderii inculpatului, au înțeles să semneze actul ca polițiști

repartizați operațiunii, nu însă pentru a confirma cele menționate, iar sticla cu

mercur au văzut-o numai în sediul poliției.

Privind apărarea inculpatului,

de a se preleva amprentele de pe acel recipient, instanța a motivat că la momentul

rejudecării aceasta nu mai era posibilă.

Ca atare, instanța a considerat

că referitor infracțiunii prev. de art. 312 C. pen. dubiul profită inculpatului.

După consumarea situației

de fapt ce a vizat infracțiunea prev. de art. 312 alin. (1) C. pen., în vederea

continuării cercetărilor, s-a reținut că s-a dispus aducerea inculpatului la Parchetul

de pe lângă Tribunalul Hunedoara, sens în care s-a emis mandatul nr. 89/P/1998,

anterior inculpatul nefiind citat.

În vederea îndeplinirii

lui, la 11 martie 1998, ora 8.00, au fost însărcinați polițiștii B.N., C.G. și E.E.

Aceștia, fără a avea asupra

lor mandatul de aducere, s-au prezentat la locuința inculpatului, înaintea orei

6.00, au bătut la ușa apartamentului, au cerut mamei inculpatului informații, aceasta

le-a spus că fiul ei doarme, între timp, inculpatul trezindu-se, i s-a adus la cunoștință

obligația de a-i însoți la Deva pentru a da declarație. Inculpatul nu a fost de

acord și a cerut să i se prezinte mandatul.

Ulterior, același a luat

un briceag aflat în apropierea patului, l-a desfăcut și cu lama îndreptată spre

cei trei polițiști, le-a cerut să părăsească locul, adăugând că vrea să doarmă și

că se va prezenta singur la procuror pe la ora 11.00. La acestea, polițiștii au

părăsit locul, și-au anunțat superiorii, dar au rămas în apropiere.

Spre ora 7.00, la locuința

inculpatului s-au deplasat și alți polițiști, între ei și R.V. a avut loc o discuție

purtată prin ușa apartamentului, inculpatul a cerut să i se prezinte mandatul, acesta

nu i-a fost arătat, a acceptat la un moment dat însă cu condiția să fie prezent

un post local de televiziune, dar și un avocat.

A fost adus un avocat

în persoana L.P., o parte dintre polițiști, îmbrăcați civil și având o cameră de

filmat, l-au convins pe inculpat să-i însoțească până la un autoturism, ei prezentându-se

ca angajați ai unui post TV. Când a constatat că vehiculul nu avea inscripționată

sigla postului TV, inculpatul s-a întors în fugă în locuința lui. Imediat, polițiștii

și avocatul s-au postat în fața ușii locuinței inculpatului și i-au cerut acestuia

să-i însoțească. Inculpatul s-a arătat lor ținând la spate, cu ambele mâini, un

topor, a rămas în fața ușii, s-a certat cu polițiști, a continuat să ceară să vadă

mandatul și i-a solicitat avocatului să meargă la parchet pentru a-i comunica motivul

chemării lui pentru că este convins că i s-a pregătit o înscenare. Atunci, polițiștii

s-au hotărât să-l imobilizeze, s-au înțeles în acest mod din priviri, l-au imobilizat

pe inculpat, busculada creată a determinat căderea inculpatului peste R.I.T. astfel

că toporul a tăiat agenda pe care polițistul o avea băgată în cureaua pantalonului

cu care era îmbrăcat.

După ce inculpatul a fost

adus la parchet, s-a dispus arestarea sa preventivă.

Tot la 11 martie 1998,

efectuându-se percheziția domiciliară, s-a găsit numai briceagul despre care se

susținuse că ar fi fost folosit la amenințarea lui C.G.

Hotărârea Curții Europene

a Drepturilor Omului, cu referire la acest episod, a reținut că la data evenimentelor,

art. 183 și 184 C. proc. pen. nu le permitea autorităților nici să prindă o persoană,

nici să o împiedice să circule liber, cu atât mai puțin să pătrundă în domiciliul

aceleia fără un mandat de percheziție, fiind incident art. 5 parag. 1 din Convenție.

Pentru considerentele

de mai sus, instanța a constatat că acțiunile polițiștilor de pătrundere în locuința

inculpatului cât și prinderea și imobilizarea lui, au fost abuzive.

La fel, acțiunile polițiștilor

desfășurându-se cu depășirea atribuțiilor, ei nebucurându-se din aceste considerente,

de protecția specială acordată prin incriminarea infracțiunii de ultraj, s-a dispus

schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de amenințare prev. de art. 193

alin. (1) C. pen. (două fapte).

Faptic însă, cu referire

la partea vătămată C.G., probatoriul a stabilit că acesta, personal, a susținut

că a pătruns inclusiv în camera ocupată de inculpat, acesta era întins pe pat, posibil,

dormea, a luat cuțitul și l-a îndreptat spre el, a întrebat „de ce ați venit?”,

apoi polițistul și colegii lui s-au retras.

Inculpatul și mama lui

au declarat că presupusul incident s-a petrecut în camera inculpatului.

Constatând că intenția

inculpatului nu a fost aceea de a limita libertatea lucrătorilor polițiști de a-și

îndeplini normal activitatea de serviciu, ci doar de a se apăra dacă ar fi fost

agresat, neexistând probe că inculpatul a îndreptat acel cuțit spre unul anume dintre

polițiști, lipsind deci latura subiectivă a infracțiunii prev. de art. 193

alin. (1) C. pen., s-a dispus achitarea în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Cu referire la partea

vătămată R.I.T., niciunul dintre polițiștii care au participat la imobilizarea inculpatului

nu a confirmat că acesta ar fi scos toporul sau că ar fi făcut vreun gest de lovire

cu el sau ar fi amenințat verbal că va lovi cu toporul. S-a stabilit că pentru a

fi imobilizat, inculpatul a fost prins de brațe de mai mulți polițiști, toți s-au

prăvălit peste R.I.T., iar lama toporului a atins agenda acestuia. Polițiștii B.N.,

S.R.C., P.M., deși au fost prezenți la acel moment, nu au văzut ca inculpatul să

aibă asupra sa un topor.

Pentru considerentul amintit,

constatând că lipsind latura obiectivă a infracțiunii de amenințare, prev. de

art. 193 alin. (1) C. pen., în baza temeiului prev. de art. 10 lit. d) C. proc.

pen., s-a dispus achitarea inculpatului.

Împotriva sentinței, a

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, motivele invocate fiind greșita

schimbare a încadrării juridice privind infracțiunea de ultraj (două fapte) și greșita

achitare pentru infracțiunea prev. de art. 312 alin. (1) C. pen. dar și pentru infracțiunea

de amenințare, prev. de art. 193 alin. (1) C. pen.

În ce privește achitarea

dispusă pentru infracțiunea prev. de art. 312 alin. (1) C. pen., parchetul a susținut

că soluția judecătorului fondului după revizuirea întemeiată pe disp. art. 408

1

C. proc. pen. este bazată pe o speculație, fiind contrazisă de ansamblul probelor,

iar privind infracțiunea de ultraj, prev. de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen.,

situația de fapt ce rezultă din probe este aceea că polițiștii au pătruns în locuința

inculpatului cu permisiunea mamei acestuia care le-a deschis ușa de acces, iar dispozițiile

procedurale invocate nu prevedeau obligația celui însărcinat cu executarea mandatului

de aducere de a prezenta actul celui pe numele căruia era emis.

Privind schimbarea încadrării

juridice, la fel, probele au reținut că inculpatul s-a înarmat cu briceagul pe care

l-a îndreptat spre gâtul părții vătămate C.G., ulterior el întrebând de ce desfășoară

acea acțiune în locuința lui, la fel a procedat și în faza înarmării cu toporul,

lovirea cu acesta a zonei abdomenului părții vătămate R.I.T., lovire parată de agenda

pe care acesta o avea în acel loc fiind consecința acțiunii inculpatului.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia penală nr. 181/A din 2 octombrie 2012 a respins, ca nefondat apelul

declarat de parchet, în considerente reținându-se că singurele mijloace de probă

care au confirmat situația de fapt din rechizitoriu privind infracțiunea prev. de

art. 312 alin. (1) C. pen. au fost declarația de la urmărirea penală a martorului

ocular B.M.V., declarația de la urmărirea penală și rejudecare, a polițistului B.M.I.

și declarația de la urmărirea penală a polițistului R.M.

În ce-l privește pe B.M.V.,

s-a constatat că acesta nu a putut fi audiat, în condiții de contradictorialitate,

nici în faza judecății inițiale și nici cu ocazia rejudecării.

În ce-l privește pe martorul

polițist B.M.I., instanța de apel a reținut că declarația lui este contrazisă de

cea a celuilalt polițist, martorul R.M. de la urmărirea penală cu privire la locul

în care inculpatul s-a pretins că s-ar fi aflat când ar fi lăsat să-i scape sticla

cu mercur (bancă, autoturism B.) și în condițiile în care semnatarii procesului-verbal

de constatare a infracțiunii flagrante au menționat că nu au asistat faptic la prinderea

și imobilizarea inculpatului.

R.M., în aceeași ordine

de idei, la Tribunalul Arad a susținut că nu a participat la prinderea și imobilizarea

inculpatului, nu a văzut decât că s-a produs o busculadă, i-au dat inculpatului

cu spray lacrimogen, l-au imobilizat și încătușat.

În ce-l privește pe martorul

ocular Ș.I.P., acesta, constant, nu a susținut acuzația din rechizitoriu, ci apărările

inculpatului.

Cu referire la cele două

procese-verbale depuse în faza judecării apelului, respectiv (unul datat 11 iunie

2012 – P.T., martor cu identitate protejată - celălalt, datat 22 august 2012 U.S.,

martor cu identitate protejată), instanța a reținut că situația relevată în acestea

nu a fost prezentată în procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante,

nici la emiterea rechizitoriului, iar la data cauzei (ianuarie 1998) tehnica de

investigare nu era reglementată de lege, aceasta apărând odată cu edictarea Legii

nr. 132/2000, Legii nr. 78/2000, Legii nr. 678/2001, Legii nr. 39/2003, Legii

nr. 281/2003 și, ca atare, acestea nu pot fi avute în vedere la stabilirea situației

de fapt din cauză.

Privind infracțiunea de

ultraj, instanța de apel a constatat că la data evenimentelor (11 martie 1998),

art. 184 C. proc. pen. nu permitea organului de executare a unui mandat de aducere,

să utilizeze constrângerea, alin. (3

1

) al textului care permite aceasta

fiind introdus prin Legea nr. 281/2003.

Ca atare, cele două părți

vătămate nu beneficiau de protecția specială conferită de norma de incriminare prev.

de art. 239 C. pen. (ultraj) ci doar de protecția generală specifică incriminării

prev. de art. 193 C. pen., probele, inclusiv actele medicale ce vizează situația

sănătății inculpatului, respectiv psihopatie polimorfă, discernământ diminuat conducând

la reprezentarea că el a perceput activitățile polițiștilor ca fiind agresiuni,

pentru acestea s-a opus, iar când a conștientizat că va fi imobilizat, a săvârșit

acte și gesturi ce, obiectiv, sunt acte de amenințare, dar subiectiv, intenția sa

nu a fost aceasta.

Împotriva deciziei instanței

de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, motivul

invocat fiind greșita achitare a inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunilor

reținute prin actul de sesizare și implicit sub cel al schimbării încadrării juridice

a faptelor de ultraj.

La termenul de judecată

14 martie 2013 reprezentantul parchetului a precizat că în raport de hotărârea recurată,

se impune audierea martorilor cu identitate protejată P.T. și U.S., aceasta și pentru

că decizia Completului de 9 judecători a stabilit administrarea și a altor probe.

Instanța de recurs a pus

în vedere procurorului că solicitarea expusă va fi valorificată ca un motiv de recurs.

Prin decizia penală

nr. 887 din 14 martie 2013, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara, s-a casat decizia și cauza a fost trimisă spre rejudecare,

la Curtea de Apel Timișoara, reținându-se că la data săvârșirii presupusei fapte

de trafic de substanțe toxice, anterior imobilizării inculpatului, acesta a coborât

dintr-un autoturism marca B. lângă care, potrivit declarațiilor constante ale unora

dintre martori, ar fi aruncat sticla cu mercur.

Ca atare, instanța de

apel era obligată, în limitele efectului devolutiv integral prev. de art. 371 C.

proc. pen., să examineze cauza inclusiv pe baza probelor noi, mai ales că se constatase

existența unor inadvertențe privind locul și momentul aruncării sticlei cu mercur,

împrejurare care reclama și audierea ocupanților autoturismului B., deci cererea

procurorului, de suplimentare a probatoriului cu proba testimonială arătată este

justificată, astfel instanța îndeplinindu-și rolul activ.

În ce privește modalitatea

audierii persoanelor indicate de parchet, s-a reținut că se impune calitatea de

martor conform procedurii de drept comun prev. în art. 84 – art. 86 C. proc. pen.,

valoarea probatorie a declarațiilor testimoniale apreciindu-se prin raportare la

ansamblul probelor cu consecința fie a aprecierii ca temei al soluției, fie înlăturarea

lor.

Curtea de Apel Timișoara,

prin decizia penală nr. 230/A din 28 noiembrie 2013, în rejudecarea apelului declarat

de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad împotriva sentinței penale nr. 61 din 27

februarie 2012 a Tribunalului Arad, a respins, ca nefondată, calea de atac.

Instanța de apel, enunțând

în considerente principiul legalității procesului penal, cu referire la garanțiile

respectării întocmai a competenței organelor judiciare, asigurării exercițiului

drepturilor procesuale ale părților, cu referire la cele două procese-verbale de

consemnare a declarațiilor martorilor cu identitate protejată și la decizia pronunțată

în recurs cum s-a arătat, a dispus citarea acelora, acestora li s-a adus la cunoștință

faptul că se impune audierea lor potrivit procedurii comune vizând martorii, aceștia

au refuzat, solicitând numai ascultarea lor cu protejarea identității potrivit

art. 86

1

C. proc. pen. și cu modalitatea de ascultare prev. de art. 86

2

același cod.

Decizia penală nr. 230/A

din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara a fost atacată cu recurs de către

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, cazul de casare invocat fiind

pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen., în dezvoltarea

acestuia motivându-se că hotărârile primei instanțe și a instanței de apel, în rejudecare,

sunt nelegale și netemeinice, în esență susținându-se că achitarea inculpatului

R.V. pentru săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina lui prin actul de inculpare

și implicit schimbarea încadrării juridice a faptelor de ultraj sunt nelegale, impunându-se

menținerea încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu [două infracțiuni

prev. de art. 239 alin. (1) și (3) C. pen., o infracțiune prev. de art. 312

alin. (1) C. pen.] și condamnarea pentru săvârșirea lor.

Recursul declarat de parchet

este nefondat pentru considerentele ce se vor dezvolta.

În primul rând, este de

arătat că decizia recurată de către procuror, a fost pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara la 28 noiembrie 2013, deci ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 2/2013

(15 februarie 2013) privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești,

iar recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la

14 ianuarie 2014, situație în care acesta este supus casării numai în limita motivelor

prev. în art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, acesta fiind legea

procesuală penală aplicabilă.

Referitor recursului Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, prin actul normativ indicat mai sus, s-a realizat

limitarea devoluției recursului, respectiv unele cazuri de casare au fost abrogate

expres, altele au fost modificate substanțial sau induse în aria de aplicare a cazului

de casare prev. de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc.

pen. anterior, ceea ce înseamnă orientarea clară a legiuitorului, prin amendarea

cazurilor de casare de a se restrânge controlul prin intermediul recursului, a doua

cale de atac ordinară numai la chestiuni de drept.

Ca atare, în cazul recursului

declarat împotriva deciziilor pronunțate în apel, recurenții și instanța nu se pot

referi decât la lipsurile ce se încadrează în cazurile de casare prevăzute de legea

procesual penal, neputând fi deci înlăturate toate erorile pe care le-ar cuprinde

hotărârea atacată, ci numai încălcările de lege care s-ar circumscrie unuia dintre

motivele de recurs limitativ reglementate în art. 385

9

alin. (1) C. proc.

pen. anterior.

În sensul celor de mai

sus se reține că printre cazurile de casare abrogate expres de Legea nr. 2/2013

a fost și cel prevăzut anterior în art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc.

pen., situație în care criticile parchetului care se subsumează acestuia nu mai

pot face obiectul examinării de către instanța de control judiciar, recursul fiind

limitat numai la motivele de casare expres prevăzute.

Cazul de casare prev.

de pct. 18 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. era unul dintre cele

care permiteau, excepțional, examinarea situației de fapt de către instanța de recurs,

ceea ce la momentul actual nu mai este permis. Ca atare, susținându-se că inculpatul

R.V. a fost greșit achitat, excede cazului de casare prev. de pct. 17

2

al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior deoarece motivarea se referă

la aspectele de fapt, la probatoriul avut în vedere în cauză.

La fel, în realizarea

aceluiași deziderat, respectiv de a se include în sfera controlului judiciar exercitat

de către instanța de recurs numai aspectele de drept, a fost abrogat expres și cazul

de casare prev. de pct. 17 al art. 385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior

referitor la greșita încadrare juridică a faptei.

În altă ordine de idei,

în sfera aplicării cazului de casare reglementat de pct. 17

2

al art.

385

9

alin. (1) C. proc. pen. anterior, acesta prevăzând când hotărârea

este contrară legii sau prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii, examinarea

acestuia nu poate conduce la reformarea situației de fapt reținută, putându-se verifica

corecta încadrare juridică a faptei din perspectiva corespondenței elementelor de

fapt reținute cu elementele constitutive ale infracțiunilor, fără însă ca astfel

să se procedeze la analiza sau reaprecierea situației de fapt.

Și din această perspectivă,

recursul parchetului nu este fondat, decizia instanței de apel fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele

expuse, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei

penale nr. 230/A din 28 noiembrie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția

penală, privind pe intimatul inculpat R.V.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Timișoara, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat R.V., în sumă de 200 RON, se plătește

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi, 6 mai 2014.