ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4086/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 13 din 11 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2472/339/2010, Tribunalul Teleorman, secția civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanții P.V., P.I. și P.L. în contradictoriu cu pârâta S.V.I.G. SA București; a obligat pârâta la plata către reclamanții P.V. și P.I. a sumei de 75.000 RON, din care 35.000 RON reprezentând daune materiale și 40.000 RON cu titlu de daune morale; a fost obligată pârâta la plata către reclamanta P.L. a sumei de 70.000 RON, din care 30.000 RON daune materiale și 40.000 RON daune morale; a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea de penalități în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 12 aprilie 2010, pentru sumele acordate; a fost respinsă ca nefondată cererea de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele: Ca urmare a incidentului rutier petrecut în data de 1 august 2009, în jurul orelor 20:39, numitul C.C.M., în timp ce se deplasa pe raza com. Bragadiru, jud. Teleorman, la volanul autoturismului marca R.C., cu nr. de înmatriculare AA, datorită vitezei excesive, a pierdut controlul volanului intrând în coliziune cu un copac și cu gardul ce împrejmuia curtea locuinței numitului P.I. În incident au fost implicați și numiții P.I. și P.M., care se aflau pe o bancă din fața imobilului, astfel că în urma impactului numitul P.I. a decedat pe loc, iar P.M. a decedat ulterior, la data de 15 septembrie 2009 la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca.

În urma impactului a decedat și persoana vinovată de producerea accidentului, numitul C.C.M., situație de fapt reținută în baza rezoluției Parchetului de pe lângă Judecătoria Zimnicea, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în temeiul dispozițiilor art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. f), g) C. proc. pen. Autovehiculul implicat în incident era asigurat în Bulgaria - poliță asigurare RCA, societatea corespondent a asigurătorului bulgar fiind SC O. SA. La data de 24 noiembrie 2010, după sesizarea instanței de fond, între părțile prezentului litigiu a fost semnat un proces-verbal de conciliere prin care reclamanților li s-a adus la cunoștință oferta asigurătorului bulgar de a acorda despăgubiri în cuantum de 30.000 euro pentru fiecare persoană îndreptățită.

Din Adresa nr. VII/26620 din 12 octombrie 2011, emisă de C.S.A., a rezultat că pârâta a înștiințat reclamanții despre disponibilitatea afirmată de asigurătorul bulgar de a acorda despăgubirile în cuantumul stabilit de instanța de judecată având în vedere refuzul de a accepta oferta înaintată. Față de situația de fapt mai sus enunțată, tribunalul a apreciat cuantumul despăgubirilor materiale solicitate, la o valoare aproximativă a cheltuielilor de 35.000 - 40.000 RON pentru fiecare înmormântare, pentru defunctul P.M. această sumă incluzând și cheltuielile de spitalizare.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, instanța a reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare, că daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, toate aceste criterii subordonându-se conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel că tribunalul a apreciat că pierderea suferită a provocat reale prejudicii morale ambelor familii, prin aceea că ambele victime erau persoane active, susținătoare ale propriilor familii, trauma fiind cu atât mai mare cu cât pierderea a intervenit fulgerător, independent de vreo culpă din partea victimelor sau a familiilor acestora.

Ca urmare, a apreciat că suma de 40.000 RON reprezintă o cuantificare rezonabilă a pierderii suferite, considerând totodată că nicio despăgubire materială nu va putea repara paguba provocată. În drept, au fost avute în vedere dispozițiile art. 998 - 999 C. civ. În ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea de penalități în cuantum de 0,1% pentru fiecare zi de întârziere începând cu data de 12 aprilie 2010, pentru sumele acordate, prima instanță a analizat dispozițiile art. 36 - 37 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011 și a reținut că, în lipsa unei dovezi a datei de înaintare și primire a notificărilor de către pârâtă, nu se poate fixa momentul de la care începe a curge termenul de 3 luni prevăzut în textul de lege indicat, astfel că nu se poate susține încălcarea acestui termen de către pârâtă.

În ceea ce privește respectarea celorlalte dispoziții legale, tribunalul nu a reținut nicio culpă în sarcina pârâtei, întrucât aceasta a comunicat, conform obligației sale legale, motivele refuzului de a acorda despăgubiri, răspunzând invitației de conciliere directă, astfel cum atestă Procesul-verbal din 24 noiembrie 2010. În final, s-a concluzionat că nu există o încălcare a art. 36 din Normele C.S.A. pentru a se acorda penalități de întârziere. Prin Decizia civilă nr. 422/2012 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu majoritate de voturi, a admis apelul declarat de reclamanții P.V., P.I. și P.L., împotriva Sentinței civile nr. 13 din 11 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 25.000 euro, în echivalent lei la cursul BNR din ziua plății, reprezentând despăgubiri pentru daune morale.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței. A respins apelul declarat de pârâta SC O.V.I.G. SA împotriva Sentinței civile nr. 13 din 11 ianuarie 2012 și împotriva Încheierii din 19 octombrie 2011, pronunțate de Tribunalul Teleorman, secția civilă, ca nefondat. A obligat pârâta să plătească reclamanților P.V. și P.I., suma de 160,38 RON și reclamantei P.L., suma de 164,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: S-a reținut că în cauză sunt aplicabile Normele adoptate prin Ordinul nr. 8/2008 al Președintelui C.S.A., având în vedere că polița RCA în discuție a fost emisă la 10 iunie 2009, anterior intrării în vigoare a Ordinului C.S.A.

nr. 20/2008, întrucât părțile au avut opinii diferite pe acest aspect. În ceea ce privește apelul reclamanților P.V., P.I. și P.L.: În raport de situația de fapt corect reținută, prima instanță a apreciat greșit cuantumul despăgubirilor pentru daune morale, acordând doar suma de 40.000 RON pentru fiecare victimă decedată, ceea ce nu reprezintă o reparație echitabilă, în circumstanțele cauzei.

Instanța de apel a obligat pârâta la plata unor despăgubiri pentru daune morale în cuantum de câte 25.000 euro, pentru fiecare reclamant, în stabilirea întinderii acestor despăgubiri avându-se în vedere criterii precum gravitatea prejudiciului nepatrimonial, importanța valorilor lezate, lipsa culpei victimei în producerea accidentului, scopul acordării despăgubirilor pentru daune morale celor care au suferit traume psihice și afective, acela de a oferi o satisfacție compensatorie de natură a alina suferința încercată, fără însă a se transforma într-un mijloc de îmbogățire fără justă cauză. Curtea a apreciat că, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale acordate reclamanților P.V., P.I.

și P.L., acesta a fost stabilit în mod just de instanța de fond, pe baza probatoriului administrat. Instanța a apreciat ca fiind corectă și menținerea soluției de respingere pronunțată de tribunal pe capătul de cerere având ca obiect penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi, prevăzute de art. 37 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 8/2008, deși acest motiv de apel a constituit obiect al divergenței, întrucât un membru al completului și-a exprimat inițial opinia în sensul admiterii, avându-se în vedere că, deși reclamanții au formulat prima cerere de despăgubire la data de 12 aprilie 2010, au omis să precizeze suma de bani pretinsă, acest aspect fiind reținut în cuprinsul Adresei nr. VIII/17001 din 25 iunie 2010 emise de C.S.A.

Reclamanții au precizat cuantumul despăgubirilor solicitate abia printr-o cerere comunicată pârâtei la data de 21 mai 2010, astfel că asigurătorul nu mai era ținut a răspunde în termenul de 3 luni prevăzut de art. 36 alin. (2) din Normele C.S.A. adoptate prin Ordinul nr. 8/2008, întrucât, în cursul termenului de răspuns, la data de 10 august 2010, persoanele prejudiciate au renunțat la soluționarea amiabilă a cererii de despăgubire, sesizând instanța de judecată cu acțiune în pretenții. În ceea ce privește apelul pârâtei SC O.V.I.G.

SA: Prin respingerea cererii de amânare formulată de avocatul pârâtei și soluționarea excepțiilor prematurității și lipsei calității procesuale pasive la termenul din 19 octombrie 2011, prima instanță a procedat în mod legal, fără a-i încălca pârâtei dreptul la apărare și la un proces echitabil, reținând că existența altor angajamente ale avocatului pârâtei, în dosare programate în aceeași zi, nu constituie un motiv temeinic de amânare a unei cauze, în sensul art. 156 C. proc. civ. Și excepția prematurității a fost corect respinsă de prima instanță, în raport de prevederile art. 720 1 C. proc. civ., în condițiile în care între părți s-a încheiat la data de 24 noiembrie 2010 un proces-verbal de conciliere, ocazie cu care asigurătorul a prezentat oferta de despăgubire, iar din Adresa nr. VII/26620 din 12 octombrie 2011 emisă de C.S.A.

a rezultat în mod neechivoc refuzul de acordare a despăgubirii pe cale amiabilă. Și în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei soluția este bună, fiind evident că, în cuprinsul răspunsului la întâmpinare depus la data de 19 aprilie 2011, reclamanții au precizat cadrul procesual pasiv, arătând expres că au înțeles să cheme în judecată pe societatea B.I.P. prin SC O. SA în calitate de reprezentant de despăgubiri în România al societății bulgare (conform art. 11 și urm. din Normele C.S.A.).

Astfel, instanța de apel a reținut că, deși în dispozitivul sentinței atacate, SC O. SA este menționată în calitate de pârâtă fără vreo altă mențiune, din considerentele sentinței și din Încheierea de la 19 octombrie 2011 rezultă că prima instanță a avut în vedere obligarea pârâtei la despăgubiri nu în nume propriu, ci în calitate de corespondent "carte verde" al asigurătorului bulgar, că această neconcordanță nu poate duce însă la admiterea excepției invocate, ci poate fi remediată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ., fiind vorba de o eroare sau omisiune cu privire la calitatea părții. În ceea ce privește admisibilitatea probării cu martori a daunelor materiale constând în cheltuieli de înmormântare și pentru îndeplinirea ritualurilor religioase, s-a reținut că prevederile art. 49 pct. 2 lit. a) din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A.

nr. 8/2008 nu limitează mijloacele de probă care pot fi utilizate într-un proces în fața instanței. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâta să plătească reclamanților P.V. și P.I. suma de 160,38 RON și reclamantei P.L. suma de 164,17 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva Deciziei civile nr. 422/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au declarat recurs reclamanții P.V., P.I. și P.L., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul obligării pârâtei la plata penalităților de întârziere și a diferenței cheltuielilor de judecată menționate.

În criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurenții-reclamanți au susținut în esență următoarele: - În mod nelegal, instanța de apel a respins capătul de cerere privind penalitățile de întârziere de 0,1% pe zi prevăzute de art. 37 din Normele adoptate prin Ordinul C.S.A.

nr. 8/2008, în condițiile în care au arătat că termenul de 3 luni prevăzut de art. 36 din Normele C.S.A., în care asigurătorul trebuia să răspundă cererii de despăgubire, trebuia calculat în cel mai rău caz de la data de 21 mai 2010, când au indicat sumele pretinse, deși cererea de despăgubire fusese formulată anterior, la 12 aprilie 2010. - Legat de cheltuielile de judecată, au susținut că în mod greșit a fost obligată pârâta numai la plata sumei de 160,38 RON și respectiv 164,17 RON, apreciind că numai aceste sume au fost plătite, și nu a luat în considerare și sumele de 80,78 RON și de 78,88 RON, cu care au fost dați în debit la autoritățile locale, pentru plata taxei judiciare de timbru, sume care vor fi plătite, astfel că dacă s-ar încerca recuperarea acestora ar fi nevoie de un alt proces.

Analizând recursul declarat de reclamanții P.V., P.I. și P.L. împotriva Deciziei civile nr. 422/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Critica recurenților-reclamanți având ca obiect neacordarea penalităților de întârziere, prevăzute de art. 37 din Normele adoptate prin Ordinul nr. 8/2008, pentru sumele la care a fost obligată pârâta, nu poate fi primită, întrucât s-a avut în vedere faptul că, deși reclamanții au formulat prima cerere de despăgubire la data de 12 aprilie 2010, aceștia au omis să precizeze suma de bani pretinsă, acest aspect fiind reținut și în cuprinsul Adresei nr. VIII/17001 din 25 iunie 2010, emisă de C.S.A.

Cum reclamanții au precizat cuantumul despăgubirilor solicitate prin cererea comunicată pârâtei la data de 21 mai 2010, se constată că asigurătorul nu mai era ținut a răspunde în termenul de 3 luni prevăzut de art. 36 alin. (2) din Normele C.S.A. adoptate prin Ordinul nr. 8/2008, întrucât, în cursul termenului de răspuns, la data de 10 august 2010, persoanele prejudiciate au renunțat la soluționarea amiabilă a cererii de despăgubiri, sesizând instanța de judecată cu prezenta acțiune în pretenții. În atare situație, nu se poate reține nici culpa pârâtei, întrucât aceasta a comunicat, conform obligației sale legale, motivele refuzului de a acorda despăgubiri, răspunzând invitației de conciliere directă astfel cum atestă Procesul-verbal din 24 noiembrie 2010. Și motivul de recurs al recurenților-reclamanți, prin care au susținut greșita obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, numai la suma de 160,38 RON și respectiv 164,17 RON, este nefondat.

Este adevărat că pârâta este cea care a căzut în pretenții în sensul dispozițiilor art. 274 pct. 1 C. proc. civ., dar este de reținut că motivul de recurs privind cuantumul cheltuielilor de judecată vizează un aspect de netemeinicie ce nu mai poate fi analizat în această cale de atac a recursului, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamanților ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.V., P.I. și P.L. împotriva Deciziei civile nr. 422/2012 din 5 noiembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2013. Procesat de GGC - AZ