ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1865/2014

Prin Sentința comercială nr. 2755 din 22 aprilie 2011, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr. 772/1285/2010, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanta M.V. împotriva pârâților SC O.T. SRL, F.D. și F.J. A fost admisă, în parte, acțiunea formulată de către reclamanta S.I. împotriva pârâtei SC O.T. SRL. A fost obligată pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca la plata, către reclamanta S.I., a sumei de 28.500 euro, cu dobânda comercială legală calculată la această sumă, începând cu data de 15 martie 2010 și până la achitarea integrală a ei. A fost obligată pârâta SC O.T. SRL să plătească reclamantei S.I. cheltuieli de judecată parțiale în sumă de 3.906,4 RON taxă de timbru și timbru judiciar și 1.100 RON onorariu expert.

Au fost compensate onorariile avocațiale. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamanta M.V. a învederat, în chiar acțiunea de chemare în judecată faptul că ea a fost cea care a dat banii cu care reclamanta S.I. a susținut că a împrumutat pârâții. Prin urmare, între reclamanta M.V. și pârâți, nu există niciun raport contractual, astfel că pârâții nu au cum să fie obligați să-i restituie acesteia ceva ce ea nu le-a împrumutat. Raporturile juridice dintre cele două reclamante, bunică și nepoată, le privesc doar pe acestea, neavând cum să fie puse în discuție și analizate în cadrul acestei acțiuni, formulată în contradictoriu cu pârâții. În ceea ce privește însă acțiunea formulată de către reclamanta S.I., s-a susținut de către reclamantă și confirmat de către pârâți faptul că prima a fost angajata societății, ca urmare a solicitării ce i-a fost adresată de către pârâții persoane fizice, asociații persoanei juridice.

Pe baza declarațiilor martorilor, a atitudinii pârâților de rea-credință rezultată din faptul că în mod constant și neechivoc nu au recunoscut faptul că ar fi primit societatea sume de bani de la reclamantă, bazându-se pe împrejurarea că toate actele contabile se găsesc la ei și știind că nu există vreun înscris direct doveditor al acordării împrumuturilor, precum și pe baza expertizei tehnice judiciare din care a rezultat faptul că au intrat bani în societate, prin creditare, iar cu privire la proveniența acestor bani, iar pârâții nu au dat niciun răspuns și nici nu au arătat de unde ar fi putut să provină, fiind evident că nu din încasările de la clienții societății, aplicând art. 1197 C. civ., instanța a admis doar în parte acțiunea, doar pentru sumele de bani evidențiate în contabilitatea societății ca intrate, pentru restul neexistând nici măcar un început de dovadă scrisă, însăși reclamanta S.I.

afirmând că au fost bani cheltuiți cu deplasarea până în Grecia. Împotriva acestor hotărâri au declarat apel pârâta SC O.T. SRL și pârâții F.D. și F.J. Prin Decizia civilă nr. 112/2013 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat de pârâta SC O.T. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2755 din 22 aprilie 2011, pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, care a fost schimbată parțial, în sensul diminuării sumei de 28.500 euro, la suma de 28.000 euro. S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A fost respins ca lipsit de interes apelul declarat de pârâții F.D. și F.J. în contra aceleiași sentințe.

Au fost obligați apelanții să plătească în solidar, suma de 1.500 RON, cheltuieli parțiale de judecată. În motivare, instanța de apel a reținut în ceea ce privește apelul declarat de pârâții persoane fizice F.D. și F.J. că aceștia nu prezintă interes pentru a cere și obține reformarea hotărârii primei instanțe. S-a constatat că deși prin Încheierea din 28 iunie 2010 prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive față de acești doi pârâți, apelanți în această fază procesuală, pe considerentul că aspectul privind împrumutul dintre reclamanta S.I. și cei doi pârâți este o chestiune de fond, cu prilejul soluționării acțiunii prima instanță s-a pronunțat exclusiv asupra acțiunii reclamantei față de pârâta SC O.T.

SRL Cluj-Napoca. Curtea de apel a reținut că motivul de apel privind omisiunea și cel al greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților-apelanți se lovește de absența dovedirii unui folos practic, câtă vreme acești pârâți nu au căzut în pretențiile reclamantei. În ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca, instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, tranșată prin Încheierea din 28 iunie 2010, instanța a observat că aceasta se identifică cu necesitatea rezolvării pe fond a cauzei deoarece persoana față de care se pretinde dreptul alegat trebuie dovedit că este parte în contractul ce face obiectul izvorului obligației.

Or, o atare probă, în lipsa unui înscris preconstituit poate fi făcută în anumite circumstanțe și cu alte probe, mai ales că sub aspect probator sunt aplicabile și dispozițiile art. 46 C. com. de la 1887. Chiar dacă instanța a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive în maniera reflectată în încheierea atacată, instanța de apel a avut în vedere ulterior că aceasta a administrat probe pentru a se clarifica dacă pretențiile alegate de reclamante sunt fondate și totodată a se stabili dacă există o răspundere contractuală din partea pârâtei. Așa fiind, o vătămare a drepturilor procesuale ale apelantei nu poate fi reținută ca fondată. Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material, s-a observat că din probatoriu a rezultat că împrumutul a fost acordat în tranșe, prima dintre acestea fiind la data de 13 martie 2007, iar acțiunea fiind înregistrată la data de 12 martie 2010, se constată că termenul de trei ani nu a fost împlinit.

Cu privire la critica conform căreia instanța a dat mai mult decât s-a cerut, instanța de apel a reținut că aceasta este fondată deoarece rezultă cu evidență că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 28.000 euro, iar prima instanță a acordat suma de 28.500 euro fără ca reclamantele să fi solicitat expres printr-o modificare a câtimii obiectului valoric al pretențiilor și fără ca instanța să justifice pertinent care este rațiunea pentru care a procedat astfel. Curtea de apel a reținut că în speță nu poate fi vorba de o simplă eroare materială deoarece nu se întrevede ipoteza unei greșeli de clacul sau a trecerii eronate a sumei de bani câtă vreme din silogismul judiciar nu se are în vedere că de pildă ar fi trecut în considerente suma corectă, iar în dispozitiv o altă sumă ori pur și simplu ar fi confundat dintr-o simplă eroare matematică suma solicitată.

Câtă vreme instanța a argumentat că acțiunea este întemeiată în întregime pentru suma de 28.500 euro, deși era solicitată suma de 28.000 euro, eroarea este una de judecată și nu poate fi îndreptată decât pe calea apelului. Mai mult, dacă s-a plecat de la teza conform căreia în cauză era vorba de o eroare materială intimata ar fi avut posibilitatea ca până la intentarea apelului ori soluționarea acestuia să învestească prima instanță cu o atare cerere, or acest demers nu a fost utilizat. Astfel că aceasta nu poate paraliza apelul limitat la această diferență acordat în plus numai pe teza existenței ipotezei erorii materiale. Starea de fapt reținută de prima instanță din care rezultă obligația pârâtei de a restitui împrumutul s-a statuat că este pe deplin dovedită cu mijloacele de probă administrate în cauză.

Chiar dacă se susține că pentru împrumutul acordat părțile au încheiat un înscris (reclamanta), iar că un astfel de înscris nu a fost încheiat niciodată și că sursa banilor intrați în contul societății sunt din aportul asociaților (pârâta), cert este că datorită raporturilor de muncă în care erau implicate părțile și a premisei de la care s-a plecat pentru plata sumelor de bani către partenerul extern, un înscris era mai puțin probabil să fi fost întocmit. Aceasta decurgând chiar și din încrederea cu care reclamanta a fost cooptată în societate și aportul acesteia la dezvoltarea obiectului acesteia în sectorul turism extern. Pe cale de consecință, dat fiind că raportul juridic de obligații a fost încheiat între o persoană fizică și una juridică, societate comercială, instanța de apel a apreciat sunt aplicabile și dispozițiile art. 46 C. com.

de la 1887. Față de ansamblul probelor administrate, depoziții de martori, interogatorii, alte înscrisuri, raportul de expertiză contabilă și prezumțiile simple ale magistratului, curtea de apel a reținut că încercarea de a se dovedi că toate plățile și respectiv intrările de capital în conturile asociației în perioada de referință a litigiului așa cum rezultă și din expertiza contabilă validează pe deplin teza reclamantei și infirmă și teza pârâtei. Că este așa rezultă și din maniera în care au fost menționate sumele de bani în contul societății fără ca pârâta, comerciant profesionist, prin reprezentanții săi, să evidențieze clar că respectivele sume de bani sunt încasate cu titlu de împrumut de la asociați ori ca aport de la aceștia.

Dimpotrivă, comparând datele de debitare a contului personal al reclamantei, respectiv cu valoarea nominală a sumelor retrase cu datele la care tranșele de împrumut și apoi de plată s-au operat în contul pârâtei s-a constatat o relație logică. Instanța de apel a arătat că este puțin probabil ca din întâmplare sau pură coincidență exact la datele la care au fost retrase sumele de bani din contul reclamantei asociații pârâtei să crediteze contul societății cu împrumuturi proprii pentru satisfacerea obligațiilor de plată către partenerul extern la care un aport esențial l-a adus însăși reclamanta. Toate acestea coroborate au condus și instanța de apel la concluzia certă că starea de fapt reținută de prima instanță este pe deplin probată și corespunde adevărului.

De aceea, aceste critici ale pârâtei au fost înlăturate ca fiind neîntemeiate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii. 1. Printr-o primă critică, recurenta-pârâtă susține că hotărârea recurată este nemotivată sub aspectul considerentelor pentru care instanța de apel a reținut că reclamanta-intimată față de care s-a admis acțiunea, S.I., a deținut un cont personal din care a ridicat suma de 28.000 euro, care face obiectul litigiului. Raportat la probele de la dosar, respectiv extrasul de cont bancar depus pe numele reclamantei M.V.

(față de care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată), rezultă cu puterea evidenței că aceasta era titulara contului în discuție, iar nu reclamanta S.I. Din hotărâre nu rezultă raționamentul pe care l-a adoptat instanța, respectiv cum s-a stabilit că reclamanta a deținut un cont personal din care a retras repetat suma de 28.000 euro, în condițiile în care nici măcar reclamanta nu a afirmat prin acțiune că a deținut un cont. Trebuia ca instanța de apel să-și motiveze soluția sub acest aspect, raportat la probele de la dosar, iar nu să denatureze însuși conținutul probei cu înscrisuri aflat la dosarul cauzei, respectiv extrasul de cont bancar care nu este al reclamantei S.I. 2. O altă critică se referă la faptul că instanța a interpretat abuziv actul juridic, considerând că înscrisul intitulat extras de cont bancar-B.T.

aflat la dosarul cauzei face dovada că reclamanta S.I. a deținut un cont bancar la B.T. de unde ar fi retras suma de 28.000 euro. În condițiile în care din conținutul înscrisului menționat rezultă cu puterea evidenței că acesta este al reclamantei M.V. și face dovada sumelor de bani deținute doar de aceasta în temeiul unui contract bancar încheiat între aceasta și B.T., nicidecum între reclamanta S.I. și banca menționată, a rezultat o interpelare greșită a actului și totodată o hotărâre nemotivată. Art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil, implică și obligația instanțelor de a analiza probele așa cum sunt ele, iar nu denaturând înțelesul vădit al acestora, așa cum s-a procedat în cauză.

Motivarea este de esența hotărârii și ea trebuie să fie pertinentă, întemeiată, concretă și convingătoare, exigențe pe care recurenta consideră că instanța de apel le-a ignorat cu desăvârșire în prezenta cauză. 3. Ultima critică privește greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1197 și art. 1203 C. civ. Cu privire la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1203 C. civ. cu privire la prezumțiile judiciare, recurenta-pârâtă arată că raționamentul juridic pe care instanța de apel și-a întemeiat hotărârea nu poate conduce la convingerea că sumele de bani respective sunt cele care au fost operate în contabilitatea firmei, având în vedere că s-a respins acțiunea față de reclamanta M.V.

ca neîntemeiată. Pe de altă parte dispozițiile art. 1203 C. civ. au fost greșit aplicate întrucât prin raportul de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză nu s-a dovedit că există coincidență între sumele de bani retrase din bancă cu sumele de bani evidențiate în contabilitatea societății, ce au fost operate în registrul firmei în mod corect cu titlu de creditare de către asociați. Din analiza acestor probe nu rezultă coincidență nici între momentul retragerii sumelor de bani din bancă și nici data la care au fost efectuate creditările. Recurenta consideră că au fost greșit aplicate în cauză dispozițiile art. 1197 C. civ. cu privire la registrul de evidență contabilă a societății, căruia în mod greșit i-a fost conferită valoarea probantă a unui început de dovadă scrisă în sensul prevăzut de lege, cu privire la dovedirea raportului juridic de împrumut între reclamanta S.I.

și SC O.T. SRL. Cu atât mai mult este nejustificată această concluzie a instanței de apel în aplicarea art. 1197 C. civ. cu cât registrul societății nu se coroborează cu celelalte probe de la dosar, nedovedind existența raportului de împrumut. Recurenta-pârâtă arată că s-a probat faptul că SC O.T. SRL a fost creditată în perioada de referință de asociații F.J. și F.D., care dețineau mijloace proprii, iar întreg materialul probator administrat în cauză (interogatorii, martori, expertiză) este bazat exclusiv pe probe indirecte, singurul fir care le leagă este reprezentat de prezumțiile judiciare aplicate în cauză cu încălcarea legii. Astfel, valoarea probantă pe care instanța de fond a acordat-o registrului contabil al societății conform art. 1197 C. civ.

- aceea de început de dovadă scrisă cu privire la existența împrumutului dintre reclamantă și firmă, este făcută cu greșita aplicare a legii. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată următoarele: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Prin argumentul adus în sprijinul motivului analizat, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel a reținut în motivare că reclamanta S.I. a deținut un cont personal din care a ridicat suma de 28.000 euro în condițiile în care din probele administrate, respectiv extrasul de cont bancar a rezultat faptul că titulara contului era reclamanta M.V.

Contrar susținerilor recurentei, curtea de apel și-a motivat soluția, pe baza probelor administrate în cauză, nemulțumirea recurentei vizând de fapt lămurirea interpretării unei probe administrate în cauză, aspect de fapt care nu mai poate fi reevaluat în recurs. Din motivarea explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept și apărările care s-au invocat, instanța referindu-se expres la dispozițiile legale aplicabile. Potrivit motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se poate cere modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia.

De altfel, textul art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la actele juridice în sens de negotium juris, adică, manifestări de voință producătoare de efecte juridice, și nicidecum în sens de instrumentum probationis, adică, de înscris, ca mijloc de probă. Cu privire la acest motiv, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a dat o interpretare "abuzivă" înscrisului intitulat extras de cont bancar, în condițiile în care din conținutul acestuia rezultă în mod evident că reclamantei M.V. îi aparține contul bancar din care erau retrași banii, și nu reclamantei S.I. Susținerile recurentei nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în cazul de față motivul de nelegalitate fiind invocat cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În argumentarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 1197 și 1203 C. civ. Contrar susținerilor recurentei, instanța de apel nu a interpretat greșit dispozițiile art. 1203 C. civ. și a aplicat în mod corect prezumțiile ca mijloace de probă, pe care C. civ. le definește ca fiind consecințele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un fapt cunoscut la un fapt necunoscut, reținând în mod corespunzător, pe baza probatoriului administrat, existența sumelor de bani evidențiate ca intrate în contabilitatea societății, cu care reclamanta S.I. a creditat societatea. Completarea probatoriului cu prezumții deduse din împrejurările cauzei nu este de natură a atrage nelegalitatea dispozițiilor instanțelor fondului, cum greșit pretinde reclamanta.

Doar în măsura în care acestea ar fi fost unicele considerente ce ar fi stat la baza hotărârii pronunțate, nesusținute și necompletate probator, hotărârea pronunțată în atare condiții ar fi fost susceptibilă a atrage controlul de legalitate prin intermediul căii de atac deduse judecății. Instanța de apel a aplicat corect și dispozițiile art. 1197 C. civ., coroborând concluziile raportului de expertiză contabilă cu dispozițiile art. 52 C. com., care prevăd că "registrele comercianților chiar neținute în regulă, fac proba, contra lor". În consecință, prin faptul că societatea recurentă nu a procedat la înregistrarea în contabilitate a acestor sume de bani în mod corect, aceasta își invocă de fapt propria culpă, instanța de apel reținând cu justețe că registrul de evidență contabilă a societății este un început de dovadă scrisă care dovedește, coroborat cu martori și prezumții, raporturile contractuale și suma împrumutată.

Față de considerentele expuse, constatând că nu a avut loc o aplicare greșită a legii de către instanța de apel, iar hotărârea acesteia este temeinic și pe deplin motivată, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind nefondat, și, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., acesta va fi respins. Fiind în culpă procesuală, recurenta-pârâtă SC O.T. SRL Cluj-Napoca va fi obligată, potrivit art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 2.000 RON onorariu de avocat și echivalentul în lei, la data plății, al sumei de 160,20 euro cheltuieli de transport către intimata-reclamantă S.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile nr. 112/2013 din 12 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta-pârâtă SC O.T. SRL Cluj-Napoca să achite intimatei-reclamante S.I. suma de 2.000 RON onorariu de avocat și echivalentul în lei, la data plății, al sumei de 160,20 euro cheltuieli de transport. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 mai 2014. Procesat de GGC - AZ