ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1865/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1865/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Prin Sentința comercială nr. 2755 din 22

aprilie  2011, pronunțate de Tribunalul Specializat Cluj, în Dosarul nr.

772/1285/2010, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către

reclamanta M.V. împotriva pârâților SC O.T. SRL, F.D. și F.J.

A fost admisă, în

parte, acțiunea formulată de către reclamanta S.I. împotriva pârâtei SC O.T.

SRL.

A fost obligată

pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca la plata, către reclamanta S.I., a sumei de

28.500 euro, cu dobânda comercială legală calculată la această sumă, începând

cu data de 15 martie 2010 și până la achitarea integrală a ei.

A fost obligată

pârâta SC O.T. SRL să plătească reclamantei S.I. cheltuieli de judecată

parțiale în sumă de 3.906,4 RON taxă de timbru și timbru judiciar și 1.100 RON

onorariu expert.

Au fost compensate

onorariile avocațiale.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că reclamanta M.V. a învederat, în chiar

acțiunea de chemare în judecată faptul că ea a fost cea care a dat banii cu

care reclamanta S.I. a susținut că a împrumutat pârâții. Prin urmare, între

reclamanta M.V. și pârâți, nu există niciun raport contractual, astfel că

pârâții nu au cum să fie obligați să-i restituie acesteia ceva ce ea nu le-a

împrumutat. Raporturile juridice dintre cele două reclamante, bunică și

nepoată, le privesc doar pe acestea, neavând cum să fie puse în discuție și

analizate în cadrul acestei acțiuni, formulată în contradictoriu cu pârâții.

În ceea ce privește

însă acțiunea formulată de către reclamanta S.I., s-a susținut de către

reclamantă și confirmat de către pârâți faptul că prima a fost angajata

societății, ca urmare a solicitării ce i-a fost adresată de către pârâții

persoane fizice, asociații persoanei juridice.

Pe baza declarațiilor

martorilor, a atitudinii pârâților de rea-credință rezultată din faptul că în

mod constant și neechivoc nu au recunoscut faptul că ar fi primit societatea sume

de bani de la reclamantă, bazându-se pe împrejurarea că toate actele contabile

se găsesc la ei și știind că nu există vreun înscris direct doveditor al

acordării împrumuturilor, precum și pe baza expertizei tehnice judiciare din

care a rezultat faptul că au intrat bani în societate, prin creditare, iar cu

privire la proveniența acestor bani, iar pârâții nu au dat niciun răspuns și

nici nu au arătat de unde ar fi putut să provină, fiind evident că nu din

încasările de la clienții societății, aplicând art. 1197 C. civ., instanța a

admis doar în parte acțiunea, doar pentru sumele de bani evidențiate în

contabilitatea societății ca intrate, pentru restul neexistând nici măcar un

început de dovadă scrisă, însăși reclamanta S.I. afirmând că au fost bani cheltuiți

cu deplasarea până în Grecia.

Împotriva acestor

hotărâri au declarat apel pârâta SC O.T. SRL și pârâții F.D. și F.J.

Prin Decizia civilă

nr. 112/2013 din 12 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a

II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis apelul declarat

de pârâta SC O.T. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2755 din 22 aprilie 2011,

pronunțată de Tribunalul Specializat Cluj, care a fost schimbată parțial, în

sensul diminuării sumei de 28.500 euro, la suma de 28.000 euro.

S-a menținut restul

dispozițiilor sentinței apelate.

A fost respins ca

lipsit de interes apelul declarat de pârâții F.D. și F.J. în contra aceleiași

sentințe.

Au fost obligați

apelanții să plătească în solidar, suma de 1.500 RON, cheltuieli parțiale de

judecată.

În motivare, instanța

de apel a reținut în ceea ce privește apelul declarat de pârâții persoane

fizice F.D. și F.J. că aceștia nu prezintă interes pentru a cere și obține

reformarea hotărârii primei instanțe.

S-a constatat că deși

prin Încheierea din 28 iunie 2010 prima instanță a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive față de acești doi pârâți, apelanți în această fază

procesuală, pe considerentul că aspectul privind împrumutul dintre reclamanta

S.I. și cei doi pârâți este o chestiune de fond, cu prilejul soluționării

acțiunii prima instanță s-a pronunțat exclusiv asupra acțiunii reclamantei față

de pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca.

Curtea de apel a

reținut că motivul de apel privind omisiunea și cel al greșitei soluționări a

excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâților-apelanți se lovește de

absența dovedirii unui folos practic, câtă vreme acești pârâți nu au căzut în

pretențiile reclamantei.

În ceea ce privește

apelul declarat de pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca, instanța de apel a reținut

următoarele:

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive, tranșată prin Încheierea din 28

iunie 2010, instanța a observat că aceasta se identifică cu necesitatea

rezolvării pe fond a cauzei deoarece persoana față de care se pretinde dreptul

alegat trebuie dovedit că este parte în contractul ce face obiectul izvorului

obligației. Or, o atare probă, în lipsa unui înscris preconstituit poate fi

făcută în anumite circumstanțe și cu alte probe, mai ales că sub aspect probator

sunt aplicabile și dispozițiile art. 46 C. com. de la 1887.

Chiar dacă instanța a

soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive în maniera reflectată în

încheierea atacată, instanța de apel a avut în vedere ulterior că aceasta a

administrat probe pentru a se clarifica dacă pretențiile alegate de reclamante

sunt fondate și totodată a se stabili dacă există o răspundere contractuală din

partea pârâtei. Așa fiind, o vătămare a drepturilor procesuale ale apelantei nu

poate fi reținută ca fondată.

Cât privește excepția

prescripției dreptului la acțiune în sens material, s-a observat că din

probatoriu a rezultat că împrumutul a fost acordat în tranșe, prima dintre

acestea fiind la data de 13 martie 2007, iar acțiunea fiind înregistrată la

data de 12 martie 2010, se constată că termenul de trei ani nu a fost împlinit.

Cu privire la critica

conform căreia instanța a dat mai mult decât s-a cerut, instanța de apel a

reținut că aceasta este fondată deoarece rezultă cu evidență că prin cererea de

chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 28.000

euro, iar prima instanță a acordat suma de 28.500 euro fără ca reclamantele să

fi solicitat expres printr-o modificare a câtimii obiectului valoric al

pretențiilor și fără ca instanța să justifice pertinent care este rațiunea

pentru care a procedat astfel.

Curtea de apel a

reținut că în speță nu poate fi vorba de o simplă eroare materială deoarece nu

se întrevede ipoteza unei greșeli de clacul sau a trecerii eronate a sumei de

bani câtă vreme din silogismul judiciar nu se are în vedere că de pildă ar fi

trecut în considerente suma corectă, iar în dispozitiv o altă sumă ori pur și

simplu ar fi confundat dintr-o simplă eroare matematică suma solicitată.

Câtă vreme instanța a

argumentat că acțiunea este întemeiată în întregime pentru suma de 28.500 euro,

deși era solicitată suma de 28.000 euro, eroarea este una de judecată și nu

poate fi îndreptată decât pe calea apelului.

Mai mult, dacă s-a

plecat de la teza conform căreia în cauză era vorba de o eroare materială

intimata ar fi avut posibilitatea ca până la intentarea apelului ori

soluționarea acestuia să învestească prima instanță cu o atare cerere, or acest

demers nu a fost utilizat.

Astfel că aceasta nu

poate paraliza apelul limitat la această diferență acordat în plus numai pe

teza existenței ipotezei erorii materiale.

Starea de fapt

reținută de prima instanță din care rezultă obligația pârâtei de a restitui

împrumutul s-a statuat că este pe deplin dovedită cu mijloacele de probă

administrate în cauză. Chiar dacă se susține că pentru împrumutul acordat

părțile au încheiat un înscris (reclamanta), iar că un astfel de înscris nu a

fost încheiat niciodată și că sursa banilor intrați în contul societății sunt

din aportul asociaților (pârâta), cert este că datorită raporturilor de muncă

în care erau implicate părțile și a premisei de la care s-a plecat pentru plata

sumelor de bani către partenerul extern, un înscris era mai puțin probabil să

fi fost întocmit. Aceasta decurgând chiar și din încrederea cu care reclamanta

a fost cooptată în societate și aportul acesteia la dezvoltarea obiectului

acesteia în sectorul turism extern.

Pe cale de

consecință, dat fiind că raportul juridic de obligații a fost încheiat între o

persoană fizică și una juridică, societate comercială, instanța de apel a

apreciat sunt aplicabile și dispozițiile art. 46 C. com. de la 1887.

Față de ansamblul

probelor administrate, depoziții de martori, interogatorii, alte înscrisuri,

raportul de expertiză contabilă și prezumțiile simple ale magistratului, curtea

de apel a reținut că încercarea de a se dovedi că toate plățile și respectiv

intrările de capital în conturile asociației în perioada de referință a

litigiului așa cum rezultă și din expertiza contabilă validează pe deplin teza

reclamantei și infirmă și teza pârâtei.

Că este așa rezultă

și din maniera în care au fost menționate sumele de bani în contul societății

fără ca pârâta, comerciant profesionist, prin reprezentanții săi, să

evidențieze clar că respectivele sume de bani sunt încasate cu titlu de

împrumut de la asociați ori ca aport de la aceștia.

Dimpotrivă, comparând

datele de debitare a contului personal al reclamantei, respectiv cu valoarea

nominală a sumelor retrase cu datele la care tranșele de împrumut și apoi de

plată s-au operat în contul pârâtei s-a constatat o relație logică.

Instanța de apel a

arătat că este puțin probabil ca din întâmplare sau pură coincidență exact la

datele la care au fost retrase sumele de bani din contul reclamantei asociații

pârâtei să crediteze contul societății cu împrumuturi proprii pentru

satisfacerea obligațiilor de plată către partenerul extern la care un aport

esențial l-a adus însăși reclamanta.

Toate acestea

coroborate au condus și instanța de apel la concluzia certă că starea de fapt reținută

de prima instanță este pe deplin probată și corespunde adevărului. De aceea,

aceste critici ale pârâtei au fost înlăturate ca fiind neîntemeiate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

recursului și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii acțiunii.

critică, recurenta-pârâtă susține că hotărârea recurată este nemotivată sub

aspectul considerentelor pentru care instanța de apel a reținut că

reclamanta-intimată față de care s-a admis acțiunea, S.I., a deținut un cont

personal din care a ridicat suma de 28.000 euro, care face obiectul litigiului.

Raportat la probele

de la dosar, respectiv extrasul de cont bancar depus pe numele reclamantei M.V.

(față de care s-a respins acțiunea ca neîntemeiată), rezultă cu puterea

evidenței că aceasta era titulara contului în discuție, iar nu reclamanta S.I.

Din hotărâre nu

rezultă raționamentul pe care l-a adoptat instanța, respectiv cum s-a stabilit

că reclamanta a deținut un cont personal din care a retras repetat suma de

28.000 euro, în condițiile în care nici măcar reclamanta nu a afirmat prin

acțiune că a deținut un cont.

Trebuia ca instanța

de apel să-și motiveze soluția sub acest aspect, raportat la probele de la

dosar, iar nu să denatureze însuși conținutul probei cu înscrisuri aflat la

dosarul cauzei, respectiv extrasul de cont bancar care nu este al reclamantei

S.I.

referă la faptul că instanța a interpretat abuziv actul juridic, considerând că

înscrisul intitulat extras de cont bancar-B.T. aflat la dosarul cauzei face

dovada că reclamanta S.I. a deținut un cont bancar la B.T. de unde ar fi retras

suma de 28.000 euro.

În condițiile în care

din conținutul înscrisului menționat rezultă cu puterea evidenței că acesta

este al reclamantei M.V. și face dovada sumelor de bani deținute doar de

aceasta în temeiul unui contract bancar încheiat între aceasta și B.T.,

nicidecum între reclamanta S.I. și banca menționată, a rezultat o interpelare

greșită a actului și totodată o hotărâre nemotivată.

Art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la un proces echitabil,

implică și obligația instanțelor de a analiza probele așa cum sunt ele, iar nu

denaturând înțelesul vădit al acestora, așa cum s-a procedat în cauză.

Motivarea este de esența hotărârii și ea trebuie să fie pertinentă, întemeiată,

concretă și convingătoare, exigențe pe care recurenta consideră că instanța de

apel le-a ignorat cu desăvârșire în prezenta cauză.

privește greșita aplicare a legii, respectiv a dispozițiilor art. 1197 și art.

1203 C. civ.

Cu privire la greșita

aplicare a dispozițiilor art. 1203 C. civ. cu privire la prezumțiile judiciare,

recurenta-pârâtă arată că raționamentul juridic pe care instanța de apel și-a

întemeiat hotărârea nu poate conduce la convingerea că sumele de bani

respective sunt cele care au fost operate în contabilitatea firmei, având în

vedere că s-a respins acțiunea față de reclamanta M.V. ca neîntemeiată.

Pe de altă parte

dispozițiile art. 1203 C. civ. au fost greșit aplicate întrucât prin raportul

de expertiză contabilă judiciară efectuat în cauză nu s-a dovedit că există

coincidență între sumele de bani retrase din bancă cu sumele de bani

evidențiate în contabilitatea societății, ce au fost operate în registrul

firmei în mod corect cu titlu de creditare de către asociați. Din analiza

acestor probe nu rezultă coincidență nici între momentul retragerii sumelor de

bani din bancă și nici data la care au fost efectuate creditările.

Recurenta consideră

că au fost greșit aplicate în cauză dispozițiile art. 1197 C. civ. cu privire

la registrul de evidență contabilă a societății, căruia în mod greșit i-a fost

conferită valoarea probantă a unui început de dovadă scrisă în sensul prevăzut

de lege, cu privire la dovedirea raportului juridic de împrumut între

reclamanta S.I. și SC O.T. SRL.

Cu atât mai mult este

nejustificată această concluzie a instanței de apel în aplicarea art. 1197 C.

civ. cu cât registrul societății nu se coroborează cu celelalte probe de la

dosar, nedovedind existența raportului de împrumut.

Recurenta-pârâtă

arată că s-a probat faptul că SC O.T. SRL a fost creditată în perioada de

referință de asociații F.J. și F.D., care dețineau mijloace proprii, iar întreg

materialul probator administrat în cauză (interogatorii, martori, expertiză)

este bazat exclusiv pe probe indirecte, singurul fir care le leagă este

reprezentat de prezumțiile judiciare aplicate în cauză cu încălcarea legii.

Astfel, valoarea

probantă pe care instanța de fond a acordat-o registrului contabil al

societății conform art. 1197 C. civ. - aceea de început de dovadă scrisă cu

privire la existența împrumutului dintre reclamantă și firmă, este făcută cu

greșita aplicare a legii.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate,

Înalta Curte constată următoarele:

Motivul prevăzut de

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de

natura pricinii.

Prin argumentul adus

în sprijinul motivului analizat, recurenta a susținut că în mod greșit instanța

de apel a reținut în motivare că reclamanta S.I. a deținut un cont personal din

care a ridicat suma de 28.000 euro în condițiile în care din probele

administrate, respectiv extrasul de cont bancar a rezultat faptul că titulara

contului era reclamanta M.V.

Contrar susținerilor

recurentei, curtea de apel și-a motivat soluția, pe baza probelor administrate

în cauză, nemulțumirea recurentei vizând de fapt lămurirea interpretării unei

probe administrate în cauză, aspect de fapt care nu mai poate fi reevaluat în

recurs.

Din motivarea

explicită și argumentele aduse în sprijinul soluției rezultă că s-au respectat

circumstanțele cauzei și că au fost analizate motivele de fapt și de drept și

apărările care s-au invocat, instanța referindu-se expres la dispozițiile

legale aplicabile.

Potrivit motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se poate cere

modificarea soluției recurate atunci când instanța a interpretat greșit actul

dedus judecății sau a schimbat natura și înțelesul acestuia.

De altfel, textul

art. 304 pct. 8 C. proc. civ. se referă la actele juridice în sens de negotium

juris, adică, manifestări de voință producătoare de efecte juridice, și

nicidecum în sens de instrumentum probationis, adică, de înscris, ca mijloc de

probă.

Cu privire la acest

motiv, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de apel a dat o interpretare

"abuzivă" înscrisului intitulat extras de cont bancar, în condițiile

în care din conținutul acestuia rezultă în mod evident că reclamantei M.V. îi

aparține contul bancar din care erau retrași banii, și nu reclamantei S.I.

Susținerile

recurentei nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în

cazul de față motivul de nelegalitate fiind invocat cu scopul de a repune în

discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere

concludența lor, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

În argumentarea

motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta

a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor art.

1197 și 1203 C. civ.

Contrar susținerilor recurentei,

instanța de apel nu a interpretat greșit dispozițiile art. 1203 C. civ. și a

aplicat în mod corect prezumțiile ca mijloace de probă, pe care C. civ. le

definește ca fiind consecințele pe care legea sau magistratul le trage dintr-un

fapt cunoscut la un fapt necunoscut, reținând în mod corespunzător, pe baza

probatoriului administrat, existența sumelor de bani evidențiate ca intrate în

contabilitatea societății, cu care reclamanta S.I. a creditat societatea.

Completarea

probatoriului cu prezumții deduse din împrejurările cauzei nu este de natură a

atrage nelegalitatea dispozițiilor instanțelor fondului, cum greșit pretinde

reclamanta. Doar în măsura în care acestea ar fi fost unicele considerente ce

ar fi stat la baza hotărârii pronunțate, nesusținute și necompletate probator,

hotărârea pronunțată în atare condiții ar fi fost susceptibilă a atrage

controlul de legalitate prin intermediul căii de atac deduse judecății.

Instanța de apel a

aplicat corect și dispozițiile art. 1197 C. civ., coroborând concluziile

raportului de expertiză contabilă cu dispozițiile art. 52 C. com., care prevăd

că "registrele comercianților chiar neținute în regulă, fac proba, contra

lor".

În consecință, prin

faptul că societatea recurentă nu a procedat la înregistrarea în contabilitate

a acestor sume de bani în mod corect, aceasta își invocă de fapt propria culpă,

instanța de apel reținând cu justețe că registrul de evidență contabilă a

societății este un început de dovadă scrisă care dovedește, coroborat cu

martori și prezumții, raporturile contractuale și suma împrumutată.

Față de

considerentele expuse, constatând că nu a avut loc o aplicare greșită a legii

de către instanța de apel, iar hotărârea acesteia este temeinic și pe deplin

motivată, Înalta Curte apreciază recursul formulat ca fiind nefondat, și, în

temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., acesta va fi respins.

Fiind în culpă

procesuală, recurenta-pârâtă SC O.T. SRL Cluj-Napoca va fi obligată, potrivit

art. 274 C. proc. civ., la plata sumei de 2.000 RON onorariu de avocat și

echivalentul în lei, la data plății, al sumei de 160,20 euro cheltuieli de

transport către intimata-reclamantă S.I.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC O.T. SRL Cluj-Napoca împotriva Deciziei civile

nr. 112/2013 din 12 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă

recurenta-pârâtă SC O.T. SRL Cluj-Napoca să achite intimatei-reclamante S.I.

suma de 2.000 RON onorariu de avocat și echivalentul în lei, la data plății, al

sumei de 160,20 euro cheltuieli de transport.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 27 mai 2014.

Procesat

de GGC - AZ