ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1777/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 103/Ap din 25 iulie

2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de

suspendare a executării silite a Deciziei nr. 48/Ap din 30 aprilie 2008, pronunțată

de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. 1802/62/2007.

În fundamentarea

acestei decizii instanța a reținut în esență că în cauză, prin Decizia civilă

nr. 48/2008, Curtea de Apel Brașov a admis în parte apelul declarat de pârâta

SC N.C. SRL, împotriva Sentinței civile nr. 3446/2007 a Tribunalului Brașov, pe

care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins acțiunea formulată de

reclamanta SC R. SRL, și a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC

N.C. SRL, obligând-o pe pârâta SC R. SRL să predea reclamantei SC N.C. SRL

spațiul situat în B., str. P.E., și să efectueze lucrările de reparații care

cad în sarcina proprietarului, decizia devenind irevocabilă, ca urmare a

respingerii recursului prin Decizia civilă nr. 1533 din 21 mai 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. 1802/82/2007.

Instanța a constatat

că raportul juridic existent între părți izvorăște din Contractul de închiriere

din 5 iulie 2002, care constituie legea părților și care stabilește drepturile

și obligațiile acestora, că în cuprinsul considerentelor Deciziei civile nr. 48

din 30 aprilie 2003, Curtea de Apel Brașov a făcut referire la dispozițiile

art. 8 din contractul de închiriere, dispoziții care au fost reținute de Înalta

Curte de Casație și Justiție în Decizia civilă nr. 1533 din 21 mai 2009,

împreună cu cele ale art. 9 - 13, tocmai pentru că numai contractul de

închiriere stabilește întinderea obligațiilor părților, o detaliere a acestor

obligații neputându-se obține pe calea contestației la titlu, în scopul

extinderii obiectului învestirii instanței.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs contestatoarea SC R. SRL Brașov, solicitând admiterea

recursului, modificarea în tot a hotărârii recurate, iar în urma rejudecării

cauzei, admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

Recurenta-contestatoare

își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304

pct. 7 - 9 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii

recurenta-contestatoare prezintă parcursul procesual al cauzei, precum și

situația de fapt proprie speței.

Arată recurenta că

este adevărat că raportul juridic existent între părți izvorăște din Contractul

de închiriere din 5 iulie 2002, care potrivit art. 969 vechiul C. civ.

reprezintă legea părților, dar atâta timp cât la data la care a fost organizată

licitația privind închirierea spațiului situat în B., întrucât din caietul de

sarcini a rezultat că spațiul se află într-o stare fizică bună, iar intimata

după preluarea acestuia l-a subînchiriat către SC P. SA, ulterior imobilul

suferind distrugeri, astfel că instanța de judecată trebuia să arate ce fel de

lucrări sunt în sarcina proprietarului și ce fel de lucrări sunt în sarcina

locatarului.

Recurenta precizează

totodată că urmare a plângerii penale formulate de SC R. SRL la data de 27

august 2008 împotriva persoanelor ce se fac vinovate de distrugerea și

degradarea imobilului și având numărul unic Parchet 8446/P/2008, s-a început

urmărirea penală in rem față de autor necunoscut, că în situația în care SC R.

SRL ar proceda la efectuarea de lucrări asupra spațiului, ar periclita

cercetările pe care trebuie să le efectueze organele de cercetare penală

privind soluționarea plângerii penale pe de o parte, iar pe de altă parte

efectuarea lucrărilor ce cad în sarcina recurentei, atâta timp cât nu se știe

ce fel de lucrări trebuie efectuate, ar avea repercusiuni grave asupra

patrimoniului și bunei desfășurări a activității SC R. SRL.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată prin prisma criticilor invocate, constată că

recursul este nefondat, pentru motivele ce se vor arata.

Prin contestația la

titlu se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește

validitatea sa în fond, ci numai în ceea ce privește înțelesul, întinderea și

aplicarea sa, în condițiile în care dispozitivul acesteia ar conține dispoziții

ambigue, fără însă a interveni, pe cale procesuală, asupra situației de fapt și

de drept reținute în mod irevocabil de instanță.

Așadar, finalitatea

urmărită de legiuitor prin reglementarea contestației la titlu este explicitarea

dispozitivului hotărârii ce urmează a fi valorificat în cadrul contestației la

executare.

Or, contestatoarea,

prin cererea formulată, pune în discuție detalierea unor obligații

contractuale, aspect ce excede cadrul în care poate fi examinată o contestației

la titlu, cu atât mai mult cu cât pe calea recursului formulat această parte nu

a invocat drept critică absența identificării de către instanță a obligațiilor

stabilite în sarcina sa, obligații care își au temei convențional în raport de

contractul de închiriere mai sus evocat.

Așa fiind, Înalta

Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată

din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de recurenta SC R. SRL Brașov împotriva Sentinței nr. 103 din 25 iulie

2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - AZ