ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1699/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1302/1259/2008, reclamanta A.N.A.R. București a chemat în judecată pe pârâta SC A.T. SA Pitești, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 1.109.943 RON, reprezentând contravaloarea creanțelor cedate și neîncasate de la pârâtă, la plata dobânzii legale aferente acestei sume până la data plății efective, precum și la plata cheltuielile de judecată. Reclamanta a precizat că suma este datorată de pârâtă în temeiul Contractului de furnizare încheiat între părți și înregistrat sub nr. X1 din 18 septembrie 2001, ce a avut ca obiect cedarea creanțelor ce nu puteau fi încasate de societatea sa prin efort propriu de la diverși debitori către pârâta SC A.T.

SA Pitești în schimbul furnizării de către aceasta a materialelor, obiectelor de inventar și utilajelor către Direcțiile teritoriale ale A.N.A.R. S-a mai arătat că, deși acest contract a încetat de drept prin încheierea între aceleași părți, a unui contract similar, nr. X2 din 19 mai 2003, drepturile și obligațiile derivate din vechiul contract au fost preluate prin noul contract, astfel că prin neîndeplinirea de către furnizorul SC A.T. SA Pitești a obligațiilor contractuale, s-a creat în patrimoniul A.N.A.R. un prejudiciu egal cu creanțele cedate și neîncasate de către furnizor, reflectat în contabilitate, în cuantum de 1.109.943 RON. A menționat faptul că, în temeiul art. 12 din Contractul nr. X1 din 18 septembrie 2001, pârâta datorează beneficiarului A.N.A.R.

atât contravaloarea creanțelor cedate și neîncasate, cât și a penalităților de întârziere, calculate la sumele avansate conform proceselor-verbale de compensare semnate. Tot astfel, a susținut că la data de 19 mai 2004, prin Adresa nr. 1759, pârâta a recunoscut expres o datorie către A.N.A.R. în cuantum de 591.445,95 RON, iar la 25 iulie 2006, cu ocazia încheierii procesului-verbal de conciliere prealabilă, pârâta a recunoscut indirect creanța de 600.000 RON, prin invocarea contractului de novație încheiat cu o terță societate. A arătat că acest contract nu constituie un element de exonerare de răspundere, întrucât la momentul semnării acestuia, noul debitor era insolvabil, ceea ce conferă reclamantei dreptul de a-l urmări în continuare pe fostul debitor, în speță SC A.T.

SA Pitești. Tribunalul Comercial Argeș, prin Sentința nr. 434/C din 5 martie 2009, a respins acțiunea ca prematur formulată, apreciind că procedura concilierii directe, prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ., nu a fost îndeplinită. Prin Decizia nr. 96/AC din 14 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a admis apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă și s-a trimis cauza pentru continuarea judecății, la aceeași instanță, apreciind că procedura reglementată de lege a fost îndeplinită în Dosarul nr. 12/1259/2007. Soluția instanței de apel a fost menținută prin Decizia nr. 853 din 3 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul formulat de pârâta SC A.T.

SA Pitești împotriva Deciziei nr. 96/AC din 14 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Pitești. Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței, în rejudecare, la data de 29 aprilie 2012. Prin Sentința nr. 1753 din 22 octombrie 2012, Tribunalul Specializat Argeș a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, în raport cu Contractul de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001 și excepția de inadmisibilitate a acțiunii, în raport cu Contractul de furnizare nr. X2 din 19 mai 2003 și în consecință a respins cererea formulată de reclamantă, având în vedere admiterea excepțiilor de mai sus.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Că părțile au încheiat Contractul de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001, care a avut ca obiect recuperarea de creanțe prin procurarea de materiale, obiecte de inventar și utilaje, menționându-se la art. 11 că decontarea efectivă a comenzilor se va face pe bază de facturi, ce se vor înscrie în ordine de compensare, semnate de reprezentanții legali ai Direcțiilor de Ape, iar la art. 15 că depășirea termenelor de livrare prevăzute în contract cu mai mult de 90 de zile, dă dreptul beneficiarului să rezilieze unilateral contractul, urmând să-și recupereze daunele și penalitățile de întârziere prin instanțele judecătorești.

În ceea ce privește Contractul de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001, instanța a constatat că acesta a încetat de drept odată cu încheierea între aceleași părți a Contractului nr. X2 din 19 mai 2003, unde prin art. 10 s-a convenit în mod expres asupra încetării clauzelor vechiului contract, situație în care drepturile și obligațiile părților născute sub imperiul acestei din urmă convenții nu se mai analizează în raport cu dispozițiile Contractului de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001. Instanța a reținut că acest din urmă contract nu mai cuprinde o clauză similară prevederilor art. 15 din contractul inițial, astfel încât, obiectul convenției constă în procurarea de materiale, obiecte de inventar, utilaje, reparații și alte servicii, cu achitarea prin compensare, după primirea și recepția mărfii și că niciunul dintre contracte nu a fost reziliat, efectele acestora producându-se în perioada pentru care au fost încheiate.

Din interpretarea clauzelor, a rezultat că niciunul dintre contracte nu a dat naștere unor debite de achitat în mod direct de către pârâta SC A.T. SA Pitești către reclamanta A.N.A.R. București și că în schimbul creanțelor cedate, pârâta avea obligația de a livra mărfuri al căror preț era acoperit prin încheierea unor documente de compensare, pretențiile urmând a fi valorificate după încheierea circuitelor de compensare. Expertiza efectuată în cauză a concluzionat că nu au fost emise comenzi ferme ale reclamantei cuprinzând necesarul de materiale și nici oferte de preț ale furnizorului și că în temeiul contractelor au fost cedate furnizorului pârât SC A.T.

SA Pitești creanțe în sumă de 1.365.269 RON, fiind emis un număr de 22 facturi în perioada de valabilitate a primului contract, 18 septembrie 2001 - 18 mai 2003, respectiv 3 facturi în perioada de valabilitate a celui de-al doilea contract, 19 mai 2003 - 19 mai 2004. În legătură cu excepțiile invocate prin întâmpinare, unite cu fondul, instanța a reținut următoarele: Cum prin Adresa nr. 1759 din 19 mai 2004, pârâta SC A.T. SA Pitești a recunoscut față de reclamanta A.N.A.R.

București un debit în cuantum de 5.914.459.561 ROL, instanța a reținut că în privința primului contract, acesta putea fi recuperat în termenul de prescripție de 3 ani, începând cu data de 19 mai 2004. Conform prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, care în cauză este data la care obligația debitoarei a devenit scadentă, respectiv când a fost stabilită suma la încheierea circuitelor de compensare privind facturile menționate în Adresa nr. 1759 din 19 mai 2004. În raport cu data menționată, instanța a constatat că termenul de prescripție s-a împlinit cu privire la această sumă, la data de 19 mai 2007, anterior învestirii instanței cu cererea de față.

Având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, ca și prevederile art. 1865 C. civ., aplicabile prezentei cauze, instanța a reținut că formularea cererilor având ca obiect somația de plată, respectiv convocarea părții pârâte la conciliere directă, nu au efectul întreruptiv de prescripție, întrucât cererile au fost respinse, iar cu ocazia concilierii nu a intervenit recunoașterea neechivocă și necondiționată a debitului din partea pârâtei. Cu ocazia concilierii directe, societatea pârâtă nu a recunoscut debitul de 600.000 RON, astfel cum a susținut reclamanta, ci a invocat novația ca mod de stingere a propriei obligații. Potrivit actului de novație prin schimbare de debitor, nr. 296 din 6 februarie 2003, SC E. SRL s-a obligat să preia o parte din obligațiile existente la data de 31 decembrie 2002 decurgând din Contractul de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001, pe care SC A.T.

SA Pitești le avea față de reclamanta A.N.A.R. București, act care a întrunit acordul creditorului, prin aplicarea semnăturilor și a ștampilei, fiind astfel realizată cerința de valabilitate a contractului de novație impusă de art. 1130 C. civ., în vigoare la data încheierii acestuia. Efectul principal al novației este acela al stingerii vechii obligații, față de debitorul inițial, și înlocuirea ei cu o obligație nouă, în sarcina actualului debitor. O dată cu vechea obligație se sting și toate accesoriile și garanțiile care o însoțeau, afară de cazul în care părțile, prin acordul lor, prevăd expres ca noua obligație să fie garantată prin garanții care însoțeau vechea obligație. Reclamanta a invocat faptul că novația a fost reziliată urmare a stării de insolvabilitate a noului debitor, iar obligația a revenit în patrimoniul pârâtei, ca debitor inițial, dar cum în cauză nu s-a făcut dovada acestei operațiuni, s-a reținut că prevederile art. 1133 C. civ.

nu sunt aplicabile speței deduse judecății, iar contractul de novație are putere de lege între părțile contractante, conform art. 969 C. civ. Referitor la cel de-al doilea contract, instanța a reținut următoarele: În temeiul Contractului nr. X2 din 19 mai 2003, în lipsa unei clauze similare dispozițiilor art. 15 din contractul inițial, s-a reținut că reclamanta poate solicita îndeplinirea obligației stipulate în art. 1 din convenție și, în caz de neexecutare are posibilitatea de a solicita despăgubiri, în limita prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligațiilor de procurarea materialelor, obiectelor de inventar, utilajelor, reparațiilor și altor servicii și că solicitarea unei sume de bani, corespunzător valorii creanțelor cedate, în condițiile arătate, nu este admisibilă.

La termenul de judecată din 27 martie 2013, potrivit dispozițiilor art. 223 din Legea nr. 71/2011, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a scos cauza de pe rol și a înaintat-o secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, spre competentă soluționare. Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 25/A-C din 26 iunie 2013, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A.N.A.R. București împotriva Sentinței civile nr. 1753 din 22 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Specializat Argeș în contradictoriu cu pârâta SC A.T. SA Pitești.

Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele: - Cu privire la instituția întreruperii prescripției, art. 16 din Decretul nr. 167/1958, Curtea a reținut că aceasta nu operează în speță, fapt reținut în mod corect și de tribunal în raport de situația de fapt în cauză, și anume, că în ceea ce privește Contractul de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001, care este o convenție ce conține dispoziții cu caracter general, acesta a încetat de drept odată cu încheierea între aceleași părți, a unui contract similar cu nr. X2 din 19 mai 2003. S-a reținut că pârâta SC A.T. SA Pitești a recunoscut față de reclamanta A.N.A.R. București debitul în cuantum de 5.914.459.561 ROL, prin Adresa nr. 1759 din 19 mai 2004, astfel că la data de 19 mai 2004 s-a născut dreptul la acțiune al reclamantei, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958, ce a fost împlinit la 19 mai 2007, astfel că acțiunea reclamantei promovată în anul 2008, este prescrisă.

Coroborând dispozițiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea executării prescripției extinctive, cu art. 1865 C. civ., dispoziții aplicabile prezentei cauze, s-a reținut în mod corect de către prima instanță că formularea cererilor având ca obiect somația de plată, respectiv convocarea părții pârâte la conciliere directă, nu au efect întreruptiv de prescripție, deoarece cererile au fost respinse, iar cu ocazia concilierii nu a intervenit recunoașterea neechivocă, necondiționată a debitului din partea intimatei. A precizat că pârâta, cu ocazia concilierii directe, nu a recunoscut debitul de 600.000 RON, ci a invocat contractul de novație încheiat cu SC E. SRL, ca mod de stingere a propriei obligații, care a fost valabil încheiat, fiind acceptat de creditor prin aplicarea semnăturilor și a ștampilei, fiind îndeplinite condițiile art. 1130 C. civ., în vigoare la data încheierii contractului.

Nu se poate considera că novația a fost reziliată ca urmare a stării de insolvabilitate a noului debitor, iar obligația a revenit în patrimoniul pârâtei SC A.T. SA, contractul de novație având putere de lege potrivit art. 969 C. civ. Curtea a reținut că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. a) și b) din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea prescripției extinctive și că dreptul la acțiune al reclamantei s-a născut în raport de Contractul nr. X1/2001 la data de 19 mai 2004, și nu la data de 25 iulie 2006, cum eronat a susținut reclamanta.

- În ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei raportat la Contractul de furnizare nr. X2 din 19 mai 2003, instanța de apel a reținut că soluția tribunalului este corectă, în lipsa unei clauze similare dispozițiilor art. 15 din contractul inițial și față de obiectul cererii livrarea de către pârâtă a mărfurilor către A.N.A.R., cu achitarea de către aceasta din urmă, prin compensare cu unele creanțe pe care le avea de încasat de la diverse persoane. - Cu privire la interpretarea probatoriului administrat în cauză de către tribunal, Curtea a reținut că această critică este nefondată, întrucât judecătorul fondului a analizat toate probele de la dosar, iar în legătură cu expertiza efectuată în speță a avut în vedere concluziile expertului, dar și cele două completări ale expertizei.

Împotriva Deciziei nr. 25/A-C din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A.N.A.R. București, întemeiat în drept pe art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, respingerea excepției prescripției și a excepției inadmisibilității, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea ei pe fond.

După o prezentare amănunțită a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut în esență următoarele: - Că, în mod eronat a soluționat instanța de apel excepția prescripției cu privire la Contractul de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001, în condițiile în care în speță au existat două recunoașteri ale pretențiilor sale, respectiv la 19 mai 2004, când prin Adresa nr. 1759 pârâta a recunoscut în mod expres că are o datorie certă la societatea sa și la 25 iulie 2006, când a avut loc concilierea între cele două părți, reținând că întreruperea cursului prescripției a intervenit la 19 mai 2004, și nu la 25 iulie 2006, instanța interpretând greșit procesul-verbal de conciliere, considerând că invocarea de pârâtă a contractului de novație nu poate fi interpretată decât ca o recunoaștere implicită a pretențiilor sale și ca un element de natură a exonera pârâta de la îndeplinirea obligațiilor asumate.

Față de data de 25 iulie 2006, de la care curge un nou termen de prescripție, este de observat că în raport de momentul promovării prezentei acțiuni, respectiv la 5 noiembrie 2008, nu era împlinit termenul de prescripție de 3 ani, astfel că acțiunea sa nu este prescrisă. Totodată, reclamanta a arătat că în speță au fost aplicate greșit dispozițiile art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958 și art. 1865 C. civ. privind întreruperea cursului prescripției, având în vedere că societatea sa a făcut mai multe demersuri pentru recuperarea sumelor datorate de pârâtă, fiind introduse astfel două cereri de emitere a somației de plată, litigii ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 326/COM/2006 și nr. 327/COM/2006 și chiar o cerere de deschidere a procedurii insolvenței ce a făcut obiectul Dosarului nr. 874/1259/2007, toate aflate pe rolul Tribunalului Comercial Argeș.

A invocat și practica instanțelor de judecată, care în mod constant s-au pronunțat în sensul că cererea de emitere a somației de plată are ca efect întreruperea prescripției extinctive, astfel că în mod eronat instanța de apel a reținut că formularea cererilor de emitere a unor somații de plată nu au efect întreruptiv de prescripție, pe motiv că aceste cereri au fost respinse. - Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii în raport de Contractul de furnizare nr. X2 din 19 mai 2003, a susținut că instanța a dat o interpretare eronată clauzelor contractului și a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor legale specifice în cazul neexecutării obligației de a face cuprinsă în contractul menționat, situație în care creditorul are dreptul la despăgubiri.

Astfel, în raport de prevederile art. 1075 C. civ., care menționează faptul că orice obligație de a face sau de a nu face se schimbă în dezdăunări, în caz de neexecutare din partea debitorului și de situația de fapt legată de neexecutarea obligației contractuale de către pârâtă, constând în livrarea de materiale, obiecte de inventar, utilaje, reparații și alte servicii, apreciază că societatea sa este îndreptățită la recuperarea prejudiciului suferit urmare nerespectării clauzelor stabilite în Contractul nr. X2 din 19 mai 2003, motiv pentru care se impune respingerea excepției inadmisibilității.

- Arată că, în cauză, pentru stabilirea situației reale a raporturilor dintre părți, instanța învestită cu soluționarea apelului i-a respins în mod greșit încuviințarea probei cu expertiza contabilă solicitată, chiar dacă în speță s-a mai efectuat o expertiză contabilă, la care s-au făcut două completări ca urmare a obiecțiunilor formulate de părți, dar la care expertul nu a răspuns prin lucrările efectuate, ignorând o parte din înscrisurile depuse de societatea sa, cu referire expresă la ordinele de compensare aferente anilor 2003 și 2004. Intimata-pârâtă SC A.T. SA a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând recursul declarat de reclamanta A.N.A.R.

București împotriva Deciziei nr. 25/A-C din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat avându-se în vedere următoarele considerente: Deși recurenta a invocat art. 304 pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate nu se circumscriu acestui motiv de recurs, întrucât acestea nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a clauzelor contractului. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Critica recurentei prin care a arătat că în mod greșit a soluționat instanța de apel excepția prescripției cu privire la Contractul de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001, când prin Adresa nr. 1759 din 19 mai 2004 pârâta a recunoscut în mod expres că are o datorie certă la societatea sa, reținând că întreruperea cursului acesteia a intervenit la 19 mai 2004, și nu la 25 iulie 2006, când a avut loc concilierea dintre cele două părți și că invocarea de pârâtă a contractului de novație nu poate fi interpretată decât ca o recunoaștere implicită a pretențiilor sale este nefondată.

Art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, în vigoare la data încheierii convenției, prevede că dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege și că odată cu stingerea dreptului la acțiune se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii, iar art. 3 alin. (1) din același decret, prevede că termenul de prescripție este de 3 ani. Conform prevederilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune, care în cauză a fost la data la care obligația debitoarei a devenit scadentă, respectiv când a fost stabilită suma datorată la încheierea circuitelor de compensare privind facturile menționate în Adresa nr. 1759 din 19 mai 2004. Cum pârâta SC A.T.

SA a recunoscut debitul în cuantum de 5.914.459.561 ROL față de reclamanta A.N.A.R. București, prin Adresa nr. 1759 din 19 mai 2004, instanța de apel a reținut corect în privința primului Contract nr. X1 din 18 septembrie 2001, că dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut la această dată, respectiv la 19 mai 2004 și s-a împlinit la 19 mai 2007, conform art. 7 din Decretul nr. 167/1958 și că acțiunea reclamantei formulată la data de 5 noiembrie 2008 este prescrisă. Potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească ori la un organ de arbitraj, necompetent.

Prescripția nu este întreruptă, dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau de executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea. Având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958 și ale art. nr. 1865 C. civ., precum și faptul că în cauză nu a intervenit niciunul din motivele de întrerupere a cursului prescripției, întrucât cererile formulate de reclamantă având ca obiect somația de plată, ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 326/COM/2006 și nr. 327/COM/2006 și cererea de deschidere a procedurii insolvenței, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 874/1259/2007, toate aflate pe rolul Tribunalului Comercial Argeș, respectiv convocarea pârâtei la conciliere directă, nu au efect întreruptiv de prescripție, deoarece cererile au fost respinse, iar cu ocazia concilierii nu a intervenit recunoașterea neechivocă, necondiționată a debitului din partea intimatei.

Astfel, se constată că în mod just instanța de apel a reținut în ceea ce privește instituția întreruperii prescripției în raport de art. 16 alin. (1) lit. b) din Decretul nr. 167/1958, că aceasta nu operează în speță întrucât în ceea ce privește Contractul de furnizare nr. X1 din 18 septembrie 2001, care este o convenție ce conține dispoziții cu caracter general, acesta a încetat de drept odată cu încheierea între părțile procesuale a Contractului nr. X2 din 19 mai 2003. În cauză nu se poate reține nici că pârâta, cu ocazia concilierii directe a recunoscut debitul de 600.000 RON, întrucât aceasta a invocat contractul de novație încheiat cu SC E. SRL, ca mod de stingere a propriei obligații, convenție care a fost valabil încheiată, fiind acceptată de creditor prin aplicarea semnăturilor și a ștampilei, fiind îndeplinite condițiile art. 1130 C. civ., în vigoare la data încheierii contractului.

Or, în atare situație, nu se poate considera că novația a fost reziliată ca urmare a stării de insolvabilitate a noului debitor, iar obligația a revenit în patrimoniul pârâtei SC A.T. SA, știut fiind că, contractul de novație are putere de lege între părți, potrivit art. 969 C. civ., astfel că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 16 lit. a) și b) din Decretul nr. 167/1958 privind întreruperea prescripției extinctive, întrucât dreptul la acțiune s-a născut în speță la data de 19 mai 2004 în raport de Contractul nr. X1/2001, și nu la data de 25 iulie 2006, cum eronat a susținut recurenta.

- Nici critica prin care recurenta a arătat că în mod greșit instanța de apel a admis excepția inadmisibilității acțiunii raportat la Contractul de furnizare nr. X2 din 19 mai 2003, nu poate fi primită față de obiectul convenției, livrarea mărfurilor de către pârâtă către A.N.A.R., cu achitarea de către aceasta din urmă, prin compensare cu unele creanțe pe care petenta le avea de încasat de la diverse persoane, și în lipsa unei clauze similare dispozițiilor art. 15 din contractul inițial.

Cum prezentul litigiu nu are ca obiect îndeplinirea obligației de a face, corespunzător clauzelor contractuale, pe baza unor comenzi din partea reclamantei, iar în cauză nu există nicio adresă de recunoaștere a vreunei datorii în urma finalizării procesului de compensare pentru facturile emise în temeiul Contractului nr. X2 din 19 mai 2003, după cum corect a reținut și instanța de apel în virtutea rolului său devolutiv, solicitarea unei sume de bani, corespunzătoare valorii creanțelor cedate, în condițiile arătate, nu este admisibilă.

- Este de observat că în dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta invocă greșita reținere a situației de fapt de către instanța de apel, în contradicție cu întreg probatoriul administrat în cauză susținând că aceasta i-a respins în mod nejustificat proba cu expertiza contabilă solicitată în cauză, situație în raport de care se impunea obligarea pârâtei la plata sumei menționate, dar greșita reținere a situației de fapt în raport de greșita interpretare a probelor constituie o chestiune de fapt care nu vizează nelegalitatea hotărârii recurate. Altfel spus, critica recurentei pentru stabilirea situației de fapt nu se convertește în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece stabilirea situației de fapt este atributul instanței fondului sau apelului din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac, iar în cauză cele două instanțe și-au motivate hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situației de fapt corect reținute. Reaprecierea probelor administrate în cauză de către instanța de apel nu mai este posibilă în recurs, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. În plus, față de argumentele arătate mai trebuie reținut, în conformitate cu art. 167 alin. (1) C. proc. civ., că dovezile se încuviințează numai dacă instanța socotește că ele pot să ducă la dezlegarea pricinii, or, din analiza înscrisurilor existente la dosar s-a constatat că acestea sunt suficiente, pertinente și utile cauzei și duc la dezlegarea chestiunilor de fapt evocate.

Față de considerentele expuse, cum instanța de apel a pronunțat o decizie legală, context în care motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.N.A.R. București împotriva Deciziei nr. 25/A-C din 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 mai 2014. Procesat de GGC - AZ