ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4329/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4329/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 27 din 22 februarie 2012, Tribunalul Vrancea a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.E. SRL cu sediul procesual ales în Chiajna, în contradictoriu cu pârâta SC F.S. SRL Focșani, având ca obiect pretenții, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Că reclamanta SC M.E. SRL, prin acțiunea înregistrată la data de 28 aprilie 2011, a chemat în judecată pârâta SC F.S.
SRL Focșani, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 49.822,58 RON debit principal reprezentând contravaloarea produselor farmaceutice și parafarmaceutice livrate în baza Contractului de vânzare-cumpărare și distribuție nr. AA din 18 ianuarie 2006 și neachitate, și a sumei de 244.259,72 RON penalități de întârziere, precum și actualizarea debitului în raport cu rata inflației la data plății efective; că reclamanta a convocat pârâta la conciliere în trei rânduri, la data de 6 octombrie 2010, la 25 octombrie 2010 și la data de 14 aprilie 2011, pentru rezolvarea pe cale amiabilă a cauzei, că nu s-a ajuns la o soluție comună, întrucât sumele achitate de către pârâtă nu corespundeau cu cele înscrise în contabilitatea reclamantei, că în procesele-verbale de conciliere încheiate, s-a menționat de pârâtă, că urmează să efectueze verificări în contabilitate.
Că din conținutul raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a reținut că, în fapt, diferența pretinsă de către reclamantă provine dintr-o relație comercială anterioară încheierii Contractului nr. AA din 18 ianuarie 2006, iar suplimentul de expertiză depus la dosar, respectiv Anexa nr. 1, a confirmat faptul că la momentul încheierii acestui contract exista o datorie a pârâtei către reclamantă în sumă de 11.486 RON aferentă raporturilor comerciale necontractuale derulate în perioada 10 octombrie 2005 - 13 decembrie 2005. Instanța a reținut că pentru soldul aferent anului 2005, care era prescris la momentul sesizării instanței, reclamanta nu și-a preconstituit niciun înscris și nici nu a făcut demersuri pentru recuperarea acestuia și că în cursul anului 2010, din încercările de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei, a rezultat că sumele achitate de către pârâtă nu mai corespundeau cu cele înscrise în contabilitatea reclamantei, că reclamanta, contrar voinței părților și fără notificarea prealabilă a pârâtei, a operat plăți în contul debitului existent anterior acestui contract, în condițiile în care a intervenit prescripția, că în cauză nu poate să opereze imputația plății, care să confirme modalitatea de înregistrare în contabilitate a plăților efectuate de către pârâtă, ca stingând mai întâi datoria mai veche.
Tribunalul, având în vedere obligațiile asumate, respectiv plata facturilor la 60 de zile, până la 5 iulie 2006, iar ulterior acestei date la 120 de zile conform Anexei nr. 4, față de modalitatea de derulare a Contractului nr. AA din 18 ianuarie 2006 și față de împrejurarea că din probele analizate a constatat că pârâta nu are datorii exigibile față de reclamantă, nici cu titlu de debit principal și nici cu titlu de penalități, a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată. Prin Decizia nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, a admis apelul declarat de reclamanta SC M.E. SRL București, împotriva Sentinței civile nr. 27 din 22 februarie 2012, pronunțată de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în sensul că a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta SC F.S.
SRL Focșani la plata sumei de 241.095,55 RON către reclamantă, reprezentând penalități de întârziere calculate de la data scadenței până la data introducerii cererii de chemare în judecată. A respins ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 49.822,58 RON debit principal. A respins ca nefondată cererea de reactualizare a debitului în raport cu rata inflației, la data plății efective și a obligat pârâta la plata sumei de 18.557 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de 3.528,5 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamantă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele: Că anterior declanșării litigiului, părțile au încercat soluționarea acestuia prin conciliere directă, situație în care acestea și-au prezentat reciproc dovezile în legătură cu sumele pretinse și respectiv plățile efectuate, fără să ajungă la o soluție comună și că instanța de fond nu a avut în vedere Anexa nr. 4 din 5 iulie 2006 la contract, prin care părțile au convenit, conform art. 6 coroborat cu prevederile art. 2, că toate facturile emise anterior datei de 1 ianuarie 2006, adică anterior încheierii contractului, să preia termenul special de plată de 120 zile și că s-a convenit ca începând cu 1 februarie 2006 obligarea la plata penalităților de întârziere și pentru facturile anterioare contractului, de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, iar sub aspectul imputației plății, părțile au convenit ca plățile efectuate de pârâtă să fie imputate mai întâi asupra ratelor restante, penalităților și ratelor scadente.
Așa fiind, plățile efectuate succesiv de către pârâtă au fost imputate, potrivit acordului părților, asupra datoriilor mai vechi, restante în ordine cronologică, fără a fi necesară notificare din partea reclamantei asupra modalității în care se realizează imputația plății, cum greșit a reținut instanța de fond, aspect confirmat și de lipsa mențiunilor din documentele de plată referitoare la obligația ce se achită. Prin urmare, sumele datorate de pârâtă pentru contravaloarea bunurilor cumpărate anterior anului 2006 au fost achitate în cursul anului 2006, așa cum rezultă din Anexa 1 la suplimentul raportului de expertiză. Instanța a reținut că expertiza contabilă a fost realizată în urma punctajelor efectuate între cele două părți și a verificărilor încrucișate a actelor de bancă și de casă puse, care au evidențiat faptul că pârâta SC F.S.
SRL a înregistrat în evidența contabilă toate facturile emise de către reclamantă, inclusiv facturile privind discounturile acordate de către aceasta, cu excepția a patru facturi în valoare de 2.609,68 RON, identificate în Anexa 1 la raportul de expertiză. Cât privește plățile efectuate de către pârâtă s-a reținut că în evidența contabilă a reclamantei SC M.E. SRL București sunt înregistrate toate plățile efectuate de către pârâtă, cu excepția sumei plătite cu O.P. din 25 martie 2010 în sumă de 1.241,17 RON, care s-a dedus din suma reținută, ca fiind datorată. De altfel, pârâta, după efectuarea expertizei contabile, a recunoscut debitul principal, efectuând plata acestuia cu O.P. din 3 ianuarie 2012, astfel că acest motiv, capătul principal de cerere având ca obiect plata contravalorii produselor farmaceutice și parafarmaceutice, a rămas fără obiect.
Cum prin art. 6.4 din contract, părțile au prevăzut că în cazul depășirii termenului de plată, cumpărătorul datorează vânzătorului penalități în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculate la suma neachitată și că penalitățile de întârziere pot depăși cuantumul sumei datorate și avându-se în vedere faptul că pârâta a executat cu întârziere obligația de plată către reclamantă, cu nerespectarea clauzelor contractuale, instanța de apel a obligat-o la plata sumei de 241.095,55 RON penalități de întârziere. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a obligat pârâta la plata sumei de 18.557 RON cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de 3.528,5 RON cheltuieli de judecată în apel, către reclamantă.
Împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, a declarat recurs pârâta SC F.S. SRL Focșani, întemeiat pe art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea ca temeinică a sentinței instanței de fond. În criticile formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurenta-reclamantă a susținut în esență următoarele: - Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., recurenta a menționat că decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât societatea sa în mod greșit a fost obligată la plata penalităților de întârziere, că instanța de apel nu a luat în considerare nefacturarea penalităților de întârziere pretinse de reclamantă, astfel că în lipsa unei facturi, societatea sa este în imposibilitate de a plăti penalitățile în cauză, întrucât operațiunea de plată nu poate fi înregistrată în contabilitate și că instanța a interpretat greșit probele administrate în cauză pe acest aspect.
- S-a mai arătat că au fost încălcate prevederile legii contabilității, care impun în sarcina societăților comerciale consemnarea oricărei datorii într-o factură fiscală, situație ignorată de Curtea de Apel Galați și că a fost interpretat greșit raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, fără să țină cont că cele două confirmări de sold de la 30 iunie 2007 și 30 mai 2008, emise de reclamantă, sunt eronate, critică ce se întemeiază pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Mai mult decât atât, recurenta a menționat și faptul că înregistrările din contabilitatea reclamantei sunt greșite prin modul de operare și că prin încasarea penalităților aceasta va realiza un beneficiu necuvenit. De altfel, Curtea de Apel Galați a interpretat greșit și regulile privind imputația plăților, aceasta fiind făcută și pentru datorii aparținând altor societăți comerciale, în contextul în care pe facturile emise de societatea sa nu au fost făcute mențiuni în acest sens.
- Recurenta a mai susținut că în cauză este incident și art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel și-a depășit atribuțiile judecătorești, pe motiv că a stabilit prin hotărâre cuantumul penalităților, încălcând prevederile art. 969 C. civ., fără să țină cont de faptul că, contractul este legea părților. - Instanța a aplicat greșit legea contabilității, privind plata unei datorii, atunci când este acceptată la plată, fără a se emite în acest sens o factură fiscală pentru penalități, astfel că în lipsa unei facturi se apreciază că din punct de vedere contabil nu există o datorie în acest sens. Mai mult, instanța a aplicat și interpretat greșit regulile privind imputația plăților și clauzele contractului, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc.
civ. Intimata-reclamantă SC M.E. SRL București prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4 octombrie 2013 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele formulate în scris. Analizând recursul declarat de pârâta SC F.S. SRL Focșani împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente: În speță, prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a pus în discuție nerespectarea prevederilor art. 969 C. civ., în raport de executarea obligațiilor asumate de pârâtă prin contractul ce face obiectul cauzei deduse judecății.
Este de necontestat că părțile au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare și distribuție nr. AA din 18 ianuarie 2006, modificat prin Anexa nr. 4 din 5 iulie 2006, având ca obiect livrarea produselor farmaceutice și parafarmaceutice de către reclamanta SC M.E. SRL către pârâta SC F.S. SRL Focșani, în condițiile art. 969 - 970 C. civ. și că potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, dar în cauză nu se poate reține că instanța de apel a încălcat principiul ce se desprinde din dispozițiile art. 969 C. civ., în condițiile în care a dat eficiență tocmai clauzelor inserate de părți în contractul încheiat. Ca urmare, în mod corect instanța de apel a reținut răspunderea contractuală a pârâtei în calitate de cumpărător al produselor menționate, având în vedere obligațiile asumate de părți prin contractul semnat și modul de îndeplinire al obligațiilor.
Cum prin art. 6.4 din contract, părțile au prevăzut că în cazul depășirii termenului de plată, cumpărătorul datorează vânzătorului penalități în cuantum de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, calculate la suma neachitată și că penalitățile de întârziere pot depăși cuantumul sumei datorate și avându-se în vedere faptul că pârâta a executat cu întârziere obligația de plată către reclamantă, cu nerespectarea clauzelor contractuale, instanța de apel în mod corect a obligat-o la plata sumei de 241.095,55 RON penalități de întârziere.
Argumentația adusă de recurenta-pârâtă, în susținerea criticilor sale în sensul că, în mod greșit a fost obligată la plata penalităților de întârziere, că instanța de apel nu a luat în considerare nefacturarea penalităților de întârziere pretinse de reclamantă, situație în care societatea sa este în imposibilitate de a plăti contravaloarea acestora, că operațiunea de plată nu poate fi înregistrată în contabilitate, că instanța a interpretat greșit probele administrate, inclusiv raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză legat de situația plății facturilor, că înregistrările din contabilitatea reclamantei sunt greșite, fapt ce face ca prin încasarea penalităților reclamanta să încaseze un beneficiu necuvenit, modul în care s-a făcut imputație plăților, aceasta fiind făcută și pentru datorii aparținând altor societăți comerciale, în contextul în care pe facturile emise de societatea sa nu au fost făcute mențiuni în acest sens, vizează situația de fapt și administrarea probatoriului, astfel că face imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța de recurs.
Practic, prin criticile invocate recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel, aducând în susținere argumente ce își propun să repună în discuție situații de fapt, precum și reinterpretarea probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului de temeinicie, și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ. În concluzie, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză ținând cont de clauzele stabilite de părți prin contract și anexa la contract semnate, ștampilate și acceptate de părți, context în care motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. nu poate fi reținut. Examinând actele dosarului, se constată că nici critica recurentei întemeiată pe art. 304 pct. 4 C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât nu s-au depășit atribuțiile judecătorești, ce se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, situație ce nu se regăsește în cauza de față. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.
civ. În raport de acest aspect, se constată că instanța de apel a analizat toate criticile invocate de reclamantă prin cererea de apel, argumentând motivele avute în vedere pentru care a fost reținută răspunderea pârâtei, ținând cont de obligațiile asumate prin convenția încheiată în condițiile art. 969 C. civ. Din modul în care s-a derulat procesul în fața Curții de Apel Galați rezultă că, în cauză, părțile au beneficiat de un proces echitabil, așa cum este conturat în art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar instanța și-a exercitat rolul activ respectând dispozițiile art. 129 C. proc. civ. Recurenta a încadrat ultimul motiv de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., însă prin această critică a vizat de fapt greșita interpretare a dispozițiilor contractuale, nu natura juridică a actului încheiat de părți, această critică putând fi încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cadrul căruia a și fost analizată. Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează să respingă ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.S. SRL Focșani împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC F.S. SRL Focșani împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 decembrie 2013. Procesat de GGC - AZ
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.