ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4329/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4329/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 27 din 22 februarie

2012, Tribunalul Vrancea a respins acțiunea formulată de reclamanta SC M.E. SRL

cu sediul procesual ales în Chiajna, în contradictoriu cu pârâta SC F.S. SRL

Focșani, având ca obiect pretenții, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Că reclamanta SC M.E.

SRL, prin acțiunea înregistrată la data de 28 aprilie 2011, a chemat în

judecată pârâta SC F.S. SRL Focșani, solicitând obligarea acesteia la plata

sumei de 49.822,58 RON debit principal reprezentând contravaloarea produselor

farmaceutice și parafarmaceutice livrate în baza Contractului de

vânzare-cumpărare și distribuție nr. AA din 18 ianuarie 2006 și neachitate, și

a sumei de 244.259,72 RON penalități de întârziere, precum și actualizarea

debitului în raport cu rata inflației la data plății efective; că reclamanta a

convocat pârâta la conciliere în trei rânduri, la data de 6 octombrie 2010, la

25 octombrie 2010 și la data de 14 aprilie 2011, pentru rezolvarea pe cale

amiabilă a cauzei, că nu s-a ajuns la o soluție comună, întrucât sumele

achitate de către pârâtă nu corespundeau cu cele înscrise în contabilitatea

reclamantei, că în procesele-verbale de conciliere încheiate, s-a menționat de

pârâtă, că urmează să efectueze verificări în contabilitate.

Că din conținutul

raportului de expertiză întocmit în cauză, tribunalul a reținut că, în fapt,

diferența pretinsă de către reclamantă provine dintr-o relație comercială

anterioară încheierii Contractului nr. AA din 18 ianuarie 2006, iar suplimentul

de expertiză depus la dosar, respectiv Anexa nr. 1, a confirmat faptul că la

momentul încheierii acestui contract exista o datorie a pârâtei către

reclamantă în sumă de 11.486 RON aferentă raporturilor comerciale

necontractuale derulate în perioada 10 octombrie 2005 - 13 decembrie 2005.

Instanța a reținut că

pentru soldul aferent anului 2005, care era prescris la momentul sesizării

instanței, reclamanta nu și-a preconstituit niciun înscris și nici nu a făcut

demersuri pentru recuperarea acestuia și că în cursul anului 2010, din

încercările de rezolvare pe cale amiabilă a cauzei, a rezultat că sumele

achitate de către pârâtă nu mai corespundeau cu cele înscrise în contabilitatea

reclamantei, că reclamanta, contrar voinței părților și fără notificarea

prealabilă a pârâtei, a operat plăți în contul debitului existent anterior

acestui contract, în condițiile în care a intervenit prescripția, că în cauză

nu poate să opereze imputația plății, care să confirme modalitatea de

înregistrare în contabilitate a plăților efectuate de către pârâtă, ca stingând

mai întâi datoria mai veche.

Tribunalul, având în

vedere obligațiile asumate, respectiv plata facturilor la 60 de zile, până la 5

iulie 2006, iar ulterior acestei date la 120 de zile conform Anexei nr. 4, față

de modalitatea de derulare a Contractului nr. AA din 18 ianuarie 2006 și față

de împrejurarea că din probele analizate a constatat că pârâta nu are datorii

exigibile față de reclamantă, nici cu titlu de debit principal și nici cu titlu

de penalități, a respins acțiunea ca fiind neîntemeiată.

Prin Decizia nr.

83/2012 din 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă,

maritimă și fluvială, a admis apelul declarat de reclamanta SC M.E. SRL

București, împotriva Sentinței civile nr. 27 din 22 februarie 2012, pronunțată

de Tribunalul Vrancea, pe care a schimbat-o în sensul că a admis, în parte,

acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta SC F.S. SRL Focșani la

plata sumei de 241.095,55 RON către reclamantă, reprezentând penalități de întârziere

calculate de la data scadenței până la data introducerii cererii de chemare în

judecată.

A respins ca rămasă

fără obiect cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 49.822,58 RON debit

principal.

A respins ca

nefondată cererea de reactualizare a debitului în raport cu rata inflației, la

data plății efective și a obligat pârâta la plata sumei de 18.557 RON

cheltuieli de judecată în primă instanță și a sumei de 3.528,5 RON cheltuieli

de judecată în apel, către reclamantă.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Că anterior

declanșării litigiului, părțile au încercat soluționarea acestuia prin

conciliere directă, situație în care acestea și-au prezentat reciproc dovezile

în legătură cu sumele pretinse și respectiv plățile efectuate, fără să ajungă

la o soluție comună și că instanța de fond nu a avut în vedere Anexa nr. 4 din

5 iulie 2006 la contract, prin care părțile au convenit, conform art. 6

coroborat cu prevederile art. 2, că toate facturile emise anterior datei de 1

ianuarie 2006, adică anterior încheierii contractului, să preia termenul

special de plată de 120 zile și că s-a convenit ca începând cu 1 februarie 2006

obligarea la plata penalităților de întârziere și pentru facturile anterioare

contractului, de 0,5% pe fiecare zi de întârziere, iar sub aspectul imputației

plății, părțile au convenit ca plățile efectuate de pârâtă să fie imputate mai

întâi asupra ratelor restante, penalităților și ratelor scadente.

Așa fiind, plățile

efectuate succesiv de către pârâtă au fost imputate, potrivit acordului

părților, asupra datoriilor mai vechi, restante în ordine cronologică, fără a

fi necesară notificare din partea reclamantei asupra modalității în care se

realizează imputația plății, cum greșit a reținut instanța de fond, aspect

confirmat și de lipsa mențiunilor din documentele de plată referitoare la

obligația ce se achită.

Prin urmare, sumele

datorate de pârâtă pentru contravaloarea bunurilor cumpărate anterior anului

2006 au fost achitate în cursul anului 2006, așa cum rezultă din Anexa 1 la

suplimentul raportului de expertiză.

Instanța a reținut că

expertiza contabilă a fost realizată în urma punctajelor efectuate între cele

două părți și a verificărilor încrucișate a actelor de bancă și de casă puse,

care au evidențiat faptul că pârâta SC F.S. SRL a înregistrat în evidența

contabilă toate facturile emise de către reclamantă, inclusiv facturile privind

discounturile acordate de către aceasta, cu excepția a patru facturi în valoare

de 2.609,68 RON, identificate în Anexa 1 la raportul de expertiză.

Cât privește plățile

efectuate de către pârâtă s-a reținut că în evidența contabilă a reclamantei SC

M.E. SRL București sunt înregistrate toate plățile efectuate de către pârâtă,

cu excepția sumei plătite cu O.P. din 25 martie 2010 în sumă de 1.241,17 RON,

care s-a dedus din suma reținută, ca fiind datorată.

De altfel, pârâta,

după efectuarea expertizei contabile, a recunoscut debitul principal, efectuând

plata acestuia cu O.P. din 3 ianuarie 2012, astfel că acest motiv, capătul

principal de cerere având ca obiect plata contravalorii produselor farmaceutice

și parafarmaceutice, a rămas fără obiect.

Cum prin art. 6.4 din

contract, părțile au prevăzut că în cazul depășirii termenului de plată,

cumpărătorul datorează vânzătorului penalități în cuantum de 0,5% pe fiecare zi

de întârziere, calculate la suma neachitată și că penalitățile de întârziere

pot depăși cuantumul sumei datorate și avându-se în vedere faptul că pârâta a

executat cu întârziere obligația de plată către reclamantă, cu nerespectarea

clauzelor contractuale, instanța de apel a obligat-o la plata sumei de

241.095,55 RON penalități de întârziere. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., a obligat pârâta la plata sumei de 18.557 RON cheltuieli de judecată în primă

instanță și a sumei de 3.528,5 RON cheltuieli de judecată în apel, către

reclamantă.

Împotriva Deciziei

nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a

II-a civilă, maritimă și fluvială, a declarat recurs pârâta SC F.S. SRL

Focșani, întemeiat pe art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o

pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea

deciziei în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea ca temeinică

a sentinței instanței de fond.

În criticile

formulate, după o prezentare a situației de fapt, recurenta-reclamantă a

susținut în esență următoarele:

- Invocând motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a menționat că

decizia pronunțată de instanța de apel este nelegală, întrucât societatea sa în

mod greșit a fost obligată la plata penalităților de întârziere, că instanța de

apel nu a luat în considerare nefacturarea penalităților de întârziere pretinse

de reclamantă, astfel că în lipsa unei facturi, societatea sa este în

imposibilitate de a plăti penalitățile în cauză, întrucât operațiunea de plată

nu poate fi înregistrată în contabilitate și că instanța a interpretat greșit

probele administrate în cauză pe acest aspect.

- S-a mai arătat că

au fost încălcate prevederile legii contabilității, care impun în sarcina

societăților comerciale consemnarea oricărei datorii într-o factură fiscală,

situație ignorată de Curtea de Apel Galați și că a fost interpretat greșit

raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, fără să țină cont că cele

două confirmări de sold de la 30 iunie 2007 și 30 mai 2008, emise de

reclamantă, sunt eronate, critică ce se întemeiază pe art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Mai mult decât atât,

recurenta a menționat și faptul că înregistrările din contabilitatea

reclamantei sunt greșite prin modul de operare și că prin încasarea

penalităților aceasta va realiza un beneficiu necuvenit.

De altfel, Curtea de

Apel Galați a interpretat greșit și regulile privind imputația plăților,

aceasta fiind făcută și pentru datorii aparținând altor societăți comerciale,

în contextul în care pe facturile emise de societatea sa nu au fost făcute

mențiuni în acest sens.

- Recurenta a mai

susținut că în cauză este incident și art. 304 pct. 4 C. proc. civ., în sensul

că decizia recurată este nelegală, întrucât instanța de apel și-a depășit

atribuțiile judecătorești, pe motiv că a stabilit prin hotărâre cuantumul

penalităților, încălcând prevederile art. 969 C. civ., fără să țină cont de

faptul că, contractul este legea părților.

- Instanța a aplicat

greșit legea contabilității, privind plata unei datorii, atunci când este

acceptată la plată, fără a se emite în acest sens o factură fiscală pentru

penalități, astfel că în lipsa unei facturi se apreciază că din punct de vedere

contabil nu există o datorie în acest sens. Mai mult, instanța a aplicat și

interpretat greșit regulile privind imputația plăților și clauzele

contractului, motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă

SC M.E. SRL București prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4 octombrie

2013 a cerut respingerea recursului ca nefondat, pentru motivele formulate în

scris.

Analizând recursul

declarat de pârâta SC F.S. SRL Focșani împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă,

maritimă și fluvială, din perspectiva criticilor formulate și temeiurilor de

drept arătate, ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte

a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

În speță, prin prisma

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a pus în

discuție nerespectarea prevederilor art. 969 C. civ., în raport de executarea

obligațiilor asumate de pârâtă prin contractul ce face obiectul cauzei deduse

judecății.

Este de necontestat

că părțile au încheiat Contractul de vânzare-cumpărare și distribuție nr. AA

din 18 ianuarie 2006, modificat prin Anexa nr. 4 din 5 iulie 2006, având ca

obiect livrarea produselor farmaceutice și parafarmaceutice de către reclamanta

SC M.E. SRL către pârâta SC F.S. SRL Focșani, în condițiile art. 969 - 970 C.

civ. și că potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de

lege între părțile contractante, dar în cauză nu se poate reține că instanța de

apel a încălcat principiul ce se desprinde din dispozițiile art. 969 C. civ.,

în condițiile în care a dat eficiență tocmai clauzelor inserate de părți în

contractul încheiat.

Ca urmare, în mod

corect instanța de apel a reținut răspunderea contractuală a pârâtei în

calitate de cumpărător al produselor menționate, având în vedere obligațiile

asumate de părți prin contractul semnat și modul de îndeplinire al

obligațiilor.

Cum prin art. 6.4 din

contract, părțile au prevăzut că în cazul depășirii termenului de plată,

cumpărătorul datorează vânzătorului penalități în cuantum de 0,5% pe fiecare zi

de întârziere, calculate la suma neachitată și că penalitățile de întârziere

pot depăși cuantumul sumei datorate și avându-se în vedere faptul că pârâta a

executat cu întârziere obligația de plată către reclamantă, cu nerespectarea

clauzelor contractuale, instanța de apel în mod corect a obligat-o la plata

sumei de 241.095,55 RON penalități de întârziere.

Argumentația adusă de

recurenta-pârâtă, în susținerea criticilor sale în sensul că, în mod greșit a

fost obligată la plata penalităților de întârziere, că instanța de apel nu a

luat în considerare nefacturarea penalităților de întârziere pretinse de

reclamantă, situație în care societatea sa este în imposibilitate de a plăti

contravaloarea acestora, că operațiunea de plată nu poate fi înregistrată în

contabilitate, că instanța a interpretat greșit probele administrate, inclusiv

raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză legat de situația plății facturilor,

că înregistrările din contabilitatea reclamantei sunt greșite, fapt ce face ca

prin încasarea penalităților reclamanta să încaseze un beneficiu necuvenit,

modul în care s-a făcut imputație plăților, aceasta fiind făcută și pentru

datorii aparținând altor societăți comerciale, în contextul în care pe

facturile emise de societatea sa nu au fost făcute mențiuni în acest sens,

vizează situația de fapt și administrarea probatoriului, astfel că face

imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate de către instanța

de recurs.

Practic, prin

criticile invocate recurenta-pârâtă își exprimă nemulțumirea cu privire la

soluția pronunțată de instanța de apel, aducând în susținere argumente ce își

propun să repună în discuție situații de fapt, precum și reinterpretarea

probatoriului, împrejurare care situează analiza acestora în sfera controlului

de temeinicie, și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ.

În concluzie,

instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente

în cauză ținând cont de clauzele stabilite de părți prin contract și anexa la

contract semnate, ștampilate și acceptate de părți, context în care motivul de

recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Examinând actele

dosarului, se constată că nici critica recurentei întemeiată pe art. 304 pct. 4

C. proc. civ. nu poate fi primită, întrucât nu s-au depășit atribuțiile

judecătorești, ce se concretizează într-o imixtiune a instanței de judecată în

sfera activității executive sau legislative, situație ce nu se regăsește în

cauza de față.

Dispozițiile art. 304

pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu

se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea

cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, dar decizia

recurată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină, conform

cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În raport de acest

aspect, se constată că instanța de apel a analizat toate criticile invocate de

reclamantă prin cererea de apel, argumentând motivele avute în vedere pentru

care a fost reținută răspunderea pârâtei, ținând cont de obligațiile asumate

prin convenția încheiată în condițiile art. 969 C. civ.

Din modul în care s-a

derulat procesul în fața Curții de Apel Galați rezultă că, în cauză, părțile au

beneficiat de un proces echitabil, așa cum este conturat în art. 6 pct. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar instanța și-a exercitat rolul

activ respectând dispozițiile art. 129 C. proc. civ.

Recurenta a încadrat

ultimul motiv de recurs în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă prin

această critică a vizat de fapt greșita interpretare a dispozițiilor contractuale,

nu natura juridică a actului încheiat de părți, această critică putând fi

încadrată în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în cadrul căruia a și

fost analizată.

Pentru rațiunile mai

sus înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează să respingă ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC F.S. SRL

Focșani împotriva Deciziei nr. 83/2012 din 9 octombrie 2012, pronunțată de

Curtea de Apel Galați, secția a II-a civilă, maritimă și fluvială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta SC F.S. SRL Focșani împotriva Deciziei nr. 83/2012

din 9 octombrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția a II-a

civilă, maritimă și fluvială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 5 decembrie 2013.

Procesat

de GGC - AZ