ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2903/2013

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea penală nr. 409 din 22 octombrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 4913/108/2012 al Tribunalului Arad, a fost admisă în baza art. 278

1

alin. (8) lit. c) C. proc. pen. plângerea formulată de petenta D.G.F.P. a județului Arad – A.I.F., în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. împotriva ordonanței procurorului din 24 mai 2012 dată în Dosarul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și rezoluției prim procurorului adjunct din 26 iunie 2012 dată în Dosarul nr. 363/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, pe care le-a desființat și în consecință:

A fost pusă în mișcarea acțiunea penală față de inculpatul S.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 și art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005 și s-a reținut cauza spre judecare în primă instanță, sub aspectul acestor infracțiuni.

Au fost menținute soluțiile procurorului cu privire la infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că: prin cererea înregistrată la Tribunalul Arad la data de 12 iulie 2012 petenta D.G.F.P. Arad - A.I.F., în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F., a formulat plângere împotriva Ordonanței procurorului din 24 mai 2012 dată în Dosarul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad și rezoluției prim procurorului adjunct din 26 iunie 2012 dată în Dosarul nr. 363/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, solicitând admiterea acesteia, desființarea soluțiilor și punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul S.C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 4 și art. 9 alin. (1) lit. a), b) și f) din Legea nr. 241/2005.

În motivarea plângerii, s-a arătat că societatea a făcut obiectul unei inspecții fiscale în perioada 22 mai 2008-16 iunie 2008, ocazie cu care la sediul declarat al acesteia din localitatea Nădlac, jud. Arad, nu a fost identificată nici o persoană care să reprezinte societatea, astfel că organele fiscale au trimis învinuitului S.C., 3 invitații, atât pe adresa de domiciliu a acestuia cât și pe adresa sediului societății, invitații care au fost returnate, fără a fi confirmată primirea acestora, fiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005. Invitațiile trimise pe adresa de domiciliu au fost confirmate de primire de tatăl susnumitului, dar nici acesta, nici altă persoană nu s-au prezentat la organul fiscal cu actele solicitate, fapt ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005. Totodată, s-a susținut că inspecția fiscală s-a desfășurat în baza formularelor de schimb de informații S.C.A.C. 2004, constatându-se că societatea a înregistrat achiziții intracomunitare nedeclarate de societate la organele fiscale și prin neînregistrarea în contabilitate a operațiunilor economice intracomunitare efectuate, urmată de nedeclararea acestora și neachitarea obligațiilor fiscale aferente, s-a produs un însemnat prejudiciu bugetului de stat, în cuantum total de 558.759 lei, fapte ce constituie infracțiunile prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005.

S-a reținut că învinuitul S.C. a fost legal citat la domiciliul cunoscut și prin afișare la Consiliul local Arad, dar nu s-a prezentat în fața instanței și nu a depus înscrisuri privind plângerea formulată.

Prin sentința penală nr. 490 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 4913/108/2012, în baza art. 11 pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul S.C. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 4 și 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Arad a reținut următoarele:

Prin sesizarea penală nr. 4058 din 16 iunie 2008 petenta D.G.F.P. Arad - A.I.F. a adus la cunoștința organelor de urmărire penală faptul că numitul S.C., în calitate de administrator al SC M. SRL Nădlac, jud. Arad, deși a fost somat de trei ori, nu a prezentat organelor de inspecție fiscală documentele solicitate, considerându-se că se sustrage în mod intenționat de la efectuarea controlului fiscal, precum și că sediul societății este fictiv. De asemenea, se menționează că, în baza formularelor de schimb de informații, S.C.A.C. 2004, organele de control au întocmit raportul de inspecție fiscală din 12 iunie 2008, prin care au stabilit că învinuitul S.C., în calitate de administrator, nu a evidențiat în documentele contabile venituri și T.V.A. aferente achizițiilor efectuate, producând un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 393.117 lei.

S-a constatat că în urma cercetărilor efectuate, prin rezoluția procurorului din 12 aprilie 2011, dată în Dosarul nr. 3750/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de învinuitul M.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 și aplicarea unei amenzi administrative în sumă de 1.000 lei; scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și f) din Legea nr. 241/2005, față de învinuitul S.C., deoarece faptelor le lipsește latura obiectivă; neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005, față de învinuitul S.C., întrucât lipsește latura subiectivă a infracțiunii.

Pentru a pronunța această soluție, procurorul a reținut că SC M. SRL a fost înființată de învinuitul M.M., în anul 2001, acesta deținând calitatea de asociat și administrator, obiectul principal de activitate al acestea fiind „comerț cu ridicata al fructelor și legumelor proaspete", iar sediul inițial fiind stabilit în Arad, ulterior acest sediu fiind mutat în mai multe locații din municipiul Arad. în luna decembrie 2006, învinuitul M.M. a cesionat societatea învinuitului S.C., sediul societății fiind mutat în localitatea Nădlac, jud. Arad.

În luna ianuarie 2009, administrator al societății a fost numit lichidatorul judiciar Casa de insolvență R. Ipurl, deoarece a fost deschisă procedura de insolvență iar în luna august 2009, această societate a fost radiată.

S-a reținut că din raportul de inspecție fiscală din 13 iunie 2008 al D.G.F.P. Arad, a rezultat că la sediul social al SC M. SRL din localitatea Nădlac, jud. Arad, nu a putut fi identificat numitul S.C. administratorul societății, organele fiscale efectuând controlul pe baza formularelor de schimb de informații S.C.C.A. 2004. In urma acestui control, a rezultat că în perioada 1 ianuarie 2007-31 martie 2007, societatea a avut un singur furnizor - M.L.M. C.S.N.C. Italia.

De asemenea, s-a constatat că în cauză s-a dispus comisie rogatorie internațională, precum și audierea administratorului societății comerciale M.L.M.C.S.N.C. Italia, ocazie cu care, numitul M.C., reprezentantul acestei societăți, a pus la dispoziție copii ale facturilor și C.M.R.-urilor, emise în perioada 1 ianuarie-31 martie 2007, către SC M. SRL, cu sediul în Arad, deși la vremea respectivă sediul societății fusese deja mutat în localitatea Nădlac. Din analiza acestor documente s-a constatat că acestea nu au fost semnate de către reprezentanții SC M. SRL, în declarațiile date la organele de cercetare penală, cei doi învinuiți precizează că după cesionare nu au desfășurat activități comerciale în numele SC M. SRL.

Prin urmare, s-a apreciat că nu s-a dovedit faptul că marfa a fost livrată și recepționată de către această societate, acestea putând fi întocmite fictiv în numele SC M. SRL, date de identificare ale firmei neavând caracter secret și putând fi obținute din diverse medii.

S-a mai reținut că în cursul cercetărilor s-a stabilit că SC E. SRL, societate deținută și administrată de învinuitul M.M., a fost singura societate comercială, care a avut relații comerciale cu SC M.L.M. C.S.N.C. Italia.

Având în vedere că în contabilitatea SC M. SRL nu au fost înregistrate operațiuni comerciale arătate mai sus, pentru a se stabili realitatea acestora, s-a solicitat organelor fiscale teritoriale, lista neconcordanțelor. Din aceasta a rezultat că SC M. SRL, în perioada de referință, a figurat cu o singură operațiune efectuată, în urma căreia a fost emisă factura fiscală din 30 martie 2007.

Tot în cursul cercetărilor, s-a reținut că s-a stabilit faptul că învinuitul S.C. nu a desfășurat nici o activitate comercială în numele societății după cesionare, din verificările efectuate stabilindu-se că acesta a fost plecat în Italia pentru o perioadă mai lungă de timp, din primăvara anului 2008. În aceeași perioadă în care a lipsit din țară, învinuitului i-au fost transmise mai multe invitații de către D.G.F.P. Arad, pentru a se prezenta în vederea efectuării controlului fiscal, invitații trimise atât la sediul societății, de unde au fost returnate, întrucât nu a fost găsit destinatarul, cât și la domiciliul său, de unde au fost ridicate de tatăl acestuia. De asemenea, s-a constatat că factura a fost emisă în numele SC M. SRL, cu sediul în Arad și nu în Nădlac, așa cum figura după cesionare și preluarea administrării de către învinuitul S.C.

Prima instanță a reținut că în declarațiile date la organele de cercetare penală, învinuitul M.M. a precizat că este posibil ca factura din 30 martie 2007 să fi fost emisă de către el, dintr-o greșeală, fără a se putea preciza cu exactitate cauzele pentru care a întocmit-o, condiții în care, în cursul urmăririi penale, a achitat contravaloarea impozitului pe T.V.A.-ul aferent acestei operațiuni (300 lei T.V.A. și 253 lei impozit pe profit) depunând la dosar chitanța din 15 martie 2011.

Deoarece nu s-a putut stabili că facturile emise de M.L.M. C.S.N.C. Italia, au fost eliberate ca urmare a unor operațiuni comerciale desfășurate cu SC M. SRL, nu s-a putut dovedi că marfa a intrat în țară sau a fost primită de către societate și că a fost comercializată de aceasta, în cauză nu s-a putut reține săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.

În ceea ce privește sediul SC M. SRL s-a constatat ca acesta nu a fost stabilit în mod fictiv în localitatea Nădlac, jud. Arad, existând un contract de comodat între învinuitul S.C. nu s-a preocupat efectiv de administrarea acesteia, astfel că nu s-a putut considera că schimbarea și declararea sediului în localitatea Nădlac s-a făcut în scopul sustragerii de la efectuarea verificărilor financiare, mai ales că învinuitul nu a desfășurat activități comerciale.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petenta și prin ordonanța prim procurorului din 27 mai 2011 dată în Dosarul nr. 657/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, aceasta a fost respinsă. Această soluție a fost atacată de către petentă și prin sentința penală nr. 448 din 27 octombrie 2011 a Tribunalului Arad pronunțată în Dosarul nr. 9755/55/2011, în baza art. 278/1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. s-a admis plângerea petentei împotriva soluțiilor date de procurori în Dosarele nr. 3570/P/2008 și nr. 657/II/2/2011 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad privind pe învinuitul S.C., pe care le-a desființat și a trimis cauza la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad în vederea începerii urmăririi penale față de învinuitul S.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005 și redeschiderea urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 9 lit. a), b) și f) din Legea nr. 241/2005.

Drept urmare, prin ordonanța procurorului din 14 noiembrie 2011 dată în Dosarul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, în baza art. 273 alin. (2) și (4) C. proc. pen. s-a dispus redeschiderea urmăririi penale cu privire la învinuitul S.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a), b) și f) din Legea nr. 241/2005 și începerea urmăririi penale față de acesta pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr.  241/2005.

În acest sens, s-a încercat găsirea învinuitului S.C., în vederea ascultării sale, dar fără rezultat întrucât din verificările efectuate s-a constatat că acesta este plecat din țară.

În urma actelor de urmărire penală efectuate în cauză, prin ordonanța procurorului din 24 mai 2012 dată în Dosarul nr. 504/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 249 C. proc. pen. rap. la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. d) C. proc. pen. scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului S.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 4 și art. 9 alin. (1) lit. a), b) și f) din Legea nr. 241/2005, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni sub aspectul laturii obiective, motiv pentru care acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere petenta și prin rezoluția prim procurorului adjunct din 26 iunie 2012 dată în Dosarul nr. 363/II/2/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, aceasta a fost respinsă ca nefondată.

Petenta D.G.F.P. a județului Arad - A.I.F., în nume propriu și în reprezentarea A.N.A.F. a formulat plângere împotriva rezoluției susmenționate, care formează obiectul prezentului dosar.

Prima instanță a apreciat că plângerea este fondată.

Astfel, prima instanță a reținut că SC M. SRL a fost înființată de numitul M.M., în cursul anului 2001 având ca obiect principal de activitate „comerț cu ridicata al fructelor și legumelor proaspete". Inițial sediul societății a fost stabilit în Arad, ulterior fiind mutat în mai multe locații din Arad.

În cursul lunii decembrie 2006, numitul M.M a cesionat societatea numitului S.C., ocazie cu care sediul social a fost mutat în orașul Nădlac, jud. Arad.

În luna ianuarie 2009 administrator al SC M. SRL a fost numit lichidatorul judiciar Casa de Insolvență R. Ipurl, fiind deschisă procedura insolvenței, iar în cursul lunii august 2009 societatea a fost radiată.

S-a mai reținut că înainte de demararea procedurii insolvenței, societatea a făcut obiectul unei inspecții fiscale, ca urmare a tematicii A.N.A.F. din 6 august 2007. Inspecția trebuia să cuprindă verificarea modului de constituire, înregistrare în contabilitate, declarare și virare a impozitului pe profit și a T.V.A. aferentă perioadei 1 ianuarie 2007-31 martie 2007.

În vederea efectuării inspecției, învinuitul a fost înștiințat că organele de inspecție s-au deplasat la sediul societății din localitatea Nădlac, însă nu a fost găsit nici un reprezentant, astfel încât inspecția fiscală nu a putut fi efectuată (fila 118 dosar u.p.). Învinuitul S.C. a fost invitat să se prezinte la sediul D.G.F.P. Arad în data de 8 mai 2008, cu toate documentele prevăzute de art. 86 și 94 din O.G. nr. 92/2003. De asemenea, au fost trimise alte trei invitații pe adresa de domiciliu a acestuia, care au fost confirmate de primire de tatăl său, dar nici învinuitul, nici un alt reprezentant sau împuternicit al acestuia nu s-au prezentat la sediul organului de inspecție.

Drept urmare, au fost emise alte două invitații, pentru zilele de 12 mai 2008 și respectiv 13 mai 2008, însă nici urmare a acestor invitații nu s-a prezentat nici o persoană, astfel că inspecția fiscală s-a efectuat la sediul A.P.F.

S-a mai constatat că susținerile din soluția procurorului potrivit cărora învinuitul a fost plecat din țară în perioada respectivă, întemeiate doar pe declarația numitului B.Ș., nu conduc la exonerarea de răspundere penală a acestuia, răspunderea pentru actele și faptele societății revenind reprezentantului legal al acesteia care este obligat să se conformeze și să pună la dispoziția organelor de inspecție fiscală toate documentele necesare efectuării inspecției fiscale, obligație ce rezultă din dispozițiile art. 56 alin. (1) și (2) C. proc. fisc. Rezultă așadar, că refuzul nejustificat al reprezentantului legal de a se conforma cererilor organelor fiscale a fost făcută în scopul de a se împiedica verificările financiar - fiscale, fapta fiind comisă cu intenție directă și constituind infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2005.

Pe de altă parte, din declarația numitului A.I., proprietarul imobilului situat în Nădlac, jud. Arad, unde s-a stabilit sediul social al SC M. SRL și a învinuitului, prima instanță a reținut că la această adresă societatea nu a funcționat nici un moment, nu a desfășurat nici un fel de activitate, iar învinuitul a precizat că nu a preluat respectiva societate, doar a dorit să se angajeze ca încărcător - descărcător la această societatea, fapt infirmat de înscrisurile depuse la dosarul cauzei (încheiate în prezența unui avocat), împrejurare care confirmă existența infracțiunii prevăzute de art. 9 lit. f) din Legea nr. 241/2005.

În privința infracțiunilor prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 241/2005, Tribunalul Arad a reținut din raportul de inspecție fiscală din 13 iunie 2008 al D.G.F.P. Arad, că la sediul social al SC M. SRL din localitatea Nădlac, jud. Arad, nu a putut fi identificat numitul S.C. administratorul societății, astfel că organele fiscale au efectuat controlul pe baza formularelor de schimb de informații SCCA 2004. în urma acestui control, a rezultat că în perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, societatea a avut un singur furnizor - M.L.M. C.S.N.C. Italia.

În cauză s-a dispus comisie rogatorie internațională, precum și audierea administratorului SC M.L.M.C.S.N.C. Italia, ocazie cu care, numitul M.C., reprezentantul acestei societăți, a pus la dispoziție copii ale facturilor și C.M.R. -urilor, emise în perioada 1 ianuarie-31 martie 2007, către SC M. SRL, cu sediul în Arad, deși la vremea respectivă sediul societății fusese deja mutat în localitatea Nădlac. Din analiza acestor documente s-a constatat că acestea nu au fost semnate de către reprezentanții SC M. SRL, în declarațiile date la organele de cercetare penală, cei doi învinuiți precizează că după cesionare nu au desfășurat activități comerciale în numele SC M. SRL.

Prin urmare, prima instanță a apreciat că nu s-a dovedit faptul că marfa a fost livrată și recepționată de către această societate, acestea putând fi întocmite fictiv în numele SC M. SRL, date de identificare ale firmei neavând caracter secret și putând fi obținute din diverse medii.

S-a mai constatat că în cursul cercetărilor s-a stabilit că SC E. SRL, societate deținută și administrată de învinuitul M.M., a fost singura societate comercială, care a avut relații comerciale cu societatea M.L.M. C.S.N.C. Italia.

Având în vedere că în contabilitatea SC M. SRL nu au fost înregistrate operațiuni comerciale arătate mai sus, pentru a se stabili realitatea acestora, s-a solicitat organelor fiscale teritoriale, lista neconcordanțelor. Din aceasta prima instanță a reținut faptul că SC M. SRL, în perioada de referință, a figurat cu o singură operațiune efectuată, în urma căreia a fost emisă factura fiscală din 30 martie 2007.

Procedându-se la judecarea inculpatului pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 4 și 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005,așa cum s-a decis prin încheierea pronunțată în ședința din 22 octombrie 2012, Tribunalul Arad a apreciat că judecata urmează să aibă loc pe baza probelor administrate la urmărirea penală, nefiind necesar a se administra alte probe pentru aflarea adevărului în cauză, cu privire la cele două infracțiuni deduse judecății.

Astfel, în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 241/2004, s-a apreciat că nu se poate reține existența unui refuz nejustificat al inculpatului, de a prezenta organelor competente documentele solicitate cu scopul împiedicării verificărilor financiare, întrucât nu este dovedit fără putință de tăgadă, faptul că inculpatul a luat efectiv la cunoștință de existența și conținutul celor trei somații ce i-au fost adresate, în condițiile în care este probat că inculpatul a fost plecat din țară; tot în legătură cu această infracțiune instanța de fond a apreciat că refuzul de a prezenta documentele contabile trebuie să rezulte dintr-o atitudine explicită a inculpatului, un astfel de refuz neputând fi dedus din simpla neprezentarea a acestuia la indicația organului de control.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005, prima instanță a apreciat că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestei infracțiuni întrucât lipsește latura obiectivă a infracțiunii, întrucât inculpatul a declarat un sediul real al societății în localitatea Nădlac, împrejurare ce rezultă din contractul de comodat încheiat între inculpat și martorul A.I., împrejurarea că societatea nu a desfășurat activitate în sediul social declarat, neputând fi apreciată ca fiind o nedeclarare, o declarare fictivă sau inexactă a sediului social, în sensul pretins de textul incriminator.

Așa fiind, Tribunalul Arad în baza art. 11 pct. 2, lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul S.C. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 4 și 9 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 241/2005.

Prin Decizia penală nr. 43/A din 28 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins apelul declarat de partea civilă D.G.F.P. Arad în reprezentarea A.N.A.F. împotriva sentinței penale nr. 490 din 18 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Arad, reținându-se, în esență că, în speță nu s-a făcut dovada că activitatea ilicită a inculpatului a fost cauza generatoare a prejudiciului reclamat de către partea civilă, astfel încât s-a apreciat că nu există temei legal pentru obligarea acestuia la plata despăgubirilor.

Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad solicitând admiterea acestuia, desființarea deciziei instanței de apel și a sentinței instanței de fond, în sensul obligării inculpatului S.C., în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M. SRL la plata întregii sume cu care s-au constituit parte civilă, respectiv suma de 558.759 lei, sumă care să fie actualizată cu accesoriile aferente (majorări, dobânzi și penalități, conform O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.) până la data plății efective, precum și instituirea sechestrului asigurător și popririi asigurătorii asupra bunurilor și conturilor inculpatului și părții responsabile civilmente, până la concurența acestei sume, pentru motivele arătate în scris și aflate la dosarul cauzei.

Examinând recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Decizia recurată a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, la data de 28 februarie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin actul normativ menționat.

În motivarea recursului, deși recurenta parte civilă a invocat cazurile de casare prev. de art. 385

9

punctele 10, 16 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte constată că criticile sale nu se circumscriu nici unuia dintre acestea.

Criticile părții civile vizează cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 17

2

C. proc. pen., însă sunt neîntemeiate.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 346 alin. (2) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în caz de achitare, când aceasta s-a pronunțat pentru că lipsește vreunul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, instanța poate obliga la repararea pagubei materiale și a daunelor morale, potrivit legii civile.

Cum însă infracțiunile ce au format obiectul judecății și pentru care s-a dispus soluția de achitare nu sunt infracțiuni de prejudiciu, ci de pericol, partea civilă nu a suferit nici un prejudiciu și, prin urmare inculpatul nu trebuie obligat la nici o plată.

Aceasta fiind, de altfel și rațiunea pentru care legiuitorul, în textul de lege sus-amintit a folosit sintagma „poate obliga", lăsând la latitudinea instanței de judecată acordarea sau nu a despăgubirilor materiale, precum și a celor morale, în funcție de îndeplinirea mai multor criterii, cum ar fi temeiul achitării și a existenței sau inexistenței vreunei pagube materiale ori morale.

Judecata în recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care se încadrează într-unul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Limitarea obiectului judecății în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia din cazurile de casare prevăzute de lege.

Așa cum s-a arătat și în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o cale de atac asemănătoare apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două grade de jurisdicție (fond și apel).

Legislația procesual penală actuală instituie teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

Față de considerentele anterior expuse, constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Arad, împotriva Deciziei penale nr. 43/A din data de 28 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția penală, privind pe intimatul - inculpat S.C.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, în sumă de 200 lei, se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2013.