ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3686/2013

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3686/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentin

ța penală nr. 352/F

din 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, în baza art. 254 alin.

(1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74-76 C.

pen., a fost condamnat inculpatul I.I., la pedeapsa de 1 an și 6 luni

închisoare pentru infracțiunea de luare de mită.

În baza art. 74

2

alin. (1)

și (2) din Legea nr. 275/2006 cu aplicarea art. 74-76 lit. e) teza finală C.

pen., a fost condamnat inculpatul I.I. la pedeapsa de 200 lei amendă penală

pentru infracțiunea de introducere de bunuri și obiecte interzise în

penitenciar.

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 215

alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 74-76 C. pen., a fost condamnat același

inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea de complicitate

la înșelăciune.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap.

la art. 34 lit. e) C. pen. inculpatul I.I. va executa pedeapsa cea mai grea

aceea de 1 an

și

6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au

interzis inculpatului pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (pedeapsă accesorie).

În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 254

alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 74,

76 C. pen. a fost condamnat

ă inculpata I.M.C., la pedeapsa de 1 an și 6 luni

închisoare pentru infracțiunea de complicitate la luare de mită.

În baza art. 215 alin. (1) C. pen. cu

aplicarea art. 74-76 C. pen. a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de

5 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune.

În baza art. 33 lit. a) C. pen. rap.

la art. 34 lit. b) C. pen. inculpata I.M.C. va executa pedeapsa cea mai grea

aceea de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art. 71 C. pen. i s-au

interzis inculpatei pe durata executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64

alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. (pedeapsă accesorie).

În baza art. 81-82 C. pen. s-a dispus

pentru ambii inculpați suspendarea condiționată a executării pedepselor

aplicate pe durata unui termen de încercare de câte 3 ani și 6 luni pentru fiecare

inculpat, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 359 C. proc. pen. s-a pus

în vedere inculpaților I.I. și I.M.C. dispozițiile art. 83 C. pen. privind

revocarea suspendării în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului

de încercare.

S-a f

ăcut aplicarea art. 71 alin. (5) C.

pen. privind suspendarea executării pedepsei accesorii pentru inculpații I.I.

și I.M.C.

S-a luat act c

ă inculpatul I.I. a

fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză de la 19 martie 2012 până

la 27 martie 2012, când a fost pus în libertate.

S-a luat act c

ă suma de 600 lei

(primită de către investigatorul sub acoperire de la inculpata I.M.C.) a fost

predată organelor de anchetă de către inculpata I.M.C. în trei tranșe egale,

astfel cum rezultă din procesele verbale încheiate la datele de 20 martie 2012,

26 martie 2012 și 15 mai 2012.

La 23 mai 2012 s-au trimis

în judecată prin

rechizitoriul nr. 87/P din 21 mai 2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul

Ialomița inculpații I.I. zis .F." și I.M.C., cercetați în stare de

libertate pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 254 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 74

2

alin. (1) și (2)

din Legea nr. 275/2006 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1) C.

pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și respectiv pentru comiterea

faptelor prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (1) raportat la art.

6 din Legea nr. 78/2000 și art. 215 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Prin rechizitoriu s-a re

ținut ca fiind

dovedită situația de fapt astfel cum rezultă din probatoriile administrate:

inculpatul I.I. a pretins și primit (20 februarie 2012 și 25 februarie 2012)

suma de 300 lei pentru a introduce în Penitenciarul Slobozia un telefon mobil

spre a fi utilizat de deținutul C.M.P., suma a fost primită prin intermediul

soției sale, inculpata I.M.C.. Același inculpat a contribuit la săvârșirea de

către soția sa a infracțiunii de înșelăciune, prin sfaturile și indicațiile

date de acesta și folosite de inculpată pentru a obține la 7 martie 2012 o sumă

de 300 lei cu motivarea că avea să fie folosită pentru cineva din comisia de

liberare, deși scopul, în realitate era altul.

Inculpata I.M.C. a primit la 25

februarie 2012 suma de 300 lei ce i-a fost remis

ă inculpatului I.I., sumă pretinsă de

acesta pentru a facilita introducerea în penitenciar a unui telefon mobil spre

a fi utilizat de deținutul C.

Aceea

și inculpată, la 07 martie 2012 a

solicitat și a primit o sumă de 300 lei de la „cumnata A." (investigator)

motivând nereal că ar fi urmat să parvină cuiva din comisia de liberare, deși

alta era destinația banilor.

În

faza de urmărire penală s-au audiat martorii C.M.P., D.I., R.C., A.M., Z.V. și M.C.,

s-au întocmit procesele-verbale de redare integrală a interceptărilor

telefonice, S.M.S.-uri, din mediul ambiental și cele privind însemnări legate

de întâlnirile dintre investigatorul sub acoperire (cumnata A.) și inculpata I.

În faza judec

ătorească s-au audiat

inculpații B.D.I., B.I. și s-au reaudiat martorii din lucrări.

Prin Decizia penal

ă nr. 117/A din 10

aprilie 2013, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul I.I. împotriva sentinței penale nr. 352/F

din 26 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția penală,

însușindu-și argumentația instanței de fond.

Împotriva

sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul I.I., solicitând admiterea

acestuia în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc.

pen., invocând cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc.

pen. pentru fiecare dintre faptele reținute.

Astfel,

pentru infracțiunea de luare de mită prev. de art. 254 C. pen. a sus

ținut că nu sunt

întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni motiv pentru care se

impune achitarea sa în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., precizând că din probatoriul administrat nu a rezultat că ar fi

pretins diferite sume de bani pentru încălcarea atribuțiilor de serviciu.

În

ceea ce prive

ște

infracțiunea de introducere de bunuri și obiecte interzise în penitenciar a

solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. a) C.

proc. pen. susținând că fapta nu există, cu motivarea că nici martorul

denunțător nu susține că el i-ar fi înmânat telefonul mobil .

Referitor

la infracțiunea prev. de art. 26 rap. la art. 215 C. pen. a solicitat, de

asemenea, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., ar

ătând

că din probatoriul administrat nu există intenția sa de a săvârși această

faptă și nu s-a făcut dovada că suma de bani urma să fie folosită pentru cineva

din comisia de liberare.

Examin

ând recursul declarat

de inculpatul I.I. prin raportare la dispozițiile art. 385

9

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele

considerente:

Potrivit

dispozi

țiilor

art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen. instanța de recurs examinează

cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385

9

din același cod.

Decizia

recurat

ă

a fost pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, la data de

10 aprilie 2013, deci ulterior intrării în vigoare (pe 15 februarie 2013) a

Legii nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor

judecătorești, așa încât este supusă casării în limita motivelor de recurs

prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate

prin actul normativ menționat.

În

afara acestei restrângeri a efectului devolutiv al recursului, există și o altă

limitare, prevăzută de art. 385

10

alin. (2)

1

C. proc.

pen, potrivit căreia instanța de recurs nu poate examina hotărârea atacată

pentru vreunul din cazurile prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen.,

dacă motivul de recurs, nu a fost invocat în scris cu cel puțin 5 zile înaintea

primului termen de judecată, așa cum se prevede în alin. (2) al aceluiași

articol, cu excepția cazurilor de casare care, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., se iau în considerare din oficiu.

Verific

ând actele dosarului,

Înalta Curte constată că inculpatul a depus la dosar o cerere de recurs, la

data de 18 aprilie 2013, primul termen de judecată fiind stabilit la data de 22

noiembrie 2013, însă nu a invocat incidența niciunui caz de casare ca temei de

drept, ci a solicitat achitarea sa, motivat de faptul că denunțătorul C.M.P. un

deținut problemă, aflat pe secția sa de supraveghere, împreună cu alți angajați

din penitenciar, „i-au făcut această înscenare".

Ulterior,

în

cursul dezbaterilor, prin apărătorul din oficiu, a invocat cazul de casare

prev. de art. 385

9

alin. (1) pct. 12 C. proc. pen, menținând însă

aceleași solicitări de achitare pentru toate faptele reținute în sarcina sa.

Referitor

la cazul de casare sus-men

ționat vizând solicitarea de achitare în temeiul art. 11 pct.

2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., invocând lipsa unui

element constitutiv al infracțiunii, și anume, lipsa intenției în săvârșirea

infracțiunilor de luare de mită și de complicitate la înșelăciune, precum și

cea de achitare în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. cu motivarea că fapta nu

există, Înalta Curte constată că, toate solicitările vizează modificarea stării

de fapt reținută cu caracter definitiv de către instanțele inferioare.

Aceasta

în condițiile

în care prin modificările aduse cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013,

starea de fapt reținută în cauză și concordanța acesteia cu probele

administrate și cu încadrarea juridică date faptelor nu mai pot constitui

motive de cenzură din partea instanței de recurs, în conformitate cu

dispozițiile art. 385

9

C. proc. pen.

Or,

judecata

în

recurs înseamnă o verificare a hotărârii recurate numai sub acele aspecte care

se încadrează într-unui din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. pen.

Limitarea

obiectului judec

ății

în recurs la cazurile de casare prevăzute de lege, înseamnă că nu orice

încălcare a legii de procedură penală sau a legii substanțiale constituie

temeiuri pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund unuia

din cazurile de casare prevăzute de lege.

A

șa cum s-a arătat și

în literatura de specialitate, recursul constituie o jurisdicție exercitabilă

numai în cazuri strict determinate, reprezentând violări ale legii ducând la o

judecată care nu poartă asupra fondului, ci exclusiv asupra corectei aplicări a

legii. De aceea, instanța de casare nu apreciază faptele, nu decide asupra

vinovăției și pedepselor aplicabile; nu judecă procesul propriu zis, judecând

exclusiv dacă din punctul de vedere al dreptului, hotărârea atacată este

corespunzătoare.

În acest context, recursul nu este o

cale de atac asem

ănătoare

apelului, natura sa juridică fiind în principiu cea a unei căi de reformare sub

aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară

a unei cauze exact în parametrii în care a avut loc judecata în primele două

grade de jurisdicție (fond și apel).

Legisla

ția procesual penală actuală instituie

teoria casării numai a aspectelor de drept legate de nelegalitatea hotărârilor

penale ceea ce reprezintă esența recursului în al treilea grad de jurisdicție.

Fa

ță de considerentele anterior expuse,

constatând că nu este incident vreunul dintre cazurile de casare ce ar putea fi

avute în vedere din oficiu, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate

cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I.

V

ăzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva Deciziei penale nr. 117/A din

data de 10 aprilie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu

pentru inculpat, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 noiembrie 2013.