Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.10.2013
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3552/2013

HOTĂRÂRE
25.10.2013
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3552/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele: I. Prin cererea înregistrată Ia data de 15 septembrie 2011 pe rolul Judecătorie Piatra-Neamt, sub nr. 7735/279/2011, reclamanta Asociația de Proprietari nr. XX, în contradictoriu cu Compania Județeană A.S. SA Piatra Neamț, a solicitat obligarea pârâtei Ia încheierea contractului de furnizare și utilizare a apei reci în conformitate cu prevederile Legii nr. 241/2006 și la anularea penalităților în cuantum de 58.000 RON existente în soldul pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 1239 din 27 februarie 2012, Judecătoria Piatra Neamț a disjuns capătul de cerere privind anularea penalităților existente la data de 31 august 2008, fixând termen de judecată la data de 02 aprilie 2012, a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența soluționării petitului având ca obiect obligație de a face, în favoarea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. II. Cauza a fost înregistrată la data de 08 martie 2012 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. 7735/279/2011 și a fost soluționată prin sentința civilă nr. 127/COM din 21 septembrie 2012 în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de reclamanta Asociația de Proprietari nr. XX Piatra Neamț în contradictoriu cu pârâta Compania Județeană A.S.

SA Piatra Neamț. În motivarea soluției pronunțate, tribunalul a reținut, în esență, că instanța nu poate suplini lipsa acordului de voință al părților în încheierea unui contract sinalagmatic așa cum este contractul de furnizare de apă rece, cu atât mai mult cu cât refuzul pârâtei este justificat de existența debitelor acumulate de reclamantă. III. Prin decizia nr. 27/2013 din 8 martie 2013, Curte de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a anulat ca notimbrat apelul declarat de reclamanta Asociația de Proprietari nr. XX Piatra Neamț împotriva sentinței civile nr. 127/COM din 21 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a reținut, că, deși legal citată cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, reclamanta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa, astfel că, făcând aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 35 alin. (1) și (5) din Normele metodologic de aplicare a Legii nr. 146/1997, a sancționat cu nulitatea apelul. IV. Împotriva deciziei nr. 27/2013 din 8 martie 2013 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta Asociația de Proprietari nr. XX Piatra Neamț, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii apelului cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe și admiterii acțiunii.

În motivare, reclamanta a arătat, în esență că a achitat taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, dar Ie-a depus din eroare la dosarul Tribunalului Neamț, în Ioc de cel constituit la Curtea de Apel Bacău. În considerarea dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea fondului, Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității declarării recursului, invocată în oficiu, ca excepție dirimantă și peremptorie. Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Hotărârea ce face obiectul recursului de față a fost comunicată reclamantei la 12 aprilie 2013. Potrivit art. 101 alin. (1) C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în calcul nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul, astfel încât, văzând și prevederile art. 101 alin. final C. proc. civ., Curtea constată că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 29 aprilie 2013 Reclamanta a exercitat calea de atac a recursului la data de 11 mai 2013, după împlinirea termenului, expediind cererea prin poștă. Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată, printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Reținând astfel declararea peste termen a recursului, Înalta Curte apreciază întemeiată excepția tardivității declarării recursului, motiv pentru care respinge recursul declarat reclamanta Asociația de Proprietari nr. XX Piatra Neamț împotriva deciziei nr. 2 7/2013 din 08 martei 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

D E C I D E Respinge ca tardiv declarat recursul formulat de reclamanta Asociația de Proprietari nr. XX Piatra Neamț împotriva deciziei nr. 27/2013 din 8 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 octombrie 2013.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-03-20
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1473/2012
serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare cu Compania Județeană A.S. SA Neamț, la data de 10 august 2009; - în vederea predării – primirii investiției s-a solicitat la 24 noiembrie 2009 SC I. SRL Piatra Neamț comunicarea tarifu
ÎCCJ 2017-11-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3356/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03 decembrie 2012, sub nr. x/32
ÎCCJ 2019-09-20
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1424/2019
ției la executare privind lămurirea titlului, cât și a contestației la executare privind actele de executare, nu a fost o eroare a instanței de trimitere, așa cum s-a considerat de către Curtea de Apel, ci a fost o soluție argumentată prin
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2156/2018
Prin sentința nr. 4444 din 24 noiembrie 2016, Judecătoria Piatra Neamț a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Compania Județeană Apa Serv S.A. și a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictori
ÎCCJ 2013-04-11
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1592/2013
Asupra recursului de. față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 229 din 9 februarie 2012 Tribunalului Iași a respins acțiunea reclamantei pârâtă SC M. SA Piatra-Neamț în contradictoriu cu pârâ
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă