ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3321/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3321/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra recursului, din

examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 17 februarie 2012,

reclamanta H.G. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să

se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP M.M.C.,

din 24 martie 2009, încheiat între H.C.A. și H.G., în calitate de vânzători și

SC H.I. SRL, în calitate de cumpărătoare, precum și repunerea părților în

situația anterioară contractului; radierea din CF nr. XX a loc. Găvojdia, nr.

cad. AA a dreptului de proprietate al pârâtei SC H.I. SRL și intabularea

dreptului de proprietate al vânzătorilor din contractul de vânzare-cumpărare

sus menționat, în data de 09 august 2007.

Prin sentința civilă nr. 916 din 28 martie

2012 a Judecătoriei Lugoj s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei

Lugoj și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată

formulată de către reclamanta H.G., în contradictoriu cu pârâta SC H.I. SRL în insolvență,

reprezentată de Cabinet Individual de Insolvență U.A.R., în favoarea Tribunalului

Timiș.

Prin sentința civilă nr. 1844/PI din 17

decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 471/252/2012 a fost

admisă acțiunea formulată de reclamanta H.G. în contradictoriu cu pârâta SC H.I.

SRL în insolvență reprezentată de Cabinet Individual de Insolvență U.A.R., având

ca obiect rezoluțiune contract rectificare CF și a fost admisă cererea de intervenție

în interes propriu formulată de reclamanta H.G. în contradictoriu cu intervenientul

H.C.A., dispunându-se rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat

din 24 martie 2009 de BNP M.M.C., repunerea părților în situația anterioară în sensul

că dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. XX a localității Găvojdia,

județul Timiș reintră în patrimoniul reclamantei și intervenientului ca bun comun

și radierea din CF nr. XX a localității Găvojdia, număr cadastral AA a dreptului

de proprietate al pârâtei SC H.I. SRL reprezentată de lichidator judiciar Cabinet

Individual de Insolvență U.A.R. și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă

a sumei de 5.205 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, instanța de fond

a reținut că reclamanta H.G., în temeiul art. 57 și urm. C. proc. civ., a formulat

cerere de chemare în judecată și a altor persoane, respectiv a numitului H.C.A.,

cererea de chemare în judecată a altor persoane fiind admisă în principiu, prin

încheierea de ședință din data de 12 noiembrie 2012, H.C.A. devenind intervenient

în interes propriu.

Analizând actele din dosar, prima instanță

a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 martie 2009

de către BNP M.C.M., reclamanta împreună cu intervenientul în nume propriu, la acea

dată căsătoriți, au cedat dreptul de proprietate, pe care îl dețineau în devălmășie

asupra imobilului situat în localitatea Găvojdia, județul Timiș, CF nr. XX Găvojdia,

în favoarea pârâtei, în schimbul unui preț de 41.832 euro, preț ce urma a se plăti

la data de 10 octombrie 2009.

Pârâta nu a administrat în fața instanței

niciun mijloc de probă prin care să facă dovada faptului pozitiv al plății acestui

preț la termenul stabilit în contract, astfel că instanța de fond a luat act de

faptul că din culpa exclusivă a pârâtei, prin neexecutarea obligației de plată a

prețului contractul este reziliat, iar în baza art. 1073 C. civ., a considerat că

repunerea părților în situația anterioară reprezintă repararea cea mai justă a prejudiciului

produs.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal,

pârâta SC H.I. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență U.A.R.

a declarat apel solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în

principal pe cale de excepție, respingerea, ca fiind prematur introdusă, a cererii

de chemare în judecată formulată de reclamantă, iar pe fond, ca neîntemeiată.

SC E. SRL a formulat cererea de intervenție

voluntară, accesorie formulată în interesul apelantei prin care a solicitat admiterea

acesteia în principiu, iar pe fond admiterea cererii de intervenție și a apelului

formulat de pârâtă.

Prin decizia civilă nr. 77/2013 din 27

mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a fost admisă

în fond cererea de intervenție voluntară, accesorie formulată în interesul apelantei

de creditoarea SC E. SRL.

A fost admis apelul formulat de pârâta

SC H.I. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență U.R.

A fost schimbată în tot sentința civilă

nr. 1844/PI din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

471/252/2012 în sensul că a fost respinsă cererea formulată de reclamanta H.G.,

precum și cererea de intervenție în interes propriu, respectiv de chemare în judecată

a altor persoane.

În motivare, instanța de apel a arătat

că prin sentința apelată instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat din 24 martie 2009 reclamanta împreună cu intervenientul în nume propriu

din fața instanței de fond, H.C.A., care la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare

era soțul reclamantei, au cedat dreptul de proprietate pe care îl dețineau în devălmășie

asupra imobilului situat în Găvojdia, județul Timiș și înscris în CF nr. XX Găvojdia

în favoarea pârâtei SC H.I. SRL în schimbul unui preț de 41.832 euro.

S-a reținut că prin acțiunea formulată

reclamanta H.G. a susținut că nu i s-a plătit prețul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare,

nici până în prezent, de către pârâtă.

Acest preț urma a fi plătit de către SC

H.I. SRL până la data de 10 octombrie 2009. Instanța de fond a reținut în motivarea

hotărârii sale că pârâta, respectiv SC H.I. SRL nu a administrat în fața instanței

niciun mijloc de probă prin care să facă dovada faptului pozitiv al plății acestui

preț la termenul stabilit în contract astfel că a luat act de faptul că din culpa

exclusivă a pârâtei prin neexecutarea obligației de plată a prețului se impune rezilierea

contractului de vânzare-cumpărare, iar în baza art. 1073 C. civ. se impune repunerea

părților în situația anterioară, ceea ce reprezintă repararea cea mai justă a prejudiciului

produs.

Prin apelul formulat, pârâta prin lichidator

judiciar a solicitat schimbarea hotărârii apelate în principal, pe cale de excepție

ca fiind prematur introdusă deoarece nu a fost îndeplinită de către reclamantă cerința

concilierii directe prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. și

pe fondul acțiunii, respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Creditoarea SC E. SRL a formulat cererea

de intervenție voluntară accesorie în interesul apelantei prin care a solicitat

admiterea acestei cereri în principiu, și pe fond admiterea cererii de intervenție,

precum și a apelului formulat de pârâtă, arătând că este creditor majoritar al pârâtei

și în această calitate este prejudiciată prin scoaterea din patrimoniul societății

pârâte a unui imobil de o valoare importantă.

Și intervenienta SC E. SRL consideră, la

fel ca și apelanta, că în mod greșit nu s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor

art. 720

1

C. proc. civ., respectiv nu s-a reținut lipsa concilierii prealabile

prevăzute de acest articol și pe fond, atât pârâta cât și intervenienta au solicitat

să se constate că dovada neplății prețului trebuia făcută de către reclamanta H.G.

care deține în continuare toate actele contabile ale societății și care a fost obligată

prin hotărâre judecătorească să le predea lichidatorului judiciar și nu s-a conformat,

că la dosar nu există nicio dovadă care să constate culpa societății debitoare în

neexecutarea obligației de plată a prețului și faptul că aceasta nu și-a îndeplinit

obligațiile contractuale dintr-o culpă proprie, iar în baza art. 1169 C. civ. dovada

culpei și a neîndeplinirii obligațiilor contractuale reveneau reclamantei și nu

pârâtei, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

Cu privire la excepția prematurității acțiunii

invocată în fața instanței de fond, în raport de faptul că reclamanta nu a îndeplinit

procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ.

cu societatea pârâtă, instanța de apel a constatat că în speță nu este incidență

această excepție și a apreciat că în mod corect instanța de fond a respins excepția

dat fiind faptul că aceasta a fost prevăzută de legiuitor pentru ca partea adversă

să fie încunoștințată anterior introducerii cererii de chemare în judecată despre

litigiul ce se va purta între părți, în cazul în care nu se ajunge la o conciliere,

ori în speță, societatea debitoare a fost convocată la o astfel de conciliere în

anul 2009 atunci când i s-au comunicat somația emisă de executorul judecătoresc

la 12 noiembrie 2009 în care se solicita achitarea sumei de 41.832 euro plus 9.047,71

RON reprezentând debit neachitat, depusă la dosar.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de

control judiciar a apreciat că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că

se impune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului,

deoarece dovada pozitivă a plății prețului contractual trebuia făcută de către pârâtă,

întrucât în speța de față circumstanțele cauzei impuneau o altă abordare din punct

de vedere al stabilirii sarcinii probei. Astfel, s-a reținut că reclamanta H.G.

a fost asociat unic al SC H.I. SRL. După ce împreună cu soțul său la acea dată,

H.C.A., a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu,

teren plus construcții, reprezentând clădirea și anexele fostului CAP S. din comuna

Găvojdia, respectiv teren în suprafață de 15.600 mp și construcții agrozootehnice

existente pe acesta, au încheiat cu societatea un contract de vânzare-cumpărare

a acestui imobil autentificat din 24 martie 2009, contra sumei stabilită cu titlu

de preț de 41.832 euro, preț ce urma să fie achitat de către societate până la data

de 10 octombrie 2009.

Invocând faptul că SC H.I. SRL se află

în dificultate financiară și nu mai poate face față datoriilor exigibile, reclamanta

H.G. a solicitat intrarea acestei societăți în insolvență, cerere care a fost admisă

prin încheierea nr. 270 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în

Dosarul nr. 8457/30/2010.

După ce în cadrul procedurii insolvenței

a fost numit administrator judiciar și ulterior lichidator judiciar, Cabinet Individual

de Insolvență U.A.R., acesta i-a pus în vedere reclamantei de mai multe ori să depună

la dosar actele contabile ale societății, iar reclamanta nu s-a conformat, așa cum

rezultă din notificările trimise de către lichidatorul judiciar și depuse la dosar.

Ca atare, fiind vorba de acte contabile

și societare care s-au aflat exclusiv în posesia reclamantei la data formulării

cererii de chemare în judecată, sarcina probei în acest litigiu îi revenea reclamantei

și nu pârâtei, așa cum a reținut eronat instanța de fond. Mai mult, din actele depuse

la dosar de către apelantă și intervenienta creditoare se reține că în derularea

procedurii insolvenței, debitoarea SC H.I. SRL, părțile au purtat mai multe litigii,

printre care și cele referitoare la declararea de către H.G. la masa credală a debitoarei

a creanței în sumă de 41.832 euro plus dobânda legală reprezentând prețul prevăzut

în contractul de vânzare-cumpărare din 24 martie 2009 al imobilului în litigiu.

Prin sentința comercială nr. 976 din 9

iunie 2011 s-a admis cererea formulată de debitoarea contestatoare H.G. împotriva

Tabelului preliminar privind creanța de 41.832 euro plus dobândă legală, în total

189.886 RON ca și creanță chirografară, iar prin decizia civilă nr. 2241 din 6 decembrie

2011 s-a admis apelul creditoarei SC E. SRL împotriva acestei sentințe civile, s-a

modificat în parte hotărârea recurată în sensul că s-a menținut înscrierea creditoarei

H.G. în tabelul creanțelor debitoarei cu suma de 97.141,32 RON ca și creanță chirografară

reprezentând echivalentul în euro al sumei de 20.916 euro, respectiv ½ din

suma prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune s-a cerut

în litigiul de față, adică partea care-i corespunde reclamantei din totalul creanței

dat fiind faptul că restul cotei de ½ care s-ar fi cuvenit fostului său soț

H.C.A. nu a fost solicitată de către acesta.

Astfel fiind, având în vedere că prin decizii

irevocabile s-a stabilit înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei

a unei creanțe reprezentând cota parte de ½ ce i se cuvine reclamantei din

prețul de vânzare a imobilului în litigiu, aceasta nu mai poate solicita pe cale

separată rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a acestui imobil și repunerea

părților în situația anterioară dat fiind faptul că a obținut deja repararea prejudiciului

suferit prin înscrierea la masa credală cu suma cuvenită reclamantei drept preț

al imobilului.

În termen legal, reclamanta H.G. a declarat

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În argumentarea recursului, reclamanta

critică hotărârea atacată, susținând, în esență, greșita reținere de către instanța

de apel în ceea ce privește sarcina probei.

În opinia recurentei, sarcina probei trebuia

făcută de către pârâtă.

Consideră că lichidatorul a luat cunoștință

de actele contabile ale societății pârâte, câtă vreme prin hotărâre definitivă și

irevocabilă invocată și de instanța de apel se certifică faptul că prețul imobilului

în litigiu nu s-a achitat, prin admiterea înscrierii reclamantei în tabelul creditorilor,

cu precizarea atât a lichidatorului judiciar, cât și a provenienței creanței, respectiv

contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune s-a solicitat.

Totodată, susține că alin. (5) de la decizie

este lipsit de motivare în drept.

Analizând decizia recurată, în raport de

criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept

invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge,

pentru considerentele care succed:

Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7

C. proc. civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină

sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii".

Textul de lege evocat vizează nemotivarea

hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele

obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind

clară și concisă.

De asemenea, nu se poate reține existența

unor contradicții și nici a unor considerente străine de natura pricinii ci, dimpotrivă,

argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor

de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, soluția instanței de

apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Este de necontestat că prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat din 24 martie 2009 reclamanta H.G. (fost asociat

unic al SC H.I. SRL) împreună cu intervenientul în nume propriu din fața instanței

de fond, H.C.A., care la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare era soțul

reclamantei, au cedat dreptul de proprietate pe care îl dețineau în devălmășie asupra

imobilului situat în Găvojdia, județul Timiș și înscris în CF nr. XX Găvojdia în

favoarea pârâtei SC H.I. SRL în schimbul unui preț de 41.832 euro, ce urma să fie

achitat până la data de 10 octombrie 2009, prin prezenta acțiune reclamanta solicitând

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația

anterioară pentru neplata prețului prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare încheiat.

S-a constatat că prin încheierea nr. 270

din 21 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 8457/30/2010

a fost admisă cererea reclamantei H.G. prin care aceasta a solicitat intrarea societății

H.I. SRL în insolvență.

Atunci când legea prevede două căi procedurale

diferite, dar cu aceeași finalitate, opțiunea părților pentru prima posibilitate

- în speță procedura falimentului, împiedică accesul la cea de-a doua cale procedurală,

prezenta acțiune având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

imobiliară, repunerea părților în situația anterioară și rectificarea cărții funciare.

În consecință, decizia atacată cu recurs

nu face altceva decât să dea eficiență principalului „electa una via, non datur

recursus ad alteram", iar acțiunea pentru care s-a procedat astfel, este una

simplă. Caracterul exclusiv al opțiunii pentru una dintre cele două căi procedurale

este tocmai împiedicarea pronunțării unor soluții contradictorii în una și aceeași

problemă sesizată instanței.

În plus, în speță, chiar reclamanta este

aceea care a ales și a și obținut rezultatul dorit, în cadrul procedurii speciale

reglementate de Legea nr. 85/2006 (înscrierea creanței în tabel), iar în sensul

principiului enunțat, nu poate fi tot ea aceea care să solicite, practic același

lucru, prin prezenta acțiune.

Nu trebuie omis nici faptul că, prin declanșarea

procedurii concursuale a insolvenței, nu mai poate fi primit niciun demers procedural,

din partea niciunui urmăritor individual, care se exercită în afara procedurii reglementate

de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Așadar, cunoscând o dublă obstrucționare

din perspectiva procedurii concursuale a insolvenței, dar și din aceea a principiului

„electa una via, non datur recursus ad alteram", demersul judiciar al recurentei-reclamante

a fost în mod corect soluționat de către instanța de apel.

Argumentat și bine motivat, contrar susținerilor

recurentei-reclamante, instanța de control judiciar a reținut în mod legal că în

raport circumstanțele cauzei se impunea o altă abordare din punct de vedere al stabilirii

sarcinii probei, față de prima instanță care a apreciat că se impunea rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, motivat de împrejurarea

că dovada pozitivă a plății prețului contractual trebuia făcută de către pârâta

SC H.I. SRL.

Instanța de apel, suverană în aprecierea

și interpretarea probelor, a constatat cu justețe că după numirea lichidatorului

judiciar, acesta i-a pus în vedere reclamantei de mai multe ori să depună la dosar

actele contabile ale societății, iar reclamanta nu s-a conformat, aspect ce a rezultat

din notificările trimise de către lichidatorul judiciar și depuse la dosar.

Așa fiind, actele contabile și societare

s-au aflat exclusiv în posesia reclamantei la data formulării cererii de chemare

în judecată, astfel că sarcina probei în acest litigiu îi revenea reclamantei și

nu pârâtei, aspect reținut în mod corect de instanța de apel.

În cauză nu se poate face abstracție că,

în derularea procedurii insolvenței debitoarei SC H.I. SRL, părțile au purtat mai

multe litigii, printre care și cele referitoare la declararea de către H.G. la masa

credală a debitoarei a creanței în sumă de 41.832 euro plus dobânda legală reprezentând

prețul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare din 24 martie 2009, al imobilului

în litigiu.

Este de esență în soluționarea cauzei împrejurarea

că prin sentința comercială nr. 976 din 9 iunie 2011 a fost admisă cererea formulată

de debitoarea contestatoare H.G. împotriva Tabelului preliminar privind creanța

de 41.832 euro plus dobândă legală, în total 189.886 RON ca și creanță chirografară,

iar prin decizia civilă nr. 2241 din 6 decembrie 2011 a fost admis apelul creditoarei

SC E. SRL împotriva acestei sentințe civile, s-a modificat în parte hotărârea recurată

în sensul că s-a menținut înscrierea creditoarei H.G. în tabelul creanțelor debitoarei

cu suma de 97.141,32 RON ca și creanță chirografară reprezentând echivalentul în

euro al sumei de 20.916 euro, respectiv ½ din suma prevăzută în contractul

de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune s-a cerut în litigiul de față, adică partea

care-i revine reclamantei din totalul creanței dat fiind faptul că restul cotei

de ½ care s-ar fi cuvenit fostului său soț H.C.A. nu a fost solicitată de

către acesta.

Prin urmare, nu se poate pretinde că motivarea

instanței de apel este "lipsită de logică" (astfel cum se susține în concluziile

scrise) în condițiile în care, astfel cum în mod legal a constatat și instanța de

apel, prin decizii irevocabile s-a stabilit înscrierea în tabelul preliminar de

creanțe al debitoarei SC H.I. SRL a unei creanțe reprezentând cota parte de ½

ce i se cuvine reclamantei din prețul de vânzare a imobilului în litigiu, aceasta

nemaiputând astfel solicita pe cale separată rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare

a acestui imobil și repunerea părților în situația anterioară, întrucât a obținut

deja repararea prejudiciului suferit prin înscrierea la masa credală cu suma cuvenită

drept preț al imobilului.

Este de reținut că simpla nemulțumire a

recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format

convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor

formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări

în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. și nici nu justifică invocarea motivului

de recurs bazat pe aplicarea greșită a legii.

De altfel, se constată că reclamanta H.G.

a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva

acestui motiv (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată

este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), fără a preciza care este

norma juridică încălcată ori greșit aplicată, fără să susțină o minimă argumentație

în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de modificare reglementat

expres de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin urmare, nu se poate reține nici incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu atât mai mult cu cât, în cauza de

față nu rezultă că instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege

aplicabile speței sau că ar fi aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le

prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.

Nu în ultimul rând, în condițiile în care

restabilirea situației de fapt excede competenței instanței de recurs, se impune

respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse

de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie

un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că

nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7 și pct. 9 al art. 304

C. proc. civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică,

în raport de argumentele evocate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta H.G. împotriva deciziei

civile nr. 77/2013 din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția a ll-a civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind

legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

H.G. împotriva deciziei civile nr. 77/2013 din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

octombrie 2014.