ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3321/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Lugoj la data de 17 februarie 2012, reclamanta H.G. a solicitat instanței, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP M.M.C., din 24 martie 2009, încheiat între H.C.A. și H.G., în calitate de vânzători și SC H.I. SRL, în calitate de cumpărătoare, precum și repunerea părților în situația anterioară contractului; radierea din CF nr. XX a loc. Găvojdia, nr. cad. AA a dreptului de proprietate al pârâtei SC H.I.

SRL și intabularea dreptului de proprietate al vânzătorilor din contractul de vânzare-cumpărare sus menționat, în data de 09 august 2007. Prin sentința civilă nr. 916 din 28 martie 2012 a Judecătoriei Lugoj s-a admis excepția de necompetență materială a Judecătoriei Lugoj și s-a declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de către reclamanta H.G., în contradictoriu cu pârâta SC H.I. SRL în insolvență, reprezentată de Cabinet Individual de Insolvență U.A.R., în favoarea Tribunalului Timiș. Prin sentința civilă nr. 1844/PI din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 471/252/2012 a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta H.G. în contradictoriu cu pârâta SC H.I.

SRL în insolvență reprezentată de Cabinet Individual de Insolvență U.A.R., având ca obiect rezoluțiune contract rectificare CF și a fost admisă cererea de intervenție în interes propriu formulată de reclamanta H.G. în contradictoriu cu intervenientul H.C.A., dispunându-se rezilierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 24 martie 2009 de BNP M.M.C., repunerea părților în situația anterioară în sensul că dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF nr. XX a localității Găvojdia, județul Timiș reintră în patrimoniul reclamantei și intervenientului ca bun comun și radierea din CF nr. XX a localității Găvojdia, număr cadastral AA a dreptului de proprietate al pârâtei SC H.I.

SRL reprezentată de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență U.A.R. și a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.205 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut că reclamanta H.G., în temeiul art. 57 și urm. C. proc. civ., a formulat cerere de chemare în judecată și a altor persoane, respectiv a numitului H.C.A., cererea de chemare în judecată a altor persoane fiind admisă în principiu, prin încheierea de ședință din data de 12 noiembrie 2012, H.C.A. devenind intervenient în interes propriu.

Analizând actele din dosar, prima instanță a constatat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 martie 2009 de către BNP M.C.M., reclamanta împreună cu intervenientul în nume propriu, la acea dată căsătoriți, au cedat dreptul de proprietate, pe care îl dețineau în devălmășie asupra imobilului situat în localitatea Găvojdia, județul Timiș, CF nr. XX Găvojdia, în favoarea pârâtei, în schimbul unui preț de 41.832 euro, preț ce urma a se plăti la data de 10 octombrie 2009. Pârâta nu a administrat în fața instanței niciun mijloc de probă prin care să facă dovada faptului pozitiv al plății acestui preț la termenul stabilit în contract, astfel că instanța de fond a luat act de faptul că din culpa exclusivă a pârâtei, prin neexecutarea obligației de plată a prețului contractul este reziliat, iar în baza art. 1073 C. civ., a considerat că repunerea părților în situația anterioară reprezintă repararea cea mai justă a prejudiciului produs.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, pârâta SC H.I. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență U.A.R. a declarat apel solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței apelate, în principal pe cale de excepție, respingerea, ca fiind prematur introdusă, a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, iar pe fond, ca neîntemeiată. SC E. SRL a formulat cererea de intervenție voluntară, accesorie formulată în interesul apelantei prin care a solicitat admiterea acesteia în principiu, iar pe fond admiterea cererii de intervenție și a apelului formulat de pârâtă. Prin decizia civilă nr. 77/2013 din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, a fost admisă în fond cererea de intervenție voluntară, accesorie formulată în interesul apelantei de creditoarea SC E. SRL.

A fost admis apelul formulat de pârâta SC H.I. SRL prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvență U.R. A fost schimbată în tot sentința civilă nr. 1844/PI din 17 decembrie 2012 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 471/252/2012 în sensul că a fost respinsă cererea formulată de reclamanta H.G., precum și cererea de intervenție în interes propriu, respectiv de chemare în judecată a altor persoane. În motivare, instanța de apel a arătat că prin sentința apelată instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 martie 2009 reclamanta împreună cu intervenientul în nume propriu din fața instanței de fond, H.C.A., care la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare era soțul reclamantei, au cedat dreptul de proprietate pe care îl dețineau în devălmășie asupra imobilului situat în Găvojdia, județul Timiș și înscris în CF nr. XX Găvojdia în favoarea pârâtei SC H.I.

SRL în schimbul unui preț de 41.832 euro. S-a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta H.G. a susținut că nu i s-a plătit prețul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare, nici până în prezent, de către pârâtă. Acest preț urma a fi plătit de către SC H.I. SRL până la data de 10 octombrie 2009. Instanța de fond a reținut în motivarea hotărârii sale că pârâta, respectiv SC H.I. SRL nu a administrat în fața instanței niciun mijloc de probă prin care să facă dovada faptului pozitiv al plății acestui preț la termenul stabilit în contract astfel că a luat act de faptul că din culpa exclusivă a pârâtei prin neexecutarea obligației de plată a prețului se impune rezilierea contractului de vânzare-cumpărare, iar în baza art. 1073 C. civ.

se impune repunerea părților în situația anterioară, ceea ce reprezintă repararea cea mai justă a prejudiciului produs. Prin apelul formulat, pârâta prin lichidator judiciar a solicitat schimbarea hotărârii apelate în principal, pe cale de excepție ca fiind prematur introdusă deoarece nu a fost îndeplinită de către reclamantă cerința concilierii directe prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ. și pe fondul acțiunii, respingerea acesteia ca neîntemeiată. Creditoarea SC E. SRL a formulat cererea de intervenție voluntară accesorie în interesul apelantei prin care a solicitat admiterea acestei cereri în principiu, și pe fond admiterea cererii de intervenție, precum și a apelului formulat de pârâtă, arătând că este creditor majoritar al pârâtei și în această calitate este prejudiciată prin scoaterea din patrimoniul societății pârâte a unui imobil de o valoare importantă.

Și intervenienta SC E. SRL consideră, la fel ca și apelanta, că în mod greșit nu s-a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ., respectiv nu s-a reținut lipsa concilierii prealabile prevăzute de acest articol și pe fond, atât pârâta cât și intervenienta au solicitat să se constate că dovada neplății prețului trebuia făcută de către reclamanta H.G. care deține în continuare toate actele contabile ale societății și care a fost obligată prin hotărâre judecătorească să le predea lichidatorului judiciar și nu s-a conformat, că la dosar nu există nicio dovadă care să constate culpa societății debitoare în neexecutarea obligației de plată a prețului și faptul că aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale dintr-o culpă proprie, iar în baza art. 1169 C. civ.

dovada culpei și a neîndeplinirii obligațiilor contractuale reveneau reclamantei și nu pârâtei, așa cum greșit a reținut instanța de fond. Cu privire la excepția prematurității acțiunii invocată în fața instanței de fond, în raport de faptul că reclamanta nu a îndeplinit procedura concilierii prealabile prevăzută de art. 720 1 C. proc. civ.

cu societatea pârâtă, instanța de apel a constatat că în speță nu este incidență această excepție și a apreciat că în mod corect instanța de fond a respins excepția dat fiind faptul că aceasta a fost prevăzută de legiuitor pentru ca partea adversă să fie încunoștințată anterior introducerii cererii de chemare în judecată despre litigiul ce se va purta între părți, în cazul în care nu se ajunge la o conciliere, ori în speță, societatea debitoare a fost convocată la o astfel de conciliere în anul 2009 atunci când i s-au comunicat somația emisă de executorul judecătoresc la 12 noiembrie 2009 în care se solicita achitarea sumei de 41.832 euro plus 9.047,71 RON reprezentând debit neachitat, depusă la dosar.

Cu privire la fondul cauzei, instanța de control judiciar a apreciat că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că se impune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, deoarece dovada pozitivă a plății prețului contractual trebuia făcută de către pârâtă, întrucât în speța de față circumstanțele cauzei impuneau o altă abordare din punct de vedere al stabilirii sarcinii probei. Astfel, s-a reținut că reclamanta H.G. a fost asociat unic al SC H.I. SRL.

După ce împreună cu soțul său la acea dată, H.C.A., a încheiat un contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul în litigiu, teren plus construcții, reprezentând clădirea și anexele fostului CAP S. din comuna Găvojdia, respectiv teren în suprafață de 15.600 mp și construcții agrozootehnice existente pe acesta, au încheiat cu societatea un contract de vânzare-cumpărare a acestui imobil autentificat din 24 martie 2009, contra sumei stabilită cu titlu de preț de 41.832 euro, preț ce urma să fie achitat de către societate până la data de 10 octombrie 2009. Invocând faptul că SC H.I. SRL se află în dificultate financiară și nu mai poate face față datoriilor exigibile, reclamanta H.G. a solicitat intrarea acestei societăți în insolvență, cerere care a fost admisă prin încheierea nr. 270 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8457/30/2010.

După ce în cadrul procedurii insolvenței a fost numit administrator judiciar și ulterior lichidator judiciar, Cabinet Individual de Insolvență U.A.R., acesta i-a pus în vedere reclamantei de mai multe ori să depună la dosar actele contabile ale societății, iar reclamanta nu s-a conformat, așa cum rezultă din notificările trimise de către lichidatorul judiciar și depuse la dosar. Ca atare, fiind vorba de acte contabile și societare care s-au aflat exclusiv în posesia reclamantei la data formulării cererii de chemare în judecată, sarcina probei în acest litigiu îi revenea reclamantei și nu pârâtei, așa cum a reținut eronat instanța de fond. Mai mult, din actele depuse la dosar de către apelantă și intervenienta creditoare se reține că în derularea procedurii insolvenței, debitoarea SC H.I.

SRL, părțile au purtat mai multe litigii, printre care și cele referitoare la declararea de către H.G. la masa credală a debitoarei a creanței în sumă de 41.832 euro plus dobânda legală reprezentând prețul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare din 24 martie 2009 al imobilului în litigiu. Prin sentința comercială nr. 976 din 9 iunie 2011 s-a admis cererea formulată de debitoarea contestatoare H.G. împotriva Tabelului preliminar privind creanța de 41.832 euro plus dobândă legală, în total 189.886 RON ca și creanță chirografară, iar prin decizia civilă nr. 2241 din 6 decembrie 2011 s-a admis apelul creditoarei SC E. SRL împotriva acestei sentințe civile, s-a modificat în parte hotărârea recurată în sensul că s-a menținut înscrierea creditoarei H.G.

în tabelul creanțelor debitoarei cu suma de 97.141,32 RON ca și creanță chirografară reprezentând echivalentul în euro al sumei de 20.916 euro, respectiv ½ din suma prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune s-a cerut în litigiul de față, adică partea care-i corespunde reclamantei din totalul creanței dat fiind faptul că restul cotei de ½ care s-ar fi cuvenit fostului său soț H.C.A. nu a fost solicitată de către acesta.

Astfel fiind, având în vedere că prin decizii irevocabile s-a stabilit înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei a unei creanțe reprezentând cota parte de ½ ce i se cuvine reclamantei din prețul de vânzare a imobilului în litigiu, aceasta nu mai poate solicita pe cale separată rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a acestui imobil și repunerea părților în situația anterioară dat fiind faptul că a obținut deja repararea prejudiciului suferit prin înscrierea la masa credală cu suma cuvenită reclamantei drept preț al imobilului. În termen legal, reclamanta H.G. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În argumentarea recursului, reclamanta critică hotărârea atacată, susținând, în esență, greșita reținere de către instanța de apel în ceea ce privește sarcina probei.

În opinia recurentei, sarcina probei trebuia făcută de către pârâtă. Consideră că lichidatorul a luat cunoștință de actele contabile ale societății pârâte, câtă vreme prin hotărâre definitivă și irevocabilă invocată și de instanța de apel se certifică faptul că prețul imobilului în litigiu nu s-a achitat, prin admiterea înscrierii reclamantei în tabelul creditorilor, cu precizarea atât a lichidatorului judiciar, cât și a provenienței creanței, respectiv contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune s-a solicitat. Totodată, susține că alin. (5) de la decizie este lipsit de motivare în drept. Analizând decizia recurată, în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii". Textul de lege evocat vizează nemotivarea hotărârii, precum și motivarea contradictorie, dar decizia atacată cuprinde elementele obligatorii prevăzute de dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, motivarea fiind clară și concisă. De asemenea, nu se poate reține existența unor contradicții și nici a unor considerente străine de natura pricinii ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, soluția instanței de apel fiind legală sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Este de necontestat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 24 martie 2009 reclamanta H.G. (fost asociat unic al SC H.I. SRL) împreună cu intervenientul în nume propriu din fața instanței de fond, H.C.A., care la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare era soțul reclamantei, au cedat dreptul de proprietate pe care îl dețineau în devălmășie asupra imobilului situat în Găvojdia, județul Timiș și înscris în CF nr. XX Găvojdia în favoarea pârâtei SC H.I. SRL în schimbul unui preț de 41.832 euro, ce urma să fie achitat până la data de 10 octombrie 2009, prin prezenta acțiune reclamanta solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare și repunerea părților în situația anterioară pentru neplata prețului prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare încheiat.

S-a constatat că prin încheierea nr. 270 din 21 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Timiș, în Dosarul nr. 8457/30/2010 a fost admisă cererea reclamantei H.G. prin care aceasta a solicitat intrarea societății H.I. SRL în insolvență. Atunci când legea prevede două căi procedurale diferite, dar cu aceeași finalitate, opțiunea părților pentru prima posibilitate - în speță procedura falimentului, împiedică accesul la cea de-a doua cale procedurală, prezenta acțiune având ca obiect rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare imobiliară, repunerea părților în situația anterioară și rectificarea cărții funciare. În consecință, decizia atacată cu recurs nu face altceva decât să dea eficiență principalului „electa una via, non datur recursus ad alteram", iar acțiunea pentru care s-a procedat astfel, este una simplă.

Caracterul exclusiv al opțiunii pentru una dintre cele două căi procedurale este tocmai împiedicarea pronunțării unor soluții contradictorii în una și aceeași problemă sesizată instanței. În plus, în speță, chiar reclamanta este aceea care a ales și a și obținut rezultatul dorit, în cadrul procedurii speciale reglementate de Legea nr. 85/2006 (înscrierea creanței în tabel), iar în sensul principiului enunțat, nu poate fi tot ea aceea care să solicite, practic același lucru, prin prezenta acțiune. Nu trebuie omis nici faptul că, prin declanșarea procedurii concursuale a insolvenței, nu mai poate fi primit niciun demers procedural, din partea niciunui urmăritor individual, care se exercită în afara procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

Așadar, cunoscând o dublă obstrucționare din perspectiva procedurii concursuale a insolvenței, dar și din aceea a principiului „electa una via, non datur recursus ad alteram", demersul judiciar al recurentei-reclamante a fost în mod corect soluționat de către instanța de apel. Argumentat și bine motivat, contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar a reținut în mod legal că în raport circumstanțele cauzei se impunea o altă abordare din punct de vedere al stabilirii sarcinii probei, față de prima instanță care a apreciat că se impunea rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare pentru neplata prețului, motivat de împrejurarea că dovada pozitivă a plății prețului contractual trebuia făcută de către pârâta SC H.I.

SRL. Instanța de apel, suverană în aprecierea și interpretarea probelor, a constatat cu justețe că după numirea lichidatorului judiciar, acesta i-a pus în vedere reclamantei de mai multe ori să depună la dosar actele contabile ale societății, iar reclamanta nu s-a conformat, aspect ce a rezultat din notificările trimise de către lichidatorul judiciar și depuse la dosar. Așa fiind, actele contabile și societare s-au aflat exclusiv în posesia reclamantei la data formulării cererii de chemare în judecată, astfel că sarcina probei în acest litigiu îi revenea reclamantei și nu pârâtei, aspect reținut în mod corect de instanța de apel. În cauză nu se poate face abstracție că, în derularea procedurii insolvenței debitoarei SC H.I.

SRL, părțile au purtat mai multe litigii, printre care și cele referitoare la declararea de către H.G. la masa credală a debitoarei a creanței în sumă de 41.832 euro plus dobânda legală reprezentând prețul prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare din 24 martie 2009, al imobilului în litigiu. Este de esență în soluționarea cauzei împrejurarea că prin sentința comercială nr. 976 din 9 iunie 2011 a fost admisă cererea formulată de debitoarea contestatoare H.G. împotriva Tabelului preliminar privind creanța de 41.832 euro plus dobândă legală, în total 189.886 RON ca și creanță chirografară, iar prin decizia civilă nr. 2241 din 6 decembrie 2011 a fost admis apelul creditoarei SC E. SRL împotriva acestei sentințe civile, s-a modificat în parte hotărârea recurată în sensul că s-a menținut înscrierea creditoarei H.G.

în tabelul creanțelor debitoarei cu suma de 97.141,32 RON ca și creanță chirografară reprezentând echivalentul în euro al sumei de 20.916 euro, respectiv ½ din suma prevăzută în contractul de vânzare-cumpărare a cărui rezoluțiune s-a cerut în litigiul de față, adică partea care-i revine reclamantei din totalul creanței dat fiind faptul că restul cotei de ½ care s-ar fi cuvenit fostului său soț H.C.A. nu a fost solicitată de către acesta. Prin urmare, nu se poate pretinde că motivarea instanței de apel este "lipsită de logică" (astfel cum se susține în concluziile scrise) în condițiile în care, astfel cum în mod legal a constatat și instanța de apel, prin decizii irevocabile s-a stabilit înscrierea în tabelul preliminar de creanțe al debitoarei SC H.I.

SRL a unei creanțe reprezentând cota parte de ½ ce i se cuvine reclamantei din prețul de vânzare a imobilului în litigiu, aceasta nemaiputând astfel solicita pe cale separată rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare a acestui imobil și repunerea părților în situația anterioară, întrucât a obținut deja repararea prejudiciului suferit prin înscrierea la masa credală cu suma cuvenită drept preț al imobilului. Este de reținut că simpla nemulțumire a recurentei-reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței, neînsușirea de către instanța de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. și nici nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greșită a legii. De altfel, se constată că reclamanta H.G. a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva acestui motiv (hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii), fără a preciza care este norma juridică încălcată ori greșit aplicată, fără să susțină o minimă argumentație în drept care să situeze criticile în sfera temeiului de modificare reglementat expres de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin urmare, nu se poate reține nici incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., cu atât mai mult cu cât, în cauza de față nu rezultă că instanța de apel ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speței sau că ar fi aplicat greșit dispoziții legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Nu în ultimul rând, în condițiile în care restabilirea situației de fapt excede competenței instanței de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ., respectiv de cale extraordinară de atac, care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că nu se confirmă motivele de nelegalitate instituite de pct. 7 și pct. 9 al art. 304 C. proc.

civ. invocate de recurentă, decizia atacată fiind la adăpost de orice critică, în raport de argumentele evocate, cu aplicarea prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta H.G. împotriva deciziei civile nr. 77/2013 din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca nefondat, menținând decizia instanței de apel ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta H.G. împotriva deciziei civile nr. 77/2013 din 27 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a ll-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2014.