ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1452/2014

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.

104 din 30 aprilie 2013, Tribunalul Vrancea, conform art.

334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru

care inculpatul A.D. a fost trimis în judecată, din infracțiunea prev. de art.

23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1)

lit. c) din Legea nr. 656/2002.

Conform

art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost

achitat inculpatul A.D. pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art.

29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, întrucât fapta nu există.

Conform

art. 169 C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a tuturor

bunurilor ridicate din imobilele situate în Focșani, str. D., județul Vrancea,

și Focșani, str. I.C., județul Vrancea, cu ocazia perchezițiilor domiciliare

efectuate la data de

01 noiembrie 2011, în baza autorizațiilor din 31 octombrie

2011, toate emise de Tribunalul Vrancea, bunuri care au fost identificate și enumerate

în procesele-verbale aflate la dosar, precum și a celor inventariate la data de

05 decembrie 2011, conform procesului-verbal de la dosar urmărire penală.

Conform

art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas

în sarcina acestuia.

S-a reținut

printre altele că, conform art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 (astfel

după cum a fost dispus de instanță la ultimul termen, conform art. 334 C. proc.

pen.), a constituit infracțiunea de spălare a banilor dobândirea, deținerea sau

folosirea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

S-a reținut

că, în speță, acuzarea nu a dovedit că inculpatul ar fi dobândit, deținut ori folosit

astfel de bunuri și că acesta ar fi cunoscut că ele provin din comiterea de infracțiuni.

Împrejurarea

reținută de acuzare că inculpatul a fost prins în Olanda la sustras bunuri împreună

cu martorele S.N. și M.M. a fost apreciată ca fiind lipsită de relevanță, pentru

că dacă era reală atunci inculpatul ar fi trebuit să fie cercetat pentru infracțiunea

de furt calificat și nu pentru spălare de bani. Or, inculpatul a fost cercetat și

pentru această infracțiune, de furt calificat și s-a dispus neînceperea urmăririi

penale tocmai pentru că nu s-a dovedit existența unei asemenea fapte.

Tot astfel,

martorele S.N. și M.M. au declarat la urmărirea penală și cea de-a doua și la instanța,

că într-adevăr au fost la furat bunuri de firmă din diferite magazine din Amsterdam,

împreună cu inculpatul, când au fost prinse de organele de poliție, reținute și

toate bunurile confiscate și că aceea a fost singura dată când au procedat în acest

mod.

Trecând peste

împrejurarea relatată de mama martorei S.N. la instanță, cum că aceasta suferă de

mai mulți ani de o afecțiune pe creier, care o ține imobilizată la pat și o pune

inclusiv în situația de a-și pierde cunoștința și cu toate acestea ea a fost audiată

la urmărirea penală la data de 20 ianuarie 2012, declarația acesteia, de asemenea,

Tribunalul a apreciat-o ca nefiind relevantă în cauză, atâta vreme cât ea a declarat

că bunurile sustrase o singură dată pentru inculpat i-au fost ridicate de organele

de poliție din Olanda, ceea ce a presupus că acestea nu aveau cum să mai fie dobândite

de inculpat. Aceleași aspecte nerelevante au rezultat și din declarația celeilalte

martore, M.M.

Tot astfel

și martorul T.M. a relatat doar la urmărirea penală că o singură dată a fost la

sustras bunuri de firma din magazinele din Olanda, la cererea și pentru inculpat,

dar ca și el a fost prins și bunurile ridicate de organele de poliție.

A rezultat

că 3 din cei 4 martori ai acuzării, respectiv T.M., S.N. și M.M. au dat declarații

nerelevante pentru cauză, în sensul că din acestea nu a rezultat că inculpatul ar

fi dobândit bunuri de la ei cunoscând că sunt furate.

Al patrulea

martor al acuzării, N.D.A. a relatat aspecte pe care a susținut că le cunoaște din

declarațiile martorului T.M. și ale inculpatului. Pe de o parte susținerile din

declarația acesteia nu s-au coroborat cu cele din declarația martorului T.M., iar

pe de altă parte a fost greu de crezut că o persoană după ce comite infracțiuni

„se laudă” cu aceasta la alte persoane necunoscute.

Toți ceilalți

martori care au fost audiați la urmărirea penală și ale căror depoziții se găsesc

la dosar, au relatat aceleași aspecte: că au cumpărat bunuri de la inculpat (fie

obiecte de îmbrăcăminte, fie cosmetice, sau ceasuri, ochelari de soare) care erau

originale, cu plata în rate, fiind trecute pe un caiet, dar niciunul dintre aceștia

nu cunoșteau proveniența bunurilor.

În concluzie,

s-a apreciat că acuzarea nu a reușit să dovedească nici modalitatea în care inculpatul

a dobândit bunurile ridicate cu ocazia percheziției și cu atât mai mult împrejurarea

că el ar fi cunoscut că provin din comiterea de infracțiuni.

De altfel,

în rechizitoriu, procurorul însuși a făcut precizarea că „nu se poate stabili ca

bunurile găsite la domiciliul inculpatului au fost furate de acesta din diferite

state ale Uniunii Europene”.

Altă activitate

ce a reprezentat elementul material al infracțiunii de spălare de bani - deținerea

- de bunuri cunoscând ca acestea provin din comiterea de infracțiuni, nici aceasta

nu a fost dovedită. Singura dovadă pe care acuzarea și-a întemeiat această acuzație

au fost fotografiile ce au prezentat un număr de bunuri ridicate din imobilele aparținând

inculpatului, care au aplicate pe ele sistemul antifurt și pe această dovadă s-a

ajuns la concluzia că bunurile respective au fost furate, iar inculpatul, cu ocazia

achiziționării lor în aceste condiții, și-a dat seama că au fost furate.

Sub un prim

aspect, s-a impus a se observa că orice acuzație trebuia dovedită și nu presupusă.

Tot astfel, după cum acuzarea a susținut că inculpatul știa că bunurile respective

au fost furate, pentru că ele purtau sistemul antifurt pe ele și inculpatul a susținut

contrariul, că nu știa că sunt furate, că sunt magazine, în țările occidentale,

care vând produse având pe ele sistemul antifurt, tocmai pentru a dovedi ca acestea

erau originale.

S-a apreciat

că, în condițiile în care acuzarea nu are alte probe (de ex. un înscris de la vreun

magazin de firmă sau orice altceva din care să rezulte susținerea reținută în actul

de sesizare că „nici un magazin nu vinde produse cu sistemul antifurt pe ele), iar

inculpatul s-a prezentat și la instanță cu un parfum original care purta pe el sistemul

antifurt, s-a pus întrebarea de ce ar trebui reținută teza acuzării și nu pe cea

a apărării?

În tot cazul

în astfel de situații, în care exista dubiu, acesta profita inculpatului. Acesta

nu a fost obligat să-și dovedească nevinovăția câtă vreme acuzarea nu a reușit

să dovedească vinovăția. Inculpatul trebuie să iasă din pasivitate și să combată

probele acuzării, doar în situația în care prezumția de nevinovăție a fost răsturnată,

dar în această împrejurare nu a avut ce probe să combată.

Ultima activitate

prevăzută de lege ca element material alternativ ce formează latura obiectivă a

infracțiunii de spălare de bani, cea a folosirii de bunuri cunoscând că provin din

săvârșirea de infracțiuni, nici nu a fost invocată în actul de sesizare și nici

dovedită.

S-a reținut

că singurul aspect cert dovedit de acuzare a fost că la cele trei imobile aparținând

inculpatului, situate în municipiul Focșani, au fost identificate, cu ocazia perchezițiilor

domiciliare din 01 noiembrie 2011, mai multe bunuri de îmbrăcăminte, cosmetice,

încălțăminte, ceasuri, ochelari, toate de firmă, unele dintre ele purtând sistemul

antifurt pe ele, toate fiind ridicate cu ocazia percheziției și că inculpatul a

comercializat astfel de bunuri la diferite persoane fizice din oraș, fără a avea

firmă sau altă asociație care-i conferea acest drept, iar veniturile astfel obținute

nu au fost declarate organelor fiscale, în vederea perceperii impozitului pe venit.

S-a apreciat

că această activitate nu poate îmbrăca forma infracțională atâta vreme cât nu s-a

dovedit proveniența acestor bunuri și împrejurarea că inculpatul cunoștea despre

această proveniență, nefiind suficientă nici măcar împrejurarea dacă inculpatul

ar fi putut să-și dea seama despre proveniența ilegală a bunurilor.

În acest sens,

pentru existența infracțiunii de spălare de bani, este lipsită de relevanță împrejurarea

că inculpatul era cunoscut în evidența INTERPOL cu 3 furturi de haine de firmă comise

în Olanda, câtă vreme nu s-a putut stabili că acele bunuri au fost dobândite, deținute

sau folosite în țară de inculpat.

De asemenea,

s-a apreciat ca fiind irelevantă și referirea acuzării la cele 3 imobile deținute

de inculpat, față de înscrisurile depuse de el la dosar, din care a rezultat că

într-adevăr imobilul de pe str. I.C. a fost dobândit de soacra sa cu titlu de moștenire

de la proprii părinți, iar apartamentele au fost dobândite înainte de anul 2004,

perioadă reținută de acuzare ca fiind anul în care inculpatul și-a început activitatea

infracțională. Oricum în prezent fosta lege a ilicitului penal care funcționa înainte

de regimul politic din 1989 și care îți permitea să acuzi o persoană doar dacă deținea

unele bunuri fără a avea venituri corespunzătoare, este abrogată și Constituția

României consfințește principiul provenienței licite a bunurilor, până la proba

contrarie. Or, în speță, o astfel de probă nu a fost făcută.

S-a pus întrebarea

de ce organul judiciar s-a sesizat din oficiu abia la data de 31 octombrie 2011,

dacă s-a reținut că această activitate infracțională a inculpatului a început în

anul 2004, căci nu se poate presupune că organe ale statului care au ca scop principal

descoperirea la timp și în mod complet a faptelor care au constituit infracțiuni,

nu au cunoscut despre această activitate infracțională a inculpatului, cu atât mai

mult cu cât s-a reținut că a vândut astfel de produse la un număr mare de persoane

din acest oraș, din toate categoriile sociale.

Împotriva

sentinței penale menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

În motivele

de apel, Parchetul a arătat printre altele că, instanța, în raport cu motivarea

achitării, trebuia să o întemeieze pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

De asemenea, s-a procedat la greșita achitare a inculpatului A.D. pe fondul cauzei.

Din probele administrate a rezultat că acesta a comis infracțiunea de spălare de

bani prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002.

La termenul

de judecată din 26 septembrie 2013, reprezentantul Parchetului a solicitat și schimbarea

încadrării juridice în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii, respectiv

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În apel, inculpatul

a depus mai multe înscrisuri, inclusiv precizări în formă scrisă.

Prin decizia penală

nr. 264/A din 29 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Vrancea împotriva sentinței penale nr. 104 din 30 aprilie 2013, pronunțată

de Tribunalul Vrancea.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați.

La data fixată pentru

soluționarea recursului, respectiv 25 aprilie 2014, în ședință publică, reprezentantul

parchetului a solicitat să se ia act de cererea de retragere a recursului formulat

în cauză.

Înalta Curte, având în

vedere manifestarea de voință a titularului recursului va lua act de retragerea

recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei

penale nr. 264/A din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și

pentru cauze cu minori.

Onorariul apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D. se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de retragerea recursului

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale

nr. 264/A din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D., în sumă de 50 RON, se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare

ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 25 aprilie 2014.