ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1452/2014

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 104 din 30 aprilie 2013, Tribunalul Vrancea, conform art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care inculpatul A.D. a fost trimis în judecată, din infracțiunea prev. de art. 23 lit. c) din Legea nr. 656/2002, în infracțiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002. Conform art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A.D. pentru infracțiunea de spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, întrucât fapta nu există. Conform art. 169 C. proc. pen.

s-a dispus restituirea către inculpat a tuturor bunurilor ridicate din imobilele situate în Focșani, str. D., județul Vrancea, și Focșani, str. I.C., județul Vrancea, cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 01 noiembrie 2011, în baza autorizațiilor din 31 octombrie 2011, toate emise de Tribunalul Vrancea, bunuri care au fost identificate și enumerate în procesele-verbale aflate la dosar, precum și a celor inventariate la data de 05 decembrie 2011, conform procesului-verbal de la dosar urmărire penală. Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia. S-a reținut printre altele că, conform art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 (astfel după cum a fost dispus de instanță la ultimul termen, conform art. 334 C. proc.

pen.), a constituit infracțiunea de spălare a banilor dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, cunoscând ca acestea provin din săvârșirea de infracțiuni. S-a reținut că, în speță, acuzarea nu a dovedit că inculpatul ar fi dobândit, deținut ori folosit astfel de bunuri și că acesta ar fi cunoscut că ele provin din comiterea de infracțiuni. Împrejurarea reținută de acuzare că inculpatul a fost prins în Olanda la sustras bunuri împreună cu martorele S.N. și M.M. a fost apreciată ca fiind lipsită de relevanță, pentru că dacă era reală atunci inculpatul ar fi trebuit să fie cercetat pentru infracțiunea de furt calificat și nu pentru spălare de bani. Or, inculpatul a fost cercetat și pentru această infracțiune, de furt calificat și s-a dispus neînceperea urmăririi penale tocmai pentru că nu s-a dovedit existența unei asemenea fapte.

Tot astfel, martorele S.N. și M.M. au declarat la urmărirea penală și cea de-a doua și la instanța, că într-adevăr au fost la furat bunuri de firmă din diferite magazine din Amsterdam, împreună cu inculpatul, când au fost prinse de organele de poliție, reținute și toate bunurile confiscate și că aceea a fost singura dată când au procedat în acest mod. Trecând peste împrejurarea relatată de mama martorei S.N. la instanță, cum că aceasta suferă de mai mulți ani de o afecțiune pe creier, care o ține imobilizată la pat și o pune inclusiv în situația de a-și pierde cunoștința și cu toate acestea ea a fost audiată la urmărirea penală la data de 20 ianuarie 2012, declarația acesteia, de asemenea, Tribunalul a apreciat-o ca nefiind relevantă în cauză, atâta vreme cât ea a declarat că bunurile sustrase o singură dată pentru inculpat i-au fost ridicate de organele de poliție din Olanda, ceea ce a presupus că acestea nu aveau cum să mai fie dobândite de inculpat.

Aceleași aspecte nerelevante au rezultat și din declarația celeilalte martore, M.M. Tot astfel și martorul T.M. a relatat doar la urmărirea penală că o singură dată a fost la sustras bunuri de firma din magazinele din Olanda, la cererea și pentru inculpat, dar ca și el a fost prins și bunurile ridicate de organele de poliție. A rezultat că 3 din cei 4 martori ai acuzării, respectiv T.M., S.N. și M.M. au dat declarații nerelevante pentru cauză, în sensul că din acestea nu a rezultat că inculpatul ar fi dobândit bunuri de la ei cunoscând că sunt furate. Al patrulea martor al acuzării, N.D.A. a relatat aspecte pe care a susținut că le cunoaște din declarațiile martorului T.M. și ale inculpatului.

Pe de o parte susținerile din declarația acesteia nu s-au coroborat cu cele din declarația martorului T.M., iar pe de altă parte a fost greu de crezut că o persoană după ce comite infracțiuni „se laudă” cu aceasta la alte persoane necunoscute. Toți ceilalți martori care au fost audiați la urmărirea penală și ale căror depoziții se găsesc la dosar, au relatat aceleași aspecte: că au cumpărat bunuri de la inculpat (fie obiecte de îmbrăcăminte, fie cosmetice, sau ceasuri, ochelari de soare) care erau originale, cu plata în rate, fiind trecute pe un caiet, dar niciunul dintre aceștia nu cunoșteau proveniența bunurilor. În concluzie, s-a apreciat că acuzarea nu a reușit să dovedească nici modalitatea în care inculpatul a dobândit bunurile ridicate cu ocazia percheziției și cu atât mai mult împrejurarea că el ar fi cunoscut că provin din comiterea de infracțiuni.

De altfel, în rechizitoriu, procurorul însuși a făcut precizarea că „nu se poate stabili ca bunurile găsite la domiciliul inculpatului au fost furate de acesta din diferite state ale Uniunii Europene”. Altă activitate ce a reprezentat elementul material al infracțiunii de spălare de bani - deținerea - de bunuri cunoscând ca acestea provin din comiterea de infracțiuni, nici aceasta nu a fost dovedită. Singura dovadă pe care acuzarea și-a întemeiat această acuzație au fost fotografiile ce au prezentat un număr de bunuri ridicate din imobilele aparținând inculpatului, care au aplicate pe ele sistemul antifurt și pe această dovadă s-a ajuns la concluzia că bunurile respective au fost furate, iar inculpatul, cu ocazia achiziționării lor în aceste condiții, și-a dat seama că au fost furate.

Sub un prim aspect, s-a impus a se observa că orice acuzație trebuia dovedită și nu presupusă. Tot astfel, după cum acuzarea a susținut că inculpatul știa că bunurile respective au fost furate, pentru că ele purtau sistemul antifurt pe ele și inculpatul a susținut contrariul, că nu știa că sunt furate, că sunt magazine, în țările occidentale, care vând produse având pe ele sistemul antifurt, tocmai pentru a dovedi ca acestea erau originale. S-a apreciat că, în condițiile în care acuzarea nu are alte probe (de ex. un înscris de la vreun magazin de firmă sau orice altceva din care să rezulte susținerea reținută în actul de sesizare că „nici un magazin nu vinde produse cu sistemul antifurt pe ele), iar inculpatul s-a prezentat și la instanță cu un parfum original care purta pe el sistemul antifurt, s-a pus întrebarea de ce ar trebui reținută teza acuzării și nu pe cea a apărării?

În tot cazul în astfel de situații, în care exista dubiu, acesta profita inculpatului. Acesta nu a fost obligat să-și dovedească nevinovăția câtă vreme acuzarea nu a reușit să dovedească vinovăția. Inculpatul trebuie să iasă din pasivitate și să combată probele acuzării, doar în situația în care prezumția de nevinovăție a fost răsturnată, dar în această împrejurare nu a avut ce probe să combată. Ultima activitate prevăzută de lege ca element material alternativ ce formează latura obiectivă a infracțiunii de spălare de bani, cea a folosirii de bunuri cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, nici nu a fost invocată în actul de sesizare și nici dovedită.

S-a reținut că singurul aspect cert dovedit de acuzare a fost că la cele trei imobile aparținând inculpatului, situate în municipiul Focșani, au fost identificate, cu ocazia perchezițiilor domiciliare din 01 noiembrie 2011, mai multe bunuri de îmbrăcăminte, cosmetice, încălțăminte, ceasuri, ochelari, toate de firmă, unele dintre ele purtând sistemul antifurt pe ele, toate fiind ridicate cu ocazia percheziției și că inculpatul a comercializat astfel de bunuri la diferite persoane fizice din oraș, fără a avea firmă sau altă asociație care-i conferea acest drept, iar veniturile astfel obținute nu au fost declarate organelor fiscale, în vederea perceperii impozitului pe venit.

S-a apreciat că această activitate nu poate îmbrăca forma infracțională atâta vreme cât nu s-a dovedit proveniența acestor bunuri și împrejurarea că inculpatul cunoștea despre această proveniență, nefiind suficientă nici măcar împrejurarea dacă inculpatul ar fi putut să-și dea seama despre proveniența ilegală a bunurilor. În acest sens, pentru existența infracțiunii de spălare de bani, este lipsită de relevanță împrejurarea că inculpatul era cunoscut în evidența INTERPOL cu 3 furturi de haine de firmă comise în Olanda, câtă vreme nu s-a putut stabili că acele bunuri au fost dobândite, deținute sau folosite în țară de inculpat. De asemenea, s-a apreciat ca fiind irelevantă și referirea acuzării la cele 3 imobile deținute de inculpat, față de înscrisurile depuse de el la dosar, din care a rezultat că într-adevăr imobilul de pe str. I.C.

a fost dobândit de soacra sa cu titlu de moștenire de la proprii părinți, iar apartamentele au fost dobândite înainte de anul 2004, perioadă reținută de acuzare ca fiind anul în care inculpatul și-a început activitatea infracțională. Oricum în prezent fosta lege a ilicitului penal care funcționa înainte de regimul politic din 1989 și care îți permitea să acuzi o persoană doar dacă deținea unele bunuri fără a avea venituri corespunzătoare, este abrogată și Constituția României consfințește principiul provenienței licite a bunurilor, până la proba contrarie. Or, în speță, o astfel de probă nu a fost făcută.

S-a pus întrebarea de ce organul judiciar s-a sesizat din oficiu abia la data de 31 octombrie 2011, dacă s-a reținut că această activitate infracțională a inculpatului a început în anul 2004, căci nu se poate presupune că organe ale statului care au ca scop principal descoperirea la timp și în mod complet a faptelor care au constituit infracțiuni, nu au cunoscut despre această activitate infracțională a inculpatului, cu atât mai mult cu cât s-a reținut că a vândut astfel de produse la un număr mare de persoane din acest oraș, din toate categoriile sociale. Împotriva sentinței penale menționate a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea. În motivele de apel, Parchetul a arătat printre altele că, instanța, în raport cu motivarea achitării, trebuia să o întemeieze pe dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc.

pen. De asemenea, s-a procedat la greșita achitare a inculpatului A.D. pe fondul cauzei. Din probele administrate a rezultat că acesta a comis infracțiunea de spălare de bani prev. de art. 29 lit. c) din Legea nr. 656/2002. La termenul de judecată din 26 septembrie 2013, reprezentantul Parchetului a solicitat și schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii formei continuate a infracțiunii, respectiv aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În apel, inculpatul a depus mai multe înscrisuri, inclusiv precizări în formă scrisă. Prin decizia penală nr. 264/A din 29 octombrie 2013, Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea împotriva sentinței penale nr. 104 din 30 aprilie 2013, pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați. La data fixată pentru soluționarea recursului, respectiv 25 aprilie 2014, în ședință publică, reprezentantul parchetului a solicitat să se ia act de cererea de retragere a recursului formulat în cauză. Înalta Curte, având în vedere manifestarea de voință a titularului recursului va lua act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 264/A din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D. se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Ia act de retragerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 264/A din 29 octombrie 2013 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A.D., în sumă de 50 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchet, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 aprilie 2014.