ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 516/2014

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 516/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 175 din 7 decembrie

2011 a Tribunalului Mureș, în baza art. 345 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a

fost condamnat inculpatul N.V.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor prev. de art. 23 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 656/2002, cu reținerea art. 37 lit. b) C. pen.

Potrivit

dispozițiilor art. 71 C. pen., s-au interzis inculpatului, pe durata prevăzută

de acest articol, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C.

pen.

În baza art. 25 din

Legea nr. 656/2002, raportat la art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus măsura de

siguranță a confiscării speciale de la inculpatul N.V.M. a sumei de 11.790 euro

(sau echivalentul în RON a acestora la data executării prezentei hotărâri).

În baza art. 191

alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea

statului suma de 1.130 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat în

cauză (din care 200 RON pentru faza de urmărire penală și 930 RON pentru faza

de judecată).

În motivare prima

instanță a arătat că inculpatul N.V.M., împreună cu fosta sa soție doamna

N.A.E., au plecat în Spania în cursul anului 2001. Aceștia s-au întors în țară

în anul 2002, însă ulterior, inculpatul s-a întors, fiind urmat de fosta sa

soție și fetița lor, familia locuind într-o casă (vilă din localitatea Plaja

Alcanar).

În vara anului 2003,

inculpatul s-a întors, din nou în România, de data aceasta singur, fosta sa

soție și fiica lor rămânând în Spania.

Inculpatul a stat în

țară aproximativ o lună și jumătate, perioadă în care s-a întâlnit cu numitul

Ș.I.M., pe care îl cunoștea de mai mult timp, iar prin intermediul acestuia i-a

cunoscut pe A.D.D. și S.O.R. (toate persoanele nominalizate mai sus fiind

coinculpații în Dosarul 1/D/2005).

În cursul discuțiilor

purtate cu ultimii doi despre posibilitatea obținerii unor locuri de muncă în

Spania, inculpatul N.V.M. s-a interesat dacă nu cunosc și alte persoane cu o

situație materială grea și care ar dori să lucreze în Spania.

Astfel, inculpatul și

persoanele indicate au racolat mai multe fete, de pe raza județului Mureș, pe

care le-au convins să se deplaseze în Spania, sub pretextul că vor lucra în

agricultură.

Inculpatul N.V.M. s-a

ocupat direct sau indirect de obținerea pașapoartelor (ajutat fiind și de numitul

A.D.), a organizat și plătit transportul fetelor în Spania, le-a cazat în vila

închiriată în care locuia cu soția sa și, apoi le-a dus la un club de noapte

(B.) pentru a întreține relații sexuale contra cost cu clienții clubului.

Părțile vătămate au

încercat inițial să se opună și să discute cu inculpatul și celelalte persoane

implicate, arătând că nu aceasta a fost înțelegerea inițială și că li s-au

promis locuri de muncă în agricultură, însă inculpatul N.V.M. le-a spus că

trebuie să se prostitueze, în folosul său până când îi vor achita cheltuielile

pe care le-a făcut cu deplasarea lor în Spania.

Fiind departe de

casă, într-o țară în care nu se puteau descurca singure, necunoscând limba și

neavând bani nici măcar pentru a se întoarce, părțile vătămate au devenit

extrem de vulnerabile fiind nevoite să accepte condițiile impuse de inculpat.

Acesta le transporta în fiecare seară la clubul de noapte „B." unde

întrețineau relații sexuale cu 3 - 4 clienți pe noapte, pentru sume cuprinse

între 50 și 70 de Euro. Fetele erau transportate la local cu mașina

inculpatului N.V.M., fie de acesta personal, fie de numitul Ș.M., fiind aduse

înapoi dimineața când predau toți banii obținuți inculpatului N.V.M. care avea

un permanent control asupra fetelor și implicit și asupra sumelor pe care le

câștigau, și prin faptul că era în legătură permanentă cu patronul clubului.

Din punct de vedere

cronologic, primele fete racolate și duse în Spania sub promisiunea falsă a

obținerii unor locuri de muncă în agricultură (la cules de măsline sau căpșuni)

au fost părțile vătămate S.K. și E.R. și martora Ș.A., împreună cu ele plecând

în Spania și numiții Ș.M., A.D. și S.O.R. (sfârșitul lunii septembrie 2003).

În cursul lunii

noiembrie 2003 au fost duse în Spania și alte fete, respectiv partea vătămată

T.C. și martora G.E., folosindu-se același modus operandi, respectiv specularea

situației materiale deosebit de precare a acestora și promisiunea obținerii

unor locuri de muncă bine plătite în agricultură.

„Eu l-am întrebat pe

Ș.M. ce voi lucra în Spania, iar acesta mi-a spus că voi lucra la o fermă, la

cules de portocale sau măsline, sau aș mai avea o variantă, să merg să lucrez

pentru un prieten de al lui, N.V.M. ... eu i-am spus lui Ș.M. că în nici un caz

nu voi lucra pentru V.B., despre care știam că duce fete în Spania, pe care le

obligă să se prostitueze". Aproximativ în aceeași perioadă a fost

racolată, ajutată de membrii grupării să-și obțină pașaport și apoi

transportată în Spania la locuința inculpatului N.V.M., în vederea practicării

prostituției, și partea vătămată minoră G.M.

Și aceasta a fost

informată la scurt timp după sosire că nu va lucra la fermă și că va trebui să

se prostitueze în folosul inculpatului N.V.M., fiind dusă la același club de

noapte, B., unde întreținea relații sexuale cu circa 7 - 8 bărbați pe seară;

contra unui tarif de 40 Euro pe client.

La vila inculpatului

au fost duse și alte fete, cum ar fi numita M.M. (care a devenit amanta

inculpatului și cu care acesta ulterior s-a căsătorit) precum și partea

vătămată Ș.A.C.

Din declarațiile

tuturor părților vătămate coroborate cu declarațiile coinculpaților din Dosarul

i/D/P/2004 (numiții Ș.I.M., S.O.R., A.D.D.) a rezultat că inculpatul N.V.M. se

ocupa de organizarea și coordonarea activității de racolare a fetelor și tot el

beneficia de pe urma exploatării sexuale a acestora, însușindu-și sumele de

bani obținute de acestea.

Ceilalți inculpați nu

beneficiau în mod direct de pe urma exploatării sexuale a părților vătămate,

aceștia ajutându-l doar pe inculpat și lucrând practic pentru el, în schimbul

cazării și a asigurării traiului zilnic pe perioada șederii lor în Spania.

A rezultat cu

certitudine faptul că din exploatarea sexuală a părților vătămate inculpatul a

obținut importante sume de bani, evident sume de bani obținute în mod ilegal.

Existând prin urmare probe cu privire la starea de fapt mai sus indicată, s-a

procedat la verificarea situației financiare a inculpatului, respectiv la

verificarea conturilor deschise de acesta la toate sucursalele bancare de pe

raza municipiului Târgu Mureș.

Aceste date care au

fost coroborate și cu informațiile privind deplasările inculpatului N.V.M. din

Spania în România și retur, informații obținute de la autoritățile de

frontieră, care în perioada de referință înregistrau aceste călătorii.

Astfel, inculpatul,

posesor al pașaportului seria .... a efectuat următoarele deplasări între

România și Spania:

- a ieșit din România

în 31 mai 2003 și s-a întors în 18 august 2003;

- a ieșit din România

în 19 septembrie 2003 și s-a întors în 31 octombrie 2003;

- a ieșit din România

la o dată necunoscută (neînregistrat), dar s-a înregistrat întoarcerea la data

de 21 februarie 2004;

- a ieșit din România

la data de 16 aprilie 2004 și s-a întors în 13 iulie 2004.

De altfel din aceste

date, s-a reținut că au corespondent în informațiile furnizate de părțile

vătămate și martore privind perioadele în care au fost racolate, s-au întâlnit

și au purtat discuții cu inculpatul privind plecarea în Spania.

Revenind la

informațiile de ordin financiar din verificările efectuate au fost identificate

operațiuni derulate prin BCR - Sucursala Mureș.

Din Adresa nr. 49967

din 7 ianuarie 2005 a BCR Mureș a rezultat că inculpatul N.V.M. a fost

titularul contului nr. ........., deschis la data de 15 iulie 2004 și închis la

data de 31 octombrie 2004 pentru lipsă de rulaj.

În relațiile

furnizate s-a precizat de asemenea că prin contul mai sus indicat s-a rulat

suma totală de 8.000 euro.

Comparând datele de

intrare în țară ale inculpatului N.V.M. cu informațiile furnizate de bancă, s-a

observat că la două zile de la intrarea în țară (13 iulie 2004) acesta s-a

deplasat din Iernut (localitatea de domiciliu) la Târgu Mureș, unde și-a

deschis contul la bancă (15 iulie 2004). S-a menționat faptul că banca la care

și-a deschis cont inculpatul făcea operațiuni și prin sistemul M.G., din

informațiile comunicate rezultând că inculpatul a încasat suma totală de 3.790

euro.

Din analizarea

fișelor de operațiuni bancare pentru fiecare transfer M.G. s-a arătat că în

perioada 4 august - 6 octombrie 2004 inculpatul a încasat prin 11 plăți diverse

sume în Euro care au fost trimise de către una din fetele care practica

prostituția, în folosul său, numita M.M. (care încă de când se afla în Spania a

devenit amanta inculpatului, iar ulterior s-a căsătorit cu acesta).

În opinia instanței,

s-a reținut că sunt importante pentru stabilirea stării de fapt primele

declarații date de numita N.A. (coinculpată în Dosarul 1/D/P/2004, în care

aceasta descrie modalitatea în care fetele au fost aduse la locuința lor,

faptul că erau duse la club pentru a se prostitua, faptul că împotriva părții

vătămate minore G.M. inculpatul a exercitat violențe fizice și mai ales, faptul

că soțul ei era cel care beneficia de pe urma activității desfășurate de

părțile vătămate.

În concret, în faza

de urmărire penală, în Dosarul 1/D/P/2004, aceasta a declarat că în perioada în

care au locuit în Spania (2 ani) soțul ei, inculpatul N.V.M. nu a avut loc de

muncă și din câte cunoaște, acesta nu a lucrat nicăieri. De asemenea a arătat că

cea mai mare parte a banilor câștigați de fetele obligate să practice

prostituția îi reveneau inculpatului.

Ulterior, inculpata

N.A.E. și-a modificat poziția și a încercat să acrediteze ideea că a dat

primele declarații doar pentru a se răzbuna pe soțul ei, inculpatul N.V.M.,

deoarece aflase despre relația extraconjugală pe care acesta a întreținut-o cu

numita M.M.

Instanța a dat însă

eficiență, din punct de vedere juridic primelor declarații date deoarece, pe de

o parte acestea sunt mai aproape, cronologic vorbind de momentul săvârșirii

faptelor astfel încât prezintă un grad mai mare de „spontaneitate",

neexistând timpul necesar pentru pregătirea unei strategii și armonizarea

pozițiilor între inculpați, iar pe de altă parte deoarece aceste prime declarații

s-au coroborat și cu declarațiile date de părțile vătămate și de martorii

audiați în dosarul în care au fost cercetate infracțiunile de trafic de

persoane.

S-a reținut că este

adevărat că și martora M.M. prezintă în declarațiile sale oarecum aceeași stare

de fapt susținută de numita N.A.E. în a doua variantă, în sensul că practicarea

prostituției se făcea de bună voie, fiind un fel de opțiune personală pentru

obținerea de bani, bani care le reveneau fetelor și din care aceștia plăteau

inculpatului N. doar chirie pentru faptul că locuiau la vila acestuia din

Spania.

Instanța a înlătura

însă și aceste declarații, la baza acestei opțiuni stând două argumente: în

primul rând instanța a apreciat că această declarație prezintă un grad ridicat

de subiectivism, având în vedere relația dintre această martoră și inculpatul

N., martora având în mod evident intenția (și interesul) de a ușura situația

inculpatului N.; în al doilea rând, nici această declarație nu s-a coroborat cu

restul probatoriului administrat, probele în sprijinul exploatării fetelor de

către inculpat în sensul însușirii sumelor câștigate fiind mult mai consistente

(avem în vedere declarațiile părților vătămate, ale coinculpatului S.O.R.,

precum și înscrisurile bancare la care s-a făcut referire anterior).

Revenind la

informațiile furnizate de unitatea bancară, astfel cum sunt acestea consemnate

în înscrisurile înaintate (extras de cont, fișe de operațiuni bancare etc.) s-a

observat că la data deschiderii contului (15 iulie 2004) inculpatul N.V.M. a

făcut o depunere de 2.000 euro, după care la un interval de numai câteva minute

a făcut o nouă depunere, în sumă de 6.000 euro.

Întrucât normele

bancare în vigoare obligau depunătorul să menționeze originea sumelor depuse,

inculpatul a ales să depună suma totală pe care în mod evident o avea asupra

lui în două etape, în două tranșe, pentru a nu atrage atenția cu depunerea unei

sume mari, tocmai pentru că a indicat că aceste depuneri provin din economii.

Această fragmentare a

sumei scopul de a face plauzibilă așa zisa origine a acestora, respectiv

economiile, s-a apreciat că reprezintă un puternic argument în sprijinul ideii

că inculpatul intenționa de fapt să ascundă adevărata origine, izvorul ilicit

al banilor depuși, rezultate din practicarea prostituției în folosul său de

către fetele care stăteau în vila sa din Spania.

S-a arătat că este de

reținut faptul că părțile vătămate au declarat că banii obținuți în urma

întreținerii relațiilor sexuale cu clienții erau luate de inculpat, existând

declarații ale părților vătămate (S.K., G.M.) care au arătat că au dat

inculpatului, împotriva voinței lor sumele de 6.500, respectiv 9.000 euro, la

care se adaugă bineînțeles și banii de la celelalte părți vătămate, care nu au

putut cuantifica suma totală însușită de inculpat.

Cu privire la suma

totală de 8.000 de euro depusă, din informațiile furnizate de bancă a rezultat

că aceasta nu a fost lăsată în cont decât 6 zile, fiind scoase, tot în mod

fragmentat, la intervale de 2 - 4 zile, sumele de 3.000 euro (în 21 iulie

2004), 3.000 euro (în 23 iulie 2004) și 1.960 euro (în 26 iulie 2004). Și

această ridicare a banilor la un interval de numai 6 zile de la depunere a

dovedit că scopul nu a fost economisirea și introducerea unor sume obținute

ilicit în circuitul legal, pentru a le ascunde adevărata proveniență.

De altfel, după

aceste ridicări de numerar, inculpatul N. nu a făcut alte operații în contul

indicat, acesta închizându-se automat la data de 31 octombrie 2004 după 3 luni

de la ultima operațiune, din lipsă de rulaj.

Din relațiile

furnizate în cauză de către Administrația Finanțelor Publice Iernut (Adresa 405

din 19 ianuarie 2005) a rezultat că inculpatul și soția sa (pe atunci N.A.E.)

nu realizau venituri din activități autorizate, neexistând prin urmare

posibilitatea ca suma de 8.000 de euro depusă la bancă să fie obținută din

activități realizate (legal) de inculpat în țară.

Pentru a urmări

destinația acestor sume de bani, respectiv în ce s-au convertit acestea,

organele de urmărire penală au solicitat și informații despre bunurile mobile

și imobile deținute de inculpat, având relevanță bineînțeles și data dobândirii

acestora, în sensul că sunt de interes doar cele care au intrat în patrimoniul

inculpatului în timpul său ulterior activității infracționale desfășurate în Spania.

Din relațiile

furnizate de Primăria Iernut a rezultat că inculpatul împreună cu fosta sa

soție (N.A.E.) figurau în evidențele acestei instituții cu două imobile - o

casă de locuit situată în Iernut, și un teren intravilan având aceleași date de

identificare administrativă - ambele dobândite în data de 26 august 2004.

Această dată s-a

apreciat că este deosebit de importantă din punct de vedere al circuitului

banilor deoarece se situează imediat după scoaterea în tranșe a celor 8.000 de

euro din contul deschis la BCR, și în perioada în care inculpatul începuse să

primească sume în euro de la numita M.M. prin sistemul M.G.

Un alt indiciu că

scopul acestor operațiuni (atât depuneri în cont, tranzacții bancare cât

achiziții imobiliare) a fost introducerea în circuitul legal a banilor obținuți

ilicit făcut de fapt între membrii familiei inculpatului.

Astfel, în luna

februarie 2004, părinții inculpatului N.V.M., numiții N.I. și E., au luat

împrumut o anumită sumă de bani de la martorul P.A. și pentru a garanta acest

împrumut au încheiat cu cumpărătorul un contract de vânzare-cumpărare având ca

obiect imobilul în care locuiau, situat în Iernut.

Conform declarației

date de martorul sus-menționat, la restituirea împrumutului, presupunea

implicit și revânzarea imobilului către proprietarii inițiali (familia N.), la

biroul notarial din Iernut s-au prezentat atât ceștia cât și fiul lor,

inculpatul N.V.M., acesta fiind cel care a achitat datoria părinților săi,

respectiv suma de 3.500 euro.

S-a observat că acest

contract de revânzare între împrumutător și împrumutați a fost încheiat la data

de 23 iulie 2004, adică chiar în jurul datelor când a scos, în tranșe, banii pe

care îi avea în contul deschis la BCR (sumele fiind ridicate, astfel cum am

arătat, în 21 iulie 2004, 23 iulie 2004 și 26 iulie 2004).

Cu privire la

imobilul deținut de inculpat în calitate de proprietar, conform informațiilor

furnizate de Primăria Iernut, s-a observat că și aici a fost o tranzacție „în

familie", în sensul că acest imobil (teren + casă), situat în Iernut, a

fost achiziționat de la fratele inculpatului, numitul N.S.I., prin mandatar

N.I. (tatăl inculpatului), de către inculpat și soția acestuia, contract

încheiat la data de 26 august 2004, adică la o lună după ce inculpatul ridicase

banii din cont și în perioada în care primea bani din Spania prin sistemul M.G.

În condițiile în care

inculpatul a început să fie cercetat în Dosarul 1/D/P/2004 al DIICOT, Biroul

Teritorial Mureș, în care s-a și emis rechizitoriu în data de 20 ianuarie 2005,

și a fost arestat preventiv, acesta a încercat să nu dețină bunuri în

patrimoniu, astfel încât a înstrăinat, în mod fictiv acest imobil tatălui său,

N.I. care l-ar fi cumpărat în nume propriu, contractul fiind încheiat la data

de 22 martie 2005.

Cu privire la această

tranzacție, martora N.A.E. a arătat că a fost de acord să semneze contractul de

vânzare-cumpărare deoarece soțul ei inculpatul N. era foarte insistent. Aceeași

martoră a precizat însă că prețul menționat în contract nu a fost primit,

această declarație făcând dovada că a fost vorba despre o tranzacție fictivă:

„După ce N.V.M. a fost arestat, iar eu l-am anunțat că doresc să divorțez de

el, acesta mi-a stresat familia cu telefoane din penitenciar, spunându-mi de

fiecare dată că trebuie să vândă casa pentru ca să nu o ia poliția. Pentru a-mi

proteja familia, dorind să scap de problemele pe care mi Ie-a creat acest om,

am fost de acord la data de 22 martie 2005, să semnez un contract de

vânzare-cumpărare pentru casa situată la nr. X pe str. X1, înstrăinată tatălui

lui N.V.M., respectiv numitului N.I., pentru suma de 232.000.000 ROL, însă eu

nu am primit nicio parte din acești bani". Această declarație, efectuarea

tranzacției între rude de gradul I la care se adaugă faptul că numitul N.I.,

tatăl inculpatului, nu avea surse de venit personale care să-i permită să

achite în mod real o sumă atât de mare, cu titlu de preț, au dovedit faptul că

acest imobil a fost înstrăinat fictiv, pentru a evita riscul de a fi sechestrat

sau confiscat în cursul procedurilor judiciare.

Faptul că tatăl

inculpatului, numitul N.I. nu deținea sume de bani care să-i permită plata

reală a prețului a rezultat și din cele anterior relatate, respectiv din

depoziția martorului P.A., care a arătat că l-a împrumutat pe acesta cu suma de

3.500 euro, împrumut care a fost „garantat" cu vânzarea imobilului din

Iernut str. X1, nr. X, împrumut restituit de către inculpat.

Cu privire la poziția

inculpatului față de acuzele aduse, respectiv proveniența sumelor de bani

rulată prin contul deschis la BCR și primite prin sistemul M.G., acesta nu a

oferit explicații credibile, rezumându-se mai întâi să arate doar că sunt sume

obținute în mod legal (că în Spania a lucrat la negru, fără contract de muncă

și că a cumpărat și vândut autoturisme, aceasta fiind o sursă de venit).

De asemenea,

inculpatul a susținut că a obținut suma de 8.000 de euro din vânzarea unui

imobil pe care îl deținea în localitatea Vidrasău și că a efectuat tranzacția

în familie cu privire la imobilul din Iernut str. X1 nr. X, pentru că soția sa

introdusese acțiunea de divorț și ca atare a urmărit să scoată acest bun din

masa bunurilor partajabile.

Această apărare

privind imobilul din Vidrasău a fost susținută și de apărătorul inculpatului,

cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, acesta arătând că în 23 mai 2003,

profitând de o speculație imobiliară, inculpatul a obținut un bloc de locuințe

pe care ulterior l-a vândut, profitul fiind de 6.000 de euro.

Instanța a apreciat

însă că aceste declarații nu se coroborează cu aspecte ce rezultă din restul

materialului probator administrat. În mod curios, poziția inculpatului este

contrazisă în oarecare măsură chiar de actuala sa soție, martora M.M., care a

susținut și ea că îi trimitea banii din sumele obținute ca babysitter și

menajeră și că făcea acest lucru întrucât: „inculpatul avea nevoie de

bani".

În condițiile în care

inculpatul a susținut că a muncit la negru, că a comercializat mașini uzate, că

s-a ocupat de afaceri imobiliare și prin urmare realiza venituri, nu se

justifică în niciun fel trimiterea acestor sume de către martoră, cu care în

acea perioadă avea o relație extraconjugală.

În ceea ce privește

explicațiile ce țin de o afacere imobiliară cu un imobil din Vidrasău, instanța

a apreciat că sumele câștigate în urma acestei tranzacții au fost net

inferioare sumei obținute de inculpat în urma exploatării sexuale a părților

civile, și, deosebit de important, aceste sume au fost obținute înaintea

plecării în Spania, fiind cheltuite în opinia instanței odată cu instalarea în

această nouă țară (cheltuieli de deplasare pentru întreaga familie, închirierea

unei vile de dimensiuni considerabile în condițiile în care aici, au locuit mai

multe din fetele care au practicat prostituția, achiziționarea unui autoturism

și banii necesari traiului zilnic pentru familia inculpatului).

Situația acestui

imobil, respectiv a tranzacției în care a fost implicat inculpatul, s-a arătat

că se prezintă în felul următor:

Imobilul în discuție

constă într-un bloc de locuințe, situat în Vidrasău, care aparținuse, fără să

fie întabulat, unei firme din cadrul SC C. SA. Asupra acestui imobil, DGFP

Mureș a instituit sechestru asigurător, iar la data de 23 mai 2003 a fost

organizată licitație publică pentru vânzarea acestuia, în vederea recuperării

creanței.

Având informații despre

această licitație și despre situația imobilului, inculpatul N.V., a avut ideea

de a achiziționa acest imobil la licitație și de a-l vinde ulterior, în scopul

de a obține profit din această revânzare.

Astfel, la data de 19

mai 2003 acesta a plătit un avans de 29.000.000 ROL și și-a adjudecat imobilul

la licitație, neavând însă bani pentru ca în termen de 4 zile (în 23 mai 2003)

să achite diferența de preț care era de 558.242.000 ROL.

Astfel, inculpatul a

fost nevoit să caute persoane care să achite această sumă, sau mai precis o

sumă mai mare, deoarece numai astfel obținea și el un câștig, reprezentat de

diferența de preț.

Prin mai mulți

intermediari, inculpatul a cunoscut-o pe numita P.F.R., (care avea rude și

socrii în Vidrasău) și care i-a dat banii necesari pentru a achita diferența de

preț, în baza căruia i s-a și întocmit factura pentru suma totală de

587.242.000 ROL (având în vedere și avansul plătit).

Întrucât cumpărătorul

real era numita P.F.R., cei doi au încheiat un act notarial, respectiv, promisiune

bilaterală de vânzare-cumpărare în care era menționat prețul de 800.000.000

ROL, achitat integral.

În condițiile în care

inculpatul N. urma să plece în Spania, acesta a dat procură specială juristului

societății debitoare pentru a se ocupa de formalitățile de întabulare ale

imobilului pentru a putea fi trecut pe numele cumpărătorilor reali, plătind

pentru acest serviciu suma de 15.000.000 ROL.

Făcând calcule între

sumele achitate și cele primite de la cumpărătoare, s-a observat că inculpatul

a obținut un profit maxim de 150.000.000 -200.000.000 ROL.

Astfel cum s-a arătat

însă, aceste sume au fost obținute înainte de plecarea în Spania, plecare care

a presupus cheltuieli însemnate (deplasare, călătorie, închiriere vilă,

achiziționare autoturism, trai de zi cu zi), astfel încât cu certitudine nu

reprezintă banii depuși în cont de inculpat la venirea în România și cu aceeași

certitudine, nu au nicio legătură cu sumele trimise de numita M.M. prin

sistemul M.G.

Pe de altă parte, în

opinia primei instanțe, activitatea infracțională desfășurată de inculpat în

Spania (în sensul exploatării sexuale a fetelor care au locuit în vila sa) și

profitul obținut în urma acestei activități reprezintă o certitudine, fiind pe

deplin probate.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel inculpatul N.V.M.

În motivarea

apelului, inculpatul a invocat incompatibilitatea judecătorului, care este

același cu judecătorul care l-a condamnat pentru infracțiunea predicat,

traficul de persoane, prin Sentința penală nr. 155/2009, nedefinitivă. A

solicitat înlăturarea stării de recidivă. A arătat că banii care fac obiectul

infracțiunii nu proveneau din activități ilicite și că oricum asupra lor nu a

efectuat operațiuni specifice spălării de bani în subsidiar, a solicitat

reducerea pedepsei.

Analizând apelul

inculpatului, instanța a reținut că acesta este fondat, pentru următoarele

considerente:

În ce privește

legalitatea sentinței, instanța de apel a considerat că judecătorul care a

pronunțat-o nu este incompatibil.

Inculpatul a fost

condamnat prin Sentința penală nr. 155/2009 a Tribunalului Mureș pentru

infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de

persoane și trafic de minori. Acestea sunt, prin raportare la infracțiunea de

spălare de bani, infracțiuni predicat în sensul art. 1 lit. e) din Convenția

Consiliului Europei din 8 noiembrie 1990. Prin condamnarea inculpatului pentru

infracțiunile predicat, d-na judecător, într-adevăr aceeași cu cea care a

pronunțat și sentința atacată, nu și-a exprimat părerea asupra soluției ce ar

putea fi dată prezentului dosar referitor la infracțiunea de spălare de bani.

Instanța de apel a făcut observația că, dacă sentința prin care s-a dispus

condamnarea inculpatului pentru infracțiunile predicat ar fi fost deja

definitivă, problema nici nu s-ar mai putea pune. În baza principiului

autorității de lucru judecat, problemele soluționate în primul dosar nu ar mai

putea face în nici o măsură obiectul judecății în prezentul. Dar chiar și în

situația în care condamnarea inculpatului pentru infracțiunile predicat nu este

definitivă, nu se poate reține incompatibilitatea, fiindcă prin nici unul

dintre considerentele Sentinței penale nr. 155/2009 doamna judecător nu și-a

exprimat părerea asupra problemei dacă inculpatul a săvârșit infracțiunea de

spălare de bani, și nici nu avea vreun motiv să o facă. Pentru a decide dacă

inculpatul a comis o infracțiune de trafic de persoane (sau trafic de minori,

ori constituire a unui grup infracțional organizat) nu era necesar să se

pronunțe asupra problemei subsecvente a spălării de bani. Așa încât, s-a

reținut că nu se poate spune că d-na judecător și-a exprimat anterior părerea

asupra soluției care ar putea fi dată în cauză, în sensul art. 47 alin. (2) C.

proc. pen. Problema s-ar fi pus, poate, diferit în situația inversă în care

s-ar fi analizat incompatibilitatea judecătorului care judecă infracțiunea de

trafic de persoane comisă de un inculpat, după ce a dispus condamnarea acelui

inculpat pentru spălarea banilor proveniți din traficul de persoane. În speță

în mod indiscutabil după condamnarea inculpatului pentru infracțiunile predicat

d-na judecător putea pronunța pentru infracțiunea de spălare de bani oricare

dintre soluțiile posibile: achitarea, încetarea procesului penal sau

condamnarea.

Ca urmare, instanța

de apel a apreciat că nu se poate reține în cauză un caz de incompatibilitate.

În ce privește

temeinicia soluției primei instanțe, instanța de apel a reținut următoarele:

Din înscrisurile

dosarului de urmărire penală a rezultat că inculpatul N.V.M. a depus în data de

15 iulie 2004 suma totală de 8.000 de euro în contul său de la BCR deschis în

aceeași zi la Agenția Iernut a Băncii, indicând ca sursă a banilor

„economii". Ulterior, din 4 august până în 6 octombrie 2004, prin sistemul

de plăți M.G. a încasat de la numita M.M., aflată în Spania, 11 plăți în acest

cont, în valoare totală de 3.790 euro. A utilizat banii pentru diverse

tranzacții imobiliare, conform istoricului făcut în considerentele sentinței

atacate, la care facem trimitere prin prezenta decizie, întrebarea care se pune

privește sursa banilor. Inculpatul nu obținea venituri licite din activități

autorizate, conform Adresei Administrației Finanțelor Publice Iernut. Cu toate

acestea, inculpatul a susținut, invocând declarațiile din primă instanță ale

martorilor M.N. și M.V. că muncea la negru, în special la cules de fructe în

Spania. Dar declarațiile martorilor privesc o perioadă anterioară celei în

discuție, și anume perioada 2002 - 2003, având și un caracter vag: Martorii

avansează diverse sume privind câștigul într-o zi al inculpatului în acel

domeniu, dar nu știu câte zile a lucrat, încât nu se poate face un calcul.

Arată că „mai avea ceva lucrări de montat gresie și faianță la persoane din

satul unde își avea reședința" dar nu se știe cu cât a fost plătit.

Martorii nu știu care erau cheltuielile lunare ale inculpatului în perioada

când lucra la cules de fructe.

Explicația derivată

din tranzacția imobiliară făcută de inculpat în anul 2003 în localitatea

Vidrasău, descrisă și de prima instanță în considerentele mai sus citate, s-a

reținut că se lovește de probleme similare. Câștigul de maximum 200.000.000 ROL

din această tranzacție a fost obținut cu mai mult de un an înaintea perioadei

în discuție. Între timp inculpatul a plecat și s-a reîntors din Spania. Nu se

cunoaște traseul sumei de bani în răstimp. Explicația nu ia în calcul

cheltuielile pe care inculpatul Ie-a înregistrat în acest timp. Or, chiar fără

să se refere, pentru moment, la faptul că inculpatul a trebuit să investească

în afacerea de exploatare sexuală a femeilor traficate din România, instanța a

reținut că inculpatul, a înregistrat, neîndoielnic, cheltuieli cu ocazia

mutării, cu familia, în Spania, și pentru traiul curent. Din declarația

martorei N.A.E. a rezultat că martorul a cheltuit toți banii câștigați din acea

afacere cu ocazia mutării în Spania și cumpărării unui autoturism. Inculpatul

nu a explicat motivul pentru a trebuit să meargă în Spania, să se întoarcă în

România și abia apoi, după mai bine de un an, să depună în cont banii câștigați

în Vidrasău. Instanța de apel nu a omis nici o serie de detalii trecute sub

tăcere de inculpat privind această tranzacție, referitoare la faptul că, deși

vânzarea imobilului către inculpat la licitație a avut o aparență legală, în realitate

încă înainte de achitarea prețului aparent, vânzătorul imobilului și

cumpărătorul lui aparent, inculpatul, au negociat cu numita P.F.R.,

cumpărătorul la care imobilul a ajuns în final, prețul real, mai mare decât cel

din actele licitației. S-a dedus de aici că profitul inculpatului din afacerea

amintită, chiar dacă nu este la acest moment considerat ca provenind din

comiterea unei infracțiuni, nu a putut fi obținut fără anumite complicități

interesate și, prin urmare, a trebuit împărțit cu complicii inculpatului. Spre

exemplu, suma de 15.000.000 ROL a trebuit dată juristului societății vânzătoare

pentru demersurile sale de asigurare a aparenței legale a afacerii.

Ca urmare, sumele

dobândite de inculpat din activități care nu ar constitui o anumită infracțiune

nu se ridică la nivelul celor care fac obiectul prezentei cauze. Mai important,

toate aceste activități pretins legale invocate de inculpat privesc perioade

mult anterioare celei din cauză. Concluzia instanței de apel a fost aceea că

între sumele de bani intrate în contul inculpatului în perioada iulie -

octombrie 2004 și sumele provenite din activitățile pretins licite invocate de

inculpat nu există o legătură directă. Concluzia a fost similară și în ce

privește împrumutul sumei de 15.000 de euro din anul 2001, invocat în primă

instanță, mai ales în condițiile distanței în timp a împrumutului față de

perioada cercetată în cauză.

În ce privește

declarațiile martorei N. (fostă M.) M. asupra sursei banilor trimiși de ea prin

M.G., instanța a observat că martora este actualmente căsătorită cu inculpatul,

așa încât declarațiile ei nu sunt dezinteresate, și că declarațiile în sensul

că banii trimiși erau obținuți din activități constând în îngrijirea unui copil

și curățenie în week-end sunt imprecise, neverificabile și nu explică în mod

credibil motivul pentru care martora i-ar fi trimis acești bani inculpatului.

Pe de altă parte, în

Dosarul 3/102/2005 (renumerotat într-un al doilea ciclu procesual 3*/102/2005),

prin Sentința penală nr. 155 din 26 mai 2009 a Tribunalului Mureș, modificată

în apel prin Decizia penală nr. 94/A din 11 decembrie 2012 a instanței de apel,

inculpatului i s-a aplicat pentru infracțiunile de constituire a unui grup

infracțional organizat, trafic de persoane și trafic de minori pedeapsa

rezultantă de 7 ani închisoare. Desigur că, pentru valorificarea concluziilor

acestor hotărâri în analiza infracțiunii de spălare de bani, ar fi fost

preferabil ca infracțiunile predicat să fie judecate împreună cu infracțiunea

de spălare de bani în speță, însă, s-a dispus disjungerea cauzei în faza

urmăririi penale, soluție prevăzută de lege și împotriva căreia, s-a reținut că

instanța de apel nu are vreun remediu. Pe de altă parte, nici o prevedere

legală nu privește disjungerea ca pe un temei pentru suspendarea judecării unei

cauze penale. Varianta cercetării de novo în prezentul dosar a infracțiunilor

de trafic de persoane și trafic de minori, s-a reținut că este exclusă, din

motive nu numai practice, ci și de principiu. Singura soluție fiabilă dată

problemei existenței acestor infracțiuni este cea dată de instanța învestită cu

judecarea lor, în cadrul procesual corespunzător.

Chiar și așa, s-a

reținut că prezenta instanță nu este pregătită să accepte orice concluzii ale

instanței din dosarul referitor la infracțiunile predicat, ci le supune unei

verificări.

S-a reținut că se

observă în acest sens că reținerea faptelor de trafic de persoane și trafic de

minori în sarcina inculpatului prin Sentința penală nr. 155 din 26 mai 2009 a

Tribunalului Mureș a fost confirmată în apel prin Decizia penală nr. 94/A din

11 decembrie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș.

S-a constatat că cele

reținute în aceste hotărâri se coroborează cu probele administrate în Dosarul

de urmărire penală nr. 1/D/P/2004, înainte de disjungerea cauzei, depuse în

copie în prezentul dosar, și cu declarația din apel a martorei N.A., dată prin

comisie rogatorie.

Din această

declarație a rezultat că în anul 2004 inculpatul nu a lucrat la cules de

struguri, nu a montat gresie și faianță, în schimb a primit bani de la fetele

care lucrau pentru el în Spania, precizând la finele declarației că lucrul

consta în prostituție. Martora a arătat în mod expres că suma primită de

inculpat prin sistemul M.G. (referindu-se la perioada iulie - septembrie 2004,

mai exact perioada în discuție fiind 4 august - 6 octombrie 2004) provenea din

prestațiile menționate ale respectivelor fete.

Cele reținute cu

privire la sursa banilor nu au fost contrazise de copia de pe declarația din

apel a părții vătămate G.M. din dosarul amintit, depusă de inculpat la

prezentul dosar, din care ar reieși că partea vătămată nu a fost exploatată

sexual de inculpat, ci doar a muncit fără forme legale pentru el. În această

declarație, partea vătămată nu neagă în mod explicit declarația dată la

urmărire penală, din care reiese că a fost exploatată sexual de inculpat, și

își recunoaște semnătura pe acea declarație.

Chiar dacă martora

N.A. nu s-a referit în declarația ei la vreuna dintre modalitățile de viciere a

consimțământului victimelor specifice infracțiunii de trafic de persoane, nici

la starea de minoritate a unora dintre victime, chiar și numai primirea de

către inculpat de bani de la fete care se prostituau pentru el, faptă pe care

declarația martorei o atestă, constituie infracțiune, și anume infracțiunea de

proxenetism potrivit art. 329 C. pen. român. Infracțiunea de proxenetism este,

de altfel, prevăzută și de Codul penal spaniol (la art. 188).

Pentru cercetarea

infracțiunii de spălare de bani, s-a reținut că, nici nu este necesar ca

instanța să se refere la toate detaliile care țin de conținutul constitutiv al

infracțiunilor de trafic de persoane sau trafic de minori, s-a reținut că lasă

asemenea detalii instanței sesizate cu judecarea acestor infracțiuni. În cauză,

s-a apreciat că este suficient să fie demonstrate cu certitudine un minimum de

elemente din care să reiasă că banii provin din săvârșirea unei infracțiuni și

că inculpatul a cunoscut acest lucru. În acest mod a procedat și prima

instanță. Elementele reținute în sentința atacată, și în mod esențial cele cu

privire la obținerea de către inculpat de sume de bani din exploatarea

victimelor care se prostituau în folosul său, s-a apreciat că sunt prin urmare

suficiente pentru soluționarea prezentei cauze, reținându-se că ele sunt și în

mod cert probate prin actele dosarului, potrivit celor ele mai sus.

Ca urmare, instanța

de apel a reținut că inculpatul a obținut sume de bani din exploatarea în

cursul anilor 2003 - 2004 a activităților de prostituție ale mai multor românce

duse în Spania. În ce privește numele părților vătămate și ordinul de mărime al

sumelor de bani obținute, al sutelor de euro pe noapte, s-a făcut referire în

considerentele sentinței atacate.

Având în vedere

perioada de timp în care inculpatul a obținut venituri din această sursă, care

precede imediat și apoi se suprapune cu perioada în care inculpatului i-a

intrat în cont suma totală de 11.790 euro care face obiectul infracțiunii de

spălare de bani, concluzia instanței a fost că suma de bani provenea din comiterea

unei infracțiuni, și că inculpatul a cunoscut acest fapt.

Pe de altă parte,

instanța a reținut că pentru exploatarea activităților de prostituție

inculpatul a utilizat inclusiv o vilă închiriată, în care prostituatele erau

cazate, și că, potrivit declarațiilor martorei N.A. la închirierea vilei s-au

folosit bani proveniți din tranzacția referitoare la imobilul din Vidrasău,

sus-menționată. Aceasta se traduce, în declarația martorei din apel, prin

aprecierea martorei că banii depuși în cont provin și din acea tranzacție.

Această legătură indirectă a banilor cu tranzacția imobiliară, s-a reținut că

nu schimbă, totuși, împrejurarea că sursa lor directă este exploatarea

prostituției.

Pentru existența

infracțiunii de spălare a banilor, din punctul de vedere al laturii obiective,

se cer a fi îndeplinite doua condiții, și anume să existe o activitate de

schimbare sau de transfer de valori, cunoscând că acestea provin din săvârșirea

unei infracțiuni și proveniența banilor să fie rezultatul săvârșirii unei

infracțiuni (cf. Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia

penală nr. 1386 din 11 martie 2004).

În speță s-a

constatat că aceste condiții sunt îndeplinite cu privire la depunerea sumei de

8.000 de euro în contul BCR. Aceasta constituie un transfer de bani în sensul

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea 656/2002 în forma în vigoare la data faptei

(art. 29 alin. (1) lit. a) în forma actuală) chiar dacă banii au rămas în

proprietatea inculpatului. Legiuitorul nu face distincție după cum transferul

bunurilor implică un transfer al proprietății sau numai al detenției.

Condițiile laturii obiective ale infracțiunii, s-a reținut că sunt îndeplinite

și cu privire la primirea prin M.G. a celor 11 plăți în valoare totală de 3.790

euro, reținându-se că și aceasta reprezintă transferul unor bani proveniți din

săvârșirea unei infracțiuni.

Pe de altă parte,

pentru reținerea infracțiunii de spălare de bani s-a apreciat că este necesară

demonstrarea intenției de ascundere sau disimulare a originii ilicite a

bunurilor (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia penală

nr. 3615 din 5 iulie 2007).

Intenția ascunderii

originii ilicite a sumei de 8.000 de euro depuse în contul BCR de către

inculpat a rezultat din declararea de către inculpat că banii provin din

economii, când în realitate ei proveneau din exploatarea prostituției.

În ce privește însă

intenția ascunderii sursei ilicite a banilor primiți prin M.G., s-a apreciat că

aceasta nu este dovedită, neexistând vreo mențiune a sursei banilor pe actele

transferurilor internaționale, ca în cazul depunerilor în contul BCR.

În ce privește

utilizarea banilor pentru cumpărarea casei și terenului intravilan din Iernut,

și pentru renovarea lor, aceasta nu s-a făcut în scopul disimulării originii

banilor folosiți la cumpărare. Banii își păstrează originea, în discuție s-a

reținut că este destinația lor (în speță, cumpărarea unor imobile și renovarea

lor).

În ce privește

revânzarea imobilelor către tatăl inculpatului, N.I., s-a reținut că aceasta a

fost fictivă. În acest sens, s-au reținut declarațiile martorei N.A.,

coroborate cu situația financiară precară a pretinsului cumpărător, descrisă de

prima instanță în considerentele mai sus citate. Prin urmare, s-a reținut că

actul a avut drept scop disimularea proprietății bunurilor, în sensul lit. b)

din textul de incriminare, reținându-se însă că pentru această faptă inculpatul

nu a fost trimis în judecată.

În concluzie,

instanța de apel a reținut că fapta inculpatului de a depune în data de 15

iulie 2004 în contul său bancar deschis la BCR - Agenția Iernut suma de 8.000

de euro, cunoscând că suma provine din exploatarea prostituției, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de spălare de bani prevăzută de art.

23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 în forma în vigoare la data faptei.

Aceasta a fost reținută în baza art. 10 C. pen.

S-a apreciat că nu se

justifică reținerea stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit.

b) C. pen. La data săvârșirii faptei era împlinit termenul de reabilitare raportat

la Sentința penală nr. 2146/1996 a Judecătoriei Târgu Mureș, prin care i s-a

aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare în urma contopirii

unor pedepse de 3 ani și de 1 an și 8 luni închisoare, pedeapsă din a cărei

executare a fost liberat condiționat în data de 25 decembrie 1996, cu un rest

de 721 zile. Potrivit deciziei în interesul legii nr. 3/2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție,termenul de reabilitare judecătorească se socotește în

raport de pedeapsa cea mai grea ce intră în componenta pedepsei rezultante ca

urmare a cumulului juridic sau aritmetic. În speță, aceasta este pedeapsa de 3

ani închisoare. Termenul de reabilitare este de 5 ani și 6 luni, potrivit art.

135 alin. (1) lit. a) C. pen., și el se calculează de la data când se consideră

executată pedeapsa, 16 decembrie 1998. Ca urmare, s-a reținut că el s-a

împlinit la data de 16 iunie 2004.

În ce privește

individualizarea pedepsei, criteriile de individualizare amintite de prima

instanță s-a reținut că au fost în mod just reținute, cu o excepție,

referitoare la starea de recidivă. Cum instanța de apel nu a reținut această

stare, s-a apreciat că se justifică reducerea corespunzătoare a pedepsei, până

la minimul special. Referatul de evaluare întocmit în apel, care a constatat

implicarea inculpatului într-o varietate de infracțiuni, cu o evoluție către

cele de o gravitate sporită, s-a apreciat că nu este de natură să determine

reevaluarea criteriilor menționate în favoarea inculpatului. Adeverințele,

caracterizările, diploma de absolvire a liceului și celelalte acte depuse în

circumstanțiere, referitoare la perioada ulterioară comiterii faptei, s-a

reținut că nu pot determina reducerea pedepsei sub minimul special.

În ce privește

confiscarea sumei de bani, dispozițiile primei instanțe au fost menținute

integral, fiindcă, chiar dacă în ce privește primirea prin M.G. a sumei totale

de 3.790 de euro nu s-a reținut vinovăția inculpatului, condiția pusă de art.

118 C. pen. pentru luarea măsurii confiscării este săvârșirea unei fapte

prevăzute de legea penală, iar nu a unei infracțiuni care să întrunească toate

elementele laturii subiective.

Pentru aceste

considerente, instanța de apel a admis apelul declarat de inculpatul apelant

N.V.M. Împotriva Sentinței penale nr. 175 din 7 decembrie 2011 a Tribunalului

Mureș, în baza art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a desființat parțial

sentința atacată și în rejudecare, în baza art. 334 C. proc. pen. a schimbat

încadrarea juridică a faptei de spălare de bani din prevederile art. 23 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în

prevederile art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 și l-a condamnat

pe inculpatul N.V.M. pentru săvârșirea acestei infracțiuni la pedeapsa de 3 ani

închisoare.

S-au menținut restul

dispozițiilor din sentința atacată referitoare la aplicarea pedepsei accesorii,

la confiscarea de la inculpat a sumei de 11.790 euro sau a echivalentului în

RON la data executării hotărârii și la obligarea inculpatului la plata

cheltuielilor judiciare.

Împotriva Deciziei

penale nr. 32/A din 25 iunie 2013 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția penală

și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs inculpatul N.V.M.

Inculpatul N.V.M. a

invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 3 pct. 12 și

pct. 14 C. proc. pen. cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a

soluționat cauza în prima instanță, lipsa elementelor constitutive ale

infracțiunii de spălare de bani și cu privire la cuantumul sancțiunii aplicate.

Față de intrarea în vigoare a noului C. pen., la data de 12 februarie 2014

recurentul prin apărător ales a completat motivele de casare și a solicitat

aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv Codul penal actual în ceea ce

privește încadrarea juridică dată faptei și sancțiunea aferentă atât în ceea ce

privește cuantumul acesteia cât și a schimbării modalității de executare prin

aplicarea suspendării.

Analizând calea de

atac declarată în cauză instanța retine următoarele:

Conform art. 12 din

Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a Codului de procedură penală, declarate împotriva hotărârilor care au fost

supuse apelului potrivit legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și

se judecă potrivit dispozițiilor legii vechi privitoare la recurs. În

consecință, instanța urmează să analizeze cazurile de casare în conformitate cu

normele Codului de procedură penală anterior, respectiv art. 385

9

C.

proc. pen. anterior.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 3 C. proc. pen. când, instanța nu a fost

compusă potrivit legii ori s-au încălcat prevederile ari. 292 alin. (2) sau a

existat un caz de incompatibilitate.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385 pct. 12. C. proc. pen., când nu sunt întrunite elementele

constitutive ale unei infracțiuni sau când instanța a pronunțat o hotărâre de

condamnare pentru o altă faptă decât cea pentru care condamnatul a fost trimis

în judecată, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 334 - 337.

Cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., când s-au aplicat

pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege;

Recurentul a criticat

decizia în principal cu privire la incompatibilitatea judecătorului care a

soluționat cauza în prima instanță, lipsa elementelor constitutive ale

infracțiunii de spălare de bani și cu privire la individualizarea sancțiunii pe

care a apreciat-o ca fiind contrară art. 72 C. pen. anterior, iar în subsidiar

cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, solicitând aplicarea unei

sancțiuni în limitele prevăzute de noul C. pen. în vigoare și schimbarea

modalității de executare prin aplicarea suspendării.

În ceea ce privește

critici le referitoare la incompatibilitatea judecătorului care a soluționat

cauza în prima instanță instanța constată că acestea sunt nefondate întrucât nu

se poate reține incompatibilitatea judecătorului, fiindcă prin nici unul dintre

considerentele Sentinței penale nr. 155/2009 judecătorul nu și-a exprimat,

părerea asupra problemei dacă inculpatul a săvârșit infracțiunea de spălare de

bani, așa încât, nu se poate reține că judecătorul și-a exprimat anterior

părerea asupra soluției care ar putea fi dată în cauză, în sensul art. 47 alin.

(2) C. proc. pen.

În ceea ce privește

criticile referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de

spălare de bani, de asemenea se constată că și aceste critici sunt nefondate,

întrucât pentru existența infracțiunii de spălare a banilor, din punctul de

vedere al laturii obiective, se cer a fi îndeplinite două condiții, și anume să

existe o activitate de schimbare sau de transfer de valori, cunoscând că

acestea provin din săvârșirea unei infracțiuni și proveniența banilor să fie

rezultatul săvârșirii unei infracțiuni (cf. Înalta Curte de Casație și

Justiție, Secția penală, Decizia penală nr. 1386 din 11 martie 2004).

În speță s-a

constatat că aceste condiții sunt îndeplinite cu privire la depunerea sumei de

8.000 de euro în contul BCR. Aceasta constituie un transfer de bani în sensul

art. 23 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 chiar dacă banii au rămas în

proprietatea inculpatului, legiuitorul nefăcând distincție după cum transferul

bunurilor implică un transfer al proprietății sau numai al detenției.

Condițiile laturii obiective ale infracțiunii, sunt îndeplinite și cu privire

la primirea prin M.G. a celor 11 plăți în valoare totală de 3.790 euro,

reținându-se că și aceasta reprezintă transferul unor bani proveniți din

săvârșirea unei infracțiuni.

Pe de altă parte,

pentru reținerea infracțiunii de spălare de bani se apreciază că este necesară demonstrarea

intenției de ascundere sau disimulare a originii ilicite a bunurilor (Înalta

Curte de Casație și Justiție, Secția penală, Decizia penală nr. 3615 din 5

iulie 2007), aspecte pe deplin dovedite astfel cum s-a evocat anterior.

În ceea ce privește

criticile referitoare la individualizarea sancțiunii în raport de criteriile de

individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. anterior, instanța constată că

modificarea adusă cazurilor de casare prin Legea nr. 2/2013, în vigoare la