ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3687/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3687/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de

față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 58/CC din 21

septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și contencios

administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta O.C.E. în

contradictoriu cu pârâta SC C. SA Iași și au fost anulate prevederile art. 11

și art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 12 februarie 2010.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă reclamanta, în

calitate de acționar al SC C. SA a solicitat anularea prevederilor art. 11 și art.

13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 15 februarie 2010, motivat de faptul că

măsurile contestate au ca efect prejudicierea intereselor societății și

favorizarea acționarilor majoritari în dauna celorlalți acționari.

Prima instanță a mai reținut că, la pct.

11 al hotărârii s-a aprobat modificarea contractului de performanță din 2007,

urmând ca administratorul B.I. să fie remunerat cu o indemnizație de 30.000 lei

net lunar, iar la pct. 13, s-a aprobat modificarea aceluiași contract, în sensul

împuternicirii administratorului B.I. să ia orice decizie și să semneze orice

înscris în numele societății până la limita sumei de 500.000 euro.

În ce privește indemnizația

administratorului, instanța a constatat că aceasta a fost majorată de la suma

de 4.000 lei lunar, la suma de 30.000 lei lunar net, în condițiile în care,

astfel cum rezultă din anexa 1 aflată la fila 65 dosar fond, gradul de

solvabilitate al societății la sfârșitul anului 2009 era de 42,55%, gradul de

îndatorare al societății era de 56,71%, iar pasivul însuma 21.934.230 lei.

Totodată,

instanța a constatat că majorarea indemnizației administratorului B.I. a fost

votată de acționarii reprezentând 50% din capitalul social (B.C. - 25%; B.E. - 13%

și B.I. - 12%) reclamanta, (care deține 15% din capitalul social) votând

împotrivă, iar acționarul O.D.V. fiind absent.

Raportat la

datele economico-financiare prezentate, prima instanță a apreciat ca fiind

nejustificată majorarea indemnizației administratorului de la 4.000 lei la

30.000 lei (o creștere de aproape 8 ori), întrucât valoarea acestei

indemnizații, ridicându-se la suma de

360.000 lei pe an,

reprezintă aproape un sfert din profitul societății pe anul 2009. Cheltuirea

unui sfert din profitul societății numai pentru plata indemnizației administratorului

a fost apreciată ca fiind de natură să prejudicieze grav nu numai interesele

celorlalți acționari (profitul obținut de aceștia micșorându-se considerabil),

ci și de natură să destabilizeze situația economica a firmei, reducând drastic

valoarea profitului reinvestit și posibilitățile firmei de a înregistra

creștere economica. Chiar performantă fiind, activitatea administratorului a

fost apreciată de instanța de fond, ca nefiind de natură să justifice

recompensarea acestuia cu aproximativ un sfert din profitul societății, această

situație conducând la ruinarea societății în favoarea

administratorului

și defavoarea celorlalți asociați.

Totodată,

a apreciat că nici majorarea limitei până la care administratorul putea angaja

societatea de la 30.000 euro la 500.000 euro (de peste 15 ori) nu era benefică

societății. Gradul de îndatorare al SC C. SA Iași fiind deja de 56,71%,

lărgirea puterilor administratorului în angajarea societății până la limita de

500.000 euro a fost apreciată ca fiind de natură să atragă inevitabil mărirea

gradului de îndatorare, în condițiile în care acesta, deja depășea cu mult

gradul de solvabilitate a firmei.

Tribunalul

a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că reclamanta ar uza cu rea-credință de

drepturile sale, în considerarea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990

republicată, care prevăd posibilitatea ca orice acționar care apreciază ca

nelegale deciziile luate de adunarea generală să le poată contesta în instanță.

Totodată a reținut că, în raport de materialul probator administrat,

susținerile reclamantei privind nelegalitatea deciziilor luate de A.G.A. la

pct. 11 și 13 din Hotărârea din 15 februarie 2010 s-au dovedit a fi

întemeiate.

Au fost

înlăturate și apărările pârâtei potrivit cărora, reclamanta ar fi tăcut acte de

concurență neloială, instanța de fond apreciind această susținere ca irelevantă

în raport de obiectul cauzei, pârâta neformulând cerere reconventională în

acest sens.

Împotriva sentinței

nr. 58/cam/cons. din 21 septembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Iași a

declarat apel pârâta SC C. SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Astfel,

pârâta a susținut că raționamentul juridic al instanței de fond, potrivit cu

care majorarea indemnizației administratorului este de natură a prejudicia grav

atât interesele celorlalți acționari, cât și

interesele

societății este incorect și nelegal, instanța de fond substituindu-se, în mod

nepermis, voinței asociaților.

În opinia

SC C. SA, remunerarea administratorului este lăsată la atitudinea A.G.A., legea

neprevăzând criteriile acordării acesteia.

Mai mult, a

susținut că nu se poate dispune anularea prevederilor hotărârii motivat de

prejudicierea intereselor minoritarilor, întrucât tratamentul egal al

acționarilor exclude existența oricărei forme de abuz.

SC C. SA a mai

arătat că tribunalul nu a analizat buna credință a reclamantei și nici dacă, în

speță a fost încălcat interesul general al societății, precizând că

înscrisurile depuse la dosar, dovedesc, în opinia sa, că reclamanta se opune

prin vor deschis tuturor deciziilor luate de A.G.A. și în plus, efectuează acte

de concurență neloială.

Referitor la

anularea punctului 13 al hotărârii privind dreptul managerului general de a lua

orice decizie și de a angaja societatea până la suma de 500.000 euro, pârâta a

susținut că instanța de fond s-a substituit voinței sociale, „mărirea gradului

de îndatorare al firmei" neputând constitui un motiv de anulare.

Totodată, a arătat că măsura aprobată

de A.G.A., a avut în vedere împrejurarea că, societatea are în derulare contracte

bancare încheiate pentru sume de depășesc 3 milioane de euro, iar anumite

operațiuni trebuie desfășurate imediat, în timp ce acordul acționarilor poate

fi obținut doar după convocarea A.G.A., procedură ce durează cel puțin 40 de

zile.

SC C. SA

a invocat și prevederile art. 153

22

din Legea nr. 31/1990, pe care

le-a interpretat în sensul că reglementează posibilitatea ca administratorul să

încheie acte juridice în numele societății, fără aprobarea A.G.A. societății,

în sumă de până la jumătate din valoarea contabilă a activelor societății,

arătând că, în cauză, activele societății sunt de peste 5 milioane euro,

împuternicirea administratorului nefiind astfel obligatorie.

nr. 24 din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis

apelul declarat de pârâta SC C. SA și a schimbat în parte sentința atacată, în

sensul că a respins cererea reclamantei O.C.E. având ca obiect anularea

prevederilor art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 15 februarie 2010, a

păstrat restul dispozițiilor hotărârii și a obligat reclamanta să plătească

pârâtei-apelante suma de 1.003,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată în

fond și apel.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Analizând

motivul de apel potrivit căruia reclamanta nu face parte din categoria

acționarilor minoritari, curtea a constatat că este neîntemeiat, în doctrină și

în jurisprudență fiind considerat acționar minoritar persoana fizică sau

juridică, care deține un procent insuficient din capitalul social pentru a

putea exercita controlul asupra luării deciziilor în cadrul adunărilor generale

ale acționarilor sau asupra administrării societății.

În speță,

deținând 15% din capitalul social al SC C. SA, reclamanta face parte din

categoria acționarilor minoritari, neavând relevanță argumentul pârâtei privind

existența altor acționari ce dețin un procent mai mic.

Referitor la

existența abuzului de majoritate, jurisprudență a reținut drept criterii

generale de apreciere: contrarietatea deciziei față de interesul general al

societății și adoptarea hotărârii în scopul favorizării acționarilor majoritari

în dauna celorlalți.

Raportat la

datele concrete ale cauzei (rezultatele financiare ale societății la sfârșitul

anului 2009 și majorarea indemnizației de la 4.000 lei net la 30.000 lei net),

instanța de prim control a reținut că nu pot fi primite apărările pârâtei

potrivit cu care nu a fost prejudiciat interesul general al societății și nici

nu au fost vătămate interesele acționarilor majoritari, motivat de faptul că

interesul general al societății este reprezentat de intenția comună a

asociaților de a se asocia și de a desfășura în comun o activitate comercială

pentru a obține profit, scopul unic fiind acela al prosperității societății.

În cauză, decizia de a majora,

substanțial, indemnizația administratorului a fost luată de membrii familiei

acestuia, ce dețin împreună 50% din capitalul social, fiind evident că

interesele proprii ale acționarilor nu mai coincid cu interesul general al

societății, încălcându-se astfel elementul esențial de ordin psihologic al

contractului de societate - affectio societatis - ceea ce are ca efect

destabilizarea activității societății.

Prin

urmare, instanța de apel a reținut ca fiind corectă aprecierea primei instanțe

privind incidența în speță a dispozițiilor art. 136

1

din

Legea

nr. 31/1990, a căror aplicare permite sancționarea abuzului acționarilor ca un

ultim remediu în încercarea de a pune de acord interesele personale ale

acestora cu interesul general al societății.

Principiul

exercitării cu bună-credință a drepturilor subiective presupune, în principal,

ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, Iară să se aducă

atingere drepturilor și intereselor celorlalți.

Este adevărat

că principiul majorității (potrivit căruia minoritatea trebuie sa se supună

hotărârilor luate de persoanele ce dețin majoritatea capitalului social)

creează prezumția că voința majorității echivalează cu voința socială, însă

voința socială nu este abstractă, ci trebuie să coincidă cu interesul comun al

acționarilor.

În caz

contrar, prin deturnarea funcțiilor și principiului majorității, se ajunge la

abuzul de majoritate săvârșit în cadrul A.G.A. și la prejudicierea intereselor

legitime ale minoritarilor.

Astfel,

instanța de prim control a apreciat că, în condițiile în care indemnizația

administratorului reprezintă aproape un sfert din profitul societății, în

valoare de 1.309.501 lei, pentru anul 2009, acesta măsură ar avea ca efect,

atât prejudicierea interesului general al societății, cât și a intereselor

celorlalți acționari.

Referitor

la motivul de apel privind reaua-credință a reclamantei dedusă din faptul

opunerii sale la aprobarea tuturor punctelor înscrise pe ordinea de zi a

adunării, curtea 1-a apreciat ca fiind nefondat, având în vedere că, din

procesul-verbal din 15 februarie 2010 a rezultat că reclamanta a fost de acord

cu măsurile propuse la pct. 5-10 de pe ordinea de zi, votând alături de

ceilalți acționari în favoarea adoptării lor.

Curtea de

Apel Iași a reținut ca întemeiat motivul de apel referitor la neîncălcarea

drepturilor și intereselor celorlalți acționari prin adoptarea pct. 13 al

ordinii de zi vizând împuternicirea administratorului unic să încheie acte care

să angajeze societatea până la limita de 500.000 euro.

Susținerea

reclamantei potrivit căreia, măsura adoptată la punctul 13 nu este în

concordanță cu interesul societății și încalcă interesele celor doi acționari

minoritari - care nu fac parte din familie - prin aceea că administratorul

societății va putea lua singur decizii, fără a mai fi nevoit să convoace

adunarea generală, a fost apreciată de

instanța de prim control

judiciar ca nefiind de natură să atragă anularea măsurii adoptate în temeiul art.

136

1

din Legea nr. 31/1990 având în vedere împrejurarea că această

măsură nu încalcă prevederile exprese ale art. 153"

z

din Legea nr.

31/1990.

Potrivit normei legale amintite,

administratorul unic (asimilat consiliului de administrație prin dispozițiile art.

137 alin. (3) poate încheia acte juridice în numele și în contul societății

prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să

închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în

patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea

contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu

aprobarea A.G.A.

Prin urmare, curtea a reținut că, în

situația în care valoarea operațiunilor se situează sub pragul de jumătate din

valoarea contabilă a activelor societății, aprobarea adunării generale

acționarilor nu este necesară.

În speță, așa cum rezultă din datele

înscrise în bilanțul contabil pe anul 2009 (fila 45 dosar) valoarea totală a

activelor imobilizate este de 14.402.308 lei (aprox. 3.500.000 euro), astfel că

aprobarea dată de adunarea generală a acționarilor societății, în sensul

împuternicirii administratorului unic să încheie acte juridice în numele

societății până la limita de 500.000 euro, apare ca fiind în deplină

concordanță cu prevederile relevante ale legii societăților comerciale, în

contextul în care, în cauză nu s-a probat prejudicierea intereselor societății

și a acționarilor minoritari prin adoptarea măsurii înscrise în art. 13 al Hotărârii

A.G.A. contestate, neputându-se reține existența abuzului de majoritate.

aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială, a declarat

recurs pârâta SC C. SA Iași, criticând-o pentru motivul de nelegalitate

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii tot a apelului, cu

consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii

reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată pe care

le-a făcut în toate fazele procesuale.

În

motivarea recursului, pârâta a criticat decizia atacată susținând că a fost

pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor

art.

136

1

din Legea nr. 31/1990, raportate la susținerile reclamantei din

acțiunea introductivă și la probatoriul administrat în cauză.

În dezvoltarea

criticii de mai sus, SC C. SA Iași, a formulat o serie de susțineri vizând

aspecte de probatoriu și de lămurire a situației de fapt, între care -

neefectuarea unei expetize de specialitate care să cuantifice și să stabilească

proporția reală dintre profitul societății în anul 2009 și indemnizația

administratorului; nestabilirea unui criteriu de apreciere în acest sens;

omisiunea de a se analiza raportul dintre activele societății și indemnizația

administratorului; lipsa unei analize economico-sociale a evoluției societății

în intervalul 2007-2009; admiterea acțiunii introductive tară verificarea

"caracterului intenționat al abuzului"; neaprecierea corectă a

bunei-credințe cu care au acționat părțile litigante; insuficiența probelor

administrate în fața instanțelor de fond - susțineri ce nu pot face obiectul

analizei și cenzurii în această fază procesuală, instanța de recurs fiind

ținută să cerceteze exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate,

în limitele stabilite de prevederile art. 304 C. proc. civ.

În

considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte, va înlătura criticile mai sus

menționate și va analiza recursul pârâtei doar în ceea ce privește susținerea

referitoare la pretinsa greșită aplicare de către instanța de apel a

dispozițiilor art. 136

1

din Legea nr. 31/1990 -raportate la

susținerile reclamantei din acțiunea introductivă și la probatoriul administrat

în cauză - singurul motiv de nelegalitate a hotărârii atacate.

Recursul

este nefondat.

Prin

cererea de chemare în judecată, reclamanta, în calitate de acționar al SC C. SA

a solicitat anularea prevederilor art. 11 și art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC

C. SA din 15 februarie 2010, motivat de faptul că măsurile contestate au ca

efect prejudicierea intereselor societății și favorizarea acționarilor

majoritari în dauna celorlalți acționari.

Din

probatoriul administrat în cauză, înscrisuri și documente contabile a rezultat

că societatea se află pe o curbă descendentă a profitului, înregistrând un grad

de îndatorare de 56,71%, față de gradul de solvabilitate de doar 42,55% și un

pasiv în sumă 21.934.230 lei.

Majorarea

indemnizației administratorului de la suma de 4000 lei, la 300.000 lei,

constituie o creștere de aproximativ 8(opt) ori a indemnizației și reprezintă

un sfert din profitul în valoare de 1.309.501 lei, realizat de societate în

anul 2009.

Majorarea

indemnizației administratorului B.I. a fost votată de acționarii reprezentând

50% din capitalul social (B.C. - 25%; B.E. - 3% și B.I. - 12%), toți membri ai

familiei acestuia, reclamanta, (care deține 15% din capitalul social) votând

împotrivă, iar acționarul O.D.V. fiind absent.

Întrucât de

esența societății comerciale este elementul psihologic afectiv - afectio

societatis - intenția comună a asociaților/acționarilor de a participa la

constituirea acestei entități și elementul material, scopul asocierii, constând

în obținerea de profit, Înalta Curte reține ca fiind corectă soluția instanței

de apel, care a menținut soluția primei instanțe în ceea ce privește soluția

dată primului capăt de cerere din acțiunea introductivă și a apreciat că în

speță sunt incidente prevederile art. 136

1

din Legea nr. 31/1990

republicată, care prevăd că: "Acționarii trebuie să își exercite

drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime

ale societății și ale celorlalți acționari."

Astfel, din

cele anterior expuse rezultând că, indemnizația lunară a administratorului

reprezintă mai mult de un sfert din profitul societății în anul 2009, Înalta Curte

apreciază că în mod corect a reținut instanța de apel că o atare majorare ar

constitui o măsură prejudiciabilă pentru societate și pentru acționarii

minoritari, având în vedere că acționarilor - în număr de 5 - nu le-ar reveni

dividende la încheierea exercițiului financiar, în cuantumul în care este

remunerat lunar administratorul.

În atare

situație, abuzul de majoritate fiind evident, Înalta Curte reține că în speță

s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 136

1

din Legea nr. 31/1990

republicată și apreciază critica pârâtei ca nefondată, simplă afirmație lipsită

de suport, reținând de asemenea, că instanța de apel în considerentele deciziei

atacate a făcut o analiză completă și complexă a cauzei, motivând judicios și

riguros soluția pronunțată prin raportarea actelor și lucrărilor dosarului la

normele legale incidente.

Față de considerentele expuse, în baza

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA Iași, iar în baza prevederilor art.

274 alin. (1) C. proc. civ., având în vedere că aceasta a căzut în pretenții,

va respinge și crererea sa de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de

judecată pe care le-a efectuat în toate cele trei grade de jurisdicție

parcurse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA Iași împotriva Deciziei nr. 24

din 18 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2011.