ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3687/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 58/CC din 21 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și contencios administrativ, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta O.C.E. în contradictoriu cu pârâta SC C. SA Iași și au fost anulate prevederile art. 11 și art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 12 februarie 2010. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, prin cererea introductivă reclamanta, în calitate de acționar al SC C. SA a solicitat anularea prevederilor art. 11 și art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 15 februarie 2010, motivat de faptul că măsurile contestate au ca efect prejudicierea intereselor societății și favorizarea acționarilor majoritari în dauna celorlalți acționari.

Prima instanță a mai reținut că, la pct. 11 al hotărârii s-a aprobat modificarea contractului de performanță din 2007, urmând ca administratorul B.I. să fie remunerat cu o indemnizație de 30.000 lei net lunar, iar la pct. 13, s-a aprobat modificarea aceluiași contract, în sensul împuternicirii administratorului B.I. să ia orice decizie și să semneze orice înscris în numele societății până la limita sumei de 500.000 euro. În ce privește indemnizația administratorului, instanța a constatat că aceasta a fost majorată de la suma de 4.000 lei lunar, la suma de 30.000 lei lunar net, în condițiile în care, astfel cum rezultă din anexa 1 aflată la fila 65 dosar fond, gradul de solvabilitate al societății la sfârșitul anului 2009 era de 42,55%, gradul de îndatorare al societății era de 56,71%, iar pasivul însuma 21.934.230 lei.

Totodată, instanța a constatat că majorarea indemnizației administratorului B.I. a fost votată de acționarii reprezentând 50% din capitalul social (B.C. - 25%; B.E. - 13% și B.I. - 12%) reclamanta, (care deține 15% din capitalul social) votând împotrivă, iar acționarul O.D.V. fiind absent.

Raportat la datele economico-financiare prezentate, prima instanță a apreciat ca fiind nejustificată majorarea indemnizației administratorului de la 4.000 lei la 30.000 lei (o creștere de aproape 8 ori), întrucât valoarea acestei indemnizații, ridicându-se la suma de 360.000 lei pe an, reprezintă aproape un sfert din profitul societății pe anul 2009. Cheltuirea unui sfert din profitul societății numai pentru plata indemnizației administratorului a fost apreciată ca fiind de natură să prejudicieze grav nu numai interesele celorlalți acționari (profitul obținut de aceștia micșorându-se considerabil), ci și de natură să destabilizeze situația economica a firmei, reducând drastic valoarea profitului reinvestit și posibilitățile firmei de a înregistra creștere economica.

Chiar performantă fiind, activitatea administratorului a fost apreciată de instanța de fond, ca nefiind de natură să justifice recompensarea acestuia cu aproximativ un sfert din profitul societății, această situație conducând la ruinarea societății în favoarea administratorului și defavoarea celorlalți asociați. Totodată, a apreciat că nici majorarea limitei până la care administratorul putea angaja societatea de la 30.000 euro la 500.000 euro (de peste 15 ori) nu era benefică societății. Gradul de îndatorare al SC C. SA Iași fiind deja de 56,71%, lărgirea puterilor administratorului în angajarea societății până la limita de 500.000 euro a fost apreciată ca fiind de natură să atragă inevitabil mărirea gradului de îndatorare, în condițiile în care acesta, deja depășea cu mult gradul de solvabilitate a firmei.

Tribunalul a înlăturat apărarea pârâtei în sensul că reclamanta ar uza cu rea-credință de drepturile sale, în considerarea dispozițiilor art. 132 din Legea nr. 31/1990 republicată, care prevăd posibilitatea ca orice acționar care apreciază ca nelegale deciziile luate de adunarea generală să le poată contesta în instanță. Totodată a reținut că, în raport de materialul probator administrat, susținerile reclamantei privind nelegalitatea deciziilor luate de A.G.A. la pct. 11 și 13 din Hotărârea din 15 februarie 2010 s-au dovedit a fi întemeiate. Au fost înlăturate și apărările pârâtei potrivit cărora, reclamanta ar fi tăcut acte de concurență neloială, instanța de fond apreciind această susținere ca irelevantă în raport de obiectul cauzei, pârâta neformulând cerere reconventională în acest sens.

Împotriva sentinței nr. 58/cam/cons. din 21 septembrie 2010 pronunțate de Tribunalul Iași a declarat apel pârâta SC C. SA, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Astfel, pârâta a susținut că raționamentul juridic al instanței de fond, potrivit cu care majorarea indemnizației administratorului este de natură a prejudicia grav atât interesele celorlalți acționari, cât și interesele societății este incorect și nelegal, instanța de fond substituindu-se, în mod nepermis, voinței asociaților. În opinia SC C. SA, remunerarea administratorului este lăsată la atitudinea A.G.A., legea neprevăzând criteriile acordării acesteia. Mai mult, a susținut că nu se poate dispune anularea prevederilor hotărârii motivat de prejudicierea intereselor minoritarilor, întrucât tratamentul egal al acționarilor exclude existența oricărei forme de abuz.

SC C. SA a mai arătat că tribunalul nu a analizat buna credință a reclamantei și nici dacă, în speță a fost încălcat interesul general al societății, precizând că înscrisurile depuse la dosar, dovedesc, în opinia sa, că reclamanta se opune prin vor deschis tuturor deciziilor luate de A.G.A. și în plus, efectuează acte de concurență neloială. Referitor la anularea punctului 13 al hotărârii privind dreptul managerului general de a lua orice decizie și de a angaja societatea până la suma de 500.000 euro, pârâta a susținut că instanța de fond s-a substituit voinței sociale, „mărirea gradului de îndatorare al firmei" neputând constitui un motiv de anulare.

Totodată, a arătat că măsura aprobată de A.G.A., a avut în vedere împrejurarea că, societatea are în derulare contracte bancare încheiate pentru sume de depășesc 3 milioane de euro, iar anumite operațiuni trebuie desfășurate imediat, în timp ce acordul acționarilor poate fi obținut doar după convocarea A.G.A., procedură ce durează cel puțin 40 de zile. SC C. SA a invocat și prevederile art. 153 22 din Legea nr. 31/1990, pe care le-a interpretat în sensul că reglementează posibilitatea ca administratorul să încheie acte juridice în numele societății, fără aprobarea A.G.A. societății, în sumă de până la jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, arătând că, în cauză, activele societății sunt de peste 5 milioane euro, împuternicirea administratorului nefiind astfel obligatorie.

2. Prin Decizia nr. 24 din 18 aprilie 2011, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis apelul declarat de pârâta SC C. SA și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a respins cererea reclamantei O.C.E. având ca obiect anularea prevederilor art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 15 februarie 2010, a păstrat restul dispozițiilor hotărârii și a obligat reclamanta să plătească pârâtei-apelante suma de 1.003,15 lei reprezentând cheltuieli de judecată în fond și apel.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele: Analizând motivul de apel potrivit căruia reclamanta nu face parte din categoria acționarilor minoritari, curtea a constatat că este neîntemeiat, în doctrină și în jurisprudență fiind considerat acționar minoritar persoana fizică sau juridică, care deține un procent insuficient din capitalul social pentru a putea exercita controlul asupra luării deciziilor în cadrul adunărilor generale ale acționarilor sau asupra administrării societății. În speță, deținând 15% din capitalul social al SC C. SA, reclamanta face parte din categoria acționarilor minoritari, neavând relevanță argumentul pârâtei privind existența altor acționari ce dețin un procent mai mic.

Referitor la existența abuzului de majoritate, jurisprudență a reținut drept criterii generale de apreciere: contrarietatea deciziei față de interesul general al societății și adoptarea hotărârii în scopul favorizării acționarilor majoritari în dauna celorlalți. Raportat la datele concrete ale cauzei (rezultatele financiare ale societății la sfârșitul anului 2009 și majorarea indemnizației de la 4.000 lei net la 30.000 lei net), instanța de prim control a reținut că nu pot fi primite apărările pârâtei potrivit cu care nu a fost prejudiciat interesul general al societății și nici nu au fost vătămate interesele acționarilor majoritari, motivat de faptul că interesul general al societății este reprezentat de intenția comună a asociaților de a se asocia și de a desfășura în comun o activitate comercială pentru a obține profit, scopul unic fiind acela al prosperității societății.

În cauză, decizia de a majora, substanțial, indemnizația administratorului a fost luată de membrii familiei acestuia, ce dețin împreună 50% din capitalul social, fiind evident că interesele proprii ale acționarilor nu mai coincid cu interesul general al societății, încălcându-se astfel elementul esențial de ordin psihologic al contractului de societate - affectio societatis - ceea ce are ca efect destabilizarea activității societății. Prin urmare, instanța de apel a reținut ca fiind corectă aprecierea primei instanțe privind incidența în speță a dispozițiilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990, a căror aplicare permite sancționarea abuzului acționarilor ca un ultim remediu în încercarea de a pune de acord interesele personale ale acestora cu interesul general al societății.

Principiul exercitării cu bună-credință a drepturilor subiective presupune, în principal, ca dreptul subiectiv să fie exercitat în limitele sale legale, Iară să se aducă atingere drepturilor și intereselor celorlalți. Este adevărat că principiul majorității (potrivit căruia minoritatea trebuie sa se supună hotărârilor luate de persoanele ce dețin majoritatea capitalului social) creează prezumția că voința majorității echivalează cu voința socială, însă voința socială nu este abstractă, ci trebuie să coincidă cu interesul comun al acționarilor. În caz contrar, prin deturnarea funcțiilor și principiului majorității, se ajunge la abuzul de majoritate săvârșit în cadrul A.G.A. și la prejudicierea intereselor legitime ale minoritarilor.

Astfel, instanța de prim control a apreciat că, în condițiile în care indemnizația administratorului reprezintă aproape un sfert din profitul societății, în valoare de 1.309.501 lei, pentru anul 2009, acesta măsură ar avea ca efect, atât prejudicierea interesului general al societății, cât și a intereselor celorlalți acționari. Referitor la motivul de apel privind reaua-credință a reclamantei dedusă din faptul opunerii sale la aprobarea tuturor punctelor înscrise pe ordinea de zi a adunării, curtea 1-a apreciat ca fiind nefondat, având în vedere că, din procesul-verbal din 15 februarie 2010 a rezultat că reclamanta a fost de acord cu măsurile propuse la pct. 5-10 de pe ordinea de zi, votând alături de ceilalți acționari în favoarea adoptării lor.

Curtea de Apel Iași a reținut ca întemeiat motivul de apel referitor la neîncălcarea drepturilor și intereselor celorlalți acționari prin adoptarea pct. 13 al ordinii de zi vizând împuternicirea administratorului unic să încheie acte care să angajeze societatea până la limita de 500.000 euro. Susținerea reclamantei potrivit căreia, măsura adoptată la punctul 13 nu este în concordanță cu interesul societății și încalcă interesele celor doi acționari minoritari - care nu fac parte din familie - prin aceea că administratorul societății va putea lua singur decizii, fără a mai fi nevoit să convoace adunarea generală, a fost apreciată de instanța de prim control judiciar ca nefiind de natură să atragă anularea măsurii adoptate în temeiul art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 având în vedere împrejurarea că această măsură nu încalcă prevederile exprese ale art. 153" z din Legea nr. 31/1990.

Potrivit normei legale amintite, administratorul unic (asimilat consiliului de administrație prin dispozițiile art. 137 alin. (3) poate încheia acte juridice în numele și în contul societății prin care să dobândească bunuri pentru aceasta sau să înstrăineze, să închirieze, să schimbe ori să constituie în garanție bunuri aflate în patrimoniul societății, a căror valoare depășește jumătate din valoarea contabilă a activelor societății la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea A.G.A. Prin urmare, curtea a reținut că, în situația în care valoarea operațiunilor se situează sub pragul de jumătate din valoarea contabilă a activelor societății, aprobarea adunării generale acționarilor nu este necesară.

În speță, așa cum rezultă din datele înscrise în bilanțul contabil pe anul 2009 (fila 45 dosar) valoarea totală a activelor imobilizate este de 14.402.308 lei (aprox. 3.500.000 euro), astfel că aprobarea dată de adunarea generală a acționarilor societății, în sensul împuternicirii administratorului unic să încheie acte juridice în numele societății până la limita de 500.000 euro, apare ca fiind în deplină concordanță cu prevederile relevante ale legii societăților comerciale, în contextul în care, în cauză nu s-a probat prejudicierea intereselor societății și a acționarilor minoritari prin adoptarea măsurii înscrise în art. 13 al Hotărârii A.G.A. contestate, neputându-se reține existența abuzului de majoritate.

3. Împotriva Deciziei nr. 24 din 18 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială, a declarat recurs pârâta SC C. SA Iași, criticând-o pentru motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 304 pct 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii tot a apelului, cu consecința schimbării hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a făcut în toate fazele procesuale. În motivarea recursului, pârâta a criticat decizia atacată susținând că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990, raportate la susținerile reclamantei din acțiunea introductivă și la probatoriul administrat în cauză.

În dezvoltarea criticii de mai sus, SC C. SA Iași, a formulat o serie de susțineri vizând aspecte de probatoriu și de lămurire a situației de fapt, între care - neefectuarea unei expetize de specialitate care să cuantifice și să stabilească proporția reală dintre profitul societății în anul 2009 și indemnizația administratorului; nestabilirea unui criteriu de apreciere în acest sens; omisiunea de a se analiza raportul dintre activele societății și indemnizația administratorului; lipsa unei analize economico-sociale a evoluției societății în intervalul 2007-2009; admiterea acțiunii introductive tară verificarea "caracterului intenționat al abuzului"; neaprecierea corectă a bunei-credințe cu care au acționat părțile litigante; insuficiența probelor administrate în fața instanțelor de fond - susțineri ce nu pot face obiectul analizei și cenzurii în această fază procesuală, instanța de recurs fiind ținută să cerceteze exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii atacate, în limitele stabilite de prevederile art. 304 C. proc.

civ. În considerarea celor anterior expuse, Înalta Curte, va înlătura criticile mai sus menționate și va analiza recursul pârâtei doar în ceea ce privește susținerea referitoare la pretinsa greșită aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 -raportate la susținerile reclamantei din acțiunea introductivă și la probatoriul administrat în cauză - singurul motiv de nelegalitate a hotărârii atacate. Recursul este nefondat. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta, în calitate de acționar al SC C. SA a solicitat anularea prevederilor art. 11 și art. 13 din Hotărârea A.G.A., SC C. SA din 15 februarie 2010, motivat de faptul că măsurile contestate au ca efect prejudicierea intereselor societății și favorizarea acționarilor majoritari în dauna celorlalți acționari.

Din probatoriul administrat în cauză, înscrisuri și documente contabile a rezultat că societatea se află pe o curbă descendentă a profitului, înregistrând un grad de îndatorare de 56,71%, față de gradul de solvabilitate de doar 42,55% și un pasiv în sumă 21.934.230 lei. Majorarea indemnizației administratorului de la suma de 4000 lei, la 300.000 lei, constituie o creștere de aproximativ 8(opt) ori a indemnizației și reprezintă un sfert din profitul în valoare de 1.309.501 lei, realizat de societate în anul 2009. Majorarea indemnizației administratorului B.I. a fost votată de acționarii reprezentând 50% din capitalul social (B.C. - 25%; B.E. - 3% și B.I. - 12%), toți membri ai familiei acestuia, reclamanta, (care deține 15% din capitalul social) votând împotrivă, iar acționarul O.D.V.

fiind absent.

Întrucât de esența societății comerciale este elementul psihologic afectiv - afectio societatis - intenția comună a asociaților/acționarilor de a participa la constituirea acestei entități și elementul material, scopul asocierii, constând în obținerea de profit, Înalta Curte reține ca fiind corectă soluția instanței de apel, care a menținut soluția primei instanțe în ceea ce privește soluția dată primului capăt de cerere din acțiunea introductivă și a apreciat că în speță sunt incidente prevederile art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, care prevăd că: "Acționarii trebuie să își exercite drepturile cu bună-credință, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și ale celorlalți acționari." Astfel, din cele anterior expuse rezultând că, indemnizația lunară a administratorului reprezintă mai mult de un sfert din profitul societății în anul 2009, Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut instanța de apel că o atare majorare ar constitui o măsură prejudiciabilă pentru societate și pentru acționarii minoritari, având în vedere că acționarilor - în număr de 5 - nu le-ar reveni dividende la încheierea exercițiului financiar, în cuantumul în care este remunerat lunar administratorul.

În atare situație, abuzul de majoritate fiind evident, Înalta Curte reține că în speță s-a făcut corect aplicarea dispozițiilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 republicată și apreciază critica pârâtei ca nefondată, simplă afirmație lipsită de suport, reținând de asemenea, că instanța de apel în considerentele deciziei atacate a făcut o analiză completă și complexă a cauzei, motivând judicios și riguros soluția pronunțată prin raportarea actelor și lucrărilor dosarului la normele legale incidente. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA Iași, iar în baza prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., având în vedere că aceasta a căzut în pretenții, va respinge și crererea sa de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în toate cele trei grade de jurisdicție parcurse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC C. SA Iași împotriva Deciziei nr. 24 din 18 aprilie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 noiembrie 2011.