ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3345/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 20 aprilie 2006 sub nr. 4766, reclamanta SC R.E. SRL Bacău, în contradictoriu, cu pârâta SC M.U. SA Bacău a solicitat constatarea nulității absolute a anexei nr. 1, poziția 6 și a anexei 2 poziția 9 din cadrul Protocolului nr. 289/2004 și obligarea pârâtei la restituirea, fără plată, a cablului de alimentare cu energie electrică, cu cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 3498 din 31 mai 2006 Judecătoria Bacău a admis excepția necompetenței materiale a instanței, reținând că, obiectul cauzei este comercial și a declinat cauza în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

La Tribunalul Bacău, cauza a fost înregistrată sub nr. 2583/2006, iar prin sentința nr. 1207 din 22 iunie 2007 s-a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, reținând că, motivele invocate nu sunt motive de nulitate absolută care să determine constatarea nulității actului invocat, iar protocolul de predare-primire nu este un act generator, prin el însuși, de efecte juridice. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC R.E. SRL Bacău, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4 din 18 ianuarie 2008 a respins apelul reclamantei SC R.E.

SRL Bacău reținând că, aceasta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra bunului pretins, iar cauzele invocate nu constituie motive care să atragă sancțiunea nulității absolute a anexei nr. 1, poziția 6 și a anexei 2 poziția 9 din cadrul Protocolului nr. 289/2004 și astfel, a menținut hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică. Împotriva acestei decizii, în termen legal, reclamanta SC R.E. SRL Bacău a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, iar pe fond admiterea acțiunii, constatarea nulității absolute a protocolului și restituirea cablului în deplină proprietate. Criticile aduse deciziei atacate, care se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., se referă, în esență la faptul că instanța de apel a reținut în mod nelegal și eronat că, în cauză nu există motive de nulitate absolută, în raport de prevederile C. fisc. ce completează dispozițiile Legii nr. 31/1990 și care instituie o interdicție imperativă de vânzare a unor bunuri anterior sechestrate, iar în cauză, se apreciază că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului pretins, în acest sens fiind depusă documentația cadastrală ce atestă fără putință de tăgadă faptul că, acest cablu este îngropat în terenul deținut în proprietate de reclamantă. Analizând critica adusă deciziei atacate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente : În mod corect, instanța de apel a respins apelul reclamantei SC R.E.

SRL Bacău, reținând, din probele administrate că, motivul de nulitate absolută invocat în cauză nu a fost dovedit, întrucât, ca urmare a divizării SC E. SA și întocmirii proiectului de divizare în care s-a prevăzut expres atât activul cât și pasivul preluat de cele patru societăți înființate prin divizare, ce formează obiectul litigiului, a trecut în proprietatea pârâtei SC M.U. SA Bacău, conform hotărârii A.G.A. din 14 noiembrie 2003 și a protocolului din 2004. Acest proiect de divizare a fost publicat în M. Of. nr. 3094 din 2 decembrie 2003, constatându-se că, în cauză nu s-a făcut opoziție la divizare de către creditori, în condițiile art. 238 din Legea nr. 31/1990. Instanța de apel reține incidența dispozițiilor art. 17 alin. (5) din O.G.

nr. 11/1996, în vigoare la data indisponibilizării bunurilor SC E. SA, care prevăd că, actele de dispoziție efectuate ulterior inscripției ipotecare sunt lovite de nulitate absolută, astfel cum se menționează și în art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 61/2002, în vigoare la data divizării societății, însă constată că, prevederile în materie fiscală privind dreptul de dispoziție, nu sunt incidente în situațiile de transmitere a patrimoniului societăților comerciale în cazul divizării, întrucât nu sunt transmise prin divizare bunuri, ci părți din patrimoniu. Conform art. 249 din Legea nr. 31/1990, divizarea are loc la data înmatriculării ultimei societăți rezultate prin divizare, iar pârâta SC M.U. SA Bacău a fost înmatriculată în anul 2004, dată la care erau în vigoare dispozițiile C. proc.

fisc., care, potrivit art. 154 cu referire la art. 151 alin. (9) și (10), arată că, pe durata executării silite debitorul nu poate dispune de bunurile sechestrate decât cu acordul organului competent, acord care a fost dat, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, ce vizează critica adusă deciziei din apel prin care s-a apreciat că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra bunului pretins, se constată a fi nelegal, întrucât, prin licitația care a avut loc la data de 15 octombrie 2004 și neatacată, în condițiile legii, de către reclamantă, aceasta și-a adjudecat fabrica P.F.L., teren în suprafață de 21.811,59 mp. și ½ din calea de acces, bunuri intabulate, conform încheierii din 19 ianuarie 2007 și schița anexă, în care nu figurează bunul în litigiu.

De asemenea, raportul de evaluare invocat de reclamantă pentru dovada proprietății, nu se susține, deoarece se referă la construcțiile evaluate și nu face vorbire de cablul de alimentare. Prin adresa din 30 septembrie 2005, D.G.F.P. Bacău revine asupra adresei din 16 februarie 2005, în care s-a susținut că la licitație ar fi fost vândut și cablul în litigiu, precizând că recurenta a cumpărat doar bunurile ce au făcut obiectul raportului de evaluare, iar cablul nu a constituit obiectul acestuia. Cu privire la motivele de netemeinicie invocate de recurentă, se apreciază că, acestea nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, deoarece, potrivit dispozițiilor art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. „modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în situații limitativ enumerate, numai pentru motive de nelegalitate”. Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.E. SRL Bacău împotriva Deciziei nr. 4 din 18 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 noiembrie 2008.